vineri, 31 august 2012
Caravana TIFF poposeste in Piata Unirii
Pentru al doilea an Caravana TIFF ajunge si la Timisoara, capatul de linie al expeditiei ce poarta cateva din filmele prezente la TIFF prin cateva orase din tara. Caravana a vizitat deja Constanţa, Mangalia, Sibiu, Cluj, Iaşi, Braşov si Oradea, zilele astea e la Bistriţa iar de luni ajunge pe malul Begai. Vom putea urmari asadar intre 3-5 septembrie de la ora 21:30 in fiecare seara cate un film interesant, in aer liber si gratuit, parte a Operatiunii Kino de culturalizat filmic cetatenii urbelor mentionate.
Programul e in felul urmator:
Luni, 3.09, ora 21:30
Hotel Marigold (S.U.A, comedie, regia: John Madden, 2012, 124 min.). Filmul dezvaluie peripetiile unor pensionari britanici intr-un hotel proaspat renovat din India. Distributia ii cuprinde pe Judy Dench, Tom Wilkinson, Bill Nighy, Maggie Smith.
Marti, 4.09, ora 21:30
Hasta la vista (Belgia, comedie-dramă, regia: Geoffrey Enthoven, 2011, 115 min.), o tragi-comedie belgiana cu 3 tineri de 20 si ceva de ani care isi propun sa scape de virginitate calatorind in Spania. Exista insa o singura problema: fiecare sufera de un handicap fizic... de aici tragicomicul situatiei.Miercuri, 5.09, ora 21:30
Toată lumea din familia noastră (România, comedie-drama, regia: Radu Jude, 2012, 107 min.), recent premiat cu Trofeul Anonimul la festivalul de film din Sfantu Gheorghe, dezvaluie o felie din viata unei familii disfunctionale: un tata despartit intampina dificultati in a-si duce fetita in vacanta la mare si face o criza de nervi.
Later edit:
Din cauza unor probleme tehnice programul filmelor a fost modificat astfel:
Tatal fantoma - Luni, 3 septembrie
Gianni si femeile - Marti, 4 septembrie
Toata lumea din familia noastra - Miercuri, 5 septembrie
joi, 30 august 2012
Short: LOOM
Un scurt-metraj realizat de fiul lui Ridley Scott, Luke Scott. Subiectul e unul SF, plasat intr-un viitor nu prea indepartat in care Giovanni Ribisi joaca un tehnician ce cultiva carne in laborator. V-ati prins, LOOM e cu inginerie genetica. De remarcat calitatea inalta a productiei. Short-ul de 20 de minute a fost destinat promovarii unui nou tip de proiector 3D 4k dezvoltat de compania RED.
miercuri, 29 august 2012
1500 de pasi
Prieteni, acesta se pare ca e articolul cu numarul 1500 pe acest blog. E o cifra rotunda si destul de maricica insa nu spune prea multe despre continutul acestui blog. Trebuie stiut insa ca filmele recenzate reprezinta (cam) o treime din cifra, restul constand intr-un amestec eterogen de interviuri, clipuri, trailere, scut-metraje, articole informative, cronichete, afise, mesaje si alte cinemilituri, insa toate avand legatura intr-un fel sau altul cu lumea filmului. Speram ca le-ati gasit interesante sau folositoare iar daca ceva nu v-a multumit, ne-ati tras de maneca la momentul potrivit. Ne bazam pe voi in continuare. Vizionati informat ;).
Un mic cadou de la noi: o lista imdb cu 150 de documentare despre cinema. Sunt multe iar personal n-am vazut decat vreo 7-8 din ele dar sper ca la o scanare vizuala veti gasi ceva care sa merite atentia voastra. Eu recomand in special:
* Visions of Light (1992) despre maiestria artei fotografice in cinema, interviuri cu mari directori de imagine.
* The Pervert's Guide to Cinema (2006) o analiza succinta a unor filme iconice cu filozoful si criticul de film Slavoj Zizek
* A Decade under the Influence (2003) despre anii '70 ca moment de cotitura in cinema-ul american
* Charlie: The Life and Art of Charles Chaplin (2003)
* The American Nightmare (2000) care examineaza natura filmelor horror ale anilor '60 si '70 si felul in care au influentat societatea.
* A Personal Journey with Martin Scorsese Through American Movies (1995)marți, 28 august 2012
Praga (2006)
rating: Colectabil
Unele orase sunt fundaluri perfecte pentru flirturi sau inceputuri de relatii, atmosfera lor cosmopolita si decorurile vizuale specifice acompaniind armonios romantismul povestii. Exemplele cele mai cliseice sunt Paris, Roma sau New York. Alte orase se manifesta la fel de reusit intr-o postura absolut opusa, oferind culoare si contrast finalurilor dureroase. Oslo e unul din ele, Praga altul. In filmul lui Ole Christian Madsen, Prag, romantismul imbraca haine cenusiu-dramatice si se risipeste usor pe strazile capitalei cehe. E povestea unei casnicii in prag de dezintegrare pe care doar sentimentul de vinovatie si o fidelitate de fatada o mai tin laolalta. In Praga, doi oameni obisnuiti constientizeaza distanta care-i separa de-o vreme si iau cea mai inteleapta decizie posibila: sa nu se mai minta reciproc.
Christoffer (Mads Mikkelsen) si Maja (Stine Stengade) sunt un cuplu de danezi care calatoresc in Praga in vederea repatrierii trupului neinsufletit al tatalui lui Christoffer. Barbatul insa nu si-a mai vazut parintele de 30 de ani, de cand acesta si-a parasit familia, astfel ca reuniunea, tragica prin natura ei, abia daca smulge un raspuns emotional de la fiu. Iar asta in pofida indemnurilor oficialitatilor care-l asigura pe Christoffer ca “e ok sa planga” fiind perfect instruiti sa faca fata acestei situatii. Inutil, chipul parca sculptat al lui Mikkelsen ramane impasibil. E aceeasi masca pe care a purtat-o si in casnicie si pe care Maja a obosit sa incerce s-o mai patrunda. Dar, ca o sotie credincioasa, ea il insoteste intr-o ultima tentativa de reaprindere a vatrei familiale, afisandu-si cu ipocrizie fidelitatea dupa ce-l inselase deja cu alt barbat.
E clar faptul ca intre cei doi soti lucrurile nu-s in regula. Ole Christian Madsen ne asigura de asta fixand obsesiv camera pe chipurile lor ceramice, pandind invaziv miscarile si gesturile lor uneori protocolare, alteori stanjenite parca de intimitatea situatiei. E o tensiune acolo pe care nimeni nu stie cum s-o risipeasca. Scenele de sex par mai mult descarcari nervoase dureroase decat momente de tandrete iar plimbarile in doi esueaza inevitabil in reprosuri, ironii si aceeasi fixatie cliseica: “cum am ajuns aici?” Nu e chiar o intrebare la care se vrea un raspuns ci mai degraba constientizarea unei probleme. Lucrurile nu mai sunt cum au fost si e prea tarziu sa mai poata fi reparate, dar asta nu-i opreste sa incerce. E obligatia celor 14 ani de casnicie.
In spatele acestui microunivers familial se desfasoara insa panorama - de regula splendida dar acum doar mohorata - a orasului de pe Vltava. Praga e prezenta discret cu Podul Carol, cu catedrala Sf Vitus, cu Piata Starometske in care turistii se zgaiesc la Ceasul Astronomic din Turnul Primariei Vechi si cu toate stradutele alea pietruite, cu Cimitirul Evreiesc, cu cafeneaua, morga sau cu mahalaua. Chiar si cu femeia ceha, in persoana menajerei tatalui decedat, Alena, in fata careia Christoffer incearca, fara succes, sa-si deschida sufletul. Mai mult insa de-atat, Praga e prezenta cu hotelul Praha si personalul sau la fel de strain in materie de comunicare, oglinda autentica pentru o situatie nefericita in care legaturile verbale sunt distorsionate inainte de a fi amputate. Un film despre instrainare de o profunzime si nostalgie aproape dureroase la capatul caruia realizezi ca, intr-adevar, viata nu e doar despre cum sa ajungi sa fii fericit ci si despre cum gasesti curajul de a fi nefericit.
*o opinie ceva mai concisa la cinesseur
Trailer
luni, 27 august 2012
Are you a Lebowski achiever?
1. are you employed?
2. would you like a drink?
3. what do you do for recreation?
4. what makes a man a man?
CONGRATS!
You are a Lebowski urban achiever!
The Big Lebowski (1998) - r. Joel & Ethan Coen, d. Jeff Bridges
vineri, 24 august 2012
Cu animatia de vineri - David Firth aduce haosul.
una proaspata - Sock Five by David Firth
(*de vazut in HD)
Recomand sa luati canalul de YouTube al lui David Firth la vazut !
* sa NU ratati "Salad Fingers" !
miercuri, 22 august 2012
'Ciudateniile' lui Kathryn Bigelow
O mare parte dintre noi am remarcat-o pe Kathryn Bigelow odata cu recunoasterea internationala a filmului The Hurt Locker. Putini erau cei ce-si aminteau ca acum 17 ani aceeasi femeie facuse un film foarte inteligent si original numit Point Break, ce intre timp acumulase un statut de cult-movie in randul cinefililor. In acel film Keanu Reeves juca un politist infiltrat intr-o banda de surferi-spargatori de banci condusa de Patrick Swayze pe care simtul dreptatii si meseria il obliga sa-si tradeze intr-un final fidelitatea fata de banda si liderul ei. A fost un film de mare succes si la critica si la box-office care a confirmat aptitudinile regizoarei in materie de filme de actiune. Realizand ca in intreaga sa cariera dna Bigelow (fosta nevasta a lui James Cameron) a facut mai mult de doua filme, am decis sa-mi dublez portofoliul de vizionare in dreptul numelui ei. Asadar, iata inca doua filme ce merita bifate:
1. Near Dark (1987) e un film horror ce apare ca reactie la genul vampiresc deja instituit in anii ‘80 de cateva filme cu teenageri (cum ar fi originalul Fright Night). Cred ca e unul din primele filme in care avem vampiri care nu vorbesc despre ei ca fiind vampiri. Mai mult, nici oamenii normali nu par a cunoaste termenul vampyr, o indicatie simpla ca filmul lui Bigelow nu urmeaza conventiile genului. E o mica povestioara western-horror cu un love story la mijloc si cateva apusuri desertice superbe si poetice. Pilonul central e tanarul Caleb (Adrian Pasdar) care intr-o noapte calda seduce o tanara misterioasa dar nu se alege decat cu o usoara muscatura de gat. Prins de zori incercand sa ajunga acasa Caleb priveste mirat cum pielea incepe sa-i arda si hainele sa scoata fum. Din fericire o rulota il inhata la timp si astfel tanarul intra in familia ciudata a sugatorilor de sange. Initial, trupa pastorita de Jesse (Lance Henriksen) vor sa-l serveasca la mic dejun dar cand afla ca e deja “transformat” i-l lasa pe cap tinerei Mae, misterioasa care-l muscase in seara dinainte, ca sa-l educe in caile noptii.
Gasca de vampiri din filmul lui Bigelow e alcatuita pe tiparul familial, fiecare membru fiind la un moment dat transformat de unul din ei si adoptat. Exceptandu-l probabil pe Severen (Bill Paxton), un sociopat plin de cruzime si cu temperament schimbator, care e mai probabil un vechi prieten al lui Jesse. Grupul functioneaza dupa regulile unui mic clan de ‘parteneri ai crimei’ astfel ca pt. a te integra trebuie sa ucizi. Caleb insa e prea normal pentru a renunta brusc la fosta viata si a imbratisa noua oferta. Nu e un oropsit al societatii care a renascut cu sange proaspat. Are o familie acasa (tatal si sora) si inca nu priveste oamenii ca pe o sursa de hrana. Prin urmare amana cat poate de mult prima crima, ratand cu stil fiecare atac si traind din dragostea si sangele pe care Mae i le ofera. Insa esecurile lor sunt chiar urmele pe care autoritatile le vor urmari astfel ca nu dureaza prea mult pana ce insasi supravietuirea grupului sa fie pusa sub semn de intrebare, amplificand conflictul dintre Caleb si ceilalti.
Fara sa fie o realizare extraordinara, filmul marcheaza debutul lui Kathryn, fiind totodata un experiment ciudat al genului. E mai putin axat pe actiune si mai centrat pe estetica si dinamica grupului sau relatia lui Caleb si Mae. Mae nu e vreo bomba sexy care a atras pe drumul damnarii vesnice un tip naiv, ci e doar o vampira mai putin rea si mai singura decat tovarasii ei. Iar Caleb nu e campionul iubirii vesnice caci nu scapa din vedere ce-ar insemna sa renunte la umanitate. Asa ca, sub acest aspect, oricat de prafuit ar parea, Near Dark e o adiere fresh in perioada asta. In plus, exista cateva momente impresionante de actiune, cum a cel din final care replicheaza aproape la indigo scena cu camionul din Terminator 2. Apropo, aproape jumatate din distributie e formata de actori care au jucat in T2 (Lance Henriksen, Bill Paxton si Jenette Goldstein). Film de familie, ce mai...
2. Un alt titlu interesant din filmografia lui Kathryn Bigelow e future-noir-ul/cyber-punk Strange Days, realizat in 1995 dupa un scenariu de J. Cameron si care, tintind spre finalul de mileniu, speculeaza pe tema apocalipsei si a anarhiei ulterioare. Avem un Los Angeles al viitorului in care LAPD-ul are de furca cu bandele afro-americane reunite sub propaganda anti-sistem a rapperului Jeriko One. Anti-eroul din poveste e Lenny Nero (Ralph Fiennes) un fost politist devenit traficant de clipuri senzoriale gratie unei tehnologii care permite ca amintirile sa fie inregistrate pe discuri laolalta cu emotiile cauzate si apoi vandute pe piata neagra pentru a fi “traite” si de altii. Lenny cunoaste pe toata lumea si toata lumea il cunoaste pe el. In noaptea in care rapperul-profet Jeriko e ucis, Lenny primeste un disc snuff, in care “traieste” clipa uciderii unei prostituate pe care o cunostea. Urmarea e ca Lenny se implica in descoperirea ucigasului iar asta-l poarta intr-o afacere murdara de acoperire a uciderii lui Jeriko. Alaturi de el sunt doar o soferita de limuzina/bodyguard (Angela Bassett) si fostul sau partener (Tom Sizemore). Urmele il conduc insa in directia fostei iubite Faith (Juliette Lewis) si a iubitului ei, Philo, si astfel cade intr-o spirala a tradarilor.
Strange Days e un thriller destul de angajant in prima parte si care arunca cateva fire interesante de urmarit tocmai pentru curiozitatea de a vedea cum se vor innoda. Avem rapperul mort, avem prostituata violata si ucisa de un psihopat si mai avem o echipa de politisti (Vincent d’Onofrio si William Fichtner) care fac o treaba buna in a trece drept corupti si fara scrupule. Care-i legatura dintre ei si ce rol joaca Faith in toata chestia asta e un deznodamant pe care-l astepti cu nerabdare. Deci scenariul lui James Cameron e cel putin in privinta asta destul de competent. Undeva pe parcurs insa ceva se fractureaza si filmul incepe sa enerveze. Devine prea predictibil cine e autorul crimelor si orice twist aruncat pe ecran pare artificial, ca ceva intentionat pus acolo ca sa nu fie cum te asteptai nu pentru ca asa povestea e mai interesanta..
Dar filmul e, fara indoiala, unul bun. Setting-ul aminteste de Blade Runner la nivelul strazii, modul de filmare subiectiv (POV ca-n jocurile shooter) e superb pentru scenele ce arata clipurile traficate, Ralph Fiennes e carismatic si seamana enorm cu Bradley Cooper de acum, iar restul distributiei joaca excelent. Senzatia insa e Juliette Lewis, incredibil de sexy in cateva scene memorabile, una din ele fiind cea in care interpreteaza intr-un club piesa lui PJ Harvey, Hardly Wait. La fel ca Fiennes, am fost hipnotizat cateva minute.
marți, 21 august 2012
Secvenţe II
La primul atelier de scenaristică SECVENŢE am ajuns şi eu. Şi pot sa va spun că merită, dacă vreţi o carieră în cinematografie prin condei. Sau poate să învăţaţi de la cei mai buni (eu am prins un masterclass cu Corneliu Porumboiu) cum să vă scrieţi propriul film.
Acum, se primesc înscrieri pentru SECVENŢE - ediţia a doua. Tutori: tot Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu. Cursanţii vor putea să-şi îmbunătăţească scenariile (cu care s-au înscris) şi să-şi prezinte proiectul în faţa producătorilor autohtoni. În plus, scenariul cîştigător (la finalul celor 6 luni de atelier) va fi cumpărat de Saga Film cu 5000 de euro.
Doritorii mai au o săptămînă.
luni, 20 august 2012
Cimitirul de filme
ZIUA MORŢILOR DESCHISE (FOTOREPORTAJ)
Dacă tot e (încă) sezonul de cinema în aer liber, am rămas dator cu o poveste. Anul ăsta, prin luna mai, primesc un telefon. Amicul Dan Ungureanu îmi zice imperativ: "Lucian, trebuie să vii la Grădina de Vară. ACUM! În spatele ecranului e sala tehnică. E ca după bombardament, dar găseşti comori pe-aici. Rafturi întregi de role în stare perfectă. Vino şi vorbeşte cu Micha".
A doua zi l-am căutat pe Micha. Un neamţ atletic şi frumos, genul arian, care şi-ar fi găsit locul în distribuţia Inglourious basterds. Echipat cu mănuşi de grădinărit trebăluia, debarasa şi căra diverse obiecte ruginite. Pregătea o expoziţie/happening cu studenţii de la arhitectură în cadrul Student Fest. A clădit scaunele, folosind drept piloni de susţinere cîteva stive de pelicule, sub numele de "Hollyvood"
Nu ştiu exact de la cine primiseră acordul să rearanjeze Grădina de Vară şi să remixeze "recuzita" de la faţa locului. Pînă la începutul anilor 2000, spaţiul aparţinuse de RADEF, ca şi sala Capitol cu care se învecinează. Între timp, Capitol a ajuns la Filarmonică (după un îndelungat conflict juridic), iar Grădina de Vară a rămas un fel de "no man's land" disputat de toată lumea (Filarmonică, RADEF şi Primărie), dar în realitate nimeni nu se angajează în a o salva de la degradarea tot mai evidentă. Depozitul de echipament şi peliculă precum şi atelierul din spatele marelui ecran din cărămidă au fost pe rînd jefuite, vandalizate şi au servit drept hostel pentru homeleşi.
Anul trecut, mă aflam împreună cu Eric Baude în biroul domnului Gîrboni (directorul Filarmonicii) pentru a discuta depre Festivalul de Cinema în Aer Liber organizat de francezi. "Monsieur Garboni" (cum îi spunea Eric) îşi declarase intenţia de a face un muzeu din sala tehnică, pentru că e o mulţime de aparatură veche acolo şi grămezi de peliculă. Dar mai zicea că în acel moment era haos.
Un an mai tîrziu, cînd am păşit în spatele ecranului, nu am găsit niciun muzeu. Sau dacă era un muzeu atunci ar trebui să se numească MMAC adică "muzeul mizeriei actuale a cinematografului" sau MNN aka Muzeul Nepăsării Noastre. Sau simplu: Cimitirul Filmelor (faceti click pe poze pentru detalii, merita!)
"lasciate ogni speranza voi ch'entrate"
Closer...to the toilet
Cu siguranta ai putea filma aici vreo doua productii post-apocaliptice
The staircase to hell
Sala Tehnica
cecul sau viaţa
natură moartă cu peliculă
Ocean's Twelve si Zoolander
puntea suspinelor
mesaje de prietenie si cateva cadre de nadejde
The Hostel - un horror in centrul orasului
La iesire, "Tais toi" adica taci in legatura cu ce ai vazut aici
Ruinele Troiei (Troy, 2004)
Dupa ce o ora intreaga de sapaturi in moloz si kilometri de pelicula (printre care, prima rola din Neamul Soimarestilor, 1965) se pare ca am scris primul capitol al arheologiei cinematografice. Sper sa fie si ultimul.
ps. ultima reprezentatie, in lumina "proiectorului" solar
Dacă tot e (încă) sezonul de cinema în aer liber, am rămas dator cu o poveste. Anul ăsta, prin luna mai, primesc un telefon. Amicul Dan Ungureanu îmi zice imperativ: "Lucian, trebuie să vii la Grădina de Vară. ACUM! În spatele ecranului e sala tehnică. E ca după bombardament, dar găseşti comori pe-aici. Rafturi întregi de role în stare perfectă. Vino şi vorbeşte cu Micha".
A doua zi l-am căutat pe Micha. Un neamţ atletic şi frumos, genul arian, care şi-ar fi găsit locul în distribuţia Inglourious basterds. Echipat cu mănuşi de grădinărit trebăluia, debarasa şi căra diverse obiecte ruginite. Pregătea o expoziţie/happening cu studenţii de la arhitectură în cadrul Student Fest. A clădit scaunele, folosind drept piloni de susţinere cîteva stive de pelicule, sub numele de "Hollyvood"
Nu ştiu exact de la cine primiseră acordul să rearanjeze Grădina de Vară şi să remixeze "recuzita" de la faţa locului. Pînă la începutul anilor 2000, spaţiul aparţinuse de RADEF, ca şi sala Capitol cu care se învecinează. Între timp, Capitol a ajuns la Filarmonică (după un îndelungat conflict juridic), iar Grădina de Vară a rămas un fel de "no man's land" disputat de toată lumea (Filarmonică, RADEF şi Primărie), dar în realitate nimeni nu se angajează în a o salva de la degradarea tot mai evidentă. Depozitul de echipament şi peliculă precum şi atelierul din spatele marelui ecran din cărămidă au fost pe rînd jefuite, vandalizate şi au servit drept hostel pentru homeleşi.
Anul trecut, mă aflam împreună cu Eric Baude în biroul domnului Gîrboni (directorul Filarmonicii) pentru a discuta depre Festivalul de Cinema în Aer Liber organizat de francezi. "Monsieur Garboni" (cum îi spunea Eric) îşi declarase intenţia de a face un muzeu din sala tehnică, pentru că e o mulţime de aparatură veche acolo şi grămezi de peliculă. Dar mai zicea că în acel moment era haos.
Un an mai tîrziu, cînd am păşit în spatele ecranului, nu am găsit niciun muzeu. Sau dacă era un muzeu atunci ar trebui să se numească MMAC adică "muzeul mizeriei actuale a cinematografului" sau MNN aka Muzeul Nepăsării Noastre. Sau simplu: Cimitirul Filmelor (faceti click pe poze pentru detalii, merita!)
Ocean's Twelve si Zoolander
...si sistemul de incalzire prin arderea peliculei la butoi
Dupa ce o ora intreaga de sapaturi in moloz si kilometri de pelicula (printre care, prima rola din Neamul Soimarestilor, 1965) se pare ca am scris primul capitol al arheologiei cinematografice. Sper sa fie si ultimul.
ps. ultima reprezentatie, in lumina "proiectorului" solar
Abonați-vă la:
Postări (Atom)