miercuri, 4 noiembrie 2015

Festivalul Filmului Francez: Ziua 1

Programul de azi conține 2 filme în competiție. Toate trei sunt subtitrate în română.
Aula Magna (Vest), intrare liberă.



Voyage en Chine / Călătorie în China
Program: miercuri, 4 noiembrie, ora 16 è film în competiţie

Un film de: Zoltan Mayer
Cu: Yolande Moreau, Qu Jing Jing, Ling Dong Fu
Dramă – Franța (2015) – 1h36

Sinopsis:
Liliane pleacă în China pentru prima dată în viaţa sa pentru a repatria corpul fiului său, mort într-un accident. Ajunsă în această cultură atât de îndepărtată, călătoria marcată de doliu devine un adevărat drum iniţiatic.


Bande des filles / Gașca de fete
Program: miercuri, 4 noiembrie, ora 18

Un film de: Céline Sciamma

Cu: Karidja Toure, Assa Sylla, Linsday Karamoh, Mariétou Toure, Idrissa Diabate
Comedie dramă – Franţa (2014) – 1h52

Sinopsis:
Persecutată de familie, fără vreo perspectivă de viitor la şcoală şi supusă legii băieţilor din cartier, Marieme începe o viaţă nouă atunci când întâlneşte o gaşcă de trei fete mai deschise la minte. Îşi schimbă numele şi felul de a se îmbrăca, abandonează chiar și şcoala, numai pentru a fi acceptată în gaşcă, sperând că aceasta este calea spre libertate.


Fidelio, l’Odysee d’Alice / Fidelio, Odiseea lui Alice
Program: miercuri, 4 noiembrie, ora 20 è film în competiţie

Un film de: Lucie Borleteau
Cu: Ariane Labed, Melvil Poupaud, Anders Danielsen Lie
Comedie, dramă, romantic – Franţa (2014) – 1h37

Sinopsis:
Alice are 30 de ani și este marinar. Lăsându-și partenerul pe uscat, ea pornește în larg pe un cargobot vechi. După ce se vede la bord, ea ajunge să preia postul unui bărbat care tocmai murise și va afla că Gaël, prima ei iubire, este căpitanul navei. Distincţii: Festivalul Locarno 2014, premiul pentru interpretare feminină și premiul Europa Cinemas.


marți, 3 noiembrie 2015

Alo, Timișoara? P.T. Anderson vrea să-ți facă un cadou. Primești?



-Alo, Cinema City? 

Vă sun de la Asociația Marele Ecran. 
Noi facem proiecții de film în Timișoara și suntem co-organizatori ai festivalului Ceau, Cinema!, poate ați auzit. Vrem să vă facem o propunere. MUBI, platforma online de vizionat filme, are timp de o lună drepturile pentru cel mai recent film al regizorului american Paul Thomas Anderson. Îl știți: The Master, Inherent Vice, There will be blood, Magnolia...Ultimul lui film, JUNUN se cheamă, e lansat exclusiv online, timp de o lună, pe MUBI. Ne-am gândit că ar fi minunat să-l putem vedea la Timișoara pe un ecran mare. MUBI și echipa lui P.T. Anderson au fost de acord să ne dea filmul pentru o proiecție specială. Numai că se poate doar pe DCP. Și numai dumneavoastră puteți proiecta DCP în acest oraș. Ce ziceți? În România nu a fost văzut până acum în proiecție cu public. Ar fi o premieră și un eveniment-special. 

Rewind, o săptămână înainte.

Primisem o invitație în inbox de la Ioana Diaconu (MUBI) să vizionez JUNUN. L-am văzut pe laptop, acasă. A doua oară l-am văzut doar pentru muzică. Și de atunci l-am mai pus să ruleze de câteva ori, în căști. JUNUN nu e atât un film de autor, cât e un album extraordinar de world-music cu vizualuri trippy de P.T. Anderson, după cum am spus într-o cronică aici.

Ideea n-a venit din neant. Eram încurajat de prezența publicului la ultimele proiecții pe care Asociația Marele Ecran le-a organizat la Timișoara, grație colaborării cu Independența Film. Pe bilet! În luna octombrie am fost sold-out la AMBASADA (120 de locuri) în două rânduri, cu AMY, documentarul despre Amy Winehouse. Iar ediția a doua Ceau, Cinema! s-a bucurat de public, în ciuda unor zile infernal de călduroase.

Am zis că merită măcar să pun o întrebare.



Vreți să facem o proiecție JUNUN la Timișoara?

Spre bucuria mea, Ioana Diaconu a îmbrățișat ideea și în numai 3 zile a primit un acord de principiu de la echipa lui P.T. Anderson. Wow! Mi se părea aproape ireal. Aveam binecuvântarea lui P. T. A. (chiar și prin intermediar). Uneori, ajunge să îndrăznești să visezi și să încerci și alții ți se vor alatura dacă faci treabă bună - știam asta din experiența Ceau, Cinema!.

Dar trebuia să ne mișcăm repede. MUBI avea drepturile de difuzare numai o lună, adică până în 8 noiembrie (după care ar fi trebuit să discutăm în State și ar fi devenit totul mai complicat, dacă nu imposibil pentru resursele noastre). Desigur, MUBI avea tot interesul să se promoveze cu acest film, cât timp putea. Mai era o condiție de la realizatorii JUNUN - să proiectăm în format DCP, așa cum e practica de acum la cinematografele de afară.

Un pic de tehnică

Ce înseamnă DCP? Nici eu nu știam exact. Înainte să vorbesc la Cinema City am întrebat câțiva oameni din domeniu (printre care Silvian Țecu de la DeBoot, unul dintre cei mai activi operatori din zonă pe partea de închiriat și instalat echipamente pentru proiecții). DCP (adică Digital Cinema Package) este noul standard după care industria de la Hollywood livrează actualmente filme către cinematografe. În esență, e un hard-drive pe care e încriptat și comprimat filmul (are, în medie, dimensiuni de 200 de giga, comparativ cu 25-50 cât are un disc BluRay). DCP este motivul pentru care s-a trecut la proiectoarele digitale. E o versiune digitală a filmului, diferită de BluRay sau DVD, dar construită special pentru proiecțiile din cinematografe.

Iar Timișoara nu mai are cinematografe în afară de mall.

Un pic de istorie

În 1980, anul în care m-am născut, Timișoara avea 13 cinematografe. 20 de ani mai târziu funcționau, la parametri mult reduși, doar șapte săli. În 2015 mai există doar o sală, cinema Timiș, și aceea în regim de avarie, cîteva zile pe săptămână. În lunile de iarnă se mai și închide din cauza frigului. Acum, programul de la Timiș include numai reluări din anii trecuți (pe programul lunii octombrie, printre titlurile cele mai recente se număra Poziția Copilului sau Holy Motors, 2012). Sub presiunea multiplexurilor, filmele vin numai în format DCP.  Iar Timiș proiectează tot pe peliculă. Practic, e condamnat la dispariție. Mai multe ONG-uri și personalități din Timișoara s-au unit într-o campanie demarată de Timishort pentru salvarea lui. Dar asta e deja altă poveste.





Înapoi la prima discuție... 

...cea transcrisă mai sus, cu reprezentanții Cinema City Timișoara. Au fost amabili să-mi dea numărul de telefon al persoanei de la centru care se ocupă de evenimente. După cum probabil vă imaginați, toate deciziile se iau la București. Știam că Cinema City funcționează după reguli stricte de business, orientate spre profitabilitate și, în consecință, nu sunt mari iubitori de film de autor, decât în rarele ocazii cînd filmul de autor are potențial comercial (de exemplu, un Scorsese care are superstaruri pe afiș).

Am abordat deci Cinema City mai mult obligat de formatul filmului. Eram totuși încrezător pentru că, în 2012, am văzut acolo Le Gamin au Velo la inițiativa unei învățătoare din Timișoara, cu ocazia Săptămânii Altfel. Și chiar anul acesta am fost la o proiecție-specială Aferim!, înainte de premiera de la București. În plus, propunerea pe care le-o făceam mi se părea de nerefuzat.

Redau din e-mailul transmis către departamentul de marketing - traseul indicat de persoana mea de contact din partea Cinema City (nu dau nume, pentru că această relatare urmărește un studiu de caz, o stare de fapt, nu să arate degetul spre anumite persoane, care nu sunt oricum decidenți):

Asa cum am gandit evenimentul, ar fi vorba de o singura proiecție.
Preferabil in sala medie de 112 locuri.

Pentru a avea un impact cat mai mare in media si pentru ca e legat de specificul filmului
ne gandeam sa invitam în jur de 20-30 de muzicieni locali cunoscuti
(de partea asta s-ar ocupa Asociatia noastra, inclusiv promovare si comunicare de presa 
de furnizarea DCP-ului se ocupa MUBI).
Restul locurilor s-ar ocupa pe bilet la pretul obisnuit, dar regizorul P.T. Anderson
doreste directionarea acestor incasari catre un ONG numit de dansul.
(...)
Daca nu se poate altfel, se poate plati chiria salii din incasarile de bilete
si in cazul in care ramane profit, sa fie donat. 

Credem ca este o ocazie rara, aceea de a proiecta un film-eveniment
si suntem convinsi ca ar aduce un castig de imagine si pentru Cinema City
tinand cont de renumele regizorului si a celorlalti implicati in proiect.

Junun ii urmareste pe Jonny Greenwood de la Radiohead si pe muzicianul, compozitorul si poetul israelian Shye Ben Tzur intr-o calatorie in Rajasthan, India, pentru a inregistra un album cu muzicienii locali.

Filmul a fost primit cu entuziasm de critica din The New Yorker și Variety. JUNUN was ‘A miniature miracle’ zice Little White Lies, în timp ce Tribeca l-a numit ‘ cel mai electric și revigorant film al lui Anderson, de până acum’

(...) 

Mi se părea că e una din acele situații win-win-win-win. Toată lumea avea de câștigat: începând cu Marele Ecran, MUBI, Cinema City (în capital de imagine), dar și publicul din Timișoara interesat de film (nu mai zic de ONG-ul unde urma să direcționăm profitul). După ce am stabilit (marți, 27 octombrie) contactul cu centrul de comandă Cinema City, am așteptat cu speranță un răspuns pozitiv.

Am așteptat o zi...Am așteptat trei... 

După trei zile nu primisem încă nici un semn. Nici măcar o confirmare de primire a propunerii. În plus, Ioana Diaconu trebuia să comande din timp aducerea unuia din DCP-urile care circula la Roma sau în alte locuri din Europa. Ioana mi-a sugerat să le trimitem filmul oamenilor de la Cinema City să se convingă si ei de oportunitatea proiecției.

Așa că vineri, 30 octombrie, am revenit telefonic cu această propunere, la același responsabil cu evenimentele de la Cinema City. Am intuit destul de repede care era răspunsul, deși nu era unul explicit. Redau parte din convorbire (mi-am notat ce s-a discutat):

Reprezentant Cinema City: Colegii mei de la 'booking' mi-au spus că programul e făcut deja pentru săptămâna viitoare. Sunt foarte multe cereri. Și ar trebui discutat cu toți distribuitorii, e complicat. În perioada asta, cei de la booking nu au timp. Sunt foarte ocupați cu biletele presale. Și nici colegii de la Timișoara nu au timp să se ocupe de eveniment. Avem o premieră importantă săptămâna viitoare... 

Marele Ecran: Dar ce ar trebui să facă ei în afară de a pune la dispoziție o sală de 100 de locuri?

C.C. După cum v-am spus, programul a fost făcut deja pe săptămâna viitoare. 

M.E. Dar e bătut în cuie și în week-end-ul 6-8? Proiecția se mai poate face până în 8 noiembrie.

C.C. Nu încă...dar nu e decizia mea. Suntem foarte aglomerați. Vinerea viitoare, pe 6, e premiera Spectre. S-au făcut deja rezervări. Oricum, veți primi un răspuns oficial.

M.E. Deci, ca să înțeleg: nu se poate găsi o sală la Timișoara, pentru o proiecție, timp de 54 de minute, în condițiile în care filmul vine gratis, de la un cunoscut regizor american?

C.C.  V-am zis, nu e decizia mea. Veți primi un răspuns oficial.


Oficial

O săptămână mai târziu de la primul e-mail încă mai aștept un răspuns oficial. L-am căutat și în spam. Luni, 2 noiembrie, am declarat ideea 'oficial' moartă, împreună cu Ioana Diaconu, pentru că nu mai era timp fizic pentru MUBI să aducă DCP-ul. Într-un ultim SMS 'neoficial', persoana de legătură de la Cinema City mi-a scris: 'nu depinde de mine, o să trimit reminder către colega mea'.

Sigur că acum sunt lucruri mult mai grave în orașul meu, în țara mea, decât acest refuz. Și nici măcar nu acuz indiferența Cinema City față de propunere. În fond, ei își cunosc cel mai bine politica de business, strategia de evenimente și respect asta. Chiar și dacă ar fi avut loc în program și nu ar fi vrut să dea filmul (pentru că, să zicem, nu se potrivește cu publicul/profilul lor), aveau tot dreptul să ne refuze. Altceva mă deranjează în toată această istorie.


Triplu faliment

Condiția în care se găsește distribuția de film (de autor, independent, european) din România e marea bubă. 25 de ani de administrare dezastruoasă a RADEF-ului (proprietarul fostei rețele de cinematografe, care numai în Timiș număra odată 227 unități cinematografice) au lăsat acest oraș (și cam toate) fără al-ter-nativă.

Practic, suntem la mâna multiplexului (acolo unde există multiplex). Încet-încet și-au creat un monopol prin care dictează jocul. Așa o fi normal în capitalism, dar nu se poate să nu constați falimentul, cum (chirurgical) observă și Gabriel Kohn (Pragma) într-un filmuleț din campania Vrem ultimul cinema:

"E clar că situația cinematografelor din Timișoara e rezultatul unui faliment triplu: un faliment al administrației naționale, al RADEF-ului. Un faliment financiar și mai ales managerial, administrativ. O adevărată rușine. Este și un faliment al administrației locale, în ciuda intențiilor bune declarate și absolut onorabile din ultima vreme de a prelua aceste cinematografe sau cel puțin o parte din ele pentru a le reda o destinație culturală. Însă există și o dată de expirare și a intențiilor bune. (...) În al treilea rând, e un faliment chiar al antreprenorilor privați care au preluat administrarea acestor cinematografe, care nu au reușit să valorifice în nici un fel o locație atît de proeminentă din centru orașului precum Studio".

"Rușine" e un cuvânt pe care l-am auzit foarte des la cei intervievați în campania Timishort.

În centrul lucrurilor care au dus aici stă același cancer metastazat al corupției, cancerul care duce indirect la moartea tinerilor în cluburi. Acea corupție care, sub bagheta unor directori lacomi, a făcut din cinematografe afaceri imobiliare (am mai scris despre asta), a condus la situații aberante (persoane care stăteau în chirie în cămine de nefamiliști au ajuns proprietari de cinema - vezi cazul Studio, pomenit mai sus). Desigur, cu concursul substanțial al politicienilor incompetenți sau interesați (din ministere și regii) sau al băieților cu diverse grade de deșteptăciune.




Ce să-i zicem lui P.T. Anderson... 

...(și echipei lui) după ce i-am bâzâit și i-am sucit timp de aproape 3 săptămâni?

Că sistemul putred din România e marele vinovat pentru acest refuz? Politica multiplexurilor o cunoaște și el (altfel nu își lansa documentarul online). Thanks a lot, P.T.A. but we can't. Timișoara vrea, dar nu poate.

Bine că poate Gottlob. O comună de 2000 de locuitori, la 50 de km de Timișoara, care are cinematograf renovat și digitalizat. Care cinematograf, îmi zice Vasi Bledea (unul dintre inițiatorii inimoși ai proiectului), poate proiecta și filme în 3D. Tocmai au introdus sistem securizat de acces în cabina de proiecție, după ce au instalat recent fotoliile de cinema (detalii aici și aici). Din păcate, cazul Gottlob e atât de rar că de 2 ani de zile, de când am auzit prima oară vestea, ne tot mirăm.

În loc de încheiere

Acest material nu este anti-Cinema City (o zice unul care merge la filme acolo, atunci când sunt FILME, nu adjuvante pentru popcorn). Înțeleg și că timpul a fost scurt și că sunt ocupați, desi poți să găsești un minut, măcar să scrii un "Nu, mulțumesc". Dacă vom primi un răspuns oficial din partea lor, îl vom publica imediat.

Nici nu vrem să ne zugrăvim în icoane de eroi care luptă împotriva multiplexului sau 'Sistemului putred' sau 'capitalismului crud'. Dimpotrivă, soluția credem că va veni tocmai ca o inițiativă privată, pentru că "statul e incompetent, asta o știm deja" (cum îmi zicea chiar chiar azi Livia Coloji, o artistă din Timișoara, când am vorbit despre chestiune). Public (mai) există, asta e singura veste bună din toată povestea.

Intenția acestui material este în primul rând de a-mi explica mie cum am ajuns, ca oraș, în situația de a refuza un cadou din partea unui mare regizor contemporan. Asociația Marele Ecran a pornit tot din motive egoiste. Acela de a viziona cinema nu doar pe laptopul de acasă, ci împreună cu alți semeni, pe un mare ecran, așa cum se cade să vezi un film. Dar, la Timișoara, nu vom vedea JUNUN. E oficial!

Săptămâna Cahiers du Cinema la Timișoara


Mâine începe Festivalul Filmului Francez (și) la Timișoara.« Invitatul special al ediiției  va fi Joachim LEPASTIER, redactor la celebra publicatie franceza "Cahiers du cinéma".  Iar vineri, 6 noiembrie, vă puteți întâlni cu el, de la ora 18.30 la Ambasada (sala mica). Conferința va fi tradusă în română.

Se vor discuta și teme care ne interesează de când a apărut acest blog. Despre filmul de autor şi publicul său, situaţia din prezent în Franţa şi în Europa, distribuţia acestui tip de film în rândul publicului larg, situaţia cinematografelor de artă din Franţa şi din lume, comparaţie cu situaţia de la Timişoara, viitorul cinematografului (va apartine el doar multiplexului și home-cinema-ului sau putem spera și la o alternativă?).

Joachim Lepastier ne va vorbi, de asemenea, și despre cele două filme prezentate la Timişoara în cadrul secțiunii "Saptamâna Cahiers du Cinéma”: La Cérémonie / Ceremonia şi La Chambre bleue / Camera albastră şi ne va împărtăşi din experienţa sa de lucru în cadrul faimoasei publicații. »

vineri, 30 octombrie 2015

Vinerea animata: Sun Bones - Arms

Trailerul zilei: DHEEPAN


FILMUL CU 'REFUGIAȚI'


Un fost soldat, o tânără și o fetiță se dau drept o familie pentru a părăsi Sri Lanka, în timpul războiului civil. Nu se cunosc, dar încearcă să-și construiască o nouă viață împreună. Dheepan urmărește traseul acestor trei imigranți care încearcă să răzbată în noua lume în care au intrat, undeva în afara Parisului. În rolul principal, regizorul a ales l-a ales pe Jesuthasan Antonythasan, care a luptat în realitate în gruparea Liberation Tigers a lui Tamil Eelam.

Un film foarte de sezon, după cum poți vedea la știri și la granițele UE. Intră de azi în cinematografe și la AMBASADA, duminică la ora 6, ca-n familie. Bilet: 10 lei și se pot lua deja de la bar, ca să vă asigurați că prindeți loc. Pe regizor, Jacques Audiard, sigur îl știți pentru Un Prophete și Rust and bones, dar avem și un mic bio.

Jacques Audiard (63 de ani) și-a început cariera ca asistent de regie al lui Roman Polanski la The Tenant (1976), dar a regizat primul lungmetraj abia 18 ani mai târziu, în 1994. Regarde les hommes tomber, un road movie cu Mathieu Kassovitz și Jean-Louis Trintignant, i-a adus o selecție la Cannes, în Semaine de la Critique, și primul din șirul lung de trofee – Premiul César pentru Cel mai bun debut. Cei doi actori au fost protagoniști și în următorul său film, Un héros très discret (1996), distins cu Premiul pentru scenariu la Cannes. Din anii 70 încoace, a scris peste 20 de scenarii pentru filme și seriale TV, unele împreună cu tatăl său, scriitorul Michel Audiard. Cele șapte lungmetraje ale sale i-au adus zeci de premii. Sur mes lèvres (2001) confirma încă o dată talentul său de scenarist obținând César pentru scenariu, De battre mon cœur s'est arrêté (2006), cronica unei relații distructive tată-fiu, a fost un succes de critică și de public și a câștigat opt premii César, inclusiv pentru Cel mai bun film, dar și BAFTA pentru Cel mai bun film străin.

Probabil că nu trebuie să mai adăugăm, dar o facem totuși, ca să ne mărim miza: Dheepan a luat Palme d'Or la Cannes anul acesta. Mari plecăciuni Independența Film și AMBASADA.

joi, 29 octombrie 2015

Trailerul zilei: Festivalul Filmului Francez


Maratonul cinematografic continuă la Timișoara.
Dacă aseară am fost din nou sold-out cu Amy, în ambele săli de la AMBASADA (adică micul nostru multiplex), duminică începem luna noiembrie cu Dheepan, filmul câștigător la Cannes în acest an. Apoi, luni, 2 noiembrie, lumea e a tinerilor din Lumea e a mea - proiecție de gală în prezența echipei. Marți, continuă integrala Pintilie la BCUT.

Iar de miercuri, 4 noiembrie, începe Festivalul Filmului Francez, ediția a noua. 12 filme (dintre care 7 în competiție), o panoramă largă a cinemaului francez contemporan și o întâlnire cu Joachim Lepastier, redactor la Cahiers du Cinema. Deocamdată, doar un aperitiv:





Lumea e a mea, la Timișoara


Are mama o fetiţă frumuşică foc
Sprintenă şi hărnicuţă, subţirică la mijloc
Noaptea cu toc, la şcoală părul prins în coc
În loc de loc de muncă alege un băieţel cu tată de top


Ţelul ei în viaţă e să apară la TV
Sa râdă toată ţara de vedeta care e
(...)
Asta-i pentru Roxana şi pentru Tatiana
Şi fetele cu ML din toată ţara

(CRBL & Ruby)
                               

'Larisa e o adolescentă ca oricare alta din Constanța. Vrea multe de la viață: bani, "valoare", popularitate și respect. Și acum, fiind îndrăgostită, va face totul pentru a le obține. Lumea e a mea este un film colorat și amar, viu și strident, despre revolta inutilă a unei generații pentru care notorietatea se măsoară în vizualizări pe Youtube și like-uri pe Facebook ' (așa începe comunicatul din partea echipei filmului).

Mi-a plăcut cum joacă protagonista Ana Maria Guran. Transmite o energie care amintitește de Adele din La Vie d'Adele. Nu mi-a plăcut cum au jucat unii din artiștii profesioniști. În rest, actorii tineri, 'non-profesioniști', aflați la primul rol pe marele ecran (triați după un lung proces de selecție) sunt autentici și livrează ce trebuie (partea mișto e că, la spectacolul de gală de la Timișoara, vor veni actorii tineri).


Lumea e a mea e cu și despre liceeni, dar nu vă gândiți la Liceenii varianta 2.015. După vizionare, înțelegi de unde vin sfaturile recente pentru eleve ale (ex)secretarului de stat în ministerul educației: "Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții".

Avem un tablou destul de corect al eșecului educației și al familiei. Toate aceste 'instituții' și-au pierdut parcă orice legătură cu noua generație. Deși replicile mamei și ale directorului școlii sună fals și alunecă deseori în clișeu, până la urmă funcționează, pentru că arată automatismul gol al relațiilor lor cu tinerii. Ei reprezintă autoritățile care și-au pierdut orice autoritate (mai ales autoritatea morală care emană din caracter, integritate, decență). Singura punte între generații e reprezentată de o bunică muribundă.

Lumea e a mea e o lume fără bun-simț. În timpul vizionării m-a deranjat tocmai lipsa oricărei lumini/speranțe în film, a unui personaj-reper, dar la final am înțeles opțiunea tânărului regizor Nicolae Constantin Tănase (n-are încă 30 de ani), aflat la debutul în lungmetraj (trivia: e fiul regizorului Dinu Tănase).

„Lumea e a mea a pornit ca un scenariu de licență al scenaristei Raluca Mănescu, cu care am lucrat la toate scurtmetrajele de până acum. Inițial, povestea urmărea trei adolescente şi prietenia lor, şi mi-a plăcut emoția şi energia pe care o dezvoltau personajele şi situațiile în care erau puse fetele. Am crezut că e necesar un film despre maturizare în peisajul românesc, un film care să vorbească despre adolescenții de azi fără să îi judece. Nu am vrut să fac un film social, unul care să descrie o realitate cotidiană şi să rămână distant, ci am vrut să pătrund cât se poate de mult în intimitatea acestor fete, să le descopăr dorințele şi visele, să le înțeleg fiecare decizie”, spune regizorul.


Filmul a avut premiera mondială la TIFF 2015, unde a și câștigat Premiul de debut în Zilele Filmului Românesc. Filmul a mai câștigat Mențiunea specială a juriului în competiția East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary și Trofeul Anonimul International Independent Film Festival. Tudor Giurgiu este unul dintre producători. În afară de piesele vedetei pop Ruby de pe coloana sonoră, muzica este realizată de Vlaicu Golcea.

Luni, 2 noiembrie, de la ora 19, filmul are o premieră de gală la Filarmonica din Timișoara, sala Capitol. La proiecție vor participa regizorul Nicolae Constantin Tănase, actrițele Ana Maria Guran, Oana Rusu, Ana Vatamanu. Biletele sunt disponibile la Filarmonica “Banatul” luni, miercuri și vineri, între orele 14.30 și 19.00, iar marți și joi între 10.00 și 13.30. De asemenea, biletele pot fi achiziționate și online.


Concurs: Marele Ecran are de dat două invitații duble la film dacă ne povestiți aici pe scurt o amintire din liceu (chiar dacă încă sunteți la liceu :). O amintire care ar fi putut deveni subiect de film.

Update: prin generozitatea Transilvania Film, vom oferi 3 invitații-duble la proiecția de gală de luni, pentru Ami Amelia, Andreea Ioana și The Unholy Two.