sâmbătă, 17 septembrie 2011
Trailerul Zilei de Dupa
Asaa...Ultimul Soderbergh a reunit o distributie cat pentru 3 blockbustere si, dincolo de imaginarea planetei in ghearele unei pandemii letale, ne va arata cum se "minte poporul cu calculatorul" aka cum se imprastie panica prin dezinformare online. Premiera la noi: 30 septembrie.
Cu premiera anuntata pentru aceeasi zi, Melancholia aduce sfarsitul in varianta lui Von Trier. Adica orice va fi posibil, mai putin ca Bruce Willis sa devieze, in ultimul minut, cursul acelei planete care se indreapta direct spre Pamant.
Stiati deja ca "de la rusi vine ploaia/crivatul" si alte napaste. In filmul lui Chris Gorak de la rusi vine si sfarsitul, dupa o invazie extraterestra in Moscova. The Darkest Hour va ajunge in Romania in plina iarna (13.01. 2012). Speram ca extraterestrii sa fie baieti salon si sa nu taie gazul. Interesant concept art.
Nu stim inca daca 11-11-11 se va lansa la noi chiar pe 11 noiembrie 2011 dar se pare ca la aceasta data, dupa anumite teorii ale conspiratiei, Raul din alta lume va trece in lumea noastra. Regizorul Uri Geller spune ca, dupa ghinioanele si accidentele in lant petrecute la filmari, e posibil ca Raul sa se fi strecurat deja. Ca sa amplifice "fenomenul 11-11", am impresia (si dovada) ca realizatorii s-au vorbit cu cei de la youtube ca numarul vizualizarilor sa contina doar cifra 1.
Nici despre Kaboom (comedia sf semnata de Gregg Araki) nu stim mare lucru, in afara de faptul ca e promovata ca "apocalipsa sexy". Andrew Niccol, tipul care a facut Gattaca si The Truman Show se afla in post-productie cu In Time, despre o lume in care oamenii nu mai imbatranesc dupa varsta de 25 de ani insa, pentru a trai in continuare, sunt obligati sa plateasca o taxa. Cam ca si abonamentul la telefon, doar ca incomparabil mai scump.
In pregatire mai sunt Saturn And The End Of The Days (Guillermo del Toro), comediile apocaliptice Rapturepalooza & Seeking A Friend For The End Of The World si World War Z - un zombie-flick cu Brad Pitt. Moment in care trebuie sa-mi revizuiesc paragraful de inceput, vizavi de asteptarea "filmelor serioase".
Apropo, ni s-a confirmat ca la Timisoara nu (NU, Nein, Kaput, s*%aise) va ajunge Pina, din motive care nu sunt clare nici celor de la Cinema City. Oamenii astia chiar vor sa dezlantuie infernul (bloggeristic) asupra lor.
Ce-i asta?
se pare ca ideea a devenit buna de reclama Cosmote.
vineri, 16 septembrie 2011
Nu exista Show fara Biz!
Cand am auzit de la un gropar despre campania revistei Biz, in capul meu s-a facut aproape instantaneu legatura intre Marele Ecran si lumea afacerilor. It's Showbiz! Am tradus aceasta legatura prin formula: THERE IS NO SHOW WITHOUT BIZ (REVISTA BIZ). Pentru a ilustra ideea, m-am jucat cu figuri iconice ale pop-cinemaului asa cum puteti vedea mai jos:
Ideea nu e limitata la cinema. Se poate extinde si la alte ramuri ale showbizului:
Precizez ca este un concept facut in joaca, la care desigur ar mai fi de lucru (dar ma bucur ca a depasit stadiul de schita). Ideile mele ar fi ramas doar pe hartie, daca la ele nu ar fi percutat prietenul nostru vechi, graficianul Zoly Fodor, caruia tin sa-i multumesc pentru stradanie.
.
Trailerul zilei: cu gropari
joi, 15 septembrie 2011
Apa trece. Hronica ramane.
p.s. Am asistat pentru prima oara la filmari si pot sa va spun ca emisiunea e (cel putin) la fel de impresionanta live precum o vedem la tv. Si nu mi-a venit a crede cat se amuza chiar si cei ce o fac: de la realizatorii principali pana la sunetisti si masinisti. Este una din putinele emisiuni unde aplaudacii rad pe bune. In public era si o tanara care mi-a marturisit ca a renuntat la televizor de aproape 1 an. Dar nu poate renunta la Cronica Carcotasilor.
Pariuri
marți, 13 septembrie 2011
Noaptea Alba: Program
In sfarsit s-au declasificat documentele cu programul Noptii Albe a Filmului Romanesc si se pare ca filmele oferite timisorenilor in seara de 16 septembrie sunt (doar) in numar de 3: Intoarcerea lui Voda Lapusneanu, Periferic si Kapitalism - Reteta noastra secreta. Daca Periferic a mai fost anul asta in cadrul Timishort iar Kapitalism a mai rulat atat la Studio cat si la UVT, Intoarcerea lui Voda Lapusneanu (1979) e o sansa rara de a-l vedea pe George Motoi pe marele ecran. Filmul istoric al Malvinei Ursianu, o regizoare despre care marturisesc ca nu stiu prea multe, se anunta a fi unul 'de personaj', cu o complexitate psihologica remarcabila si o estetica deosebita. Despre Periferic am concluzionat mai demult ca e un castig pentru cinematografia romaneasca datorita realismului viu care razbate de pe ecran si a jocului actoricesc (Mimi Branescu e absolut detestabil in rol de peste iar Ana Ularu exprima forta si determinare la pachet cu angoasa unei mame temporar eliberata din puscarie). Vizionarea documentarului lui A. Solomon e mai mult o responsabilitate sociala. Tot timpul ne-am intrebat cum au facut bani miliardarii nostri. Daca cititi printre randuri aveti cateva raspunsuri.
Orarul filmelor:
20:00 -
22:45 - Periferic (2010), r. Bogdan George Apetri
00:45 - Kapitalism - reteta noastra secreta (2010), r. Alexandru Solomon
Locul desfasurarii e cinema Studio, intrarea fiind libera.
Later Edit:
Filmul Malvinei Ursianu - Intoarcerea lui Voda Lapusneanu - a fost inlocuit in program cu De ce trag clopotele, Mitica (1981)de Lucian Pintilie. Ora ramane neschimbata (speram).
Later later Edit:
Filmul lui Pintilie a fost inlocuit cu Secvente (de Mircea Daneliuc).
luni, 12 septembrie 2011
Colombiana (2011)
rating: Eroare
Era o vreme cand Luc Besson crea niste personaje legendare, adevarate ‘icoane’ ale cinema du look ca Nikita sau Leon, acei singuratici profesionisti ai crimei carora aura de anti-erou prins in situatii fara iesire le conferea priza la public in ciuda esentei lor “criminale”. Pofta lui Besson pentru un stil vizual agresiv dar distinctiv am apreciat-o intotdeauna insa dupa o vreme reciclarea unor idei incepe sa ma agaseze iar vizualul nu ii mai scuza lipsa sau superficialitatea naratiuni. In cazul Columbienei efectul e si mai grav intrucat Besson e creditat doar cu scenariul dezlanat iar regia apartine unui Olivier Megaton care daca e priceput in coregrafierea scenelor de actiune e aparent complet lipsit de un simt estetic cat de cat mai cool, mai atmosferic sau mai “du look”.
Pacatul face ca acest Columbiana sa dispuna de carisma si trupul lui Zoe Saldana, lucru care-i confera o anume forta, Zoe dovedind nu doar ca stie sa joace (a facut-o demult in Avatar, Star Trek, Takers, The Losers) dar ca e foarte credibila in roluri de actiune care presupun sa scoata untu’ din barbati de doua ori cat ea. Face lucrul asta cu minim de efort, in buna traditie a Angelinei Jolie, Umei Thurman sau chiar a lui Jennifer Gardner, ba chiar cu ceva mai multa suplete intruca Zoe e o tipologie mai felina... E ca un ninja. In fapt, ea e motivul pentru care multi barbati vor vedea filmul asta. Barbati heterosexuali, adica. Femeia are nu doar corp dar si clasa.
Ceea ce m-a enervat si dezamagit in egala masura a fost risipa de potential. Filmul ar fi putut deveni un thriller de esenta tare cu o mai multa atentie pentru introducere si final. Partea de inceput e parca decupata dintr-un film de “miercuri pe ProTv”, jucand rolul declansator pentru obsesia razbunarii dar fiind plina de conversatii ridicole, seci si de secvente de urmarire montate aleator. Eroina aflata la varsta copilariei aduce a sora sud-americana a Hannei, adica tot o pustoaica antrenata sa supravietuiasca, doar ca partea cu antrenamentul exista doar pe cartea de vizita. Dupa uciderea parintilor ei de un mafiot columbian, Cataleya se refugiaza in Chicago unde vreme de 15 ani pregateste razbunarea sub atenta supraveghere a unchiului ei. Sarim temporal in prezent si facem cunostinta cu Jen/Cataleya (Zoe Saldana), asasin platit care intre contracte se mai ocupa si de “probleme personale” - in speta, scoaterea la lumina a lui Don Luis prin executarea “cu autograf” a cat mai multi fosti colaboratori.
In loc sa concentreze firul epic doar pe Cataleya si unchiul ei, Besson se apuca sa extinda povestea, implicand un pictor (Michael Vartan) pe post de iubit care sa ne arate ca totusi femeia are o inima si un agent FBI ca sa aduca un plus de tensiune pe capul ei. Din nefericire cele doua personaje noi sunt grav subexploatate si asta dupa toate regulile de construire a unui plot de thriller decent. Niciunde iubitul nu e pus intr-un pericol care s-o faca pe eroina sa “simta” ceva iar agentul FBI, desi e jucat de un actor competent si capabil de a da replica cum trebuie (Lennie James), e aberant redus la rol de pasager/curier. Ar fi fost mult mai utila o jumatate de ora in plus in care Cataleya sa fie intr-adevar pusa in dificultate de un pitbull de agent FBI ca capsa pusa si simtul dreptatii... Asa ramanem cu un film mediocru din uzina Luc Besson (francezul e si producator) care contine 2 scene meritorii (cea din sectia de politie si cea din apartamentul Cataleyei) plus un fight memorabil dar care frizeaza absurdul cand Cataleya il bate pe-un interlop cu periuta de dinti. Nu stiam daca sa rad sau sa plang. Am ras. Era mai economicos.
Trailer
Nu trageti in Arbitri!
rating: colectabil
Dacă aţi urmărit meciul România-Franţa poate aţi observat, în afară de muşuroaiele de cîrtiţă şi noua versiune a imnului de stat, capul pleşuv al arbitrului de centru, Howard Webb. Englezul este unul dintre subiecţii documentarului Arbitrii (Les Arbitres) realizat de belgianul Yves Hinant pe durata campionatului Euro 2008 (Austria & Elveţia). Webb a reuşit să facă două meciuri bune şi să îşi asigure „iubirea veşnică” a poporului polonez, acordînd în minutul 90+2 un penalty discutabil. Ameninţările cu moartea (de la ultimul suporter si pana la primul-ministru al Poloniei) au fost întărite de vizite făcute familiei sale de necunoscuţi (poate vă amintiţi de cele 14.000 de mailuri trimise de tiffosi români lui Urs Meier –atenţie, nu erau scrisori de admiraţie).
Nu aveaţi nevoie de Arbitrii ca să ştiţi că fotbalul stîrneşte pasiuni iraţionale. Documentarul merită văzut insa pentru profunzimea –uneori la limita bunei-cuviinţe- cu care pătrunde în intimitatea arbitrilor. Echipa de filmare şi-a băgat nasul în vestiarul lor, în camerele de hotel, înainte şi după meci. A tras cu urechea la ce vorbesc între ei (prin castile pe care sigur le-ati observat) în focul partidei. Filmînd chiar la arbitri acasă, s-a văzut că familiile lor trăiesc meciul la fel de intens ca şi familia unui fotbalist, doar că văd un cu totul alt meci.
Senzaţia că arbitrii formează şi ei o echipă e subliniată de miza turneului. Asemeni jucătorilor, visează să ajungă şi ei în fazele superioare ale Euro 2008 (şi asemeni lui Tamaş & Mutu se gîndesc cu jind la berea de după meci). O eroare gravă a triourilor de arbitri e taxată cu trimiterea lor acasă. Uneori, e doar chestie de noroc. Mejuto Gonzales e probabil singurul spaniol care nu s-a bucurat de victoria ţării sale in sferturi. Dacă ar fi pierdut ai lui, ar fi fost favorit pentru arbitrarea finalei: „Era ultima şansă pentru mine să ajung atît de sus”. Privindu-l apoi în barul de cartier unde a vizionat Spania-Germania, realizezi că trăieşte aceeasi drama cu a unui mare jucător care s-a retras inainte sa-si joace finala de vis.
„Campionul” arbitrilor este de această dată fercheşul Roberto Rosetti. Înainte sa intre in arena, R.R. îşi sărută apăsat confraţii şi îi pune să se ţină de mînă, ceea ce pentru cineva din afară poate părea teatral, ca să nu zic gay. Religiozitatea ritualului seamănă cu pregătirile pe care le fac preoţii în spatele altarului, înainte de slujbă. Şi dacă fotbalul este o religie, atunci trebuie recunoscut şi rolul arbitrilor în oficierea cultului.
Recomand Arbitrii tuturor microbiştilor care ştiu 127 de înjurături numai pentru tuşier. Îi vor privi altfel pe "fluieraşi". Dacă nu l-aţi observat pe centralul Webb în meciul de pe National Arena, e de bine. Pentru că un arbitru bun trebuie să fie invizibil. Înţelegi asta vazand bucuria lui Rosetti in vestiar imediat după finală, cand un oficial îi spune că „nimeni n-a discutat despre arbitraj”. Presiunile care apasă umerii „omului de la mijloc” sunt uriaşe. Dar în timp, te obişnuieşti. La fel ca Webb (de profesie poliţist) care nu s-a lăsat intimidat de ameninţări. Între timp a stabilit un record, arbitrînd în acelaşi an finala Ligii Campionilor şi a Campionatului Mondial. Meciul de la Bucureşti nu cred că va intra în cv-ul său.
In alte roluri: Michel Platini, Pierluigi Colina, Massimo Busacca, Peter Frojdfelt.
duminică, 11 septembrie 2011
11 sensuri diferite
11 septembrie 2001 nu a insemnat pentru toti acelasi lucru. In acelasi timp, nici nu i-a afectat pe toti in acelasi mod. Si nu in ultimul rand exista si "alte" 11 septembrie cu o incarcatura istorica deosebita (11 septembrie '73 lovitura de stat din Chile). La un an dupa ziua infamiei 11 regizori au luat parte la un proiect comun realizand 11 scurt metraje cu durata de 11 minute, 9 secunde si 1 cadru in care prezentau diferite punte de vedere si aspecte din alte parti ale lumii legate temporal de momentul respectiv. 11'09''01 este rezultatul muncii lor colective. Indiferent daca ii considerati vinovati de atacuri pe fundamentalistii islamici, pe sionisti, pe politicienii americani si amicii lor petrolisti ori pe papusarii din spatele consortiilor bancare ale lumii (in functie de ce conspiratie v-a cazut mai bine la stomac) trebuie sa fiti de acord ca 9/11 a cam schimbat lumea. Daca nu va da mana sa vedeti tot calupul de filme urmariti macar doua din ele: unul francez realizat de Claude Lelouch ("Sfarsitul unei relatii e intotdeauna un sfarsit de lume") - un film in care unul din protagonisti e surdo-mut cu toate implicatiile subtile de aici incolo - si cel regizat de Sean Penn, o radiografie colorata a unei dimineti mohorate in care un vaduv blocat in propria lui fantezie are parte dintr-o data de un rasarit poetic de soare.
Claude Lelouch - September 11
Sean Penn - September 11
Abonați-vă la:
Postări (Atom)