Se afișează postările cu eticheta Most wanted. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Most wanted. Afișați toate postările
duminică, 17 mai 2015
Ce spun criticii de Mad Max: Fury Road
Cateva dovezi ca si criticii sunt oameni capabili sa guste un spectacol cinematic "80% actiune, 20% drama" atunci cand acesta e facut cu imaginatie, tupeu si fara compromisuri. Dupa ce-am fost epuizat de experienta Mad Max: Fury Road am petrecut o dimineata intreaga citind parerile presei occidentale despre orgia vizuala semnata de George Miller. Mai jos cateva din cele mai indemanatice superlative:
The fourth installment of George Miller’s rambunctious post-apocalyptic saga arrives in theaters like a tornado tearing through a tea party. In an age of weightless spectacles that studios whittle down from visions to products, here’s a movie that feels like it was made by kidnapping $150 million of Warner Bros.’ money, absconding with it to the Namibian desert, and sending footage back to Hollywood like the amputated body parts of a ransomed hostage... That’s why Max is an enduring hero: He always knows when to drive off into the sunset. This time, he leaves a generation of blockbuster cinema choking on his dust. (David Ehrlich, Time Out New York)
Fury Road takes a Rabelaisian delight in grotesque bodies, and the various ways in which they can be made to splatter, burn and pop... Enormous, naked women are milked like cattle, dwarfs are hoisted on palanquins, and men as pale and gaunt as Méliès aliens are knocked out, gnawed on, sawn up and catapulted through explosions. Imagine if Cirque du Soleil reenacted a Hieronymus Bosch painting and someone set the theatre on fire. This is more or less what Miller has come up with. (Robbie Collin, The Telegraph)
Inspiring fear and giddy excitement in equal measures, "Fury Road" suggests the unruly collision of "Ben Hur" and a Road Runner cartoon. (Eric Kohn, Indiewire)
A relentless action spectacle that will dazzle audiences with its visceral torque and blazing vehicular madness, perhaps the most impressive feat director George Miller has achieved with "Mad Max: Fury Road" — beyond successfully thunderdoming without Mel Gibson and executing some of the most spectacular action-stunt sequences committed to celluloid maybe ever — is how the 70-year-old filmmaker takes a traditionally testosterone-fueled series and reimagines it as a kind of feminist manifesto with much on its mind. (Rodrigo Perez, The Playlist)
It’s like Grand Theft Auto revamped by Hieronymus Bosch, with a dab of Robert Rodríguez’s From Dusk Till Dawn. (Peter Bradshaw, The Guardian)
The engine may have been completely stripped and rebuilt using newly acquired parts, but the result is nothing short of awesome. A supercharged spectacle that races through the gears delivering shot after shot of gasoline-laced adrenaline direct to the heart. It is, perhaps surprisingly, a singularly entertaining modern blockbuster. (Adam Woodward, LittleWhiteLies)
George Miller always wanted his carmageddon movies to bust out the Ozploitation ghetto and get right up in Hollywood’s grille… this reboot retains all the brutality, antipodean humour and fertile imagination played out on arid vistas you could hope for. It is, in a word, crazy. In two, it's fucking crazy. (Jamie Graham, Total Film)
Miller’s Mad Max: Fury Road is a hammer-down, cast-iron-plated, diesel-exhaust-belching manifesto on the physics of screen action, a metamechanics monster truck show with everything but a Robosaurus… It is a movie of split-second decisions, cut-the-crap materialistic down to the very last particular, where every bullet in a clip (and the one in the chamber) and every centimetre of leeway counts. (Nick Pinkerton, Sight and Sound).
joi, 9 aprilie 2015
Jocuri, tronuri si focuri de iarna
Numele de pe lista Aryei sunt incetisor eliminate din urzeala tronurilor insa asta nu e o garantie ca lista nu va mai creste in sezonul care sta sa inceapa peste cateva zile. Intr-o recapitulare textuala a excelentelor ultime doua sezoane (Inside HBO’s Game of Thrones - Season III & IV), dupa tot felul de informatii despre productie si interviuri cu echipa si actorii am dat in final peste o pagina de opinii ale colegilor de platou legate de cine dintre ei ar merita sa raposeze in urmatoarea runda de negocieri in stil medieval. Raspunsurile (cele mai importante) sunt mai jos.
Maisie Williams (Arya Stark): Melisandre. Some of the other characters are almost admirable, even in their evil twisted ways - but I can’t see nothing redeeming in her character. Whatever she says her motivations are, I’m not buying it.
Rose Leslie (Ygritte): It’s got to be Littlefinger. He’s the one who scares me the most. He’s mot terrifying than Joffrey, who is just an evil little kid. He’s so clever and manipulative, and truly terrible.
Charles Dance (Tywin Lannister): Littlefinger. He has to go - he’s so oily. He’s like a gas you that you can’t see or touch, but it gets into your respiratory system and you don’t know anything about it until it’s too late. He’s such a wonderfully Machiavellian character. I wouldn’t want to see him survive too long.
Diana Rigg (Olenna Tyrell): No matter what they are doing I’d rather keep everyone alive! I rather like the dynamics as they are.
Isaac Hempstead-Wright (Bran Stark): I don’t trust Melisandre but I’m not sure I’d want her dead - maybe just imprisoned somewhere in a dungeon. Ramsey Snow, the torture boy, for me I think.
Jacob Anderson (Grey Worm): I really wanted Joffrey to die, but I think I’m going to miss how much I loved hating him, that evil little bastard. But you know who should really die? Roose Bolton.
Ian Mcelhinney (Barristan Selmy): It would be an aberration, to put it mildly, if Cersei were to make it in the end, but I expect we’ll be stuck with her for a while.
Lena Headey (Cersei Lannister): As Cersei probably Margaery and Tyrion in equal measure. Asme? Well, i was very happy when Craster was murdered, but I’m gonna have to go with Stannis.
Richard Dormer (Beric Dondarrion): Joffrey was a monster, but getting Catelyn killed? Walder Frey is just pure evil.
Sophie Turner (Sansa Stark): As a character, I think that Daenerys is such a strong player in the game, she has to die for someone else to be able to come forward. As much as I love watching her, I think she’s the biggest threat.
Emilia Clarke (Daenerys Targaryen): I know I don’t want Littlefinger on the throne, but Aidan Gillen is so good and his his storyline so interesting I don’t want him dead.
Nikolaj Coster-Waldau (Jaime Lannister): I would like to see the dragons killed. They are weapons of mass destruction. We can’t have that. Horrible, horrible, evil machines of death. I have a feeling they’ll probably make it, though.
Peter Dinklage (Tyrion Lannister): We’ve lost some winners in that category this season. I’m going to have to go with Hot Pie, never trusted that kid. Roose Bolton will get his somehow, but you have to watch for Hot Pie.
Sursa:
duminică, 11 ianuarie 2015
Cele mai bune filme din 2014 (IV) - Foxcatcher
Sunt omul caruia nu-i place sa ramana dator nici cu o fisa de telefon, asa ca mai adaug la lunga lista lista de filme bune din 2014 cateva si facand bilantul, raman cu gura cascata ca oricat am injurat porcariile de blockbustere, s-a cernut o lista consistenta de filme bune sau interesante. "Vederea aeriana" ajuta la clarificarea situatiei in cele mai multe cazuri si duce la detasare.
"Serious sport has nothing to do with fair play.
It is bound up with hatred, jealousy, boastfulness, disregard of all rules and sadistic pleasure in witnessing violence.
In other words, it is war minus the shooting."
- George Orwell
Sunt inclinat sa-l cred pe Orwell pentru ca povestea acestui film e o poveste de razboi. Razboiul tacut dintre clasele sociale, razboiul tacut intre fairplay si frauda, razboiul tacut intre sanatatea mentala si seducatoarea nebunie, razboiul pentru piedestalurile (sau locurile de veci) pe care societatea pune cativa oameni, razboiul educatie si multe alte zone tensionate de lupta. O dramatizare a unei afaceri celebre si tenebroase din sportul american al anilor '80. O poveste faustiana, mereu actuala si buna de dezbatut. Un Steve Carell cum nu l-a mai vazut nimeni, coborand in subsolurile umede si intunecate ale mintii umane, nascand un joc diametral opus la orice rol comic facut de el pana acum. Se adauga un duo de actori (Channing Tatum, Mark Ruffalo) atat de balansat si expresiv incat toata povestea capata dimensiuni si reverberatii de teatru grec antic. Daca mai mentionez si muzica potrivita (in acelasi ton cu cea din "Chariots of Fire"), imagine plina si grea cu look palpabil si realist (oarecum asemanatoare cu cea a filmelor americane din anii '75), montaj excelent si o vointa regizorala ferma de a nu demistifica nimic pe ecran si care lasa privitorul sa-si exercite mecanismele, trag concluzia ca e unul din cele mai bune filme americane din 2014 si din ultima decada. Doresc sa mentionez ca am evaluat acest film ca fictiune, nu ca "poveste reala", pentru ca daca o sa cautati adevarata poveste si scandalul de dupa film, nu stiu cu ce ganduri am ramane. Oricum, un film care reuseste cu brio ce si-a propus: sa ne spuna la ureche o poveste bizara si infricosatoare dar in acelasi timp arhetipala. Sa ne faca sa simtim si sa gandim dupa film. Si nu e putin lucru! (sunt critici care au strigat "manipulare!", si in oarecare masura sunt de acord cu ei, dar manipularea functioneaza de obicei in timpul filmului, dupa el ramanem singuri cu gandurile noastre si oricum, arta e prin definitie manipulativa). Cu ocazia vizionarii acestui film mi-am raspuns temporar si la dilema "Nature or nurture?" cu "la fel de infricosatoare si de neoprit atunci cand nu functioneaza bine..."
vineri, 26 decembrie 2014
Cele mai bune filme din 2014 (III) - adaugiri personale
Winter Sleep (Kis uykusu)
(regie: Nuri Bilge Ceylan)
Fara discutie, filmul cu cel mai bun si cerebral dialog (fara sa fie fortat) din 2014, asta pe langa multe alte calitati: scenariul mustind de intelepciune orientala si subiecte sociale mereu fierbinti, acting fara cusur, imaginea sihastra aproape nepamanteana a Anatoliei in iarna, umor fin adaugat de urmasul lui Nastratin Hogea. Un film lung cat o iarna din sufletul unui om inghetat, lung cat incapatanarea aparent logica a unui barbat (chiar generic luat) incapatanat. Un copac crescut fara graba, cu toate ramurile si ramurelele la locul lor si cu fructe perfect coapte in plina iarna. Dupa "Once Upon a Time in Anatolia", Winter Sleep ajunge sa fie filmul meu preferat din arta lui Nuri Bilge Ceylan.
The Drop
(regie: Michaël R. Roskam)
Un film asteptat de mine tot anul, un film recomandat de regizor (acelasi regizor ca si la memorabilul "Bullhead"), scenaristul Dennis Lehane (unul din cei mai creativi si interesanti scenaristi contemporani sub eticheta "film politist/drama/neonoir") si cameleonicul Tom Hardy (unul din putinii actori tineri care se fac una cu rolul si nu trag cu nesimtire rolul la stilul lor de a juca). Un film de noapte modest dar bun, o poveste domoala in aparenta dar cu tensiuni interioare gigantice si complexe gestionate cu o maiestrie de apreciat. Sa mai adaug ca ii are in roluri secundare pe James Gandolfini si Matthias Schoenaerts. Revelatie definitiva: Tom Hardy nu are nevoie de botnita. E extrem de periculos artistic si fara:)
'71
(regie: Yann Demange)
Jack O'Connell in rolul unui proaspat soldat britanic uitat in Belfastul incendiar al anului '71, un adevarat camp de lupta civil intre catolici si protestanti. Un film "de razboi civil" un pic altfel, fara povesti glorioase si stralucire, un film minimalist si intunecat, de supravietuire printre oameni manati de nebunie religioasa si sange. Jack O'Connell ne este ghid infricosat de moarte si involuntar. Jack O'Connell trebuie urmarit cu mare atentie in acest film cat si in afara lui. O poveste care te duce cu pulsul aproape de cel al unui iepure vanat de lupi!
duminică, 21 decembrie 2014
Cele mai bune filme din 2014
AȘA CUM AU FOST VĂZUTE DE MARELE ECRAN
Inevitabil, e ceas de bilanț, topuri, retrospective, alea-alea. Ne-am adunat (cei patru autori care mai scriem pe acest blog) să vedem pentru ce reținem 2014 dpdv cinematografic. Nu avem pretenția că listele noastre vor cuprinde tot ce era de văzut. În primul rînd pentru că nu am văzut...tot. Întîrzierea noastră tradițională (cauzată de distribuție și piață de film) ne obligă să luăm în calcul și filme din 2013 care au ajuns abia în acest an în cinematografele din România. Este, dacă vreți, o fotografie de moment a anului cinematografic dar și a colectivului Marele Ecran. După cum probabil ați observat, anul acesta nu am scris atîta cronică de film (cît ne-am fi dorit). Ne-am dedicat mai mult organizării de evenimente: pe lîngă tradiționala deja Casă a Filmelor de la Plai, am făcut proiecții de cinematecă în regim cvasi-regulat la Casa Artelor, totul culminînd cu prima ediție Ceau, Cinema!. Totuși, am fost și în acest an reprezentați la Festivalul de la Cannes (Adina pe croazetă, Lucian la Cannes-ul de la București), la Comedy Cluj (de Richie), la TIFF și Astra (prin corespondențele lui Răzvan). Ne dorim ca în 2015 să fim mai prezenți în circuitul festivalier, în paralel cu creșterea propriului festival. Așadar, dați un check titlurilor de mai jos. Noi zicem că filmele astea merită văzute. Iar, dacă le-ați omis, treceți-le pe lista (de văzut în vacanța) de Crăciun. Dacă am ratat noi ceva esențial sau dacă vreți să ne dați propriul top paisprezece, lista e deschisă...
ADINA
FELIX (aka waka_x)
_____FILME____
best of 2014 (made in 2014 sau au ajuns la noi acum)
(fara ordine)
LUCIAN
The Grand Budapest Hotel e despre Europa și istoria ei zbuciumată, o dioramă comică și nostalgică adusă unei flamboaiante lumi apuse. Wes Anderson reușește să "împăieze" personaje și vremi. Face asta fără cea mai mică urmă de morbiditate. E un taxidermist vesel și jucăuș.
Under the skin. Un film ca de pe altă planetă. În care Scarlett Johansson reușește să iasă din pielea sex-simbol-ului (ceea ce, trebuie să recunoașteți, e o scamatorie de talia lui Houdini). În opinia multora, conține și soundtrack-ul anului (Mica Levi).
Ida. Ce să mai zici după atîtea premii și acolade? După unii, eye-candy și superficial, după alții, capodoperă. Pe mine m-au captivat atmosfera și protagonista Agata. O bijuterie de film.
The Rover. Road-movie în căutarea umanității pierdute. Despre lucrurile care mai contează, cînd viața unui om nu mai valorează nimic...
RICHIE
...rezultă deci un Top 14 pe 2014
(în ordinea preferințelor noastre):
NIGHTCRAWLER
THE GRAND BUDAPEST HOTEL
UNDER THE SKIN
THE ROVER
IDA
MAPS TO THE STARS
WHAT WE DO IN THE SHADOWS
OF HORSES AND MEN
THE BABADOOK
BORGMAN
INTERSTELLAR
THE MULE
Inevitabil, e ceas de bilanț, topuri, retrospective, alea-alea. Ne-am adunat (cei patru autori care mai scriem pe acest blog) să vedem pentru ce reținem 2014 dpdv cinematografic. Nu avem pretenția că listele noastre vor cuprinde tot ce era de văzut. În primul rînd pentru că nu am văzut...tot. Întîrzierea noastră tradițională (cauzată de distribuție și piață de film) ne obligă să luăm în calcul și filme din 2013 care au ajuns abia în acest an în cinematografele din România. Este, dacă vreți, o fotografie de moment a anului cinematografic dar și a colectivului Marele Ecran. După cum probabil ați observat, anul acesta nu am scris atîta cronică de film (cît ne-am fi dorit). Ne-am dedicat mai mult organizării de evenimente: pe lîngă tradiționala deja Casă a Filmelor de la Plai, am făcut proiecții de cinematecă în regim cvasi-regulat la Casa Artelor, totul culminînd cu prima ediție Ceau, Cinema!. Totuși, am fost și în acest an reprezentați la Festivalul de la Cannes (Adina pe croazetă, Lucian la Cannes-ul de la București), la Comedy Cluj (de Richie), la TIFF și Astra (prin corespondențele lui Răzvan). Ne dorim ca în 2015 să fim mai prezenți în circuitul festivalier, în paralel cu creșterea propriului festival. Așadar, dați un check titlurilor de mai jos. Noi zicem că filmele astea merită văzute. Iar, dacă le-ați omis, treceți-le pe lista (de văzut în vacanța) de Crăciun. Dacă am ratat noi ceva esențial sau dacă vreți să ne dați propriul top paisprezece, lista e deschisă...
ADINA
Anul ăsta nu a fost foarte productiv pentru
mine la capitolul văzut filme, dar le aşez mai jos pe
cele care mi-au rămas în minte şi pe care mi-ar plăcea să le revăd în 2015, cel
puţin o dată. Nu toate sunt lansate anul ăsta şi nu sunt aşezate neapărat în ordinea
preferinţelor.
Nightcrawler (2014, r. Dan Gilroy). Pentru radiografia rece pe
care o face presei vânătoare de sânge, a lipsei ei totale de scrupule. Şi
pentru că aşteptam un rol din ăsta din partea lui Jake Gyllenhaal de la Donnie
Darko încoace.
Of Horses and Men (2013, r. Benedikt Erlingsson). Umorul bizar /
negru şi replicile rare se suprapun perfect peste peisajul rece, arid al
Islandei, şi peste cloncănitul regulat al copitelor de cal de pe fondul sonor.
Iar unele scene au frumuseţea calculată a unui tablou simbolist.
Maps to the Stars (2014, r. David Cronenberg). Rar am văzut filme
mai subversive, care să deconstruiască însăşi industria filmului hollywoodian,
din interior. Rar am văzut un rol mai riscant din partea lui Julianne Moore.
The Grand Budapest Hotel (2014, r. Wes Anderson). Pentru lumea
irezistibilă construită din carton colorat de Anderson pe un schelet mai mult
imaginar al Europei Centrale. Fiecare personaj, deşi prezent episodic, e o
poveste în sine.
Mommy (2014, r. Xavier Dolan). Dolan mi se pare de departe cel mai bun regizor
tânăr al momentului. Iar experimentele curajoase pe care le face la capitolul
filmare/încadrare se împletesc superb cu un soundtrack ce îţi rămâne lipit de
auz şi cu o intrigă din care lipseşte în mod binevenit facilul şi nevoia unei
rezoluţii fericite, tipic hollywoodiene.
Foxcatcher (2014, r. Bennett Miller). Surpriză plăcută. După
Moneyball nu aşteptam multe de la Miller, dar în Foxcatcher reuşeşte să construiască
un context noir în care scoate la iveală lucruri nebănuite din jocul a trei
actori pe care nu i-am mai văzut înainte în vreun film care să merite atenţia.
Deux jours, une nuit (2014, r. Fratii Dardenne). Ştiu că mulţi îi
acuză pe Dardenne-i că s-au întrecut pe ei înşişi la capitolul tezism şi la
capitolul propagandă anticapitalistă. Dar pe mine m-a cucerit fără drept de
apel jocul lui Marion Cotillard.
August, Osage County (2013, r. John Wells). Meryl Streep şi Julia
Roberts fac un joc de zile mari, pe marginea unui scenariu scris absolut
superb. Replici acide, isteţe, care ard şi dor mai rău decât palmele şi pumnii.
Frances Ha (2012, r. Noah Baumbach). Pentru că surprinde
atât de bine ce mai face „generaţia Peter Pan”, în care se află cei mai mulţi
dintre cei pe care îi cunosc. Captivi undeva la finalul unei adolescenţe
nesfârşite. Cu chefuri, relaţii pasagere, alcool, joburi instabile etc. Fără
niciun chef sau motivaţie de a face pasul cel mare spre viaţa de adult.
Stockholm (2013, r. Rodrigo Sorogoyen). Pentru cum
condensează nesinguranţele, încurcăturile şi eforturile unui început de
relaţie, iar apoi, abrupt, finalul ei. Totul în cadrul temporal al vreunei
jumătăţi de zi. O seară, o noapte, o dimineaţă şi totul s-a sfârşit.
FELIX (aka waka_x)
lista mea de best / most interesting / worth watching pe 2014:
_____FILME____
best of 2014 (made in 2014 sau au ajuns la noi acum)
______________________________
What We Do in the Shadows
Nightcrawler
Why Don't You Play in Hell?
The Grand Budapest Hotel
Borgman
The Babadook
Maps to the Stars
Tom at the Farm
The Rover
What We Do in the Shadows
Nightcrawler
Why Don't You Play in Hell?
The Grand Budapest Hotel
Borgman
The Babadook
Maps to the Stars
Tom at the Farm
The Rover
Recomandări personale:
______________________________
Jauja
Bird People
The Mule
Predestination
Starry Eyes
Stratos
A most wanted man
De Behandeling
R100
Escape from Tomorrow
Betoniyö
______________________________
Jauja
Bird People
The Mule
Predestination
Starry Eyes
Stratos
A most wanted man
De Behandeling
R100
Escape from Tomorrow
Betoniyö
____SERIALE_____
_animatie:
Over the Garden Wall
Regular Show
Space Dandy
Over the Garden Wall
Regular Show
Space Dandy
_non-animatie:
American Horror Story: Freak Show
True Detective
Utopia
Toast of London
American Horror Story: Freak Show
True Detective
Utopia
Toast of London
______________________________
The Grand Budapest Hotel e despre Europa și istoria ei zbuciumată, o dioramă comică și nostalgică adusă unei flamboaiante lumi apuse. Wes Anderson reușește să "împăieze" personaje și vremi. Face asta fără cea mai mică urmă de morbiditate. E un taxidermist vesel și jucăuș.
Under the skin. Un film ca de pe altă planetă. În care Scarlett Johansson reușește să iasă din pielea sex-simbol-ului (ceea ce, trebuie să recunoașteți, e o scamatorie de talia lui Houdini). În opinia multora, conține și soundtrack-ul anului (Mica Levi).
Ida. Ce să mai zici după atîtea premii și acolade? După unii, eye-candy și superficial, după alții, capodoperă. Pe mine m-au captivat atmosfera și protagonista Agata. O bijuterie de film.
The Rover. Road-movie în căutarea umanității pierdute. Despre lucrurile care mai contează, cînd viața unui om nu mai valorează nimic...
Les Combattants. Genul de comedie proaspătă, simpatică, inteligentă și îndrăzneață, de care ar avea nevoie și cinematograful românesc pentru a readuce oamenii în săli.
Winter Sleep. Nu e preferatul meu de la Ceylan. Însă orice film de la turc ar intra în top tenul meu din anul respectiv. Și ca să fiu hipster/snob pînă la capăt, mie îmi plăcea Ceylan cînd nu era încă așa cool să-ți placă Ceylan. Mișto scenariul, dialogurile, portretele psihologice, peisajele, adică the usual suspects la turc, dar Winter Sleep mi s-a părut prea lung (poate din cauză că mă grăbeam la gară). Obligatoriu (cel puțin o) revizionare.
Of Horses and Men. M-a făcut să îmi doresc să ajung în Islanda. Insulă mitică, insulă de basm, stranie, dezolantă, comică.
Nightcrawler (de Dan Gilroy) e American Psycho varianta 2014 mixat cu "modus operandi"-ul din mass-media (videocrația) vampirică de azi. Prin felul în care înscenează violența, crează și mai multă violență. Instant classic.
What we do in the shadows: mockumentary-ul anului. În care vedem că Noua Zeelandă mai are și altceva în afară de decoruri pentru Lord of the Rings.
Și de la vecinii australieni, The Mule. Dacă ar fi să debutez vreodată în cinema, în stilul ăsta mi-aș face intrarea. Filmul indie al anului. În afară de salariile actorilor, a costat probabil mai puțin ca un film românesc.
________________________________________________________________________________
Serialul/descoperirea anului: U T O P I A
Infecțios,
molipsitor, pandemic...În ultimii ani mi-a fost dat
să descopăr cîte un serial-fenomen. 2014 e anul UTOPIA.
Placerea
vinovată:
E probabil singura forma de "turism
spatial" pe care o voi trăi viața asta.
Filme românești: A fost un an slăbuț pentru filmul românesc. Zona de documentar ce a mai mișcat: București, unde ești? (Vlad Petri), Al doilea joc (Corneliu Porumboiu). Noroc că anul viitor se anunță bogat (cu lansări de la aproape toți regizorii autohtoni importanți).
Mențiuni: The Babadook, Borgman, Boyhood, The Wolf of Wall Street (farsa anului), The Missing Picture
Disclaimer: Nu am văzut încă Birdman, Force Majeure, Leviathan, Only lovers left alive, Inherent Vice, care ar fi putut să-mi re-ordoneze opțiunile.
RICHIE
_____________Cele mai bune filme din 2014__________
Nightcrawler (Dan Gilroy)
Gone Girl (David Fincher)
The Grand Budapest Hotel (Wes Anderson)
Blue Ruin (Jeremy Saulnier)
The Rover (David Michod)
Under the skin (Jonathan Glazer)
Ida (Pawel Pawlikowski)
Only Lovers Left Alive (Jim Jarmush)
All is lost (J.C. Chandor)
The Raid 2 (Gareth Evans)
_____________Personal favorites_______________
Locke (best one man show)
Predestination (cel mai bun film implicand un paradox)
Calvary (cel mai religios film al anului)
Short Term 12 (cel mai indie film al anului)
Guardians of the Galaxy (distractia anului)
Dawn of the Planet of the Apes (OMFG-ul anului)
The Babadook (cel mai infricosator film al anului)
Interstellar (cel mai discutat film al anului)
John Wick (surpriza anului)
Chef (comedia anului)
_____________Serialele anului________________
True Detective
Fargo
Penny Dreadful
Manhattan
Broadchurch
Black Sails
Utopia
Orphan Black
...rezultă deci un Top 14 pe 2014
(în ordinea preferințelor noastre):
NIGHTCRAWLER
THE GRAND BUDAPEST HOTEL
UNDER THE SKIN
THE ROVER
IDA
MAPS TO THE STARS
WHAT WE DO IN THE SHADOWS
OF HORSES AND MEN
THE BABADOOK
BORGMAN
INTERSTELLAR
THE MULE
PREDESTINATION
marți, 27 mai 2014
Cronica: Godzilla 3D (2014)
rating: Brainwash
Slabit de un scenariu subtirel (Max Borenstein la a doua tentativa de scrib) reboot-ul Godzilla pe sfantul IMAX si in era 3D (post-conversie, nu va isterizati degeaba) n-a avut deloc fala care i se cuvenea. A ramas insa un film impresionant prin ambitii si executie (reptila arata si se misca absolut superb) dar si foarte inselator in asteptarile pe care le creeaza in randul spectatorilor. Gareth Edwards realizeaza cateva scene-tablou fabuloase in dimensiunea lor apocaliptica, care te cam lasa cu gura cascata si iti transmit foarte bine magnitudinea la care se petrec evenimentele insa din pacate asta e singurul punct interesant. Pentru un film cu creaturi monstruoase sa le faci pe acestea mai carismatice decat pipernicitele fiinte umane e de bun-simt insa pentru orice film, indiferent de natura lui, sa lasi personajele umane neimplicate, anoste, executante de actiuni ilogice sau simple obiecte de recuzita e fatal.
Din start filmul lasa impresia ca va fi focalizat pe macar unul din protagonistii cu pregatire “stiintifica”, Dr Serizawa (Ken Watanabe) sau Dr. Brody (Bryan Cranston), lucru dealtfel normal, ambii fiind experti nucleari interpretati de actori cu forta dramatica dovedita. Problema e ca personajul lui Cranston e uzat si ‘concediat’ in prima treime a filmului, confirmand faptul ca a fost doar un carlig de promovare (ca si Juliette Binoche, “ucisa” in primele 10 minute), iar cel al lui Watanabe aluneca in decor imediat ce intra in joc marina americana. Un caz flagrant de deturnare a unei alegorii atomice construita pe tragedia unei natiuni, cu ecouri recente -prologul tinteste direct accidentul Fukushima- catre zona confortabila a metropolelor americane. Reinterpretata e si natura iconicei creaturi, mai putin rodul direct al experimentelor atomice intoarse impotriva noastra cat mai degraba o personificare a sufletului planetar sacait de galagia jocurilor noastre periculoase si hotarat sa ne trimita la colt in epoca de piatra ca pe niste magari aroganti.
Fara un pion implicat direct ca Dr. Brody -vaduv si suspectand o conspiratie de musamalizare guvernamentala- cade in sarcina cuplului Ford/Aaron Taylor-Johnson - Elle/Elisabeth Olsen sa miste ceva in noi, lucru pe care il rateaza complet fiind niste personaje absolut plictisitoare pe care scenariul le arunca in mod repetat in miezul evenimentelor. In ciuda faptului ca sunt un cliseu umblator, el soldat, ea infirmiera, niciunul din ei nu ajung sa-si foloseasca priceperea intr-o situatie reala si cu oarecare miza. Mai mult Ford e responsabil pentru moartea absolut tuturor tovarasilor sai de unitate si pentru exterminarea fara umbra de regret a oualor unei specii de “tantari” radioactivi giganti (MUTO). E ca si cum vizual filmul exploreaza o anumita sensibilitate (a creaturilor gigant preocupate de propria supravietuire) dar intriga si actiunile oamenilor fac abstractie de asta. Daca asta e un mod de a arata aroganta umana, nu prea functioneaza.
Cu toate astea filmul nu e intru totul rau. E doar de o calitatea a spectacolului indoielnica, cu gauri de logica si diferente de valoare intre prima parte a filmului, in care se anticipeaza suspansul de mai tarziu dar cu pretul frustrarii, si ultima jumatate de ora in care i se da frau liber reptilei. Cand asta se intampla insa filmul explodeaza pentru ca fiara de 110 metri se dovedeste a fi un veritabil anti-erou, un protector dezinteresat al umanitatii si nu un exterminator al ei (in ciuda faptului ca rade cateva orase destul de populate). Edwards e un mester in plasat camera si construit scene de actiune, probabil ca si-a insusit bine tehnicile lui Spielberg din Jurassic Park. Iar sound designul si coloana sonora (A. Desplat) sunt printre cele mai bune. Unele momente sunt spectacol pur, cum e scena cu trenul militar, iar decizia de a urmari evenimentele intotdeauna dintr-o pozitie accesibila, fie la nivelul strazii, fie dintr-o cladire daramata, de pe-un pod sau dintr-un elicopter, puncte de vedere omenesti care contribuie la crearea senzatiei de imersiune in poveste, e de salutat. Acesta nu e un film semnat Roland Emmerich sau Michael Bay, e un film-dezastru (poanta neintentionata) ce transmite eficient toata confuzia pe care o presupune o avalansa a evenimentelor care ne depasesc. Daca ar fi pierit cealalta jumatate a distributiei de la inceput, ce film extraordinar am fi avut...
duminică, 7 iulie 2013
Chiii-leee, la allegria ya viene!
No este filmul despre puterea publicităţii.
Este momentul (sau primul moment din istorie) cînd o campanie publicitară a înfrînt o dictatură.
În 1988, regimul Pinochet a fost de acord de ochii lumii să facă un plebiscit, care ar fi prelungit viaţa regimului său cu minim 7 ani şi i-ar fi dat o aparenţă de legitimitate. Opoziţia avea dreptul la 15 minute zilnic, la televiziunea naţională.
Înfricoşătoare şi totodată subversivă e concluzia că, la fel de bine, publicitatea ar fi putut să-l menţină la putere pe Augusto Pinochet, dacă ar fi avut un creativ deştept, precum cel jucat de Gael Garcia Bernal (într-unul din cele mai bune roluri)
Campania NO avea în centru o idee imbatabilă: fericirea. La fel ca în Cesky Sen (Visul Ceh), No explorează modul în care publicitatea se foloseşte de dorinţele şi visele noastre. Aici, însă pentru o cauză bună. Regizorul Pablo Larrain reconstituie şi în acelaşi timp reimaginează bătălia de comunicare dintre cele două tabere şi triumful creativităţii asupra campaniei guvernamentale a terorii. În acelaşi timp documentează, tot ca în filmul ceh, crearea campaniei NO: de la afişe, spot video, imn, jingle, insigne, tricouri, curcubee, clovni.
Urmăriţi spotul tv original (mai jos), cu refrenul care ţi se lipeşte instantaneu de urechi (l-am fredonat cîteva zile după vizionarea filmului). E ca o reclamă la Coca-cola. Din punctul de vedere al publicitarului chiar nu e nicio diferenţă între o băutură carbogazoasă şi o revoluţie, după cum rezultă din prezentarea lui Bernal repetată (cu sarcasm) de trei ori în film, cu exact aceleaşi cuvinte: "Ceea ce veţi vedea se potriveşte cu actualul context social. Credem că ţara e pregătită pentru o comunicare de genul ăsta. Azi, Chile se gîndeşte la viitorul său". Asta e puterea publicităţii: deşi îi cunoşti trucurile, te dezarmează.
Pentru mai multe detalii despre această peliculă provocatoare şi îndrăzneaţă, citiţi cronica Mareşalului în ziarul Metropolis şi cronica Adinei pe Marele Ecran. No a intrat în cinematografele din Bucureşti (la Timişoara, NO). Căutaţi de-l vedeţi. E un film căruia nu poţi să-i spui NU.
luni, 31 decembrie 2012
12 filme din 2012
CE PĂSTRĂM DIN ANUL ĂSTA
Anul ăsta s-au făcut, ca de obicei, o tonă de producţii de duzină. S-au făcut şi (cel puţin) o duzină de filme care, zicem noi, vor supravieţui mult după "fenomenul 2012". Am ales fiecare 12 favorite. Ce a apărut de mai multe ori, regăsiţi mai jos. Avem cu siguranţă scăpări (de exemplu The Master, despre care toată lumea zice de bine, dar n-a ajuns încă nici în cinema, nici "pe surse" alternative). Din acelaşi motiv (al întîrzierii noastre "istorice"), sunt multe filme bune din 2011 pe care le-am văzut abia anul ăsta (aşa că nu apar în lista de mai jos). Simţiţi-vă liberi să contestaţi, plusaţi, share-uiţi ş.a.m.d.
1. Alpeis (r. Yorgos Lanthimos) Nu are forţa brută a lui Kynodontas, filmul anterior al lui Lanthimos, dar explorează din nou moduri extreme de comportament şi tot cu ajutorul unui mic ansamblu de actori. Alpeis (Alpi) e un film "dur, implacabil şi de un comic muşcător" - sună verdictul Little White Lies. Cu acestea două (plus Attenberg, de Ariane Labed), Grecia e din nou sus pe harta cinemaului.
2. Amour (r. Michael Haneke) pe care Adina l-a văzut în premiera mondială de la Cannes. " În realitate, Amour nu vorbeşte despre dragoste la modul subversiv sau poate cinic la care ne-am aştepta, ci pur şi simplu dintr-o perspectivă pe care nu o asociem imediat cu definiţia cuvântului, la care nu ne place să ne gândim prea des." Proba anduranţei într-un cuplu de octogenari, în care unul suportă şi observă stingerea celuilalt.
3. Beasts of The Southern Wild (r. Benh Zeitline) e "filmul anului" pentru Adina care, fericita, l-a văzut tot la Cannes. Ionuţ l-a văzut la Bucureşti. Concluziile sunt similare: "regizorul şi echipa sa par să fi găsit reţeta perfectă: prospeţimea stilului, ineditul şi exoticul poveştii, îmbinarea de realism dur (mizerabilism chiar) cu un fantasy dintre cele mai fireşti (dificila lume exterioară filtrată prin lumea interioară a unei fetiţe). În plus, camera mereu în mişcare (în condiţii de filmare extrem de dificile), vocea narativă din off (care dă aspectul unei legende), muzica bine aleasă şi dramaturgia lipsită de false momente sentimentale reprezintă alte atuuri ale unui film care poate da un nou impuls credinţei în cinema a eventualilor cinefili în amorţire
4. The Cabin in The Woods - genul horror în cheie postmodernă; nu m-a speriat dar am admirat inteligenţa, umorul şi joaca cu clişeele genului, la fel ca la Zombieland. Total Film exagerează poate cînd zice că "genul horror" nu va mai fi la fel după TCITW. Sau poate nu exagerează.
5. Csak a szel (Doar Vantul, r. Benedek Fliegauf). Puternic impresionat de film, Ionuţ ne convinge şi pe noi şi îl impune în shortlist-ul pe 2012: "Remarcat şi susţinut public de Bela Tarr, cel mai vizionar cineast maghiar de după Miklos Jancso, Fliegauf împrumută o serie de lucruri de la predecesorul său. La fel ca în primele filme ale lui Tarr, marcate de un puternic cine-verite în care până şi sunetul camerei de filmat este lăsat pe peliculă, Fliegauf îşi filmează protagoniştii aproape numai din prim-plan, prin cadre strânse, în mişcare. Departe de a fi un simplu artificiu regizoral, abordarea lui Fliegauf, în perfectă concordanţă cu subiectul filmului, reuşeşte să redea sentimentele neîntrerupte de teamă, nesiguranţă şi claustrofobie pe care le trăiesc cele trei personaje, pe fundalul unei ameninţări care se poate oricând concretiza prin crimă. Fliegauf ne arată o societate ungară intolerantă, marcată de tensiune şi în care impulsurile violente latente răbufnesc de multe ori în forme extreme"
6. Holy Motors este probabil "filmul anului" pentru waka_x, dacă ne luăm cel puţin după impresiile la cald: "Un film despre taina de a viziona cinema şi taina de a face cinema. Holy Motors - un tribut filmelor inspirate (fiecare recunoaşte ce poate), un tribut balenei adus chiar din stomacul balenei - scoţînd intestinele la vedere. Împărţind magicul şi confuzia, lăsînd fiori în şira spinării...Leos Carax, nevrotic si cateodata ridicol de francez, ne reaminteste (pentru ca e nevoie) ca un film are nevoie de mai mult nestiut decat stiut, de mai multe intrebari decat raspunsuri aducatoare de emotii imediate si liniste."
7. Killer Joe (r. William Friedkin), hulit şi huiduit la el acasă, i-a entuziasmat în egală măsură pe Felix şi Lucian: "Killer Joe surprinde egoismul, meschinăriile şi festele pe care şi le joacă oamenii în numele dragostei. Cred că eşecul familiei nu a fost niciunde mai clar ca aici. În sfîrşit, e povestea veche a omului care şi-o caută cu lumînarea. Dar ansamblul dirijat de Friedkin te loveşte ca un lucru cu totul nou şi asta e marca unui film adevărat, pe care scrie CULT."
8. Moonrise Kingdom - dacă e regizat de Wes Anderson, atunci e musai cu Bill Murray (cu care Adina e posibil să fi avut o scurtă întrevedere la Cannes): "aparent, o poveste de dragoste între un puşti şi o puştoaică de vreo 12 ani. În esenţă, face câteva radiografii familiale în care adesea copiii par să fie „mai adulţi decât adulţii”. Mai raţionali, receptivi şi cu capul mai limpede decât părinţii, care adesea bâiguie pierduţi în vârtejul unor crize de vârstă mijlocie...Totul e împachetat într-un story cu umor subtil, adesea foarte negru, adesea impresionant, plin de candoare. Şi, să nu uit: retro-şic!"
9. Rust and Bone (r. Jacques Audiard). În afară de scurta recenzie a Adinei, încă nu ne-am învrednicit să scriem despre ultimul film al lui Audiard (Un prophete), care după cum ne aşteptam e un must-see. LWL zice aşa: "tensionat, mişcător, relevant, îndrăzneţ: un film care te prinde cu adevărat. În afară de coloana sonoră siropoasă, e o marfă foarte tulburătoare şi potentă".
10. Tabu (r. Miguel Gomes) premiat la Berlin în acest an pentru viziunea sa originală, este greu încadrabil: omagiu adus cinematografiei (Murnau, producţiile mute, etc), film de aventuri, film nostalgie, film de dragoste, melodramă. Realizat complet în alb-negru şi delimitat în două părţi care se potenţează reciproc, Tabu este un melanj de stiluri şi trimiteri cinematografice, istorice şi culturale. O „ciudăţenie” imaginativă dificil de surprins în cuvinte, atrăgătoare în primul rând prin imagine.
11. Cesare deve morire e un film cu mesaj puternic umanist: arta are capacitatea de a salva şi cele mai degradate fiinţe umane. Paolo şi Vittorio Taviani pătrund într-un penitenciar de maximă siguranţă din Roma şi montează piesa lui Shakespeare, Julius Caesar, folosind deţinuţi cu ani grei de pârnaie. O docudramă/film de artă în care ideile scriitorului în materie de prietenie, trădare, loialitate şi libertate capătă o profunzime nouă prin vocile unor veritabili paria ai societăţii, accentuând dacă mai era nevoie universalitatea versurilor shakespeariene.
12. Cloud Atlas a fost cel mai ambiţios proiect european pe anul 2012, o “simfonie” vizual-narativă, înţelegând prin simfonie acea compoziţie de proporţii vaste, alcătuită din mai multe părţi care se îmbină armonios şi executată de o “orchestră” de personaje diferite în care nici unul nu primeşte întâietate. Plăcerea resimtită identificând şi aranjând piesele din puzzle-ul vizual meşterit de Wachowski’s & Tykwer l-a făcut pe Richie să-l puna pe un raft destinat multiplelor revederi.
NOMINALIZĂRI: The Avengers, Argo, Detachment, După Dealuri, The Pirates! Band of Misfits, Extremely Loud and Incredibly Close, Final Cut, Hunger Games, In the Fog, John Dies at the End, Looper, Killing Them Softly, Safety Not Guaranteed, Paradise: Love, Post Tenebras Lux, Stormland, Undskyld jeg Forstyrre.
FILMUL ROMÂNESC AL ANULUI: cvasi-unanimitate După Dealuri, despre care au scris Adina, Ionuţ şi Lucian (a fost nominalizat şi Toată lumea din familia noastră)
COMEDIA ANULUI: Carnage (Adina, Ionuţ)- umor înţepător, dialoguri brici, Les Infideles (Lucian), Seven Psychopaths (Richie)
DEZAMĂGIREA ANULUI: Cosmopolis (Adina, Lucian): "Ori eu mi-am ridicat ştacheta prea sus, ori Cronenberg a coborât-o pe a lui prea jos. În orice caz, rămân la ideea că DeLillo e neecranizabil." (Adina); Trei zile pînă la Crăciun de Radu Gabrea (Ionuţ)
DOC-UL ANULUI: Marley (Lucian), Searching for Sugar Man (waka_x)
SERIALUL ANULUI: fără îndoială Breaking Bad (Lucian); Game of Thrones si The Newsroom (Richie), American Horror Story (waka_x).
DESCOPERIRI:
Trei titluri mai vechi, a căror vizionare în 2012 a fost un eveniment: varianta originală a filmului Andrei Rubliov (Patimile după Andrei) de Andrei Tarkovski, Satantango (1994), filmul de şapte ore şi jumătate al lui Bela Tarr, şi Il posto (1961) - Ermanno Olmi (Ionuţ Mareş).
Regizoarea britanică Andrea Arnold (Red Road şi Fish Tank) şi regizoarea germană Lotte Reiniger, ocazie că care Asociaţia Marele Ecran a şi realizat 3 evenimente reuşite cu Aventurile Prinţului Ahmed. (Lucian)
Anul ăsta s-au făcut, ca de obicei, o tonă de producţii de duzină. S-au făcut şi (cel puţin) o duzină de filme care, zicem noi, vor supravieţui mult după "fenomenul 2012". Am ales fiecare 12 favorite. Ce a apărut de mai multe ori, regăsiţi mai jos. Avem cu siguranţă scăpări (de exemplu The Master, despre care toată lumea zice de bine, dar n-a ajuns încă nici în cinema, nici "pe surse" alternative). Din acelaşi motiv (al întîrzierii noastre "istorice"), sunt multe filme bune din 2011 pe care le-am văzut abia anul ăsta (aşa că nu apar în lista de mai jos). Simţiţi-vă liberi să contestaţi, plusaţi, share-uiţi ş.a.m.d.
1. Alpeis (r. Yorgos Lanthimos) Nu are forţa brută a lui Kynodontas, filmul anterior al lui Lanthimos, dar explorează din nou moduri extreme de comportament şi tot cu ajutorul unui mic ansamblu de actori. Alpeis (Alpi) e un film "dur, implacabil şi de un comic muşcător" - sună verdictul Little White Lies. Cu acestea două (plus Attenberg, de Ariane Labed), Grecia e din nou sus pe harta cinemaului.
2. Amour (r. Michael Haneke) pe care Adina l-a văzut în premiera mondială de la Cannes. " În realitate, Amour nu vorbeşte despre dragoste la modul subversiv sau poate cinic la care ne-am aştepta, ci pur şi simplu dintr-o perspectivă pe care nu o asociem imediat cu definiţia cuvântului, la care nu ne place să ne gândim prea des." Proba anduranţei într-un cuplu de octogenari, în care unul suportă şi observă stingerea celuilalt.
3. Beasts of The Southern Wild (r. Benh Zeitline) e "filmul anului" pentru Adina care, fericita, l-a văzut tot la Cannes. Ionuţ l-a văzut la Bucureşti. Concluziile sunt similare: "regizorul şi echipa sa par să fi găsit reţeta perfectă: prospeţimea stilului, ineditul şi exoticul poveştii, îmbinarea de realism dur (mizerabilism chiar) cu un fantasy dintre cele mai fireşti (dificila lume exterioară filtrată prin lumea interioară a unei fetiţe). În plus, camera mereu în mişcare (în condiţii de filmare extrem de dificile), vocea narativă din off (care dă aspectul unei legende), muzica bine aleasă şi dramaturgia lipsită de false momente sentimentale reprezintă alte atuuri ale unui film care poate da un nou impuls credinţei în cinema a eventualilor cinefili în amorţire
4. The Cabin in The Woods - genul horror în cheie postmodernă; nu m-a speriat dar am admirat inteligenţa, umorul şi joaca cu clişeele genului, la fel ca la Zombieland. Total Film exagerează poate cînd zice că "genul horror" nu va mai fi la fel după TCITW. Sau poate nu exagerează.
5. Csak a szel (Doar Vantul, r. Benedek Fliegauf). Puternic impresionat de film, Ionuţ ne convinge şi pe noi şi îl impune în shortlist-ul pe 2012: "Remarcat şi susţinut public de Bela Tarr, cel mai vizionar cineast maghiar de după Miklos Jancso, Fliegauf împrumută o serie de lucruri de la predecesorul său. La fel ca în primele filme ale lui Tarr, marcate de un puternic cine-verite în care până şi sunetul camerei de filmat este lăsat pe peliculă, Fliegauf îşi filmează protagoniştii aproape numai din prim-plan, prin cadre strânse, în mişcare. Departe de a fi un simplu artificiu regizoral, abordarea lui Fliegauf, în perfectă concordanţă cu subiectul filmului, reuşeşte să redea sentimentele neîntrerupte de teamă, nesiguranţă şi claustrofobie pe care le trăiesc cele trei personaje, pe fundalul unei ameninţări care se poate oricând concretiza prin crimă. Fliegauf ne arată o societate ungară intolerantă, marcată de tensiune şi în care impulsurile violente latente răbufnesc de multe ori în forme extreme"
6. Holy Motors este probabil "filmul anului" pentru waka_x, dacă ne luăm cel puţin după impresiile la cald: "Un film despre taina de a viziona cinema şi taina de a face cinema. Holy Motors - un tribut filmelor inspirate (fiecare recunoaşte ce poate), un tribut balenei adus chiar din stomacul balenei - scoţînd intestinele la vedere. Împărţind magicul şi confuzia, lăsînd fiori în şira spinării...Leos Carax, nevrotic si cateodata ridicol de francez, ne reaminteste (pentru ca e nevoie) ca un film are nevoie de mai mult nestiut decat stiut, de mai multe intrebari decat raspunsuri aducatoare de emotii imediate si liniste."
7. Killer Joe (r. William Friedkin), hulit şi huiduit la el acasă, i-a entuziasmat în egală măsură pe Felix şi Lucian: "Killer Joe surprinde egoismul, meschinăriile şi festele pe care şi le joacă oamenii în numele dragostei. Cred că eşecul familiei nu a fost niciunde mai clar ca aici. În sfîrşit, e povestea veche a omului care şi-o caută cu lumînarea. Dar ansamblul dirijat de Friedkin te loveşte ca un lucru cu totul nou şi asta e marca unui film adevărat, pe care scrie CULT."
8. Moonrise Kingdom - dacă e regizat de Wes Anderson, atunci e musai cu Bill Murray (cu care Adina e posibil să fi avut o scurtă întrevedere la Cannes): "aparent, o poveste de dragoste între un puşti şi o puştoaică de vreo 12 ani. În esenţă, face câteva radiografii familiale în care adesea copiii par să fie „mai adulţi decât adulţii”. Mai raţionali, receptivi şi cu capul mai limpede decât părinţii, care adesea bâiguie pierduţi în vârtejul unor crize de vârstă mijlocie...Totul e împachetat într-un story cu umor subtil, adesea foarte negru, adesea impresionant, plin de candoare. Şi, să nu uit: retro-şic!"
9. Rust and Bone (r. Jacques Audiard). În afară de scurta recenzie a Adinei, încă nu ne-am învrednicit să scriem despre ultimul film al lui Audiard (Un prophete), care după cum ne aşteptam e un must-see. LWL zice aşa: "tensionat, mişcător, relevant, îndrăzneţ: un film care te prinde cu adevărat. În afară de coloana sonoră siropoasă, e o marfă foarte tulburătoare şi potentă".
10. Tabu (r. Miguel Gomes) premiat la Berlin în acest an pentru viziunea sa originală, este greu încadrabil: omagiu adus cinematografiei (Murnau, producţiile mute, etc), film de aventuri, film nostalgie, film de dragoste, melodramă. Realizat complet în alb-negru şi delimitat în două părţi care se potenţează reciproc, Tabu este un melanj de stiluri şi trimiteri cinematografice, istorice şi culturale. O „ciudăţenie” imaginativă dificil de surprins în cuvinte, atrăgătoare în primul rând prin imagine.
11. Cesare deve morire e un film cu mesaj puternic umanist: arta are capacitatea de a salva şi cele mai degradate fiinţe umane. Paolo şi Vittorio Taviani pătrund într-un penitenciar de maximă siguranţă din Roma şi montează piesa lui Shakespeare, Julius Caesar, folosind deţinuţi cu ani grei de pârnaie. O docudramă/film de artă în care ideile scriitorului în materie de prietenie, trădare, loialitate şi libertate capătă o profunzime nouă prin vocile unor veritabili paria ai societăţii, accentuând dacă mai era nevoie universalitatea versurilor shakespeariene.
12. Cloud Atlas a fost cel mai ambiţios proiect european pe anul 2012, o “simfonie” vizual-narativă, înţelegând prin simfonie acea compoziţie de proporţii vaste, alcătuită din mai multe părţi care se îmbină armonios şi executată de o “orchestră” de personaje diferite în care nici unul nu primeşte întâietate. Plăcerea resimtită identificând şi aranjând piesele din puzzle-ul vizual meşterit de Wachowski’s & Tykwer l-a făcut pe Richie să-l puna pe un raft destinat multiplelor revederi.
NOMINALIZĂRI: The Avengers, Argo, Detachment, După Dealuri, The Pirates! Band of Misfits, Extremely Loud and Incredibly Close, Final Cut, Hunger Games, In the Fog, John Dies at the End, Looper, Killing Them Softly, Safety Not Guaranteed, Paradise: Love, Post Tenebras Lux, Stormland, Undskyld jeg Forstyrre.
FILMUL ROMÂNESC AL ANULUI: cvasi-unanimitate După Dealuri, despre care au scris Adina, Ionuţ şi Lucian (a fost nominalizat şi Toată lumea din familia noastră)
COMEDIA ANULUI: Carnage (Adina, Ionuţ)- umor înţepător, dialoguri brici, Les Infideles (Lucian), Seven Psychopaths (Richie)
DEZAMĂGIREA ANULUI: Cosmopolis (Adina, Lucian): "Ori eu mi-am ridicat ştacheta prea sus, ori Cronenberg a coborât-o pe a lui prea jos. În orice caz, rămân la ideea că DeLillo e neecranizabil." (Adina); Trei zile pînă la Crăciun de Radu Gabrea (Ionuţ)
DOC-UL ANULUI: Marley (Lucian), Searching for Sugar Man (waka_x)
SERIALUL ANULUI: fără îndoială Breaking Bad (Lucian); Game of Thrones si The Newsroom (Richie), American Horror Story (waka_x).
DESCOPERIRI:
Trei titluri mai vechi, a căror vizionare în 2012 a fost un eveniment: varianta originală a filmului Andrei Rubliov (Patimile după Andrei) de Andrei Tarkovski, Satantango (1994), filmul de şapte ore şi jumătate al lui Bela Tarr, şi Il posto (1961) - Ermanno Olmi (Ionuţ Mareş).
joi, 27 decembrie 2012
Cele mai asteptate 25 de filme in 2013
Era sa ne prinda sfarsitul anului fara a compila si noi o lista cvasi-orientativa cu cele mai asteptate premiere de anul viitor. Nu ne facem iluzii ca va contine si cele mai interesante filme din 2013 dar din experienta garantam ca cel putin jumatate din ele vor genera dezbateri incinse, laude sau mustrari din partea unui public in egala masura divizat si, inevitabil, dezinformat sau manipulat publicitar. Astea fiind zise sa vedem despre ce va fi vorba.
O sa incepem cu 3 filme care s-au aflat si pe lista din 2012 insa intrucat datele lor de lansare erau undeva in orizontul indepartat al anului, timpul le-a fugarit in cel ce ne paste peste cateva zile. Django Unchained, spaghetti westernul lui Q. Tarantino se afla deja pe pietele occidentale insa in Romania vine in ianuarie asa ca mai rabdam un pic. Extravaganta adaptare a romanului lui F. Scott Fitzgerald, The Great Gatsby, s-a amanat si ea pana la vara. La fel si World War Z, bizarul film apocaliptic in care Brad Pitt se infrunta cu milioane de zombie pentru binele familiei lui. Suntem insa mai mult decat nerabdatori sa vedem New York-ul glamoros si amoral din anii ‘20, ce anume l-a determinat pe Brad Pitt sa joace intr-un film cu zombie si cat de mult a furat Tarantino din Django-ul lui Sergio Corbucci.
Tot in ianuarie primim si pulp-noir-ul lui Ruben Fleischer, Gangster Squad, care se anunta a fi port-drapelul filmelor cu gangsteri de anul asta, ruda confidentiala din Los Angeles a clasicului The Untouchables. Echipa anti-gansteri ii cuprinde pe Ryan Gosling, Josh Brolin, Robert Patrick, Giovanni Ribisi si Anthony Mackie in vreme ce arhi-dusmanul bunelor moravuri e Sean Penn/Mickey Cohen. Evident ca exista si o femeie fatala jucata de Emma Stone.
Doua candidate sigure la Oscarurile 2013 sunt si pe lista noastra de must see: Lincoln, biografia presedintelui american in viziunea lui Steven Spielberg, un film care se anunta destul de reusit mai ales datorita interpretarii lui Daniel Day-Lewis, si cronica capturarii/executarii lui Bin Laden la capatul unei vanatori de 10 ani, developata de ochiul exersat al lui Kathryn Bigelow in Zero Dark Thirty.
Chiar daca ultimul episod din seria Die Hard n-a fost extraordinar asta nu ne taie pofta de inca un film cu Bruce Willis inarmat pana-n dinti. A Good Day To Die Hard ar putea fi un action redutabil daca John Moore a studiat bine brosura McClane 101 iar Patrick Stewart produce un antagonist inspirat.
Park Chan Wook e un magician din al carui joben nu stii niciodata ce fel de iepure o sa iasa. Sau daca va fi un iepure. Stoker pare a fi un thriller psihologic de dormitor, cu niste incest si ceva omoruri, insa sunt gata sa mananc jobenul ala daca tot ce stim acum nu e doar o distragere a atentiei. Inca n-am uitat Thirst. Vorbind de Park Chan-wook, cel mai reprezentativ film al sau, Oldboy, e reimaginat de... Spike Lee. De fapt, seria manga dupa care a lucrat si Park. Ne intereseaza cum va executa Josh Brolin secventa cu taiatul limbii..
Un sequel la Vrajitorul din Oz ar fi fost inutil insa un prequel in care atentia sa fie adusa asupra Vrajitorului si a modului in care a ajuns el in Oz, ei, asta ar putea fi interesant. Oz: The Great and Powerful ii transporta pe James Franco, Michelle Williams, Rachel Weisz si Mila Kunis in mainile lui Sam Raimi pentru a popula cu ei taramul magic in care ne va duce cararea de aur.
Anul viitor se anunta si un aflux de SF-uri puternic bugetate: Oblivion-ul lui Joseph Kosinski (Tron Legacy) s-ar putea ridica peste medie dat fiind ca scenariul ii apartine lui William Monagham (The Depareted) iar Tom Cruise e familiar cu genul inca de la Minority Report. Sper sa nu fim dezamagiti. In caz ca suntem ne mutam sperantele pe Elysium, al doilea film al lui Neill Blomkamp (District 9), care promite acelasi gen de comentariu social (de data asta elita vs 99%) intr-un cadru de action sci-fi pur sange cu Matt Damon si Jodie Foster.
In categoria super-eroi nu ducem lipsa nici anul asta de filmele Marvel, parte din faza secunda a proiectului Avengers coordonat de Josh Weddon. Cel mai asteptat insa e Iron Man 3, la carma caruia Shane Black (Lethal Weapon, Kiss kiss bang bang) l-a inlocuit pe Jon Favreau vrand sa ne asigure ca neseriozitatea din instalarea precedenta a fost corectata si ca s-ar putea sa-l vedem pe Robert Downey Jr. mai vulnerabil ca oricand. Trailerul o confirma.
In coltul DC Comics totul atarna de reinventarea lui Superman asa cum a fost gandita de Zack Snyder, Chris Nolan si David S. Goyer. Man of Steel se vrea a fi un cap de pod in dezvoltarea unei francize care sa cuprinda cat mai multi eroi aflati in portofoliul DC, dupa reteta rivalilor Marvel. Trailer.
O interesanta abatere in filmele de gen va fi The Wolverine, un film de sine statator, care imparte cu seria X-Men doar eroul principal, jucat de acelasi Hugh Jackman. Avandu-l la carma pe James Mangold (Walk the Line) -dupa ce Darren Aronofski a renuntat la proiect- si tragandu-si seva din seria grafica scrisa de Frank Miller, tratata scenaristic de 'suspectul de serviciu' Christopher McQuarrie, filmul asta va fi mai degraba eastern japonez cu samurai decat un produs traditional cu super-eroi americani.
Si daca tot am amintit de Frank Miller sa precizam ca ne-am saturat sa tot asteptam dupa continuarea Sin City. Robert Rodriguez ne asigura insa ca anul asta o vom avea pe A Dame to Kill For... ar fi extraordinar.
Un alt produs de serie care va naste discutii nesfarsite e sequell-ul Star Trek: Into Darkness al lui J.J. Abrams. Am vazut deja un trailer si dincolo de pastrarea look-ului si a echipajului initial am primit un ghiont incitant de la villain-ul jucat de Benedict Cumberbatch, foarte probabil vinovat de prabusirea iconicei USS Enterprise pe un litoral nespecificat. Nu trebuie sa fii un trekkie pentru a astepta filmul asta.
Cu nerabdare asteptam si ecranizarea romanului emblematic pentru ceea ce se cheama military SF, Ender’s Game, film care se afla in lucru de aproape 2 ani si a carui premiera e pe la sfarsitul lui 2013. Regizat de Gavin Wood, autorul deplorabilului X-Men Origins: Wolverine, suntem insa oarecum ingrijorati asupra rezultatului final, in ciuda prezentei in distributie a lui Harrison Ford si a pustiului din Hugo, Asa Butterfield.
Tot in 2013 primim si partea a doua din seria The Hunger Games, debutata in acest an cu un prim episod destul de satisfacator. Catching Fire continua astfel aventurile lui Katniss Everdeen in distopica lume imaginata de scriitoarea Suzanne Collins.
Simon Pegg, Nick Frost si Edgar Wright au decis sa puna capat absurdei lor trilogii Blood and Ice Cream, din care fac parte deja Shaun of the dead si Hot Fuzz, cu un film apocaliptic intitulat simplu The World’s End. Cunoscandu-i prea bine deducem ca lumea se va sfarsi intr-un mod cinic, grotesc si absolut neverosimil. Dar ce mai conteaza?
Anul viitor isi anuntase si Lars von Trier cea mai noua exhibare, Nymphomaniac, care, dupa cum sugereaza titlul si antecedentele regizorului, va fi destul de explicita. Echipa de actori cuprinde pe langa obisnuitii Charlotte Gainsbourg, Willem Dafoe, Stellan Skarsgard si nou venitii Shia Le Beouf, Jamie Bell sau Christian Slater. Avem indoieli ca vom gasi un cinema in apropierea noastra unde sa-l vedem.
In categoria animatiilor in 2013 ne vom prezenta la sequell-urile Monsters University si Despicable Me 2. Primele filme au fost amuzante si nu gasim nici un motiv pentru care continuarile sa nu fie pe masura.
Johnny Depp e cel mai profitabil actor de la Hollywood ceea ce face ca filmele in care apare sa fie asteptate cu sufletul la gura. The Lone Ranger ii aduce lui Depp inca o colaborare cu Gore Verbinski - a cincea - iar noua o ecranizare de anvergura a seriei western Calaretul Singuratic cu potential de multiple continuari. Daca va avea succes, desigur.
Finalul de an ne va servi felul doi din The Hobbit, intitulat Desolation of Smaug, care speram ca ne va dezvalui o imagine incantatoare a balaurului lui Tolkien, mare hot de aur piticesc spre care au plecat 13 dwarfi si-un hobbit anul acesta. Cale lunga pe care speram s-o netezim cu informatii calde in anul ce vine.
Cam atat din sfera filmelor de consum. La cele de mai sus s-ar adauga lista filmelor indie prezentate la Sundance si cea a filmelor care se vor lansa la Cannes 2013. dupa care noi vom astepta inca un an ca sa le vedem. Avem insa cu ce ne umple timpul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)