vineri, 25 decembrie 2015
luni, 21 decembrie 2015
Războiul stelelor, praf stelar și pufuleți de stele
ACEASTA NU ESTE O RECLAMĂ LA STAR WARS
Departe...foarte departe în interiorul galaxiei noastre, 'tocmai' s-a întâmplat ca telescopul NASA să depisteze o dublă sabie laser de proporții cosmice.
Iar prietenii noștri de la Timishort tocmai s-au gândit să elibereze, în galaxia blogosferei, mărturia mea din campania 'Vrem ultimul cinema' (găsiți AICI clipul în care îmi dau iarăși savant cu părerea).
Nu doar în capul meu s-a produs asocierea între mersul la cinematograf în anii '80 și Star Wars. Eram acolo, în sediul Electronic Resistance, când directorul Teatrului Național Timișoara, Ion Rizea, povestea zâmbind despre aceeași experiență. Iar Tavi Horvath din spatele camerei (Electronic Resistance) observa că pe toți (de o anumită vârstă) ne leagă această amintire.
E ca drăguța aia din copilărie. Chiar dacă azi nu mai simți nimic pentru ea, te încearcă totuși o vibrație nostalgică când te gândești la ea. O senzație ca din altă lume, ca din altă viață.
Se pare că prima trilogie Star Wars funcționează ca un soi de madlenă cinematografică pentru generația mea, generația celor care au copilărit și prin cinematografele patriei, nu doar în fața blocului, în timp ce părinții erau ocupați cu construirea socialismului. Părinții de acum construiesc capitalismul fie la corporații, fie pe plantații de căpșuni (majoritatea în alte țări). Copiii lor visează probabil și ei să fie Jedi.
Pe de o parte e un paradox: tocmai noi, oamenii care vor să 'salveze' ultima redută cinematografică, anti-multiplexul prin definiție, simbolul muribund al cinematografului de altădată (culmea, mai democratic și divers demografic decât cel de acum), tocmai noi care pac-pac și dă-i și luptă împotriva multiplexului made in Hollywood cu tot neamul lui, tocmai noi să vorbim cu ochi lucitori despre ce e mai superficial, perisabil și repetitiv în cinema.
Pe de altă parte, în propoziție e vorba de o epocă (altă epocă) când puteai să vezi laolaltă, în același cinema prăfuit, superproducții ca Superman sau (dacă n-ați obosit deja) Star Wars. Cinematograful însemna atunci și Han Solo, Nicolaescu Dublu-Rol, dar și Fellini, Pintilie, precum și mult Bollywood, Lanțul Amintirilor, Sora 13, Mărgelatu și Piedone (apropo de amintiri la Timiș, încă mă gândesc cu groază cum pe la 7 ani era să fiu sufocat și călcat în picioare la coada de la intrare la Piedone în Hong-Kong; noroc că m-a luat cineva pe umeri).
În prezent, conviețuirea asta nu mai e posibilă. Cavalerii Jedi și alți supereroi au tăiat ne-cavalerește (cu strategiile Imperiului) și pe Zampano și pe Charlot. I-au scos cu forța din cinema.
Pentru generația mea (născută între 'decreței' și 'mileniali') e ca în bancul ăla cu 'ce tineri eram'. O epocă (a cinematografului) s-a încheiat. Și asta nu e neapărat un lucru rău. Totul se schimbă (mai puțin Star Wars :) și e bine așa.
Întrebarea e ce punem în loc?
Bunul simț spune că un oraș ca Timișoara (și altele din România) trebuie să aibă o alternativă, dacă prețuiește trecutul și dacă îi pasă de viitor (mai departe de anul 2021). Un viitor în care copiii noștri să poată vedea și Star Wars dar și Odiseea Spațială, Modern Times, Stalker, The Colour of Pomegranates, Once upon a time in Anatolia și ce va mai veni, pe același (preferabil, mare) ecran.
Mă uitam aseară pe ecranul de la multiplex (care era și el plin de praf, ca acela de la Timiș), la un prim-plan imens cu stormtrooperul dezertor. În cartea Ecranul Global, Lipovetsky și Serroy au observat diferența dintre privitul la televizor și privitul la cinema: la cinema ești obligat să te uiți în sus la eroii de pe ecran.
Dincolo de fascinația pentru un anumit tip de cinema (escapist, mai mult sau mai puțin fantezist), rămâne și această fascinație (neschimbată) pentru marele ecran. E dovada că în fața cinemaului toți suntem copii. Și ne uităm în sus.
Pentru ca gustul copilăriei să fie complet, mi-am luat aseară cu mine o pungă de pufuleți care imită cel mai bine (după memoria papilelor mele) gustul pentru care stăteam la coadă de la 6 ani (da, se stătea și la pufuleți, la mine în cartier).
Nici pufuleții nu erau egali în comunism. Găseai mai mereu în pungă câțiva care aveau mai mult praf din ăla bun (habar n-am din ce era făcut). Când terminai de ronțăit, râmâneai cu o grămadă de resturi de pufuleți, un soi de praf magic (nu vă gândiți la prostii!). Copiii strângeau praful ăla într-un colț al pungii și apoi rupeau un mic colț de unde își presărau ultimele și cele mai bune particule de pufuleți.
Am convingerea că dacă cineva ar putea replica la perfecție rețeta pufuleților (unici) din 1988, gustul ar fi la galaxii distanță de sortimentul care mi se pare mie acum că e similar (între timp au apărut vreo 20 de pe piață).
Tot așa și cu filmul. Prima trilogie Star Wars era naivă, cu story infantil și efecte speciale rizibile azi. Dar am rămas cu gustul. Știu oameni marcați pe viață după prima întâlnire cu Darth Vader. Deși în Statele Unite primele două filme au apărut în 1977 (Războiul Stelelor) și, respectiv, 1980 (Imperiul Contraatacă), la Timișoara încă le puteai vedea prin 1986-87.
Pentru mulți tineri, Star Wars a fost o doză de libertate, un upercut în imaginarul colectiv al puștanilor care în câțiva ani urmau să pornească o revoluție. N-aș merge așa departe ca realizatorii Chuck Norris vs Comunism care sugerează că filmele americane au dus la căderea comunismului. Ceva-ceva a fost totuși.
Numai știrea că expoziția în care vor fi prezentate costume de stormtroopers și alte artefacte Star Wars va ajunge la Timișoara mi se părea de domeniul fantasticului. Expoziția a poposit la sala 2 (modernizată acum de TNT), să fi fost prin 1987, dar nu mai știu sigur (sincer, nu știu dacă nu cumva mi-am imaginat expoziția). Încă mă întreb cum a fost posibilă într-o țară care respingea, ca politică de stat, tot ce reprezenta Star Wars. Poate nici măcar comunismul nu a putut lupta cu puterea luminată a forței.
Bun, bun, dar cum e noul Star Wars?
Dacă îl iei la bani mărunți și te întrebi cât 'cinema' e acolo, e greu să îl aperi. Dacă îl privești ca produs al consumerismului, nu cred că se poate ceva mai rău. Există un documentar BBC (The men who made us spend) care dovedeștă că, odată cu succesul fenomenal și neașteptat (Lucas s-a dus la pescuit cu Spielberg când a fost lansat filmul, convins că va fi un eșec) al filmului, a început merchandising-ul sălbatic hollywoodian și un modus operandi de manipulare consumeristă a copiilor.
Ca poveste e un mix al principalelor teme din primele trei 'episoade' (drumul inițiatic, împrietenirea cu forța, predestinarea unor personaje, noul Luke e o fată, noul R2D2 e un droid iar Han Solo e...Han Solo). E un fan-movie făcut de un fan (J.J. Abrams) pentru (foștii și viitorii) fani. E racordul noii generații la vechea poveste. Până și efectele sunt în același stil, deși între timp industria a cunoscut un salt hiperluminic la acest capitol.
Dar Star Wars nu e atât despre cinema. Cât e despre un anume gust. Gustul copilăriei. Aseara mi-am dat seama că Star Wars e de fapt despre pufuleți.
Departe...foarte departe în interiorul galaxiei noastre, 'tocmai' s-a întâmplat ca telescopul NASA să depisteze o dublă sabie laser de proporții cosmice.
Iar prietenii noștri de la Timishort tocmai s-au gândit să elibereze, în galaxia blogosferei, mărturia mea din campania 'Vrem ultimul cinema' (găsiți AICI clipul în care îmi dau iarăși savant cu părerea).
Nu doar în capul meu s-a produs asocierea între mersul la cinematograf în anii '80 și Star Wars. Eram acolo, în sediul Electronic Resistance, când directorul Teatrului Național Timișoara, Ion Rizea, povestea zâmbind despre aceeași experiență. Iar Tavi Horvath din spatele camerei (Electronic Resistance) observa că pe toți (de o anumită vârstă) ne leagă această amintire.
E ca drăguța aia din copilărie. Chiar dacă azi nu mai simți nimic pentru ea, te încearcă totuși o vibrație nostalgică când te gândești la ea. O senzație ca din altă lume, ca din altă viață.
Se pare că prima trilogie Star Wars funcționează ca un soi de madlenă cinematografică pentru generația mea, generația celor care au copilărit și prin cinematografele patriei, nu doar în fața blocului, în timp ce părinții erau ocupați cu construirea socialismului. Părinții de acum construiesc capitalismul fie la corporații, fie pe plantații de căpșuni (majoritatea în alte țări). Copiii lor visează probabil și ei să fie Jedi.
Pe de o parte e un paradox: tocmai noi, oamenii care vor să 'salveze' ultima redută cinematografică, anti-multiplexul prin definiție, simbolul muribund al cinematografului de altădată (culmea, mai democratic și divers demografic decât cel de acum), tocmai noi care pac-pac și dă-i și luptă împotriva multiplexului made in Hollywood cu tot neamul lui, tocmai noi să vorbim cu ochi lucitori despre ce e mai superficial, perisabil și repetitiv în cinema.
Pe de altă parte, în propoziție e vorba de o epocă (altă epocă) când puteai să vezi laolaltă, în același cinema prăfuit, superproducții ca Superman sau (dacă n-ați obosit deja) Star Wars. Cinematograful însemna atunci și Han Solo, Nicolaescu Dublu-Rol, dar și Fellini, Pintilie, precum și mult Bollywood, Lanțul Amintirilor, Sora 13, Mărgelatu și Piedone (apropo de amintiri la Timiș, încă mă gândesc cu groază cum pe la 7 ani era să fiu sufocat și călcat în picioare la coada de la intrare la Piedone în Hong-Kong; noroc că m-a luat cineva pe umeri).
În prezent, conviețuirea asta nu mai e posibilă. Cavalerii Jedi și alți supereroi au tăiat ne-cavalerește (cu strategiile Imperiului) și pe Zampano și pe Charlot. I-au scos cu forța din cinema.
Pentru generația mea (născută între 'decreței' și 'mileniali') e ca în bancul ăla cu 'ce tineri eram'. O epocă (a cinematografului) s-a încheiat. Și asta nu e neapărat un lucru rău. Totul se schimbă (mai puțin Star Wars :) și e bine așa.
Întrebarea e ce punem în loc?
Bunul simț spune că un oraș ca Timișoara (și altele din România) trebuie să aibă o alternativă, dacă prețuiește trecutul și dacă îi pasă de viitor (mai departe de anul 2021). Un viitor în care copiii noștri să poată vedea și Star Wars dar și Odiseea Spațială, Modern Times, Stalker, The Colour of Pomegranates, Once upon a time in Anatolia și ce va mai veni, pe același (preferabil, mare) ecran.
Mă uitam aseară pe ecranul de la multiplex (care era și el plin de praf, ca acela de la Timiș), la un prim-plan imens cu stormtrooperul dezertor. În cartea Ecranul Global, Lipovetsky și Serroy au observat diferența dintre privitul la televizor și privitul la cinema: la cinema ești obligat să te uiți în sus la eroii de pe ecran.
Dincolo de fascinația pentru un anumit tip de cinema (escapist, mai mult sau mai puțin fantezist), rămâne și această fascinație (neschimbată) pentru marele ecran. E dovada că în fața cinemaului toți suntem copii. Și ne uităm în sus.
Pentru ca gustul copilăriei să fie complet, mi-am luat aseară cu mine o pungă de pufuleți care imită cel mai bine (după memoria papilelor mele) gustul pentru care stăteam la coadă de la 6 ani (da, se stătea și la pufuleți, la mine în cartier).
Nici pufuleții nu erau egali în comunism. Găseai mai mereu în pungă câțiva care aveau mai mult praf din ăla bun (habar n-am din ce era făcut). Când terminai de ronțăit, râmâneai cu o grămadă de resturi de pufuleți, un soi de praf magic (nu vă gândiți la prostii!). Copiii strângeau praful ăla într-un colț al pungii și apoi rupeau un mic colț de unde își presărau ultimele și cele mai bune particule de pufuleți.
Am convingerea că dacă cineva ar putea replica la perfecție rețeta pufuleților (unici) din 1988, gustul ar fi la galaxii distanță de sortimentul care mi se pare mie acum că e similar (între timp au apărut vreo 20 de pe piață).
Tot așa și cu filmul. Prima trilogie Star Wars era naivă, cu story infantil și efecte speciale rizibile azi. Dar am rămas cu gustul. Știu oameni marcați pe viață după prima întâlnire cu Darth Vader. Deși în Statele Unite primele două filme au apărut în 1977 (Războiul Stelelor) și, respectiv, 1980 (Imperiul Contraatacă), la Timișoara încă le puteai vedea prin 1986-87.
Pentru mulți tineri, Star Wars a fost o doză de libertate, un upercut în imaginarul colectiv al puștanilor care în câțiva ani urmau să pornească o revoluție. N-aș merge așa departe ca realizatorii Chuck Norris vs Comunism care sugerează că filmele americane au dus la căderea comunismului. Ceva-ceva a fost totuși.
Numai știrea că expoziția în care vor fi prezentate costume de stormtroopers și alte artefacte Star Wars va ajunge la Timișoara mi se părea de domeniul fantasticului. Expoziția a poposit la sala 2 (modernizată acum de TNT), să fi fost prin 1987, dar nu mai știu sigur (sincer, nu știu dacă nu cumva mi-am imaginat expoziția). Încă mă întreb cum a fost posibilă într-o țară care respingea, ca politică de stat, tot ce reprezenta Star Wars. Poate nici măcar comunismul nu a putut lupta cu puterea luminată a forței.
Bun, bun, dar cum e noul Star Wars?
Dacă îl iei la bani mărunți și te întrebi cât 'cinema' e acolo, e greu să îl aperi. Dacă îl privești ca produs al consumerismului, nu cred că se poate ceva mai rău. Există un documentar BBC (The men who made us spend) care dovedeștă că, odată cu succesul fenomenal și neașteptat (Lucas s-a dus la pescuit cu Spielberg când a fost lansat filmul, convins că va fi un eșec) al filmului, a început merchandising-ul sălbatic hollywoodian și un modus operandi de manipulare consumeristă a copiilor.
Ca poveste e un mix al principalelor teme din primele trei 'episoade' (drumul inițiatic, împrietenirea cu forța, predestinarea unor personaje, noul Luke e o fată, noul R2D2 e un droid iar Han Solo e...Han Solo). E un fan-movie făcut de un fan (J.J. Abrams) pentru (foștii și viitorii) fani. E racordul noii generații la vechea poveste. Până și efectele sunt în același stil, deși între timp industria a cunoscut un salt hiperluminic la acest capitol.
Dar Star Wars nu e atât despre cinema. Cât e despre un anume gust. Gustul copilăriei. Aseara mi-am dat seama că Star Wars e de fapt despre pufuleți.
sâmbătă, 19 decembrie 2015
Piesa anului: Ascultă!
Piesa lui K-lu ni l-a 'restituit' și muzical pe Mircea Săucan.
Clip-ul anului, meșterit de Santiago Franzani pe(ntru) muzica Makunouchi Bento. Bineînțeles, suntem groaznic de subiectivi, dar nu neîntemeiat :)
P.S. Telegrams for the Little Sea Winds mai poate fi 'trăit' azi, la AMBASADA, în cadrul expoziției Experimentalist Gallery.
vineri, 18 decembrie 2015
15 din 2015. Plus încă ceva
Da, suntem atât de previzibili. Mergem pe formula asta 'la care nu s-a mai gândit nimeni': 15 filme din 2015. Alegerile noastre nu sunt totuși previzibile. Nici n-au cum. Topul 'oficial' Marele Ecran pe anul care tocmai se sfârșește a fost alcătuit de Waka_X (Felix Petrescu). Am mers pe mâna lui pentru că a văzut incomparabil mai mult cinema nou decât restul echipei. La lista lui (oarecum sortată) plusăm cu câteva titluri cu care am rămas din 2015. La prima vedere, nu a fost un an extraordinar nici pentru cinema.
The Lobster
Satira socială dusă ușor în fantastic. Domnul Lanthimos nu are pic de milă față de spectator. Și pentru asta îi mulțumesc. Un film greu și dureros.
A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence
Aici se încheie o trilogie magnifică. De râs, de plâns, de balegă de mânz: umanitatea.
Body (Ciało)
Cel mai bun și puternic film polonez de anul acesta. Un film cu un final neașteptat dar potrivit. O reflecție despre corp, viu sau mort, real sau astral, pentru că toți avem unul sau mai multe.
Tu Dors Nicole
O mică bijuterie de film de la un regizor canadian drag mie: Stephane Lafleur.
V-au plăcut "Ghost World", "Temporada de patos", "Frances Ha"?
O să vă placă și ăsta.
Turbo Kid
Un tribut filmelor 80s si VHS Culture cum nu s-a mai văzut.
Pastișe la pastișe făcute cu mult umor, ritm, chef de film și efervescența care lipsește filmelor mainstream cu super-eroi.
Just Jim
Un debut surprinzător de bun. Un "coming of age" movie de un (tânăr) autor jucăuș și plin de șarm cinematic. O coloană sonoră fabulos de bună și potrivită, probabil cel mai bun OST de anul ăsta.
Mr. Turner
Timothy Spall exprimând o paletă largă de sentimente doar prin mormăituri dirijate de mâna fină a maestrului Mike Leigh și păstoriți de fantoma lui Turner. Ce să vrei mai mult?
Mississippi Grind
Cel mai bun film din ultima vreme pe subiectul "dependență", cu unul din actorii mei favoriti: Ben Mendelsohn. Film mic dar bun.
Schneider vs Bax
Comedie tare neagră de la Alex van Warmerdam, nu atât de bună ca filmele lui anterioare dar suficient de bună ca să o recomand cu caldură.
Ich seh, Ich seh
Un "euro art horror" mic și bun. Cum trebuie să fie. Poveste originala cu kids și fantome și atmosferă de ținut părul electrizat pe spinare după final. 2-3 zile.
Realite
Cel mai matur produs al lui Quentin Dupieux. O surpriză placută și o bucată de suprarealism cinematografic autentic. De trăit!
Fires On The Plain
Un remake nou la o poveste mai veche. Un film cumplit despre ororile războiului, grafic până la os și fără pic de cosmetică a conceptului. Terifiant și aproape inuman, așa cum trebuie spuse poveștile despre războaie. Buget mic dar acting compensator.
Durak
O poveste cu un "prost" rus care încearcă sa lupte cu tot sistemul birocratic și politic corupt. Sună familiar? Lipsește Vladimir Sancho Panza la apel.
Mistress America
Pentru că Woody Allen s-a ramolit rău de tot, Noah Baumbach i-a luat locul la producția de comedii (newyorkeze+evreiești+inteligente+nevrotice+cute). Si o face bine, cu Greta Gerwig...:)
Victoria
Un bank robbery berlinez care definește o generație, un oraș, o stare. Filmat într-o singură noapte și aparent dintr-un singur take, "Victoria" e printre foarte puținele filme germane care mi-au picat bine în ultimii ani. (Waka_X)
Sicario/ Asasinul
E mai bine ritmat ca o samba și exact când crezi că te-a pierdut în infernul din Juarez, te prinde cu fermitate, fără milă, și îți trage două gloanțe în piept de le simți chiar și prin vesta de protecție de spectator.
Court/ Tribunalul
Uitați tot ce știți despre Bollywood! Pe lîngă dilemele social-politice pe care le ridică, oferă și un tablou al societății indiene sfîșiată de contraste și contradicții. Pe de o parte încearcă să se înnoiască, să se elibereze de trecutul și mentalitatea colonială, dar pe de alta vine tradiția (cutume, caste, legi de la 1860) și le dă la toți în cap. Un debut impresionant al tînărului Tamhane. Dar mai impresionat am fost de poetul rebel/trubadurul/ hip-hop artistul de 65 de ani care sperie sistemul cu rimele sale.
Melbourne
Din aceeași familie cu About Elly și A separation (împart și protagonistul Peyman Mooadi). Iranienii fac filme sufocante cu o impresionantă economie de mijloace (toată acțiunea din Melbourne se petrece într-un apartament) și care te lovesc în plex.
Liza the Fox-Fairy
Un mișmaș simpatic, proaspăt, amuzant, exotic, misterios, colorat, plin de fantezie, cum am vrea să vedem și în cinematografia noastră. Iar coloana sonoră este...musai. Hat perse!
Testamentul Nou Nouț
Moș Crăciun există. Locuiește la Bruxelles...sau ceva de genul ăsta. Comedie aparent ușurică, dar cu destul miez, care amintește (în momentele 'poetice') de Destinul Fabulos al lui Amelie Poulain.
Documentarul anului:
The Look of Silence ('sequel-ul' și mai răvășitor al răvășitorului The Act of Killing) și Bitter Lake de Adam Curtis (dacă vrei să înțelegi cum a apărut ISIS, de la 1945 încoace)
Documentarul + soundtrack-ul anului: Junun (de P.T. Anderson)
Mențiuni: Amy sau fata de dincolo de praful stelar și The Wolfpack .
Revelația/descoperirea anului (chiar dacă e din 2014):
The Kindergarten Teacher (și tot ce a mai făcut Nadav Lapid)
Filmul românesc al anului:
Aferim! (dintr-o sută de motive, boierule).
Dacă punem și Comoara, la capitolul actori a fost 'anul Toma Cuzin' (iar noi l-am avut invitat la Ceau, Cinema!, împreună cu Cristina, partenera din film și din viață).
Mențiuni la documentare românești: Pașaport de Germania și Chuck Norris vs. Comunism (ambele vizionate la Ceau, Cinema!)
Serialul anului:
Better Call Saul și P'tit Qin Qin (farsa lui Bruno Dumont)
Mențiuni: The Man in the HighCastle
American Horror Story: Hotel
Mr. Robot (inegal, dar îl salvează combinația aia de Fight Club + U T O P I A)
și finalul de la Mad Men
Revelația tv: Fargo, sezonul I (rămâne să văd daca sezonul II confirmă)
Bob Odenkirk e și aici.
Scăpări/ Mari așteptări pentru 2016: The Assasin
'Un exercițiu de contemplare' atât de lăudat de Ionuț, că nu are cum să nu fie bun
și doc-ul ăsta nebun, Finder's Keepers.
marți, 15 decembrie 2015
De la Testamentul Nou Nouț la Codul Fiscal Nou Nouț
Slavă cerului (și omului cinefil)!
TESTAMENTUL NOU NOUȚ/ LE TOUT NOUVEAU TESTAMENT a rulat cu casa plină, aseară, la Ambasada.
Pe lângă zecile de spectatori (între care voluntari și mulți prieteni), ne-am bucurat că în sală a fost și un belgian. Aflat în vizită în oraș, Ben (Benoit) a văzut această comedie din țara lui tocmai la Timișoara. Fun-fact: o parte din membrii echipei de filmare sunt prieteni cu el. După film, Ben ne-a ajutat să strângem scaunele.
E timpul să mulțumim oamenilor care ne-au ajutat să facem ceea ce ne-am propus în acest an. Mulțumim, deci, fie că ați sprijinit cu generozitate Ceau, Cinema!, fie prin simplul gest de a ocupa /căra un scaun. Proiecțiile și proiectele noastre se întâmplă, în primul rând, pentru că veniți și cumpărați bilet la film. Trebuie să știți vă o parte din încasări se duce la distribuitorii filmelor, o parte ne ajută să susținem următoarele activități ale asociației. În felul ăsta, voi faceți să se aprindă lumina proiectorului o dată și încă o dată.
Vă reamintim că, până pe 31 decembrie, toți administratorii firmelor care au înregistrat profit pot decide dacă virează impozitul către (acea gaură neagră și misterioasă numită) stat sau redirecționează 20 % către un ONG. Dacă măcar o companie ne va acorda acest sprijin (care ține până la urmă doar de scrierea unor hârtii), Asociația Marele Ecran va porni mai avântat în 2016.
În proiectul depus pentru titlul de Capitală Culturală, reprezentanții Timișoarei recunosc că, în acest moment, banii pentru cultură nu sunt împărțiți în mod ideal. Lăudabilă dovadă de sinceritate, dar până se vor lua măsurile potrivite, puteți îndrepta chiar dumneavoastră neajunsul prin a finanța pe cine credeți că merită. Desigur, dacă sunteți administrator sau puneți o vorbă bună la unul cu drag de filme :)
Un motiv în plus ar fi Noul Cod Fiscal. Se majorează procentul din cifra de afaceri până la care se pot face cheltuieli de sponsorizare.:
- Cheltuielile de sponsorizare reduc impozitul pe profit în procentul de 0,5% (5 la mie) din cifra de afaceri, fără a depăși 20% din impozitul pe profit și se pot reporta pe o perioadă de 7 ani.
Money never sleeps - 2% pentru cinema from Richard Marius Ilie on Vimeo.
luni, 14 decembrie 2015
Ultimul film din 2015
FEEL GO(O)D FILM
La proaspăt decernatele 'Oscaruri' europene, filmul cu care am umplut de două ori AMBASADA a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar al anului (Amy). Printre laureați s-a numărat și comedia belgiană pe care o vedem deseară, tot la AMBASADA (premianții European Film Awards și relatarea lui Mihai Fulger, de la fața locului, aici).
Premiat alaltăieri la Berlin pentru 'excelență artistică', Testamentul Nou Nouț / Le Tout Nouveau Testament e ultima proiecție Marele Ecran din acest an. Mulțumim partenerilor și în special Independența Film și AMBASADA. Filmul începe la 20.30 dar, dacă veniți un pic mai repede, prindeți sigur bilet (10 lei) și mai apucăm să ciocnim și noi un pahar. Sau să povestim ce e de văzut/ făcut în 2016.
Încheiem anul cu o întrebare: "Ce vei face cu restul vieții tale", dacă afli exact cât mai ai de trăit?
'Nu te poți abține să nu râzi în hohote' (Hollywood Reporter).
La proaspăt decernatele 'Oscaruri' europene, filmul cu care am umplut de două ori AMBASADA a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar al anului (Amy). Printre laureați s-a numărat și comedia belgiană pe care o vedem deseară, tot la AMBASADA (premianții European Film Awards și relatarea lui Mihai Fulger, de la fața locului, aici).
Premiat alaltăieri la Berlin pentru 'excelență artistică', Testamentul Nou Nouț / Le Tout Nouveau Testament e ultima proiecție Marele Ecran din acest an. Mulțumim partenerilor și în special Independența Film și AMBASADA. Filmul începe la 20.30 dar, dacă veniți un pic mai repede, prindeți sigur bilet (10 lei) și mai apucăm să ciocnim și noi un pahar. Sau să povestim ce e de văzut/ făcut în 2016.
Încheiem anul cu o întrebare: "Ce vei face cu restul vieții tale", dacă afli exact cât mai ai de trăit?
'Nu te poți abține să nu râzi în hohote' (Hollywood Reporter).
vineri, 11 decembrie 2015
Testamentul nou nouț la Golden Globes. Și la Timișoara
CINEMA ACOLO SUS
Așa începe comunicatul de presă: "Dumnezeu există. Și locuiește la Bruxelles". Și se pare că ține cu noi. TESTAMENTUL NOU NOUȚ a fost nominalizat la Golden Globes (la categoria Cel mai bun film străin) cu 3 zile înainte de proiecția pe care o facem la Timișoara (cu sprijinul Independența Film). Restul nominalizărilor la Globuri aici.
Filmul are forma unui basm. Cine nu a fost crescut neapărat într-o anumită religie poate foarte bine asocia TESTAMENTUL NOU NOUŢ cu Alice în Ţara Minunilor. Chiar tunelul secret din baia lui Dumnezeu, care duce în maşina de spălat dintr-o spălătorie publică, este un bun exemplu”, spune regizorul Jaco Van Dormael.
Fragment de dialog între regizor şi Catherine Deneuve:
- Într-una din scene vei fi în pat cu acest tânăr mascul.
- Ok.
- Gorila o să te pipăie pe sâni...
- Pe bune? Ok.
Cele mai haioase au fost scenele cu gorila, un 'spaniol':
"Eu nu ştiu spaniola, însă Catherine ştia. Aşa că ea ne-a fost interpret. Indicaţiile mele erau de forma: Poţi să-ţi ridici pieptul ceva mai sus, te rog?", mărturisește același Van Dormael. Din distribuție mai face parte Benoit
Francezii și belgienii au reacționat cu demnitate și umor la atentatul de la Paris, respectiv la starea de asediu a Bruxelles-ului. Reacţiile lor le puteţi găsi pe #BrusselsLockdown. Un alt exemplu de umor belgian puteţi găsi luni, 14 decembrie, la AMBASADA, de la 20.30: TESTAMENTUL NOU NOUȚ/ Le tout nouveau testament (10 lei biletul). Aleluia!
Așa începe comunicatul de presă: "Dumnezeu există. Și locuiește la Bruxelles". Și se pare că ține cu noi. TESTAMENTUL NOU NOUȚ a fost nominalizat la Golden Globes (la categoria Cel mai bun film străin) cu 3 zile înainte de proiecția pe care o facem la Timișoara (cu sprijinul Independența Film). Restul nominalizărilor la Globuri aici.
Filmul are forma unui basm. Cine nu a fost crescut neapărat într-o anumită religie poate foarte bine asocia TESTAMENTUL NOU NOUŢ cu Alice în Ţara Minunilor. Chiar tunelul secret din baia lui Dumnezeu, care duce în maşina de spălat dintr-o spălătorie publică, este un bun exemplu”, spune regizorul Jaco Van Dormael.
Fragment de dialog între regizor şi Catherine Deneuve:
- Într-una din scene vei fi în pat cu acest tânăr mascul.
- Ok.
- Gorila o să te pipăie pe sâni...
- Pe bune? Ok.
Cele mai haioase au fost scenele cu gorila, un 'spaniol':
"Eu nu ştiu spaniola, însă Catherine ştia. Aşa că ea ne-a fost interpret. Indicaţiile mele erau de forma: Poţi să-ţi ridici pieptul ceva mai sus, te rog?", mărturisește același Van Dormael. Din distribuție mai face parte Benoit
Francezii și belgienii au reacționat cu demnitate și umor la atentatul de la Paris, respectiv la starea de asediu a Bruxelles-ului. Reacţiile lor le puteţi găsi pe #BrusselsLockdown. Un alt exemplu de umor belgian puteţi găsi luni, 14 decembrie, la AMBASADA, de la 20.30: TESTAMENTUL NOU NOUȚ/ Le tout nouveau testament (10 lei biletul). Aleluia!
joi, 10 decembrie 2015
Din nou Ida
Dacă ați ratat această importantă producție polski din 2013, reluăm câteva motive pentru care trebuie (re)văzută:
Un film de cinci stele și două agate (Agata Kulesza și Agata Trzebuchowska), cu o imagine stilată și muzică pe măsură. Colegul Waka_x a scris despre revelația Ida:
Un film polonez tăcut, de mare clasă. Imagine alb/negru fotografică delicată (deși e filmat/montat digital), o poveste despre alegeri și descoperirea sinelui și un joc introspectiv făcut de o tânără actriță înzestrată cu o cinegenie hipnotică. Un film ca o iarnă blândă care îți oferă loc și timp de simțire și meditație.
Paweł Pawlikowski, regizorul:
“Am vrut să fac un film despre istorie, care să nu pară un film istoric; un film moral care nu oferă lecţii; am vrut să spun o poveste în care "toată lumea are motivele ei"; o poveste mai aproape de poezie decât de o intrigă. Mai mult decât orice, am vrut să mă detaşez de retorica obişnuită a cinemaului polonez.”
Și încă un motiv proaspăt: Ida poate fi văzut elegant, cu subtitrare în română, pe 'cinstite', via MUBI.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)