vineri, 30 decembrie 2022

2-3 întrebări pentru '23

"2023 va fi un an foarte complicat, e multă uzură...

"Deja nu mai îmi văd capul și nici n-a început 2023..."

"Cred că la anu' mă mut la Cluj sau la București. Sau la munte."

Mulți oameni din cultura Timișoarei așteaptă mai degrabă anul 2024, obosiți deja după heirupul de până acum și de proiectele care se anunță. Numa' mâine nu-i poimâine. Chiar așa, poimâine începe 2023, deci vom vorbi la modul prezent despre Timișoara Capitală Culturală, după atâtea planuri, proiecții și promisiuni. Am vrut să vorbesc despre acest moment cu oamenii care fac până la urmă Capitala,  indiferent că își fac treaba independent sau în instituții, fie că au multă experiență ori sunt la început de drum. Am pregătit aceleași 2-3 întrebări, că așa rimează, pentru (plus-minus) 23 de artiști, manageri și antreprenori culturali, pe care îi admir sau pe care ar trebui să-i avem pe radar. În prima serie am vorbit cu artista vizuală Livia Coloji, poetul Alexandru Higyed, Florin Unguraș (music promoter) și actorul Otniel Floruț. Va urma!




Marele Ecran: Ai vreun regret legat de perioada asta pre-2023, ai observat un rateu mai mare al orașului? 

Livia Coloji: Din contră, n-am regrete. Cred că-i mai bine că s-a mutat pe 2023, decât dacă rămânea anul de Capitală Culturală când s-a stabilit inițial...sau dacă se anula de tot. Nu numai din punct de vedere al pandemiei, ci și politic, al structurilor de suport, din toate punctele de vedere e mai bine că se întâmplă acum. Dar eu nu pot vorbi despre traume din perioada asta sau că ne-am fi lovit, ca alții, de problema finanțărilor. Activitatea noastră cu Balamuc a fost gândită în așa fel încât să nu cerem finanțări, să nu ne blocăm în foarte multă birocrație și dosare depuse. Am vrut să facem proiecte care nu cer bani. Sau să avem parteneriate care ne ajută, cum a fost cu Art Encounters. 

M.E.: Ai niște așteptări personale? Ce ai în plan pentru la anu'?

Livia Coloji: Ca grup, cred că va fi foarte fain ce se va întâmpla la Balamuc. E mai mult legat de Art Encounters și programul bienalei, nu-i legat de 2023 direct. Dar așteptările mele personale sunt în primul rând să văd comunitatea din jur cum înflorește, cum primește în sfârșit finanțările pe care le-a meritat, cum în sfârșit își implementează proiectele pe care nu și le-a permis până acum. Valul de popularitate va crește nivelul orașului, va atrage artiști și curatori din alte părți. O să fie un an de zile plin de evenimente care înainte nici nu speram că se vor întâmpla și care vor fi focusate pe lucruri care nu ar fi fost nici măcar de închipuit, după deturnarea bid book-ului inițial. Sunt niște oameni care muncesc mult pentru asta și cred că noi ca oraș merităm ceva bun.

M. E.: Cu ce crezi ca vom ramâne (sau ar fi fain să ramânem) după 2023?

Livia Coloji: Poate ar fi fain să nu rămânem doar cu o construcție nouă, deși mi-aș fi dorit ceva reabilitat. Acolo, la Depoul de Tramvaie poate vom avea și asta. Și poate o să mai avem mici infrastructuri pe ici pe colo, care să fie folosite în continuare. Sper să nu cânte greierii în 2024. Oamenii care acum s-au pornit și au avut susținere și capital de imagine, nu cred că în anul următor or să plece în vacanță. Nici bugetele nu cred că or să scadă. 

Anul care vine va fi greu din multe puncte de vedere. Inflația o să crească până la cer și economic s-ar putea să ne cam lovească. Urmările or să se vadă și în 2024. Dar nu cred că toate lucrurile vor dispărea  în noaptea dintre 2023 și 2024. Cred că anul 2023 e doar o ușă care se deschide. Ce trece prin ușa asta și ce se va întâmpla în viitor s-ar putea să marcheze orașul pe 5-10 ani. Sigur, depinde cum se mișcă lucrurile și economic și politic, fiindcă vrei-nu vrei arta e strâns legată de cele două aspecte.

Livia Coloji  s-a născut la Oravița, a studiat la Timișoara și este 1/3 din colectivul de artiști Balamuc (Loc de joacă și altele), alături de Răzvan Cornici și Ana Kun. A lucrat mulți ani in special ca ilustratoare, creatoare de frumos în general, iar de peste 2 ani e antreprenor la Gruni, unde creează bijuterii și alte obiecte de ceramică pictată. 



1.    Marele EcranAi vreun regret legat de perioada asta pre-2023, poate un rateu mai mare al orasului care merită semnalat? - sperând ca odată cu eșecurile vin poate și lecțiile...

A   Alexandru Higyed: Nu știu dacă pot să zic că ar fi „rateuri” per se, ci mai degrabă o serie de incoerențe care nu se potrivesc deloc cu istoria orașului, cu atitudinea pe care și-o asumă. Astea sunt, oricum, lucruri din care cred că se poate înălța. Nu le-aș numi nici „eșecuri” pentru că, în ciuda nepotrivirilor au reușit să ajungă la public într-o oarecare măsură și să stârnească reacții. Până la urmă asta-i treaba culturii, nu? Să stârnească reacții, să intrige, să te pună pe gânduri. Arta în spațiul public mi se pare că are încă de suferit și ar trebui să-i lăsăm puțin mai mult răgaz pentru că așa am reuși să aducem cultura mai aproape de oameni. Asta, desigur, necesită și un nivel de toleranță și deschidere din partea publicului, dar vreau să cred că nu ne mai sperie atât de tare subiectele tabu și că în 2023 vom lăsa aceste subiecte să circule mai ușor.

      Deși nu cred că e parte a proiectului Timișoara 2023, mi se pare că avem multe de învățat de la  inițiative precum cea a teatrului Basca. Au lansat o serie de spectacole accesibilizate. Mi se pare că asta ar fi atitudinea de care avem nevoie, să includem cât mai mulți oameni și să facem cât mai accesibile produsele culturale.

2.   M.E. Cu ce crezi ca vom rămâne (sau ar fi fain să rămânem) după 2023?

      Alexandru Higyed: Cred că cel mai fain ar fi să rămânem cu o mică schimbare de atitudine, pe care    deja încep să o observ. Vorbind strict de lumea literară, văd tot mai mulți tineri interesați de literatură. Anul ăsta am avut șansa să merg în școli și să vorbesc cu elevi despre poezie și am rămas profund impresionat de deschiderea pe care o aveau față de scris. Festivalurile, rezidențele literare, lansările de carte, toate reușesc să antreneze publicul într-un fel sau altul. Pe lângă astea, deschiderea cinematografelor e un mare plus și deja s-au organizat multe proiecții și talk-uri care au avut și un strat educativ. 

      Aș păstra asta, cred: să nu se lase cortina între public și artiști după ce se termină toată treaba asta. Să existe o continuitate a contactului dintre public și obiectele culturale, chiar dacă nu la un nivel așa „mare”.

3.   M.E. Ai niște așteptări personale? Sau ai ceva în plan pentru 2023?

      Alexandru HigyedMi-am dorit de foarte mult timp să încep un cenaclu care să promoveze scriitorii tineri. Planul meu pentru 2023 e tocmai ăsta, să pun bazele unui safe space unde tinerii să-și poată construi o imagine. Așa că mi-am propus să organizez cât mai multe lecturi de poezie, să inserez și bucăți performative unde se poate. Strada Fără Nume, organizat de Centru Cultural PLAI mi-a dat cumva încredere că poezia (și literatura în sine) poate ajunge la public și dacă se îndepărtează de pagină. Comuna 30, cum am hotărât să-i zicem până la urmă, îmi doresc să fie tocmai asta: un spațiu care să aducă împreună mai multe voci și să creeze o comunitate. 

.     M.E. Dacă tot publicăm pe blogul Marele Ecran, e vreun titlu de film pe care l-ai vedea potrivit cu povestea asta cu Capitala?

      Alexandru Higyed: "Nu-i problema (mea)", l-aș vedea ca pe un sitcom mai mult.

Alexandru Higyed (n. 1997, Șiria, Arad) e poet, librar la Două Bufnițe și student doctorand la Școala Doctorală de Științe Umaniste din cadrul Universității de Vest din Timișoara. E editor și traducător la Asociația Culturală Contrasens. A publicat poezie în revistele Orizont, România literară, Monitorul de poezie și pe platformele online O mie de semne, Poetic Stand, Șangri-La Artistic Ground și Noise Poetry. A primit Bursa de debut în jurnalism cultural, poezie sau eseu „Simona Croitoriu”. A făcut parte din proiectul de spoken word Strada Fără Nume – Pe drum. Volumul său de debut, nimic personal, a apărut în 2021 la Casa de Pariuri Literare. La finele anului 2021 a primit bursa de debut în poezie „Marin Ifrim”.

nimic personal (CDPL, 2021), se poate comanda aici


                                                         Foto: Petru Cojocaru


Marele Ecran: Ai vreun regret legat de perioada asta dinainte de 2023, poate ai observat un rateu mai mare al orașului, ceva din care să ne luăm și anumite lecții?

Florin Unguraș: Am un regret legat de ultimii 10 ani în care am intrat într-o zonă de penumbră față de efervescența care era anterior. Ultimii ani au fost ciudați, e destul de greu să pun degetul pe ceva anume. Au fost anii ăștia cu pandemie...E bine că am supraviețuit cu toți, nu doar fizic ci și cultural. Da, mi-ar fi plăcut să ne pregătim mai bine, să știm mai bine ce vrem, să funcționeze totul mai repede și mai clar din punct de vedere administrativ, dar să zicem că în momentul ăsta cadrul pare să fie în regulă. Nici nu sunt mare specialist, să dau sfaturi. Sunt doar un modest organizator de evenimente muzicale. Mi-ar fi plăcut să lucrăm mai compact, să se creeze de la firul ierbii. Am senzația că unele lucruri s-au făcut nu neapărat în niște laboratoare secrete, dar pur și simplu la criză, în grabă și am adunat zece oameni care se pricep cât de cât. 

M.E.:  Cu ce crezi că vom rămâne sau ar fi fain să rămânem după anul ăsta?

Florin Unguraș: Sunt printre cei care prognozează că 2024 va fi un setback, după efervescența asta alimentată totuși artificial. Acest tip de moment e generat în primul rând politic. E un eveniment politic în care niște politicieni decid că alimentează cultura dintr-un oraș sau altul al Uniunii Europene. Mie asta n-o să mi se pară niciodată organic. Cred foarte mult în modul natural al funcționării cel puțin în zona culturii pop, unde acționez. Pentru o cultură pop e foarte important să fie autentică, să fie a oamenilor, să funcționeze cât mai puțin disturbată din exterior. Se bazează simplu pe cerere și ofertă, pe ce sunt oamenii capabili să genereze și să absoarbă. Funcționarea asta e cea mai sănătoasă și cred că Timișoara a funcționat cel mai bine când nu existau finanțări publice nerambursabile. Se făceau lucruri puține, mici, dar erau căutate și agreate de oameni.  

Dacă mă întrebi pe mine, la ora actuală aș investi doar în educație și în informarea celor din generația următoare. Fiindcă în curând vom avea foarte multe evenimente și nu vom avea public pentru acele evenimente. 

Ca să revin la întrebare, consider că așa cum va fi acest an, bun-prost, o să ne aducă și niște beneficii. Vom vedea spații noi care vor intra în circuit. Vom vedea, sper, și o creștere a interesului public pentru evenimente. Problema e că, intrând atât de mulți bani în acest ecosistem într-o perioadă scurtă, după ce acești bani nu vor mai exista va fi mai greu să supraviețuiești în domeniu. Sunt convins că vor fi și lucruri care vor rămâne.

M.E. Ce așteptări personale ai de la anul care urmează? Lucrezi la ceva?

Florin Unguraș: Mi-am asumat rolul de event manager la Faber pe care o să mă străduiesc să-l duc la bun capăt în contextul lui 2023. E un hub cultural, e doar asociat unor lucruri din programul oficial, însă noi am decis că vom face și evenimente muzicale proprii, ceea ce mă interesează pe mine în primul rând. În rest, personal, dacă nu aș lucra pentru altcineva, cred că mi-aș lua un an sabatic și m-aș uita de la distanță. Aș veni în oraș pentru 3-5 evenimente care chiar m-ar provoca. Nu pot să zic că am vreo ambiție personală. Va fi mult haos, va fi multă zgură, vor fi evenimente bune cu 20 de oameni și evenimente proaste cu o mulțime de oameni. Per ansamblu va fi un moment și bun și rău în același timp. Tocmai din cauza acestui noise m-aș feri, că mă deranjează mișcarea asta cvasi-browniană, generată de un impuls. Încerc să fiu totuși diplomat.   

M.E. Tu cum ai vedea acum evenimentul pe care l-ai creat atâția ani, că nu era ușor nici atunci? Cum ai vedea TM Base în 2023?

Florin Unguraș: Ni s-a propus să facem lucrul ăsta: un eveniment aniversar, one-shot, mai ales că ar fi și 25 de ani de la prima ediție TM Base. Există această dorință și nu e a unui număr mic de oameni. Am auzit un zvon că se plănuiește și o petiție publică, ceea ce m-ar amuza grozav, dar nu m-ar influența. În primul rând nu e exclusiv decizia mea, că eram un grup. Chiar dacă am fost orchestratorul principal, nu aș face fără echipă. Și nu vorbesc doar de organizare. Mie îmi place să zemuim mai mulți, când pregătim așa ceva. Eu am o problemă majoră: nu voi accepta finanțare publică în contextul Capitalei Culturale.

Festivalul a fost făcut de la rădăcină, de la nivelul ierbii, așa trebuie să rămână. Finanțările din partea statului român au fost nesemnificative, sume absolut ridicole. Ne-au ajutat mai mult alte țări prin reprezentanțele diplomatice, dar nici acolo nu vorbim de un ajutor absolut esențial. Țin foarte mult la statutul ăsta de independență și de exprimare a unui grup de oameni, așa cum au simțit ei în momentul respectiv. Dacă vom găsi o soluție să îl facem așa, probabil îl vom face. Șansele sunt mici, dar încă reflectăm.

Legat de partea muzicală, aș vrea să mai comunic ceva legat de program, că acum îl avem în față. În prima fază am fost total dezamăgit că întreg programul Capitalei Culturale părea că include muzica într-o măsură mult prea mică, relativ secundară. Mai ales pentru un oraș ca Timișoara care a cărat rucsacul pop-ului românesc în ultimii 70 de ani. Are acum niște ani mai proști, dar aici s-au întâmplat lucruri încă din anii '50.  Între timp pare că s-a mai corectat asta și poate vor mai apărea lucruri care să  echilibreze oferta. 

În fine, pe zona muzicală n-am perceput nimic spectaculos. Mi-aș fi dorit ceva care să ne supere, în sensul bun, să ne contrarieze,  nu aceleași evenimente, chiar dacă amplificate. Pentru ca acest moment să funcționeze ca un reset de care Timișoara are mare nevoie, aș fi văzut măcar unul sau două evenimente care să provoace. 

Pe de altă parte mi se pare ok că s-a mers în continuare pe promoterii locali. La un moment dat exista temerea asta că marii promoteri vor veni în Timișoara să absoarbă fondurile publice și n-o să mai rămână pentru operatorii locali. Acum să vedem și ce fac oamenii ăștia cu banii. Aș vrea să văd că absorb fonduri cu onestitate și că împing lucurile cu adevărat, nu împărțeala aia clasică, una mie-două ție. Din punct de vedere al orașului nu cred că ne ajută că unii din acești oameni sunt mai prosperi. Nu cred că vor face mai mult anul viitor și peste 3 ani dacă în 2023 lucrurile le merg foarte bine financiar. Această injecție de capital trebuie să fie resimțită și în calitatea programului. Asta vom vedea pe parcurs.

M.E.: Păi mai vorbim...Revin la final de 2023.

Florin Unguraș: Cred că aia e mai interesant. În pandemie am fost evaluator o dată la Centrul de Proiecte  - nu mi se potrivește rolul. Dar am avut o idee fixă: evaluarea de după eveniment e mult mai importantă decât evaluarea proiectelor prin care se dau banii. Tocmai pentru că trebuie să vezi care sunt beneficiile după fiecare eveniment. Facturi, contracte, imagine de presă nu înseamnă nimic. E mult mai importantă o evaluare autentică, chiar dacă n-o faci perfect, a ceea ce rămâne celor din comunitate. Măcar ăștia cu cultura să ne evaluăm activitatea în mod real, onest, nu ca politicienii. Să nu ai o butaforie, doar fiindcă trebuie să cheltuiești niște bani. Ăsta ar fi cel mai mare eșec.

Florin Unguraș (UFO) a creat unul din cele mai longevive evenimente din istoria culturală a Timișoarei, TM Base (1998 - 2010), pe vremea când nu exista niciun model de unde să-ți iei know-how. Pionier al scenei muzicale locale de peste două decenii, a fost curator ElectroRuga, în prezent event manager la FABER.  


                                  Foto: Aleksandra Petrov


Marele Ecran: Ai observat un rateu mai mare al orașului în perioada asta pre-2023, ceva din care să ne luăm și anumite lecții?

Otniel Floruț: Da, au început foarte multe proiecte culturale în 2020, 2021 și multe au rămas în aer. Unele s-au încheiat cu rezultate minime, să se poată bifa iar altele nu s-au mai întâmplat deloc. Altă poveste e cu evenimentele mici pentru care sunt aduși artiști din București sau alte orașe mari, în loc să fie promovați artiștii locali. Dacă vrem să punem Timișoara pe hartă, cred că trebuie să implicăm în primul rând oamenii de aici în loc să “mergem la sigur cu un artist de la București. Asta în timp ce scena locală e destul de căsăpită în Timișoara. Pentru muzică, teatru, dans, nu prea există spații, în afara celor care țin de stat. Iar  Capitala Culturală e aici, în câteva zile. Inițiativele independente riscă să rămână la nivel de idei.

M.E.: Cu ce crezi că vom rămâne sau ar fi fain să rămânem după anul ăsta? 

Otniel FloruțAr fi frumos să se creeze niște grupuri care să aibă ca țintă publicul timișorean după 2023. Marile finanțări se vor încheia și publicul va trebui educat în tot timpul ăsta. Da, se zice că publicul timișorean e cu nasul pe sus, nu răspunde la stimuli. Eu zic că gusturile se și educă. Cred că ar trebui construită o scenă locală care să colaboreze, nu una divizată în cât mai multe grupulețe. În cercuri de câte trei prieteni și alți 10 care vin la evenimente. Lucrurile trebuie să se deschidă. E loc de mai multă lume, de tineri care să vină să se implice, să facă proiecte independente. Se poate asta în locuri mai mici, se poate și la Timișoara. Ar fi frumos ca orașul să rămână cu niște spații multifuncționale, dincolo de cele aflate deja în proiectele Primăriei și ale Consiliului.

M.E. Ce așteptări personale ai de la anul care urmează? Lucrezi la ceva?

Otniel FloruțMă aștept ca Teatrul Național din Timișoara să rămână la fel de deschis la colaborări cu tinerii. Există mai multe linii de finanțare la care ne-am uitat din perspectiva de artiști independenți. În cei 4 ani de când sunt în Timișoara am descoperit multe posibilități de a face lucrurile altfel și cred că asta se va întâmpla. Spectacole care vor rupe convențiile. De exemplu, cred că și mulți dintre noi dar și publicul ne-am săturat de spectacole doar în sală. Oameni care apar într-o piață și fac ceva, fără afiș, fără regie. 

Mai aștept de la Capitala Culturală să vină cu evenimente cât mai relevante pentru oraș, într-un context internațional. Ar trebui să ne conectăm cu ce se întâmplă afară, mi se pare că suntem puțin întârziați. Evenimentele ajung mai greu și nu se adresează pe limba publicului timișorean, pe limba tinerilor sau a unor grupuri-țintă. Adică să vină evenimente diverse și valoroase în defavoarea șușelor, cele făcute doar să fie bifate sau din orgoliul că și eu pot. Nu toate merită să fie finanțate și asta mă râcâie. Din perspectiva asta, 2022 m-a obosit destul de tare pentru că am văzut foarte multe lucruri făcute pentru că urmează Capitala Culturală, nu pentru că avem o credință, avem ceva de spus.

M. E.: Ce titlu de film crezi ca s-ar potrivi cu povestea asta cu Capitala?

Otniel Floruț: Haha. Ar trebui să fie ceva optimist. Mmm...It must be heaven, a lui Elia Suleiman.

Otniel Floruț (n.1999, Reșița) este absolvent al Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, promoția 2021. În prezent colaborează cu Teatrul Național Timișoara, Teatrul Basca, Teatrul Portabil TM și activează în proiecte independente precum „Orașul Paralel” (Iosefin) în colaborare cu Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara, „fragil” - performance de poezie, „ieri Și astăzi” - spectacol în memoria victimelor regimului comunist din România, în colaborare cu Asociația Memorialul Revoluției Timișoara. A participat ca artist în cadrul mai multor festivaluri: Sunlight Theatre at Flight Festival, CODRU Festival, Embargo Fest, StudentFest, proiectul Privește Orașul (organizat de BETA - Bienala Timișoreană de Arhitectură), WePerform, Studio International Theatre Festival, PLAI, in : v z b l, TESZT - Euroregional Theatre Festival Timișoara, BEGA Bulevard, Maraton de Teatru Thespis, Ceau, Cinema! (unde a trecut de la rolul de voluntar la organizare). 

*

Interviurile fac parte dintr-un demers mai amplu început în 2022 (exemple, aici și aici) de (auto)reflecție a scenei culturale din Timișoara. Au fost editate pentru claritate și consemnate de Lucian Mircu.

 


vineri, 23 decembrie 2022

Lista lui '22



Listele de final de an sunt ca un virus. Microbul trece de la unul la altul. Nu puteam scăpa nici noi neatinși, așa că dăm mai departe lista de 22 filme notabile (plus trimitere către pagina de IMDb) văzute în ultima vreme de vechiul nostru prieten și colaborator, Felix Petrescu aka Waka_X (Makunouchi Bento). Ilustrațiile de final sunt parte dintr-un studiu AI făcut tot de el. Felix Navidad! 



















Videoclipul anului: Ludi

Bonus: o animație faină

Bonus 2: Le pupille, mediumetrajul de Crăciun al Aliciei Rohrwacher, autoarea minunatului "Lazarro Felice"

Pentru mai multe animații scurte de văzut, vizitați Lista lui Felix pe Vimeo.




luni, 12 decembrie 2022

Benga Top 2022

                                                             Daliana Iacobescu

Ca de obicei pe final de an când vrem să scăpăm de necurat, vine topul Benga (vine și nechemat), invocat pe această pagină de cinefilul, C.L., cine-fidel  și mai cunoscător decât noi a părții întunecate care bântuie marele ecran. Îl puteți ignora, desigur, în favoarea topurilor obișnuite de sezon. Dar el se insinuează și rămâne acolo pentru momentul când, inevitabil, sătui de modul festiv veți trece pe Grinch-mode. Sau când vă temeți că mai degrabă ajunge Krampus în locul bătrânului Crăciun. Vă puteți pregăti pieptiș de confruntare, cu recomandări din listă (a se consuma cu moderație, pe propria răspundere!):











Ilustrații muzicale: Furda și "Cântă cuce când ti-i duce"