vineri, 10 iunie 2016

Vederi Meserie!


Dragi prieteni din București. Am înțeles că treceți prin momente grele. Vi-i trimitem pe Makunouchi BentoTrompetre și Vali Chincișan să vă scape de inimă rea. N-au avut transport gratuit așa că au plecat cu bărcuța, după cum puteți vedea din vederile de mai jos, transmise de Waka_X din fiecare port de pe traseu. Vor ajunge deseară, 10 iunie, fix la ora 20.00. La Street Delivery. Meserie!










duminică, 5 iunie 2016

Caligrafie ca la TIFF


Răzvan a ajuns la TIFF în partea a doua, când vine lumea bună, nu ca noi, restul echipei Marele Ecran, care ne-am cărat după primele zile. Între un film și altul a apucat să-și ia și notițe. Fiind caligrafiate cu mână de desenator, n-am putut să nu vi le arătăm. E și depre Câini, câștigătorul competiției și filmul sold-out al ultimei zile de festival.






Răzvan Băloi

joi, 2 iunie 2016

Poșta torenților 3, cu Bumbăcesxu


Voi întrebați, Bumbăcesxu răspunde:


Q. Bună ziua! De curând a aflat tot universul că noi descărcam filme mult mai repede decat americanii. Dar oare suntem și la fel de buni la protejat? Ajung filmele romanesti pe torenți?
Cum faci să le găsești? Dacă ești un tânăr regizor și ai un film bun (și nu ești Jude care n-are probleme cu pirateria) cum îți protejezi filmul? Mulțumesc anticipat, Laurențiu Pomenescu.



A. 

In atentia domnului sau a doamnei Laurentiu Pomenescu.

Filmele romanesti sunt in doua categorii: rare si foarte rare. Exista si o explicatie pentru raritatea lor. Nu au distributie domestica aproape deloc. Daca, de exemplu, un dvd cu un film ca "Frozen" este de cumparat la aproape orice colt de strada, unele filme romanesti sunt la fel de rare ca o floare de colt. 

Si daca, printr-un fapt astronomic de genul alinierea planetelor o data la 500 de ani, gasesti unul din cele 7 dvd-uri puse spre vanzare, da-mi voie sa te numesc un mic mancator de rahat. Norocul ti-a suras in viata. Poti sa te apuci de pariat. Daca sunt sanse de 77/1, tu o sa castigi. 

Forumurile private, unde ti se da un link de pe care sa-ti descarci filmul mult visat, sau siteurile de torenti europeni, de unde poti sa descarci, de exemplu, o minunata varianta a filmului "Usturoi" piratata din cinematograf, exista. In cazul in care filmul dorit este unul cu pretentii, castigator in prealabil de vreun premiu pe la te miri ce festival, atunci poate sa aiba si o viata de dupa, o mult castigata premiera pe HBO urmat de o multiplicare pe suporturile de larg consum, gen dvd, blu ray sau vhs si care se gasesc in toate magazinele de profil, adica Carturesti si doar in capitala. Pana una alta, si o varianta filmata in cinematograf este de bun augur.

Bumbacesxu


Și o piesă asortată, dacă tot începe Revolution mâine

miercuri, 1 iunie 2016

3 artiști + 1 la Trilogia Lubeniței

4 AFIȘE DE FESTIVAL

A devenit deja un obicei ca pentru imaginea Ceau, Cinema! să lucreze artiști grafici și ilustratori. La a treia ediție a festivalului (14 -17 iulie) au fost invitați să deseneze trei artiști timișoreni. Sorina Vazelina, Răzvan Cornici și Lucian Popovici au propus fiecare o versiune de afiș. Foarte diferite ca stil și concept, cele trei variante au un singur element comun: ‘Trilogia Lubeniței’.

Sorina Vazelina este graphic designer și ilustratoare, născută și educată la Timișoara. Printre proiectele în care s-a implicat se numără identitatea vizuală pentru Noaptea Albă a Galeriilor (București) sau compendiul de benzi desenate: The Book of George. Sorina se descrie astfel: “Unguent oftalmologic, elimină grijile chiorâtului, desfundă ochii și clătește cu balsam mintea. Efectele sale sunt vizibile de la prima aplicare. Pentru o acțiune în profunzime masați globii oculari regulat cu acest remediu.” Sorina Vazelina va susține și un atelier de bandă desenată în cadrul festivalului.

Razvan Cornici îmbină tehnicile desenului și colajului volumetric cu pasiunea sa pentru benzile desenate cu super eroi, realizând basoreliefuri din hârtie decupată, modelată și lipită, ce amintesc de diorame.
A participat la expoziții de grup ca București Optimixed (2014), Supermarkt Nürnberg (2015),
Mittlerweile Landshut (2015) și a avut o expoziție personală la Cărturești Timișoara (2015). Tot recent
a colaborat cu edituri și agenții de publicitate pentru clienți cum ar fi Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria. (http://cuttingalex.blogspot.ro)

Lucian Popovici este grafic designer. Adoră verdele, chițibușurile și ideile culturale independente ce ajung să schimbe ceva în jurul lui. Pe scurt: un pitic sprinten în luptă cu titanicul prost gust se reîntoarce 2.avi.

O bună parte din materialele create anul trecut de artiștii din Balamuc (Loc de joacă și altele) și Super Smooth Studio se mai pot găsi în Cineshop-ul de pe www.ceaucinema.ro. Pentru imaginea festivalului lucrează încă de la prima ediție și muzicianul Felix Petrescu alias Waka X (Makunouchi Bento).

A treia ediție Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 14 - 17 iulie, la Timișoara și Gottlob (prima localitate rurală din România cu un cinematograf recondiționat). Din program nu vor lipsi animațiile, documentarele, cele mai noi filme europene și mult-așteptata lubeniță de Gottlob. Mai multe detalii puteți afla pe pagina de internet www.ceaucinema.ro sau la e-mail: festival@ceaucinema.ro.

Festivalul de film Ceau, Cinema! este organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală și este primul festival din Timișoara dedicat filmului european. Evenimentul este realizat de voluntari.

Parteneri: Vitas România, Kathrein România, Direcția Județeană de Cultură Timiș, Primăria Gottlob, Primăria Timișoara, Institutul Francez din Timișoara, Centrul Cultural German din Timișoara, Institutul Polonez din Bucureşti, Institutul Camoes, Ambasada Portugaliei în România, AMBASADA, Atelier 1.







Lotte goes South

TRILOGIA LOTTE LA TRILOGIA LUBENIȚEI

Dragi copii,
dragi părinți,
& dragi copii mari
Cadoul nostru vă așteaptă la Ceau, Cinema! (14 - 17 iulie) sub forma 'trilogiei Lotte'. Trei animații estoniene minunate (Loi Secretul Pietrei Lunii, Lotte Goes South, Lotte from GadgetvilleLotte and the Moonstone Secret) vor fi proiectate la Timișoara și Gottlob. Intrare liberă pentru copii.


Un pic de magie a fost și în procurarea lor. Producătorul Kalev Tamm (de la Joonis Films) ni le-a dăruit spre difuzare, fără bani. Irma Băloi ne-a adus DVD-urile tocmai din Tallinn. Fiica ei, Karina, a vizitat studiourile unde e în producție o nouă animație cu Lotte și a reușit chiar să vadă bucățele din noul film. Iar Clorofilm, distribuitorul din România a unei părți din 'trilogie' și partenerul nostru mai vechi, susține acest eveniment în premieră pe țară: toate trei Lotte la un loc!
În Estonia, Lotte e atât de iubită încât a inspirat un parc tematic pentru copii. Și ar trebui să fie cunoscută peste tot. E o ocazie pentru copiii noștri să vadă că există animație și în afara lumii Disney. 

marți, 31 mai 2016

Afiș Ceau, Cinema! - Dubla 3



După ce am anunțat doi (Răzvan Cornici, Lucian Popovici) dintre artiștii care desenează anul acesta pentru Ceau, Cinema!, e momentul să dezvăluim și al treilea nume: Sorina Vazelina.

Efectul Vazelina se descrie așa: “Unguent oftalmologic, elimină grijile chiorâtului, desfundă ochii și clătește cu balsam mintea. Efectele sale sunt vizibile de la prima aplicare. Pentru o acțiune în profunzime masați globii oculari regulat cu acest remediu.” 
Printre proiectele (numeroase) în care s-a implicat se numără identitatea vizuală pentru Noaptea Albă a Galeriilor (București) sau compendiul de benzi desenate: The Book of George. 
Sorina Vazelina a desenat versiunea ei de afiș pentru Ceau, Cinema!. Dacă priviți cu atenție veți găsi aici și câteva clu-uri cu privire la program. Și mai avem vești bune: Sorina vrea să țină un atelier de bandă desenată la festival. În rest o găsiți pe www.vazelina.ro



joi, 26 mai 2016

Afiș Ceau Cinema - Dubla 2


Cum se ajunge în miezul lubeniței?
Uite așa!

Afiș decupat în hîrtie cu multă migală și răbdare de Răzvan Cornici. "Îmbină tehnicile desenului și colajului cu pasiunea sa pentru benzile desenate cu super-eroi, realizând basoreliefuri  din hârtie decupată, modelată și lipită, ce amintesc de diorame". Zice Șapte Seri pentru care tocmai a făcut o copertă, dar nu zice nimic de pasiunea lui Răzvan pentru filmul documentar.

Și ca să zicem tot, Răzvan Cornici asigură continuitatea colaborării cu grupurile de artiști care au lucrat anul trecut la fest: Balamuc, loc de joacă și altele și Super Smooth Studio.


Festivalul Filmului European revine la Timișoara

După o absență de patru ani, Festivalul Filmului European, aflat la cea de-a XX-a ediție națională, revine la Timișoara. 
Festivalul debutează în Timișoara pe 27 mai, la Grădina de vară 'Capitol' a Filarmonicii Banatul, cu filmul Banat (Italia, 2015), în regia lui Adriano Valerio. La proiecție va fi prezent actorul român Ștefan Velniciuc (pe care-l știți din serialul UMBRE), pentru a răspunde întrebărilor publicului după vizionare. Pelicula prezintă povestea neobișnuită a doi tineri care emigrează în sens opus față de cum ne-am fi așteptat: nu din România în Italia, ci din Italia în România, în căutarea unui loc de muncă, dar și a fericirii.
Între 27 și 29 mai, la AMBASADA, timișorenii sunt invitați să vizioneze șapte filme europene foarte diferite: drame, filme de acțiune, omnibus-uri, teatru filmat, filme experimentale de artă. Dintre ele, un omnibus de filme scurte despre Zagreb; o reinterpretare, modernă și nonconformistă, a piesei lui Shakespeare, Hamlet (2015), cu actrița Maxine Peake în rolul titular, filmul experimental Hotel Dallas, care a avut premiera națională la ediția bucureșteană a festivalului sau filmul Mediterranea — parte a secțiunii Fuga în Europa și finalist la premiile LUX ale Parlamentului European în 2015. 
Accesul la proiecții este gratuit, iar programul de la Ambasada e următorul:
Sâmbătă 28 mai
17:00 Copacul — (dramă, Sonja Prosenc / Slovenia / 2014) 90'
19:00 Povești din Zagreb Vol. 3 — (dramă, omnibus, r. Ivan Salaj, Pero Oreskovic, Matija Vuksic, Vlatka Vorkapic, Danilo Serbedzija, Radislav Jovanov Gonzo / Croația / 2015) 100'
21:00 Mediterranea — (dramă, Jonas Carpignano / Italia, Franța, SUA, Germania, Quatar / 2015) 107'
Duminică 29 mai
17:00 Hotel Dallas — (film experimental, docu-fiction, r. Sherng-Lee Huang, Livia Ungur / România, U.S.A. / 2016) 74' 
19:00 Intrusul — (dramă, acțiune, r. Shariff Korver / Olanda / 2014) 87'
21:00 Hamlet — (teatru filmat, r. Margaret Williams, Sarah Frankcom / Marea Britanie / 2015) 184'

miercuri, 25 mai 2016

Africa Mea


Astăzi, colaboratorul și prietenul nostru Cristian Ilea,  un mare iubitor al naturii și care, printre altele, a regizat clipul nostru de 2 % (aproposito, azi e ultima zi când puteți depune formularele, pe jumate deja completate), vă invită să găsiți 'spiritul african din Banat'. Casa Artelor, ora 19.



”În data de 25 mai este Ziua Africii! Cu acest prilej se celebrează lupta popoarelor africane pentru independență, libertate și emancipare și este, totodată, un simbol al unității africane. În ultimi zece ani am avut ocazia să-mi desfășor activitatea în 7 țări africane: Maroc, Mauritania, Senegal, Africa de Sud, Uganda, Kenya și Egipt. Toată această experiență vizuală va fi comprimată într-un singur eveniment: “Africa mea”.

Expoziție foto: 

Fotografiile vor prezenta viața sălbatică africană de la Capul Bunei Sperante, până la Marea Roșie trecând prin Kruger National Park, Masai Mara, Nakuru National Park și Amboseli National Park.

Proiecție de film documentar: 

“Uganda, 15. Cea mai tânără ţară, cel mai sărac continent” este primul documentar filmat de o echipă de televiziune din România ( Cristian Ilea, Marian Voicu) în Uganda. Se vorbeşte în acest documentar despre eforturile uneia din cele mai sărace ţări ale lumii de a-i aduce pe copii în şcoli. O ţară ai cărei copii trebuie să înfrunte sărăcia, malaria, SIDA şi războiul pentru a merge la şcoală.

Uganda este o ţară cunoscută mai mult din cauza masacrelor comise de Idi Amin, în care jumătate din populaţie trăieşte cu mai puţin de 1 dolar pe zi. O ţară lipsită de apă şi electricitate. “Uganda este, totuşi, cea mai tânără ţară din lume, cu o medie de vârstă de numai 15 ani ( în cazul României este de 38 de ani). În fiecare an, 1,4 milioane de copii trebuie să meargă la şcoală. Jumătate din elevi abandonează însă studiile până în clasa a 7-a, din cauza sărăciei”. Marian Voicu

Concert:

Mircea Ardelean JR și Cezar Vasiescu vor căuta, cu ajutorul instrumentelor muzicale africane, spiritul african din Banat.”

joi, 19 mai 2016

Vinterberg is coming

UNA CU VINTERBERG, ALTA CU MUNGIU


Coincidență. În urmă cu fix trei ani, eram în fața clădirii (Palais de Festival) unde se întâmplă o halcă mare din Festivalul de Film de la Cannes. E o viermuială ca la Ocska Piaț, pe strada din fața Palatului. Ziariști, turiști, cineaști, gură-cască, vin din toate direcțiile, ca într-o intersecție nesemaforizată din Egipt.

Cumva, în forfota aia, l-am zărit pe Thomas Vinterberg. Un danez înalt, elegant, chipeș. Până în acel moment, nu am fost curios să vânez staruri sau autografe. Dar n-am rezistat impulsului de a vorbi cu unul din părinții Dogmei 95 (și regizorul Festen, Dear WendyThe Hunt etc).

Vinterberg era președintele juriului Un Certain Regard și se îndrepta către o proiecție. A fost de o politețe rece, nu știu dacă "scandinavă" sau era sătul de ziariști. Dacă inițial a agreat să-mi acorde un interviu via e-mail, apoi s-a răzgândit și tot repeta că "trebuie să vorbesc la Zentropa mai întâi".

Se vedea că eram nou la Cannes. Rareori poți să te iei pe stradă de cineaști de calibrul lui și să te aștepți să-ți dea adresa de e-mail și poate chiar să mergeți să beți ceva împreună. Există un protocol, o etichetă. Dar, ca să fiu sincer până la capăt, nici nu-mi doream interviul atât de mult. Era doar un pretext ca să-l opresc un minut pe Vintenberg din drum și să-mi adaug un moment hyper & glam în bagajul cu suveniruri de la Cannes.

Mi-am amintit de istorioara asta (fără niciun tâlc special), cu ocazia proiecției pe care o facem mâine, 20 mai, la AMBASADA, cu ultimul film al lui Vinterberg la Timișoara: The Commune (Comunitatea). Nu l-am văzut încă și sunt foarte curios. Ce știu sigur e că n-o să fie o "comedie romantică franțuzească".

Coincidență, fix azi e ziua lui de naștere.

Fan-fact: ca să aducem filmul n-a trebui să vorbim înainte cu Zentropa (a vorbit Independența Film cu ei :)




Rewind, vreo 7 luni înainte de Cannes 2013, CUT TO altă scenă de care mi-am amintit zilele acestea. Îi are ca protagoniști pe Cristian Mungiu (venit să prezinte După Dealuri la Timișoara) și primarul proaspăt al Timișoarei, Nicolae Robu.

Pe scena Filarmonicii, regizorul a declarat public că nu e mulțumit de "condițiile de Cămin Cultural" în care se face proiecția: ecran mic, sunet prost. Și durerea era cu atât mai mare cu cât proiecția avea loc într-un fost cinematograf. Aluziile lui Cristian Mungiu au fost urmate în holul de la Capitol de o întrebare directă către primar: "Domnule primar, nu ajutați la amenajarea unei săli de cinematograf la Timișoara?". Scenă la care au asistat mai mulți martori (în afară de subsemnatul), între care Marian Rădulescu și Florin Iepan. Primarul a asigurat oaspetele de interesul și sprijinul său total în acest sens.

Ieri, i-am rememorat primarului întrebarea lui Mungiu, profitând de prezența sa (neașteptată) la întâlnirea cu operatorii culturali independenți care am cerut îmbunătățirea modului în care se finanțează cultura de la bugetul local. I-am subliniat că patru ani mai târziu, iată, regizorii români (că se întorc de la Cannes, de la Berlin sau de la Buftea) nu au o sală decentă de cinematograf în care să-și prezinte filmul la Timișoara. Am primit noi asigurări.

Una peste alta: Cristian Mungiu face premiera de gală la Bacalaureat tot în sala Capitol a Filarmonicii, sâmbătă, 21 mai, ora 20.

PS. Să fim corecți până la capăt și să recunoaștem o victorie a edililor: recuperarea cinematografului Studio de la privați (anulând un act notarial viciat, o Hotărâre de Guvern și o întreagă schemă de mafie imobiliară). Viceprimarul Dan Diaconu vorbea ieri, că după audiențe la toți miniștrii Culturii din ultimii ani, se mai așteaptă o semnătură ca acest cinematograf să reintre în posesia orașului (acum l-au readus în proprietatea statului). Edilii declară că își doresc reamenajarea Studio ca un cinema de artă/ cinematecă. Intențiile sunt bune, dar - știți cum e - am mai văzut filmul ăsta și acum patru ani.