marți, 29 septembrie 2009
Trailerul zilei: A Christmas Carol 3-D
Se pare ca povestea clasica a lui Dickens suscita acelasi interes in lumea filmului si dupa 150 de ani intrucat e gata sa iasa o noua ecranizare a ei. Disney sunt cei cu banii iar Robert Zemeckis e cel cu talentul, ceea ce inseamna ca inainte de Craciun vom avea un film de aventuri clasic de data asta in 3D. Rolul principal e detinut de Jim Carey - vocea lui Ebenazar Scrooge - iar restul casting-ului e acoperit de nume ca: Gary Oldman, Michael J. Fox, Colin Firth, Bob Hoskins, Robin Wright Penn and Cary Elwes.
Trailer:
luni, 28 septembrie 2009
Amintirile mă...înveselesc
rating: COLECTABLE
Tovarăşi, frumoasă e viaţa! este primul episod din seria legendelor urbane (şi rurale) din comunism. Tovarăşul Cristian Mungiu este responsabil cu producţia şi scenariul. Colectivul său de tineri regizori (Ioana Uricaru, Hanno Hoffer, Constantin Popescu, Răzvan Mărculescu) şi artişti emeriţi (Ion Sapdaru, Teo Corban, Alex Potocean, Emanuel Pirvu, Gabriel Spahiu etc) a depăşit normele de haz la toţi indicatorii.Lăsînd glumele la o parte, cele patru scurtmetraje mai au ceva în comun: arată ipocrizia cruntă în care se scăldau românii Epocii de Aur. Comunismul era o mare farsă. Da, totul era de căcat, dar regimul trebuia să iasă bine în poză. Ceauşescu nu putea să apară în Scînteia mai scund decît omologul său african (LEGENDA FOTOGRAFULUI OFICIAL). Existau fotografi specializaţi în „înălţarea” şi retuşarea tovarăşului (nota bene: fără Photoshop!).
Da, nu era carne la măcelărie. Dar un miliţian dăştept se învîrtea el de-o jumară şi doi cîrnaţi. Chiar dacă pentru asta trebuia să gazeze un porc în apartamentul de bloc (LEGENDA MILIŢIANULUI LACOM).
Da, şi pe atunci gropile din şoselele comunale erau peticite înaintea coloanei oficiale de la centru. Ba chiar se legau fructe în pomi, ca să pară mai încărcaţi (LEGENDA ACTIVISTULUI ÎN INSPECŢIE). Sătenii ies în calea delegaţiei cu pancarte gen: Nu bombei cu neutroni. Scandează URA! URA! şi apoi PACE! Umorul ţîşneşte ca un gheizer din acest etern contrast între aparenţe şi realitate.
Amintiri din Epoca de Aur e un film colectiv de aur ( cu un site de aur - o victorie pentru filmul românesc, în sfîrşit). Pentru tinerii care n-au prins cozile la butelii e o filă amuzantă de istorii/isterii sociale. Pentru contemporanii legendelor, ecranizarea lor e o dulce răzbunare. Acum pot să rîdă pe faţă.
duminică, 27 septembrie 2009
Ce-aveţi cu Roman?
Stau şi mă gîndesc cîteodată: ce destine au unii, dom'le. Uite, de exemplu, Roman Polanski!Are un debut senzaţional în Polonia cu lungmetrajul Cuţitul din apă (1961). Apoi face trei filme în Anglia, din care două sunt deschizătoare de drumuri. Primul, Repulsia, cu o foarte tînără Catherine Deneuve, e un horror psihologic cum n-am crezut că se pot face la 1965. Nu e cu nimic mai prejos decît, să zicem, Maşinistul (2004), ca şi călătorie în adîncurile unei minţi bolnave.
Apoi, preferatul meu, The Fearless Vampire Killers, un spoof simpatic după filmele cu vampiri. Roman Polanski joacă unul din rolurile principale, fiind asistentul stîngaci al unui trăznit vînător de vampiri (Jack MacGowran). Cu ocazia acestui film o cunoaşte pe Sharon Tate, o actriţă în ascensiune şi viitoarea sa soţie. Urmează succesul la Hollywood, început cu Rosemary's Baby şi încheiat se pare cu The Pianist.
Dar nu despre filmele sale vreau să vorbesc, deşi ar merita. Viaţa regizorului a luat parcă traseul unuia din horror-urile sale psihologice. Totul a început (sau s-a sfîrşit) în 1969, cînd soţia sa a fost una din cele şase victime ale sectei celebrului Charles Manson. Sharon era însărcinată în 8 luni. Inutil să mai menţionăm trauma trăită de Roman, care era plecat din Los Angeles în acea fatidică zi. În 1977, a fost acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră de 13 ani. A fugit în Europa, fiind încă wanted în S.U.A.
La Festivalul de Film de la Zurich a fost invitat pentru a i se decerna un premiu pentru întreaga carieră. Surpriză, poliţia elveţiană l-a reţinut ieri, 26 septembrie, pentru a-i decerna nişte cătuşe pentru fapta de acum 32 de ani. Nu se ştie încă dacă va fi extrădat în S.U.A.
Acest maestru al suspansului mă face din nou curios asupra finalului noului (şi vechiului) său thriller. Viaţa lui Roman Polanksi.
vineri, 25 septembrie 2009
The Imaginarium of Heath Ledger
Nu multă lume ştie că Heath Ledger a fost şi regizor, nu doar un formidabil actor. Ce-i drept, lucrările lui în spatele camerei sunt puţine. Aşa că, astăzi, putem doar să ne imaginăm ce regizor formidabil ar fi putut deveni.
Ledger aproape finalizase videoclipul pentru trupa Modest Mouse în timp ce aproape finaliza ultimul său rol în The Imaginarium of Doctor Parnassus (atenţie fetelor, din cast mai fac parte Colin Farell, Jude Law şi Johnny Depp!). TIDP este regizat de magicul Terry Gilliam (cunoscut şi pentru participarea sa în legendarul grup de umor Monty Python şi în special pentru animaţiile sale suprarealiste). De fapt, Gilliam a desenat cîteva feţe pentru clipul de mai jos, iar soarele se bazează pe schiţele sale. King Rat este un manifest eco împotriva vînării ilegale a balenelor în apele teritoriale ale Australiei, problemă care îl preocupa intens pe Ledger.
Cu cîteva luni înainte de neaşteptatul deces, tînărul actor anunţa, la Festivalul de la Veneţia, intenţia de a regiza un documentar despre cîntereţul britanic Nick Drake, care murise la 26 de ani, în urma unei supradoze cu antidepresive. Heath Ledger avea 28.
Totuşi, primul său lungmetraj, la al cărui scenariu lucra deja, ar fi trebuit să fie The Queen's Gambit (Gambitul Reginei). Astăzi, trebuie să ne mulţumim cu King Rat.
joi, 24 septembrie 2009
Trailerul zilei: Nine
Dupa ce a puscat 6 Oscaruri cu Chicago iata ca Rob Marshal se apuca de un nou musical - Nine - o transpunere pe marele ecran a unui spectacol de pe Broadway scris de Federico Fellini si Ennio Flaiano initial si readaptat de Anthony Minguella si Michael Tolkin. Rolul principal ii apartine lui Daniel Day Lewis (motivul pentru care ma intereseaza acest film) si da, acesta va canta, dar nu singur ci impreuna cu cel mai talentat grup de femei care au jucat vreodata laolalta Nicole Kidman, Penelope Cruz, Marion Cotillard, Judi Dench, Sophia Loren, Kate Hudson + cantareata Fergie. Abia astept sa vad ce film o sa iasa. Trailer:
Antichrist (2009)
rating: Orgasmultiplu
Mi-am dorit sa vad Antichristul inca de la premiera Cannes, cand ziarele vuiau a controversa iar Lars von Trier isi primea huiduieli nemeritate. Am vrut sa il vad si mai tare cand s-a zvonit ca nu va fi adus in Romania iar cand am aflat ca va sosi abia in decembrie am recurs la lucrul mai putin onorabil. Asa ca l-am vazut si abia astept sa-l vedeti si voi ca sa va aud parerea. Antichristul este dramatic prin subiect si "horror" prin realizare, adevarat, dar nu il vad ca o metafora pentru misoginismul lui von Trier (un misogin n-ar fi facut Dancer in the Dark sau Dogville ori Manderlay) si nici nu cred ca e "excesiv de violent" in ciuda unor scene mai hard din final. Ce daca au lesinat cativa in sala? N-ar fi prima oara. Este insa destul de explicit, dar in contextul povestii asta mi se pare justificabil si nu gratuit sau senzational. E un film care te distruge de-a dreptul, te consuma emotional pe parcurs, iar la final ramai cu o tona de intrebari si nu poti aprecia daca ce ai vizionat e superb sau oribil.
Antichristul incepe poetic cu un Prolog realizat in alb-negru si slow-motion, intocmai ca un clip publicitar, pe muzica de Handel. O scena idilica de amor intre un barbat (Willem Dafoe) si o femeie (Charlotte Gainsbourg), o imagine superba si un pic explicita care pregateste lovitura de final: copilul celor doi, scapat de supraveghere, urca pe pervaz si atras de fulgii de zapada aluneca in gol. E premiza pentru tot ce urmeaza sa se petreaca in film, o introducere cu efectulul unei lovituri de caramida in capul spectatorului. Urmeaza apoi 4 acte sau capitole in care se desfasoara actiunea propriu-zisa. Primul, Grief, prezinta suferinta cauzata celor doi de pierdere. Ea petrece o luna in spital, El se acopera cu masca terapeutului si incearca s-o vindece pe Ea. Inca de la inceput manifesta o aroganta total nepotrivita refuzand urmarea tratamentului indicat de doctor si care ar fi calmat-o pe Ea si aplicand propria terapie, aceea de confruntare a fricii si epurare a durerii. In loc sa-i ofere confortul actului sexual conjugal el sondeaza abisul mintii ei dezechilibrate, jucandu-se cu anxietatea ei tot mai grava. Din discutii descopera ca frica ei are radacini adanci intr-un loc impadurit numit Eden, unde Ea se retragea inainte pentru a lucra la o teza de doctorat numita Gynocide, o lucrare care analiza mituri arhaice, semne de violenta asupra femeilor, vrajitoria etc, statuand ca "natura e cea care ii face pe oameni sa le faca rau femeilor." El hotaraste astfel s-o duca la locul de maxima anxietate.
In capitolul 2 - Pain - cei doi ajung in Eden, la cabana familiala, ca parte a terapiei prin confruntare cu frica. Ea e la limita normalitatii dar El preseaza si mai mult. Descopera ca ea e convinsa ca "natura e biserica Satanei" si ca totul a pornit de la un moment cand padurea ii plangea cu glasul copilului. El incearca s-o convinga ca gandurile sunt cele care distorsoneaza realitatea dar ajunge sa aibe propriile sale viziuni. Ea pare a fi vindecata si se poarta suspect de normal dar totul e spulberat cand El da peste o vulpe eviscerata care-l anunta cu voce umana: Chaos Reigns. Creepy stuff. Partea a treia - Despair (Gynocide) - reprezinta momentul de maxima intensitate a filmului. Descoperind cercetarile ei pentru teza, apoi ceva neplacut in autopsia copilului, o chestioneaza referitor la natura umana si afla ca Ea ajunsese sa creada ca femeile au ceva diabolic in ele: exact pe dos fata de ceea ce sustinea in lucrare. Din acest moment Ea isi pierde complet controlul si intreaga anxietate rabufneste sub forma de furie fata de El. Ultimul capitol - The Three Beggers - mi s-a parut si cel mai incalcit, numele apartinand unei constelatii fictive a carei aparitie anunta moartea cuiva. Probabil aceeasi denumire o poarta si trioul de animale salbatice - vulpea, caprioara si corbul - care par a fi martorii tacuti ai deznodamantului, deznodamant marcat de o mutilare sexuala si o crima.
Antichristul e astfel un horror psihologic-religios si de atmosfera, oferind teroare si disconfort prin cateva scene dure, dar in general captivand prin analiza terapeut-pacient. O atentie deosebita e necesara micilor chestiuni simbolice care apar pe parcurs, animalele din Eden - caprioara gestanta, corbul nemuritor, vulpea cu clopotel la gat - elemente din decor: vizuina vulpii, copacul uscat, podul. Filmul e lipsit complet de muzica, cu exceptia Prologului si a Epilogului (ultima scena) care amandoua ruleaza pe Lascia ch'io pianga a lui Handel. Restul e doar sunet din natura, lugubru si deloc confortant. Von Trier utilizeaza si cateva tertipuri horror pentru a strani tensiune, cut-scene-uri bruste si zooming incet intr-un cadru fix care creeaza o asteptare insuportabila. Si la prima si la a doua vizionare mi s-a parut la fel de straniu. Modul de filmare e foarte personal, intim, cu camera in mana parca tragand cu ochiul in viata celor doi. Actorii joaca magnific niste roluri care nu cred ca sunt pe placul oricui. E unul din cele mai disturbante filme vazute, poate doar Exorcistul m-a deranjat mai tare, in schimb filmul lui von Trier e o lectie de cinema. Si e dedicat lui Tarkovsky. L-as recomanda numai celor care cred ca pot face fata.
marți, 22 septembrie 2009
Trade (2007)
Unora nu le plac filmele care te implica emotional, cele care abordeaza subiecte delicate sau neplacute si le trateaza la rece fara infrumusetari. Mie unul imi plac astfel de filme, imi place sa fiu "prins", conectat sau chiar manipulat de un regizor destept care a stiut sa-mi aduca la cunostinta un lucru banuit sau notoriu si sa-mi starneasca o reactie, chiar si una de moment, ca un sentiment de furie, frustrare sau tristete. Este cazul lui Marco Kreizpaintner, un alt regizor german tanar si promitator, care trateaza in coproductia germano-americana - Trade - o problema spinoasa cum e traficul de carne vie. Potrivit statisticilor CIA intre 50 si 100 de mii de copii si femei sunt trecuti anual in mod ilegal si fortat granita in State pentru a intra in industria sexului sau in bratele proxenetilor si pedofililor. La nivel international numarul e de 10 ori mai mare.
In Trade situatia e simplificata pana la un nivel personal, necesar pentru a pune o fata victimelor, si concentrata pe o singura zona, granita Mexicului cu US. Regizorul alege din miile de cazuri triste, doua chipuri: Veronica, o tanara din Polonia venita prin "agentie" in Mexico City si data pe mana mafiei ruse si Adriana, o fetita de 13 ani, localnica rapita de pe strada. Traficantii de sex sunt bine organizati, au retele, clienti, interneti si pile la granita. Victimele sunt tinute in camere incuiate, umilite si batute, drogate, convinse ca nu mai au scapare apoi transportate pana la frontiera unde la adapostul noptii sunt trecute in Statele Unite. Intre timp pozele lor aduna clienti pe situri de profil in asteptarea zilei de licitatie cand oameni cu bani suficienti isi pot cumpara online un baietel tailandez sau o fetita latina. In vreme ce Veronica nu are pe nimeni care sa-i simta lipsa, Adriana isi pune sperantele in fratele ei mai mare, tanarul Jorge, care cunoscand mahalaua mexicana ia urma "carausilor". Dar el nu e un erou neinfricat, are doar 17 ani si tot ce face e sa-i urmareasca. Gaseste insa sprijin in persoana unui politist american marunt(Kevin Kline), in masina caruia se ascunde penrtu a trece frontiera. Aici scenariul incepe un pic sa schioapate, intrucat politistul are si el o fiica disparuta si astfel uniti in aceeasi suferinta cei doi pornesc pe urmele traficantilor de carne vie.
Nici n-o sa vorbesc de faptul ca e scris de Jose Rivera (scenaristul lui Diarios de Motocicletas) dupa un articol din NY Time Magazine sau ca e produs de Roland Emerich in mare parte din banii de buzunar. Astea sunt trivia. Ceea ce conteaza in filmul asta sunt relatiile ce se stabilesc intre personaje. Avem cei doi frati, actori copii debutanti care joaca senzational, Jorge si Adriana reprezentand figurile centrale ale acestei drame despre exploatare umana. Amandoi dau dovada de o maturizare fortata in calvarul prin care trec, in cazul Adrianei fiind de fapt o pierdere a inocentei, fetita din ea devenind femeie in cel mai crud mod cu putinta. Intr-un bordel ad-hoc amenajat pe acel "drum al plangerii" de curieri e predata spre "testare" cu mentiunea "Ai grija ca trebuie sa ramana virgina"! Trist dar din pacate foarte adevarat.
Aceeasi importanta o vad in relatia dintre fata poloneza si micuta de 13 ani. Veronica dezvolta un instinct de ocrotire materna si incearca s-o protejeze de cateva ori. A treia legatura se formeaza intre Jorge si politistul Ray, tanarul, odata domolindu-si furia fata de semnul autoritatii , manifesta un respect aproape ca de la fiu la tata, probabil explicabil prin faptul ca provenea dintr-o familie saraca cu un sigur parinte. Acestea sunt lucruri care reusesc intr-o masura sa atenueze duritatea subiectului abordat. Expunerea ororilor cauzate de exploatarea sexuala a minorilor nu se face insa fara a te expune la randul tau acuzelor de exploatare a unei situatii triste pentru nevoia de senzational dar, cred ca Marco Kreizpaintner s-a detasat de aceasta banuiala pastrand o doza de decenta si necazand in tentatia explicitului care ar fi atras atentie si controversa. A oferit astfel un film foarte bun despre un subiect foarte neplacut dar destinat unui public larg mizand pe cresterea gradului de constientizare.
Trailer
luni, 21 septembrie 2009
Reuniunea Seinfeld
Fanii Seinfeld purişti vor fi entuziasmaţi de vestea că eroii lor preferaţi se vor reuni din nou pe micul ecran. Fanii Seinfeld purişti îşi vor mai potoli din entuziasm fiindcă reuniunea se va petrece în cadrul serialului lui Larry David. Ieri (20 septembrie) a început pe HBO al şaptelea sezon din Curb Your Enthusiasm. Entuziasmul meu a ajuns la cota de alarmă.Cei care au refuzat o sumă record (jdemilioane de dolari) în istoria televiziunii ca să facă un ultim sezon, sunt acum convinşi de bătrînelul cu calviţie şi ochelari, asocial şi antisocial. Larry se reîntîlneşte cu Jerry, Jason Alexander, Julia Louis-Dreyfus şi Michael Richards (da, Kramer), de data asta ca şi colegi de platou. Ca de obicei pentru Curb, vor apărea as themselves. Şi tot într-o mişcare tipică de "serial în serial" sau "serial despre nimic", vom urmări cum eroii din Seinfeld se pregătesc pentru o nouă reuniune Seinfeld. Este, de departe, evenimentul anului pentru lumea televiziunii. Şi totul a izvorît din mintea bolnavă şi prodigioasă a lui Larry David. Pretty good. Pretty-pretty good.
"Comedia americană e bazată pe premisa că cei mai mulţi oameni vor să fie plăcuţi, inclusiv eu" spune Jay Leno, un fan declarat al serialului. "Larry nu vrea, şi asta îl face amuzant".
duminică, 20 septembrie 2009
Azul oscuro casi negro (2006)
Cum privim situatia in care un barbat il roaga pe fratele sau mai tanar si mai potent sa-i impregneze "natural" iubita care-si doreste neaparat un copil, iar acesta accepta desi are deja o relatie. Tehnic se numeste inselare dar in fapt poate nu-i decat un gest omenesc sau o "datorie familiala", un sacrificiu printre multe altele la care soarta l-a obligat pe fratele mai mic in decursul dificilei sale maturizarii. Despre asta e vorba in Azul oscuro casi negro (Albastru inchis aproape negru) melodrama spaniola cu care Daniel Sanchez Arevalo a debutat pe scena internationala. Si ce debut! Trei premii Goya si inca multe altele pe la festivalurile de profil. Filmul le merita cu prisosinta iar mie mi-a placut foarte mult modul in care a pus in scena trairile si dificultatile tinerilor din partea de jos a scarii sociale si felul in care a dezvoltat personajele facandu-te sa empatizezi cu toate, in momente diferite, ce-i drept.
Tanarul Jorge are nesansa ca tocmai atunci cand era pe cale sa scape de viitorul pregatit de tatal sau - om de servici la scara blocului - batranul sa faca un atac cerebral si sa ajunga o semi-leguma. Sapte ani mai tarziu Jorge e tot portar si gunoier la bloc, ingrijitor pentru batranu' si proaspat absolvent de facultate la fara frecventa. Simultan, iubita din copilarie, Natalia, se intoarce de la masterat prin tari straine iar fratele sau puscarias, Antonio, se indragosteste de o colega de detentie, Paula, in cursul orelor de teatru, fara a sti ca tipa il vrea ca animal de prasila. Tanarul se gaseste astfel in situatia de a-si infrunta propria nesiguranta in reinodarea relatiei cu fata odata iubita, a da piept cu pragmatismul HR-ilor la interviurile pentru slujba si a-l rezolva pe fratele sau temporar impotent. Mai mult, prietenul sau cel mai bun, Israel, are proprii sai demoni de infruntat: tatal lui freventeaza un barbat maseur si, in plus, nici chiar el nu e indiferent la gandul unei finalizari "barbatesti". Cam multe lucruri dintr-odata pentru un tanar de 18 ani. Din fericire filmul nu se sprijina doar pe un singur rol, toate personajele punand umarul si ducand intriga la bun sfarsit, impartindu-si generoase timpul pe ecran.
Filmul, desi are cateva momente de comedie neagra, e in principal o drama a maturizarii si constientizarii drumului pe care trebuie sa mearga aceste personaje. Toti au de rezolvat probleme, de aflat ce anume ii tine in loc pentru a putea trece mai departe. E mai usor sa accepti niste lucruri care la prima vedere ti-ar starni repulsie sau jena odata ce ai inteles motivatiile personajelor, odata ce ai fost facut partas la viata lor. E de inteles ca Paula isi doreste un copil neaparat dupa ce suferise un avort si acum era abuzata de colegele de puscarie. Conditia de mama ar muta-o la maternitate. Sau de ce Antonio ar face orice pentru ea, chiar sa-i ceara propriului frate samanta imprumut: o asemenea femeie nu s-ar fi uitat la el in afara inchisorii, deci e gata sa-si calce mandria. Nici acceptarea lui Jorge nu implica probleme prea mari de constiinta de vreme ce "iubita" sa nu a dat niciun semn ca ar fi ceva mai mult decat o prietena cu beneficii. E foarte interesant cum a reusit regizorul sa teasa o astfel de panza intre atatea personaje si sa o dezvaluie totusi cu claritate spectatorului. Rar am vazut un film care sa ma prinda asa usor fara artificii ca thrill-mystery-FX si sa ma tina alaturi doar pe ideea de inter-relationare a personajelor in eforturile lor de a se maturiza comportamental. Meritul deosebit al acestui regizor promitator comparat de unii cu Almodovar.
Trailer
sâmbătă, 19 septembrie 2009
G-Force 3D (2009)
G-Force e un film care se vrea si comedie si actiune si animatie si din pacate nu straluceste la nici un capitol, dar asta nu inseamna ca e total nevizionabil. Eu m-am dus la el in principal pentru ca era 3D si deci, neputand sa-l vad decat pe marele ecran, am riscat sa intru la un film pentru copii inconjurat desigur de o gloata de copii. Ceea ce nu m-a deranjat foarte tare. E chiar reimprospatant sa-i vezi pe cei mici hlizindu-se de poantele si efectele speciale ale filmului. In G-Force avem o echipa de porcusori de Guinea + o cartita, antrenati de Zach Galifianakis (tipu' din Hangover) ca un comando de infiltrare si spionare in cadrul unui program super-secret menit a-i transforma in agenti speciali FBI. Tinta lor e un nene corporatist, seful celui mai mare producator de electrocasnice, un tip banuit ca ar avea ambitii de anihilare a umanitatii. Lipsesc insa dovezile astfel ca "hamsterii supradimensionati" se dau peste cap sa scoata complotul la iveala, luptandu-se cand cu FBI-ul care vrea sa inchida proiectul, cand cu stapanii care-i adopta nestiind ca de fapt sunt niste "genetically-engineered-highly-trained-guinea-pigs". Un film lejer, destul de bine facut, cu o doza de umor destinat mai ales celor mici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)