miercuri, 6 ianuarie 2010
The Lovely Bones (2009)
Ultima realizare a lui Peter Jackson - The Lovely Bones - m-a dezamagit in asemena masura incat am o oarecare umbra de regret ca m-am entuziasmat atat la aparitia lui. Nu inteleg cum anume a putut sa-l rateze in felul asta. Ai reputatia unui regizor de Oscar, autor a celei mai frumoase trilogii fantasy, ai in spate banii si WETA Digital pentru efecte speciale, o tanara si extrem de talentata d-ra in rol principal - Saoirse Ronan (o stim din Atonement, unde o interpreta pe micuta care ii surprinde pe cei doi amorezi) - o distributie deloc minora cu Mark Wahlberg, Rachel Weisz, Stanley Tucci si Susan Sarandon si un roman bestseller de adaptat. Ce faci cu astea toate? Construiesti un schelet dar uiti sa pui carne si suflet in el. Foarte pacat, putea iesi ceva mult mai mult decat o aglomerare de nume si de cadre de un pitoresc uimitor.
"Ramasitele ei dragi" e marturia mortii unei fete de 14 ani, Susie Salmon, rapita, violata si ucisa de un vecin (Stanley Tucci, nominalizat la Glob de Aur) in timp ce se intorcea de la scoala. E expresia dramei unei familii obisnuite americane, cu casuta alba si peluza, care nicicum nu si-ar fi imaginat ca in apropierea lor pandeste un pervers criminal in serie. E drama unui suflet pur care odata eliberat din invelisul material intr-un mod atat de violent, refuza desprinderea si ramane prins in "limbo", sau in "purgatoriu", incercand inutil sa-si consoleze parintii sau sa-si divulge ucigasul. Idei faine care sunt sigur ca beneficiind de spatiul unei carti au atins pe multa lume. Filmul insa mi-a parut o gluma dreasa cu efecte speciale stangaci (as vrea sa cred ca au fost intentionat "la vedere" pentru a sugera nepriceperea unei minti necoapte de a-si reprezenta "inbetween"-ul) si fara nici macar o doza de sensibilitate, oricat s-ar fi straduit actorii s-o ofere. Nu e prost jucat, e prost alcatuit, editat, montat, ca sa fiu categoric. Scenele mi-au parut bine create si interpretate daca le luam in mod individual dar alcatuirea intregului film ar fi trebuit sa ma "lovesca" intr-un fel, sa-mi atinga ceva, adica pentru numele lui D-zeu, fata aia a fost ademenita, violata, ucisa, taiata bucati si pusa intr-un sac (bineintele nici o scena nu apare in film, ca doar e pt audienta generala) dar grozavia sugerata trebuia sa ma incranceneze. Unde-s fiorii mei? Au fost digital masacrati. Am ramas cu scene unitare, pline de estetism: cea din baie cand fata are revelatia mortii sau cea cand viziteaza locurile unde zac ramasitele celorlalte victime. Perfecte vizual dar mute emotional.
Apoi, Saoirse Ronan e o fata cu un look eerie, elfish, out of this world, o frumusete de blonda cu niste ochi azur deschisi, un inger de copil a carui moarte ar fi trebuit sa ma impresioneze chiar daca locul unde ajunsese ea dupa deces era de-a dreptul linistitor, ca o mare de serenitate galbena. La fel, criminalul trebuia sa fie terifiant, dar singurul moment de suspans veritabil a fost in scena cu sora victimei gasind jurnalul. In rest parea un tocilar ramolit. Mult mai putin spatiu le-a fost dat parintilor, Rachel Weisz abia daca s-a vazut pe ecran si saraca e Oscarizata, in vreme ce Mark Wahlberg in rol de tata indurerat a facut cam multe lucruri ilogice... Iar Susan Sarandon n-am inteles deloc de ce a fost pusa sa para o babuta ridicola. Eu sincer cred, desi n-am citit cartea, ca sunt prea multe personaje complexe pentru a face un film de doar 2 ore pe care sa il mai si umpli cu scene ale unui paradis CGI...In principiu asta ar fi trebuit sa fie o poveste despre suferinta, despre acceptare, despre trecere mai departe dar n-a iesit decat ceva indefinit cu momente triste, momente vesele, momente comice si momente ridicole. De 4 ori pacat....
Nu neg insa faptul ca chiar daca pe mine m-a dezamagit altora sa le le fi placut. Poate am devenit eu prea insensibil sau astept prea mult de la PJ. De asteptat, astept insa doar Hobbit-ul ca sa ma dea pe spate in 2011.
Trailer
marți, 5 ianuarie 2010
Ultima epigramă a lui Toni Tecuceanu
Acum doi ani, într-o dimineaţă de ianuarie, se stingea brusc şi neaşteptat, tînărul Heath Ledger. În altă dimineaţă de ianuarie, mai precis astăzi, s-a stins tînărul Toni Tecuceanu. Pastrînd proporţiile, asemanările între cei doi actori nu se opresc la date calendaristice: amîndoi au lucrat enorm înainte de moarte şi în domenii variate (film, muzica).Reamintesc celor care n-au citit -probabil- ultimul său interviu, că Toni Tecuceanu, a cîştigat Gala Tînărului Actor, s-a remarcat în teatru cu rolul Lomeier -rol principal- din Noapte Arabă şi la Cronica Cîrcotaşilor cu rolul Vadim (şi multe altele), a lucrat cu Cristian Mungiu la ultimul său film şi cu Daniel Iancu la un album de folk. Toni era atras "de tot ce înseamnă arta spectacolului".
Îmi pare rău ca n-am mai apucat să vorbim despre colaborarea sa cu Zefirelli, aşa cum mi-a promis. Îmi pare rău că sunt printre ultimii căruia i-a dedicat o epigramă. Dar cel mai rău îmi pare că drumul lui se opreşte aici. Era genul acela rar de artist, care deşi a înregistrat destule succese, dă senzaţia că este abia la începutul ascensiunii. Genul acela de artist mereu însetat de muncă şi înfometat de viaţă.
Toni era înzestrat cu o energie fenomenală. Poate că tocmai această energie l-a luat dintre noi. Corpul său n-a mai putut ţine pasul. Mi-e greu să cred că această energie poate să moară. Eu cred că rămâne cu noi.
later edit 1: gîndurile dedicate lui Toni de către Marian completează rîndurile mele
later edit 2: dar mai bine decît noi amîndoi vorbeşte prietenul său, Şerban
later edit 1: gîndurile dedicate lui Toni de către Marian completează rîndurile mele
later edit 2: dar mai bine decît noi amîndoi vorbeşte prietenul său, Şerban
duminică, 3 ianuarie 2010
Give 'em Hell, Malone (2009)
Give 'em Hell, Malone e un neo-noir in dulcele stil clasic al filmelor din anii '40 in care un detectiv in trenci si palarie "investiga" ceva la solicitarea unei dame bune. Fiind facut in 2009 insa nu poate trece cu vederea avansul tehnologic astfel ca Give 'em Hell nu e un remake ci mai degraba un tribut adus de Russel Mulcahy povestilor noir intr-o viziune proprie, destul de artsy as spune, care se apropie teoretic de Sin City dar nu imprumuta stilul monocromatic al lui Miller. Deci, mai mult film decat banda desenata. Venind de la un regizor care dupa fantasticul Highlander nu a mai prea confirmat asteptarile cinefililor (poate doar a fanilor Resident Evil), filmul asta e surpirnzator de bun. Cu un Thomas Jane in rolul lui Malone, excelent interpretand rolul de anti-erou - detectiv alcoolic trecut in bransa ucigasilor platiti pt a-si razbuna familia - cu un scenariu foarte bine scris, replici savuroase exact ca in Sin City si personaje tipice benzilor desenate cu nume pe masura reputatiei: Mauler, Matchstick, Boulder etc.. Nu lipseste nici dama in rosu - femme fatale Evelyn - jucata de frumoasa si cvasianonima Elsa Pataki.
Inca de la inceput filmul isi explica titlul, Malone "trimitand in iad" un numar destul de mare de hitmani intr-una din cele mai frumoase gun-fight-uri de pana acum, o scena menita sa te arunce direct in miezul evenimentelor lasandu-te confuz si expus. Malone trebuie sa recupereze o servieta, al carei continut se dovedeste a avea sens doar pentru Malone, asa incat ramane complet nedeslusit motivul pentru care cineva l-ar angaja pe cel mai dur baiat din oras ca sa o recupereze. Mirosind o inscenare, Malone se intoarce spre cel care l-a angajat si apoi urca incet incet lantul afacerii pentru a dibui dusmanul. Contra lui sunt trimisi cei mai periculosi asasini: Boulder (Ving Rhames care e intotdeauna cel mai potrivit pentru a juca un black bad motherfucker with attitude) pe Matchstick - un psihopat incendiator care se joaca cu kerosenul si pe micuta ninja-girl Mauler, care-si tine cutitele bine ascutite in cele mai dosnice locuri. Singurul sau aliat ramane Evelyn, lady in red, cea care la prima vedere pare tot o victima a complotului unui puternic lord al crimei - Whitmore. Dar pana la final vom avea destule twist-uri ca sa ne puna pe ganduri.
Adrenalina si suspansul tin bine pana la final, violenta nu lipseste dar nici nu e ostentativ-gratuita. Foarte putin CGI si multe cascadorii, urmariri cu masini, alergat pe cladiri etc. Ritmul e alert, impinge actiunea spre un climax cu un numar ridicat de cadavre, asa cum sta bine unui asmenea gen de film. Plotul nu e nici el foarte original dar asta nu conteaza, rolul sau fiind de a sustine o actiune decenta. Eu unul am gustat din plin filmul asta, care vine doar la cateva zile dupa ce am re-vizionat Sin City in HD, si ca sa fiu sincer, cel mai mult am apreciat in filmele astea replicile personajelor, genul ala de umor negru si sarcasm cool care te face sa exclami: cine dracu vorbeste asa in realitate?!
"Unlike my genetically malfunctioned associate,I would like to take this opportunity not to wage war, but to play nice." (Matchstick)Trailer
sâmbătă, 2 ianuarie 2010
Toni, rezista!
Incepem programul cu o veste proasta.Toni Tecuceanu se afla in stare grava la spital. Se pare ca l-a lovit gripa noua (mai multe detalii de la Serban Huidu). Toni este singurul actor profesionist din echipa Cronicii Carcotasilor. Iar noi i-am luat un interviu acum nici doua luni.
Din cate il cunoastem, Toni Tecuceanu e un munte de om si un munte de energie. Am incredere ca vom reveni cu vesti bune.
The Invention of Lying (2009)
Cred ca mai potrivit sa scrie despre filmul asta era tovarasu Luci, intrucat dansul e mult mai familiarizat cu Ricky Gervais decat mine de vreme el urmareste faimosul Office (Uk). Dar daca tot l-am vazut aseara nu vreau sa scap momentul si va spun doua vorbe despre The Invention of Lying ca sa stiti daca vi-l treceti pe lista sau nu. E un fel de varianta britanica pentru Liar Liar, numai ca strangely e tot un film american desi il are in spate pe Ricky Gervais ca scenarist si regizor. Si fiind american are si cateva nume sonore, incepand cu Jennifer Gardner, Rob Lowe si chiar Eduard Norton intr-un personaj neasteptat de secundar. Deci o comedie britanica ca si conceptie dar americana ca si realizare, o poveste destul de originala, amuzanta dar si romantica in acelasi timp.
Cum spune si numele, "inventia minciunii" s-a produs intr-un moment de cumpana in viata lui Mark Bellison (Ricky Gervais), scenarist deloc remarcabil, burlac, prospat somer si pe cale de a fi evacuat din casa. Un adevarat "ratat". Pentru cei ca el viata in lumea utotpica in care fiecare spune exact ce gandeste este o amareala tare neplacuta. Orice gand pervers, anost, rautacios e spus fara jena fata de interlocutori pentru ca lumea nu are conceptul de adevar/minciuna, nu au ezitarile acelea care te fac sa tii pentru tine unele chestii, nu exista "salvarea aparentelor" sau "minciuna alba". Totul e direct in fata, la vedere, atat complimentele cat si jignirile care probabil nici nu sunt percepute ca fiind jigniri. Nu exista publicitate mascata (reclamele la Coca Cola si Pepsi sunt atat de sincere ca te apuca rasul), lumea nu concepe imaginatia, fictiunea, religia, ci doar realitatea simpla si fara infrumusetari, documentaristica si banala.
Si dupa cum intr-o lume de orbi chiorul e rege, tot asa, intr-o lume de adevaruri mincinosul devine imparat. Stresat de lipsa banilor, Mark Bellison se duce la banca sa-si goleasca contul de economii si intr-un moment de inspiratie, probabil o sinapsa i-a scurtcircuitat creierul, face ceva de neimaginat, spune ceva ce nu exista, declarand mai multi bani decat ar fi in cont. Si, in consecinta, primindu-i, pentru ca nimeni nu concepe ca ce ar spune el ar fi neadevarat indiferent daca sistemul informatic spune altceva. In aceste conditii Mark realizeaza ca e pe cale sa descopere ceva uimitor, ceva ce nu poate denumi inca, dar care ii va permite sa-si schimbe viata, sa-si recapete slujba, sa castige bani cu nemiluita si chiar sa cucereasca femeia visurilor. Ba, in plus, chiar sa instituie o religie. Filmul are destul de multe scene misto, provocand si explozii de ras dar e plin de momente melodramatice, romantism si ceva clisee, care presimt ca sunt intentionate. Oricum e un film bunicel, perfect de vazut in gasca cu prietenii..
Trailer
joi, 31 decembrie 2009
2010 fantezii
In vacanta asta n-am vazut nimic notabil. In afara de cele mai noi episoade din Curb Your Enthusiasm si Mad Man. Ma declar absolut incantat de aceste ultime sezoane. Atat umorul lui Larry David cat si lumea sumbra a lui Don Draper (John Hamm) s-au radicalizat. Dar asta merita un post separat. Astazi, 31 decembrie, ne concentram pe ceea ce trebuie sa vedem la anu'.
Am tot fost amenintati ca 2010 va fi un an greu. Vestea buna e ca ne putem refugia in lumea fantasy. Reformulez: in mai multe lumi. Sa incepem cu (locul I in asteptarile mele) drama magica: The Imaginarium Of Doctor Parnassus. Ultima reverenta a lui Heath Ledger si come-back-ul lui Terry Gilliam.
Doctor Parnassus este chiar Terry Gilliam. Iata cel mai transparent personaj autobiografic si, totodata, cel mai bun film al regizorului, dupa parerea sa: "There is something really magical about the film". Un prim numar de magie este finalizarea productiei, dupa moartea subita a protagonistului. Aici a dat o mana de ajutor si Johnny Depp. Si asa ajungem la
Dar 2010 nu va fi anul palarierului-nebun Depp, ci al omului de fier Downey Jr. Daca despre
Sa ne intoarcem putin la fantezii. Desi, pe dincolo, Fantastic Mr. Fox a iesit pe marile ecrane in octombrie, sper sa ajunga cat de curand si dincoace. Probabil ca nu va asteptati la multe de la o adaptare stop-motion dupa o carte de povesti scrisa de Roald Dahl. Dar cand la carma e Wes Anderson (The Royal Tenenbaums si The Darjeeling Limited), hmm... E greu sa gasesti vreun alt regizor care sa treaca cu asa usurinta de la actiune reala la animatie. Si sa-si ia intregul sau univers cu el.
Un alt maestru al viselor este Michel Gondry (La science de reves) care aduce The Green Hornet. Daca tot suntem pe green, trebuie amintit Paul Greengrass (seria Bourne si United 93) cu Green Zone, care ne catapulteaza iar, fara centura de siguranta, intr-o regiune sfasiata de conflict. De data asta in Bagdad.
In rolul agentului CIA: Matt Damon. Care are un an foarte plin: comedia neagra The Informant (Steven Soderbergh) si apoi Invictus - filmul lui Eastwood despre Nelson Mandela.
Seriosi cum ii stim, fratii Coen vin cu A serious man. Neserios cum il stim, Robert Rodriguez dezvolta unul din falsele trailere pentru Grindhouse intr-un lungmetraj -cum altfel- dement: Machete. Din zona popcorn-movie trebuie sa notam Tron: Legacy, care se foloseste de noile tehnologii de filmare dezvoltate de Cameron si il readuce in prim-plan pe Jeff Bridges.
Revolutia 3D a inceput: Toy Story 2 (ianuarie) si 3 (iulie), apoi in octombrie How to train your dragon (vikingi si, fireste, bestii scuipatoare de flacari), Guardians of Ga'hoole (Zack Snyder) si -soc!- Pirahna 3D. Pe repede inainte mai amintim de Spidey 4 si patru filme bazate pe jocuri video (
Pentru ca ne apropiem -nu-i asa?- de sfarsitul lumii, trebuie sa tineti cont neaparat de The Road cu Viggo Mortenssen, fidel cartii lui Cormac MacCarthy (acelasi care a scris No country for Old Man) despre un road-trip in doi, intr-o lume post-apocaliptica.
Apoi Legion, cu Paul Bettany in rolul unui inger exterminator. Tot la capitolul delicatese, improbabile si neasteptate, David Fincher face un lungmetraj despre tipii din spatele Facebook. The Social Network are la baza cartea Miliardarii accidentali: Fondarea Facebook - o poveste despre sex, bani, geniu si tradare. Si cred ca deja e prea multa informatie (stransa si cu ajutorul revistei Total Film).
Evenimentul cinematografic al anului ar fi fost The Hobbit, la care Guillermo Del Toro incepe filmarile in primavara, daca nu s-ar lansa abia in 2011. Asadar lovitura anului va apartine mai mult ca sigur lui Christopher Nolan. Si inca nu stim mai nimic despre Inception. Decat ca are un concept original, o distributie exceptionala si cateva scene CGI devastatoare.
Intr-adevar, 2010 va fi un an greu.
marți, 29 decembrie 2009
Trailerul zilei: Inception
In sfarsit o prima idee despre noul film scris si regizat de Christopher Nolan (Memento, The Dark Knight) si pe care acesta il descria drept un “un film SF de actiune contemporan setat in arhitectura mintii umane" - Inception. Foarte putine se stiu despre actiunea propriu-zisa, e vorba despre un director de corporatie jucat de Leonardo DiCaprio implicat intr-un santaj, iar din trailer se sugereaza ceva legat de realitati virtuale de o finete extravaganta - orase care se pliaza - idee care-mi aminteste cumva de Dark City-ul lui Alex Proyas. Am toata increderea ca va iesi un film foarte bun din mintea lui Nolan, tipul nu m-a dezamagit inca, si puzderia de actori care au fost implicati in film e foarte incurajatoare: Ellen Page (Juno), Ken Watanabe (The Last Samurai), Marion Cotillard (La vie en rose), Joseph Gordon Levitt (500 Days of Summer), Tom Hardy (RocknRolla), Cillian Murphy (Batman Begins), Tom Berenger (Breaking Point) si Michael Caine (The Quiet American, Batman Begins, The Dark Knight).
Trailer:luni, 28 decembrie 2009
Thirst (2009)
Eu unul ador filmele asiatice pentru ca au o sensibilitate inexprimabila, pentru ca pun accentul mai mult pe sugestie decat pe expresie (nu toate desigur) si pentru ca au de multe ori o viziune total diferita si surprinzatoare asupra lucrurilor decat cinema-ul european si mai ales american. Astea fiind zise recunosc ca multe din filmele despre care nu scriu aici sunt coreene, japoneze, chinezesti sau chiar tailandeze ori singaporeze. Unul din ele, Thirst, imi statea de mult timp sub lupa, primul motiv fiind ca intrase in atentia Cannes-ului asta vara (a castigat premiul juriului) iar al doilea, ca era ultima realizare a coreanului Park Chan-Wook, remarcabilul artizan al trilogiei razbunarii (Sympathy for Mr Vengeance, Oldboy si Lady Vengeance) suita de filme care alaturi de trilogiile lui Wong Kar Wai si de colectia semnata de Kim Ki-duk (ca sa enumar doar cativa regizori dragi ochiului meu cinefil) m-au convins definitiv acum multi ani ca trebuie sa indrept radarul si spre Est.
Thirst este, asa cum o sugereasa si titlul, un film dramatic despre setea ... de sange. Problema vampirismului in maniera coreeana complet diferita de imaginea bine-cunoscuta din anime-urile japoneze. Si fara nici o legatura cu iubirile adolescentine ale vampirilor cu dinti de lapte din dramediile vestice. Daca nu sunteti familiari cu dl Park si munca lui va spun eu ca filmele sale sunt de o frumusete poetica, de un dramatism funebru si de un comic absurd. La un loc. Thirst e povestea unui preot catolic respectat de comunitate dar care isi simte macinata credinta de ororile lumii inconjuratoare. Pleaca voluntar in Africa pentru a testa un vaccin eficient impotriva temutului virus Emanuel, care provoca hemoragii mortale. Devine infectat la randul sau si moare pe masa de operatie in timpul unei transfuzii de sange, insa isi revine miraculos dupa cateva minute si se vindeca deplin. Lumea il percepe ca pe un preot vindecator si il cauta pentru ajutor, in felul asta reintalnind un vechi prieten care il primeste in familia lui.
Dar vindecarea miraculoasa nu dureaza multa vreme. Simptomele reapar, preotul descoperind ca numai transfuzii de sange proaspat il pot tine in viata. In acelasi timp percepe o sensibilitate ridicata la lumina solara si se retrage in timpul zilei intr-un dulap in vreme ce noptile le petrece prin spitale unde sub acoperirea vesmintelor preotesti se strecoara in rezerve si-i goleste de sange pe comatosi. Scenele sunt deopotriva disturbante si amuzante vazandu-l ascuns sub patul unui bolnav si sugand sange din perfuzia acestuia ca un copil. Efectul e surprinzator pentru preot, trupul sau manifesta o revigorare uimitoare si mai ales o crestere a libidoului tradusa printr-o atractie irezistibila fata de sotia vechiului prieten. Incepe astfel o poveste ciudata de iubire, un triunghi conjugal pervers, in urma caruia amanta ii descopera taina, se pune la punct un plan pentru eliminarea sotului, soacra cade in paralizie si cei doi ajung sa fie bantuiti de halucinatii si regrete. Urmeaza certuri conjugale, potolite doar cu moartea si invierea sub forma de vampir a fetei ceea ce duce la o alta serie de conflicte, de data asta de pe picior de egalitate. Finalul e deosebit de poetic si amuzant.
Daca as spune ca Thirst este un film cu vampiri ar insemna sa-i minimalizez valoarea artistica, pentru ca in definitiv e despre un om si o sete de neostoit, atribute insa perfect valabile si in cazul vampirilor dar atat. Nu veti vedea nimic legat de tarusi de lemn, gloante de argint, apa sfintita sau usturoi, nici macar pierderea reflectiei in oglinda. E diferit si vine ca un aer proaspat intr-un an in care credeam ca s-a spus tot ce era de spus in domeniu. Realizarea e de finete, nici macar nu-mi permit sa comentez munca lui Park, tipul e un fin connaisseur al tehnicilor de filmare (altii o zic) si premiul de la Cannes primit de regizor o confirma. Must see!
Trailer.
duminică, 27 decembrie 2009
Dorian Gray (2009)
Ultima adaptare pentru cinema a "Portretului lui Dorian Gray" de Oscar Wilde aduce tragica poveste a tanarului chipes cu sufletul inchis intr-un tablou in secolul 21, exagerand usor tonul gotic horror si integrand in poveste elemente inexistente in carte pentru a spori suspansul si a multumi publicul. Pentru cei nefamiliarizati cu cartea desigur ca aceste infuzii de originalitate contemporana n-au cum sa le para in vreun fel anume, dar mie mi-au nascut intrebarea "de ce?". Probabil romanul lui Wilde nu era destul de "surpinzator" in forma lui autentica(sic!) si s-a simtit nevoia unor adaugiri sau "cosmetizari" pentru a face filmul cu adevarat "impresionabil". Fie si-asa, rezultatul nu e rau deloc. Dorian Gray a lui Oliver Parker e o punere in scena cel putin multumitoare si nu dezamageste decat la nivel de ecranizare fidela si la cateva scene in care horror-ul mi-a parut total neavenit.
Dorian Gray (Ben Barnes) e un tanar Adonis, frumos ca un zeu si pur ca o fecioara, care, odata sosit in Londra, cade victima depravarii tot mai accentuate din elita societatii in care se invarte. Exponentul acestei depravari cu rol de "scoala a vietii" il reprezinta lordul Henry Wotton (Colin Firth), cel care, dintr-o invidie pentru curatenia morala si constiinta naiva a lui Dorian, isi arunca asupra acestuia toata acea vorbarie cinic-manipulativa de care e capabil un barbat obisnuit sa se asculte vorbind. Singurul prieten al lui Dorian este pictorul Basil, dar si acesta are interese mai putin curate. El il picteaza pe Dorian intr-un tablou uluitor, o capodopera a sa, una care ii reflecta atat de bine frumusetea tanarului incat acesta influentat de vorbele lui Henry (frumusetea si tineretea nu sunt vesnice) recunoaste ca ar fi dispus sa-si vanda sufletul pentru a pastra trupul de acum. Well, Diavolul nu doarme, vorbele sunt ascultate si astfel tabloul capata o viata proprie suferind atingerea timpului in locul lui Dorian.
Toate excesele vietii desfranate pe care o va urma in urmatorii 18 ani, impins de principiile hedonistice pe care i le insuruba in teasta lordul Henry la fiecare intalnire, se vor reflecta in chipul pictat si nu pe cel adevarat. Nici inima eliberata de moralitatea naiva nu se va mai ingreuna cu regrete, vina va manca tot inima tabloului la fel ca viermii putreziciunii iar ranile deschise vor sangera tot din pielea vopsita a dlui Gray. Pana la acest punct adaptarea ramane fidela romanului, dar inca de la prima iubire adevarata a lui Dorian se remarca "derapajele". In loc de tragedia copilareasca suferita de Dorian cand asista la cea mai slaba performanta teatrala a dragei sale Sybil Vane, si care ii va frange dragostea in carte, filmul pluseaza cu nevoia de libertate a barbatului vs. visele de casnicie ale femeii, care duce la ruptura proaspatului cuplu si sinuciderea fetei.Cat de contemporan..
Apoi asasinarea lui Basil e savarsita (ironic?) cu un ciob de oglinda in loc de un cutit, iar descotorosirea de trup implica calitati infioratoare in psihicul lui Dorian - capabil astfel de transat oameni - eliminand complet personajul lui Alan Cambell pe care in carte Dorian il santajeaza pentru a se ocupa de curatarea urmelor. Dar probabil ca Dorian trebuia demonizat! Inclusiv moartea fratelui razbunator al Sybilei, James Vane, e mutata de pe un domeniu de vanatoare in subteranul metroului londonez. Iar prezenta fiicei lordului Henry - Emily - ca tinta unei a doua iubiri doriene nu mi-o explic decat prin lupa deznodamantului final, care, in consecinta, e mult mai tensionant decat in carte unde mai degraba are rol moralizator sau meditativ. Si, bineinteles, si ca pedeapsa pentru vina lui Henry de a fi educat un mic monstru. Toate aceste "derogari" de la textul clasic chiar daca scad valoarea intrinseca a filmului n-o stirbesc pe cea artistic-vizuala care e cu adevarat reusita. Londra victoriana, costumele, aspectul gotic din scenele mai dure, efectele speciale, personajele, toate sunt bine slefuite si mi-au placut. Fara doar si poate, un film de epoca care poate fi o buna alternativa pentru cei care nu iubesc cititul, de a lua cunostinta cu o poveste clasica. Pentru ceilalti - puneti mana (si) pe carte!
Trailer.
Retrospectiva Cinema 2009
Si inca un tur prin filmele din 2009 intr-un clip facut de un fan din 342 de filme care au avut premiera anul acesta. Muzica de pe soundtrack e exact ce as fi recomandat si eu ;). Enjoy:
thanx to movieaddicted
Abonați-vă la:
Postări (Atom)