marți, 5 iunie 2018

Zece zile, unșpe filme la TIFF


Spre deosebire de anii trecuți, niciunul dintre noi nu a putut ajunge, din păcate, la TIFF 2018.  Însă, ca în fiecare an, a ajuns amicul Răzvan Băloi. Mai jos, câteva momente notabile din experiența lui, scrise la cald, de la Cluj, orașul cinefililor, vampirilor și dacopaților.

Primul titlu pe lista mea este “The Good Postman”, un documentar al regizorului bulgar Tonislav Hristov. Citisem din recomandările lui Mihai Chirilov despre diversitatea filmelor bulgărești și despre cum reușesc să aducă mulți spectatori în sălile de cinema. Viața oamenilor dintr-un sat la granița cu Turcia este marcată de trecerea frauduloasă a acesteia de către imigranți, dar mai ales de campania pentru alegerile pentru primar. Regizorul urmărește evenimentele de la distanță. Astfel, îi vedem pe principalii candidați cum își fac campanie pe spatele refugiaților sau a dorinței sătenilor de mai bine, "cel puțin ca pe vremea comunismului" (unde am mai auzit asta?). 
Liquid Truth” tratează tema foarte actuală a linșajului online. În era rețelelor de socializare, orice mic scandal se poate inflama și detona rapid, cu consecințe dramatice și victime colaterale. Subiectul  - banal: un profesor de înot acuzat de hărțuire sexuală. Camera se mișcă uneori peste tot, inclusiv pe fundul bazinului de înot, iar alteori devine o extensie a ecranelor telefoanelor mobile pe care se postează amănunte legate de scandal. Stomacul ți se strânge și ai vrea să vezi deznodământul, însă uneori viața nu trage concluzii.
Cine-concertul “Safety Last” a avut doi protagoniști: comicul Harold Lloyd acompaniat live de Samuel Liégeon – pianist. Emoționant și haios, Safety Last este unul din marile clasice ale filmului mut. Imaginea comicului atârnat de limbile ceasului e iconică. Cu Samuel Liegeon m-am reîntâlnit la cine-concerul Phantom of the Opera, clasicul horror mut. Biserica Sfânta Treime a potențat atmosfera fascinantă și lugrubă a filmului. Iar soția lui Liegeon s-a îndrăgostit așa de tare de Cluj încât a declarat că își amână zborul spre Franța.

Alt îndrăgostit de Transilvania este Sion Sono. La Bonțida Open-Air am văzut premiera “Tokyo Vampire Hotel”. Prin crearea de noi mituri și amestecarea celor vechi cu vampiri, TVH nu e un B-movie, nici măcar un C-movie, ci e un tur de forță care stârnește uimirea și râsetele spectatorilor, oferind imagini extrem de sângeroase (Kill Bill e mic copil). În afară de Japonia, mai e filmat în trei locuri legendare de la noi: centrul vechi al Clujului, Salina Turda și Castelul Huniazilor. Cireașa de pe mort: scenele vorbite în română. 
The Guilty” te ține legat de telefoanele serviciilor de urgență daneze. Asger Holm, intrepretat de Jacob Cedergren, cunoscut actor suedez, e pedepsit să lucreze câteva zile la dispeceratul serviciilor de urgență.  Sentimente de vinovăție îl fac să se implice personal și total într-unul din cazurile semnalate la telefon. Greșește? Greu de spus, fiindcă sentimentele de vinovăție pot duce la condamnare sau la izbăvire. 
Cine-concertul “Trans Duna”, acompaniat de trompeta mixată live a lui Lorinc Barabas, surprinde în amănunt călătoriile a două barje de transport cereale de la Regensburg până undeva în Ungaria și apoi din Serbia până la Constanța. Pe orice vreme sau condiții, membrii echipajului își gătesc, deapănă aminitiri, trăiesc și muncesc pe fundalul sonor al motorului auxiliar. Călătoria prin Serbia, România și Bulgaria oferă peisaje familiare spectatorului din spațiul carpato-danubiano-pontic.

Apropo, am văzut premiera documentarului “Dacii liberi” (r. Monica Lăzurean-Gorgan) și nu am putut să-l iau foarte în serios, deși tot ce fac pasionații de dacologie este foarte serios. Unii participă la congrese (de exemplu, fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, care a venit și la sesiunea Q&A după film), alții sunt organizați în comunități (cum e Satul Dacic din Năeni) sau propovăduiesc această “religie” la proteste organizate sau în cadrul unor ritualuri. Fiecare face după cum îl taie capul și are o părere despre fenomenul dacic, o varză ideologică tot mai la modă.
Charleston, debutul în lungmetraj al lui Andrei Crețulescu, merge pe o linie extrem de îngustă și de sensibilă: Alexandru (Șerban Pavlu) și Sebastian (Radu Iacoban) suferă aceeași pierdere, însă unul e introvertit și face pe durul, iar celălalt își strigă în public nevoia de ajutor. Rolurile se mai și schimbă, spre confuzia spectatorului: nu știi dacă să râzi sau să plângi. Adică nu știi dacă vezi o comedie neagră sau o dramă. În mod cert, muzica “eclectică” are un cuvânt important de spus în acest dans original.
De Ziua Copilului am văzut, în premieră absolută, primul film despre și cu copii făcut după mulți ani în România. “Străjerii” sunt copiii din generația actuală care renunță la tehnologie pentru a trăi în mijlocul naturii într-o tabără de aventuri. Asta se întâmplă doar în film, fiindcă pe scena cinematografului “Florin Piersic” (arhiplin cu această ocazie specială), tinerii actori mărturisesc că s-au plicitisit fără telefoane.

Mult așteptatul “Touch Me Not” al Adinei Pintilie atinge profund prin explorarea intimității unor oameni speciali. Parte dintr-un proiect mai amplu, e un veritabil studiu psiho-anatomic, o explorare a sexualității și un act de curaj nebun. Adina Pintilie alege să joace în propriul film, alături de alți voluntari, facându-i pe spectatori martorii unui film răscolitor, la granița dintre ficțiune și realitate.
În final, l-am redescoperit pe Radu Gabrea prin probabil cel mai bun film al său “Dincolo de nisipuri” (1974). A rulat în prezența actorului principal, Dan Nuțu, care urma să primească, la ceremonia de închidere, premiul de excelență în cinematografie (deși el susține că nu înțelege pentru ce). Povestea filmului e pătimașă pe ecran și dincolo de el. Cenzurat în comunism, dar refăcut de către regizor cu puțin timp înainte de moarte, e o mărturie valoroasă a anilor tulburi din preajma celui de-al doilea război mondial și al momentului abdicării regelui. (corespondență de Răzvan Băloi)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu