miercuri, 13 octombrie 2010
Ace in the Hole
Astazi in Chile, cei 33 de mineri blocati de 69 de zile la 700 metri adancime in subteran incep sa fie scosi (cu bine) la suprafata. Operatiunea de salvare "fara precedent in istoria umanitatii" (sau "salvarea secolului" cum aud chiar acum la stiri) a atras atentia lumii intregi si mii de up-date-uri online minut cu minut.Cu 60 de ani in urma, un reporter ambitios si individualist esuat la ziarul local din Cuca Macaii, varianta din New Mexico, ajunge primul in pestera unde un localnic a fost prins de prabusirea unui perete. Cinicul Chuck Tatum (Kirk Douglas joaca rolul cu un apetit urias) realizeaza imediat ca poate sa vanda scump povestea si creaza o furtuna in presa care, fireste, ii scapa de sub control. "Un portret necosmetizat al celei mai urate fete a naturii umane..." (Ed Gonzalez)
(trailer original)
Ace in the Hole (1951) e unul din titlurile obligatorii din filmografia lui Billy Wilder (alaturi de Sunset Boulevard, Some like it Hot, The Apartment). Frenezia mediatica, goana dupa audienta cu orice pret, atractia gloatei pentru spectacolul morbid (excelenta scena in care un convoi de oameni e atras de locul accidentului ca de circ - titlul original al filmului era The Big Carnival) sunt teme pe care nimeni nu le abordase cu atata luciditate pana atunci (si ma tem ca putini dupa el - Fellini a facut-o tangential in La Dolce Vita).
Astazi, la ora locala 18.48, cand pe ABC News avem live video de la mina San Jose, yahoo news ne spune ca "15 din 33 de mineri au fost deja eliberati" iar peste 2000 de jurnalisti din 37 de tari sunt prezenti la fata locului din prima zi, satira media Ace in the Hole este mai actuala ca niciodata.
marți, 12 octombrie 2010
Hollywood Rapace
Let me in se anunta interesant pentru critici datorita regizorului (Matt Reeves, Cloverfield) care a promis ca nu va strica originalul. Pentru mine, datorita baiatului Kodi Smit-McPhee, extraordinar in The Road. Despre original am scris aici.
Primul film din de acum celebra trilogie Millenium, The Girl With The Dragon Tatoo a transformat-o peste noapte pe actrita Noomi Rapace intr-o vedeta mondiala. Scena violului o concureaza pe Monica Belluci (din Irreversible) la categoria "cel mai teribil viol din cinematografie". Filmul nu este atat un thriller violent, cat un mistery foarte destept. Incercati sa va imaginati ca Agatha Christie ar fi scris despre o crima investigata de un hacker si un jurnalist (a carui viata depinde de rezolvarea cazului). Cercetarile pe baza unei fotografii vechi amintesc de Blow Up.
Ecranizarea suedeza a fost aclamata de cele mai autorizate voci (uite ce zice respectatul Roger Ebert: "This is not a deep psychological study. But it's a sober, grown-up film. It has action, but not the hyperkinetic activity that passes for action in too many American movies. It has sex, but not eroticism. Its male lead is brave and capable, but not macho. Its female lead is sexy in the abstract, perhaps, but not seductive or alluring. This is a movie about characters who have more important things to do than be characters in an action thriller"). Varianta americana a intrat deja in filmari (Daniel Craig pe post de Blomquist si Rooney Mara as Rapace). La fel ca in primul caz amintit, numele regizorului (David Fincher) e o garantie ca remake-ul se vrea la inaltimea originalului.
Om vedea. Sau nu (personal, nu as fi avut nimic de adaugat la originale).
A Gentlemen's Duel
Pentru ca zilele astea se intampla la Bucuresti Anim'est-ul si pentru ca intotdeauna o sa privim inciudati spre capitala din motive evident legate de festivalurile de film de-acolo, ne ma descretim fruntea cu o animatie superba din 2006. Scurt-metrajul american ironizeaza fin traditia duelului european dezgropand rivalitatea franco-engleza intr-un duel de gentilomi care spulbera linistea unei petreceri duminicale cu o confruntare steampunk.. Totul pentru favorul unei demoazele.. Fifi, of course you know, this means war
via cititorSF
duminică, 10 octombrie 2010
Filme indiene de zece. Zece a zecea.
Fiind o zi rara (10. 10. 10) marcam momentul printr-o postare la fel de rara. Pentru prima (si posibil ultima oara) se va vorbi aici la modul serios despre 'filme cu indieni'. Nu indieni cherokee. Hindieni de pe Gange. Un cititor (Nicu Mihali) a observat cat de nepregatiti suntem la acest capitol si a fost amabil sa remedieze lacuna prin textul de mai jos. Sa zicem mersi (si sa precizam ca nu ne asumam opiniile exprimate in "guest post" intrucat, repetam, nu suntem in tema). BLACK (2005)
Regia si Scenariu: Sanjay Leela Bhansali
Genul programului: Drama
Distributia: Amitabh Bachchan, Rani Mukherjee
Durata: 122 min.
Limba vorbita: indiana/engleza
Vă supun atenţiei o peliculă care poate deveni filmul preferat (pentru mulţi ani) al multora. Atunci când Danny Boyle s-a hotărât să ecranizeze romanul lui Vikas Swarup (tradus şi la noi, nu pentru că ar fi un roman foarte important ci doar ca o strategie de marketing, dat fiind succesul filmului) despre un vagabond din suburbia unui mare oraş indian care câstigă câteva milioane de rupii la un concurs de cultură generală (mă refer, evident, la supraapreciatul Slumdog Millionaire, 2008) şi ştiind că se lucreză pe din două cu o echipă de la Bollywood (toţi actorii fiind recrutaţi de acolo), aşteptam să văd primul film, în care este implicat Bollywood-ul, fără celebrele preludii şi interludii muzicale, devenite marca înregistrată a acestor producţii. Dar Danny Boyle nu a rezistat tentaţiei. DA! FINALUL!
Sanjay Leela Bhansali, un regizor indian cvasi-necunoscut (atât în România cât şi aiurea), se abate de la regulă. Nu sunt un mare fan (nici măcar unul mic) al producţiilor bollywood-iene. Am văzut foarte puţine, dar toate erau întrerupte de acele “videoclipuri muzicale” care te fac să recunoşti un film indian şi în cea mai avansată stare de ebrietate. Sanjay Leela Bhansali ne propune un film în care muzica este folosită ca la Hollywood (nu e acesta neaparat un lucru extraordinar) şi seveşte doar pentru a sublinia anumite momente. Lipsec “videoclipurile”. Total, dacă vă puteţi imagina. Nu pot face rezumatul filmului. Are o acţiune atât de simplă încât şi cel mai schematic şi anemic synopsis poate face vizionarea neinteresantă. Trebuie să fii “virgin” la prima vizionare, fără prea multe recomandări şi faze povestite de prieteni. Ca să fie o surpriză. Cum a fost pentru mine.
Nu e un film excepţional, nici macar unul FOARTE bun. Unicul scop şi unica preocupare a regizorului pare a fi acela de a stoarce, cu orice preţ şi cu orice mijloace, o lacrimă de la spectatori. Pentru aceasta se foloseşte de o paletă întreagă de clişee, încât, îl suspectezi, chiar, de o vagă pretenţie de exhaustivitate. Parcă prea vrea să le folosească pe toate. De la discursul final (ca element invariabil al unei anumite categorii de filme) la toastul lacrimogen şi care rezolvă tensiuni familiale majore etc., toate asezonate cu sentinţe pseudo-sapienţiale forrestgump-iene: “Viaţa e ca o îngheţată. Bucură-te de ea înainte să se topească” (remarcaţi uzitarea aceleiaşi categorii de produse alimentare pentru a descrie viaţa: dulciurile). Un film nu siropos ci înbibat (până la saturaţie) în sirop. Un film ca o savarină proaspătă. Pentru unii (femei în mod special şi nu vreau să jignesc, doar constat) acest lucru poate reprezenta o reală delectare cinematică. Pentru mine, a fost marele minus al filmului (poate singurul).
Şi totuşi, Black este o drama terifiantă (pe alocuri) despre putere, voinţă, cunoaştere, lumină şi întuneric. Despre posibil şi imposibil, despre fericirea de a-ţi dedica viaţa altcuiva. Regizorul ne propune nişte personaje memorabile (după mine, punctul forte al filmului). Povestea gravitează în jurul unei fete, Rani Mukherjee (Michelle McNally), care se naşte oarbă, surdă şi mută cu mers de Charlot şi mişcări de păpuşă mecanică defectă, care provine dintr-o familie înstărită anglo-indiană creştină (în antreul casei, în locul unui tablou uriaş al lui Ganesha ne e dat să vedem, stupefiaţi, o autentică icoană bizantină a Fecioarei Maria). Şi în jurul profesorului/psihiatru (Debraj Sahai) care se leagă (pe viaţă), dintr-un soi de ambiţie christică (nu poate fi vorba de o simplă curiozitate profesională), să transforme un suflet rătăcit, inconştient, într-un om cu conduită şi ţinută normală, cu conştiinţa supremului dar pe care l-a primit: VIAŢA. Da! Pesonajul interpretat de Amitabh Bachchan este o figură christică, un Hristos mai puţin convenţional, aiurit, care nu respectă deloc preceptele sociale, ghidat de o etică înţeleasă doar de el.
Puterea filmului rezidă, în primul rând, în interpretarea aproape perfectă a rolului principal feminin. McNally face un rol care îţi taie respiraţia, la propriu. Nu credeam că o actriţă de Bollywood poate fi capabilă de o asemenea prestaţie. Iată marea surpriză a filmului. Black este adaptarea liberă a cărţii autobiografice a Hellen-ei Keller intitulată The Story Of My Life, publicată pentru prima dată în 1903. Biografia neoficială a scriitoarei în cheie Bollywood-iană. Este deţinătorul a unui număr impresionant de premii obţinute în diferite festivaluri. Câştigătorul a 11 premii Filmfare Awards, un fel de Oscar indian, stabilind astfel un record. Este depăşit doar de Dilwale Dulhania Le Jayenge , r: Aditya Chopra, 1995 şi Devdas al aceluiaşi Sanjay Leela Bhansali, 2002, fiecare cu câte 10 premii.
Dacă vreţi să vedeţi acest "Titanic" indian, asiguraţi-vă că aveţi la îndemână câteva pachete de batistuţe. Pentru că, repet: unicul scop şi unica preocupare a regizorului pare a fi acela de a stoarce, cu orice preţ şi cu orice mijloace, o lacrimă de la spectatori. Ii reuşeste. Black se recomandă de la sine ca un film de vizionat într-o după-amiază liniştită de duminică, dar la care, cu siguranţă, te vei gândi luni dimineaţa în drum spre serviciu.
Nicu "Badea" Mihali
sâmbătă, 9 octombrie 2010
Gasiti deosebirile dintre cele doua imagini!
Dintre clasicul afis Jaws (Steven Spielberg, 1975)
si posterul Pirahna 3D (2010)
Or it's just me?Trailerul zilei: The Warrior's Way
Regizat de coreanul Sngmoo Lee, Calea Razboinicului conduce un asasin fugit de-acasa tocmai in tinuturile dure ale vestului salbatic, intr-un orasel plasat strategic in mijlocul desertului. Acolo va intalni o seama de figuri familiare noua (Kate Bosworth sau Geoffrey Rush) a caror viata insa le-o va periclita prin simplul fapt ca e vanat de o armata de ninja. Vorbim asadar de aventura fantastica asiatic-americana cu un star de la soare-rasare - Dong-gun Jang - si produsa de Barrie Osborne (LOTR). Aspectul iti ia rasuflarea.. sper sa nu fie un fiasco ca si Ninja Assassin-ul fratilor Wachowski.
vineri, 8 octombrie 2010
Bunuel e (inca) bun
Apropierea aniversarii a doi ani de blog e pretextul perfect sa incepem o noua serie: 2 in 1. Primul articol este dedicat regizorului Luis Bunuel, un nume pe care l-am neglijat in mod nejustificat pana acum.Am vazut recent doua din filmele sale inrudite ca tema (greutatea de a recunoaste calea credintei adevarate si de a o urma, indiferent de consecinte), ambele filmate in Mexic, unde se autoexilase din cauza regimului fascist din Spania natala.
1. Simon del desierto (1965). Povestea unui pustnic (Claudio Brook) care vietuieste in rugaciune pe un stalp in mijlocul desertului. Dupa 6 ani, 6 luni si 6 zile coboara doar pentru a se instala...pe alt stalp. Mananca doar ca sa nu moara. Simon e orgolios in sacrificiul sau, dar il salveaza inocenta (pana la un punct). Nu accepta "preotia" - se considera nedemn pentru asemenea distinctie. Tot ce vrea Simon Stalpnicul e sa-si duca singur razboiul cu "vrasmasul". Un razboi teribil. Cu cat e mai mare indarjirea ascetului in rugaciune, cu atat cresc eforturile lui Satan (irezistibila Silvia Pinal) de a-l ispiti.
Bunuel intelege miza acestei inclestari si in acelasi timp se amuza pe seama ei. Ca atunci cand Simon vindeca miraculos un ciung, iar primul gest pe care norocosul il face cu mana cea noua e sa-si plesneasca baiatul. "Hai sa vedem pe cine mai binecuvantez eu azi" zice Simon in zilele cand e binedispus, gata sa blagosloveasca chiar si o capra, dar nu-i arunca un cuvant bun mamei "invizibile" care si-a asternut restul vietii la picioarele fiului. In zilele cand e prost dispus se autoflageleaza: "de azi voi sta numai intr-un picior". Maximul de haz si de ironii la adresa bisericii e atins in scena cu preotul locuit de demoni. Schimbul de blasfemii si "contra-blasfemii" dintre posedat si ceilalti "frati" e antologic. Chiar daca aparent ridiculizeaza ritualurile bisericesti, Bunuel nu face un deserviciu credintei. Din contra. Eu insa as face un deserviciu filmului daca v-as dezvalui finalul bulversant (de actual). O parabola simpatica de 45 de minute.
2. Lungmetraj de durata normala, Nazarin (1959) are in centru un alt campion al credintei. Parintele Nazario (Francisco Rabal) este un preot cu vocatia martiriului, fara sa faca atata caz din asta (cum face Simon). Bunatatea lui este exceptionala (nimic exceptional in faptul ca lumea profita de ea). E un yesmen convins care nu poate refuza cererea aproapelui. Isi da literalmente camasa de pe el. Nazarin traieste in spiritul crestinismului si prin asta intra in contradictie cu regulile bisericii, devenind un soi de proscris. La fel ca Isus.Paralele cu viata lui Hristos sunt evidente. Nazario face slujbe fara sa primeasca bani, ajuta o prostituata, ia pozitie fata de nedreptatile din jur, ajuta leprosii, este chemat la capataiul unui copil muribund, urmat de doua femei (Rita Macedo si Marga Lopez/Maria Magdalena?), arestat intr-o gradina (Ghetsimani?) si aruncat in inchisoare. Aici este agresat si umilit de un coleg de celula (talharul cel rau) si este protejat de altul (talharul cel bun).
Ce face aici Bunuel e mai mult decat plasarea pildelor hristice in timpuri (oarecum) moderne. E plasarea unei intrebari cruciale: daca Isus ar trai astazi l-am recunoaste mai usor sau l-am prigoni /si rastigni la fel ca acum doua milenii? Este unul din motivele pentru care Bunuel a primit laude chiar si de la Papa, in ciuda ateismului declarat al autorului si a meciurilor sale neintrerupte cu Biserica Catolica. Probabil una din putinele ocazii cand Vaticanul a cazut de acord cu Cannes-ul (a castigat premiul international). Da-i o sansa lui Nazarin, macar pentru curiozitatea de a vedea cine a luat premiu la Cannes cu fix 50 de ani inainte de Un Prophete.Invitatie la Nunta
miercuri, 6 octombrie 2010
Stone devorandu-si fiii
WALL STREET: MONEY NEVER SLEEPS (2010)
rating: Brainwash cu indulgenta
Finanţele nu intră în aria mea de expertiză, aşa că am sunat un specialist să ne explice filmul. Iata stenograma:"Ascultă tati, originalul din 1987 a inspirat mulţi oameni de afaceri, inclusiv pe subsemnatul. Gordon Gekko (Michael Douglas) e un guru al speculaţiilor pe bursă şi real estate. Tipul făcea din vorbe cîteva sute de investitori deodată. Lăcomia este bună, le zicea. Exact pe asta ne-am bazat noi la FNI. Şi a fost bună pînă a dat peste un golănaş mic, un broker de bursă tînăr şi mai lacom (Charlie Sheen). Gekko îl ia sub aripa lui, cum a făcut Obi-Wan Kenobi cu Skywalker şi, drept răsplată, golănaşul îl băgă la pîrnaie pentru fraudă. Emotionanta intalnirea (mai ales in scena de la spital) dintre tatal -Martin Sheen si fiul, Charlie.
Opt ani mai tîrziu, un Gekko îmbătrînit iese pe poarta închisorii, unde nu-l aştepta nimeni. Nici familie, nici sute de ziarişti ca pe mine. Deci, scumpu’ lu’ tata, aşa începe Wall Street: Banii trebuie să circule. Acum ex-mogulul Gekko e schimbat şi spăşit. Lăcomia nu i se mai pare bună. "E legala si e peste tot". Vede în ea cauza apocalipsei economice (suntem în 2008) pe care o prezice exact. Cunoastem, la închisoare ai mult timp de analiza si gîndire. "Mama tuturor relelor e speculatia". Cu asta nu sunt 100 % de acord.
Bătrînelu’ a realizat că timpul reprezintă cel mai valoros asset al omului, nu banii. Vrea să se împace cu fiica lui, Winnie (Carey Mulligan) - aceeasi fiica trebuia sa-l intretina la iesirea din inchisoare. Dar gigelu cu care e combinată e, surpriză, tot un golănaş de Wall Street (Shia LaBoeuf). Iar un "pescar miroase alt pescar de la o poştă", dacă înţelegi unde bat. Bine, banditule, de aici te-ai prins şi tu că povestea se repetă. Cam astea. Hai, te pup!".
Si acum parerea mea. Distinsul Oliver Stone se lungeste prea mult si rateaza finalul de dragul "fiilor" pe care i-a creat, astfel devorandu-i (asemeni lui Saturn din tabloul de Goya care apare in biroul "raului" interpretat binisor de Josh Brolin). Dealtfel e singurul sau sequel. Nu e si singurul in care joaca (a mai figurat ca agent de bursa, soldat macedonean in Alexandru, maior in Platoon s.a.). Intr-un fel, filmul are rol educativ, explicand cauzele recesiunii. Nu stiu insa daca te alegi si cu altceva in afara de cativa termeni de business (bubble, tulipomania, hazard moral) si combinatii financiare.Dupa succesul primului Wall Street (inspirat din viata tatalui sau, agent de bursa), ca intentie un fel de Godfather in lumea financiara, Stone a vrut sa faca si Godfather II ( M. Douglas e Brando, iar Al Pacino e Charlie Sheen respectiv LaBoeuf). Nu intamplator in sequel apare Eli Wallach (Don Altobello din Godfather III). Cunoscut pentru "method-acting"-ul sau, unul dintre putinii parteneri in viata ai lui Clark Gable, la cei 95 de ani (!) Wallach joaca memorabil rolul unui mahar senil si cvasi-mumificat care, cand participa la tot felul de mese rotunde la nivel inalt, aminteste automat de consiliile mafiote. El e unul dintre putinii supravietuitori ai cutremurului de pe Wall Street, in timp ce se prabusesc toate cladirile somptuoase (asupra carora Stone insista neinspirat) din jur. Eli e simbolul (prea evident al) lumii lacome si urate a capitalului care ne conduce dintr-un scaun cu rotile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)