luni, 21 decembrie 2015

Războiul stelelor, praf stelar și pufuleți de stele

ACEASTA NU ESTE O RECLAMĂ LA STAR WARS



Departe...foarte departe în interiorul galaxiei noastre, 'tocmai' s-a întâmplat ca telescopul NASA să depisteze o dublă sabie laser de proporții cosmice.

Iar prietenii noștri de la Timishort tocmai s-au gândit să elibereze, în galaxia blogosferei, mărturia mea din campania 'Vrem ultimul cinema' (găsiți AICI clipul în care îmi dau iarăși savant cu părerea).

Nu doar în capul meu s-a produs asocierea între mersul la cinematograf în anii '80 și Star Wars. Eram acolo, în sediul Electronic Resistance, când directorul Teatrului Național Timișoara, Ion Rizea, povestea zâmbind despre aceeași experiență. Iar Tavi Horvath din spatele camerei (Electronic Resistance) observa că pe toți (de o anumită vârstă) ne leagă această amintire.

E ca drăguța aia din copilărie. Chiar dacă azi nu mai simți nimic pentru ea, te încearcă totuși o vibrație nostalgică când te gândești la ea. O senzație ca din altă lume, ca din altă viață.

Se pare că prima trilogie Star Wars funcționează ca un soi de madlenă cinematografică pentru generația mea, generația celor care au copilărit și prin cinematografele patriei, nu doar în fața blocului, în timp ce părinții erau ocupați cu construirea socialismului. Părinții de acum construiesc capitalismul fie la corporații, fie pe plantații de căpșuni (majoritatea în alte țări). Copiii lor visează probabil și ei să fie Jedi.

Pe de o parte e un paradox: tocmai noi, oamenii care vor să 'salveze' ultima redută cinematografică, anti-multiplexul prin definiție, simbolul muribund al cinematografului de altădată (culmea, mai democratic și divers demografic decât cel de acum), tocmai noi care pac-pac și dă-i și luptă împotriva multiplexului made in Hollywood cu tot neamul lui, tocmai noi să vorbim cu ochi lucitori despre ce e mai superficial, perisabil și repetitiv în cinema.

Pe de altă parte, în propoziție e vorba de o epocă (altă epocă) când puteai să vezi laolaltă, în același cinema prăfuit, superproducții ca Superman sau (dacă n-ați obosit deja) Star Wars. Cinematograful însemna atunci și Han Solo, Nicolaescu Dublu-Rol,  dar și Fellini, Pintilie, precum și mult Bollywood, Lanțul Amintirilor, Sora 13, Mărgelatu și Piedone (apropo de amintiri la Timiș, încă mă gândesc cu groază cum pe la 7 ani era să fiu sufocat și călcat în picioare la coada de la intrare la Piedone în Hong-Kong; noroc că m-a luat cineva pe umeri).

În prezent, conviețuirea asta nu mai e posibilă. Cavalerii Jedi și alți supereroi au tăiat ne-cavalerește (cu strategiile Imperiului) și pe Zampano și pe Charlot. I-au scos cu forța din cinema.

Pentru generația mea (născută între 'decreței' și 'mileniali') e ca în bancul ăla cu 'ce tineri eram'. O epocă (a cinematografului) s-a încheiat. Și asta nu e neapărat un lucru rău. Totul se schimbă (mai puțin Star Wars :) și e bine așa.

Întrebarea e ce punem în loc?

Bunul simț spune că un oraș ca Timișoara (și altele din România) trebuie să aibă o alternativă, dacă prețuiește trecutul și dacă îi pasă de viitor (mai departe de anul 2021). Un viitor în care copiii noștri să poată vedea și Star Wars dar și Odiseea Spațială, Modern Times, Stalker, The Colour of Pomegranates, Once upon a time in Anatolia și ce va mai veni, pe același (preferabil, mare) ecran.

Mă uitam aseară pe ecranul de la multiplex (care era și el plin de praf, ca acela de la Timiș), la un prim-plan imens cu stormtrooperul dezertor. În cartea Ecranul Global, Lipovetsky și Serroy au observat diferența dintre privitul la televizor și privitul la cinema: la cinema ești obligat să te uiți în sus la eroii de pe ecran.

Dincolo de fascinația pentru un anumit tip de cinema (escapist, mai mult sau mai puțin fantezist), rămâne și această fascinație (neschimbată) pentru marele ecran. E dovada că în fața cinemaului toți suntem copii. Și ne uităm în sus.


Pentru ca gustul copilăriei să fie complet, mi-am luat aseară cu mine o pungă de pufuleți care imită cel mai bine (după memoria papilelor mele) gustul pentru care stăteam la coadă de la 6 ani (da, se stătea și la pufuleți, la mine în cartier).

Nici pufuleții nu erau egali în comunism. Găseai mai mereu în pungă câțiva care aveau mai mult praf din ăla bun (habar n-am din ce era făcut). Când terminai de ronțăit, râmâneai cu o grămadă de resturi de pufuleți, un soi de praf magic (nu vă gândiți la prostii!). Copiii strângeau praful ăla într-un colț al pungii și apoi rupeau un mic colț de unde își presărau ultimele și cele mai bune particule de pufuleți.

Am convingerea că dacă cineva ar putea replica la perfecție rețeta pufuleților (unici) din 1988, gustul ar fi la galaxii distanță de sortimentul care mi se pare mie acum că e similar (între timp au apărut vreo 20 de pe piață).

Tot așa și cu filmul. Prima trilogie Star Wars era naivă, cu story infantil și efecte speciale rizibile azi.  Dar am rămas cu gustul. Știu oameni marcați pe viață după prima întâlnire cu Darth Vader. Deși în Statele Unite primele două filme au apărut în 1977 (Războiul Stelelor) și, respectiv, 1980 (Imperiul Contraatacă), la Timișoara încă le puteai vedea prin 1986-87.

Pentru mulți tineri, Star Wars a fost o doză de libertate, un upercut în imaginarul colectiv al puștanilor care în câțiva ani urmau să pornească o revoluție. N-aș merge așa departe ca realizatorii Chuck Norris vs Comunism care sugerează că filmele americane au dus la căderea comunismului. Ceva-ceva a fost totuși.

Numai știrea că expoziția în care vor fi prezentate costume de stormtroopers și alte artefacte Star Wars va ajunge la Timișoara mi se părea de domeniul fantasticului. Expoziția a poposit la sala 2 (modernizată acum de TNT), să fi fost prin 1987, dar nu mai știu sigur (sincer, nu știu dacă nu cumva mi-am imaginat expoziția). Încă mă întreb cum a fost posibilă într-o țară care respingea, ca politică de stat, tot ce reprezenta Star Wars. Poate nici măcar comunismul nu a putut lupta cu puterea luminată a forței.

Bun, bun, dar cum e noul Star Wars?

Dacă îl iei la bani mărunți și te întrebi cât 'cinema' e acolo, e greu să îl aperi. Dacă îl privești ca produs al consumerismului, nu cred că se poate ceva mai rău. Există un documentar BBC (The men who made us spend) care dovedeștă că, odată cu succesul fenomenal și neașteptat (Lucas s-a dus la pescuit cu Spielberg când a fost lansat filmul, convins că va fi un eșec) al filmului, a început merchandising-ul sălbatic hollywoodian și un modus operandi de manipulare consumeristă a copiilor.

Ca poveste e un mix al principalelor teme din primele trei 'episoade' (drumul inițiatic, împrietenirea cu forța, predestinarea unor personaje, noul Luke e o fată, noul R2D2 e un droid iar Han Solo e...Han Solo).  E un fan-movie făcut de un fan (J.J. Abrams) pentru (foștii și viitorii) fani. E racordul noii generații la vechea poveste. Până și efectele sunt în același stil, deși între timp industria a cunoscut un salt hiperluminic la acest capitol.

Dar Star Wars nu e atât despre cinema. Cât e despre un anume gust. Gustul copilăriei. Aseara mi-am dat seama că Star Wars e de fapt despre pufuleți.


5 comentarii:

  1. phiii vad ca impulsul de a face poza la inceput e irezistibil

    RăspundețiȘtergere
  2. pffff... un intreg Univers cu mitologie cu tot, si toate din pufuleti nascute.
    stiam eu ca ceva e sarat in toata franciza lor nesarata...

    RăspundețiȘtergere
  3. neam de mămăligari, Warum das kind in der pufuletz kocht? :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.