Hotii de biciclete

Pentru ca in noiembrie 1948 se lansa in Italia Hotii de Biciclete (Ladri di Biciclette), pentru ca duminica trecuta biciclistii au revendicat din nou strazile orasului si, in fine, pentru ca mi-a fost furata si mie o bicicleta din chiar curtea Primariei Timisoara, va recomandam un film-reportaj care in mod normal nu prea isi gaseste locul aici. E filmul indiferentei noastre.

Clasicul lui Vittorio de Sica a pus una din pietrele de temelie ale neorealismului italian, care e inca solida si astazi (dupa cum arata Roger Ebert). Hotii de Biciclete e filmat in locatie, cu actori amatori (protagonistul Lamberto Maggiorani/Ricci era muncitor in fabrica). In peisajul sumbru al Romei postbelice, Sica a creat o fresca simpla despre izolarea individului in sistemul social complicat si artificial in care (supra)vietuieste. Un film fundamental.



Cele doua postere originale sunt desenate de Ercole Brini si fac parte din "colectia mea privata" (Italian Film Posters, Museum of Modern Art, 2003).

The American (2010)

rating: Brainwash cu reale valente artistice

The American face parte din categoria filmelor despre "asasinul contemplativ", acel personaj care, fie din cauza unui cod al profesiei adanc inradacinat in el, fie dintr-o circumstanta independenta de vointa sa, a devenit mai reflexiv asupra vietii sale. Cam ca Alain Delon in Le Samourai sau asasinul singuratic din The Limits of Control, doar ca Anton Corbijn nu-i nici un Melville nici vreun Jarmusch, asa ca Americanul devine un fel de cale de mijloc intre fabula franceza si extravaganta cinematica a lui Jim. Adica e frumos, rafinat si cu o doza de sensibilitate poetica care trimite la filozofia implacabilului destin. Adaugand la asta si o performanta excelenta din partea lui George Clooney obtinem un film destul de profund si castigam o experienta vizuala multumitoare.

Ecranizare a unui roman de Martin Booth, A very private gentleman, Americanul lui Anton Corbijn spune povestea unui tehnician al crimei, Jack/Edward, un tip impasibil si calculat care nu ezita sa-si ucida iubita in momentul in care izolarea i-a fost deconspirata si nu-si mai poate garanta siguranta. Stergand trecutul si implicit orice urma Jack reintra pe piata asasinilor acceptand o noua misiune din partea lui Pavel, caruia ii poarta o ascultare apropiata de loialitatea samurailor. Trebuie sa mearga intr-un sat izolat din Italia si sa confectioneze o arma speciala pentru o alta ucigasa cu contract. Iar intre timp sa faca tot posibilul pentru a scapa de conflictul interior care incepe sa-l muste. In aceasta privinta cred ca e demna de observat deteriorarea psihica a personajului jucat de Clooney si fisurile care apar in armura aparent inexpugnabila. Acolo, in solitudinea oferita de satul muntenesc, pe fundalul unor peisaje idilice si pitoresti, Jack are de ales intre doua salvari: cea sufleteasca oferita de preotul locului si cea trupeasca oferita de prostituata satului. Nefiind capabil sa renunte la conditia de asasin, anti-eroul sfarseste in aceeasi dilema legata de incredere sacrificand totul pe altarul dragostei. Oarecum cliseic insa modul in care filmul e construit si dus la sfarsit justifica scuza lipsa de originalitate, in sensul ca exista un anumit lirism in cinemaul lui Anton Corbijn iar cei care ati vazut Control, biografia lui Ian Curtis, stiti la ce ma refer.

Prin urmare The American are un rulaj molcom si un look de promovat turismul montan, datorat locurilor de filmare si muzicii, o poveste care sustine o intriga captivanta, nestiind cine sau de ce il urmaresc pe protagonist ori in cine poate avea incredere, asteptandu-te in orice moment la o tragere pe sfoara si o rasturnare de situatie, la care se adauga jocul actoricesc remarcabil al unui profesionist. Si, sa nu uitam, superbii sani ai domnitei Violante Placido, fiica lui Michel Placido (pentru cine-si aminteste Caracatita?).

3 treilere si ceva

Ultimele trei trailere pe care le-am vazut la cinema:

Dupa Taking of Pelham, Tony Scott face un nou film despre un tren scapat de sub control intr-o zona suprapopulata. Bineinteles, cu eternul sau colaborator, Denzel. Asa patesc unii la batranete - dau in tot felul de manii. Lui Scott ii plac trenuletele.



Din trailer, Due Date (Sorocul) arata a remake dupa Plains, Trains & Automobiles (1987). Promitatoare sunt cele doua nume din Hangover care se regasesc aici: Todd Philips (regizorul) si Zach Galifianakis (actorul cu nume imposibil). Pe post de Steve Martin il avem pe Robert Downey Jr, caruia a inceput sa-i placa tot mai tare in roluri neserioase.



Cat despre Tron nu pot sa zic decat ca este anuntat ca "Avatarul anului" si are hmm...muzica originala Daft Punk (mi se pare mie sau frantuzii cyber-funk au studiat la scoala lui Hans Zimmer? vezi soundtrack-urile The Dark Knight sau Inception). Prefer trailerul reinterpretat Literal. Nu cred ca am inteles mai mult, dar am ras.

Un fleac

Se pare ca Sergiu Nicolaescu nu este doar regizorul filmului istoric de talie mondiala Mihai Viteazul ( care, dupa cum se lauda octogenarul, e folosit de Spielberg ca material de studiu la cursul sau de la facultatea de film si -evident- a fost plagiat masiv de Gibson in Braveheart). Tot el a regizat si rasturnarea lui Ceausescu, dupa cum puteti citi in interviul din Kamikaze.

Trailerul zilei: Skyline

Intai trailerul si apoi vorbim:

Sunt cateva chestii care fac filmul asta "deosebit". Prima chestie care frapeaza ar fi ca arata ca un blockbuster tipic de vara cu buget exorbitant. Nu e asa. Costurile productiei se invart in jurul cifrei de 20 milioane $. A doua chestie ar fi ca Skyline este un film independent, fara nici un studio important in spate. A treia chestie e regia: fratii Strause - responsabili cu VFX pentru o gramada de filme - au filmat cu jucaria aia vizionara numita RED, o camera digitala extrem de modulara si de performanta si de compacta. Acum ramane doar ca scenariul sa fie unul destept pentru ca filmul sa 'loveasca' puternic in cinema. Dupa cele cateva minute de trailer as zice ca e un Independence Day 2 amestecat cu Godzilla si care porneste de la premizele lui Cloverfield, totul fiind vazut prin ochii unui mic grup de persoane dintr-un apartament pe coasta Statelor Unite. In fine, cel putin vizualul o sa merite biletul.

Anunturi de ultima ora

Astazi, de la 7 seara, la ceainaria Carturesti de pe Mercy ruleaza filmul german Cine moare mai devreme este mort mai mult timp, al doilea din seria de proiectii dedicate Germaniei All Das Ist Deutschland (Asta e Germania...). Restul programului de filme nemtesti il gasiti aici. Daca se plangea cineva ca nu gaseste cinema european "la mall", a fost auzit.

Tot azi mai puteti vedea, in "frigiderul" de la Studio, coproductia romano-italiana Mar Nero (Marea Neagra), cu Dorotheea Petre si Ilaria Occhini. Eu l-am vazut alaltaieri. Merita sa dardaiti o ora jumatate. Revenim cu detalii.

De maine incepe la Studio Marti dupa Craciun. Nu ratati aceasta (probabil ultima) ocazie de a-l vedea pe marele ecran. Mai ales ca biletul costa 6 lei, iar primul spectacol al zilei doar 4. Aproape gratis, chiar daca trebuie sa va imbracati mai gros. Vestea buna e ca Studio se inchide din noiembrie. De ce e buna vestea? Pai, la redeschidere (in martie sau mai repede) exista promisiunea ca se va introduce o instalatie de incalzire. Adica vom avea conditii aproape decente pentru filmul european.

It's a Mad (Man's) world

MAD MEN - SEZONUL PATRU

Mi-a crescut pipota cînd am găsit eroii din Mad Men pe coperta revistei Rolling Stone (nr. 1113 - sept. 16). Înăuntru, multe din misterele serialului despre lumea publicităţii din anii '60.

De exemplu, intriga fiecărui episod e secretă chiar şi pentru actori, pana in momentul difuzarii. Pentru a evita "scurgerile", fiecare pagina de scenariu pe care un scenarist o duce acasa seara e stampilata cu numele sau si trebuie sa o inapoieze in dimineata urmatoare. La fel de meticulos lucreaza si departamentul de cercetare, de la atentia pentru idiomul perioadei pana la batistele de la costum. In studioul din L.A. (poze de pe platou aici) sunt stive de reviste, rapoarte originale de cheltuieli precum si "chitantele" lui Roger Sterling dintr-o deplasare in Durham, North Carolina la clientul American Tobacco (hotel: $2,80, taxi catre restaurant: $1.12, cina: $ 19.44 ). Jon Hamm (Don Draper) a dat probe pentru Mad Men de sase ori si acum are vitiligo (o decolorare a pielii de pe maini) din cauza stresului pe care il produc cele 14 ore de filmare pe zi.

Distribuţia a fost alcătuită intenţionat din veterani necunoscuţi. Nimeni nu-i vroia. Astăzi toată lumea le ştie numele (inclusiv Obama, fan declarat). Si ii doreste pe afis: January Jones (Betty) in thrillerul Unknown alaturi de Liam Neeson, Vincent Kartheiser (Pete) in SF-ul I'm.Mortal, Elisabet Moss (Peggy) a jucat in Get him to the Greek, John Slattery in anuntatul The Adjustment Bureau, Jon Hamm (Don) apare in The Town, ultimul film regizat de Ben Affleck si este curtat pentru noul Superman.

Pentru toate aceste salturi extraordinare de cariera e responsabil Matthew Weiner, creatorul Mad Men. In articolul din Rolling Stone dezvăluie că fiecare din personaje reflectă o faţetă a lui însuşi. Se regăseşte în nehotărîrea lui Peggy, în siguranţa lui Joan, în narcisismul lui Betty sau în abilitatea lui Don Draper de a-i face pe ceilalţi oameni să vrea "să intre în pantofii lui, respectiv pantalonii lui". Exista o permanenta prapastie intre "ceea ce vor oamenii versus ceea ce se asteapta de la ei", cum o zice tipa de la research (Cara Buono), noua aparitie. Întrebarea-cheie la care serialul încearcă să răspundă prin Don are de-a face cu identitatea. "Cine sunt eu? e cea mai mare temă din literatura occidentală", spune Weiner.
În trei sezoane, Mad Men a surprins fanteziile Americii cum n-a făcut-o niciun show după The Sopranos (nu intamplator Weiner a scris pentru ultimele doua sezoane din saga mafiei din New Jersey). Esenţa sezonului 4 (acum în desfăşurare) e cuprinsă în primul episod, cînd Don le arată unor executivi puritani o reclamă cu o puicuţă în bikini: "Atît de bine construit, că nu putem să-ţi arătăm etajul doi". Acelaşi lucru se aplică inclusiv lui Don şi noii companii Sterling Cooper Draper Pryce, o întreprindere care e numai faţadă şi machism.

Sezonul patru tocmai s-a incheiat in State si va asigur, din cele 6 episoade pe care le-am vazut pana acum, ca televiziunea va avea dificultati in a egala o asemenea performanta. Din păcate, TVR 1 a întrerupt difuzarea seriei după numai un sezon şi a înlocuit-o în grilă cu 30 Rock. Nu-i mare pierdere. Mad Man e doar cel mai deştept, mai seducător si mai glamuros serial tv al momentului.

The road to hell

DEVIL (2010)
rating: Brainwash


"Totul se întîmplă în lift".

Atît ştiam despre Demon (Devil). Plasarea acţiunii într-un ascensor blocat nu e nouă (a facut-o şi Gabriel Dorobanţu în Elevator, 2008). Nouă este identitatea unuia dintre pasageri, care vrea să-i ducă pe ceilalţi direct în infern. Filmul e "scornit de mintea lui Night Shyamalan" (care dupa The Sixth Sense "I see dead people" nu prea a mai facut chestii notabile).

Conform legendei narate din off, diavolul vine personal să colecteze anumite suflete. Dar nu e nevoie să existe Necuratul - oamenii sunt suficient de răi. Asta crede un ofiţer de poliţie (Chris Messina) după ce i-a fost ucisă familia într-un accident de maşină, iar vinovatul a lăsat în urmă doar un bilet: "Imi pare atat de rau". Acelaşi poliţist va fi chemat în clădirea cu pricina pentru a urmări neputincios pe camerele de supraveghere cum creşte stiva cu cadavre în liftul numărul "Şase". Ca sa ma exprim si eu in clisee, filmul nu e mindblowing dar nici nu iti insulta inteligenta. Desi replica diabolica de la sfirsit (Oh! si cat te doream) e prea in your face (atentie spoiler: twistul final e o combinatie de Constantine si Saw).

Tot dupa tipicul filmelor horror, se respectă formula "10 negri mititei" de eliminare a personajelor (fetele putin cunoscute ale actorilor sunt in avantajul peliculei). Suntem scutiţi însă de vederea execuţiilor. Ceea ce este o manieră elegantă de a creşte tensiunea şi de a primeni genul. Intenţiile inovatoare sunt observate chiar din genericul de început, în care tradiţionala panoramă aeriană a oraşului de sticlă este răsturnată cu capul în jos, ca pentru a intari sugestia ca traim intr-o lume sucita in care lucrarea Vrajmasului e tot mai evidenta, chiar si pe strada ta.

Apropo de strazi, mi-a plăcut mesajul con-textual al filmului cu privire "la asumarea raspunderii pentru faptele noastre". Il poti vedea si ca parte a unei campanii pentru cresterea responsabilitatii la volan, campanie care la noi ar trebui demarata ACUM, pe toate fronturile (nu stiu daca ati observat, dar se da un adevarat razboi pe drumurile patriei: in Romania mor zilnic Sase (!) oameni; ca o comparatie, in cei 7 ani de campanie in Irak, au murit aproximatix doi soldati pe zi).

Pe scurt: Demon e un horror sofisticat, care nu face risipa de hemoglobina dar ofera suficienti fiori cate sa te gandesti de doua ori inainte sa urci in lift (macar o saptamana de acum inainte). Trebuie precizat ca nu e o capodopera, aşa ca Let the right one in, al cărui remake american tocmai a fost lansat în regia lui Matt Reeves (Cloverfield). Pentru amatorii genului, sîmbătă (in ajunul Halloween) la Cinema City, e Maratonul Filmelor Horror. later edit: Iar pe 1 noiembrie, de Ziua Mortilor, se planuieste o procesiune zombie pe strazile orasului. The road to the cemetery.

Four Lions (2010)

"I think I'm confused, but I'm not sure!" 


rating: Brainwash

Four Lions e intr-adevar un film inedit. Nu ma asteptam la asa melanj de umor negru si screwball comedy in 2010 si imi face o deosebita bucurie sa vad ca se pot face filme ce ridiculizeaza o chestiune serioasa cum e "fundamentalismul islamic" fara teama de repercusiuni. Din start filmul lui Chris Morris a fost catalogat drept controversat intrucat se recomanda ca o satira jihadista ce-si propune sa parodieze o celula terorista "adormita" (la propriu) punctand subtil irationalul sacrificiului cu mintea confuza si spalarea de creiere prin intermediul religiei. Cei patru lei sunt niste tineri musulmani din Sheffield un pic cam inceti la minte dar fermi in hotararea lor de a-si juca rolul in razboiul sfant. Personajul principal, Omar, e cel mai rasarit dintre ei si cel mai bine conturat, avand o familie, o istorie a obarsiei sale din Pakistan si idei generale referitor la ce-ar trebui sa faca un jihadist. Ceilalti sunt alaturi de el tocmai pentru a exemplifica ceea ce nu pusca in acest tip de credinta oarba si, evident, pentru a oferi acel substrat comic necesar.

Filmul incepe cu inregistrarea unei "amenintari video" cu care sa-si faca intrarea pe "piata extremista", aventura insa care decurge rau de tot pentru ca sunt pur si simplu niste amatori. Omar decide astfel sa plece in Pakistan, intr-o tabara de antrenament unde sa invete mai multe despre arme si explozibili. In vreme ce el si Waj go bazooka asupra propriei tabere si atrag simpatia unui UAV american, care-i fugareste apoi prin desert, rivalul sau la conducerea celulei, Barry, un alb convertit la islamism, tine conferinte si-l racoleaza in celula pe Hassan, un suicide bomber/rapper boy care vrea sa treaca la fapte, nu vorbe. Intors in Anglia, Omar e hotarat sa faca istorie si, impreuna cu echipa, traseaza un plan prin care sa se arunce in aer. Singura problema ar fi ce sau pe cine sa ia cu ei pe lumea cealalta. Aici glumele nu contenesc, intrucat Waj vrea sa explodeze internetul, Barry moscheea(!), ceilalti o shaormarie sau o librarie, niciunul neavand o viziune clara.

Four Lions ofera asadar niste scene de comedie pura iar personajele sunt nu doar agreabile sau amuzante ci chiar convingatoare. Sentimentul e ca nu urmaresti o parodie rautacioasa ci chiar un film inteligent despre niste oameni nu foarte inteligenti care vor sa-si joace si ei rolul in razboiul sfant. Un mare atu al filmului sunt dialogurile, foarte misto scrise si vorbite in dialectul yoooorkshire. Dar dincolo de partea funny finalul m-a surprins prin schimbarea registrului intr-unul dramatic, toata chestia devenind usor serioasa si indemnand un pic la reflectie. Adica radem, radem, dar stai..chestia asta e chiar serioasa. 7/7 2005 nu-i asa de departe.

Trailer

Seriale in deriva

In sfarsit doua seriale romanesti care arata un pic ca alea de dincolo. Un pic prea mult.

In Deriva e adaptare dupa In Treatment. Varianta romaneasca a terapeutului Gabriel Byrne e interpretata de Marcel Iures aka Dr. Poenaru. Este primul serial HBO filmat in Romania, cu episoade regizate de Adrian Sitaru si Titus Muntean. A avut parte de o campanie inteligenta de teasing. Pe toate canalele importante s-a facut reclama la cabinetul doctorului Poenaru ca si cum ar exista pe bune un doctor Poenaru care cauta "cel mai echilibrat om din Romania".

Am vazut (pe nu stiu ce canal) ca se pregateste si un serial in genul The Office. Din ce am inteles, se cheama SRL (sau o fi iar o reclama inselatoare?). Vlad Ivanov (432, Politist, adjectiv) e Sere Liviu, adica seful-mascarici si narcisist patentat de Ricky Gervais. Oricum, ideea unui serial de comedie romanesc despre viata noastra corporatista (atata cat mai e) plutea in aer. E the next thing to do. Revenim cu detalii.

later edit: A fost alarma falsa cu SRL. Noroc cu Alexandru Solomon care mi-a aratat reclama (asa imi trebuie daca ma uit la tv fara sonor). Eram convins ca Vlad Ivanov nu va juca a nustiucata oara rolul de sef intr-un promo. Sau poate era dorinta mea de a vedea un show despre viata romaneasca la birou. Oricum, veste buna pentru voi toti de acolo care aveti un scenariu in sertar. Numai sa nu-l uitati acolo. Cum ziceam: ideea pluteste in aer.

Punct ochit, punct...ratat

WILD TARGET (2010)

rating: Brainwash sau Eroare dupa (haz) caz Am intrat cu sperante la filmul asta. Am sperat ca voi rade. Sa va zic cea mai tare gluma a filmului: un criminal sadic insotit (ca intotdeauna) de un malac fara creier intra in biroul unui expert in arta ca sa-l stoarca de informatii. Malacul incepe sa rontaie ceva dintr-o farfurie si, apoi, catre victima: "Sunt bune. Cu ce is?". "Potpuriu" i se raspunde (adica plante uscate parfumate).

Wild Target (Punct ochit, Punct iubit) e plin de garzi de corp bovine, de hitmani care ranjesc in stil comic-book (Martin Freeman din The Office), urmariri cu masini care scot "vijiituri" cand trec prin zona turistica a Londrei. E o parodie in tuse groase dupa comedia politista britanica sau frantuzeasca (minus politisti). Include pana si cliseul hitmanului in prag de pensionare, cliseul femeii urmarite care e salvata tocmai de cel care trebuia s-o omoare si -cel mai greu de ingurgitat- cliseul femeii urmarite care se indragosteste de protectorul ei, cu ecouri clari dupa seria Jandarmii sau Pantera Roz. "Anti-eroul" interpretat (cam manierist si monoton) de Bill Nighy e o combinatie de inspectorul Clouseau (varianta Peter Sellers) si mustaciosul Jean Rochefort (aflu acum, cand caut poze, ca Wild Target e remake dupa succesul omonim a lui Pierre Salvadori din 1993, cu Rochefort si regretatul Guillaume Depardieu in rolurile principale).

La prima vedere, Wild Target se bucura de un ansamblu de actori de liga I si un scenariu spumos, dar pe undeva s-au gresit dozajele. Poate daca se apasa mai tare pedala parodiei sau daca se insista cu omagiul pentru anii '70. Asa, ramane suspendat in purgatoriul comediilor minore, condamnate la uitare vesnica.

Stiu, baieti, aveti dreptate - Emily Blunt e delicioasa, dar la un moment dat iti dai seama ca registrul ei de maimutareli si mutre de pitipoanca/escroaca de lux e limitat, repetitiv si lipsit de imaginatie. Iar pe Rupert Grint chiar ca nu stiu de ce l-as aminti (eventual ca e primul film de oameni mari in care il vad, iar barba aia pe care si-a asortat-o cu aceasta ocazie nu il prinde deloc).

Dupa prima jumatate de ora (agreabila, dealtfel) care schiteaza cadrul general, filmul se prabuseste intr-un ocean de banalitate. Insotit de tot mai putine rasete. In caz ca doriti sa aveti de-a face cu acest semiesec european, aveti in trailer toate fazele simpatice (minus scena umilirii batranului bodyguard de catre patron).

Gut Morgen!

Richie mi-a amintit ca numai astazi si maine mai putem vedea Morgen la Studio. Si pentru ca ne creste interesul fata de un film romanesc doar cand e premiat pe dincolo, va amintesc ca a luat Premiul Special al Juriului la Locarno. Filmul e girat, intr-un fel, si de Cristi Puiu, fiind produs de Mandragora (casa de productie administrata de sotia lui, Anca).

Revolutia vazuta cu ochi de copil

La Revolutie aveam 9 ani jumate. Ma uitam la televizor, in timp ce pe afara circulau taburi, pietele erau pustii, strazile intunecate. In departare se auzeau zvonuri de arme, iar prin vecini umblau zvonuri din cele mai morbide. "Explodeaza Solventul!". "Avem teroristi in pod!". Nu o data, sub impulsul acestor zvonuri, maica-mea era gata sa ma ia in brate si sa fuga cu mine unde vedea cu ochii. Din televizorul alb-negru razbateau coruri de gloante din Piata Universitatii, iar mama a vrut sa ma culce sub pat. I-am spus ca gloantele n-au cum sa ajunga la noi din televizor. Mama in schimb se gandea la gloantele de afara si la povestile pe care le auzise despre oameni care au murit in casa de la un glont ricosat.

Laura Negrutiu avea 10 ani, pe 23 decembrie 1989. Fata se uita si ea la televizor în casa bunicilor, care locuiau în blocul de vizavi de restaurantul „Cina”. Când s-a deschis focul din blocul vecin, un glonţ rătăcit a străpuns zidul şi a omorât-o. Părinţii copilei au murit si ei atunci, chiar daca fizic au mai trait cativa ani. „Mama a murit în urmă cu zece ani, iar tatăl, în 2001. Amândoi au fost măcinaţi de durere" scrie Stefan Both in articolul de azi din Adevarul.

Destin 89, lungmetrajul lui Gabriel Burza despre cazul Laurei Negrutiu, are premiera azi la sala Capitol. E filmat cu actori amatori si fara buget. Dincolo de transformarile importante pentru cursul istoriei, dincolo de "cine-a tras in noi", pentru multi timisoreni au fost transformari de o mie de ori mai grave. Cand iti moare un copil, iti moare viitorul. In decembrie '89, au murit zeci de copii.


trailer

Exit Through The Gift Shop (2010)

'The first street-art disaster movie'

rating: Colectabil

Eram destul de nerabdator sa vad documentarul asta crezand ca va fi despre Banksy, faimosul pictor si artist graffiti care a marcat peretii Londrei cu o gramada de stenciluri revolutionare, dar apoi am realizat ca Banksy e mai degraba regizorul iar filmul e despre arta stradala in general si felul in care s-a vazut ea prin lentila lui Thierry Guetta. Exit Throgh The Gift Shop era filmul pe care trebuia sa-l faca Thierry dupa ce reusea sa puna un pic de sens in miile de casete filmate de el in lumea underground a 'anarhistilor plastici', pentru a spune povestea celor care din pasiune si cu talent au dat nastere celei mai puternice miscari contreculture de la punk incoace, street-art-ul. Spuneam ca trebuia sa-l faca pentru ca a si incercat dar tentativa lui a fost pur si simplu catalogata ca 'nevizionabila'. "Era o ora jumate de prezentare, un cosmar imposibil de urmarit, ca si cum cineva care suferea de un deficit de atentie ar fi scuturat o telecomanda trecand prin 900 de canale de televiziune." explica Banksy. Prin urmare artistul l-a indemnat in alta directie pe Thierry si s-a ocupat singur de montajul celor 10.000 de ore filmate de un individ realmente obsedat de arta stradala.

Thierry era un tip din LA cu o obsesie cronica, aceea de a filma totul, de a captura momentul si de a-l inchide pentru totdeauna intr-o caseta video. Cand varul sau a devenit un cunoscut artist de strada - Invader lipea mozaicuri cu personajele jocului Space Invaders - Thierry si-a descoperit vocatia, si anume sa-l urmareasca peste tot in periplurile nocturne, filmand tot ce facea. Normal ca odata intrat in lumea asta i-a cunoscut si pe alti artisti nocturni, filmand si documentand tot mai multe actiuni ale lor, in ideea ca graffiti-urile fiind ilegale erau si cam efemere, asa incat se impunea un fel de arhivar al lor. La un moment dat a auzit de un tip foarte misterios si retras pe nume Banksy, care facea senzatie in Londra si care vizita LA-ul in cautarea unui perete potrivit pentru faimosul lui sobolan. Thierry s-a oferit imediat sa-l ajute si astfel s-a nascut o ciudata prietenie. Obsesia si admiratia lui Thierry pentru arta lui Banksy l-a facut pe cel din urma sa-l accepte in cercul sau si sa-l aduca in Londra. Tot Banksy a fost cel care i-a atras atentia asupra rostului sau ca documentarist, dandu-i sa inteleaga ca ceea ce a adunat pe video ar fi valoros.

Acum, Banksy e un activist politic si un artist subversiv. El satirizeaza si critica societatea pentru valorile ei ciudate si e si un anti-capitalist declarat. Probabil ca documentarul asta e inca un manifest de-al sau in care atinge subiectul faimei uriase care l-a cuprins dupa expozitia din State, cand lucrarile sale au inceput sa fie licitate pe bani grei. Povestea acestui Thierry, care, dupa 'ratarea' ca regizor, s-a indreptat spre arta stradala devenind Mr. Brainwash, poate fi chiar ea o spalare de creier. Ipoteza ca el s-a folosit de experienta "furata" de la cei pe care i-a insotit ca sa-si dea frau liber propriei sale libertati de expresie, devenind un artist consacrat, e cam greu de crezut. Tipul a sarit un numar de etape si, constient ca in America e posibil totul, a investit tot ce avea intr-un studio, a angajat oameni care sa-i realizeze cele mai nastrusnice idei si si-a organizat o expozitie dupa care a devenit milionar. Exista indoieli justificate ca totul ar fi doar inca o farsa a lui Banksy la adresa consumatorilor in masa de street-art, dar nimic nu-i sigur. Oricum documentarul e ceva extraordinar. Iar daca speculatiile alea se confirma, e chiar genial.

Trailer

Trailerul zilei: Biutiful

Bardem, Barcelona, Biutiful. Ultimul film al lui Alejandro Gonzales Inarritu (Amores Perros, 21 Grams, Babel) mi-a dat asa o stare ciudata in numai 2 minute. Habar n-am despre ce e, nici nu ma intereseaza, vreau sa-l vad.

In sfarsit, vin rusii!

O noua veste buna pentru cinefilii din Bucuresti. Pentru ca numai aici mai ai ocazia rara de a vedea Calauza lui Tarkovski pe ecran mare de cinema. Plus Copilaria lui Ivan si alte capodopere ale cinematografiei rusesti (Zboara Cocorii, Un cuib de nobili etc). Festivalul Filmului Rus (vezi programul) va incepe vineri, 22 octombrie, cu Lacasul Ingerului (de Nicolay Dreyden) despre care am scris mai demult.

Tot de la "capitalisti" pleaca si poposeste miercurea asta, si la Timisoara, Guerilla Verde - caravana cu filme ecologice pentru copii si tineri. Anii trecuti au rulat Ice Age, An Inconvenient Truth, Home, Nous Enfants Nos Accuseront, 11th Hour, La Marche de l'Empereur si altele mai putin celebre. Macar de am invata ceva din filmele astea, daca nu invatam din catastrofele care se intampla la distanta (cea mai recenta si mai aproape, cea din Ungaria).

RED (2010)

rating: Brainwash

N-ai nevoie de multe motive pentru a vedea RED. E suficient sa-l auzi pe Morgan Freeman exclamand "we're getting the band together" si sa citesti distributia. Bruce Willis, John Malkovich, Helen Mirren si desigur Freeman sunt actori consacrati care nu mai au nimic de 'dovedit' in lumea filmului dar care adora sa amestece munca cu placerea. Altfel nu-mi imaginez cum o dama ca d-na Mirren s-ar incumeta sa joace intr-o comedie action inspirata de o serie de benzi desenate. Toti patru sunt niste spioni pensionati care se plictisesc de moarte in viata lor obisnuita. Daca pentru restul lumii sa te tai intr-o hartie e ceva obisnuit pentru fostii "operativi" normalitatea inseamna sa fii impuscat si sa supravietuiesti. Robert Schwentke e regizorul responsabil pentru aceasta exploziva comedie de situatie, abil scrisa la nivel de dialog, cu umor smecheresc si personaje care n-au prea mult contur, atat Bruce cat si John sau Morgan avand deja costume pregatite in filme anterioare (Lucky Number Slevin plus orice film in care Malkowich e tacanit).

Frank Moses (Bruce Willis) e asadar un ex-CIA clasificat RED (retired extremely dangerous) care-si petrece vremea citind romane ieftine si conversand la telefon cu Sarah (Mary-Louise Parker), o call-center-ita de la Agentia de Pensii. Ea e draguta, el e singur, perfecta relatie la distanta prezinta potential. Numai ca in seara cand Frank isi face bagajul s-o viziteze, altcineva il viziteaza pe Frank: un comandou care-i redecoreaza casa. Scapat gratie alurei de "cel mai de succes operativ al agentiei" Frank devine haituit din motive nestiute de aceeasi agentie pe care o servise. Gentleman fiind, tipu' alearga intai la Sarah, pe care desi n-o vazuse in viata lui, o atrage in cursa de supravietuire, iar fetei, dupa socul initial, incepe sa-i cam placa aventura. Si pentru ca unde-s multi puterea creste sunt chemati la arme inca niste pensionari: Malkovich, sarea si piperul si LSD-ul filmului, Freeman si spiritul lui de sacrificiu si d-na Mirren, cea mai talentata femeie in domeniu. Cum ce domeniu? Ucis oameni. Alaturi de cei patru au scurte aparitii si Richard Dreyfuss, obisnuitul afacerist dubios, Brian Cox din partea KGB-ului sau Karl Urban drept haitas in costum de agent.

Intriga nu ia mult sa se contureze, fiind la fel de previzibila ca in orice alt film al genului. Actiunea e de domeniul filmelor action serioase, cu buget cat pib-ul nostru, dar plotul si carisma personajelor conduc filmul intr-o parte total opusa - parodia. Daca nu-l iei in serios, filmul e plin de haz, cu cateva situatii cu adevarat comice. Dar cel mai mare castig e acela ca ajungi sa revezi unii din cei mai misto actori dandu-si replica intr-un film parca facut pentru fani. Mi-a parut a fi un Burn After Reading in care umorul negru si incalceala naratiunii sunt inlocuite de multe explozii si cartuse goale. Nu e ceva cu adevarat memorabil dar da o buna dispozitie dupa.

Trailer

De ce as vrea sa traiesc in Bucuresti. Maine.

Halucinantul Enter the Void (imposibil de gasit in Romania, legal ori ilegal) va fi proiectat maine seara la Cinema Studio. Mai important, vine si Gaspar Noe sa discute cu publicul. Asta pe langa laureatele de anul asta de la Cannes si o serie obligatorie de clasice romanesti. Programul Les Films de Cannes ici

Monsters (2010)

rating: Brainwash

Descoperirea cu orice pret a vietii pe alte planete este una dintre cele mai ambitioase cautari ale civilizatiei noastre si motiv de disputa in diferse cercuri stiintifice. Cursa e si mai infierbantata acum cand dovezile sondelor care au vizitat planeta rosie confirma prezenta unor compusi intriganti ca metanul (produs preponderent biologic) sau sulfitii, astfel incat gasirea cu orice pret a formei de viata martiana si aducerea ei pe Pamant, vie sau moarta, devine imperativ necesara. Si pare-se ca nimeni nu se gandeste la vreo consecinta periculoasa... nimeni afara de cineasti, cei care, cum stim, adora sa jongleze cu ideile absurde. In Monsters, un indie science-fiction britanic facut cu doar 15000 de $, ipoteza de lucru e tocmai returnarea unei astfel de sonde si prabusirea ei in luxurianta biosfera pamanteasca, undeva pe teritoriul Mexicului, facand materialul extraterestru sa dospeasca ca pita bunicii si dand nastere la adevarati giganti tentaculari. Acesta e insa fundalul povestii caci filmul se petrece la vreo 6 ani de la eveniment, Zona Infectata si carantina instituita amintind oarecum de cine-verite-ul din District 9, fara insa a-l concura. Acesta e un film nu un mokumentar.

E surprinzator cum Gareth Edwards reuseste cu doar 2 actori si o echipa dotata cu scule neprofesioniste sa scoata un film destul de convingator in aspect si cu niscai aer meditativ. Desi porneste la drum ca un road movie post-apocaliptic, in care personajele (fotoreporteru' si fiica mogulului de presa pe care tre' s-o dadaceasca) strabat zone afectate de "infectie", filmul se incoarda putin in pielea unui thriller pentru ca apoi sa se deschida metaforic intr-un final contemplativ in care "monstrii" apar la fel de sentimentali si muzicali ca orice alta forma de viata. Trebuie precizat ca in ciuda titlului senzational rareori exista imagini cu respectivii monstri, lucru benefic dealtfel intrucat nu ei sunt personajele principale. Sam si Andrew nu se cunosc dar conjunctural ajung sa-si tina companie intr-o calatorie de-a lungul unui rau ce parca aduce tribut Apocalips-ului copollian la capatul caruia sunt asteptati de rudele mai adaptabile a tripozilor din War of the Worlds. In jungla mexicana copacii licuresc iar tentaculele fosnesc.

Lucru cert, Monsters nu e un film de actiune. Nu se prea intampla nimic si nici macar la capitolul horror nu exceleaza, desi prezinta cateva elemente ale genului si construieste atmosfera tipica. In schimb e axat pe cele doua personaje principale, pe dezvoltarea unei anume relatii intre ele, chestie care, desi amenintata de cliseul "sexului de frica mâinelui", rezista briliant din motive pur si simplu firesti.. ea e logodita..el e un tatic indepartat. Daca vreti sa vedeti cum se face un film cu buget microscopic, cum poti filma la locatie, fara decoruri sau chiar autorizatii si cu figuranti intamplatori 'vizitati' Monstrii. Trailerul e la fel de inselator ca titlul, sugerand un sequel la super-productiile cu creaturi Cloverfield sau War of the worlds, doar ca in realitate e vorba doar de folosirea imaginatiei in recrearea unui univers fictional in care Originea Speciileor primeste extra-adn.

Trailer

Duelistii

The Duellists, 1977, r. Ridley Scott, d. Keith Carradine, Harvey Keitel

Legend of the Guardians (2010)

rating: Colectabil (te unge la pipota)

Zack Snyder e pe val, nu mai am nici o indoiala acum dupa ce a trecut cu bine si testul animatiei. Dupa un horror cu zombie, un epic istoric cu sabii si sandale si un action cu super-eroi, toate filme pentru o audienta matura si caracterizate prin violenta explicita si sange digital, Zack Snyder schimba macazul cu Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole, un film excelent pentru parintii cu copii in ei sau langa ei. E filmul de aventuri perfect, cu o poveste frumos tesuta si captivanta ce contine un sambure moral, cu dovezi de vitejie si nelipsita proba de foc pentru tanarul destinat faptelor marete. E ca un Stapanul Inelelor cu bufnite. De-o parte se afla Cei Puri, bufinitele rele care urmaresca inrobirea integului regat bufnitaresc iar de cealalta parte Gardienii din Ga'Hoole, protectorii celor neajutorati. La mijloc se afla o mica trupa de bufnite cu sange-n pipota care calatoresc spre regatul Gardienilor pentru a cere ajutor. Clasic.

Legenda Gardienilor e inspirata de niste carti fantasy scrise de Kathryn Lasky si astfel se explica bogatia de personaje si constructia narativa tipica unei povesti: pornind de la un pui de bufnita rapit din sanul familiei se ajunge la confruntarea finala si reunirea familiei. Desi cartile sunt pentru copii filmul cere un pic mai multa perspicacitate si atentie, densitatea povestii fiind completata cu o bogatie vizuala fantastica si un pic de subtilitate. Cei Puri sunt amenintatori dar nu prin agresivitate ci prin latura lor insiduoasa, de uneltitori care sustin o politica de curatire rasiala. Realizat in 3D filmul iti fura ochii, asa cum o fac tot mai multe animatii in ultima vreme, doar ca in Legend of the Guardians efectele de adancime sunt realmente palpabile, ecranul cufundandu-se cu o fereastra imensa deschisa catre o lume fantastica. Pe langa peisajele spectaculare mai fac nota distincta si momentele de virtuozitate slow-motionala pe care Snyder le insereaza abil in miezul scenelor de actiune dramatica din a doua jumatate a filmului, in care poti realmente sa numeri firele de puf de pe fruntea bufnitei, sau picurii de ploaie. Ca sa nu mai spun de realismul ochilor.

Fiind un film cu bufnite nu te-ai fi asteptat ca zburatoarele sa fie atat de "umane" dar chestia s-a intamplat. Probabil si datorita vocilor recongnoscibile ale lui Hugo Weaving, Geoffrey Rush, Anthony LaPaglia si Helen Mirren, principalii indrumatori, conducatori sau villaini ai filmului devin persoane reale care implica emotional spectatorul. Tanara bufnita Sorren (voce Jim Sturgess) trebuie sa invete de la fiecare cate ceva pentru a-si definitiva instructia inconstienta la care soarta il supune. Insa factorii exteriori sunt una, cealalta tine de interior, iar Sorren e o bufnita nobila care-si asculta pipota si actioneaza de multe ori intuitiv. E un visator crescut cu legende care fara sa-si de-a seama ajunge sa-si construiasca propria legenda si sa descopere ca in realitate e mult mai putin eroism si mult mai multa suferinta. Tema obisnuita - ajungerea la maturitate prin depasirea obstacolelor - nu devine cliseica tocmai pentru ca avem de-a face cu o poveste universala despre bine si rau.

Din pacate, mixand perfectiunea tehnica si realismul confruntarilor (din care doar sangele lipseste) cu umorul facil si o usoara naivitate pentru a le broda pe toate pe uriasa panza a fantasy-ului Snyder ataca o audienta cam mare pentru a-i satisface deplin pe toti. Unii si-ar fi dorit un film mai intunecat altii poate dimpotriva. Unii vor zambi reconoscand temele predilecte ale lui Tolkien (cei rai traiesc in citadele de piatra cei buni in arbori uriasi) iar altii vor considera absurda o bufnita in slujba de armurier sau scrib. Snyder a incercat un film pentru toate gusturile. I-a iesit? Ramane de vazut. Mie insa mi-a placut.

Trailer

Gardienii locurilor comune

GOYA'S GHOSTS (2006) rating: Eroare
LEGEND OF THE GUARDIANS (2010) rating: Brainwash

Week-endul trecut am fost bantuit de spectrul filmelor indiene. La inceput a fost acest guest-post. Apoi am dat la televizor peste Fantomele lui Goya. Putin inainte ca spiritul revolutiei franceze sa incendieze Europa, tanara Ines (Natalie Portman) e despartita de familie de bratul inca puternic al Inchizitiei, torturata si aruncata la beci, lasata insarcinata, apoi lasata fara copilul nou-nascut pe care, la eliberare, tot incearca sa-l regaseasca cu ajutorul pictorului de curte Goya, personaj secundar in toata aceasta dramoleta gen Lantul Amintirilor. Neverosimila ratare cinematografica, daca stai sa te gandesti la numele implicate in afacere: Stelan Skarsgard (Goya), Javier Bardem (padre Lorenzo) si regizorul Milos Forman (Zbor deasupra unui cuib de cuci, Amadeus) si la lumea incisiva, pasionata si suparata a picturilor lui Francisco de Goya y Lucientes.

Cind am vazut si Legenda Regatului Bufniţelor am crezut ca sunt victima unei conspiratii. Animatia începe si ea ca o productie indiana (copiii unei familii de bufniţe sunt răpiţi pentru a fi făcuţi soldaţi şi te aştepţi ca restul filmului să relateze eforturile lor de a se reuni). Alarma falsa. Singura chestie indiană s-a dovedit a fi sortarea pe criterii rasiale a puilor de către Puri - o castă militaristă cu pretenţii ariene, care lupta sub stindardele rosii cu falduri lungi de pe care lipseste numai svastica. Aluziile la fascism amintesc de debutul regizorului Zach Snyder (măcelul numit 300).

În rest, avem un heroic-fantasy care combină cu fantezie absolut toate clişeele genului. Orfanii sunt duşi la o Academie ca în Harry Potter. Purii se pregătesc să conducă lumea cu ajutorul inevitabilei arme secrete. Tînărul Soren scapă din ghearele bufniţelor "na'aazi" pentru a cere ajutorul bufniţelor "care pazesc democratia" (ma rog, o monarhi-democratie), care trăiesc pe lîngă arborele mitic Ga’hoole ca na'avi din Avatar.

Fac o paranteza: se pare că e obligatoriu ca nomenclatorul oricarui univers din acesta mitic sa sune cît mai exotic/celtic. Aici avem de exemplu St. Aegilius, Tyto, Lyze of Keal, Nyra, Ga'hoole (observati va rog ca separarea toponimelor prin apostrof e un mu'st). Ca sa vedeti ca e un pic de Tolkien in fiecare am inceput si eu un nomenclator de locuri si popoare pentru viitoarea trilogie fantastica pe care n-o so vedeti niciodata la cinema: monstrul Kargod, eroii Una si Uavil, tara Hipomoreea, tara urienilor si cimerienilor, neamul Urdoc, fluviul Nodis, padurea Aved'cedria (sper ca ati observat apostroful).

Sa ne intoarcem la misiunea lui Soren/Frodo/Skywalker, caruia i se alătură o ceată de aventurieri zbanghii ca în Lord Of The Rings, Star Wars, Happy Feet şi...Harap-Alb. În bătălia finală, Soren aruncă bomba în stilul lui Skywalker din Star Wars. Poetul-războinic (care improvizează cîntece de vitejie în focul luptei) şi ariciul(echidna)- Oracol ca în Matrix sunt singurele cucuvele simpatice pe care le-am retinut. Memoria mea se declara neputincioasa in fata a 20 de chipuri vag asemanatoare de bufnite si am indoieli ca publicul mai tanar va prinde mai mult din scenele cu aglomerare de zburatoare.

Recunosc ca in ciuda acestor comentarii rautacioase, filmul te gidila in mod placut iar scenele de violenta explicita sunt survolate elegant, pentru a putea ajunge fara restrictii la copii. Nu am impartasit nici de data asta nivelul de entuziasm afisat mai sus de Richie pentru lumea lui Snyder. Am reţinut totusi zborul slow-motion (marca regizorului) prin coridorul picurilor de ploaie si atentia exemplara pentru morfologia pasarilor, mai precis desenate ca în schiţele lui DaVinci. Asta ca să ne amintim de ce avem pe faţă ochelarii (obisnuiti-va de acum sa nu mai vedeti animatii fara ei) . Sincer, mi-a plăcut mai mult aperitivul 3D cu Road Runner (aveti o bucatica aici, din ceea ce sper sa devina si lungmetraj) servit spectatorilor înainte de bufetul cu bufnite all you can eat. Adica, "owl you can eat".