Se afișează postările cu eticheta Omagiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Omagiu. Afișați toate postările
luni, 6 noiembrie 2017
Marele Ecran, noua spre zece
Cine a dat pe aici in ultimii ani a simtit poate ca s-au pus panzele de paianjan si au cam napadit buruienile. La un moment
dat -ce epoca glorioasa- eram cinci oameni care scriam pe pagina asta. In 2009 am atins cifra-record de 115 cronici, cam una la 3 zile.
Tema blogului a ramas ca la 2007 toamna, cum
ne-au tot batut obrazul prieteni IT-isti, deranjati de aerul vintage (iar asta e un eufemism). Unul dintre ei, Ionut, chiar s-a oferit sa ne
actualizeze design-ul. Pana ne-am mosmondit cum sa arate, ne-am
dat seama ca nu mai scriem atat cat sa se merite deranjul.
Nu e ca si cum am fi pierdut interesul. In
continuare vedem filme cat incape (cate incap). Doar ca nu prea mai apucam sa scriem despre ele.
Azi se fac 9 ani de la prima postare (pentru posteritate, ii apartine tovarasului Richie). In loc de aniversare, unii ati zice poate ca e mai potrivita o comemorare a blogului. Haha!
Marele Ecran n-a murit, doar s-a transformat, vorba cantecului.
Daca venea cineva in noiembrie 2008 sa ne spuna ca vom ajunge co-producatori la un
film (documentarul Superhombre, la care se filmeaza din 2015), i-am fi zis sa-si ia masina timpului si sa si-o bage in service.
Totul a inceput ca un blog de film, pe care -conform indemnului unui actor - am scris ce am vazut. N-am vrut sa ne luam jucaria prea tare in serios. Au luat-o altii. Asa ca am strigat tot mai tare ca vrem cinema de arta la Timisoara. Tare, tare pana am ragusit si a trebuit sa ne confectionam in 2011 portavocea asta numita Asociatia Marele Ecran.
In scurt timp, am pus la cale Zilele Filmului Alb-Negru German impreuna cu alti idealisti mai mult sau mai putin vindecabili (Andreea & Peter Erli + Marian Radulescu). Ne-am instalat apoi la Casa Filmelor, la invitatia
prietenilor de la Plai.
Cu colegele de la Pelicula Culturala am impartasit acelasi dor pentru cinema(tografe), asa ca am
indraznit in 2014 sa pornim impreuna un festival de buzunar. Acum lucram la editia a cincea.
Cei +500 de spectatori care ni s-au alaturat la nebunia Aventurile Printului Ahmed rescored by Makunouchi Bento, cei +600 de spectatori care au umplut cinema Timis la Doua Lozuri, respectiv cei +700 de la Gradina de Vara (pentru Planeta
Petrila) au confirmat ca suntem pe drumul cel bun.
Sunt cateva din momentele de varf, cu sute de momente faine, momente grele si luni pline de munca intre ele. Blogul Marele Ecran a facut un pas in spate si a devenit o anexa, un simplu instrument in slujba festivalului, desi e unul din "parintii" Ceau, Cinema!
Da, s-au intamplat multe in 9 ani. Viata se intampla. Nu mai suntem la fel, nici noi, nici voi. Si probabil e bine asa. Au fost bloguri de film mult mai profi, cu redactii in toata regula, care in ultimii ani au inchis sandramaua (un exemplu aici, dar fenomenul nu e izolat).
Asta nu inseamna ca excludem posibilitatea sa ne reapuce harnicia scrisului. Pana una alta, raman in arhiva cateva sute, spre mia de cronici. Multumiri se cuvin si celorlalti tovarasi care au scris aici de-a lungul timpului: Adina Baya, Ionut Mares, Felix Petrescu (Waka_X). Au mai intervenit: Razvan Baloi si Bumbacesxu.
Sunt multi oameni care ni s-au alaturat in calatoria asta, prea multi ca sa incercam sa ii numim pe toti fara sa riscam a uita pe cineva. Multumiri speciale trebuie sa primeasca Eric Baude (pentru insistenta de a ne face ONG) si voluntarii-veterani ai Asociatiei care au pus umarul, de atatea ori, in viata reala: Ciprian, Vesna, Tudor, Eugen, Cristina, Mihai, Anca, Elena, Sinziana, Zoli, Dulama, Iulia, Costel si apoi toti voluntarii Ceau, Cinema!
In fine, desi poate suna a cliseu, Marele Ecran n-ar exista fara tine, da, tu care ne citesti, fie de la inceputuri, fie ca incepi azi. Ai comentat, ne-ai incurajat, ai reactionat sau ne-ai dat peste nas cand am meritat. De cativa ani platesti bilet la proiectiile noastre sau ne directionezi 2 % din impozitul pe profit. Sub o forma sau alta, ne-ai dat combustibil sa mergem inainte. Marele Ecran (si prin extensie Ceau, Cinema!) nu mai e doar visul a 4-5 oameni. A devenit visul nostru.
Daca Marele Ecran a fost viu in acesti noua ani si daca face, speram noi, ceva mai substantial pentru comunitate, este si datorita tie. Nici nu stim cum sa-ti multumim. De fapt, stim o varianta. Am putea sa-ti multumim in persoana, chiar vinerea asta, cand proiectam Ouale lui Tarzan (de Alexandru Solomon). Nu e o invitatie mascata la film. E motivul pentru care am abandonat scrisul in favoarea actiunii. Deci, actiune!
marți, 10 ianuarie 2017
META: Supporting Film / Voor Film
From the perspectives of a dozen diverse viewers, this documentary short explores the peculiar ritual of watching film. How is the medium experienced by people with sensory impairments, strong religious beliefs, or lovesickness? A story about moving images and their audience.
luni, 27 iunie 2016
Trilogia Culorilor la Ceau, Cinema! 3
Krzysztof Kieslowski s-a născut pe 27 iunie acum fix 75 de ani. Festivalul nostru ajuns la a treia ediție (aka Trilogia Lubeniței) îl omagiază pe marele cineast polonez prin proiecția Trilogiei Culorilor/ Trois Couleurs. Ba mai mult, brățările de acces la festival vor avea în fiecare zi culoarea filmului programat în acea zi: Bleu - joi, Blanc - Vineri, Rouge - Sâmbătă. Omagiem cinematografia poloneză și prin prezentarea a trei filme de Wojciech Smarzowski, câștigătorul de anul trecut. Mai jos, comunicatul de presă.
În 2016 se împlinesc 75 de ani de la naşterea şi 20 de ani de la moartea lui Krzysztof Kieslowski (1941-1996), unul dintre cei mai influenţi regizori polonezi.
Pentru a marca acest moment special, Ceau, Cinema! a programat celebra sa trilogie din anii ’90: "Trei culori: Albastru", "Trei culori: Alb" şi "Trei culori: Roşu". Trei proiecţii-eveniment ale unor filme-cult de neratat, însoțite de o amplă expoziție de fotografii despre viața și creația marelui cineast. Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.
În "Trei culori: Albastru", Juliette Binoche interpretează o femeie care încearcă să mai găsească un sens vieţii după moartea soţului şi a fetiței lor. Filmul a fost premiat cu Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia în 1993.
În „Trei culori: Alb”, un imigrant polonez (Zbigniew Zamachowski) din Franţa încearcă să îşi regleze socotelile cu fosta soţie franceză (Julie Delpy). Krzysztof Kieslowski a fost recompensat pentru acest film cu Ursul de Argint pentru regie la Festivalul de la Berlin în 1994.
În „Trei culori: Roşu”, un fotomodel (Irène Jacob) descoperă că vecinul său, un judecător pensionat (Jean-Louis Trintignant), are o înclinaţie spre a invada intimitatea oamenilor. Filmul a avut o nominalizare la Palme d`Or la Festivalul de la Cannes în 1994 şi trei nominalizări la Premiile Oscar în anul următor.
Expoziția de fotografie „Krzysztof Kieślowski” este pregătită de fundația poloneză In Situ, care, în localitatea Sokołowsko din Silezia Inferioară, creează Arhivele operelor lui Krzysztof Kieślowski și organizează, de aproape 6 ani, festivalul „Hommage à Kieślowski”. Expoziția ne apropie personalitatea marelui regizor, concepțiile sale despre cinematografie, precum și valorile după care s-a călăuzit în activitate. Versiunea românească a expoziției a fost pregătită de Institutul Polonez din București, iar la Timișoara aceasta va fi prezentată în clubul Ambasada.
Wojciech Smarzowski este unul dintre cei mai importanţi şi iconoclaşti cineaşti polonezi ai momentului. În 2014, la prima ediţie, Ceau, Cinema! a proiectat, cu succes la public, unul dintre filmele sale, „Poliția Rutieră” („Drogówka”). În 2015, un alt film al regizorului, „Îngerul Atotputernic” („Pod mocnym aniolem”), a câştigat trofeul Competiţiei Ceau, Cinema!
La această a treia ediţie a festivalului, publicul va avea şansa să (re)descopere, de asemenea cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti, primele trei filme ale lui Wojciech Smarzowski, cele care l-au consacrat.
„Nunta” („Wesele”) este debutul său, cu care a concurat în 2004 pentru Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno. Într-un orășel din Polonia, un bărbat înstărit și influent organizează nunta fiicei sale. După ce se dă startul petrecerii, tot mai multe evenimente neașteptate încep să apară și să perturbe sărbătoarea. Un portret necruțător al spiritului polonez și al naturii umane.
Multipremiat în Polonia, „Casa întunecată” („Dom zly”, 2009) este o farsă în care sunt amestecate elemente de film-anchetă, thriller sângeros, reconstituire istorică şi satiră politică. La începutul anilor ’80, când represiunea comunistă se intensifica, o echipă de poliţişti şi procurori investighează o posibilă crimă multiplă, însă totul degenerează într-un delir.
Cu „Roza”, Wojciech Smarzowski a câştigat majoritatea trofeele importante pentru anul 2011 la Gala Premiilor Filmului Polonez. O aparent clasică poveste de dragoste, pe un fundal istoric încărcat de dramatism.
A treia ediție Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 14 – 17 iulie, la Timișoara și Gottlob (prima localitate rurală din România cu un cinematograf recondiționat). Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală.
Evenimentul este realizat de voluntari, cu susținerea: Vitas România, Kathrein România, Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Primăria Timișoara, Primăria Gottlob, Autoclub (Centrul Volkswagen Timișoara), Institutul Polonez din București, Institutul Francez din Timișoara, Direcția Județeană de Cultură Timiș, Filarmonica Banatul, Centrul Cultural German din Timișoara, Institutul Goethe, Ambasada Portugaliei în București, Hotel Timișoara, AMBASADA, Atelier Unu.
Parteneri media: Kiss FM, Radio Timișoara, TVR Timișoara, Banatul Azi, Ziarul Metropolis, 24 FUN.
PS: vezi și omagiul adus de Sorina Vazelina în afișul alternativ al festivalului:
vineri, 29 ianuarie 2016
luni, 30 noiembrie 2015
Plecări: Eldar Riazanov
DEPARTURES
GARĂ PENTRU DOI (1982) e unul dintre filmele rusești pe care le iubesc. Regizorul Eldar Riazanov, tocmai a urcat în tren către alte meleaguri, spunând conductorului aceste vorbe:
"Dacă n-ai nici un atu,
atunci viaţa ta e miza.
Fii fără frică!
Cine nu pierde, nu cîştigă”
Reiau mai jos cronica scrisă acum 5 ani, ca un mic omagiu și cu o concluzie 'culturală', valabilă și azi:
GARĂ PENTRU DOI (1982) e unul dintre filmele rusești pe care le iubesc. Regizorul Eldar Riazanov, tocmai a urcat în tren către alte meleaguri, spunând conductorului aceste vorbe:
"Dacă n-ai nici un atu,
atunci viaţa ta e miza.
Fii fără frică!
Cine nu pierde, nu cîştigă”
Reiau mai jos cronica scrisă acum 5 ani, ca un mic omagiu și cu o concluzie 'culturală', valabilă și azi:
Nu prea sunt cu filmele de dragoste. Dar Gară pentru doi (Vokzal dlya dvoih) e altfel de romance. Cei doi nu sunt tineri, nici frumoşi. De fapt, totul e împotriva lor: statutul (EL-pianist, EA - chelneriţă), contextul întîlnirii (EL pierde trenul şi rămîne blocat în gara Zastupinsk din cauza EI), obligaţiile (EL căsătorit, EA divorţată, cu copil). Me Platon, you Vera.
Imagine-metaforă pentru situaţia lor: căruciorul interminabil cu bagaje care îi desparte în trecerea lui domoală prin gară, ca un miriapod obosit. Cei doi nu pot lepăda „bagajele” destinului, convinşi că dreptul lor la fericire a expirat. Doar dragostea mai poate transforma viaţa lor „de clasa a II-a". Vorba cîntecului (pe muzica lui Andrei Petrov) cîntat de spelendida Vera (Lyudmila Gurchenko e de altfel şi cîntăreaţă): Cine nu pierde, nu cîştigă”.
Oh, those russians! Incredibil cum te fac să rîzi şi să plîngi în acelaşi timp.
Pentru anul 1982, par neverosimile prospeţimea şi umorul dezgheţat (încă nu venise Gorbaciov!). Cînd comandă desertul la restaurantul gării, Platon cere ca „în îngheţată să se pună doar îngheţată”. Tot aici trebuie amintit şi rolul mic, dar consistent al lui Nikita Mihalkov ( dar despre cunoscutul regizor, cu altă "antichitate") . Încîntător aerul mucalit cu care joacă un personaj arhetipal al Estului de Europă: "Ceferistul şmecher".
Paranteză: Filmul ne oferă prilejul de a ne reapropia de o zonă culturală căreia îi aparţinem mai mult decît am vrea să recunoaştem. Ieri, la Pret a Manger, servea o doamnă cam de vîrsta Verei (40+), "lost in translation" în faţa a doi studenţi indieni care nu ştiau o boabă româneşte. Am auzit-o pe Vera noastră îngăimînd a scuză către spectatorii autohtoni ai micului conflict cultural: "Eu la şcoală numai paruşki am făcut". Findcă în trecut ruşii s-au impus cu forţa, ne-am lepădat cu viteză de ei, uitînd că în acelaşi timp ne lepădăm şi de o parte din noi.
miercuri, 8 aprilie 2015
Din mintea lui David Lynch
From The Mind of David Lynch from Martin Kessler on Vimeo.
vineri, 13 martie 2015
'More human than human is our motto'
Asa cum bine se stie in Blade Runner un vanator de recompense e insarcinat cu "retragerea" din activitate a unui grup de "replicanti" rebeli evadati din coloniile Terrei si intorsi acasa. E stabilit de la bun inceput ca "replicantii" sunt in fapt entitati virtuale create dupa chipul si asemanarea noastra, superiori fizic si intelectual, capabili de sentimente si atat de greu de deosebit incat din ratiuni de siguranta le-a fost limitata durata de viata la 4 ani. Adaugand la asta si folosirea lor drept sclavi sau carne de tun in razboiele spatiale putem accepta ca resentimentele si dorinta lor de "mai multa viata" sunt indreptatite.
Revenind insa la ochi, descoperim ca singura metoda (infailibila?) de depistare a acestor replici umane extrem de fidele (cum ar arata carta drepturilor omului in acest viitor distopic?) este un test de empatie cu o masinarie speciala (Voight-Kamff), un fel de detector de minciuni care masoara dilatarea capilara si a irisului, contractiile pupilei, etc. O verificare in practica a prezentei sufletului din metafora "ochii sunt oglinda sufletului".
Primul supus acestui test este Leon, in chiar secventa de deschidere a filmului:
Chiar inainte ca adevarata sa identitate sa ni se dezvaluie, un cadru extrem de atent construit dezvaluie o lucire usor metalica in ochii lui Leon, de parca ar fi "blindati". Sigur ca initial nu-i acorzi nici o importanta.
Apoi insa vine vizita lui Deckard la corporatia Tyrell unde lucrurile incep sa fie tot mai interesante: o bufnita absolut reala e dezvaluita ca fiind complet artificiala. Mai incolo sesizam aceeasi reflexie metalica in ochii bufnitei.
- Do you like our owl?
- Is it artificial?
- Of corse.
Intra in scena Rachael, nepoata magnatului Tyrell, fabricantul de replicanti, care si ea va fi supusa testului de empatie. Observam aceeasi ochi metalici, blindati, inflexibili insa dublati de naivitatea ei privind natura propriei persoane.
Rachael pica la randul sau testul afland adevarul gol-golut despre sine iar noi despre cum functioneaza contraptia respectiva. Interesant e ca reflexia respectiva nu apare in toate scenele ci doar in cateva momente bine alese. In aceasta faza am crezut ca efectul e creat de masinaria Voight Kamff dar in curand intra in scena Pris, cu aceeasi lucire otelita in priviri.
Iar apoi o vedem la Roy Batty, cand se afla fata-n fata cu Tyrell. Presupun ca efectul e folosit pentru a dezvalui prezenta unor emotii umane ("Urã, dragoste, teamã, mânie, invidie") in niste fiinte artificiale gandite a fi "mai umane decat umanul".
Rolul important al ochilor si in special al celor artificiali e adus de mai multe ori in atentie. Cand Roy Batty il viziteaza pe Dr Chew, specialistul in ochi, acesta ii recunoaste ochii:
"- I designed your eyes.
- Chew, if you could know what I've seen with your eyes!"
Apoi cand il viziteaza pe J. F. Sebastian Roy ia o pereche de ochi artificiali si se maimutareste parca anuntand scena urmatoare in care-si va zdrobi creatorul bagandu-i realmente ochii sai "umani" in cap.
Si, bineinteles, cine poate uita celebra replica a lui Roy Batty inainte de a-si da duhul: "I've seen things you people wouldn't believe". Bineinteles ca nu l-am crede. Vorbea despre nave de atac si arme inimaginabile. Cum bine zicea filozoful francez Henri Bergson: 'Ochii vad doar ceea ce mintea e pregatita sa inteleaga.'
duminică, 8 martie 2015
Scurte felicitari de Ziua Ei
A succession of female archetypes and stereotypes of femininity expressed through a perfectly choreographed and hypnotic dance sequence.
PROM NIGHT from celia rowlson-hall on Vimeo.
A woman walks through life, confronts her changing body, and learns to love herself.
Sidewalk from Celia Bullwinkel on Vimeo.
A girl’s preparation for a first date gets a bit… weird.
Vanity from artperezjr on Vimeo.
luni, 12 ianuarie 2015
Yoyo, spectacol la 8 1/2
Doi clovni intră într-un oraș:
"Pff! Ai văzut cine mai are spectacol la 8 și jumătate?
Împachetează! Plecăm."
Yoyo e un film din care curg gagurile și țîșnește magia ca apa din peruca cu rezervor de 6 litri a unui clovn. Un număr de iluzionism nemuritor din sertarul cu fantezie a mimului Pierre Etaix. De văzut cu copilul de lîngă voi sau din voi.
marți, 6 ianuarie 2015
120 de ani de cinema (1895-2015)
Anul acesta se implinesc 120 de ani de cand fratii Lumiérè au proiectat primul film intr-o sala de cinema cu public - L'arrivée d'un train à La Ciotat (28. dec 1895) - dand startul unei curse pentru maiestrie tehnica si artistica si sadind germenii celei de-a saptea arte, arta secolului XX.
Realizatorii montajului de mai jos va invita sa sarbatoriti aceasta aniversare mergand cat mai des la cinema, locul unde s-a nascut magia filmului.
Alegerea filmelor ramane la discretia d-voastra.
luni, 15 decembrie 2014
Recviem pentru Revoluție
Intrăm în săptămâna care la Timișoara are o însemnătate aparte. Chiar și după 25 de ani.
Azi, 15 decembrie 2014, orele 18.00, la BCUT se proiectează filmul Vinovatul, regia Jon Gostin, realizat dupa piesele Vinovatul si Iertare de Ion Baiesu. Filmul face referire și la Revoluția din decembrie 1989 de la Timișoara. În rolul principal: Ozana Oancea (Felicia, înainte de toate, Visul lui Adalbert). La întîlnirea cu cinefilii participă și regizorul Jon Gostin alături de Viorel Marineasa, Vasile Docea, Daniel Vighi. Intrarea este liberă.
Mâine, 16 decembrie, se vorbește despre Revoluție la timpul prezent, în cadrul evenimentului CALD LA RECE, care va ocupa și Casa Artelor între orele 13 și 16 și alte puncte-fierbinți. Calendarul complet, aici.
Vineri, 19 decembrie, ora 18, puteți vedea în premieră la sala Capitol a Filarmonicii, Recviem pentru Dominic, un documentar despre una din cele mai tragice povești ale Revoluției de la Timișoara, nominalizat la Globurile de Aur în 1990 și nedifuzat vreodată în România. Regizorul austriac Robert Dornhelm (născut pe 17 decembrie 1947 la Timișoara) va fi prezent la eveniment. În film apare celebrul personaj hoț/artist Romică precum și actrița Ida Gaza (mama lui Boris Gaza). Povestea filmului, aici.
Recviem pentru Dominic”, un documentar nominalizat la Globul de Aur, în 1990, nedifuzat vreodată pentru publicul din România,
Citeste mai mult: adev.ro/ngdspy
Citeste mai mult: adev.ro/ngdspy
Recviem pentru Dominic”, un documentar nominalizat la Globul de Aur, în 1990, nedifuzat vreodată pentru publicul din România
Citeste mai mult: adev.ro/ngdspy
Citeste mai mult: adev.ro/ngdspy
marți, 1 iulie 2014
duminică, 20 aprilie 2014
Tenis, tati!
Dacă tot avem tenis (Fed Cup) zilele acestea, să ne reamintim de un mare campion. La serviciu: Jacques Tati (Les vacances de mosieur Hulot, 1953).
miercuri, 16 aprilie 2014
Chaplin 125
Azi se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui Charlie Chaplin. Să ne amintim de marele Vagabond printr-o scenă pentru care, se povestește, anumite cinematografe rulau pelicula înapoi, la cererea publicului, ca să mai vadă o dată faimosul "roll dance" din Goana după Aur (1925)
marți, 4 februarie 2014
P.S.
Departe de mine gîndul de a intra în (i)logica de tip fanii-lui-Paul-Walker pentru că "din seria filmelor cu Philip Seymour Hoffman", dar trebuie să vă povestesc o mică întîmplare.
Între Crăciun și Anul Nou am fost cîteva zile la Budapesta cu niște prieteni. La un moment dat, plimbîndu-ne pe celebra stradă turistică Vaci Utca, unul dintre amici îmi zice: "Băi, a trecut pe lîngă noi un actor american. Sau cred că era el, că avea ochelari de soare." Amicul avea un lapsus în privința numelui, dar mi l-a descris ca pe un tip blond, corpolent, care a jucat în multe filme. Am lăsat-o așa.
Aseară am primit un mesaj de la amicul meu: "Pe Philip Seymour Hoffman l-am văzut pe strada atunci. Am citit ca a fost la Budapesta in decembrie". Nu stiu daca a vazut bine. Ce e sigur e că prima oara l-am vazut pe P.S. Hoffman în Hapiness (1998, Todd Solondz). Apoi mi-a plăcut de el în toate filmele lui P.T. Anderson. The End.
luni, 6 ianuarie 2014
Vagabondul 100: Making a living
Acum fix o suta de ani, Charles Chaplin apuca un baston, un joben si un fel particular de a merge, si isi facea intrarea in istoria filmului cu scurtmetrajul Making a Living (1914, Henry Lehrman). Fun-fact: multi ani mai tarziu, la un concurs de imitat personajul Charlie Chaplin, adevaratul Charlie Chaplin a luat locul 3.
luni, 16 decembrie 2013
Notă de mulţumire
Uneori, obosim.
Uneori simţim că alergăm în van pentru o cinematecă care pare tot mai îndepărtată. Uneori nici nu mai ştim pentru ce alergăm de fapt. Uneori pur şi simplu vrem să abandonăm cursa. Ne simţim singuri, cum bănuim că s-a simţit (înainte să moară) Claudiu Crulic, eroul filmului de aseară.
Aseară nu am fost singuri.
(de fapt, numărul spectatorilor a depăşit capacitatea subsolului librăriei Cartea de Nisip).
Au venit mulţi prieteni vechi şi prieteni noi. A venit Filip, cel mai tînăr spectator (5 luni), cu părinţii lui. A venit şi o tînără din Lituania care stă în Arad. Au venit prietene de la Plai şi din blogosfera locală. Oltea a scris un text (mulţumim frumos) în care ne numeşte mici eroi "care se luptă (...) să avem în sfîrşit o cinematecă la Timişoara". Nu suntem eroi (în primul rînd pentru că, în filme, eroii obişnuiesc să moară).
Nu suntem eroi nici măcar dacă ne comparăm -nu mai departe- cu partenerii de la Film Sense, care au bătut jumate de ţară să fie cu noi. Marius Mîndruţău a venit de la Cluj (a promis că diseară, cînd ajunge acasă, ne trimite şi poze). Lucian Maier a parcurs drumul dus-întors Timişoara-Călan. Fondatorii Film Sense au pus pe picioare o platformă profesionistă dedicată cinemaului, cum nu mai există în România (nu mă refer doar la design). Abia ieri am aflat că au investit în proiect cel puţin 6000 de euro (banii lor). Şi sunt oameni normali, nu fii de parlamentari.
Felix Petrescu şi Lucian Maier
Mulţumim arădenilor din asociaţia CitiZenit (o trupă de tineri frumoşi şi entuziaşti: Oana, Ugne, Rareş, Bogdan). Ideea evenimentului le aparţine şi au promis că o vor continua.
Mulţumim Rafaelei Guran şi colegilor ei de la Cartea de Nisip care au rămas peste program, într-o seară de duminică.
Mulţumim oamenilor care au venit la film şi celor peste 30 care au rămas la discuţia de după (a fost vie şi utilă, sperăm, nu doar pentru noi; aseară am arătat ca o comunitate).
Mulţumim Nicoletei (Pelicula Culturală) care ne-a adus o cutie de ciocolată (pentru 5 ani de Marele Ecran).
Mulţumim prietenilor care nu au putut ajunge, dar pe care îi simţim aproape.
Vă mulţumim celor care, aseară, ne-aţi amintit de ce alergăm. De plăcere.
Şi, ca la orice maraton, e mai fain să nu alergi singur.
ps. Călin ne-a făcut un cadou-surpriză: o figurină de colecţie din 1985.
credit foto: Marius Mandrutau
sâmbătă, 14 decembrie 2013
Radu Beligan. Who's counting?
Ghiciti de ce e Radu Beligan singurul care pare posomorit (chiar de ziua lui) in poza alaturata?
Pentru ca actoria e o "profesiune care -spre marele tau orgoliu- te situeaza in vazul tuturor si nu o data -spre regretul tau- te transforma in obiect de curiozitate publica si in subiect de conversatie si cancan in ceasurile de pustiu spiritual, ori de cristalizare a nevoii de surpriza, de inedit, de mirare, de oprobriu ce ritmeaza traiul nostru, al tuturora? Prea putine aspecte dintr-o viata de actor, cu o norocoasa cariera, scapa spiritului de investigatie si inventie al spectatorilor, care uneori se pricep chiar mai bine decat el sa dea garantia autenticitatii nascocirilor si sa transplanteze in fictiune adevarurile cele mai sigure. Ceea ce-i cu adevarat intim sau in orice caz expresiv se afla in munca mea de interpret si -rog sa fiu scuzat pentru termen- de "animator" al miscarii teatrale.(...) O prejudecata indeamna inca pe multi sa socoteasca viata unui actor o permanenta intalnire cu neprevazutul, o precipitare de trairi acute si o intalnire la tot pasul cu miraculosul si exultarea. (Radu Beligan, 1978). Restul povestii o gasiti aici.
Imi dau seama cat de tanara e Romania moderna cand ma uit la domnul Beligan, un om de o noblete rara. Au aceeasi varsta. 95 de ani. Sa ne traiasca (desi, uneori, am senzatia ca nu il meritam)!
luni, 9 decembrie 2013
Kirk Douglas 97: Lust for life
In 9 decembrie 1916 se nastea Issur Danielovitch, pe care azi il stim drept Kirk Douglas (sau tatal lui Michael, pentru cei mai tineri). Poate ati si uitat ca mai traieste. De fapt, e singura "legenda in viata" din istoria filmului american. Si nu e doar o expresie, dupa cum puteti verifica aici. A luat primul premiu pentru intreaga cariera acum 45 de ani (si ce cariera: Ace in The Hole, The Bad and the Beautiful, Paths of Glory, Lust for life, Spartacus etc.). "Personajele lui nu au fost mai mari decat viata, au fost viata..." (Steven Spielberg). A incheiat-o cu filmele acum aproape trei decenii. A fost blogger (cel mai batran blogger) pana la varsta de 96 de ani. Ultima lui carte (a scris vreo 10) a aparut anul trecut. Recentele sale aparitii in public tradeaza, pe langa dificultati inerente de vorbire, multa gratie si umor: la Oscar '96, la decernarea premiului pentru intreaga cariera fiului sau ("sunt prea tanar pentru asta") si la Oscar 2011. Pentru a cunoaste aceasta mare constiinta dincolo de marele ecran, va rog sa cititi acest simplu si minunat text (On rejection) despre respingere si acceptare. Ce intalnire fericita intre virtute si longevitate! As vrea totusi sa ni-l amintim pe Kirk Douglas, tanar si in forta cum era. Un as.
vineri, 6 decembrie 2013
Video countdown: 25 Best Films of 2013
Pentru ca se apropie sfarsitul anului au inceput deja sa apara topuri si liste tematice. Un astfel de top care insa reuseste sa fie ceva mai mult decat o simpla insiruire de titluri este montajul lui David Ehrlich, o calauza muzicala printre cele mai spectaculoase reusite din 2013. Pe coloanele sonore ale catorva dintre filmele lansate in acest an descoperim atat titluri foarte previzibile dar si cateva nume destul de surprinzatoare. Doar 11 minute va ia sa treceti in revista acesta selectie incantatoare.
THE 25 BEST FILMS OF 2013: A VIDEO COUNTDOWN from david Ehrlich on Vimeo.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)