Maria şi Mafia
Zilele trecute, cineva întreba: "Mai există Studio?" Bună întrebare. Poate aţi observat că cinematografele astea...nu se mai observă. Mor încet, ca nişte bătrîni abandonaţi la azil. Multă vreme am crezut că lumea chiar nu mai merge la cinema. Să fi fost televizorul de vină? Netul? Dar uite că a apărut Cinema City şi brusc aflăm că lumea mai merge la film. Atunci am realizat că poate e altceva la mijloc. Ceva ce ne stătea multora pe limbă: cineva nu vrea să venim la cinematografele "de stat". Acum avem confirmarea. Aveţi puţintică răbdare şi urmăriţi această mini-investigaţie în care dezvăluim, dacă mai era nevoie, ce au ajuns cinematografele româneşti: o afacere imobiliară.
Fără exagerare, cinema-ul e viaţa Mariei Bikfalvi. Mama ei lucra în cinematograf, aşa că Maria a copilărit şi a trăit în "uzina de vise". Timp de 35 de ani. Se înţelege aşadar pasiunea ei pentru cinematograful de tip clasic. Şi durerea cînd asistă, aproape neputincioasă, la eutanasierea lui. Maria Bikfalvi (44 de ani) este administratoarea cinematografului Corso din Bucureşti. Şi preşedintele Sindicatului Liber România Film (RADEF).
Paranteză explicativă 1: Pentru cine nu ştie, RADEF nu furnizează apă caldă. Dacă cumperi un bilet la cinematograful Studio sau Timiş (cele două încă funcţionale, din 13 cîte au fost în Timişoara), vei vedea ce înseamnă abrevierea: Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor. Radef RomâniaFilm este reţeaua de săli şi grădini de cinema, aflată sub autoritatea Ministerului Culturii.
La Maria Bikfalvi am ajuns după ultima vizionare de la Studio. Eram revoltat că cinematograful primise de la "centru" un singur afiş pentru Poliţist, Adjectiv. Cum de s-a ajuns la situaţia asta jalnică, am întrebat oamenii de la Studio. "Vorbiţi cu d-na Bikfalvi! E liderul nostru de sindicat. Cînd vrem să ştim ceva, noi pe ea o întrebăm".
Am întrebat. Cum s-a ajuns ca un cinematograf cu tradiţie să se închidă joia? Să nu poţi sta iarna pe scaun din cauza frigului? Cum de ajung filmele cu un an întîrziere după mall? Cum de nu mai trimiteţi nici măcar afişe? Doamna Bikfalvi era şi mai exasperată decît mine de situaţie. "RADEF e bogată. Bogată în clădiri, vînate de tot felul de afacerişti şi politicieni. Clădiri plus terenuri. Toată lumea le vrea. Zeci de mii de hectare de spaţii aflate în zone centrale."
Paranteză explicativă 2: Din 416 săli de cinema cîte au fost la nivelul întregii ţări, au mai rămas 31 funcţionale. Multe au fost înstrăinate. Din acelea, una sau două dacă şi-au păstrat funcţia de cinematograf, cum prevedea contractul. Restul sunt discoteci, pub-uri, exchange-uri, bijuterii, casinouri, cluburi de noapte etc.
"Se doreşte distrugerea cinematografelor de undeva de sus. Clientela politică face presiuni. Ce să mai... e mafie pe faţă." Maria Bikfalvi afirmă că s-a dictat politic execuţia lentă şi sigură a reţelei de cinematografe (pînă la urmă, ale noastre, ale tuturor). "Totul este blocat din cauza politicului. Totul se năruie. Fiecare partid care a fost pe la guvernare a rupt din patrimoniul nostru. De patru ani, numai într-un interimat o ţinem. Directorii interimari care s-au perindat au distrus tot. Nimeni nu e interesat."
Dezinteres total? Sau interese mari? În mod bizar, amîndouă sunt valabile. În spatele dezinteresului se ascund afaceri imobiliare cu multe zerouri în coadă. Interimatele au început odată cu suspendarea directorului general Mihai Ţintea, urmărit penal de DNA pentru gestiune frauduloasă şi abuz în serviciu şi pentru producerea unui prejudiciu de 2,5 milioane de euro. Una din tacticile distructive ale directorilor era foarte transparentă: acumularea de datorii uriaşe la companiile distribuitoare de film. "Au lăsat datorii de 100 de miliarde de lei la marii distribuitori şi au plecat bine-mersi."
Intercom, RoImage şi Prooptiki nu mai dau filme regiei rău-platnice. Ba mai mult, au dat RADEF în judecată. "N-ai film, n-ai oxigen" explică Bikfalvi. Cum să investeşti ceva în cinematografe, cînd tu nu faci destui bani să plăteşti salariile? Aşa s-a ajuns ca unele săli, din cele funcţionale, să fie închise. Actualmente, RADEF mai lucrează cu cîţiva distribuitori obscuri care îi vînd "filme la kilogram".
Ca să concureze cu "noul cinematograf" din multiplexuri, Bikfalvi ştie că trebuie să lupte cu arme moderne: "Ar trebui să facem publicitate agresivă. Dar acum nici n-avem la ce. Suntem săraci. Avem conturile blocate. Plătim salariile doar cu chiriile din spaţii". Ştie şi că personalul RADEF e destul de îmbătrînit şi că mulţi ar trebui "trecuţi în spate".
Liderul sindical afirmă că foştii directori RADEF ar fi acţionat nu doar distructiv, ci şi constructiv. Pentru conturile lor. De exemplu, o afacere cu cinematograful din Baia-Mare, pe care interimarul Maxim Meca o făcea în nume personal. "
Nimeni nu a fost tras la răspundere. Nu i-a interesat decît să-şi facă afacerile lor. Au şapte-opt rînduri de case." [
mai multe detalii despre afacerile RADEF]
În ianuarie 2009, Maria Bikfalvi nu a mai suportat situaţia jalnică şi a făcut greva foamei. Atunci
ziarele au vorbit de situaţia din RADEF iar activitatea lui Meca a fost supusă unei verificări. Credeţi că furtul cinematografelor s-a oprit aici? Da de unde. "
Le-au luat mai cu încetinitorul. E foarte trist: vindem fiecare centimetru pătrat."
Pe Maria Bikfalvi o mai întristează ceva. Cinematograful, crede ea, e pentru omul de rînd. Pentru cel care n-are şase sute de mii de dat pe distracţia de la multiplex. Dar acum, omul acesta n-are la ce să se uite. O altă consecinţă tragică a extincţiei cinematografului românesc amintită de Maria Bikfalvi: o mulţime de adolescenţi n-au fost în viaţa lor într-o sală de cinema.
La Râmnicu-Vâlcea, RADEF avea o "grădina de spectacole superbă". Conform unei ordonanţe (vezi paranteza 3) care a modificat Legea Cinematografiei, primarul din Râmnicu-Vâlcea a preluat spaţiul şi în cîteva luni, în locul spaţiului de cinema, a apărut o superbă vilă. La Olăneşti, Maria Bikfalvi aminteşte de sala Dacia care ar putea fi frumos valorificată: "Sunt mii de turişti acolo care n-au ce face seara". Dar cinematograful e închis. Semn că cineva i-a pus un gînd.
Paranteză explicativă 3: Potrivit unui proiect de Lege votat în Parlament, sălile şi grădinile cinematografice, împreună cu terenurile aferente acestora şi care se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea RADEF, trec în proprietatea publică a autorităţilor administrativ teritoriale locale şi în administrarea respectivelor Consilii locale. Acum se incearca modificarea acestor Ordonante, pentru ca Legea nr.303/2008 "nu intentioneaza reorganizarea RADEF RomaniaFilm ci de fapt si de drept desfiintarea acestei regii autonome de interes national." (vezi mai jos expunerea de motive din proiectul de modificare a Ordonantei privind cinematografia romaneasca).
De două luni, la RADEF e un nou director (cum altfel) interimar cu "o viziune nouă". Adică luptă să modifice proiectul de lege, astfel ca RADEF să păstreze în administrare măcar sălile funcţionale. A mai promis că va plăti datoriile la distribuitori şi va redresa reţeaua. Maria Bikfalvi îi acordă o perioadă de graţie, dar îl va ataca şi pe el dacă nu se ţine de treabă. Pentru opoziţia ei, în ianuarie 2009 a fost dată afară abuziv de Meca (apoi reangajată în urma unui proces). A primit ameninţări de la "investitori" deranjaţi în "interese". Maria e decisă să lupte în continuare cu Mafia din RADEF în numele acelei fetiţe care acum 35 de ani se îndrăgostise iremediabil de cinema. Şi nu vrea să-l părăsească.
Să închidem parantezele. Nu ştiu dacă se va schimba ceva la această regie aflată de mult în penumbră. Aceeaşi penumbră în care de 20 de ani politicul se tot amestecă cu business-ul de tip dîmboviţean. Doamna Bikfalvi conchidea că în România "toţi sunt puşi pe furat şi numai o revoluţie ar schimba ceva". Nu ştiu dacă regia asta merită să regizeze în continuare destinul sălilor de cinema. Dar vă întreb: cum vi s-ar părea ca în loc de Studio şi Timiş să avem în mijlocul oraşului încă un sucursală de bancă sau o sală de jocuri de noroc?