Marele Ecran va ureaza...

sa ne iubiti si-n 2011 :p

si sa fiti uite-asa de fericiti:

LA MULȚI ANI!

Barbati insingurati

Doua filme tin sa aduc atentiei astazi, dintr-un motiv foarte banal si anume ca vizionarea lor a fost neintentionat succesiva iar subiectul cam acelasi: alienarea barbatilor cu orientare sexuala diferita si modul in care aleg sa depaseasca piedicile sociale sau nenorocirile. Deci doua filme in care personajele sunt gay dar care nu militeaza in vreun fel pentru partida homosexuala ci doar folosesc aceasta "carja dramatica" pentru a portretiza un set de emotii si consecinte ale actiunilor unor persoane "diferite".

1. A Single Man (2009) e, asa cum amintea tovarasul Luci, cel mai elegant film din acest an. Nu e deloc surprinzatoare concluzia cand afli ca in spatele acestui tablou de o zi al anilor '60 sta nimeni altul decat designerul vestimentar Tom Ford (bineinteles, ajutat de production art team-ul de la Mad Men). Mai rar se intampla ca din lumea modei sa permute in lumea de celuloid un asemenea stilist. Cu un Colin Firth senzational in rol principal (un profesor universitar britanic care se confrunta cu vidul emotional lasat in jurul sau de moartea accidentala a iubitului) cu o Julianne Moore impersonand o prietena/fosta iubita usuratica dar la fel de nefericita, cu o imagine splendida si o muzica peste masura de reusita (compozitorul polonez Abel Korzeniowski impreuna cu japonezul Shigeru Umebayashi, cel responsabil pentru muzica din capodopere WKW - 2046 si In the Mood for Love) ecranizarea romanului lui Christopher Isherwood ofera o perspectiva sobra si contemplativa a ultimei zile din viata unui barbat singur. Evident ca fundalul istoric al acelei zile (criza cubaneza) si libertatea spiritului din anii 60 ofera un cadru distinct si realmente artistic intregii povesti: dialogurile sunt excelente dar momentele meditative sunt superioare.

Ford isi marcheaza stilul intr-un mod vizual aparte: intrarea in film se face pe calea visului si in ritmul pasilor de catwalk cand George Falconer viziteaza spiritual-cosmaresc locul accidentului auto in care ii murise prietenul. Un ramas bun declansator al propriului sau ramas bun. Pe tot parcursul zilei George va cauta un moment propice "incheierii" si isi va pune meticulos afacerile in ordine. Acelasi Ford insista pe detasarea graduala de pamantesc in scurtele insertii de "scufundare" sau atunci cand elimina sunetele indicate vizual de planul in care ne aflam inlocuindu-le cu o muzica ce izoleaza in meditatie. Filmul nu e lipsit de ironie, caci exact atunci cand ii ofera o scapare protagonistului, i-o si rapeste intr-un mod neasteptat implinindu-i dorinta. Un film sobru si distinct, de o reala pretiozitate in culoare si sunet si cu o nota depresiva care n-are nici o legatura cu orientarea sexuala.

 Trailer

2. Howl (2010). Cei familiarizati cu 'generatia beat' de autori nascuti in anii de dupa razboi in State si marcati de o usuratate a spiritului endemica, adoratori ai unei libertati de expresie fara limite, exuberanti si avizi consumatori de droguri si alcool, il cunosc bine pe Allen Ginsberg. El impreuna cu tovarasii sai de arme literare (William S. Burroughs, Jack Kerouac, Neal Cassady) - hedonisti boemi si non-conformisti - au constituit un adevarat fenoment cultural in epoca documentandu-l prin propriile lor experiente. Filmul Howl al lui Rob Epstein si Jeffrey Friedman isi ia numele de la poemul renumit al lui Ginsberg (Urletul, dedicat de acesta lui Carl Solomon) si se concentreaza pe problemele cu justitia pe care le-a avut cel care a publicat poemul (Lawrence Ferlinghetti). Considerat "obscen" Howl a fost contestat avid punandu-i-se in discutia insasi calitatea de creatia artistica. Toata polologhia impreuna cu o schitare biografica a portretului lui Allen Ginsberg (aici jucat de James Franco) sunt prezente in film, din nou intr-o maniera stilistica salutara, parte film (procesul), parte animatie (care sustine vizual versurile "lamentatiei" lui Ginsberg) si parte interviu reconstituit. Hibridul rezultat ofera un insight asupra unui moment esential din viata culturala a Americii, nasterea contra-culturii. Fun fact: in rolul avocatului apararii apare John Ham din Mad Man.

 Trailer

Futurism

Blade Runner e, cred, cel mai reusit film SF facut pana acum, peste orice productie big budget (fie ea din seria Star Wars, Matrix sau Avatar) iar motivul pentru care ruleaza atat de fin e acela ca ofera un science-fiction cu o complexitate foarte pamanteana, propune niste chestiuni disturbante (dreptul la viata al unei fiinte ganditoare, replicarea umana) si aduce o revolutie estetica specifica unei categorii noi de film - future noir. Phil K. Dick, autorul cartii care sta la baza filmului (Do Androids Dream at Electric Sheep?, unul din putinele romane care au fost depasite de ecranizare) a murit cu doar 4 luni inainte de premiera filmului din iunie 1982. Cu ceva timp insa inainte urmarise cateva secvente intr-o emisiune televizata si, drept urmare, trimisese urmatoarea scrisoare producatorilor:

 Dear Jeff,

I happened to see the Channel 7 TV program "Hooray For Hollywood" tonight with the segment on BLADE RUNNER. (Well, to be honest, I didn't happen to see it; someone tipped me off that BLADE RUNNER was going to be a part of the show, and to be sure to watch.) Jeff, after looking --and especially after listening to Harrison Ford discuss the film-- I came to the conclusion that this indeed is not science fiction; it is not fantasy; it is exactly what Harrison said: futurism. The impact of BLADE RUNNER is simply going to be overwhelming, both on the public and on creative people -- and, I believe, on science fiction as a field. Since I have been writing and selling science fiction works for thirty years, this is a matter of some importance to me. In all candor I must say that our field has gradually and steadily been deteriorating for the last few years. Nothing that we have done, individually or collectively, matches BLADE RUNNER. This is not escapism; it is super realism, so gritty and detailed and authentic and goddam convincing that, well, after the segment I found my normal present-day "reality" pallid by comparison. What I am saying is that all of you collectively may have created a unique new form of graphic, artistic expression, never before seen. And, I think, BLADE RUNNER is going to revolutionize our conceptions of what science fiction is and, more, can be.

Let me sum it up this way. Science fiction has slowly and ineluctably settled into a monotonous death: it has become inbred, derivative, stale. Suddenly you people have come in, some of the greatest talents currently in existence, and now we have a new life, a new start. As for my own role in the BLADE RUNNER project, I can only say that I did not know that a work of mine or a set of ideas of mine could be escalated into such stunning dimensions. My life and creative work are justified and completed by BLADE RUNNER. Thank you..and it is going to be one hell of a commercial success. It will prove invincible. (sursa)

Succesul comercial nu a fost deloc mare insa filmul a devenit apoi un clasic cult si e privit drept unul din cele mai bune facute vreodata.

Trenul gandurilor

Arta fara CGI. In 2010 short-ul asta imi aminteste de primul film al fratilor Lumiere.

Bani europeni pentru filme romanesti

Stirea e un pic cam veche dar cum nu stau cu ochii zilnic pe fonduri-structurale.ro e de inteles cum am scapat-o. Plus ca nici presa nu s-a laudat cu ea pe prima pagina.

"Comisia Europeana a aprobat in temeiul normelor UE in materie de ajutoare de stat o schema de sprijinire a productiei cinematografice din Romania, in valoare de 80,68 milioane euro (347 milioane lei) pentru a sprijini dezvoltarea industriei cinematografice, a culturii si a educatiei cinematografice. 

Comisia a aprobat o schema a autoritatilor romane de acordare a unor imprumuturi fara dobanda sau a unor granturi nerambursabile pentru productia de filme romanesti sau de filme realizate cu participare romaneasca. 

In special, Comisia a constatat ca, in baza criteriilor culturale definite de catre autoritatile romane, ajutoarele vor fi directionate spre productii culturale. Mai mult, masura permite producatorilor sa cheltuiasca pana la 20% din bugetul filmului in cadrul Spatiului Economic European, nu numai in Romania. Autoritatile romane intentioneaza sa mentina schema pana la data de 31 decembrie 2014. "

Singura mea nelamurire e... unde putem vedea si noi schema?

 via filme-carti

Gulliver's Travels (2010)

O COMEDIE LILIPUTANA
rating: EROARE

Incep cu un mesaj pentru fanii neconditionati ai lui Jack Black: duceti-va la film, voua oricum va place orice ar face acest "dude", vesnic indragostit de muzica rock si de felul in care isi ia in balon burta (banuiesc ca intentionat isi pastreaza "burta de bere", pentru ca un Slim Jack Black are fi probabil de neconceput si de neangajat de catre studiouri).

Pentru restul lumii, un mic avertisment: nu veti vedea nimic diferit din ce n-ati vazut in celelalte filme cu acest (mai mult sau mai putin) comic. De fapt, nu veti vedea nimic diferit din ce n-ati vazut in alte filme in general. Ar fi totusi ceva. O Emily Blunt atat de searbada (da, e o "foxy lady" delicioasa, dar vrem sa vedem si altceva in afara de cele doua "mode-uri" in care stie sa-si tuguie buzele: a imbufnare sau a pupic) si o Catherine Tate nula si neavenita.

Revenind la eroul principal, Gulliver e un tip care sorteaza corespondenta unei mari publicatii, (adica are un job de student, numai ca el are spre 40). N-are gagica, n-are tupeu, dar are noul iPhone (asa se strang banii pentru prostioarele astea). Adica este, ca sa folosesc o expresie din film, un "lame ass" si ma tem ca nu gasesc doua cuvinte mai bune pentru a descrie filmul. Gulliver e luzerul pe care il iubesti tocmai pentru ca nu esti asa luzer ca el. Spre norocul lui, ajunge sa se joace de-a uriasul in tara piticilor. Spre ghinionul spectatorilor, treaba asta tine cam mult. As fi lungit putinele scene cu adevarat amuzante, in care Gulliver e pe post de papusa in casuta de jucarie a unei fetite uriase.

3D-ul este fix "de prisos" (se vedea chiar mai clar fara ochelari) dupa cum a observat tovarasul Richie, pe care l-am tarat dupa mine de dragul povestii din copilarie. Nu pot spune ca a fost o seara ratata, dar as fi vrut sa rad mai mult. De Jack Black voi mai rade probabil doar la Kung Fu Panda 2 (excelent teaser, by the way).

Gulliver's Travels e din pacate o comedie mica. Micuta. Prapadita. Sfrijita. Liliputanaaa!

You will meet a tall dark stranger (2010)

A tale of love and sound... told by fools

rating: Brainwash

Woodie Allen isi are desigur publicul sau, din care eu nu fac parte, dar asta nu ma impiedica sa apreciez un film atunci cand imi place cu adevarat. Spre exemplu, precedentul Vicky Cristina Barcelona, mi s-a parut o inutilitate totala, dar ultimul sau film, You Will Meet A Tall Dark Stranger, imi apare de departe mult mai reusit. Noua dramedie a lui Allen exceleaza in doua privinte: distributia actorilor si scenariul, mai exact dialogul. Desi filmul transpira a stil woodian din cap pana in coada: personaje cu probleme, intorsaturi amuzante, drama sociala si familiala si naratorul voice-over care stie finalul povestii, filmul asta a reusit sa-mi mentina atentia. Si asta cu atat mai mult cu cat e despre nimic sau, in general, despre viata, iubire si cautarea fericirii. A tale of sound and fury... Figurile din aceasta poveste sunt oameni obisnuiti marcati de griji si de nesiguranta, oameni nemultumiti de ce au sau convinsi ca pasarea de pe gard e mai de pret. E usor sa te raportezi la cel putin unul din ei.

Filmul circumscrie o familie de 4 personaje: parintii, fiica si sotul ei, dar implica secvential si alte personaje care intr-un fel oglindesc actiunile personajelor principale, ori mai clar, le inscriu intr-o "banalitate" deprimanta. Alfie (A. Hopkins) si Helena (Gemma Jones) sunt un cuplu care se desparte dupa 40 de ani de casnicie: Alfie trece prin criza barbatului de 60 de ani care-si cauta tineretea si libertatea (fitness, haine noi, apartament de burlac etc). Nevasta sa cade in depresie si intra pe mainile unei ghicitoare sarlatane, Crystal Delgiorno, care-i spune exact ce vrea sa auda: astrele converg, razele cosmice se rasfrang, strainul o asteapta la drum de seara, etc. Intrata pe cararea asta nu dureaza mult pana sa viseze la reincarnare (doar pentru ca asta ar insemna ca a fost mai fericita intr-o alta viata) si apoi sa renunte la ratiune. Nici fiica Sally (Naomi Watts) nu o duce mai bine. Secretara la o galerie de arta, doamna se destrama singura intre distanta profesionala fata de seful ei Greg (A. Banderas), care ii da/sau nu ii da semnale gresite, si raceala conjugala fata de sotul ei, Roy (James Brolin) scriitor de-un singur roman, esuat lamentabil in orice alta activitate. Atat Banderas cat si Brolin au niste roluri care mie imi par dintr-un registru diferit, Antonio fiind galant dar rezervat, iar Brolin excesiv de intelectual (nu intr-un sens rau). Amandoi sunt exemplari.

Patratul familial se rupe la colturi si fiecare incepe sa faca pui dramatici cu personaje din esalonul doi: Alfie isi face de cap si se insoara cu o actrita/prostituata care-i toaca banii, Helena intalneste strainul mic, chel si pasionat de ocult care i se potriveste, Sally divorteaza si incearca viata pe cont propriu iar Roy gaseste in sfarsit o muza in rosu (superba Freida Pinto din Slumdog Millionaire, acum majora) si, pentru ca nu-i era suficient, ca intr-o comedie neagra, fura romanul unul prieten decedat si da lovitura. Din nefericire filmul se termina cu 10 minute prea repede fara a oferi un deznodamant noilor situatii dar intuiesc ca, evident ca asta s-a dorit, sa fim serviti cu o felie de destin si sa ne cautam singuri desertul. Morala ar fi sa nu mai cautam deserturi in cofetariile de vis-a-vis ca probabil e unul destul de gustos si in frigiderul de acasa. Pofta buna...

 Trailer

Buried (2010)

rating: Colectabil

Putem spune despre Buried de la bun inceput ca este un "one man movie". Il are in centru pe Ryan Reynolds si doar pe el, un barbat oarecare pus intr-o situatie extraordinara: se trezeste inchis intr-un cosciug si restul de 90 de minute se straduieste sa scape. Intr-adevar, ideea filmului nu e una inedita insa restrangerea actului filmic e una exceptionala. Am mai vazut filme cu oameni captivi intr-o celula, pestera, camera, apartament sau cladire. Am mai vazut filme de anvergura in care unul din personaje ajunge intr-un sicriu iar ceilalti trebuie sa-l scoata teafar. Dar n-am mai vazut un film in care protagonistul sa fie atat de izolat sau imobilizat si asta sa reprezinte intregul film. Rodrigo Cortez face un film cu un singur chip si mai multe voci reusind sa creeze un thriller deosebit de tensionat si de claustrofobic. Eu cel putin m-am simtit la fel de prins in capcana si fara libertate de miscare ca si personajul din film. Sa fii ingropat de viu e una din cele mai sinistre farse pe care le poate suferi cineva.

Paul Conroy se trezeste intr-un intuneric absolut inchis intr-o cutie de lemn, care din motive de regie e mai mare decat un sicriu obisnuit, dar al carei efect e acelasi: panica si claustrofobie. Cu ajutorul brichetei Zippo Paul isi lumineaza capcana. Descopera ca i-au fost lasate doar un pix, un cutitas, o plosca cu whiskey si un telefon cu meniu in limba araba. Din apelurile ulterioare (911, nevasta, serviciu, amabasada, FBI) aflam ca Paul e sofer pe camion in Irak iar convoiul sau a fost atacat de insurgenti el pierzandu-si cunostinta. Cere ajutor in disperare dar este tratat cu suspiciune de toti functionarii. Cum sa fii pus in asteptare cand tu esti ingropat de viu. Delirant. Frustrarea lui e frustrarea noastra. Nu stiu cati am fost in situatia de a incerca sa explicam o situatie exceptionala unor urechi plictisite dar nici nu cred ca suntem multi care ar vrea sa afle pe propria piele. Noua realitate in care se afla tipul isi face tot mai groaznic simtita prezenta si devine certitudine cand unul din numerele apelate se dovedeste a apartine rapitorilor. Reteta tipica: cerere de rascumparare si amenintari, casete video si ultimatum-uri.

Poate ca tocmai faptul ca filmul este spaniol (chit ca e vorbit in engleza) face ca intreaga constructie sa nu se prabuseasca... Ar fi putut rata, ar fi putut plictisi, ar fi putut exagera (iar la scena cu sarpele a si facut-o) dar, oricum l-as privi, calvarul tipului m-a prins iar la final ma angajase deja complet. Nu m-as fi asteptat la asa ceva din partea lui Reynolds, pe care il asociez cu roluri de super-erou sau muschi tari-minte putina. Rolul asta chiar m-a convins. Genul de thriller hitchcockian condensat in cativa metri patrati filmat din unghiuri inspirate si cu o lumina creepy e sadic si veninos. Te musca in mod repetat, cu fiecare secunda care ticaie in capcana mortii, si ucide lent orice speranta. Nu poti sa nu te intrebi ce au simtit adevaratele victime in cazuri similare. Ce ai face tu intr-o situatie similara si avand la dispozitie un cutit? Clar, de vazut. E tocmai ce le lipseste filmelor Saw.

Trailer

Atentie la colindatori!

Sarbatori linistite si ferite de ... zombie!

Scarry Christmas, everybody!

TRAILERUL ZILEI DE AJUN: RARE EXPORTS (2010)

Daca va gandeati ca cea mai horror imagine de Craciun e sacul nud al mosului, trebuie sa vedeti Rare Exports, (o altfel de) Poveste de Craciun. "Tim Burton eat your heart out" (Little White Lies).

Ce pastram si ce uitam din 2010

O RETROSPECTIVA SUBIECTIVA INTRE ENTER THE VOID SI EXIT THROUGH THE GIFT SHOP

Aceasta retrospectiva e subiectiva in primul rand ca mult din ce am vazut in 2010 a fost facut in 2009 sau si mai inainte (din cauza delay-ului nostru stramosesc, care de ce sa nu recunoastem s-a mai micsorat, cel putin la blockbustere). Apoi are legatura cu preferintele mele si cu ce am reusit sa vad (ca am si scapari, desigur).

Daca ar fi sa pastrez ceva de anul asta as incepe cu Shutter Island (r. Martin Scorsese), o excursie ultra all inclusive in cotloanele mintii umane. Apoi ar fi cele doua calatorii in cautarea umanitatii dincolo de sfarsitul lumii (The Book of Eli si The Road). Tot despre sfarsitul lumii (unui cuplu) a fost si Marti, dupa Craciun.

Apropo, 2010 e un an cu recolta bune pentru filmul romanesc. Incepand cu documentarul despre “baieti destepti” de tranzitie, Kapitalism – Reteta noastra secreta (r. Alecu Solomon) si continuind cu Eu cand vreau sa fluier, fluier sau Medalia de Onoare. Despre Portretul Luptatorului la Tinerete si Autobiografia lui Nicolae Ceausescu am auzit numai lucruri bune, dar n-am avut unde sa le vad. Decaderea totala a cinematografelor de stat a continuat, simultan cu consolidarea multiplexului.

A fost si anul omagiilor (reusite sau mai putin) aduse eroilor optzecisti (Expendables, Machete si RED). La capitolul filmelor adevarate "de actiune”, am retinut doua: Green Zone si The Town (regizorul Ben Affleck le da aici o replica desteapta detractorilor sai).

La capitolul animatii, Despicable Me e fermecator prin felul in care face simpatice personaje super-antipatice (am inteles de la Richie ca Megamind e de acelasi calibru). La capitolul deceptii, Inception merita titlul suprem, tinand cont de asteptarile pe care le-a creat (altfel e agreabil). Flopuri ar mai fi Robin Hood, Legion, intoxicatia WebSite Story, Wall Street 2, The Nutcracker 3D si multe altele pe care nici nu vreau sa le amintesc, tocmai pentru ca ar trebui sa le uitam.

Zona experimentala a stat intre halucinogenul Enter The Void si incalificabilul "stunt" al graffer-ului britanic Banksy feat. Thierry Guetta aka Mr. Brainwash, Exit Through the Gift Shop (sau cum sa creezi un nou pop art icon din aproape nimic).

Documentare din 2010 am vazut putine, asa ca nominalizarea lui Restrepo e oarecum conjuncturala. Filmul e in primul rand un act de curaj nebun al realizatorilor sai (Tim Hetherington si Sebastian Junger), care au urmat un pluton de GI's in cea mai periculoasa zona de conflict din Afganistan (Valea Korengal) si i-au filmat timp de un an, aproape un ciclu complet. Intereseaza mai putin ce se intampla (ca nu e "film comando" cu actori reali), ci expozitia de chipuri. O juxtapunere intre fetele obosite ale batranilor pastori afgani si fetele tot mai chinuite ale soldatilor americani "imbolnaviti" de razboi. Cred ca poti sa dai pe "mute" filmul asta si tot ai sa intelegi prin ce trec oamenii astia (tura asta ma abtin de la comentarii politice legate de neo-imperialismul american).

Descoperirea anului (pentru mine) vine din 1953 – Vacantele domnului Hulot. O comedie si un autor (Jacques Tati) pe care vi-i recomand din inima, in caz ca nu stiti ce sa vedeti in vacanta. Si daca tot am terminat cu 2010 (fara sa zic nimic in plus despre The Social Network), sa va spun ce descoperiri am facut din alti ani.

Un Prophete te ia prizonier din primul minut pana la sfarsit. M-a trimis imediat sa caut tot ce a mai facut Jacques Audiard in afara de filmul cu "pianistul" Romain Duris si cu titlu foarte lung ( incercati va rog Sur mes levres, 2001). Mr. Nobody e frumos din punct de vedere vizual, dar nu stiu inca pe ce raft sa-l asez: la "placeri vinovate" ca pe The Fountain sau la "delicatese" ca pe A Single Man, din acelasi an 2009. De fapt, A Single Man e una din cele mai bune pelicule americane din deceniul care tocmai se incheie. O atmosfera de o eleganta vizuala rar intalnita (poate numai in cinematograful asiatic, gen In the mood for love), explicabila dealtfel prin numele regizorului (creatorul de moda Tom Ford).

Din spatiul european, avem un "urmas" al lui Tarkovski in persoana tanarului Nikolai Dreiden, care face un film (Pridel Angela/ Culoarul Ingerului, 2009) despre pocainta intre doua focuri de arma. Din acelasi spatiu slav, l-am redescoperit pe Andrzej Wajda si al sau diptic monumental (Omul de Marmura si Omul de Fier). De la noi, l-am redescoperit pe Alexandru Tatos si ale sale avangardiste Secvente (care merita tratate separat).

In privinta serialelor tv, daca 2007 a fost anul Rome, 2008 mi i-a revelat pe Larry David (Curb your enthusiasm) si Ricky Gervais (The Office), 2009 pe Mad Man si Sopranos, atunci 2010 este anul descoperirii sitcom-ului Extras/Figuranti (extras tot din creierele neobosite ale lui Ricky Gervais si Stephen Merchant). Cam astea 44 de titluri mentionate mai sus mi-au facut anul, in linii mari. Daca am uitat ceva important sunt convins ca retrospectiva camaradului Richie va "repera onoarea" Marelui Ecran.

INSEPŢII* ŞI DECEPŢII IN 2010

*asa cum ne invata Nolan, inception (inseptia) inseamna acea idee care-ti patrunde in minte si de care nu mai poti scapa. unele filme de anul asta chiar sunt adevarate inseptii (n.a.)

Se duce prin clepsidra timpului si ultima luna din 2010 si nu ne-a mai ramas decat sa trecem in revista bunele si relele din acest an deosebit de plin. Luci a punctat deja mai sus ce a fost mai important pe Marele Ecran, astfel ca mie nu mi-a ramas mare lucru de adaugat decat, poate, niste preferinte personale si mai multe dezamagiri. Asadar DiCaprio a avut un an foarte bun, cu cele doua thrillere solide: Shutter Island si Inception. Atat Scorsese cat si Nolan pot da linistiti lectii de cinema insa cele doua pelicule nu sunt varful maiestriei lor. The Social Network e un mod sigur unul din cele mai bune filme din 2010, impreuna cu The Ghost Writer al lui Polanski si Enter the Void-ul lui Noe. Mr Nobody e surpriza anului, unul din cele mai complexe, romantice, dramatice, fantastice si totusi inteligibile filme din ultima vreme. Dar senzatia anului e deocamdata Black Swan-ul lui Aronofsky, pe care abia ce l-am vazut in conditii deloc onorabile insa caruia eu unul n-am ce sa-i reprosez. E perfect. Iar Natalie Portman face un rol nemaipomenit.

Mentiuni speciale pentru divertisment ar merita Machete si Expendables, Kick-Ass si Scott Pilgrim (astea doua intra intr-o categorie noua de cinema, live action comic book) si animatia 3D a lui Snyder, Legend of the Guardians. As revedea apoi cu placere The American pentru ca are niste calitati incontestabile (rafinat si filosofic), Predators pentru ca e un demn urmas al originalului si The Book of Eli pentru aspectul de SF arthouse. Cele doua blockbustere fantasy/mitologice - Prince of Persia si Clash of the Titans - intra la categoria se putea si mai bine dar nu-s de aruncat. Singurul regret ar fi conversia 3D a 'titanilor', absolut inutila ca si in cazul mai slabului The Last Airbender. Doua filme de televiziune as mai mentiona aici: You don't know Jack, cu un Dr. Kevorkian genial interpretat de Pacino, si The Special Relationship, un inside look asupra relatiei Tony Blair (Michael Sheen) - Clinton (Denis Quaid) care-ti da ceva claritate in privinta modului cum se face politica la varf.

E greu sa faci o retrospectiva consistenta fara sa mentionezi intreaga lista de "cronici" pentru ca noi aici ne-am propus sa nu vorbim de filme proaste decat daca-i musai si ne stau in gat asteptarile prea mari. Asa ca pentru curiozitatea voastra dati un search pe-acolo.

La capitolul deceptii intra:

- Splice.. premisa era atat de buna pentru un thriller horror SF dar Vincenzo Natali (The Cube) s-a pierdut in clisee de producator de duzina si a nascocit un alt Species.

- A Nightmare on Elm Street, remake-ul vestitului horror a intarit faptul ca afara de Rob Zombie nu mai poate resuscita nimeni o franciza veche de 30 de ani.

- Robin Hood-ul lui Scott, un prequell deghizat in remake care doar aminteste de grandoarea epopeilor istorice ale englezului.

- Wall Street 2 a lui Oliver Stone al carui scop principal il banui a fi scoaterea din criza a industriei de film. Singurul atu: intoarcerea lui M. Douglas.

- Iron Man 2, o bascalie scumpa de tip Transformers 2 pe care nici superstarurile n-au scapat-o de ridicol;

- Skyline care s-a dovedit un B movie cu pretentii de blockbuster, surprinde doar printr-un final de bun simt: nu poti impiedica cu adevarat o invazie extraterestra.

- 13, remake-ul prin care Babluani si-a macelarit propriul film si m-a facut sa-mi pun intrebari serioase in legatura cu prezenta unora din actorii de pe generic.

- Stone, cel mai prost film in care au putut juca De Niro si Edward Norton; nu pot sa le iert faptul ca mi-am pierdut 2 ore din viata cu el.

Dintre peliculele romanesti cele mai reusite din 2010 sunt fara indoiala Autobiografia lui N. Ceausescu, Medalia de Onoare si Portretul luptatorului la tinerete, toate trei insa vazute in niste sali de cinema inghetate, cu haine groase, ceai fierbinte si dureri de genunchi la final... La multi ani, mai buni.

Modern Times 2010

"Made with no money, just a little time and a lot of passion." asa scrie textul ce insoteste aceasta creatie. Incredibile timpuri moderne, as spune.

Temple Grandin (2010)

FILME DE SEZON
rating: Colectabil

Uite ca s-a dus si Ignatul, ce mai freamat, ce mai zbucium! Nu sunt impotriva obiceiului - animale se vor taia cat e lumea, sa manance si gura noastra ceva soric, jumari, carnati etc. Dar cand sunt macelarite pe trotuar, in plina strada, fara pic de suflet, mi se pare ca omu se poarta ca porcu'. "Natura e cruda, dar noi nu trebuie sa fim asa". Sunt vorbele lui Temple Grandin, femeia care a schimbat radical felul in care sunt tratate animalele destinare taierii in Statele Unite. A redesenat instalatiile din abatoare pentru a reduce stresul animalelor.

Si a facut toate astea autista fiind (sau poate tocmai de aceea). Cunoaste prea bine sentimentul de anxietate in legatura cu tot ceea ce o inconjoara, ceea ce i-a oferit un insight emotional in privinta comportamentului vitelor din cirezi (in ciuda dezinteresului ei pentru latura emotionala, un fel de dr. Spock). Hipersensivitatea lui Temple e descrisa cel mai bine tot de ea: "ca atunci cand esti legat de calea ferata si vine trenul".

Aceasta lupta de depasire a limitelor fizice merita deja un film. Dar ceea ce a facut povestea lui Temple (Claire Danes) si mai interesanta pentru HBO a fost particularitatea creierului sau de a gandi in imagini si de a apela la o memorie vizuala exceptionala. A beautiful mind. Daca va asteptati la o alta poveste sfasaietoare despre o persoana cu handicap, nu puteti gresi mai mult. Avem in biopicul asta o demonstratie plina de optimism ca pana si situatiile disperate pot fi infruntate cu dragoste si curaj neabatut.

Temple Grandin e totusi un caz norocos: a avut o mama (Julia Ormond) care i-a insuflat cu hotarare mantra ca e "diferita, nu incompleta". DIFFERENT BUT NO LESS. Si a avut ea insasi curajul de a vedea fiecare moment din viata ca pe o "poarta care se deschide". Aceasta motivatie a facut-o sa inventeze o "masina de imbratisat" atunci cand stresul din jur o coplesea (desi, astazi prefera imbratisarile umane). Aceasta motivatie a facut-o sa lupte pentru ca animalele sa fie bine tratate, si nu maltratate. Filmul e povestea devenirii personajului de la un renegat social la un activist recunoscut in aceste doua cauze: autismul si protectia animalelor industrializate. E, in fine, povestea victorioasa a spiritului uman care, schimbandu-se pe el, schimba lumea.

Regizorul Mick Jackson reuseste sa fie empatic cu persoanele atinse de autism, fara sa devina lacrimogen (desi lacrimi vor curge). Daca ar fi sa aseman cu ceva acest tip de erou, ma pot gandi la Forrest Gump, desi acolo e tratat in cheie comica. Nu poti sa scrii despre Temple Grandin si sa nu vorbesti de Claire Danes. O alta partenera celebra a lui Leo Di Caprio, Kate Winslet, avea o replica (auto)ironica in serialul britanic Extras in care spunea, (inainte sa ia Oscarul) "ca numai un rol legat de Holocaust i-ar aduce statueta. A, sau un retard. Si astia merg bine". Performanta lui Danes e atat de bine dozata si controlata incat reuseste sa iasa din cliseele genului. Intotdeauna am avut o slabiciune pentru stilul ei discret si plin de tact. Acum, imi place si mai mult.

Prin subiectul sau, Temple Grandin ar putea sa fie plictisitor pentru cei dezinteresati de latura emotionala. Dar cei care vor sa vada alt film de familie decat Singur Acasa, au acum filmul perfect de Craciun. Un mini-film de televiziune cu inima mare.

Trailer

Telefonez aripi

Trupa timisoareana Romantic Jurgen nu e neaparat "my cup of tea", dar ultimul lor clip (lansat oficial ieri) mi-a trezit interesul. Nu doar pentru ca sunt implicati in el cativa prieteni, ci si pentru ca e diferit de emanatiile curente ale industriei noastre muzicale. Productia e suta la suta timisoreana si suta la suta voluntara: amica noastra, Noemi Dumitrescu ( concept, regie, montaj) si Catalin Buda (camera si postprocesare imagine). Filmarile "super low-budget" au fost facute la Scart.

Printre altele, Noemi a vrut sa creeze atmosfera bruta de club undergound. Nu va spun mai multe, pentru ca vreau sa aflu reactiile voastre "brute".

Trailerul zilei: The Tree of Life

Cine a vazut ravasitorul The Thin Red Line, frumosul Days of Heaven sau dramaticul The New World cunoaste stilul lui Terrence Malick: naratiuni extinse, dublate de expunere tip voice-over, meditatii nostalgice, teme existentiale si o mare dragoste pentru natura si filmarile in exterior. The Tree of Life inseamna cel mai proapat titlu al cineastului american si atat numele cat si atmosfera imi aminteste de The Fountain al lui Aronofski. Cu Sean Penn si Brad Pitt, The Tree of Life promite o sensibilitate masculina aparte (cunoastem potentialul celor doi). Subiectul, care se intinde peste diferite perioade temporale, il are in centru pe un baiat Jack (jucat la varsta adulta de Penn) si transformarea inocentei primilor ani in deziluzia maturitatii, punctata de o relatie dificila cu tatal sau (Pitt) si de cautarea raspunsurilor la cele mai ermetice intrebari existentiale: scopul vietii si sensul credintei. Odiseea unui suflet ratacit.

Tron Legacy 3D (2010)

Dincolo de frontiera digitala

rating: Brainwash colectabil

Cand am vazut in copilarie Tron-ul original n-am fost foarte impresionat. N-am inteles mai nimic din el (lumea calculatoarelor era oricum o nebuloasa pentru mine) dar mi-a placut viziunea lui Steven Lisberger: lumea pe care o imagina in interiorul chip-urilor de siliciu, cu programe de securitate si curse de motociclete luminoase ce goneau pe autostrazi informationale era ceva foarte original si ma captiva. Mai incolo am aflat ce a insemnat TRON pentru cinema si Disney. Pentru un studiou de animatie atat de conservator si traditionalist cum era Disney, producerea unui film care sa faca uz pentru prima oara de tehnologia digitala CGI a fost un pas riscant pe care insa si l-au asumat intr-un mod sec: nimeni din departamentul de animatie nu s-a implicat. Le era complet straina "noua arta". Insa filmul a fost unul reusit si a avut succes financiar. Mai mult, a creat o baza de fani care a reactionat incurajator in 2008 cand aceiasi Disney au lansat un prim teaser la ceea ce avea sa devina Tron Legacy, urmasul mult mai digital si mai tridimensional al primului TRON.

Pentru noul film, creatorul original Lisberger si-a pastrat doar fotoliul de producator, antrenand in conceptie sange proapat de la un specialist in grafica digitala si realizator de reclame smechere la jocuri video - Joseph Kosinski. Cum Tron Legacy e mai mult sau mai putin un joc video care propune introducerea user-ului (pe cai inexplicabile) intr-o arhitectura virtuala 3D, Kosinski era omul in masura sa-si faca debutul pe un film de 170 de milioane $. Sub acest aspect filmul e ireprosabil, The Grid - 'frontiera digitala' unde se desfasoara peste jumatate din film - arata spectacular, orasul, vehiculele, costumele sunt un rasfat vizual si par intr-adevar palpabile. Efectul e amplificat de faptul ca prima parte a filmului, cea care tine de lumea reala, e filmata in 2D, a treia dimensiune fiind adaugata doar la momentul pasirii in The Grid. Personajele originale din primul film, Flynn/Clu (Jeff Bridges) si Alan/Tron (Bruce Boxleitner), isi reiau rolurile, atat Jeff cat si Bruce suferind insa tratamente de intinerire digitala serioasa (cu mentiunea ca Tron are parte de mai putin ecran decat Clu).

Daca la capitolui tehnic filmul e plin de ingeniozitate in ce priveste scenariul avem de-a face cu o lipsa de creativitate in maniera cameroniana: facem filmul sa arate bestial dar, ca sa nu ne riscam capul prea tare, reluam aceleasi teme ultraexploatate de toti producatorii grijulii cu banul corporatist. Adica baiatul care-si cauta tatal capturat (de o inteligenta rece si calcultata) intr-o lume imaginara, cu organizare totalitara si ambitii de invadat lumea reala. Baiatul in acest caz e Sam Flynn (anonimul Garett Hedlund) care in ultimii 20 si ceva de ani a crescut fara mama, fara tata, devenind: expert in calculatoare, motociclist si adrenaline junkie. Ca sa nu mai spun reticent la orice forme de autoritate si in general suparat pe viata, adn-ul personajului de tip erou de banda desenata.

Desi e actionarul majoritar al corporatiei tatalui sau disparut - Encom - baiatul nu e interesat de facut bani ci mai degraba de sabotat interesele financiare ale comitetului director. Board din care face parte (inexplicabil) Cillian Murphy, cu o aparitie de 10 secunde necreditata. De fapt, toata treaba cu board-ul se potriveste ca nuca-n perete, n-au absolut nici o importanta in economia filmului, nimic din actiunile lor nu influenteaza lumea din The Grid, nu se ia nici o decizie esentiala si toata scena constituie o rampa de lansare pentru sequel prin pentru conturarea unei imagini despre Sam Flynn: adica expert in calculatoare, motociclist si adrenaline junkie. Si, evident, pentru a-l introduce pe Alan, partenerul tatalui sau si cel care-l indruma pe Sam spre Arcade, locul unde Kevin Flynn se "juca" Tron nopti la rand. Bine, povestea e ceva mai complexa si ermetica, tinand de teleportare cuantica si algoritmi izomorfici(!), dar poate fi privita si ca una de 'love-hate-world domination'. Depinde de pregatirea cinefilului.

Pe scurt, Sam Flynn intra in The Grid si imediat e cules de patrulele rosii pentru a fi trimis la jocurile cu frisbee (Disc Wars). Se pare ca atotputernicul CLU, dupa ce l-a invins pe Tron si l-a "sters", a devenit un dictator virtual care ofera circ mediatic supusilor sai. Singurul sau inamic, Kevin Flynn, a ramas captiv in The Grid si s-a retras in pustnicie. In timp ce Sam invata regulile supravietuirii (discul e identitatea si arma ta) Clu intrevede ocazia de a-l scoate pe batranul Flynn din hibernare si, astfel expus, sa puna mana pe premiul cel mare: discul creatorului cu toata informatiile despre The Grid si portalul de acces. Dar Sam e motociclist si adrenaline junkie astfel ca impreuna cu tatal sau si "miracolul" Quorra (structura ei informatica contine niste biti mai speciali) ii vor juca o festa tiranului. Iar twistul din final lasa o portita pentru o viitoare continuare la acest blockbuster/digital art movie.

Jeff Bridges e, fara dubii, un mare actor. E atat de mare incat a reusit sa ni-l dea pe nemuritorul The Dude din Big Lebowski, sa ia Oscarul cu un rol de cantaret country in Crazy Heart si totusi sa fie credibil si serios cu roluri intr-un registru fundamental opus, filmele SF. In Tron Legacy Jeff se joaca pe sine de 3 ori in 3 feluri diferite: este Flynn cel tanar, care-i spune povesti micului Sam inainte de culcare, este Flynn cel batran care a petrecut 20 si ceva de ani in The Grid practicand zen si mai este si Clu, copia sa digitala, doppelganger-ul creat in tinerete pentru singurul scop: acela de a-l ajuta sa schiteze o lume perfecta. Acest CLU (copia tanara a lui Jeff Bridges) e jucat atat de distinct incat am si uitat ca e acelasi actor. Olivia Wilde e o feblete de domnisoara bataioasa in rolul brunetei Quorra, ucenica batranului Flynn si protectoarea fiului ratacit(or). Un rol interesant are si Michael Sheen ca patron de discoteca virtuala in care programele merg sa bea, sa fumeze si sa danseze pe muzica celor de la Daft Punk (probabil in rol de playere mp3).

Un interes special a fost acordat luptelor cu discul (un frisbee luminos) si curselor cu motociclete luminoase. In peisajul sticlos cu insertii de neoane ros-albastre scenele de actiune arata superb. Costumele personajelor sunt ceva demential, mulate pe trup, radiind aceleasi nuante de rosu aprins si albastru electrizant, arata deosebit de sexy pe doamne si foarte cool pe domni. Pretul de pe eticheta: 60.000$ bucata. Modelele diferite de pe ele par sa sugereze un pattern tribal de organizare. Apropo, nu se gasesc in magazine. Plotul sufera la nivel conceptual dar isi face treaba decent in a oferi motivele  necesare desfatului vizual, pentru ca, sa nu ne facem iluzii, e vorba de un film cu scop pur distractiv. Muzica e exceptionala, cum deja o lauda presa de specialitate, iar uneori simti ca privesti videoclipuri in slo-mo. Probabil din aceste motive critica de film a cam faultat Tronul 2.0: la debut avea o nota de vreo 6 pe imdb... E de inteles. Publicul larg, adevaratul destinatar pentru asemenea filme de consum, are insa o alta parere, dovada ca nota a mai urcat un pic (7.7 in momentul asta). Concluzia ar fi ca in mijlocul unui asemenea efort din partea departamentului de art design si efecte speciale, e foarte usor sa pierzi rostul unui fir epic sau sa omiti sa dezvolti niste personaje reale. Depinde de fiecare daca poate accepta asta pentru 2 ore.

Trailer

Trailerul zilei: Hesher

Joseph Gordon-Levitt, tipul ala cool si simpatic din 500 Days of Summer si, stiti voi, Inception a devenit un golanas mic, un "punk" cum zic yankeii, in Hesher, o productie independenta (in care e implicata si Natalie Portman). "Hesher este tipul ala misterios care mereu te freaca la melodie. Toata lumea il iubeste si uraste in acelasi timp".

Apropo de Joseph G-L, ar trebui notat ca pe langa ascensiunea lui fulgeratoare la Hollywood, a ramas cu picioarele pe pamant (ma rog, in online). De 5 ani dezvolta o companie de productie independenta: hitrecord.org. Si stiti ce? Compania asta ar putea sa produca ideile VOASTRE si sa IMPARTA profiturile cu VOI. Da, cu colaboratori "all over the world" - nu conteaza de unde veniti, conteaza ce stiti sa faceti. Ziceti acuma, nu face Joe o treaba simpatica si cool? ARE YOU RECORDING?

The limits of control

De mult asteptam ocazi sa povestim despre Jim Jarmusch. Mai ales de cand prietenii nostri de la Mokum Cafe au inchinat un veritabil altar fotografic lumii din Coffee and Cigaretes. Iti trebuie o anumita stare sa vezi Jarmusch. Si sa vorbesti despre filmele lui. Ai putea-o face, iata, intr-o cafenea cocheta de langa Unirii (nascuta si din dragoste de J.J.), in timp ce urmaresti alene miscarea strazii prin peretele de sticla si printre aburii unei cafele Robuste din Africa, de unde e si Isaach de Bankole (anti-eroul din The Limits of Control). Am banuiala ca Nicu Mihali a savarsit un asemenea ritual tamaduitor, de vreme ce ne regaleaza cu acest al doilea Guest Post.
Motto:

The best films are like dreams you're never really sure you had (Blonde).

Să stabilim de la început: Jim Jarmusch este considerat cel mai mare regizor de film independent, din America, ceea ce pentru unii reprezintă o recomandare iar pentru alţii un motiv în plus de a-l ocoli.

Ultimul film al lui Jarmusch este mai greu de „accesat” decât ultimul Lynch. Până la acest ultim film, să compari opera lui Jarmusch cu cea a lui Lynch era o gafă impardonabilă şi care nu putea fi tolerată nici celui mai neavizat spectator de film. Şi totuşi.... Jarmusch ne serveşte un film ermetic, în care mixează texte filozofice, ucigaşi cu sâmbrie, trafic de diamante în cutii de chibrituri, muzică, mexicani, blonde, obiecte decorative, obiecte inutile, artă modernă şi postmodernă (momentele în care personajul principal se reculege într-un muzeu).

Filmul de fata marchează şi mărirea distanţei dintre regizor şi vechii lui actori fetiş (mă refer în primul rând la Tom Waits şi Roberto Benigni) şi consolidarea (pentru acest statut) a altuia: Bill Murray aflat la, cel puţin, a treia colaborare cu Jarmusch dupa excelentul Broken Flowers (2005), prezent şi pe marile ecrane din România și câștigător, printre altele, a Marelui Premiu la Cannes din 2005 şi Coffee and Cigarettes.

Bazat pe un scenariu de numai 25 de pagini (era fatalmente normal ca imaginea să fie punctul forte), The Limits Of Control este un film extrem de greu de „consumat” iar mai apoi de „digerat”. Suprarealist, bizar, cu accente (grave) de absurd, thriller simbolist, dacă o fi existând aşa ceva – (cam până aici s-ar putea împinge comparaţia cu Lynch) în final se transformă într-un film-parabolă şi o fină satiră politică. Un film adevărat, pentru adevăraţii iubitori de film, pentru consumatorii hard de cinema (un critic american l-a numit chiar „paradisul cinefililor”) pentru care poate funcţiona ca un puzzle (e drept, nu atât de facil ca cel propus de Enchanted ( r. Kevin Lima, 2007) care îi viza exclusiv pe iubitorii de desene animate marca Disney). Două exemple, doar:

1. Personajul Tildei Swinton (Blonde) atunci cand vorbeste despre o pasare care se zbate intr-o camera plina de nisip face referire la o scena din Calauza lui Tarkovsky.

2. Filmul finlandez pomenit de Guitar (personaj interpretat de John Hurt) este La vie de boheme regizat de Aki Kaurismaki, un foarte bun prieten al lui Jarmusch.

The Limits Of Control este povestea unui ucigaş plătit (Lone Man interpretat de Isaach de Bankole) implicat în traficul de diamante si practicant al unei forme bizare de yoga. Acţiunea lipseşte aproape total şi se petrece în Spania. Misiunile lui se reduc la a aştepta (uneori şi cîteva zile) un semn din partea celor care l-au angajat. Aceştia îl contatctează prin diferite personaje (unele mai ciudate decât altele), care folosesc un limbaj codat şi încearcă să-l provoace la discuţii legate de artă, muzică, cinema etc.

The Lone Man este un personaj memorabil. Nu foloseşte niciodată arme de foc (le urăşte), nu se atinge niciodată de femei (cel puţin nu în timpul serviciului), doarme cu ochii deschişi, nu mănâncă decât fructe (pere), bea doar cafea, vorbeşte foarte puţin (tot ce spune în film nu acoperă mai mult de un sfert de pagina format A4). Singura armă de care se foloseşte e IMAGINAŢIA iar în cazuri extreme o strună de chitară. Este „bolnav de conformism” contagios (urmează întocmai ordinele celor care l-au contractat), impasibil, insensibil. Aminteşte vag de un personaj celebru al lui Jarmusch: Samuraiul afroamerican din Ghost Dog (1999), probabil cel mai bun film al lui. În final îl găsim pe Lone Man acţionând pe cont propriu, înarmat doar cu o (sus amintita) strună de chitara şi argumentul prin care îşi justifică actiunea: REALITATEA E ARBITRARĂ.

The Limits Of Control este un film care îti lasă un usor sentiment de frustrare. E prea ermetic, alunecos (îţi scapă printre degete). Ai vrea să fi înţeles mai mult. Dar totuşi, un film care nu se uită uşor. Ţi-a plăcut sau nu, asta chiar nu contează. Trebuie doar să parcurgi „calvarul” vizionării. Un film la care trebuie să fii deja intr-o stare „specială” ca să-ţi placă . O glumă pretentioasă, extrem de bine filmată. (Nicu "Badea" Mihali)

Trailer

Ce am vazut in 2010

Pentru inceput, imaginile (un montaj genial by genrocks). Voi cate recunoasteti?





In curand, aducem si cuvintele.

Tron Legacy Soundwork

Avand in vedere ca mai e o singura zi pana ce se va lansa Tron Legacy marcam asteptarea cu un insidelook pe platourile de filmare si in cabina de sound design ale acestui film epic din punct de vedere tehnologic. Ma amuzam de vorbele unui critic care aprecia ca Tron Legacy e unul din putinele filme pentru care 3D-ul chiar are sens, intrucat mare parte din el se petrece in "virtual". Total de acord. Sper insa ca filmul sa aibe mai multe punte tari decat imaginea si muzica. Imi doresc un alt matrix.. ca s-ar cam impune, temporal vorbind.

In fine, un pic de atac asupra simturilor:

M-am gandit la tine

Thought of You from Ryan J Woodward on Vimeo.

via paintrust

Globurile de Aur #68: Nominalizari

S-au anuntat! Ca in fiecare an in decembrie studiem presa internationala ca sa prindem momentul anuntarii listei celor nominalizati la primul eveniment major ce tine de film din anul ce vine. In plus, si noi pe Marele Ecran trebuie sa ne orientam un pic spre ceea ce merita/trebuie vazut, ca sa nu mai fim nevoiti sa vedem un film prost in locul vostru :)). Asadar, cu scop de orientare cinefila, dam si noi copy/paste la o parte din lista cu Nominalizarile GG si incercam sa starnim un pic de zumzet si dezbatere.

BEST PICTURE (DRAMA)
Black Swan - previzibil
The Fighter - imprevizibil
Inception - extrem de previzibil
The King’s Speech - incitant si probabil cel cu sansele cele mai mari (7 nominalizari: 3 pentru actori - Colin Firth, al doilea an consecutiv, Geoffrey Rush, H. Bonham Carter - una pt regie, Tom Hooper, una pt scenariu si una pt muzica - A Desplat il recomanda drept un must see din categoria filmelor de perioada.)
The Social Network - like

BEST PICTURE (COMEDY/MUSICAL)
Alice in Wonderland - nu pricep ce cauta aici intrucat nu-l vad nici comedie nici muzical..dar ma bucur pt Tim Burton
Burlesque
The Kids are All Right - starneste curiozitate
Red - inca sustin ca a fost ceva proaspat in peisajul glumet al lui 2010
The Tourist - J. Depp si A Jolie... need to say more?

BEST ACTOR (DRAMA)
Jesse Eisenberg, The Social Network
Colin Firth, The King’s Speech
James Franco, 127 Hours
Ryan Gosling, Blue Valentine
Mark Wahlberg, The Fighter

BEST ACTRESS (DRAMA)
Annette Bening, The Kids are All Right
Anne Hathaway, Love and Other Drugs
Angelina Jolie, The Tourist
Julianne Moore, The Kids are All Right
Emma Stone, Easy A

BEST ACTOR (COMEDY/MUSICAL)
Johnny Depp, Alice in Wonderland
Johnny Depp, The Tourist
Paul Giamatti, Barney’s Version
Jake Gyllenhaal, Love and Other Drugs
Kevin Spacey, Casino Jack

BEST ACTRESS (COMEDY/MUSICAL)
Halle Berry, Frankie and Alice
Nicole Kidman, Rabbit Hole
Jennifer Lawrence, Winter’s Bone
Natalie Portman, Black Swan - am inteles ca face un rol extraordinar
Michelle Williams, Blue Valentine

SUPPORTING ACTOR
Christian Bale, The Fighter
Michael Douglas, Wall Street: Money Never Sleeps
Andrew Garfield, The Social Network
Jeremy Renner, The Town
Geoffrey Rush, The King’s Speech

SUPPORTING ACTRESS
Amy Adams, The Fighter
Helena Bonham Carter, The King’s Speech
Mila Kunis, Black Swan
Melissa Leo, The Fighter
Jacki Weaver, Animal Kingdom
* majoritatea filmelor sunt mult prea noi ca sa pot judeca, asa ca ma abtin si-mi fac notite pentru iarna.

DIRECTOR
Darren Aronofsky, Black Swan
David Fincher, The Social Network
Tom Hooper, The King’s Speech
Christopher Nolan, Inception
David O. Russell, The Fighter
*identic ca la categoria Best Drama


SCREENPLAY
Danny Boyle and Simon Beaufoy, 127 Hours
Lisa Cholodenko and Stuart Blumberg, The Kids are All Right
Christopher Nolan, Inception
David Seidler, The King’s Speech
Aaron Sorkin, The Social Network


ANIMATED FILM
Despicable Me
How to Train Your Dragon
The Illusionist
Tangled
Toy Story 3

FOREIGN-LANGUAGE FILM
Biutiful
The Concert - asta e un caz de wait, what?
The Edge
I am Love
In a Better World

BEST TELEVISION SERIES – DRAMA
“Boardwalk Empire”
“Dexter”
“The Good Wife”
“Mad Men”
“The Walking Dead”
 * interesant ca doua din ele abia ce au debutat (Boardwalk Empire si The Walking Dead). Oricum banii mei sunt pe Mad Men.

Restul nominalizarilor le gasiti aici. Ca sa sintetizam: The King's Speech are 7, The Fighter si The Social Network cate 6 iar Black Swan si Inception cate 4. Si Johnny Depp are 2. Vom vedea cine primeste ce abia peste o luna, pe 16 ianuarie, in ceremonia prezentata de Ricky Gervais.

Cinemateca: Hartia va fi albastra

Daca inca mai sunt oameni care n-au vazut filmul lui Radu Muntean... Hartia va fi albastra ruleaza Miercuri, 15.12.2010, la ora 20:00, in Aula Magna (UVT – etajul 1). E o oprire obligatorie pentru cine ia Revolutia la modul superficial. A fost sau n-a fost...? Nu conteaza. Am fost confuzi in zilele alea si ne-am omorat unii pe ceilalti? Cam da.

Proiectie organizata de ASPTm in cadrl PsyCult

Spargatorul de Nuci 3D

HALOIMAS DE CHRISTMAS
rat-ing: Oroare

Imi doream enorm sa imi placa. Imi doream din toata inima sa va pot recomanda in sfarsit un film european de sezon (produs de britanici, filmat in Ungaria, scris si regizat de un rus). Ma asteptam sa plutesc pe aripile unei fantezii de iarna. N-a fost cazul. Din contra, mi-a cazut falca, asemeni Spargatorului de Nuci, naucit de haloimasul de pe ecran.

Povestea se intampla in Viena, candva la inceputul secolului trecut. Asta ca sa-i poata include in decor pe doctorul Freud si pe un "nutty professor" Albert, unchiul micilor eroi din film (desi Einstein nu a prea calcat prin Austria, fiind dupa cum se stie rezident elvetian). Ma rog, timpul si spatiul sunt relative dupa cum incepe sa ne explice unchiul "Albertstein" pe muzica. Uh! moment in care incepem sa credem ca am ajuns la un musical (ar fi fost bine).

Moment in care regizorul Konchalovsky se intreaba cine mai e de prin zona. Cum ar zice Bruno: "the most famous austrian is Hitler". Si asa a devent clasica poveste pe muzica lui Chaikovsky impanata cu motive fasciste, cu un holocaust al papusilor, incinerate in crematorii de catre sobolanii condusi de dictatorul John Turturro (in cea mai neinspirata alegere a carierei). Ati inteles ceva? Nici eu. Povestea originala (a lui Hoffman) era si asa destul de imbarligata. Scenele ilare (mai mult ridicole, decat de ris) sunt legate de planurile de "rat-ificare" a lumii de catre sobolani, de "sobolanificare totala". Dar astea sunt jocuri de cuvinte pe care copiii nu le vor pricepe. In rest, sunt sanse sa plece de la acest film cu traume pe care nici doctorul Freud nu le va putea vindeca. Chiar va rog: tineti copiii cat mai departe de treaba asta!

Hai sa (psih)analizam mai departe. Personajele vieneze vorbesc o engleza curata. Nicio problema. Dar am sa-l propun la premiul Nobel pe savantul care poate sa-mi explice atunci de ce doar unchiul Albert poceste engleza cu un groaznic accent german. Ca sa sporeasca si mai mult confuzia, in rolurile de baietei sunt distribuiti doi copii cu fizionomii similare, asa ca pana la sfarsit avem senzatia (eronata) ca e unul si acelasi actor. Daca ar fi sa zic ceva pozitiv despre interpreti, Elle Fanning (da, sora lui Dakota) e un nume de "care veti mai auzi".

Cea mai nejustificata miscare insa este 3D-ul. In afara de "turul aerian" al bradului de Craciun, nimic altceva nu "iese din ecran". As nominaliza fara strangere de inima aceasta productie la categoria "cel mai prost 3D ever", daca n-as sti ca e doar o momeala de marketing a producatorilor, care au incercat sa se salveze astfel la box-office. Prin adagiul 3D in titlu au incercat sa sugereze audientei ca ii asteapta un festin de cadouri vizuale. Ca unul care a muscat momeala, pot sa va spun ca daca harababura din poveste nu v-a descurajat inca, nici pentru efecte nu merita sa va deplasati. Sunt de pe la 1900 iarna, exact ca epoca din film.

Pentru alta categorie de public, un carlig ar putea fi numele regizorului. Nepotul pictorului Konchalovsky, fratele lui Nikita Mikhalkov, Andrei Konchalovsky a fost el insusi aclamat pentru Unchiul Vania, Siberiada si inca vreo doua facute in SUA (unde s-a mutat prin anii '70). Imi pare rau sa spun, dar daca filmul asta a avut un regizor, atunci mana lui e foarte tremurata. La 73 de ani e cumva de inteles. Dar platitorii de bilet n-au gresit cu nimic.

Nu pot decat sa astept adaptarea Spargatorului de Nuci la care se pare ca lucreaza Robert Zemeckis. Pana in 2012 insa, ne putem delecta inca o data cu A Christmas Carol, care intre timp a aparut si pe BluRay 3D. Asta daca vreti sa va faceti cadou o experienta cinematica naucitor de frumoasa. Si nu naucitor de proasta.