vineri, 18 iulie 2014
Al doilea Joc la Ceau, Cinema!
JOCURILE LUI PORUMBOIU
Dacă nu v-ați săturat după o lună de fotbal, azi la Timișoara puteți vedea încă o partidă antologică. Sau un film cu: D. Petrescu, I. Dumitrescu, Belodedici, Lăcătuș, Iovan, Bumbescu, Hagi, Rotariu, Stelea, Klein, Lupu, Varga, Mateuț, Andone, Rednic, Lupescu, Răducioiu, Cămătaru și, vă rog să ne scuzați, Pițurcă. Un meci cu o generație de aur, înainte să devină Generația de Aur. Comentatori: Adrian Porumboiu și Corneliu Porumboiu. Un derby Steaua -Dinamo care sigur va răcori spectatorii, fiind disputat pe ninsoare, în decembrie 1988. Se "joacă" în curtea Casei Artelor. Fluierul de început: 23.30. Al doilea joc (2014) de Corneliu Porumboiu, un film pentru fanii fotbal și fanii Porumboiu. Mai jos, o cronică a partidei, transmisă de Ionuț Mareș pentru Ziarul Metropolis și Ceau, Cinema!
În iarna anului 1988, pe o ninsoare puternică, Adrian Porumboiu, unul din cei mai mari arbitri de fotbal ai României, s-a aflat la centrul unui meci, considerat întotdeauna derbi, între Steaua şi Dinamo. Sau, aşa cum era binecunoscut, între echipa Armatei şi cea a Securităţii.
Regizorul Corneliu Porumboiu, fiul celebrului arbitru, redescoperă acea partidă, pe care a urmărit-o în direct, la televizor, când avea 13 ani. Şi o revede în prezent, de această dată împreună cu tatăl său. Rezultatul: spectatorii sunt solicitaţi să vadă la rândul lor meciul, de pe a cărui înregistrare a fost scos însă sunetul original, înlocuit cu o discuţie din prezent, captată cu reportofonul, între tată şi fiu.
O discuţie (aparent) fără tăieturi – tatăl răspunde de două ori şi la telefon – despre partidă, fotbal, arbitraj, cinema, comunism, politică, ideologie, istorie şi alte lucruri imprevizibile pe care memoria şi fluxul gândirii le aduc la suprafaţă.
„Al doilea joc” este un experiment care are nevoie de adeziunea totală şi necondiţionată a spectatorului pentru a-şi releva intenţiile şi potenţialul. Pentru că non-acţiunea (regizorul afirmă autoironic că meciul este ca un film de-al său – „lung şi nu se întâmplă nimic”) şi pauzele din discuţia celor doi permit declanşarea unui mecanism în care fiecare spectator este nevoit să vină cu propriul bagaj de amintiri, gânduri, idei. Şi să identifice detalii revelatoare pe ecran: reclamele perioadei, chipurile tinere ale jucătorilor, hainele celor din tribune, modul în care până şi regia de transmisie era afectată de ideologie.
Numai în acest fel „Al doilea joc” se impune ca discurs al prezentului asupra unui document al epocii – dificilul sfârşit al anilor ’80. Iar calitatea slabă a înregistrării video, condiţiile impracticabile de pe terenul de fotbal, angajarea fizică sterilă a jucătorilor şi imaginile cu spectatorii acoperiţi de zăpadă pot constitui, extrapolate, un surprinzător comentariu reflexiv, un joc secund, asupra felului în care arăta perioada.
Una marcată, de altfel, de paradoxuri: un campionat de fotbal în care nu exista o competiţie reală (poate doar între cele două mari echipe favorizate) a reuşit să producă performanţe internaţionale şi să ofere, mai târziu, jucătorii care au format cea mai mare generaţie de fotbalişti din istoria României. Privit din acest unghi, filmul este plin de „vedete”, chiar dacă mai greu de recunoscut: Hagi, Lăcătuş, Cămătaru, Lupescu, Piţurcă, Dan Petrescu, Lung, Stelea şi alţi jucători importanţi.
Al doilea joc este şi un portret afectiv pe care cineastul i-l face cunoscutului său tată, sau chiar un gest public de afecţiune, cu mijloacele sale proprii – cinemaul („Bravo, bătrâne, ai arbitrat bine”, îi spune fiul la sfârşit). Dar filmul este şi despre Corneliu Porumboiu, cel care, la şapte ani, a primit o ameninţare cu moartea adresată tatălui. Adrian Porumboiu povesteşte, de altfel, cum încercau reprezentanţi ai celor două mari echipe să-l influenţeze.
Tatăl este mai sobru, mai serios şi îşi caută mai atent cuvintele. Dar nu este lipsit de umor. „Doar nu faci un film?!”, îi spune fiului, exprimându-şi scepticismul că mai interesează pe cineva un astfel de meci („Lumea trăieşte în prezent. Fotbalul e un produs perisabil”). În schimb, fiul este autoironic, mai relaxat, mai jucăuş. „Zăpada are poezie”, lansează la un moment dat cineastul (trimiţând spre finalul din „A fost sau n-a fost?”, filmul său de debut), însă fostul arbitru îi dă imediat replica: „N-are nicio poezie”.
Este sau nu este Al doilea joc film? – se vor întreba unii. Răspunsul ar fi că nici nu contează. Este un nou mod, doar aparent diferit de abordările de până acum, prin care Corneliu Porumboiu continuă să îşi/ne pună întrebări despre cinema, trecut, prezent şi intervalul numit viaţă.
Al doilea joc a fost prezentat în premieră în luna februarie la Festivalul de Film de la Berlin, în secţiunea Forum. Iar la Timișoara poate fi văzut în premieră la Ceau, Cinema! (text publicat de Ionuț Mareș în Ziarul Metropolis).
Dacă nu v-ați săturat după o lună de fotbal, azi la Timișoara puteți vedea încă o partidă antologică. Sau un film cu: D. Petrescu, I. Dumitrescu, Belodedici, Lăcătuș, Iovan, Bumbescu, Hagi, Rotariu, Stelea, Klein, Lupu, Varga, Mateuț, Andone, Rednic, Lupescu, Răducioiu, Cămătaru și, vă rog să ne scuzați, Pițurcă. Un meci cu o generație de aur, înainte să devină Generația de Aur. Comentatori: Adrian Porumboiu și Corneliu Porumboiu. Un derby Steaua -Dinamo care sigur va răcori spectatorii, fiind disputat pe ninsoare, în decembrie 1988. Se "joacă" în curtea Casei Artelor. Fluierul de început: 23.30. Al doilea joc (2014) de Corneliu Porumboiu, un film pentru fanii fotbal și fanii Porumboiu. Mai jos, o cronică a partidei, transmisă de Ionuț Mareș pentru Ziarul Metropolis și Ceau, Cinema!
În iarna anului 1988, pe o ninsoare puternică, Adrian Porumboiu, unul din cei mai mari arbitri de fotbal ai României, s-a aflat la centrul unui meci, considerat întotdeauna derbi, între Steaua şi Dinamo. Sau, aşa cum era binecunoscut, între echipa Armatei şi cea a Securităţii.
Regizorul Corneliu Porumboiu, fiul celebrului arbitru, redescoperă acea partidă, pe care a urmărit-o în direct, la televizor, când avea 13 ani. Şi o revede în prezent, de această dată împreună cu tatăl său. Rezultatul: spectatorii sunt solicitaţi să vadă la rândul lor meciul, de pe a cărui înregistrare a fost scos însă sunetul original, înlocuit cu o discuţie din prezent, captată cu reportofonul, între tată şi fiu.
O discuţie (aparent) fără tăieturi – tatăl răspunde de două ori şi la telefon – despre partidă, fotbal, arbitraj, cinema, comunism, politică, ideologie, istorie şi alte lucruri imprevizibile pe care memoria şi fluxul gândirii le aduc la suprafaţă.
„Al doilea joc” este un experiment care are nevoie de adeziunea totală şi necondiţionată a spectatorului pentru a-şi releva intenţiile şi potenţialul. Pentru că non-acţiunea (regizorul afirmă autoironic că meciul este ca un film de-al său – „lung şi nu se întâmplă nimic”) şi pauzele din discuţia celor doi permit declanşarea unui mecanism în care fiecare spectator este nevoit să vină cu propriul bagaj de amintiri, gânduri, idei. Şi să identifice detalii revelatoare pe ecran: reclamele perioadei, chipurile tinere ale jucătorilor, hainele celor din tribune, modul în care până şi regia de transmisie era afectată de ideologie.
Numai în acest fel „Al doilea joc” se impune ca discurs al prezentului asupra unui document al epocii – dificilul sfârşit al anilor ’80. Iar calitatea slabă a înregistrării video, condiţiile impracticabile de pe terenul de fotbal, angajarea fizică sterilă a jucătorilor şi imaginile cu spectatorii acoperiţi de zăpadă pot constitui, extrapolate, un surprinzător comentariu reflexiv, un joc secund, asupra felului în care arăta perioada.
Una marcată, de altfel, de paradoxuri: un campionat de fotbal în care nu exista o competiţie reală (poate doar între cele două mari echipe favorizate) a reuşit să producă performanţe internaţionale şi să ofere, mai târziu, jucătorii care au format cea mai mare generaţie de fotbalişti din istoria României. Privit din acest unghi, filmul este plin de „vedete”, chiar dacă mai greu de recunoscut: Hagi, Lăcătuş, Cămătaru, Lupescu, Piţurcă, Dan Petrescu, Lung, Stelea şi alţi jucători importanţi.
Al doilea joc este şi un portret afectiv pe care cineastul i-l face cunoscutului său tată, sau chiar un gest public de afecţiune, cu mijloacele sale proprii – cinemaul („Bravo, bătrâne, ai arbitrat bine”, îi spune fiul la sfârşit). Dar filmul este şi despre Corneliu Porumboiu, cel care, la şapte ani, a primit o ameninţare cu moartea adresată tatălui. Adrian Porumboiu povesteşte, de altfel, cum încercau reprezentanţi ai celor două mari echipe să-l influenţeze.
Tatăl este mai sobru, mai serios şi îşi caută mai atent cuvintele. Dar nu este lipsit de umor. „Doar nu faci un film?!”, îi spune fiului, exprimându-şi scepticismul că mai interesează pe cineva un astfel de meci („Lumea trăieşte în prezent. Fotbalul e un produs perisabil”). În schimb, fiul este autoironic, mai relaxat, mai jucăuş. „Zăpada are poezie”, lansează la un moment dat cineastul (trimiţând spre finalul din „A fost sau n-a fost?”, filmul său de debut), însă fostul arbitru îi dă imediat replica: „N-are nicio poezie”.
Este sau nu este Al doilea joc film? – se vor întreba unii. Răspunsul ar fi că nici nu contează. Este un nou mod, doar aparent diferit de abordările de până acum, prin care Corneliu Porumboiu continuă să îşi/ne pună întrebări despre cinema, trecut, prezent şi intervalul numit viaţă.
Al doilea joc a fost prezentat în premieră în luna februarie la Festivalul de Film de la Berlin, în secţiunea Forum. Iar la Timișoara poate fi văzut în premieră la Ceau, Cinema! (text publicat de Ionuț Mareș în Ziarul Metropolis).
Echipa Germaniei vine la Ceau, Cinema!
FILMBOARD KARLSRUHE
"Der Mannschaft" tocmai a câștigat Cupa Mondială. Azi avem și noi la Ceau, Cinema o echipă germană din Karlsruhe, convocată la Timișoara special pentru mini-festul nostru. În ordinea numerelor de pe tricou și a bagajelor care, din păcate, li s-au rătăcit la aeroport:
Oliver Langewitz, căpitan-jucător ca Philip Lahm, regizor, autor, fondator al Filmboard Karlsruhe e.V. și al festivalului Independent Days din Karlsruhe. Joacă din 1997 în industria media. E și antrenor (lector) la Universitatea Koblenz-Landau.
Willy Rollé, joacă pe mai multe posturi, de fapt pe toate posturile, la fel ca Schweinsteiger: regizor de film și teatru, jurnalist video, pedagog mass-media, cercetare, concepție audio-vizuală. Ultimul său
scurtmetraj „ART GALLERY“ a fost acceptat la Cannes Short Film Corner și
va fi proiectat în cadrul Eurochannel Short Film Tour (și la Ceau, Cinema!).
Toți trei sunt titulari în echipa Filmboard Karlsruhe, un ONG pentru creatorii din domeniul filmului și mass-media din Karlsruhe și din regiune, înființat în iulie 2007 și susținut de Primăria Karslruhe. Filmboard Karlsruhe e.V. servește ca partener competent în domeniul filmului și al televiziunii în ceea ce privește producția filmelor și promovarea tinerelor talente. Am aflat de la invitații noștri că orașul-înfrățit cu Timișoara, Karlsruhe, are 6 cinematografe de artă, la aproximativ aceeași populație. Vă mai spun câte are Timișoara?
Simpaticii autori germani nu au venit cu mâna goală (chiar dacă bagajele lor sunt poate acum la Hong-Kong sau cine știe unde): au adus 10 scurtmetraje pe care le puteți viziona azi, cu începere de la ora 19.00, la sala Studio de la Casa Artelor (subtitrate în engleză). Autorii abia așteaptă să afle reacția timișorenilor, la discuția lejeră de după proiecție (20.45), care va aborda subiecte precum cinema, arta filmării și poate chiar fotbal.
Ne-am dorit să avem un regizor străin invitat la ediția noastră pilor. Iată că zeii cinemaului ne-au blagoslovit cu trei. Oliver, Willy și Sven au venit la Timișoara cu sprijinul Primăriei din Karlsruhe și a Centrului Cultural German din Timișoara, dar și pe cheltuiala lor, fiind foarte curioși de Timișoara. Fiți și voi curioși de ei, ca să facem o figură frumoasă!
"Der Mannschaft" tocmai a câștigat Cupa Mondială. Azi avem și noi la Ceau, Cinema o echipă germană din Karlsruhe, convocată la Timișoara special pentru mini-festul nostru. În ordinea numerelor de pe tricou și a bagajelor care, din păcate, li s-au rătăcit la aeroport:Oliver Langewitz, căpitan-jucător ca Philip Lahm, regizor, autor, fondator al Filmboard Karlsruhe e.V. și al festivalului Independent Days din Karlsruhe. Joacă din 1997 în industria media. E și antrenor (lector) la Universitatea Koblenz-Landau.
Sven Eric Maier dă bine cu capul, ca și Miro Klose. Atacă mai ales pe flancul drept (ca scenarist) dar are o pîine bună de mâncat și pe banda stângă (ca regizor). Din 2011 lucrează independent ca scenarist și regizor de
clipuri video de promovare
în regiunea Karlsruhe. Pe lângă aceste activități Sven Eric Maier
organizează și diverse workshop-uri educaționale de mass-media adresate
elevilor în cadrul cărora acesta prezintă aspecte privind procesul de producție
al unui film.
Toți trei sunt titulari în echipa Filmboard Karlsruhe, un ONG pentru creatorii din domeniul filmului și mass-media din Karlsruhe și din regiune, înființat în iulie 2007 și susținut de Primăria Karslruhe. Filmboard Karlsruhe e.V. servește ca partener competent în domeniul filmului și al televiziunii în ceea ce privește producția filmelor și promovarea tinerelor talente. Am aflat de la invitații noștri că orașul-înfrățit cu Timișoara, Karlsruhe, are 6 cinematografe de artă, la aproximativ aceeași populație. Vă mai spun câte are Timișoara?
Simpaticii autori germani nu au venit cu mâna goală (chiar dacă bagajele lor sunt poate acum la Hong-Kong sau cine știe unde): au adus 10 scurtmetraje pe care le puteți viziona azi, cu începere de la ora 19.00, la sala Studio de la Casa Artelor (subtitrate în engleză). Autorii abia așteaptă să afle reacția timișorenilor, la discuția lejeră de după proiecție (20.45), care va aborda subiecte precum cinema, arta filmării și poate chiar fotbal.
Ne-am dorit să avem un regizor străin invitat la ediția noastră pilor. Iată că zeii cinemaului ne-au blagoslovit cu trei. Oliver, Willy și Sven au venit la Timișoara cu sprijinul Primăriei din Karlsruhe și a Centrului Cultural German din Timișoara, dar și pe cheltuiala lor, fiind foarte curioși de Timișoara. Fiți și voi curioși de ei, ca să facem o figură frumoasă!
joi, 17 iulie 2014
Afișul zilei: Ceau, Cinema!
Afișul nostru a suferit cîteva mici ajustări.
Pentru reclamații, puteți să vă adresați direct făptașilor
de la Terapie de Basm (demisol Casa Artelor, ora 19).
Trailerul Zilei: Ceau, Cinema!
De azi, în Timișoara se salută cu Ceau, Cinema!
Așadar, recapitulare:
Lubeniță proaspătă și dulce, de Gottlob
18:00 Scurtmetraje românești proaspete
19.00 Terapie de Basm (sesiune de comic book-ing live)
Invitat special: Victor Drujiniu
20.00 Cercuri (r. Srdan Golubovic, 2013). Trailer aici
22.00 Lansare oficială a ediției-pilot: Ceau, Cinema!
cu La limita de jos a cerului
(și by Richie)
Și...nu știu dacă v-am zis de lubeniță.
Din ciclul Trailerul zilei, e momentul să ne reamintim clipul Ceau, Cinema!, cu mențiunea că ÎN CURÎND LA TIMIȘOARA a devenit ACUM.
În caz de vreme nefavorabilă, ne mutăm în spațiile dinăuntru, de la Casa Artelor.
Ceau, Cinema! se lansează LA LIMITA DE JOS A CERULUI
LANSARE EDIȚIE-PILOT
Suntem gata de zbor. Coordonatele le știți de acum. Lansarea oficială are loc de la ora 22.00 (deși programul începe de la ora 18.00) cu cel mai bun debut în lungmetraj la Gopo 2014: La limita de jos a cerului. Sperăm că și noi vom avea parte de un debut bun, fără turbulențe. Voi sunteți gata de zbor? Mai jos, cîteva pasaje din articolul lui Ionuț Mareș despre filmul de deschidere:
Pornit de la un scenariu original de Corneliu Porumboiu, pe care cineastul Igor Cobileanski l-a rescris şi adaptat contextului din Republica Moldova, La limita de jos a cerului este un film revigorant, realizat în cea mai pură tradiţie neorealistă. În 2006 şi 2007, tânărul regizor născut la Chişinău a impresionat, pe internet, cu trei scurtmetraje în care oferea o combinaţie explozivă de umor, absurd şi anecdotic. Între ele, a propus şi o comedie neagră de televiziune, „Tache”, în care rolul central este deţinut de Mircea Diaconu.
Acum, Igor Cobileanski îşi lansează primul lungmetraj de cinema. Filmat în Republica Moldova şi produs în România, La limita de jos a cerului are în centru trei protagonişti. Viorel (Igor Babiac) este un tânăr de 19 ani, introvertit, sensibil şi fără serviciu. El se ocupă cu traficul de „iarbă”, împreună cu cel mai bun prieten al său, Gâscă (Sergiu Voloc, vechi colaborator al regizorului), pe care îl ajută şi în încercările de zbor cu un deltaplan improvizat.
Cobileanski practică un spectaculos şi reuşit exerciţiu de echilibristică. Fără a pune la încercare în vreun moment limitele plauzibilului, dar păstrând convenţia unei naraţiuni care se dezvoltă scenă cu scenă, de la intrigă până la punct culminant, el nu se rezumă la personaje bune sau rele. Protagoniştii transcend, mai degrabă, noţiunile de moral sau imoral, situându-se într-o zonă greu definibilă, de frontieră. Una în care condamnarea aparent eternă la neîmplinire şi blazare este contracarată de aspiraţia permanentă la depăşirea propriei condiţii (de aici şi metafora, asumată, a zborului cu deltaplanul). O zonă în care naturalismul este trecut printr-un filtru liric şi este temperat cu suficient umor, în special de limbaj şi de situaţie.
Întotdeauna dinamică, dar nu intruzivă, camera de filmat (imaginea aparţine lui Oleg Mutu) rămâne aproape invizibilă, nu se pune pe sine în centrul atenţiei. Ea deserveşte creativ povestea, pentru că, la Cobileanski, importantă e claritatea. Nu a unui mesaj anume, ci a ideii de a face un cinema de calitate, capabil să emoţioneze cu măsură, dar şi să dea de gândit. La limita de jos a cerului, produs de Saga Film, selectat la Karlovy Vary și Festivalul de film de la Varșovia, în premieră la Timișoara, la Ceau, Cinema! (text: Ionuț Mareș)
Cronica întreagă, în Ziarul Metropolis.
TRAILER
Suntem gata de zbor. Coordonatele le știți de acum. Lansarea oficială are loc de la ora 22.00 (deși programul începe de la ora 18.00) cu cel mai bun debut în lungmetraj la Gopo 2014: La limita de jos a cerului. Sperăm că și noi vom avea parte de un debut bun, fără turbulențe. Voi sunteți gata de zbor? Mai jos, cîteva pasaje din articolul lui Ionuț Mareș despre filmul de deschidere:
Pornit de la un scenariu original de Corneliu Porumboiu, pe care cineastul Igor Cobileanski l-a rescris şi adaptat contextului din Republica Moldova, La limita de jos a cerului este un film revigorant, realizat în cea mai pură tradiţie neorealistă. În 2006 şi 2007, tânărul regizor născut la Chişinău a impresionat, pe internet, cu trei scurtmetraje în care oferea o combinaţie explozivă de umor, absurd şi anecdotic. Între ele, a propus şi o comedie neagră de televiziune, „Tache”, în care rolul central este deţinut de Mircea Diaconu.
Acum, Igor Cobileanski îşi lansează primul lungmetraj de cinema. Filmat în Republica Moldova şi produs în România, La limita de jos a cerului are în centru trei protagonişti. Viorel (Igor Babiac) este un tânăr de 19 ani, introvertit, sensibil şi fără serviciu. El se ocupă cu traficul de „iarbă”, împreună cu cel mai bun prieten al său, Gâscă (Sergiu Voloc, vechi colaborator al regizorului), pe care îl ajută şi în încercările de zbor cu un deltaplan improvizat.
Cobileanski practică un spectaculos şi reuşit exerciţiu de echilibristică. Fără a pune la încercare în vreun moment limitele plauzibilului, dar păstrând convenţia unei naraţiuni care se dezvoltă scenă cu scenă, de la intrigă până la punct culminant, el nu se rezumă la personaje bune sau rele. Protagoniştii transcend, mai degrabă, noţiunile de moral sau imoral, situându-se într-o zonă greu definibilă, de frontieră. Una în care condamnarea aparent eternă la neîmplinire şi blazare este contracarată de aspiraţia permanentă la depăşirea propriei condiţii (de aici şi metafora, asumată, a zborului cu deltaplanul). O zonă în care naturalismul este trecut printr-un filtru liric şi este temperat cu suficient umor, în special de limbaj şi de situaţie.
Întotdeauna dinamică, dar nu intruzivă, camera de filmat (imaginea aparţine lui Oleg Mutu) rămâne aproape invizibilă, nu se pune pe sine în centrul atenţiei. Ea deserveşte creativ povestea, pentru că, la Cobileanski, importantă e claritatea. Nu a unui mesaj anume, ci a ideii de a face un cinema de calitate, capabil să emoţioneze cu măsură, dar şi să dea de gândit. La limita de jos a cerului, produs de Saga Film, selectat la Karlovy Vary și Festivalul de film de la Varșovia, în premieră la Timișoara, la Ceau, Cinema! (text: Ionuț Mareș)
Cronica întreagă, în Ziarul Metropolis.
TRAILER
Animația Încot.ro?
DISCUȚII ANIMATE DE CTRL-D
Ce animații făcute în România știți?
Așa-i, nu prea multe.
Înainte se mai făcea un Gopo, un Bălănel și Miaunel, măcar un Novăceștii (pentru cine a apucat să vadă desene la cinema înainte de 89).
La Ceau, Cinema! ne întrebăm dacă mai trăiește animația românească și ce face ea. Răspuns: face umor, face educație și face publicitate. Vineri, de la 18.00, la Cool Cinema (demisol Casa Artelor) vom arăta cîteva mostre de animații produse la noi (două în Timișoara, una în Tîrgu-Mureș) care pun accentul mai degrabă pe animație ca tehnici și mijloace, decît ca divertisment.
Dar va fi și divertisment, pentru că puteți vedea pentru prima oară pe un ecran mai mare decât cel de laptop, episoade din Luzării de pe Electrolizei. Desenat de Reea, Luzării...a fost încercarea lui Ciprian Cătunescu alias Unguru Bulan de a se exprima și altfel decât în pastilele de la radio. Despre tărășenia cu milioane de vizualizări pe youtube am scris mai demult aici.
În același calup avem niște animații mai serioase, de la Timișoara, făcute de Intermotional și Ctrl-D. Discuțiile de după proiecții sunt coordonate și ilustrate de echipa Ctrl-D, de la care avem o scurtă prezentare a proiectului care încearcă să animeze educația:
Dacă aveați impresia că animațiile fac bine doar la înveselirea fețelor posomorâte și la astâmpărarea copiilor poznași, ei bine, vă înșelați! Ctrl-D le folosește cu scop educativ. Animațiile din seria „Negru pe alb” încearcă să completeze resursele educative existente pe site, explicând prin ilustrații și cuvinte bine alese, câteva dintre cele mai importante concepte din Design, Development și Comunicare online. Despre proiectul lor inedit, vă vor povesti Liviu Pășcălău (Multimedia Designer) și Corina Sîrb (Director Editorial), adică cei care sunt responsabili de grafica și scenariul animațiilor.
Poate pînă la urmă animația autohtonă a ieșit de la reanimare și e "alive and kickin". Vedem la Ceau, Cinema!
Ce animații făcute în România știți?
Așa-i, nu prea multe.
Înainte se mai făcea un Gopo, un Bălănel și Miaunel, măcar un Novăceștii (pentru cine a apucat să vadă desene la cinema înainte de 89).
La Ceau, Cinema! ne întrebăm dacă mai trăiește animația românească și ce face ea. Răspuns: face umor, face educație și face publicitate. Vineri, de la 18.00, la Cool Cinema (demisol Casa Artelor) vom arăta cîteva mostre de animații produse la noi (două în Timișoara, una în Tîrgu-Mureș) care pun accentul mai degrabă pe animație ca tehnici și mijloace, decît ca divertisment.
Dar va fi și divertisment, pentru că puteți vedea pentru prima oară pe un ecran mai mare decât cel de laptop, episoade din Luzării de pe Electrolizei. Desenat de Reea, Luzării...a fost încercarea lui Ciprian Cătunescu alias Unguru Bulan de a se exprima și altfel decât în pastilele de la radio. Despre tărășenia cu milioane de vizualizări pe youtube am scris mai demult aici.
În același calup avem niște animații mai serioase, de la Timișoara, făcute de Intermotional și Ctrl-D. Discuțiile de după proiecții sunt coordonate și ilustrate de echipa Ctrl-D, de la care avem o scurtă prezentare a proiectului care încearcă să animeze educația:
Dacă aveați impresia că animațiile fac bine doar la înveselirea fețelor posomorâte și la astâmpărarea copiilor poznași, ei bine, vă înșelați! Ctrl-D le folosește cu scop educativ. Animațiile din seria „Negru pe alb” încearcă să completeze resursele educative existente pe site, explicând prin ilustrații și cuvinte bine alese, câteva dintre cele mai importante concepte din Design, Development și Comunicare online. Despre proiectul lor inedit, vă vor povesti Liviu Pășcălău (Multimedia Designer) și Corina Sîrb (Director Editorial), adică cei care sunt responsabili de grafica și scenariul animațiilor.
Poate pînă la urmă animația autohtonă a ieșit de la reanimare și e "alive and kickin". Vedem la Ceau, Cinema!
miercuri, 16 iulie 2014
Afișul zilei: Filme zemoase și lubeniță de Gottlob
A ATERIZAT LUBENIȚA
Dragi comeseni Marele Ecran, țin să vă informez că astăzi a ajuns la noi lubenița. Repet: au ajuns cîteva lubenițe proaspete, trimise direct de la Gottlob (de domnul primar), pentru a-i întîmpina pe primii spectatori ai mini-festului nostru așa cum se cade.
Nu puteam găsi o ilustrație mai bună pentru știrea asta, decît vederea "Gottlob, 1975" concepută de colegul Waka_x (cel care a desenat și logo-ul și afișul). Ce începe mîine la Timișoara, se va încheia la Gottlob, în patria lubenițelor dulci.
ANUNȚ IMPORTANT: vă reamintim că spațiul de la Casa Artelor e restrîns: 100 de locuri în curte, 60 în sala studio și vreo 40 la subsol. Deci vă recomandăm să luați bilete din timp (încă se mai găsesc la Cărturești și Klapka, apoi la locul faptei). Noi am pus în vânzare 150 de bilete pe zi și 50 abonamente cu acces general. Cei care își iau din timp au așadar mai multe șanse să intre, în caz că va fi plin (ce bine ar fi).
(imaginea de mai sus e cu titlu de parodie)
Dragi comeseni Marele Ecran, țin să vă informez că astăzi a ajuns la noi lubenița. Repet: au ajuns cîteva lubenițe proaspete, trimise direct de la Gottlob (de domnul primar), pentru a-i întîmpina pe primii spectatori ai mini-festului nostru așa cum se cade.
Nu puteam găsi o ilustrație mai bună pentru știrea asta, decît vederea "Gottlob, 1975" concepută de colegul Waka_x (cel care a desenat și logo-ul și afișul). Ce începe mîine la Timișoara, se va încheia la Gottlob, în patria lubenițelor dulci.
ANUNȚ IMPORTANT: vă reamintim că spațiul de la Casa Artelor e restrîns: 100 de locuri în curte, 60 în sala studio și vreo 40 la subsol. Deci vă recomandăm să luați bilete din timp (încă se mai găsesc la Cărturești și Klapka, apoi la locul faptei). Noi am pus în vânzare 150 de bilete pe zi și 50 abonamente cu acces general. Cei care își iau din timp au așadar mai multe șanse să intre, în caz că va fi plin (ce bine ar fi).
(imaginea de mai sus e cu titlu de parodie)
Scurtmetraje NOI!...de la noi
Începem Ceau, Cinema! cu cele mai noi scurtmetraje românești, 2012-2014. Selecția noastră include regizori care s-au consacrat în acest gen (Adrian Sitaru și Radu Jude), dar și câteva prezențe absolut neașteptate:
-cunoscutul regizor de teatru, Alexandru Dabija, joacă rolul unui preot în O umbră de nor
-actorul Adrian Titieni (pe care îl știți din Moartea domnului Lăzărescu, Pescuit Sportiv, Domestic, Din dragoste cu cele mai bune intenții, Poziția Copilului) a făcut scenariul la Excursie (regia: Adrian Sitaru)
-regizorul Adrian Sitaru a făcut și muzica la Excursie
-apreciatul director de imagine, Adrian Silișteanu (toate filmele lui Adrian Sitaru + Undeva la Palilula, pentru a carui imagine a luat premiul Gopo) își face debutul în regie cu simpaticul Șanțul
Matematic avem așa:
Igor Cobileanski 1 dată (Colecția de Arome)
Cristian Mungiu de 2 ori (Zapping, Corul Pompierilor)
Adrian Sitaru de 2 ori (Counterpart, Excursie)
Adrian Titieni de 2 ori (Șanțul, Excursie)
Adrian Silișteanu de 2 ori (Excursie, Șanțul)
______________________________________________
Deci în total, Adrian de trei ori
Și acum, în ordine:
Counterpart (2014, 20 minute) este o co-producție UK-România (Vernon Films și Domestic Film), primul film în engleză a lui Adrian Sitaru. E o comedie neagră cu un tînăr agent imobiliar și iubita sa, o fostă stripteuză. Selectat la Clermont-Ferrand, cel mai prestigios festival dedicat scurtmetrajelor.
Excursie (2014, 19 minute) e produs și oferit de 4 Proof Film, casa de producție cu care Sitaru a realizat majoritatea filmelor sale. L-am pus in calupul "Filme bănățene", deși Adrian Sitaru nu este din Banat, dar a făcut facultatea aici și a recunoscut că aici a luat microbul cinemaului. Totuși, ar putea să pară forțată programarea, dar când am vazut că Adrian face muzica filmului, mi-am dat seama ca totul se leagă, pentru că imediat după proiecție avem o întîlnire cu compozitorul Cari Tibor și o discuție despre muzica de film.
"La Domestic o mare parte din muzică, inclusiv cea de pe visul final, este facută de mine. Îmi place foarte mult sa fac muzică. Pentru Excursie, dat fiind că nu e ușor și ieftin să iei drepturi pentru o piesă, dorindu-mi ceva de la Sigur Ros, am compus pe mac-ul meu cateva acorduri pe care...", mai multe din destăinuirea lui Adrian vă spun după proiecție.
Colaboratorul vechi a lui Sitaru, Adrian Silișteanu debutează în regie cu Șanțul (2012, 19 min.) și îi oferă lui Adrian Titieni ocazia unui alt rol în care e de nerecunoscut. În film joacă și Sergiu Costache. O mostră, aici.
O umbră de nor (de fapt un mediumetraj de 30 de minute) a fost selectat la Quinzaine des Realisateurs la Cannes 2013. În film mai joacă, pe lângă Alexandru Dabija, Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Gabriel Spahiu ș.a. "Sunt numeroase sensuri posibile care pot fi găsite în acest film. Poate că cel mai important este exprimat într-un fragment din rugăciunea rostită de personajul principal: «ticăloasa mea viaţă ca un somn a trecut, ca o umbră de nor...»", spune regizorul Radu Jude, care semnează și scenariul alături de Florin Lăzărescu (cu acesta din urmă lucrase și la multipremiatul Lampa cu căciulă).
La Ceau, Cinema! va rula și ultimul scurtmetraj al lui Jude, Trece și prin perete (2014), adaptare liberă după o povestire de Cehov. Din nou selectat la Quinzaine...De data asta primește mențiunea specială a juriului. În film joacă Sofia Nicolaescu, fetița minunată care joacă și în Toată lumea din familia noastră. Mulțumim pentru filme regizorului Radu Jude și producătorului HiFilm (prin doamna Ada Solomon, care salută inițiativa noastră).
Avem și Colecția de arome (2013, 14 min.), cel mai nou de la Igor Cobileanski, cel care și-a făcut un nume cu scurte ca Sașa, Grișa și Ion sau Când se stinge lumina. Coproducție Moldova-România, Colecția... a fost prezentat la Cannes, premiat la Next și selecționat la Clermont-Ferrand.
În colecție mai intră două geme de tinerețe de la Cristian Mungiu, ambele din 2000 și ambele de rîs: Zapping și Corul Pompierilor. În primul joacă Hanno Hoffer, în al doilea joacă Doru Ana, Gyuri Pascu, Mircea Diaconu (da, acel Mircea Diaconu). Filmele sunt oferite de Mobra Films și de Cristian Mungiu. E felul său discret și elegant de a susține Ceau, Cinema!
Cu o singură excepție cred, toate filmele sunt în premieră la Timișoara.
marți, 15 iulie 2014
Ceau, Cinema! în presă
"Festivalul Ceau Cinema!, care va începe joi, este iniţiativa a două asociaţii mici dar vioaie, Marele Ecran şi Pelicula Culturală, care se ocupă de mai mulţi ani cu proiecţii de filme şi cu alte evenimente legate de cinema în Timişoara. Un oraş care, în afara unui singur multiplex de mall, nu are nici un cinematograf funcţional. O situaţie dezastruoasă, asupra căreia încearcă să atragă atenţia şi Ceau, Cinema!, un „festival de buzunar” în căutarea unei identităţi şi, în special, a unui public. Un test pentru organizatori, dar mai ales pentru timişoreni."
Materialul complet, aici:
Interviul este publicat de prietenul nostru și membru de la distanță al colectivului Marele Ecran, Ionuț Mareș (chiar dacă acum scrie mai mult pentru Ziarul Metropolis). E lung, dar găsiți toată povestea cu Ceau, Cinema! acolo. Mulțumiri jurnalistului și Ziarului Metropolis pentru susținere.
A mai scris despre noi și citadinul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)