joi, 7 noiembrie 2013
F.F.F.: Ziua II
Astazi la Festivalul Filmului Francez avem de la 15.30 o animatie autobiografica pentru mici si mari (Cu pielea de culoarea mierii), o dramedie "etnico-romantica" de la 17.15 (Rengaine/ Refren).
De la ora 19 fix, recomandarea Marele Ecran de azi: Les Gouffres/ Abisul (2013). O poveste fantastica si curajoasa care exploreaza mai multe bulevarde ale cinematografului de gen, in acelasi timp chestionandu-le pe toate. Din distributie face parte si Mathieu Amalric. Dupa proiectie, regizorul Antoine Barraud raspunde intrebarilor publicului.
Aula Magna (Universitatea de Vest). Intrarea libera. Subtitrare in romana.
SHORT: Next Floor (Denis Villeneuve)
Canadianul Denis Villeneuve are deja o carte de vizita semnificativa (Incendies) si doua filme in planul apropiat. Unul, Prisoners (cu Hugh Jackman si Jake Gyllenhaal), ruleaza deja prin cinema-uri in vreme ce al doilea, Enemy (cu acelasi Gyllenhaal si dupa un roman de Saramago) urmeaza sa aibe premiera in iarna asta. Tocmai din aceste considerente va indreptam atentia catre un scurt-metraj realizat de canadian in 2008, inainte de a atinge popularitatea de acum, dintr-o vreme in care discursul sau era mai putin dramatic si mai mult satiric. Next Floor se prezinta ca un comentariu acid la societatea consumerista (de fapt la elita ei) "provocata" la un banchet grotesc de tip "all you can eat". Cand apetitul de nestapanit se intalneste cu camara abundentei consumerismul trece deja la un alt nivel.
Next Floor from PHI Centre on Vimeo.
miercuri, 6 noiembrie 2013
Noua revistă FILM, între originalitate şi convenţionalism
Anunţată a fi disponibilă la chioşcurile de ziare începând cu luna noiembrie (eu am cumpărat-o în ultima zi din octombrie de la casierea cinematografului Studio din Bucureşti, aparţinând UCIN), revista costă 9,5 lei, este pe hârtie lucioasă de calitate, are 80 de pagini şi este bogată şi în fotografii.
Pe frontispiciu este menţionat doar Nr. 1/2013 (alături de preţ şi inscripţia Revista Uniunii Cineaştilor din România), fără a fi precizată şi periodicitatea. Abia din caseta redacţională aflăm că este vorba de un trimestrial.
La nivel vizual şi de structură, revista se inspiră din publicaţii de gen din afară. Asta nu e neapărat o problemă, însă pagina de editorial şi cele două pagini de sumar sunt copiate la indigo din revista franceză Positif (o notă de originalitate nu ar fi stricat).
Redactor şef este Dana Duma, secretar general de redacţie – Anca Ioniţă, redactori – Marilena Ilieşiu şi Mihai Fulger, marketing şi distribuţie – Bogdan Hrib, concepţie şi realizare grafică – Alexandru Oriean, fotograf – Radu Cristian Nema.
Caseta redacţională cuprinde şi o listă a colaboratorilor: Călin Căliman, Luminiţa Comşa, Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Ioana Moraru, Cătălin Olaru, Cristian Tudor Popescu, Christina Stojanova, Andrei Şendrea, Irina Trocan, Mădălina Ţurcanu, Titus Vîjeu. Aşadar, un amestec de comentatori din vechea generaţie, dintr-o generaţie intermediară, dar şi dintre cei tineri sau foarte tineri. Nume cunoscute şi foarte cunoscute, dar şi nume mai puţin ştiute.
Acest prim număr are pe copertă o fotografie cu protagoniştii celui mai vizionat şi de succes film românesc al anului, Poziţia copilului: regizorul Călin Peter Netzer şi actorii Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache. Totuşi, în interior, nu există nici un text dedicat acestei producţii, cu excepţia unui interviu cu Luminţa Gheorghiu, realizat de Dana Duma.
Tot pe prima pagină sunt anunţate şi câteva dintre subiecte: Interviuri cu Laurenţiu Damian (preşedintele UCIN – de unde şi o senzaţie de nombrilism), Luminţa Gheorghiu şi celebrul regizor ceh Jiři Menzel; două dosare: UCIN 50 şi Starea comediei; Festivaluri: Anim’est şi Les Filmes de Cannes a Bucarest.
Din păcate, textul de anunţ al Florentinei Ciuvercă, de altfel foarte bun şi util, despre Les Filmes de Cannes a Bucarest devine caduc, pentru că revista a apărut chiar când festivalul se termina.
Coperta anunţă, de fapt, o temă de două ori, asta pentru că ceea ce e numit Dosar UCIN 50 conţine interviurile cu Laurenţiu Damian şi Jiři Menzel, care sunt anunţate şi separat.
Aşa cum aflăm şi din editorialul semnat de Dana Duma şi intitulat „În loc de manifest”, revista se ocupă de cinematografia română: Să re-învăţăm să iubim filmul românesc. Să ne întoarcem în sălile de cinema pentru a privi filmele pe ecranul mare, cu ochii în sus, şi nu în jos, pe laptop sau pe tabletă. Să nu ni se pară ciudat că festivalurile internaţionale recompensează peliculele noastre cu mari premii şi că România are un loc bine marcat pe harta cinematografică a lumii. Să încercăm să ridicăm nivelul discuţiei despre cinema la cel atins de filmele înainte amintite (...) De la aceste idei am pornit, cu entuziasmul începuturilor, să facem o revistă dedicată în principal cinematografului românesc. Am numit-o Film, la fel ca pe cea editată de Uniunea Cineaştilor în ianuarie 1990, când febra revoluţionară i-a făcut pe mulţi să scrie texte cu intonaţii de manifest, când luatul de la zero se cerea exprimat în fraze tăioase şi radicale. Noi nu intenţionăm să radicalizăm poziţia noastră, chiar dacă vom lua parte la „bătălii estetice”, la reconsiderări şi reevaluări.
Această concentrare aproape exclusivă pe cinematografia română pare a contraveni ideii de a înţelege cu adevărat care e locul filmului autohton "pe harta cinematografică a lumii" (nu poţi discuta numai despre tine, fără a te uita şi în jur, măcar la filmele străine care ajung în cinematografele de la noi).
În plus, ideea de reconsiderare şi reevaluare pare compromisă, atât timp cât rolul UCIN nu este analizat critic, ci doar printr-un interviu amplu şi binevoitor (realizat de Mariana Ilieşiu) cu noul ei preşedinte, Laurenţiu Damian (istoricul şi criticul Valerian Sava ar fi avut câte ceva de spus despre această Uniune, ale cărei închistări le-a denunţat în articolele şi cărţile sale).
Mi-au plăcut totuşi unele texte din dosarul Starea comediei, la care contribuie cu analize Mihai Fulger, Christina Stojanova, Andrei Şendrea şi Ioana Moraru.
Separat, de remarcat sunt în special eseul lui Angelo Mitchievici, „La Est şi Sud-Est: Despre estalgie şi cinema”; textul scurt dar percutant al lui Cristian Tudor Popescu, „De la Űber la Om”; cronica Danei Duma, „Un film-concept”, la Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, în regia lui Corneliu Porumboiu; analiza „Europa, România şi sala de cinema”, de Luminiţa Comşa, despre câţi spectatori din România atrag filmele străine şi cele româneşti; portretul pe care îl realizează Magda Mihăilescu actorului Dragoş Bucur, „Dar cine sunt băieţii aceştia?”.
În revistă mai pot fi citite cronici la cele mai noi filme româneşti: La limita de jos a cerului, Lupu, Roxanne, Câinele japonez, O vară foarte instabilă; texte despre Un film cu o fată fermecătoare, despre descoperirea unui film realizat de Orson Welles înainte de Cetăţeanul Kane, despre Dan Piţa la 75 de ani, precum şi recenzii la trei dvd-uri cu filme româneşti nou apărute, plus note la patru cărţi despre cinema şi o relatare de la festivalul Anim’est.
Acum ceva timp scriam despre o altă revistă de cinema, bianuală, Close Up, editată, în limba engleză, de cadre didactice de la UNATC. Close Up şi FILM se adaugă deja cunoscutei (printre cinefili) reviste FilmMenu, scrisă, în pricipal, de studenţi de la UNATC, sub coodonarea lui Andrei Rus.
Festivalul Filmului Francez: Ziua 1
Azi incepe editia cu nr. 17 a FFF la Timisoara. Ca prima noutate, va fi organizat un vot al publicului, in parteneriat cu TV5 Monde. Vor fi si premii pentru cei care voteaza: un smartphone Nokia 250 si o pereche de casti Beats by Dr. Dre.
Primul premiu pentru spectatori sunt filmele. Astazi, trei prezentate la Cannes 2013, din care doua nominalizate la Camera d'Or, doua in care apare Hollande, unul in care apare Sarkozy si unul in care apare Eric Cantona (noi votam cu Cantona).
De la ora 16, comedia La fille du 14 juillet.
18.15: La bataille de Solferino
Si recomandarea Marele Ecran de azi, de la ora 20.15: Les rencontres d'apres minuit.
*Aula Magna (Universitatea de Vest), intrare libera
marți, 5 noiembrie 2013
Scrisoare de recomandare III
Armada noastra continua asaltul donquijotesc (fun-fact: astazi, inainte sa intru in direct la Radio Timisoara pentru a vorbi despre cinemateca, era difuzata o piesa despre Don Quijote).
Pelicula Culturala a colaborat cu Ambasada Spaniei. Iar Ambasada sustine proiectul nostru, considerandu-l: "...o initiativa laudabila, demna de inalta tinuta si imagine a orasului Timisoara. In Spania astfel de proiecte au fost implementate cu succes, creindu-se cinemateci in cadrul cinematografelor vechi existente in diferite orase". Scrisoara este semnata de Excelenta sa, Ambasadorul Spaniei in Romania, Estanislao de Grandes Pascual.
*această scrisoare a fost anexată la Proiectul de Cinematecă depus la Primăria Timişoara
Voyage in Time
Tempo di Viaggio (1982) documenteaza calatoria in Italia a lui Andrei Tarkovski alaturi de scenaristul Tonino Guerra (co-regizori), in cautarea locurilor de filmare pentru Nostalghia (1983). Un documentar de 63 de minute plin de insight-uri in universul marelui cineast rus. Diseara, la cinemateca BCUT.
luni, 4 noiembrie 2013
La cald: Ender's Game (2013)
rating: Colectabil pentru fani
Calitatea de cinefil inrait si, totodata, cea de devorator de literatura SF aduc cu sine un noian de sentimente amestecate. Cu regularitate, satisfactia oferita de lecturarea unui roman stiintifico-fantastic popular si influent e umbrita la scurt timp de teama ca cineva la un moment dat va pune mana pe el si-l va "sacrifica" pentru marele ecran, eviscerandu-l de tot ceea ce avea mai profund si mai insemnat in el. In acelasi timp insa, ca iubitor de filme, nu pot ignora dorinta viscerala de a repeta experienta intr-un mediu total diferit. Pentru acest unic motiv, chiar daca sunt incredintat ca niciun film nu va reda vreodata absolut fidel cuprinsul unui roman (din chestiuni ce tin de mijloace literare vs mijloace filmice) nu incetez sa sper ca cel putin noua experienta va fi agreabila si, pe cat posibil, lipsita de frustrari.
In privinta Jocului lui Ender, unul din pilonii esentiali ai universului SF si probabil cel mai reusit si mai popular roman al lui Orson S. Card (premiile Hugo si Nebula), rezultatul e cel putin demn de atentie avand in vedere ca sarcina lui Gavin Hood (regizor-scenarist) a fost de a adapta o carte considerata inclusiv de autor nefilmabila si protejata vreme de 20 de ani de mainile hraparete ale Hollywoodului. Motivele tin mai putin de posibilitatile tehnice de a imagina o lume a viitorului ci de modul in care e construit romanul - narat de personajul principal sub forma unui monolog interior plin de reflectii personale si deductii logice - si de faptul ca eroul e un pusti supradotat de 6 ani urmarit de-a lungul unei maturizari fortate pe durata a cativa ani.
Filmul reuseste insa imbinarea unor idei inteligente (poate nu foarte evidente) ca singuratatea liderelui, manipularea mintilor tinere, tactica violentei disproportionale, moralitatea xenocidului cu formatul tipic spectacolelor de vara hollywoodiene dar asta tot cu obisnuitele sacrificii de intriga si de constructie a personajelor. Intregul context socio-politic al lumii in care se desfasoara actiunea la fel ca o parte importanta din psihologia copilului Ender s-au pierdut undeva pe drumul “tranzitiei” carte-film. In acelasi timp, nevoia de a inghesui o serie de momente definitorii in evolutia povestii si a personajului principal in cele 2 ore de film dau impresia de simplificare, creand totodata iluzia unei urgente in desfasurare (desi, cumva, justificata de actul final). Nu in ultimul rand, una din problemele cele mai spinoase a fost construirea suspansului intr-o poveste al carei twist final era cunoscut de toata lumea mai putin de protagonistul filmului (“This is not a game”).
Pentru profani trebuie spus ca Ender’s Game e drama unui pusti genial caruia i se fura copilaria si i se da in schimp o cariera de comandant militar stralucit si de salvator al umanitatii. Scapata ca prin ureche de la extinctie in urma unui first contact cu o rasa insectoida in expansiune (Formics), omenirea - prin bratul ei militar-fascistoid - isi pune toate sperantele intr-un “ales” selectat/inginerit genetic (chestie despre care filmul pastreaza tacerea) pentru a conduce Flota Internationala intr-o lovitura preventiva menita a distruge definitiv dusmanul. Andrew Wiggin zis Ender e un tert (al treilea copil dintr-o familie, facut cu dispensa de la stat) care prezinta exact amestecul dorit de sociopat si empat capabil sa-ti inteleaga adversarul si sa-l distruga complet si fara mila. Filmul acopera perioada de instructie a lui Ender in jocuri de razboi si tactici spatiale la Scoala de Lupta si mai tarziu la Scoala de Comanda in asteptarea zilei Z.
O parte importanta din plot ni se dezvaluie intr-o expozitiune succinta compusa din imagini de arhiva (tip “never forget”) dublate de naratiunea lui Ender (talentatul pusti Asa Butterfield) carora li se adauga segmente intercalate cu discutii ale unor supraveghetori militari pentru a lasa impresia ca totul e un vast program in plina desfasurare. Desi apar in film, figurile parintilor sunt complet dispensabile, rolul paternal fiind preluat repede de Col. Graff (Harrison Ford) si Major Anderson (Viola Davis). Rupandu-l de radacini si izolandu-l social, cei doi isi vor asuma educatia intensiv militara a pustiului: unul in calitate de factor de presiune si motivant iar celalalt ca evaluator al performantelor si starii psihice.
Nu e o surpriza ca partea cea mai reusita a filmului (si a romanului, dealtfel) si asupra careia s-a insistat cel mai mult (evident, asta fiind si dorinta fandomului) o reprezinta Scoala de Lupta. Un atu din punct de vedere al designului, a iluziei de miscare in gravitatie 0 si al eficientei cu care se transmit chestiuni de baza cum ar fi aptitudinile strategice ale lui Ender, spiritul de lider si sentimentul de echipa care se cristalizeaza intre ceilalti pusti, lucruri care in carte au necesitat destul de mult timp. Din pacate personajele suport nu trec dincolo de simple nume atasate unor tipologii, nici macar Petra Arkanian (Hailee Steinfeld) cu care Ender petrece cel mai mult timp. Un lucru totusi semnificativ e ca nu se cade in pacatul de a romanta inutil o relatie de camaraderie juvenila.
Am fost surprins placut de atentia acordata lui Bonzo Madrid, rivalul si principalul obstacol in afirmarea lui Ender, unul din factorii psihologici esentiali in formarea sa ca militar (cel putin in roman). Moises Arias, actorul care-l joaca pe Bonzo a avut, in lipsa unei staturi intimidante, exact nivelul potrivit de intensitate si nebunie pentru a o suplini. Un alt lucru bun a fost mentinerea (desi riguros pieptanat) subplotului referitor la “jocul” video cu uriasul si castelul naruit (in realitate o fereastra de comunicare inspre si dinspre subconstientul lui Ender), absolut necesar pentru evocarea unui unghi de vedere superior moral si pastrarea codei mantuitoare a eroului exterminator/vorbitor in numele mortilor.
Aspectele unde filmul ca ecranizare se impiedica sunt cele care tin de familia lui Ender. Astfel, personajul Peter a suferit o crasa eroare de casting, aparand mai degraba ca un frate bataus cu viitor in rugby decat ca fermecatorul psihopat, lucid, genial si abil cunoscator al politicii vremilor. Sora Valentine a iesit ceva mai putin sifonata din procesul de adaptare, Abigail Breslin punctand bine gingasia si afectiunea sorei mai mari dar nefiind suficient utilizata. Evident filmul s-a dispensat de firul care-i arata pe cei doi frati Wiggin - la fel de inteligenti - implicati in propriile lor jocuri de culise.
Ca sa rezum, Ender’s Game e suficient de ambitios in intentii pentru a se ridica peste eticheta de ‘film de aventuri spatiale pentru copii’ cu actori familiari si efecte vizuale impresionante, reusind sa comenteze, deloc subtil, lucruri serioase ca ideologia violentei excesive si anticipative ca metoda de descurajare a inamicului, ambiguitatea morala a capetelor decizionale, pervertirea inocentei prin minciuna si propunand marelui public ideea rarisima a omului ca colonist, invadator, exterminator.
Ca iubitor al romanului inca din adolescenta (eram in liceu cand l-am citit prima oara) recunosc ca ecranizarea e un compromis intre dorinta de a introduce publicului nefamiliar un univers nou, usor simplificat si dat pe repede-inainte, si aceea de a multumi fanii cartii bifand reperele si lasandu-i pe ei sa incarcce profunzimea experientei din memoria afectiva. In perspectiva ca se va pune problema unui "sequel", singura solutie viabila in opinia mea ar fi Umbra lui Ender, intrucat va da ocazia umplerii golurilor lasate creionand pertinent tovarasii lui Ender (indeosebi Bean si Petra), reveland contextul politic amintit in treacat (rolurile Strategului si Hegemonului de ex) si oferind astfel un companion agreabil primului film. Stim cu totii ca daca acesta ar fi fost un film de Peter Jackson devenea o trilogie.
Trailer
Escalante crede că Timişoara merită o Cinematecă
Sîmbătă seara, timişorenii i-au cunoscut pe Heli şi pe creatorul său, Amat. Onest, natural şi bun (şi filmul, şi regizorul). În cele 30 de minute de dialog cu publicul, Amat Escalante a dovedit o modestie şi o deschidere aproape ieşită din comun (pentru un mare cîştigător la Cannes şi unul din cei mai interesanţi regizori ai momentului). N-am putut rata ocazia să-i spun pe scurt care e situaţia reală a cinemaului din urbe (la cîţiva paşi de sala plină de la Filarmonică, ultimul cinematograf muribund al oraşului agonizează în tăcere). A acceptat imediat să semneze manifestul nostru pentru o cinematecă la Timişoara. Gracias, senor Escalante!
Noi vrem răspuns!
COMUNICAT DE PRESĂ
Pînă pe 8 noiembrie, Primăria Timişoara ar trebui să dea un răspuns la solicitarea noastră privind înfiinţarea unei cinemateci la Timişoara. Pentru că ne dorim un răspuns concret (nu unul evaziv), am trimis astăzi presei locale şi un comunicat, în speranţa că îl vor prelua şi astfel vom atrage şi mai mult atenţia autorităţilor.
Pînă pe 8 noiembrie, Primăria Timişoara ar trebui să dea un răspuns la solicitarea noastră privind înfiinţarea unei cinemateci la Timişoara. Pentru că ne dorim un răspuns concret (nu unul evaziv), am trimis astăzi presei locale şi un comunicat, în speranţa că îl vor prelua şi astfel vom atrage şi mai mult atenţia autorităţilor.
Asociaţia
Marele Ecran, Pelicula Culturala si Asociatia Camera 4 au solicitat Primariei
Municipiului Timisoara sprijinul pentru infiintarea unei cinemateci la Timisoara
printr-un proiect depus in data de 9 octombrie 2013.
“Ne dorim o cinemateca unde sa aiba loc proiectii de film european, romanesc şi independent, un spaţiu multifuncţional cu program permanent, care sa fie cadrul de lansare pentru tineri regizori, spaţiu de dezvoltare a specialiştilor din domeniu, precum şi gazda unui festival de film de calibru international la Timişoara”, declara initiatorii proiectului.
Ideea infiintarii acestei cinemateci este promovata de mai bine de 2 ani dar pana in prezent nu a existat un sprijin sau raspuns concret din partea autoritatilor locale.
“Credem ca un oras universitar cu peste 300.000 de locuitori precum Timisoara, candidat la titlul „Capitala europeana a culturii” are nevoie de o cinemateca, un loc de intalnire intre cineasti si cinefili, antrenand oportunitatile de invatare ale tinerilor, imbunatatind abilitatile si cunostintele comunitatii si contribuind la vitalitatea orasului” declara initiatorii.
Din pacate, evolutia cinematografelor din Timisoara este una dramatica, astfel incat din cele 13 cinematografe cate a avut reteaua de stat (RADEF) pana in 1990, Timişoara mai are unul singur, iar acela funcţioneaza in regim de avarie. Absenta investitiilor si conditiile improprii de vizionare au izgonit de aici si ultimii cinefili. Multiplexul, adica cinematograful de consum, de entertainment, deţine la aceasta ora monopolul in oraş, insa aici, din ratiuni comerciale, nu se mai poate vedea film european, film romanesc sau, in general, film de autor. Lipsa de alternativa condamna generaţia tanara şi urmatoarele la pierderea identitaţii europene prin insuşirea culturii pop americane.
In lipsa unui cinematograf adecvat, publicul timisorean a fost invitat sa vizioneze 3 productii europene de exceptie intr-o singura seara la Filarmonica Banatul, cu prilejul maratonului "Les filmes de Cannes a Timisoara", in conditiile in care acelasi eveniment s-a desfasurat la Bucuresti pe durata a 7 zile. Iar exemple de acest gen sunt din pacate multe.
Cei trei parteneri si-au exprimat disponibilitatea pentru administrarea cinematecii, pentru elaborarea şi implementarea unui program saptamanal de activitaţi. Acesta va include proiecţii de filme europene, romanesti, independente, ateliere de actorie, de introducere in arta filmarii, evenimente culturale organizate in parteneriat cu diferite instituţii culturale din oraş si tara, etc.
O serie de institutii de cultura locale si nationale printre care Institutul Francez, Ambasada Spaniei in Romania, Institutul Polonez din Bucuresti, Consulatul General al Serbiei la Timisoara, Consulatul General al Germaniei la Timisoara, Festivalul Plai, Atelier 1, sprijina aceasta initiativa. Scrisorile lor de sustinere au fost atasate proiectului depus catre primarie si vor fi facute publice in saptamana ce urmeaza pe conturile de facebook ale asociatiilor. Tot on-line este disponibil un chestionar prin care timisorenii sunt consultati cu privire la oportunitatea proiectului.
8 noiembrie este termenul la care ar trebui sa primim un raspuns de la Primarie la solicitarea infiintarii unei cinemateci. Asteptam un raspuns si un angajament concret din partea administratiei locale, mai ales ca o parte din vechile sali de cinema au revenit in patrimoniul municipalitatii. Consideram ca renovarea si echiparea macar a uneia dintre aceste sali pentru a satisface pretentiile de confort si tehnologie ale unui public modern ar fi oportuna si necesara la Timisoara.
later edit: iata si prima reactie in presa si de la Primarie, AICI
“Ne dorim o cinemateca unde sa aiba loc proiectii de film european, romanesc şi independent, un spaţiu multifuncţional cu program permanent, care sa fie cadrul de lansare pentru tineri regizori, spaţiu de dezvoltare a specialiştilor din domeniu, precum şi gazda unui festival de film de calibru international la Timişoara”, declara initiatorii proiectului.
Ideea infiintarii acestei cinemateci este promovata de mai bine de 2 ani dar pana in prezent nu a existat un sprijin sau raspuns concret din partea autoritatilor locale.
“Credem ca un oras universitar cu peste 300.000 de locuitori precum Timisoara, candidat la titlul „Capitala europeana a culturii” are nevoie de o cinemateca, un loc de intalnire intre cineasti si cinefili, antrenand oportunitatile de invatare ale tinerilor, imbunatatind abilitatile si cunostintele comunitatii si contribuind la vitalitatea orasului” declara initiatorii.
Din pacate, evolutia cinematografelor din Timisoara este una dramatica, astfel incat din cele 13 cinematografe cate a avut reteaua de stat (RADEF) pana in 1990, Timişoara mai are unul singur, iar acela funcţioneaza in regim de avarie. Absenta investitiilor si conditiile improprii de vizionare au izgonit de aici si ultimii cinefili. Multiplexul, adica cinematograful de consum, de entertainment, deţine la aceasta ora monopolul in oraş, insa aici, din ratiuni comerciale, nu se mai poate vedea film european, film romanesc sau, in general, film de autor. Lipsa de alternativa condamna generaţia tanara şi urmatoarele la pierderea identitaţii europene prin insuşirea culturii pop americane.
In lipsa unui cinematograf adecvat, publicul timisorean a fost invitat sa vizioneze 3 productii europene de exceptie intr-o singura seara la Filarmonica Banatul, cu prilejul maratonului "Les filmes de Cannes a Timisoara", in conditiile in care acelasi eveniment s-a desfasurat la Bucuresti pe durata a 7 zile. Iar exemple de acest gen sunt din pacate multe.
Cei trei parteneri si-au exprimat disponibilitatea pentru administrarea cinematecii, pentru elaborarea şi implementarea unui program saptamanal de activitaţi. Acesta va include proiecţii de filme europene, romanesti, independente, ateliere de actorie, de introducere in arta filmarii, evenimente culturale organizate in parteneriat cu diferite instituţii culturale din oraş si tara, etc.
O serie de institutii de cultura locale si nationale printre care Institutul Francez, Ambasada Spaniei in Romania, Institutul Polonez din Bucuresti, Consulatul General al Serbiei la Timisoara, Consulatul General al Germaniei la Timisoara, Festivalul Plai, Atelier 1, sprijina aceasta initiativa. Scrisorile lor de sustinere au fost atasate proiectului depus catre primarie si vor fi facute publice in saptamana ce urmeaza pe conturile de facebook ale asociatiilor. Tot on-line este disponibil un chestionar prin care timisorenii sunt consultati cu privire la oportunitatea proiectului.
8 noiembrie este termenul la care ar trebui sa primim un raspuns de la Primarie la solicitarea infiintarii unei cinemateci. Asteptam un raspuns si un angajament concret din partea administratiei locale, mai ales ca o parte din vechile sali de cinema au revenit in patrimoniul municipalitatii. Consideram ca renovarea si echiparea macar a uneia dintre aceste sali pentru a satisface pretentiile de confort si tehnologie ale unui public modern ar fi oportuna si necesara la Timisoara.
later edit: iata si prima reactie in presa si de la Primarie, AICI
sâmbătă, 2 noiembrie 2013
Astă seară leşinăm în familie
AMAT ESCALANTE, LA TIMIŞOARA
Trei injecţii cu adrenalină una după alta. Cam acesta va fi impactul vizionării celor trei filme de Cannes de diseară. Un pic cam mult, ca să le poţi asimila cum se cade. Poate că lucrurile ar fi stat altfel dacă oraşul ar fi avut o cinematecă, unde să poţi încasa treptat (şi în mai multe zile, proiecţii etc) acest triplu şoc. Fără să fiu cîrcotaş, maratonul de azi subliniază încă o dată lipsurile oraşului la acest capitol.
Trecînd peste acest minus (care nu ţine de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films), e frumos că organizatorii Les Films de Cannes a Bucarest s-au gîndit să vină şi la Timişoara şi ţin să cred că prin aceste evenimente (pe care le tot provoacă de un an de zile) bat şi un apropo subtil la municipalitate în vederea edificării unui cinema dedicat alternativei la multiplex. Evenimentul de azi e "o şansă pentru public", aşa cum spune şi Cristian Mungiu, să vadă cum ar fi dacă ar fi...
Sincer, nu mai speram să văd Heli pe un ecran mare. L-am ratat în primăvară la Cannes şi am înţeles, din ecourile pe care le-a provocat, că a fost una din marile mele ratări. Nesperată e şi prezenţa la Capitol a regizorului Amat Escalante, care va răspunde întrebărilor spectatorilor după proiecţie. După ce Cuaron, Del Toro şi (mai puţin) Innaritu s-au vîndut Hollywoodului, Escalante şi prietenul/asociatul său Reygadas (Post Tenebras Lux) poartă stindardul cinemaului mexican.
Mi-a plăcut debutul său în lungmetraj, Sangre (2005, TRAILER), pe lîngă care Poliţist Adjectiv pare un thriller intens. Amatorii de minimal, neo/hiperrealism sordid vor tremura de plăcere. Los Bastardos (2008, TRAILER), comparat cu Funny Games datorită intrigii similare (invazia domestică) e de fapt o metaforă pentru migraţia mexicanilor în GringoLand. Tot despre situaţia socială a mexicanilor, Heli a produs controverse la Cannes datorită violenţei (prea) explicite (spun unii), justificată (spun alţii). Este posibil ca astă seară să fie cîteva leşinuri în sală sau vertijuri puternice.
"Îmi place cînd oamenii sar de pe scaun în cinema sau îi apucă ameţeala. Îmi place să le fac asta oamenilor. Cînd am văzut Exorcistul aproape că am leşinat şi eram ameţit. Wow! mi-am zis: un film poate să-ţi facă asta. Cred că şi eu încerc să fac la fel" (Amat Escalante)
Trei injecţii cu adrenalină una după alta. Cam acesta va fi impactul vizionării celor trei filme de Cannes de diseară. Un pic cam mult, ca să le poţi asimila cum se cade. Poate că lucrurile ar fi stat altfel dacă oraşul ar fi avut o cinematecă, unde să poţi încasa treptat (şi în mai multe zile, proiecţii etc) acest triplu şoc. Fără să fiu cîrcotaş, maratonul de azi subliniază încă o dată lipsurile oraşului la acest capitol.
Trecînd peste acest minus (care nu ţine de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films), e frumos că organizatorii Les Films de Cannes a Bucarest s-au gîndit să vină şi la Timişoara şi ţin să cred că prin aceste evenimente (pe care le tot provoacă de un an de zile) bat şi un apropo subtil la municipalitate în vederea edificării unui cinema dedicat alternativei la multiplex. Evenimentul de azi e "o şansă pentru public", aşa cum spune şi Cristian Mungiu, să vadă cum ar fi dacă ar fi...
Sincer, nu mai speram să văd Heli pe un ecran mare. L-am ratat în primăvară la Cannes şi am înţeles, din ecourile pe care le-a provocat, că a fost una din marile mele ratări. Nesperată e şi prezenţa la Capitol a regizorului Amat Escalante, care va răspunde întrebărilor spectatorilor după proiecţie. După ce Cuaron, Del Toro şi (mai puţin) Innaritu s-au vîndut Hollywoodului, Escalante şi prietenul/asociatul său Reygadas (Post Tenebras Lux) poartă stindardul cinemaului mexican.
Mi-a plăcut debutul său în lungmetraj, Sangre (2005, TRAILER), pe lîngă care Poliţist Adjectiv pare un thriller intens. Amatorii de minimal, neo/hiperrealism sordid vor tremura de plăcere. Los Bastardos (2008, TRAILER), comparat cu Funny Games datorită intrigii similare (invazia domestică) e de fapt o metaforă pentru migraţia mexicanilor în GringoLand. Tot despre situaţia socială a mexicanilor, Heli a produs controverse la Cannes datorită violenţei (prea) explicite (spun unii), justificată (spun alţii). Este posibil ca astă seară să fie cîteva leşinuri în sală sau vertijuri puternice.
"Îmi place cînd oamenii sar de pe scaun în cinema sau îi apucă ameţeala. Îmi place să le fac asta oamenilor. Cînd am văzut Exorcistul aproape că am leşinat şi eram ameţit. Wow! mi-am zis: un film poate să-ţi facă asta. Cred că şi eu încerc să fac la fel" (Amat Escalante)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)