Marele Ecran

joi, 4 iunie 2015

Foarte scurt, foarte curand - TRES COURTS 2015

3 minute e un cântec pop, o cafea şi o ţigară, o privire schimbată cu un necunoscut între două staţii de metrou…

3 minute e o adevărată pauză de respiraţie în această epocă în care toată lumea se grăbeşte.

3 minute este provocarea propusă regizorilor filmelor de foarte scurt metraj din Festival Internaţional Très Courts.

Mult timp considerat o încercare, înainte de a face un film adevărat, scurt metrajul s-a consacrat în sfârşit ca un gen de sine stătător. Şi mai concis, foarte scurt metrajul permite cele mai inovatoare şi mai spectaculoase experimentări: cu sub 3 minute de imagini, un buget accesibil şi un timp de realizare scurt, el oferă mare libertate şi creativitate regizorilor şi chiar amatorilor.
Filmele Très courts au ca punct comun durata limitată şi oferă o perspectivă panoramică asupra societăţii contemporane şi evenimentelor din jurul nostru.

La Timișoara Festivalul ajunge JOI, 11 IUNIE, începând cu ora 16 la Ambasada (Str. Anton Seiller, nr.2). Intrarea este liberă în limita celor 125 de locuri disponibile. Subtitrarea este in lb romana.

ora 16 – Selecţia TRÈS COURTS FAMILIAL (pentru copii peste 7 ani)

ora 17 – Selecţia PAROLES DE FEMMES explorează prin 20 de filme perspectivele feminine pentru a încerca să le înţeleagă specificitatea. Un lucru e sigur : în scurt metraje, femeile nu sunt de decor !

ora 18 – Competiţia ROMÂNEASCĂ „AROUND THE TRÈS COURTS” prezintă 19 filme foarte scurte româneşti, create de amatori, de studenţi ai şcolilor de film şi animaţie sau de profesionişti.

ora 19 – Competiţia INTERNAŢIONALĂ. Cele 43 de filme din această selecţie reflectă ultimele tendinţe în creaţia audio-vizuală actuală : un tur al lumii din scaunul sălii de cinema!

Festivalul Internaţional Très Court are loc în toată lumea în aceeaşi perioadă, din 5 în 14 iunie 2015, pe 5 continente, în 30 de ţări şi în peste 100 de oraşe, din care 20 în România.

duminică, 31 mai 2015

NoTIFFe (Ziua Doi)

"Nimeni nu si-a imaginat ca sfarsitul lumii va veni in felul acesta". Cele 10 porunci ale Tijuanei pentru restul lumii. NAVAZAJO e ca un scuipat in fata, din partea ultimilor 'lowlifes' (prostituate, junkies, Cartel boys etc) pentru care banii sunt drogul cel mai greu de obtinut. Infernul e deja aici. Mântuirea e posibila doar daca avem curajul sa-i privim in ochi pe cei care ne-au scuipat. O experienta cu totul inconfortabila.

Despre inoportunitatea deschiderii vechilor rani vorbesc mai multe personaje (fie criminali, fie victime) din CUM ARATA TACEREA (The Look of Silence), sequel-ul" lui Joshua Oppenheimer la The Act of Killing (doc-ul despre genocidul din Indonezia). "Trecutul e trecut', "sa uitam, ca sa mergem inainte", "sa-i judece Dumnezeu" sau chiar amenintari ( "nu mai zgandariti lucrurile, ca se vor repeta"). Dar cum poti uita cand traiesti laolalta cu criminalii fiului/fratelui tau. Si nu accepta raspunderea pentru crimele lor. Ba mai mult, se falesc cu ele.

Un batran care are peste 100 de ani e intrebat in mai multe randuri daca isi aminteste de fiul sau, Ramli, ucis de comando-urile mortii. "Care fiu?" repeta intrebarea batranul senil. Cand istoria e scrisa doar de invingatori si predata asa la scoala, istoria devine amnezica. Un popor se simte in tara sa ca acel batran (orb si senil): ca intr-o casa straina. Asa arata tacerea. Doar ca unii nu mai pot tacea. Daca prima oară i-a pus pe făptași fata in fata cu crimele lor, acum ii pune fata in fata cu urmașii victimelor lor. M-a rupt cu partea a doua a campaniei lui impotriva uitarii.

1001 DE GRAME e varianta norvegiana pentru "o comedie romantica". Rece, masurat, filosofic. Reperele si etaloanele sunt importante in viata omului. Dar cat exact cantareste o viata? Ce ramane dupa ea? Regizorul Bent Hamer (care are parte de o scurta retrospectiva in festival) a spus ca i s-a parut o oportunitate de aur de a face un film despre o femeie aflata pe in drum cu "dead end". Angajata la Institutul Norvegian pentru Masuratori "ea incearca sa de tina de repere. Dar evident ca viata e mai mult de atat". Macar cu un gram.

Tag-line: "Cea mai mare greutate e sa nu duci nicio greutate".

Despre repere si faptul ca nu poti trai tinindu-te rigid de ele a fost ultimul film al zilei 2 pentru mine. LECTIA (Bulgaria) e primul titlu pe care l-am prins din competitie (regia Kristina Grozeva, Petar Valchanov). Am o oarecare retinere fata de filmele la care iti dai seama incă de la jumatate incotro vor sa ajunga, care e "mesajul" lor. Care e "morala" cu care trebuie sa pleci de la film. Iar cand pleci de la asta nu are cum sa nu afecteze restul constructiei, sa nu para artificiala. Nadia e profesoara de engleza si descopera ca in clasa ei s-a produs un furt si promite o Apoi afla ca sotul ei nu a platit ratele la banca, ceea ce de transforma intr-o cursa contracronometru pentru a nu pierde casa si, in acelasi timp, sa-si pastreze demnitatea. Mi-a amintit, nu stiu de ce, de Marion Cotillard in filmul fratilor Dardenne sau, pana la un punct, de Sandra Bullock in Gravity (pentru toate obstacolele care trebuie depasite). Dar noi stim deja, incă de la jumatate, pentru cine e de fapt "lectia". Altfel protagonista Margita Gosheva face un rol foarte bun. Iar orasele mici ale Bulgariei ofera un cadru familiar spectatorului roman.

sâmbătă, 30 mai 2015

Notite (ziua 1 TIFF)

Nu e timp de scris frumos, pe curat. E timp de vazut filme.

Va arat direct notitele mele. Sau NoTIFF-ele.

vineri, 29 mai 2015

Vinerea animata: Missing One Player

"Missing One Player” by Lei Lei - NOWNESS from NOWNESS on Vimeo.

Afișul zilei: TIFF 2015

Dragă TIFF, here I come!
Sunt tare curios cu ce o să mă uluiești/ lovești/ ții cu ochii larg deschiși, de data asta.

Mă îndoiesc că voi avea vreme de cronici ample, dar urmăriți paginile de facebook și twitter ca să vedeți ce mă impresionează în jumătate de TIFF, cît voi prinde anul acesta. Pe locuri, fiți gata, start (semi)maraton!

joi, 28 mai 2015

Trailerul zilei: Comoara

Se pare că Porumboiu se întoarce la genul de umor din A fost sau n-a fost?
Musai de verificat. În cinematografe, de mîine, 29 mai.

marți, 26 mai 2015

Juriul Ceau, Cinema!

TREI ÎNTR-O BARCĂ. BARCA CEAU, CINEMA!

S-a încheiat perioada de înscriere la prima ediție a competiției Ceau, Cinema! Pînă deliberează selecționerul Ionuț Mareș ce filme veți vedea, noi suntem bucuroși să anunțăm componența juriului. Bucuroși că ni s-au alăturat trei oameni serioși (cu tot cu Omul Invizibil), care ne dau și mai multă încredere în îndrăzneala noastră. Două voci puternice și distincte ale criticii românești de film se vor armoniza (sperăm!) cu o prezență feminină tot mai vizibilă în cinema. Iată-i!

Lucian Maier este critic de film, co-fondator și responsabil editorial al proiectului FilmSense.eu; este colaborator permanent al revistei de cultură Tribuna (Cluj-Napoca). Publică texte despre film din anul 2005 și a colaborat cu LiterNet.ro, Echinox sau Vatra. A colaborat și cu revista IDEA (artă+societate) pe subiecte de artă contemporană. Este autorul eseului Comunismul românesc, o realitate discutată cinematografic (2012), publicat de Editura LiterNet. Un alt eseu de-al său, Direcții în documentarul românesc actual, e parte din volumul Politicile filmului. Contribuţii la interpretarea cinemaului românesc contemporan (2015, Editura Tact).

Andreea Vasile a studiat actoria la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (master, promoția 2010). În 2014, a fost selectată în Talent Campus-ul Festivalului de la Sarajevo, iar în 2014 în programul Berlinale Talent Campus din cadrul Festivalului de la Berlin. A debutat pe micul ecran în serialul La urgenţă (2006), jucând în paralel în teatru, la Nottara, Metropolis sau Godot. Anul acesta, a putut fi văzută în serialul produs de HBO România, Umbre si in lungmetrajul lui Tudor Giurgiu, De ce eu?. A mai jucat în Holiday at the Seaside (scurtmetraj de Cristina Groșan), Sunt o babă comunistă (r. Stere Gulea) şi Q.E.D. (r. Andrei Gruszniczki).

Cinesseur scrie din 2009 pe blogul cu acelaşi nume, blog de film rezervat obsesiilor sale cinematografice dar mai ales celor câteva sute de cinefili care-l citesc. Blogul e accesibil în regim privat: intră cine vrea, rămâne cine poate (ca pe vremuri, la Junimea). Omul din spatele blogului e invizibil şi aproape inaccesibil, „o combinaţie de J.D. Salinger, Th. Pynchon, Mr. Arkadin, Howard Hughes & avioanele stealth la un loc”, cum îl definea un mare critic cândva.

vineri, 22 mai 2015

Micul prinţ s-a făcut mare

A lua Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupery şi a te gândi la o continuare a poveştii poate părea un exerciţiu creativ deopotrivă îndrăzneţ şi incitant. Reuşeşte regizorul Mark Osborne să îl ducă la bun sfârşit în animaţia prospăt lansată la Cannes?

Pentru început, animaţia lui Osborne fixează un cadru contemporan în care să înceapă dezvăluirea poveştii din carte. El arată cam aşa. O fetiţă de vreo 7-8 ani şi mama ei divorţată îşi duc viaţa după reguli şi planuri extrem de clare – concepute de mamă şi adoptate cu entuziasm de micuţă. Totul se schimbă când cele două se mută într-un casă al cărei vecin are un avion în curte şi încearcă să îl pornească. Un pic nebun şi un pic nonconformist, bătrânul din casa vecină începe să o fascineze pe fetiţă şi să pună în pericol eforturilor mamei de a-şi transforma copilul într-un mic adult responsabil.

Prin vocea lui Jeff Bridges, bătrânul devine cel care o introduce pe micuţă în lumea Micului Prinţ.

Secvenţele generate exclusiv pe computer, reprezentând rama contemporană a poveştii, alternează binevenit cu cele în care pe post de personaje animate sunt nişte păpuşi din fetru şi carton. Acestea din urmă urmează fidel linia estetică a desenelor lui Saint-Exupery din cartea Micul prinţ şi construiesc un univers cu infinit mai multă candoare şi expresivitate decât cel dominat de CGI. Păcat că astfel de secvenţe nu sunt foarte multe. Şi păcat că scenariul derapează la final spre un fel de action-movie în care fetiţa îl descoperă pe Micul Prinţ într-o nouă lume, devenit adult. Secţiunile respective nu mai au nimic din spiritul şi atmosfera textului, din profunzimea metaforelor expuse subtil de personajele lui Saint-Exupery.

Nu sunt foarte sigură că ce rezultă e un film pentru copii. Nostalgia după starea de graţie pe care am avut-o cu toţii în copilărie şi am uitat-o pur şi simplu pe parcurs mi se pare un subiect prea complex şi nu neapărat interesant pentru copii. Aşadar, cred că Micul prinţ al lui Mark Osborne va fi savurat în special de adulţi, cu precădere dacă nu-i deranjează faptul că regizorul şi scenaristul renunţă aproape complet la subtilitatea cărţii şi subliniază „mesajul” în culori fosforescente.