Marele Ecran: Cannes

Se afișează postările cu eticheta Cannes. Afișați toate postările

vineri, 30 octombrie 2015

Trailerul zilei: DHEEPAN

FILMUL CU 'REFUGIAȚI'

Un fost soldat, o tânără și o fetiță se dau drept o familie pentru a părăsi Sri Lanka, în timpul războiului civil. Nu se cunosc, dar încearcă să-și construiască o nouă viață împreună. Dheepan urmărește traseul acestor trei imigranți care încearcă să răzbată în noua lume în care au intrat, undeva în afara Parisului. În rolul principal, regizorul a ales l-a ales pe Jesuthasan Antonythasan, care a luptat în realitate în gruparea Liberation Tigers a lui Tamil Eelam.

Un film foarte de sezon, după cum poți vedea la știri și la granițele UE. Intră de azi în cinematografe și la AMBASADA, duminică la ora 6, ca-n familie. Bilet: 10 lei și se pot lua deja de la bar, ca să vă asigurați că prindeți loc. Pe regizor, Jacques Audiard, sigur îl știți pentru Un Prophete și Rust and bones, dar avem și un mic bio.

Jacques Audiard (63 de ani) și-a început cariera ca asistent de regie al lui Roman Polanski la The Tenant (1976), dar a regizat primul lungmetraj abia 18 ani mai târziu, în 1994. Regarde les hommes tomber, un road movie cu Mathieu Kassovitz și Jean-Louis Trintignant, i-a adus o selecție la Cannes, în Semaine de la Critique, și primul din șirul lung de trofee – Premiul César pentru Cel mai bun debut. Cei doi actori au fost protagoniști și în următorul său film, Un héros très discret (1996), distins cu Premiul pentru scenariu la Cannes. Din anii 70 încoace, a scris peste 20 de scenarii pentru filme și seriale TV, unele împreună cu tatăl său, scriitorul Michel Audiard. Cele șapte lungmetraje ale sale i-au adus zeci de premii. Sur mes lèvres (2001) confirma încă o dată talentul său de scenarist obținând César pentru scenariu, De battre mon cœur s'est arrêté (2006), cronica unei relații distructive tată-fiu, a fost un succes de critică și de public și a câștigat opt premii César, inclusiv pentru Cel mai bun film, dar și BAFTA pentru Cel mai bun film străin.

Probabil că nu trebuie să mai adăugăm, dar o facem totuși, ca să ne mărim miza: Dheepan a luat Palme d'Or la Cannes anul acesta. Mari plecăciuni Independența Film și AMBASADA.

luni, 26 octombrie 2015

Corespondență Les Films de Cannes II

Ziua a III-a a fost ziua poveștilor, pentru că toate cele trei filme vizionate pot fi încadrate (cu îngăduință) la fantasy.

Merg cu nerăbdare la Tale of Tales și intru în fascinanta lume imaginată de Matteo Garrone, inspirat de o colecție de povești fantastice ale italianului Giambattista Basile. Trei povești îngemănate, cu prinți și prințese, cu căpcăuni, vrăjitoare și monștri marini, trei încâlceli pe care Salma Hayek, Vincent Cassel și John C. Reilly încearcă să le descâlcească. Povestea poveștilor este un film pentru copii mari, chiar dacă o mămică a încercat (până la urmă, fără succes) să îl urmărească împreună cu băiețelul ei.

În completare vine The Brand New Testament al lui Jaco Van Dormael, propunerea Belgiei la Oscar. O alternativă la ceea știm despre creștinism sau poate doar o continuare? Dumnezeu e belgian și locuiește împreună cu soția și fiica acestora într-un apartament cu 3 camere din Bruxelles. La început a creat orașul, apoi animalele și de-abia apoi omul. Urmează “exodul” fiicei pe nume Ea (în orig.) care nu-și mai suporta tatăl cinic, tiranic și mercantil. Și totul devine o joacă cu mult umor despre cum ar fi lumea “dumnezeită” de fiica demiurgului și apoi de soția acestuia.

La The Lobster (cu casa închisă) am reușit să fac rost de bilet chiar în primul rând. O lume distopică în care persoanele singure au la dispoziție 45 de zile să își găsească partener, altfel fiind transformate în animale. Cred că de asta i-a fost frică și lui Colin Farrel după ce s-a îngrășat vreo 10 kg. pentru (poate) cel mai bun rol al său. Léa Seydoux, John C. Reilly și Rachel Weisz completează distribuția. Cu accente comice, cu flashuri din 1984, primul film al lui Yorgos Lanthimos în engleză căștiga Premiul Juriului la Cannes-ul de anul acesta. Am avut cele mai mari așteptări pentru acest titlu din festival și...mi le-a depășit. (corespondență de Răzvan Băloi)

duminică, 25 octombrie 2015

Corespondență Les Films de Cannes a Bucharest I

Șiiiiii premiul pentru cel mai activ festivalier merge anul acesta la...Răzvan Băloi. Care e la a treia corespondență pentru Marele Ecran în 5 luni. De data asta de la Les Films de Cannes a Bucharest. Plus un post scriptum surpriză, la final :)

Sunt prima oară la "Les Films de Cannes a Bucarest” și l-am prins chiar din prima zi. Mi-am propus să văd 8 fime în cele 3 zile cât voi sta la festival.

Ziua 1

Sicario. Fire de praf surprinse în lumina soarelui printr-o crăpătură din ușă, gardul dintre SUA și Mexic, fimat de sus, umbrit din când în când de un elicopter, girofaruri pe cerul nopții deasupra orașului de graniță, Juarez. Sunt cadre care acompaniază o stare de tensiune apăsătoare, continuă, interminabilă.

Apoi sunt imaginile dure, brutale, cu care Denis Villeneuve ne-a obișnuit încă de la filmul său de referință, Incendies (2010). Vibrațiile viscerale sunt întreținute de coloana sonoră, potrivită unui thriller sau horror. Cu islandezul Jóhann Jóhannsson, regizorul a mai colaborat și la muzica din Prisoners. Problema ridicată îți rămâne în minte și după ce ai ieșit din sală: poți învinge răul doar făcând bine?

La tête haute, în prezența regizoarei Emmanuelle Bercot, a deschis oficial festivalul, la fel cum o făcea și pentru Cannes-ul de anul acesta. O mamă dependentă de droguri + un tată absent rezultă un copil cu tulburări grave de comportament. Șansele pe care le primește de la societate și de la cei din jur îl conduc centimetru cu centimetru spre un echilibru emoțional (mereu fragil), pe măsura ce băiatul se maturizează. Un film zbuciumat și imprevizibil.

Ziua 2

Une histoire de fou sau Don’t tell me the boy was mad este un film despre răzbunare și despre principii. În anii 1915-16 armata turcă extermină aproape 2 milioane de armeni, într-un proces de epurare etnică. Filmat alb-negru la început, continuă cu nuanțe ceva mai calde, colorate în Marsilia anilor '70 - '80. Toți armenii îi urăsc pe turci este unul dintre miturile distruse de film. Însă există și o categorie mai apropiată de simțul moralității general acceptate: răzbunare-răzbunare, dar nu cu orice preț. Timp de 50 de ani, genocidul există doar în mintea supraviețuitorilor armeni și a urmașilor acestora și este celebrat printr-o slujbă, în curtea bisericii armene din Marsilia. Dar din urmă vine o generație de activiști care vrea ca toată lumea să afle despre teribilul masacru.

The Assassin, filmul premiat la Cannes pentru regie, a avut partea de cel mai numeros public de până acum. Am intrat repede în magia filmului lui Hsiao-Hsien Hou, plasat în China secolului șapte. Inspirat de Akira Kurosawa, cu cadre lungi și imagini răvășitoare: o minunată cascadă, pădure de mesteceni, peisaje montane dantelate cu ceață. Imaginați-vă un imperiu confruntat cu probleme de nesupunere în provincii, în care o femeie-asasin e trimisă să facă dreptate. Imaginați-vă dacă puteți. Pentru că totul e prezentat ca un tablou de toamnă, ca un poem recitat în chineza veche, cu replici minimale, dar cu bogății estetice consistente.

Journey to the Shore amestecă lumea viilor cu cea a morților mai ceva ca alegerile din Teleorman. Filmul japonezului Kiyoshi Kurosawa e mai mult un basm în care revin imagini din filmul precedent: cascada, pădurea, muntele care prind viață în jurul unui cuplu desprins din poveștile horror. El se întoarce la 3 ani după moarte să-și regleze problemele rămase nerezolvate. O călătorie pe apele Styxului, cum ar veni. (corespondență de Răzvan Băloi)

P.S. În completarea celor de mai sus, am primit câteva scurte impresii și de la corespondentul nostru originar din București, Ionuț Mareș (unul din cei 10 critici 'rezidenți' ai festivalului, care tocmai au discutat în acest week-end despre starea criticii românești de film - așteptăm vești și de acolo):

The Assassin e meseriaş rău de tot. Un deliciu.

N-am văzut decât puţin din Journey to the Shore, al Kiyoshi Kurosawa, dar arăta foarte bine.

Love 3D, al lui Noe, e tot ceea ce credeai că voiai să vezi obraznic într-un film de autor (dar nu ți-a arătat nimeni până acum) şi ceva (mult) pe deasupra. Nymphomanic sau ...Adele par filme pentru copii pe lângă ăsta.

miercuri, 21 octombrie 2015

Trailerul zilei: Les films de Cannes

Începe Les Films de Cannes a Bucharest. Cu 30 de premiere. Maraton 'O mie și una de nopți" - 338 de minute. Marii premianți, invitați speciali (între care și Jacques Audiard, câștigătorul Palme d'Or), masterclass-uri și dezbateri. Plus că Ionuț Mareș a fost selectat între criticii "rezidenți" ai festivalului, cu șanse de a ajunge la Cannes. Plus că, Răzvan va ajunge și el la Bucharest (deci Marele Ecran va acoperi festivalul pentru al treilea an la rând). Bucurați-vă de micile plăceri ale vieții!

joi, 3 septembrie 2015

Highlights III PlaiX: Ramona

SCURTMETRAJE CEAU, CINEMA!

E al patrulea an când punem filme la Plai. Dar este primul an când Casa Filmelor ia numele festivalului pe care Marele Ecran îl organizează împreună cu Pelicula Culturală. Asta și pentru că prezentăm cele două filme care au câștigat competiția Ceau, Cinema și cîteva scurtmetraje de la această ediție.

Dar, stați, că nu e doar retrospectivă. Pentru prima oară la Timișoara, puteți viziona scurtmetrajul românesc care a fost premiat anul acesta la Cannes, Ramona (regia Andrei Crețulescu, 2015).

Selectat în cadrul Semaine de la Critique, Ramona a primit premiul Canal + (care a fost decernat de-a lungul timpului unor realizatori ca Bill Plympton, Daniel Borgman sau Denis Villeneuve). Violent, stilizat şi fără dialoguri, Ramona încheie trilogia "impromptu" realizată de Andrei Creţulescu, care mai cuprinde scurtmetrajele Bad Penny (2013) şi Kowalski (2014). În toate trei apar Andi Vasluianu, Șerban Pavlu și Dorian Boguță.

În 2013 am dat Bad Penny la Plai. Apoi, la Ceau, Cinema! am dat Bad Penny și Kowalski. Așadar, ca să fie cercul (sau 'triunghiul') complet, la PlaiX dăm Kowalski și Ramona. Mulțumiri Kinosseur Prod ( Codruța & Andrei Crețulescu).

duminică, 19 iulie 2015

Ceau, Cinema! „Educatoarea”. Poezie și cinema

Prezentat anul trecut în cadrul Semaine de la Critique la Cannes și recenzat elogios deopotrivă de revistele Cahiers du Cinema și Positif (lucru destul de rar), „Educatoarea” („Haganenet”/„The Kindergarten Teacher”), al doilea lungmetraj al scriitorului și cineastului israelian Nadav Lapid (n. 1975), este o experiență cinematografică intensă.

Textul continuă seria cronicilor la cele șase filme pe care vi le oferim în Competiția Ceau, Cinema! 2015 și ale căror titluri și prezentări le găsiți aici.

Un film care intrigă și creează un disconfort plăcut, pornind de la relaţia dintre o educatoare şi un copil dotat cu darul poeziei.

Societatea israeliană din jurul celor doi, așa cum o lasă Lapid, subtil, să se întrevadă,
este una dominată de interese mundane și prozaice, de militarism, de pragmatism,
de o tensiune latentă, de

Nadav Lapid

militantism chiar și în artă.

De aceea, poeziile pe care copilul le spune în momente neașteptate de reală creativitate și interesul pe care educatoarea (Nira – jucată excelent de Sarit Larry) îl arată la rândul ei poeziei și darului extraordinar al lui Yoav intră în contradicție cu lumea înconjurătoare.

Însă acest aparent maniheism este mereu pus sub semnul întrebării de regizorul-scenarist, în special prin nuanțarea însăși a acțiunilor Nirei în raport cu micul ei protejat. Mai exact, prin chestionarea moralității gesturilor ei de a cultiva și chiar forța sau abuza de talentul al lui Yoav, în pofida dezaprobării tatălui acestuia și chiar a aparentei reticențe a copilului.

Și pentru ca această permanentă stare de nesiguranță să fie și mai puternică, Lapid alege să-și puncteze discursul cu atenționări discrete către spectator că ceea ce vede este, totuși, un film: în debut, unul din personaje lovește, ca din greșeală, camera de filmat, care se bâțâie ușor; unele personaje, inclusiv copii, se apropie extrem de mult de aparat, privind deseori direct în obiectiv și în ochii spectatorului.

Proiecții:
Vineri, 24 iulie, ora 17.30, Casa Artelor - Sala Studio
Sâmbătă, 25 iulie, ora 18, AMBASADA

Pagini