Se afișează postările cu eticheta Cinema Paradiso. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cinema Paradiso. Afișați toate postările
marți, 20 septembrie 2016
Cupola pierdută a lui Apollo
DE LA CINEMA APOLLO LA POST-LE CINEMA
Cinema Parc era la doi pași de casa părintească. De fapt, era adevărata mea casă. La 6 ani, vedeam aici și două filme pe zi. Parc era bona mea, sursa mea de magie și povești de ‘noapte bună’. Vedeam filme sovietice, indiene, Superman, orice, tot! La Piedone se zguduia de râs sala arhiplină. Lumea uita de foame, de Ceaușescu și de scaunele incomode. Am retrăit recent senzația la comedia Două Lozuri, la Timis (ultimul cinematograf funcțional, din 13 cate a avut orașul in anii '80). Aplauze dupa replici, hohote molipsitoare si aerul care vibra. Nu se compară cu vizionarea de acasă. La Cinematograf am învățat ce înseamnă să împărtășești o experiență cu ceilalți. Am alergat toată viața după fericirea asta.
Voiam de mult să scriu despre cinematograful copilăriei. A venit la fix campania Privește Orașul, inițiată în cadrul Bienalei timișorene de arhitectură BETA, pentru care am fost invitat să scriu cele 100 de cuvinte de mai sus.
Ce n-a încăput în ele, a fost istoricul clădirii. Aveam să aflu mult mai târziu că Parc s-a numit la început Apollo. În 1909, când a fost construit după proiectul arhitectului Josef Ecker Jr., era al doilea cinematograf al orașului. O clădire frumoasă, cu cupolă, decorațiuni și fronton clasicist, urâțită în anii '50 de o intervenție brutală în stilul modernist-sovietic.
Așa aveam să o cunosc în anii '80, în parcul Poporului (actualmente Regina Maria). Nici la interior nu era mai atrăgătoare. Scaunele vopsite gri erau tare incomode. Un miros acru te lovea încă din holul cu casieria, probabil de la igrasie. Dar nu mă deranja. Mergeam aici și de două ori pe zi, pe bilete de 4 lei. N-a avut un destin glorios nici după Revoluție. A devenit pe rând discotecă, club de biliard și, în fine, club de fițe intitulat ironic Le Cinema.
Ultimele intervenții/ restaurări asupra clădirii au fost făcute în 2005 cu respect față de trecut și în acord cu prezentul. Au fost coordonate de arhitectul Romeo Szorad de la care avem planșele explicative de la final (mulțumim și profesorului Ioan Hațegan).
După ce a funcționat o vreme drept Le Cinema, s-a instalat din nou liniștea în clădirea mai bătrână cu 7 ani decât Neagu Djuvara. A rămas în picioare, ca martor al altor vremuri, un stâlp de la intrarea în Grădina de Vară Parc.
Nu știu dacă Apollo/ Parc/ Le Cinema va mai fi vreodată cinema, dar nu sunt sigur că aș fi îndrăgit așa tare filmele, că aș fi scris despre ele și aș mai fi co-organizat un festival de film, dacă n-aș fi fost vecin, odată, cu un cinematograf.
Click pe planșe pentru mărirea imaginilor
Cinema Parc era la doi pași de casa părintească. De fapt, era adevărata mea casă. La 6 ani, vedeam aici și două filme pe zi. Parc era bona mea, sursa mea de magie și povești de ‘noapte bună’. Vedeam filme sovietice, indiene, Superman, orice, tot! La Piedone se zguduia de râs sala arhiplină. Lumea uita de foame, de Ceaușescu și de scaunele incomode. Am retrăit recent senzația la comedia Două Lozuri, la Timis (ultimul cinematograf funcțional, din 13 cate a avut orașul in anii '80). Aplauze dupa replici, hohote molipsitoare si aerul care vibra. Nu se compară cu vizionarea de acasă. La Cinematograf am învățat ce înseamnă să împărtășești o experiență cu ceilalți. Am alergat toată viața după fericirea asta.
Voiam de mult să scriu despre cinematograful copilăriei. A venit la fix campania Privește Orașul, inițiată în cadrul Bienalei timișorene de arhitectură BETA, pentru care am fost invitat să scriu cele 100 de cuvinte de mai sus.
Ce n-a încăput în ele, a fost istoricul clădirii. Aveam să aflu mult mai târziu că Parc s-a numit la început Apollo. În 1909, când a fost construit după proiectul arhitectului Josef Ecker Jr., era al doilea cinematograf al orașului. O clădire frumoasă, cu cupolă, decorațiuni și fronton clasicist, urâțită în anii '50 de o intervenție brutală în stilul modernist-sovietic.
Așa aveam să o cunosc în anii '80, în parcul Poporului (actualmente Regina Maria). Nici la interior nu era mai atrăgătoare. Scaunele vopsite gri erau tare incomode. Un miros acru te lovea încă din holul cu casieria, probabil de la igrasie. Dar nu mă deranja. Mergeam aici și de două ori pe zi, pe bilete de 4 lei. N-a avut un destin glorios nici după Revoluție. A devenit pe rând discotecă, club de biliard și, în fine, club de fițe intitulat ironic Le Cinema.
Ultimele intervenții/ restaurări asupra clădirii au fost făcute în 2005 cu respect față de trecut și în acord cu prezentul. Au fost coordonate de arhitectul Romeo Szorad de la care avem planșele explicative de la final (mulțumim și profesorului Ioan Hațegan).
unul din stâlpii de la intrarea în Grădina de Vară
După ce a funcționat o vreme drept Le Cinema, s-a instalat din nou liniștea în clădirea mai bătrână cu 7 ani decât Neagu Djuvara. A rămas în picioare, ca martor al altor vremuri, un stâlp de la intrarea în Grădina de Vară Parc.
Nu știu dacă Apollo/ Parc/ Le Cinema va mai fi vreodată cinema, dar nu sunt sigur că aș fi îndrăgit așa tare filmele, că aș fi scris despre ele și aș mai fi co-organizat un festival de film, dacă n-aș fi fost vecin, odată, cu un cinematograf.
Click pe planșe pentru mărirea imaginilor
Mulțumiri arhitectului Romeo Szorad și istoricului Nelu Hațegan pentru documentarea furnizată pentru acest articol
marți, 26 ianuarie 2016
Trailerul zilei: Listen to Me Marlon
“In one aspect, yes, I believe in ghosts, but we create them.
We haunt ourselves.”
- Laurie Halse Anderson, Wintergirls
Silence. Séance time!
Cand fantoma lui Marlon sfideaza dimensiunile Universului
si ti se adreseaza,
e bine sa ciulesti toate antenele
si sa platesti atentia cuvenita,
de unde ai, de unde nu ai.
*cel mai bun biopic/documentar vazut de mine in ultima vreme.
*il recomand ca esential.
luni, 11 ianuarie 2016
luni, 8 iunie 2015
Amintirile proiecționistului din Gottlob
Anul trecut pe vremea asta, scriam aici de o descoperire emoționantă făcută la cinematograful din Gottlob, poveste care a strîns cele mai multe aprecieri din istoria acestui blog. Anul acesta, am mers mai departe pe urmele poveștii și ne-am întîlnit cu eroul ei. O producție Ceau, Cinema!, montată de Richie.
vineri, 20 martie 2015
luni, 12 ianuarie 2015
Yoyo, spectacol la 8 1/2
Doi clovni intră într-un oraș:
"Pff! Ai văzut cine mai are spectacol la 8 și jumătate?
Împachetează! Plecăm."
Yoyo e un film din care curg gagurile și țîșnește magia ca apa din peruca cu rezervor de 6 litri a unui clovn. Un număr de iluzionism nemuritor din sertarul cu fantezie a mimului Pierre Etaix. De văzut cu copilul de lîngă voi sau din voi.
sâmbătă, 1 noiembrie 2014
Festivalul Filmului Francez: ziua 1
RECOMANDAREA MARELE ECRAN: YOYO
Azi începe Festivalul Filmului Francez la Timișoara, cu Yoyo (de Pierre Etaix, 1965). Desenator, bufon, muzician, mim, cineast, poet, Pierre Etaix are parte de o retrospectivă a filmelor sale la FFF București (vizionate în prezența regizorului, acum în vîrstă de 86 de ani). La Timișoara, vedem un singur titlu, dar e cel mai popular film al său și favoritul personal al lui Etaix. Un omagiu adus circului și filmului mut, care abundă de "gaguri vizuale și efecte sonore ingenioase, Yoyo este foarte dulce, un pic melancolic și întrutotul imaginativ" (Criterion Collection). De la ora 16, Aula Magna (Universitatea de Vest), intrarea liberă.
Avem și la Timișoara un invitat de seamă, de la ora 18: Les Lendemains (Premiul Publicului la Festival d'Angers) este proiectat în prezența regizoarei Benedicte Pagnot, care va rămâne la o discuție cu publicul, după proiecție.
Azi începe Festivalul Filmului Francez la Timișoara, cu Yoyo (de Pierre Etaix, 1965). Desenator, bufon, muzician, mim, cineast, poet, Pierre Etaix are parte de o retrospectivă a filmelor sale la FFF București (vizionate în prezența regizorului, acum în vîrstă de 86 de ani). La Timișoara, vedem un singur titlu, dar e cel mai popular film al său și favoritul personal al lui Etaix. Un omagiu adus circului și filmului mut, care abundă de "gaguri vizuale și efecte sonore ingenioase, Yoyo este foarte dulce, un pic melancolic și întrutotul imaginativ" (Criterion Collection). De la ora 16, Aula Magna (Universitatea de Vest), intrarea liberă.
Avem și la Timișoara un invitat de seamă, de la ora 18: Les Lendemains (Premiul Publicului la Festival d'Angers) este proiectat în prezența regizoarei Benedicte Pagnot, care va rămâne la o discuție cu publicul, după proiecție.
marți, 30 septembrie 2014
duminică, 31 august 2014
miercuri, 28 mai 2014
Scînteia din Gottlob
S.O.S. BACK TO THE FUTURE
Atunci când am fost prima oară la Gottlob și am scris despre (probabil) primul cinematograf care se modernizează/ salvează în mediul rural, am promis că voi urmări lucrările și voi reveni.
Am revenit astăzi (împreună cu Richie).
De data asta, ghid ne-a fost primarul Gheorghe Nastor. Am primit un tur complet de localitate și am avut ce vedea: stadion cu nocturnă și gazon tuns de două ori pe săptămână, echipă de fotbal cu jucător camerunez legitimat, pistă de biciclete, parc pentru copii cu loc de joacă şi baltă cu nuferi roz şi galbeni iar, peste două luni, cinematograf!
După cum se poate vedea și din imaginile "înainte și după", lucrările au avansat bine iar primarul zice că va fi inaugurat așa cum a anunțat, pe 15 august, de Festivalul Lubeniței (da, comuna are și festival). Acoperișul nou e gata, structura de lemn a fost refăcută, izolația exterioară aproape finalizată. La interior a fost turnată o șapă nouă, cu o pantă mai înclinată și...
În acest punct al lucrărilor s-a făcut o descoperire. Când au scos vechile podele, muncitorii au dat peste o sticlă cu un mesaj din trecut. O hîrtie îngălbenită de vreme, vîrîtă într-o sticlă asemeni unui mesaj al unor naufragiați. Doar că nu era un S.O.S. Era mai degrabă un SMS din trecut.
"Pe această foaie stă scris numele robilor lui Dumnezeu care au lucrat la ridicarea podelei la cinematograful Scînteia la data de 5 IX 1965 pînă la data de 9 IX 1965...".
Primul nume de pe listă îi aparține lui Bara Mircea ("responsabil zis nea Mircea"). Fostul proiecționist încă mai trăiește. Pe vremea când cinematograful Scînteia era în grija lui, era șef peste alți 4 angajați și ținea chiar și patru proiecții pe zi.
Primarul vrea să-l invite la inaugurare să spună poveștile Scînteii. Nea Mircea nu e singurul supraviețuitor. Mai trăiește și Ușvad Dorel, pe atunci "practicant, zis Myky". Nu credeau să mai apuce dezgroparea răvașului ascuns, după cum înțelegem din finalul duios-ingenuu al mesajului:
"Cei care văd azi această foaie rugăm să scape o lacrimă pentru sudoarea răposaților care au lucrat la dușumea".
I-au dat lacrimile lui Nea Mircea când i-au dus sticla și a văzut hârtia gălbejită, scrisă acum aproape 50 de ani, probabil chiar de mâna lui (până se vor finaliza lucrările la cinematograf e depozitată la loc de cinste, în Primărie, împreună cu alte obiecte de preț din istoria de 244 de ani a localității; apoi va fi expusă în clădirea unde a fost găsită).
Sper să aflu mai multe chiar din gura fostului proiecționist, pentru că mi-am propus să mă întorc. Planul e să facem și o proiecție la Gottlob (despre care veți afla curând).
Întîmplarea face că, zilele acestea, prietenii noștri de la TIFF ne-au solicitat detalii noi cu privire la starea cinemaului din Gottlob. Peste trei zile, la Cluj, va avea loc o conferință în cadrul campaniei Salvați Marele Ecran, care urmărește stoparea fenomenului dispariției cinematografelor. Se anunță foarte interesant ce se întâmplă acolo, pentru că au fost invitați și câțiva străini care au reușit să reabiliteze și să digitalizeze vechi cinematografe din țările lor (de exemplu, Cehia). Revenim cu concluziile conferinței, chiar dacă nu reușim să onorăm invitația de a participa.
Înapoi în prezent: Scînteia e una din puținele reabilitări de cinematograf din țara noastră și, din cîte știm, singura din mediul rural. Pentru început va avea 180 de locuri. Poate că numele cinematografului nu e întîmplător. Deși trecutul acestor săli e legat inevitabil de comunism, poate că viitorul lor încă nu a "răposat".
*
"Reabilitarea fostului cinema Gottlob, investiție începută în luna mai 2013, finanțată în cadrul proiectului comun Ungaria-România, HURO/1101, având titlul: Ujsentivan-Gottlob-Nature Of Future, valoare 133.125 euro". (Trecut și prezent în satul bănățean - monografia localității)
duminică, 20 aprilie 2014
Tenis, tati!
Dacă tot avem tenis (Fed Cup) zilele acestea, să ne reamintim de un mare campion. La serviciu: Jacques Tati (Les vacances de mosieur Hulot, 1953).
miercuri, 16 aprilie 2014
Chaplin 125
Azi se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui Charlie Chaplin. Să ne amintim de marele Vagabond printr-o scenă pentru care, se povestește, anumite cinematografe rulau pelicula înapoi, la cererea publicului, ca să mai vadă o dată faimosul "roll dance" din Goana după Aur (1925)
marți, 25 martie 2014
Salvați Marele Ecran!
Nu, nu este o acțiune de salvare a noastră (deși nu ne-ar strica deloc cei 2 %).
E o cartografiere a cinematografelor din România aflate în proprietatea statului, cîte au fost și cum mai sunt. Din 450 funcționează mai puțin de 30. Tudor Giurgiu (Libra Film), inițiatorul proiectului lansat aseară la Premiile Gopo, a declarat că "România e singurul stat european care are un cinematograf la 315.000 de locuitori". Timișoara are cam atâția locuitori și nu mai are, de facto, niciun cinematograf (nu vorbim de multiplex).
"Salile de cinema s-au transformat pe rand in ultimii 20 de ani in sali de bingo, case de schimb valutar, lacasuri de cult, discoteci, supermarket, fast food, magazine de mobila, restaurante de nunti. Balbaielile au fost majore, salile s-au plimbat intre Romania Film, intre primarii. in momentul de fata problema salilor de cinema e ca un fel de minge care se plimba de la o guvernare la alta. Nimeni nu-si asuma sa faca ceva " a explicat Giurgiu motivele care l-au determinat să acționeze.
Campania nu privește doar spre trecut ci are și o țintă precisă: modernizarea a cel puțin 5-6 cinematografe. Totodată e un apel la primării, pentru cine are urechi să audă.
Salvați Marele Ecran este o platformă online interactivă la care ne-am bucurat să contribuim și noi (cu imagini și articole). Cu ocazia asta, am pus Gootlob-ul pe hartă. Fiind work in progress, puteți contribui și voi, dacă aveți mărturii de săli care au fost în România.
Salvati Marele Ecran from salvatimareleecran on Vimeo.
luni, 9 decembrie 2013
Kirk Douglas 97: Lust for life
In 9 decembrie 1916 se nastea Issur Danielovitch, pe care azi il stim drept Kirk Douglas (sau tatal lui Michael, pentru cei mai tineri). Poate ati si uitat ca mai traieste. De fapt, e singura "legenda in viata" din istoria filmului american. Si nu e doar o expresie, dupa cum puteti verifica aici. A luat primul premiu pentru intreaga cariera acum 45 de ani (si ce cariera: Ace in The Hole, The Bad and the Beautiful, Paths of Glory, Lust for life, Spartacus etc.). "Personajele lui nu au fost mai mari decat viata, au fost viata..." (Steven Spielberg). A incheiat-o cu filmele acum aproape trei decenii. A fost blogger (cel mai batran blogger) pana la varsta de 96 de ani. Ultima lui carte (a scris vreo 10) a aparut anul trecut. Recentele sale aparitii in public tradeaza, pe langa dificultati inerente de vorbire, multa gratie si umor: la Oscar '96, la decernarea premiului pentru intreaga cariera fiului sau ("sunt prea tanar pentru asta") si la Oscar 2011. Pentru a cunoaste aceasta mare constiinta dincolo de marele ecran, va rog sa cititi acest simplu si minunat text (On rejection) despre respingere si acceptare. Ce intalnire fericita intre virtute si longevitate! As vrea totusi sa ni-l amintim pe Kirk Douglas, tanar si in forta cum era. Un as.
marți, 26 noiembrie 2013
Aventura
Michelangelo Antonioni - "cineastul vietii interioare"- si muza lui, Monica Vitti, iti propun o Aventura (1960), astazi la cinemateca BCUT, de la ora 18. "Traim in fiecare zi o aventura, ideologica sau sentimentala. Drama noastra este noncomunicarea" (M. Antonioni)
marți, 5 noiembrie 2013
Voyage in Time
Tempo di Viaggio (1982) documenteaza calatoria in Italia a lui Andrei Tarkovski alaturi de scenaristul Tonino Guerra (co-regizori), in cautarea locurilor de filmare pentru Nostalghia (1983). Un documentar de 63 de minute plin de insight-uri in universul marelui cineast rus. Diseara, la cinemateca BCUT.
joi, 31 octombrie 2013
marți, 16 iulie 2013
Croaziera poloneză
Patru tovarăşi de călătorie stau la taclale pe un vas de croazieră. Înlocuiţi în monologul de mai jos "polonez" cu "românesc" şi veţi regăsi părerea multor compatrioţi despre filmul românesc:
"Mie nu îmi place să merg la cinema. În special, nu îmi place să merg la filme poloneze. Pur şi simplu mă plictisesc. Filme străine, da! Mă uit cu plăcere. Pentru că filmele străine sunt bune, ştiţi? Cumva, cînd te uiţi la ele, nu ştiu...poţi să le simţi. Pur şi simplu simţi. Dar filmul polonez, domnule, e plictisitor. Nu se întîmplă nimic, dom'le. Nimic. Îţi zic, dialoguri proaste...Foarte proaste dialogurile în filmele poloneze. Niciun pic de acţiune. Nu se întîmplă nimic. E surprinzător că nu urmează modelul străin. Ia de exemplu un actor străin. Faţa lui arată ceva. Nu ştiu cum să spun, dar...arată ceva. Actorul polonez e ceva vid. Nimic. Absolut nimic. Să spunem că actorul polonez joacă, da? Am văzut odată aşa o scenă. De exemplu, aprinde o ţigară. O aprinde şi, domnule, se uită aşa. Prima dată în dreapta. Apoi în stînga. În faţă şi...nimic. O ţine aşa una într-una. Pur şi simplu o tărăgănează la nesfîrşit. Eu stau în cinematograf şi mă uit. Stau şi mă uit, cum să zic...normal. Mă uit, mă uit şi, domnule, îmi vine să plec din sală. Şi plec! Domnule, cine plăteşte pentru asta? Tu, eu, dumneavoastră, doamnă. Noi plătim. Sunt banii noştri, domnule! Întreaga societate plăteşte."
miercuri, 10 iulie 2013
Recapitulare din Mamet
FILMOGRAFIE SELECTIVĂ
David Mamet e un faimos dramaturg şi teoretician al teatrului. A scris şi cîteva scenarii pentru industrie: Poştaşul sună întotdeauna de două ori, Incoruptibilii, Hannibal, Ronin, Wag the Dog etc.
Nu la fel de faimoase sunt filmele pe care le-a şi regizat. Recent, am făcut un tur de forţă prin filmografia sa şi mă declar cucerit de acest virtuos al dialogurilor, de arhitectura impecabilă a poveştilor, de naturaleţea jocului actoricesc şi de atmosfera distinctă a filmelor sale. În ciuda unor scăpări (gen Spartan), Mamet e unul din marii autori americani în viaţă. Mamet e tata lor (a scenariştilor) şi un fin cunoscutor al naturii umane. Iată cu ce am rămas din corpul său solid de lucrări:
David Mamet e un faimos dramaturg şi teoretician al teatrului. A scris şi cîteva scenarii pentru industrie: Poştaşul sună întotdeauna de două ori, Incoruptibilii, Hannibal, Ronin, Wag the Dog etc.
Nu la fel de faimoase sunt filmele pe care le-a şi regizat. Recent, am făcut un tur de forţă prin filmografia sa şi mă declar cucerit de acest virtuos al dialogurilor, de arhitectura impecabilă a poveştilor, de naturaleţea jocului actoricesc şi de atmosfera distinctă a filmelor sale. În ciuda unor scăpări (gen Spartan), Mamet e unul din marii autori americani în viaţă. Mamet e tata lor (a scenariştilor) şi un fin cunoscutor al naturii umane. Iată cu ce am rămas din corpul său solid de lucrări:
Procesul lui Orson Welles
Puteţi vedea The Trial (Orson Welles, 1962) pentru a marca 130 de ani de la naşterea lui Franz Kafka (autorul romanului Procesul). Sau pentru că a intrat în domeniul public şi îl puteţi vedea gratuit pe youtube. Sau pentru că din distribuţie fac parte Anthony Perkins (Psycho), Romy Schneider, Orson Welles, Jeanne Moreau. Tot ce contează de fapt e că acesta "e cel mai bun film al lui Orson Welles". După părerea regizorului însuşi. Kafka, frate!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)