sâmbătă, 28 martie 2015
De ce Aferim?
Jurnalistul, criticul de film, fostul coleg, prietenul și (îmi place cum sună) selecționerul competiției Ceau, Cinema!, așadar Ionuț Mareș a realizat o anchetă în rîndul criticilor și cronicarilor de film cu întrebarea: "De ce este Aferim! un film important?". Mai jos puteți citi varianta lungă a răspunsului meu pentru Ziarul Metropolis. Din partea Marele Ecran a mai răspuns și Adina Baya. Citiți, vă rugăm, și celelalte opinii, probabil mai savuroase și sigur mai competente ca ale noastre.
"Aaa! e românesc?
Eu nu mă duc la filme românești.
Păi nu-mi ajunge deja ce văd în fiecare zi, pe stradă, la televizor?
De ce să mai dau bani pentru asta?”
E răspunsul pe care l-am primit de prea multe ori, cînd semnalam cunoscuților apariția unui film românesc. Persoane cu educație, nu fitecine. Oameni tineri, nu acriți de timp.
Aferim! este filmul care ar putea să-i convingă să mai dea o șansă Cinema-ului nostru. Pentru că îi va transporta în altă lume așa cum își doresc, rămînînd totuși într-un timp etern românesc. Aferim! nu e pentru "ipochimenii care or să ne pomenească peste 200 de ani". E chiar despre ei. Adică…noi.
Aferim! semnalează o ruptură binevenită de curentul “minimalist-mizerabilist” si de filmele istorice "patriotice". Aferim! ne obligă să încetăm discuțiile despre “valuri" și mode, pentru a ne concentra pe ce e cu adevărat important.
Aferim! e important pentru felul în care atacă discriminarea (de toate felurile). Jude nu răzbună sclavii (ca Tarantino). Doar ne arată negrul de sub unghie. Apropo, aș vrea ca Jude să ne mai “strice” imaginea în lume. De cîteva ori.
Aferim! e important pentru că a stîrnit și încă mai stîrnește atîtea discuții (chiar dacă se vorbește enorm și “pe alături"). Ne provoacă să ne punem întrebări despre noi, despre prezent și trecut, despre viață (nu acesta e, în esență, scopul artei?), fără să se ia prea tare în serios.
Aferim! e important pentru că ar putea schimba și felul în care românii își văd cinematografia. Iată că un film românesc poate fi entertaining și inteligent, “de acțiune” și "de gîndit". Pe scurt, fiecare poate să plece acasă cu ceva.
E un film atît de important încît sper că valahii (care au cea mai bună viteză la download din UE) să nu mai astepte sa-l dea jos de pe torenți, ci să-l vadă pe un ecran mare, în toată măreția imaginii sale. Și după ani, să-l dea dascălii la școală. E dovada vie și delicioasă că limba română poate să sune bine într-un film.
E genul de film de care un distribuitor polonez spunea că are nevoie cinematografia română. Tot el se mira că filmele noastre de succes strîng cel mult 100.000 de spectatori, în timp ce în Polonia titlurile autohtone vînd peste 2 milioane de bilete. Dacă Aferim! nu va reuși să producă cifre-record de audiență, măcar va pune (sau ar trebui să pună) în discuție sistemul de distribuție. Pentru că e timpul să depășim stadiul “caravanei”, ca mijloc principal de promovare.
Pentru mine, Aferim! și A fost sau n-a fost? sunt filmele de după '90 care surprind fibra intimă a acestui popor și mentalitățile/ prejudecățile sale. Anul trecut, în cadrul Ceau, Cinema!, am proiectat A fost sau n-a fost? pe stadionul unei comune de lîngă Timișoara (Gottlob are primul cinema recondiționat din mediul rural). Îmi doresc ca vara asta să proiectăm acolo Aferim!.
Dacă de obicei tinerii nu citesc cartea pentru că preferă să vadă filmul, îmi place să cred că, după Aferim!, unii tineri vor dori să citească "și cartea”. Sunt prea optimist? Acesta este “efectul Aferim!”. Aferim! e un semn de exclamare pentru Cinema-ul românesc. Și cîteva semne de întrebare pentru noi toți.
N-aș vrea să închei într-o notă pompoasă sau profetică, dar am senzația că Aferim! nu e doar despre ultimii 200 de ani. E un film și pentru următorii 200. (Lucian Mircu)
De ce e „Aferim!” e un film foarte important pentru cinemaul românesc? Pentru că, în spatele unui western cu oameni în iţari, se ascunde un fel de poveste atotcuprinzătoare despre România, o „metanarrative”, dacă ar fi să împrumut termenul lui Lyotard. E filmul care îţi arată cum eşti şi de ce eşti aşa, îţi aminteşte de unde vii.
Şi te face să constaţi cinic-amar că, deşi au trecut 180 de ani de la acţiunea filmului, majoritatea lucrurilor arată cam la fel. Minorităţile etnice sunt luate, în continuare, drept ţapi ispăşitori pe care majoritatea i-ar tortura oricând cu plăcere pentru a-şi distrage atenţia de la propriile greşeli. Stăpâne absolută peste relaţiile interumane sunt tot negocierea, cearta, ţigăneala pe bani mărunţi şi ciubucul.
Femeile sunt, în marea lor majoritate, tot privite ca nişte anexe cu creierul mai mic al soţilor/taţilor lor. Trăim în continuare în ţara lui „facem să fie bine”. Suntem cu toţii în continuare nemulţumiţi de ţara în care trăim etc. Iar dincolo de toate tarele, românul continuă să fie un tip «de treabă», gata să ia apărarea celor care o merită, dar în acelaşi timp să fugă cuminte la loc în banca lui atunci când o figură autoritară îi cere asta cu ton apăsat.
„Aferim!” e unul dintre cele mai „româneşti” filme pe care le-am văzut vreodată, stabilind cu precizie o suită de valori universale ale acestui neam. Asta dacă vrei să-l vezi aşa. Dacă nu, mai e şi varianta de a-l citi ca pe o pastişă la adresa lui Tarantino, a lui Shakespeare, a „Moromeţilor” şi a altor câteva piese magistrale care se pot ghici în intertext.
„Last but not least”, e de departe cel mai credibil film de epocă românesc pe care l-am văzut deodată. Jude are un talent rar de a reda autenticul chiar şi când actorii vorbesc în proverbe; şi când zapciul lui Teo Corban e o doar voce care se aude în timp ce doi călăreţi abia se zăresc în depărtare pe ecran, şi când stai la masa din cârciumă cu Şerban Pavlu. (Adina Baya)
Şi te face să constaţi cinic-amar că, deşi au trecut 180 de ani de la acţiunea filmului, majoritatea lucrurilor arată cam la fel. Minorităţile etnice sunt luate, în continuare, drept ţapi ispăşitori pe care majoritatea i-ar tortura oricând cu plăcere pentru a-şi distrage atenţia de la propriile greşeli. Stăpâne absolută peste relaţiile interumane sunt tot negocierea, cearta, ţigăneala pe bani mărunţi şi ciubucul.
Femeile sunt, în marea lor majoritate, tot privite ca nişte anexe cu creierul mai mic al soţilor/taţilor lor. Trăim în continuare în ţara lui „facem să fie bine”. Suntem cu toţii în continuare nemulţumiţi de ţara în care trăim etc. Iar dincolo de toate tarele, românul continuă să fie un tip «de treabă», gata să ia apărarea celor care o merită, dar în acelaşi timp să fugă cuminte la loc în banca lui atunci când o figură autoritară îi cere asta cu ton apăsat.
„Aferim!” e unul dintre cele mai „româneşti” filme pe care le-am văzut vreodată, stabilind cu precizie o suită de valori universale ale acestui neam. Asta dacă vrei să-l vezi aşa. Dacă nu, mai e şi varianta de a-l citi ca pe o pastişă la adresa lui Tarantino, a lui Shakespeare, a „Moromeţilor” şi a altor câteva piese magistrale care se pot ghici în intertext.
„Last but not least”, e de departe cel mai credibil film de epocă românesc pe care l-am văzut deodată. Jude are un talent rar de a reda autenticul chiar şi când actorii vorbesc în proverbe; şi când zapciul lui Teo Corban e o doar voce care se aude în timp ce doi călăreţi abia se zăresc în depărtare pe ecran, şi când stai la masa din cârciumă cu Şerban Pavlu. (Adina Baya)
vineri, 27 martie 2015
joi, 26 martie 2015
Trailerul zilei: Miss Zombie
Miss Zombie (2013)
regie/scenariu: SABU
SABU (copil teribil al cinematografiei japoneze din '90) se intoarce in 2013 cu o poveste atipica pentru "universul zombie". Nu faceti greseala sa catalogati acest film inainte de vizionare. E un fel de drama antica arhetipala/satira sociala contemporana prezentata prin prisme taioase japoneze. Un film-Film, nu un "film de actiune". Minimalism, tensiune, umor negru, personaje cu mare adancime intr-un pachet de neratat facut de un om care traieste intens si sincer doar pentru Film. In memoria mea, acesta e cel mai bun film "cu zombies". Si unul din filmele memorabile si cutremuratoare vazute anul asta. Film mic cu greutate mare, mi-a facut sufletul si imaginatia sa vibreze puternic si mi-a adus aminte de senzatia indescriptibila traita (de mine) cand ma lasam lovit de valul de filme dezlantuite, proaspete si fara egal ale Japoniei anilor '90.
(la categoria "hidden gems/recuperate")
miercuri, 25 martie 2015
De ce eu? – proiecții speciale la Casa Artelor
 |
| Andreea Vasile si Emilian Oprea |
Daca ati ratat proiectia de gala de la Filarmonica si nu ati mai prins locuri la proiectiile de la Cinema City iata ca filmul lui Tudor Giurgiu vine din nou la Timisoara.
După ce a fost văzut de peste 45.000 de spectatori în România, filmul politic De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, revine la Timișoara cu două proiecții speciale la Casa Artelor, pe 28 și 29 martie, de la ora 19.00. Biletele costă 10 lei și pot fi cumpărate de la Cafeneaua Klapka (str. Augustin Pacha, nr. 8), de joi până duminică, între orele 17:00 - 19:00.
De ce eu? a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin și rulează în cinematografele din România din 27 februarie. Recent, a câștigat Premiul Uniunii Criticilor de Film din Bulgaria pentru cel mai bun film din Balkan Competition, la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Sofia.
În paralel cu filmul a fost lansată și campania „Singur împotriva tuturor”, inițiată de echipa De ce eu?, Expert Forum (EFOR) și HotNews.ro. Este un demers de încurajare a luptei împotriva presiunilor de orice tip, exercitate de către șefi de instituții, politicieni sau magistrați împotriva celor mulți care lucrează în sistem, fie el public sau privat. Pe Hotnews.ro, dar și pe deceeu@hotnews.ro, sunt așteptate povești ale unor oameni care au avut curajul să înfrunte instituții, să demaște ilegalități și abuzuri, să schimbe legi. Totodată, zeci de studenți ai facultăților de Drept din București, Iași, Cluj, Constanța s-au alăturat campaniei #EuSuntPanait.
SHORT: TIE Fighter
Cineva care iubeste franciza Star Wars dar si animatiile japoneze a realizat un scurt-metraj omagial despre luptele Imperiului cu Rebelii, privite din perspectiva unui escadron de Tie Fighters dar in stilul anime-urilor din anii '80. Rezultatul e de-men-ti-al. Ar merita un lung-metraj fara doar si poate. Sau inca o serie animata in genul Clone Wars.
marți, 24 martie 2015
Chappie (2015)
rating: Brainwash Error
Ca un entuziast al SF-ului ce nu se dezminte am hotarat sa-i dau o sansa lui Chappie sa ma surprinda. Nu aveam mari asteptari insa speram in sinea mea sa regasesc acel nivel de satisfactie si incantare pe care mi-l pricinuise District 9 in urma cu 5 ani. Asta in buna masura pentru ca ii admiram viziunea si competentele regizorale ale lui Neill Blomkamp si vroiam sa cred ca Elysium a fost o stangacie ori o cadere de forma din care, uite, copilul teribil al Africii de Sud urma sa iasa cu o executie ireprosabila si intr-un alt registru. N-a fost sa fie, din pacate, cu toate ca vizionarea Chappie s-a dovedit o experienta destul de agreabila. Probabil consistenta universului imaginat de Blomkamp in cele trei lung-metraje vizibil inrudite (toate fiind comentarii nevoalate la adresa unui viitor alternativ distopic cu radacini trasabile in prezentul politic actual, ca razboiul cu drone sau lupta de clasa, ori de data recenta, ca apartheidul) dezvaluie o anume repetitivitate in preocuparile artistice ale regizorului.
La fel ca District 9 si Chappie isi trage originea dintr-un scurt-metraj mai timpuriu. La fel ca District 9 si Chappie se petrece in Johannesburg si foloseste, cel putin la inceput, jurnale de stiri pentru a blura linia dintre realitate si fictiunea plauzibila in care urmeaza sa se desfasoare povestea. Comparatiile se opresc insa aici, cu toate ca acelasi Sharlto Copley e si protagonistul filmului mai recent. Aici intepreteaza, ajutat de tehnica motion-capture, un android politienesc inzestrat de un programator entuziast (Dev Patel) cu un “pui” de inteligenta artificiala care odata trezit la realitate va suferi din plin neplacerile faptului de a fi constient dar “diferit”. Subiectul ofertant - “I'm consciousness. I'm alive.” - desi deloc original, nu isi identifica potentialul dramatic (exista vagi apropouri la teme serioase ca autodeterminarea si moartea) ci se disperseaza intr-o versiune simplificata de Robocop scurt-circuitat cu bling-bling care, apropo, “mascheaza un manifest transhumanist de promovare a singularitatii tehnologice” (daca e sa dam crezare propagandei crestine conservatoare).
Partial responsabili, alaturi de Blomkamp, pentru lejeritatea tratarii subiectului sunt excentricii Ninja si Yolandi Visser (cuplul rap-rave Die Antwoord), care aici isi joaca propriile roluri de gangsteri neverosimili dar cu un bagaj impresionant de stereotipuri si maniere stradale. Dupa ce-i rapesc pe Chappie si pe creatorul sau pentru a-i folosi intr-un jaf armat aceastia brusc devin o familie surogat pentru bietul “copil” artificial, insa una care respecta sablonul: mama blanda (“It’s just a child”) - tatal dur si insensibil (“I’m gonna make you cool and tough”). Inconjurat de asemenea “profesori” stangaci si manipulativi, Chappie va absorbi, pe langa intreg Internetul(!), si un amestec “ereditar” de pseudovalori si false repere care-i vor da batai de cap atat in “implinirea” sa ca masina ganditoare cat si in respectarea principalei sale directive: “Chappie no crimes.”
Daca logica naratiunii lasa de dorit in multe privinte la fel fac si interpretii. Hugh Jackman e un villain de recuzita, poster al miscarii anti-AI, iar Sigourney Weaver o corporatista ce nu pare interesata de progres in nici o directie. Daca poti trece peste aceste aspecte filmul are totusi ceva de oferit: pe Chappie in postura de “reject”. Designul utilitar al androidului devine placut ochiului dupa ce Ninja si Yolandi il cosmetizeaza facandu-l mai “cool”. Sharlto Copley il insufleteste fizic remarcabil de bine si-i construieste o personalitate curioasa, naiva si usor caraghioasa. Apoi scenele de actiune sunt vizual impresionante, realiste si necompromise pentru un rating mai bland. Efectele sunt ireprosabile, ritmul bun, cu momente de umor si relaxare, specifice unui film de vara. Doar muzica lui Hans Zimmer, intotdeauna impresionanta, aici abia se remarca inghitita de playlistul cu piese Die Antwoord. In concluzie, daca-ti poti decupla creierul de la absurditatea finalului, Chappie poate fi chiar un film simpatic.
Trailer
luni, 23 martie 2015
Cannes poster time
A aparut afisul oficial al editiei 68. Stiu ca v-am zis, dar va mai zic o data: Adina va fi acolo :)
Bookfest Timisoara: carti, dar mai ales, filme
Joi de la ora 16:00 puteti viziona filmul lui Bernardo Bertolucci, Io e Te, o drama de familie din 2012 cu doi tineri cu multe probleme dar si multa muzica buna iar de la 18:00 Hannah Arendt, filmul biografic despre procesul nazistului Adolf Eicheman vazut prin ochii corespondentei pentru revista The New Yorker, Hannah Arendt.
Vineri in schimb veti avea parte de doua pelicule americane de inalta calitate: de la 16:30 mult elogiatul Beasts of the Southern Wild (2012, Benh Zeitlin) nominalizat la 4 Oscaruri in 2013 si de la 18:00 cel mai recent film al fratilor Coen, Inside Llewyn Davis (2013), o pelicula melancolica dar nu lipsita de umor despre truda unui cantaret (Oscar Isaac) de a se afirma pe scena muzicii folk a anilor '60.
Filmele subtitrate in lb. romana.
Salonul dupa cum stiti se va desfasura la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT), vis-a-vis de Sala Olimpia. Proiectiile vor avea loc in Sala Europa!
Filme francofone la Timisoara
"În fiecare an, luna martie este ocazia de a pune în valoare diversitatea și bogăția culturală francofonă: dincolo de limbă, este vorba despre valorile și patrimoniul comun împartășite de toți vorbitorii de franceză din lumea întreagă.
Filmul joacă un rol dublu, pe de-o parte cel al unui mediu unificator, pe de altă parte cel al unei deschideri către lume. Zilele filmului francofon își propun să creeze o legătură între producțiile cinematografice din lume și să întărească prezența francofoniei în România.
Filmele selectate abordează subiecte care aduc în atenție producția cinematografică contemporană și care traduc în imagine preocupările epocii noastre (democrație, libertate, educație, integrare, solidaritate intergenerațională)."
Institutul Francez din Timisoara
Proiectiile vor avea loc in Sala Aula Magna de la UVT. Pentru un plus de convingere poftiti programul
MIERCURI, 25 martie
ora 18 My Sweet Pepper Land Franţa, Irak, 2014
Comedie dramatică (95 min.)
Regizor: Hiner Saleem
Trailer
La granița dintre Iran, Irak și Turcia, într-un sat pierdut, zonă a traficului de orice fel, Baran, ofițer de poliție proaspăt sosit aici, va încerca să instaureze respectarea legii. Acest fost combatant al independenței kurde trebuie de acum încolo să lupte împotriva lui Aziz Aga, caid local. O întâlnește pe Govend, învățătoarea din sat, o tînără frumoasă dar nesupusă...
ora 20 Moloch Tropical
Franţa, Haiti, 2009
Dramă (106 min.)
Regizor: Raoul Peck
Trailer
Jean de Dieu Théogène, președinte al statului Haïti, trăiește retras în palatul său alături de soție și colaboratori. În preajma sărbătoririi a 200 de ani de independență el află că se pregătește o revoltă populară. În ciuda haosului, președintele refuză să capituleze și încearcă să calmeze rebeliunea…
JOI, 26 martie
Franta, 2014
Documentar (89 min.)
Regizor: Julie Bertuccelli
Trailer
Sunt proaspăt sosiți în Franța. Sunt irlandezi, sârbi,brazilieni, tunisieni, chinezi sau senegalezi… Timp de un an, Julie Bertuccelli a filmat schimburile, conflictele și bucuriile acestui grup de elevi de gimnaziu între 11 și 15 ani, reuniți în aceeași clasă de primire pentru a învăța franceza. În acest mic teatru al lumii sunt exprimate inocența, energia și contradicțiile acestor adolescenți care, animați de aceeași dorință de a-și schimba viața,readuc în discuție multe idei primite despre tinerețe și despre integrare și ne fac să avem speranțe pentru viitor…
Franța, Germania, 2013
Autobiografic, dramă (113 min.)
Regizor: Margarethe Von Trotta
Trailer
1961. Filmul se numește „Hannah Arendt”, deși el nu surprinde decât un episod din viața personajului principal omonim: procesul de la Ierusalim al lui Alfred Eichmann, comandantul deportărilor evreilor spre lagăre din Ungaria, Germania, Polonia, Franța. După ce Hannah își conturează părerea despre acest om, ea dezvoltă conceptul de „rău” – originea, banalitatea lui -, baza unor lucrări importante în cariera ei. Urmează apoi reacțiile celor din jur, a prietenilor, familiei, a comunității evreiești și internaționale, revolta lor față de un mesaj care li se pare inacceptabil: cum poate un fost prizonier într-un lagăr de muncă să ia apărarea omului care a ucis în masă cel puțin 6 milioane dintre semenii lui?
VINERI, 27 martie
Franța, 2014
Comedie dramatică (102 min.)
Regizor: Thomas Lilti
Trailer
Benjamin este sigur că va deveni un medic foarte bun. Dar primul lui stagiu de rezident în secția coordonată de tatăl său nu se întâmplă așa cum își imagina. Practica se dovedește a fi mai grea decât teoria. Responsabilitatea este covârșitoare, tatăl nu-i este alături pentru a-l îndruma iar colegul său, Abdel, este un medic străin mai experimentat decăt el. Benjamin se va confrunta în mod brutal cu propriile limite, temeri, dar și cu cele ale pacienților săi, ale familiilor lor, ale medicilor și ale personalului. Inițierea lui începe.
MARELE PREMIU la Festivalul Filmului francofon de la Angoulême 2014
ora 20 Les Garçons et Guillaume, à table ! / Me, Myself and Mum
Franța, 2013
Comedie (85 min)
Regizor:Guillaume Gallienne
Trailer
Prima amintire pe care o am de la mama mea este de când aveam patru sau cinci ani. Ea ne strigă, pe mine și pe cei doi frați ai mei, spunând : „Băieții și Guillaume, la masă!” iar ultima dată cand am vorbit cu ea la telefon mi-a închiszicând: „Te pup, draga mea”; ei bine, să zicem că între aceste două fraze sunt câteva neînțelegeri.
Sala Aula Magna a UVT
Intrarea liberă
FILMELE SUNT SUBTITRATE ÎN LIMBA ENGLEZĂ
Abonați-vă la:
Postări (Atom)