marți, 14 februarie 2012
Apel Tres Courts
Asta pentru ca au mai ramas doar trei saptamani pana la termenul-limita (9 martie) de inscriere a creatiilor voastre, sub 3 minute. Evident ca timpul e...foarte scurt pentru a o lua de la zero cu un film (in afara de cazul in care ati avea o idee geniala, simpla -asa cum sunt toate ideile geniale- si va miscati foarte repede). Asa ca apelul acesta se adreseaza celor care au deja niste creatii in sertar (nu mai vechi de 2 ani) pe care nu le-au aratat inca la nimeni. Ceea ce e pacat. Pentru a sterge opera voastra de praf, va da cateva argumente si Ingrid Diac, secretarul cultural al Institutului Francez din Timisoara:
"Este o ocazie de neratat pentru cei care se exprima bine, pe scurt, in format video. Participarea fiind gratuita, este cu atat mai important sa nu rateze ocazia de a afla ce parere au romanii despre filmele lor, si, de ce nu, de a castiga! Filmele romanesti selectionate se vor intrece pentru 3 premii: al juriului, al publicului si al Organizatiei Internationale a Francofoniei (OIF). Premiile juriului si al publicului constau din trofee, smartphone-uri oferite de Orange si de un sejur de 3 nopti la Cluj-Napoca in perioada Festivalului de Film Transilvania, cu participare la proiectiile si evenimentele TIFF. Premiul OIF are o valoare de 250 de euro, este insotit de o diploma si va fi acordat celui mai bun film romanesc care utilizeaza limba franceza si/sau care abordeaza una dintre temele: drepturile omului, pace si democratie, diversitate lingvistica si culturala, dezvoltare solidara si durabila, educatie si formare. Dar cel mai mare castig al filmelor selectionate va fi vizibilitatea! Acestea vor fi vazute de peste 6000 de oameni, din peste 25 de orase din Romania (unele care nici nu au cinematograf!)"
duminică, 12 februarie 2012
Tinker Tailor Soldier Spy
[stenograma, 10.02.2012, 14.00 hours, singur in sala, la multiplex!!!]
[min. 01 - 20] Razboiul Rece. Atmosfera glaciala. Undeva, in sediul spionilor reginei (numit intamplator "The Circus"). Biroul de comanda izolat fonic. Neizolat fata de cartitele kaghebiste. 4 suspecti. Tinker (Toby Jones). Tailor (Colin Firth). Soldier (Ciaran Hinds). Spy (David Dencik). In Budapesta, Mark Strong incaseaza un glont. Megascandal. Seful Control scapa lucrurile de sub control. Cade capul lui John Hurt. Si mana lui dreapta, Gary Oldman. Asa incepe. Cartea: John Le Carre. Bazat "loosely" pe "cazul Philby". Spionul kaghebist care a stat vreo 20 de ani cocotat in varful serviciilor secrete britanice. Regia: suedezul care a facut Let the right one in.
[min. 21 - 50] Oldman se intoarce cu o misiune. [Un ministru ii zice: "misiunea asta nu exista"] Ajutorul batranului e un spionel blond, gay. Apare Tom Hardy. El e hetero. Ceea ce e bine. Pentru ca Tom meets Iryna in Istanbul. Iryna vrea in Occident. In schimbul unui nume. Hardy telegrafiaza la sediul din Londra. De serviciu se pare ca era cartita. Pentru ca Iryna dispare brusc pe Marea Neagra. Mark Strong revine. E torturat. Creieri pe pereti.
[min. 51 - 70] James Blond vrea sa sustraga un dosar din arhiva. Scena cu valiza, grozava. [Multumesc, Belinda!]. La radio se aude un cantecel simpatic. Petrecere de Craciun, cu Mos Lenin. Scene de adulter. [funfact: printre figuranti, apare si scriitorul John le Carre, 80 de ani, care in tinerete chiar a fost agent secret; e si producatorul filmului]. Apar alti spioni gay. [in filmul irlandez The Guard unul din personaje spune ca "aveam in IRA o gramada de baieti gay. Era mai usor sa-i infiltram in MI6"].
[min. 71 - 90] Oldman si Blond au o sedinta cu whiskey. Gary vorbeste cu un scaun. Scena pe care o s-o vedeti la Oscar. De fapt, "vorbeste cu" nemesisul nevazut Karla. Karla nu e femeie. Nimic nu e ceea ce pare. Normal, e un film cu spioni. Deja un clasic al genului. Si un etalon.
[min. 91 - 123] Multe personaje (cu nume haioase: Smiley, Control). Multe scene. Bine controlate. Tensiune. Facuta din nimic. Suspiciune generala. Singuratate. Paranoia. Jumatate din timp, spionii -vestici sau estici- incercau sa se faca unii pe altii sa defecteze. Cealalta jumatate isi aruncau informatii nesemnificative ("graunte") pe post de informatii vitale ("gold"). Viata de spion, viata de pion. Finalul e magnific: pe piesa La Mer, varianta Julio Iglesias. Coloana sonora: Alberto Iglesias. Coincidenta de nume. (?) Deseara, in tinutul reginei sunt premiile BAFTA. TTSS are vreo 11 nominalizari. Le merita.
later edit: a luat premiul pentru cel mai bun film britanic si premiul pentru cea mai buna adaptare
rating: colectabil
*cred ca e evident ca nu stiu sa desenez, si totusi indraznesc sa incep aceasta serie de "cronici pictate"; sa vedem cat o sa ma tina
sâmbătă, 11 februarie 2012
Get up, stand up!
Brazărul nostru, Boris Gaza, s-ar putea să vadă premiera Marley. Actorul timişorean e prezent la Berlinală şi a promis că va fi corespondentul nostru special de acolo. Sun iz şainiăn, piăpăl!
Red State (2011)
rating: Brainwash
Daca si-a pus cineva intrebarea “ce fel de filme ii plac lui Quentin Tarantino?” unul din posibilele raspunsuri va fi cu siguranta “filme ca Red State”. Catalogat drept un action-horror independent, filmul lui Kevin Smith (Dogma, Clerks) e suficient de volatil si stilizat ca sa-i nasca fiori de placere guru-ului Tarantino dar si indeajuns de inteligent si subversiv ca sa ne provoace si noua reactii si intrebari. Probabil daca l-as fi vazut mai demult, Red State ar fi fost un concurent serios la categoria filmul politic al anului 2011. Asta intrucat ataca nebunia fundamentalismului crestin si mineaza sistemul guvernamental, in special felul in care autoritatile se raporteaza la orice situatie de criza prin filtrul Homeland Security Act. Felul in care Smith alege sa prezinte lucrurile nu e insa unul acuzator ci un val de sarcasm ucigator care invaluie totul fara sa ofere nici un raspuns. E ca si cum ne-ar plasa intre doua nicovale: una a fanatismului religios, cealalta a autoritarismului institutionalizat. Cand cele doua se ciocnesc, ratiunea e redusa la tacere si tot ce ramane e foc si pucioasa.
Scenariul lui Smith nu contine prea multe subtilitati si patrunde cu vrednicie direct in mijlocul plotului principal: o gasca de crestini ultra conservatori, membri ai unei Biserici radicale conduse de pastorul Abin Cooper (Michael Parks) ademenesc 3 tineri in cautare de sex desfranat intr-o rulota, rapindu-i si pregatindu-se sa-i execute ritualic pentru pacatele lor. Primul act e dominat astfel de pastorul Abin si slujbele sale infricosatoare menite sa-i convinga pe membrii congregatiei ca fac lucrarea Domnului si pe cei trei tineri ca singura lor scapare e ispasirea pacatelor prin sange. Michael Parks face o prestatie excelenta in rol de villain, "turma" lui e complet fascinata si patrunsa de vorbele sale “sfinte” iar tinerii confuzi si panicati de tot ceea ce se intampla.
Actul al doilea il aduce in prim plan pe agentul FBI Keenan (John Goodman), cel care tinuse sub observatie Biserica (familiala) a lui Cooper pe motiv de achizitie de arsenal militar si explozivi. Cand vestea rapirii celor 3 tineri ajunge la directiune, Keenan e insarcinat cu negocierea lor insa la fata locului un glont descarcat aiurea porneste iadul. Patrundem astfel in zona hardcore a filmului, abil intretinuta de o sarabanda de arme descarcate cu promisiunea unui macel de zile mari. Faptul ca in conflictul deschis una din primele victime e chiar unul din ostatici deschide portita oficiala catre nevoia de musamalizare si reducere la tacere a tuturor celor din ‘casa domnului’, fie acestia femei, copii sau prizonieri. Goodman e, la randul sau, eroul (sau villain-ul?) celui de-al doilea act, omul rational dar corupt guvernamental si strans cu usa intre a face ceea ce trebuie sau a salva imaginea echipei sale. O buna prestatie pentru actorul din Barton Fink.
Finalul acestui debut in filmele horror marca Kevin Smith se arata sub forma unui debriefing explicativ care da sens acelui twist supranatural ce incheie actul al doilea si blocheaza suspansul in zone stratosferice. Nu va zic ca-i spoiler. In concluzie, Red State e un film bine facut, cu un joc actoricesc interesant, filmat inteligent si montat pentru a acumula gradual un suspans sanatos.
Trailer
joi, 9 februarie 2012
Trailerul zilei: Iron Sky
Cine are drum pe la Berlinale zilele astea poate lua parte la premiera mult asteptatei (cel putin de comunitatea online) parodii Iron Sky. Comedia neagra de productie finlandezo-germana isi propune sa-i alunge definitiv pe nazisti din sertarul cosmaresc al istoriei plasandu-i pe "fata intunecata a Lunii" de unde pun la cale invadarea planetei cu ozn-uri. Dincolo de imaginea subversiv-provocatoare pe care o propune acest film independent, Iron Sky merita atentia noastra pentru faptul ca e unul din pilonii principali ai unui nou val de cinema independent, numit cinema participativ, derivat direct din filmul amator via agregatoarele de proiecte ce cauta sponsori apeland la sustinerea comunitatilor de entuziasti online. Aproximativ 600.000 de $ din bugetul de 7.5 milioane au fost acoperiti din donatii, achizitii de merchandize si mici investitii care ofera o cota participativa in proiect. Mecanismul l-am observat la o serie de proiecte asemanatoare si, chiar daca e in stadiu incipient, e o alternativa vie la establishment-ul cunoscut (producatori-studiouri-distribuitori). Oficial filmul se lanseaza in aprilie iar acum avem trailerul definitiv.
miercuri, 8 februarie 2012
Da, a fost un succes
echipa completă (de la dreapta la stînga): Richie, Cristian Plesh, Boris Gaza, Lucian MircuReplica serii, în timpul discuţiilor de după proiecţie:
- (un domn:) Toma Cuzin a avut faţă de soldat român. Dar tu, Boris, ai fost... soldatul
universal.
- (intervenţia noastră:) Da, soldatul universal. Dar nu Dolph Lundgren.
Reacţii: Acum, în timp ce scriam această postare, tocmai am dat un interviu prin telefon pentru Radio Timişoara. Iar deseară suntem invitaţi în aceeaşi formulă de trio, în studioul local TVR, în emisiunea Roxanei Morun (Vezi ce-ţi doreşti), transmisă în direct, de la ora 20.30, pe TVR Timişoara (emisie regională). Cum ar veni: Marele Ecran pe "micul ecran".
marți, 7 februarie 2012
The (snow) Crossing
primul eveniment pregătit de Asociaţia Marele Ecran. Adică lansarea noastră la apă. Sau la zăpadă?
Loc: aula Bibliotecii Universitare "Eugen Todoran", de la ora 18.00. Intrarea e liberă şi se face atît prin poarta veche a bibliotecii de la Vest cît şi pe poarta nouă (jos, în dreapta, NU pe treptele foarte alunecoase ale intrării principale)
E oficial: Machete va ucide din nou!
Ceea ce ne asteptam cu totii sa se intample nu mai e pus la indoiala. In aprilie incep filmarile la Machete Kills, primul sequel la hiperviolentul mexploitation din 2010, regizat de Robert Rodriguez. Desi scenariul pentru noul film era demult finalizat, a durat ceva pana sa intre in productie, probabil Rodriguez avand nevoie de timp sa-si incheie Spy Kids 4 si sa amane (din nou) Sin City 2. Ei bine, acum lucrurile intra in linie dreapta si ne putem astepta in primavara 2013 la un nou Machete. Plotul sper ca va fi macar la fel de aberant ca in primul film si mi-as dori sa le revad pe Jessica Alba si Michelle Rodriguez. Nu mai stiu daca au supravietuit sau nu primului val.. Oricum, Danny Trejo se reintoarce, pentru ca intr-o lume (a filmului) ticsita de super-eroi, Machete e un veritabil erou mexican.
Pentru cei ce nu-si mai amintesc, aici e intro-ul primului film.
via Ovi
luni, 6 februarie 2012
fACkTAp
Unul pentru fanii Catrinel Menghia (aproape că nu-i simţi accentul de romtaliancă)
Şi unul cu Clint Eastwood (ştiu că nu-i place lui Nachos alăturarea cu Nicolaescu, dar trebuie să spun asta: la Cinema City Timişoara va rula Ultima emanaţie a octogenarului, în schimb aici n-au avut loc Pina, Melancholia, Crulic, Din dragoste, cu cele mai bune intenţii şi multe, multe altele; eh, un fleac...).
Haywire (2012)
rating: Brainwash
Gata, fratilor, in sfarsit avem o eroina de film care nu e doar aratoasa si fluenta in exprimare dar mai e si credibila in scenele de actiune. Gata cu fragilele Angelina Jolie si Jennifer Garner, mai convingatoare in manuit pistoale sau purtat rochii splendide decat in confruntarile unu la una castigate fara vreo unghie rupta. Puteti uita si de flexibila Zoe Saldana (Colombiana) care nu se da nici ea in laturi de la roluri fizice facandu-le fata cu brio. Intra in scena Gina Carano, esenta tare a thriller-ului de actiune lansat in cinematografe de Steven Soderbergh la inceputul acestei luni, Haywire. Cine-i Gina? Pentru noi o anonima -deocamdata- insa o promitatoare figura pentru viitoarele blockbustere cu epicentrul intr-un personaj feminin bine infipt. Provenind din lumea sportului televizat (American Gladiators) si a MMA-ului feminin, Gina e genul de femeie pe care n-ai vrea s-o trimiti la spalat vase nici in gluma. Probabil iti va disloca falca. Cu piciorul.
Lasand insa la o parte glumele, Gina Carano da o dimensiune reala, autentica unui personaj presupus dur si vindicativ, care s-a impus intr-o lume a spionajului privat ca un mercenar extrem de calificat dar care ajunge tras pe sfoara de proprii ei sefi, evident, barbati. Filmul lui Soderbergh e un thriller de actiune destul de simplu construit insa eficient, modern si cu o distribuitie de invidiat care aminteste de fenomenul Ocean’s Eleven. Intr-o intriga temporar opaca sunt implicati doi mercenari, Mallory (Gina Carano) si Aaron (Channing Tatum), seful firmei de mercenari Kenneth (Ewan McGregor), un agent guvernamental (Michael Douglas) si contactul acestuia intr-o operatiune cu miros de tzeapa, Rodrigo (Antonio Banderas). Pentru a garnisi si mai bine plotul este introdus pe la jumatatea filmului inca un spion, Paul (Michael Fassbender), un individ misterios al carui joc va oferi unul din twisturile cheie ale intregii scheme.
Asa cum ne lasa sa intelegem Haywire e un film axat pe actiune si in consecinta e curat de orice brizbriz-uri narative cum ar fi un background elaborat al eroinei (stim doar ca a fost puscas marin) sau o relatie amoroasa (care exista doar circumstantial) pe post de agent motivant, lucruri care n-ar fi facut decat sa incarce un story deloc complicat si i-ar fi dereglat si mai mult ritmul. Scenele de actiune sunt intense si constau in principal din confruntari unu la unu intre personajul Ginei si cei care vor s-o elimine. Acele momente sunt suficient de realiste si de atent coregrafiate incat sa suspende orice pariu pe castigator, debuteaza adeseori spontan si sunt finalizate nu de putine ori cu un brat rupt sau fata tumefiata. In aceasta privinta Haywire e cel putin la fel de intens ca un action cu Jason Bourne. Mai mult, in spatele fiecarei lovituri aplicate sau incasate de Mallory e un sentiment de autenticitate fizica.
Desigur ca Haywire nu e un film perfect. Nici macar unul memorabil, exceptand cazul in care faceti o pasiune pentru Gina Carano. Chiar daca momentele de conflict sunt explozive si iti capteaza atentia intre ele sunt destui timpi morti ca sa te faca sa-ti pui intrebari. Practic nu exista tensiune in asteptare. Parca Soderbergh a mers pe zona de frontiera dintre un action minimalist brutal si un thriller elaborat. Un compromis care functioneaza cel putin din punct de vedere al experientei de-o ora jumate insa unul fara vreo sansa reala in oceanul de filme cu spionaj, tradari si polite platite in gloante si sange. Asta daca nu cumva Haywire e doar “deschiderea” intr-o partida de poker hollywoodian cu cel putin doua “plusari” dupa care Soderbergh sa-si arate toate cartile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)