luni, 23 iulie 2018

Filmul „3/4”, câștigătorul trofeului Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”



Filmul bulgar „3/4”, realizat de tânărul regizor Ilian Metev, a fost desemnat de juriu câștigătorul premiului „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film din competiție la cea de-a 5-a ediție a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob și care a adunat peste 3.000 de spectatori.
Juriul format din actrița Alina Grigore, criticul de film Ileana Bîrsan și regizorul Florin Iepan a decis ca trofeul Ceau, Cinema!„Răzvan Georgescu” să meargă la filmul „3/4”, debutul în ficțiune al regizorului bulgar Ilian Metev. Premiul este în valoare de 1.500 de euro și este acordat de către festival.

Juriul și-a motivat alegerea prin „curajul și credibilitatea cu care regizorul împreună cu actorii ne fac martorii descompunerii unei relații dintre un tată și copiii săi, a desprinderii fiecăruia dintre ei de familie și fac din absența mamei o prezență subtilă, dar definitorie, și o sursă de emoție, fără a cădea vreo clipă în sentimentalism”.
Premiul Publicului, în valoare de 500 euro și oferit de Casa Auto Timișoara, a fost împărțit de două filme, aflate la egalitate în preferințele spectatorilor: „Căderea”, al regizoarei ucrainene Marina Stepanska, și „Comic Sans”, al regizorului croat Nevio Marasovic.

„Căderea” a fost desemnat și câștigătorul Trofeului Vitas România pentru film independent sau de debut. În valoare de 1.000 de euro, premiul a fost stabilit împreună de echipa Ceau, Cinema!și Vitas România.
Un premiu onorific din partea festivalului a primit și cunoscutul cineast Andrei Ujică, invitatul special al ediției din acest an. Andrei Ujică a susținut un masterclass extrem de apreciat și a participat la discuții cu publicul după fiecare din cele trei proiecții din retrospectiva care i-a fost dedicată: „Videograme dintr-o revoluție”, „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” și „Out of the Present”, acesta din urmă fiind proiectat în aer liber, la Grădina de Vară „Capitol”, la gala de închidere.

Un foarte mare interes au stârnit și celelalte două proiecții de la Grădina de Vară „Capitol”: comedia „Povestea unui pierde-vară”, prezentat la gala de deschidere în prezența regizorului Paul Negoescu și a directorului de imagine Ana Drăghici, și documentarul „Procesul”, în prezența realizatorilor Claudiu Mitcu și Ileana Bărsan, a protagonistului Mihai Moldoveanu și a avocatei Alina Cojocaru, care au discutat cu publicul mai mult de o oră.


De succes la public au fost parte de asemenea cele șase filme din competiție, filmul sârbesc „Afterparty”, proiectat în prezența unei părți a echipei, „W.R. Misterele organismului”, de Dušan Makavejev, „Vinovatul”, de Gustav Möller, sau documentarele „Dacii liberi”, de Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan, „Chipuri, locuri”, de Agnès Varda și JR, și „Comisia de recrutare”, cu participarea regizoarei Tatiana Chistova.




Momente speciale au fost proiecția omagială a documentarului „Testimonial” și a unui interviu video inedit, dedicată regretatului regizor Răzvan Georgescu, focusul Florin Iepan, precum și proiecția aniversară cu „Reconstituirea”, la Gottlob, în prezența unui invitat-surpriză - Emil Mateiaș, martorul întâmplării care a inspirat nuvela lui Horia Pătrașcu după care Lucian Pintilie și-a realizat capodopera. 
Ceau, Cinema!este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.
Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), al Consiliului Judeţean Timiş și al Primăriei Timișoara.
Evenimentul este realizat de voluntari, cu susţinerea: TNT România, Vitas România, Groupama Asigurări, Casa Auto Timişoara, Bicicleta Pegas, Ursus Retro, Institutul Francez din Timişoara, Hotel Timişoara, Hostel Costel, EuCeMănânc, Restaurantul Vinto, The Tube Gastro Pub, Restaurant Intermezzo, iaBilet.ro, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Filarmonica Banatul, Teatrul Auăleu, Documentor, Institutul Polonez din Bucureşti, AMBASADA, Cuib d’Arte, Misc., Balamuc - loc de joacă ș-altele, Librăria „La două bufniţe”, JOE, Forum Apulum, Primăria Gottlob.
Parteneri media: Kiss FM, TVR Timișoara, Radio Timişoara, All about Romanian Cinema (AaRC), Zile şi Nopţi, Radio Banat Link, Ziarul Metropolis. 




vineri, 20 iulie 2018

Premiera Bodrog + OST Bonus


În premieră pe țară, la Ceau, Cinema, Bodrog (de Mihai Sălăjan).
Cu Ștefan Tiron, Mimi Sălăjan
Și muzică originală compusă de Felix Petrescu și Valentin Toma (Makunouchi Bento).
Spectatorii norocoși primesc coloana sonoră gratis, proaspăt lansată pe Bandcamp (care costă acolo 7 euro).

Susțineți Filmele Bănățene, azi de la 17.45 la Sala 2 a Teatrului Național Timișoara.











joi, 12 iulie 2018

Omagiu Spectatorului Iubit


În prefața cărții colective „Și eu am trăit în comunism” (Humanitas, 2015), editoarea Ioana Pîrvulescu scria: „Nu există vaccin împotriva molimelor istorice. Ar fi foarte simplu ca, încă de la o vârstă fragedă, părinții să-și vaccineze obligatoriu copiii împotriva fascismului, comunismului și a oricărei alte boli mortale care a făcut ravagii de-a lungul timpului. Singurul vaccin împotriva molimelor istorice rămâne cartea”. Și, am adăuga noi, filmul. 

Un asemenea vaccin a fost Reconstituirea. Inspirat de un caz real petrecut în anii 50 pe malul Timișului și filmat de Lucian Pintilie în vara anului 1968, filmul este recuperat în programul nostru după fix 50 de ani. În Timișoara a apucat să ruleze la Cinema Studio, cu sala arhiplină. Cozile la bilete se întindeau până departe. După două zile l-au interzis. Regimul nu putea suporta un asemenea strigăt de libertate. 

Nu în spiritul Reconstituiriitrebuie scris şi creat filme. Sunt de acord să criticăm serios, dar să prezentăm poporul aşa cum este el. (…) Filmul trebuie să aibă o anumită orientare”,spunea „criticul de film” Nicolae Ceaușescu prin 1971. 

Deci care-i faza cu comunismul? De ce am ales pentru ediția a cincea această „orientare” tematică de tristă amintire? În niciun caz din nostalgie. Asemeni unui vaccin, vrem să declanșăm producția de anticorpi la gripa totalitară care ne încearcă, la virusul Partidului Unic de care n-am scăpat, la microbul liderului unic. 

Dincolo de imunizare, am pornit ca în fiecare an de la conținut. Reputatul cineast Andrei Ujică se întoarce în orașul său natal cu trilogia despre sfârșitului comunismului. Punem focusul și pe opera altui important documentarist timișorean: Florin Iepan. 

Întoarcerile în timp sunt contrabalansate cu 17 premiere de filme europene foarte noi. Care nu sunt pe torenți. La doi ani după Două lozuri, Paul Negoescu se întoarce la Ceau, Cinema! cu proaspăta comedie Povestea unui pierde-vară. Revine în selecţie și Monica Lăzurean-Gorgan cu Dacii liberi, documentarul ei (şi al lui Andrei Gorgan) despre dacopați. 

Pentru cei care nu duc așa mult doc, dăm thrillere care-ți taie respirația -The Guilty şi Banditul Whisky. Deși, fie vorba între noi, veritabil thriller este și documentarul Procesul, de Claudiu Mitcu şi lleana Bîrsan. „Filmele de la sârbi” sunt acum despre tumultoasa viață de noapte din Belgrad - Afterparty s-a filmat și la Timișoara, iar o parte din echipă se va întâlni cu publicul. 

Apropo de invitați, regizorul Răzvan Georgescu a fost prezent la a doua și a treia ediție. La a patra nu a mai putut ajunge, pentru că a plecat dintre noi. Marele Premiu Ceau, Cinema! îi va purta numele începând cu acest an (onorează-i și tu memoria la proiecția specială Testimonial). 

În încheiere, ținem să subliniem că, la „Cincinalul” din 2018, aducem un omagiu spectatorului iubit. Și lubeniță de Gottlob. Vino la filme și ajută-ne să facem o ediție de veselă amintire.



luni, 9 iulie 2018

Filme europene de succes, în proiecții speciale la Ceau, Cinema!


Trei dintre cele mai de succes filme europene recente, printre care și extrem de apreciatul documentar francez „Chipuri, locuri”, nominalizat la Oscar, vor putea fi văzute la cea de-a cincea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob.

Programul integral din acest an este disponibil pe site-ul ceaucinema.ro, precum și pe pagina de Facebook a festivalului, iar abonamentele și biletele în format electronic pot fi achiziționate începând de astăzi pe iabilet.ro. Până la începerea festivalului, abonamentele pot fi cumpărate și de la Librăria Cărtureşti – Mercy din Timişoara.

Legendara cineastă Agnès Varda şi fotograful şi muralistul JR sunt co-regizorii road-movie-ului „Chipuri, locuri” („Visages villages”), considerat de revista Rolling Stone „cel mai seducător documentar al anului 2017” și nominalizat la premiile Oscar 2018. Cei doi călătoresc prin mai multe sate din Franţa, în camioneta lui JR transformată în studio foto, întâlnesc localnici, le descoperă poveştile şi le transformă portretele în imense fotografii murale. Le expun pe case, hambare, faţade de magazine sau trenuri şi scot la iveală umanitatea subiecţilor şi pe cea proprie. Proiecție posibilă cu sprijinul Institutului Francez din Timișoara.

Câștigător al premiului publicului la prestigioasele festivaluri de la Sundance și Rotterdam la începutul acestui an, „Vinovatul” este debutul tânărului regizor danez Gustav Möller. Un centralist la serviciul de urgenţă răspunde la apelul unei femei răpite. Când convorbirea se întrerupe brusc, începe o căutare disperată a victimei şi a agresorului. Folosindu-se doar de telefon, bărbatul se aruncă într-o cursă contracronometru pentru a salva femeia aflată în pericol.

„Vinovatul”
Unul din cele mai de succes filme maghiare ale ultimului an, „Banditul Whisky”, de Nimród Antal, spune povestea lui Viszkis, un faimos jefuitor de bănci din Ungaria, recunoscut pentru faptul că bea whisky înainte de fiecare furt. Attila Ambrus, bărbatul din a cărui viață este inspirat protagonistul filmului, s-a născut în Harghita, iar în 1988 a fugit la Budapesta. Filmul va fi proiectat în ultima seară a festivalului, la Gottlob, prima comună cu cinematograf modernizat din România.

„Banditul Whisky”
În acest an, în premieră, Ceau, Cinema! are parte de sprijinul cunoscutului post de televiziune TNT România, dedicat filmelor și serialelor. „E o adevărată bucurie pentru TNT să fie alături de evenimente care celebrează oamenii, poveștile emoționante și deopotrivă îndrăznețe, documentare sau ficțiune, pasiunea în stare pură pentru film. Felicitări Ceau, Cinema! pentru mixul perfect de diversitate și prospețime, dar mai ales că sunteți cel mai important festival din Timișoara”, declară Matthias Heinze, vicepreședinte comercial și manager general pentru Europa de Est & Benelux, Turner.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Consiliului Judeţean Timiş.

Evenimentul este realizat de voluntari, cu susţinerea: TNT România, Vitas România, Groupama Asigurări, Casa Auto Timişoara, Bicicleta Pegas, Ursus Retro, Institutul Francez din Timişoara, Hotel Timişoara, Hostel Costel, EuCeMănânc, Restaurantul Vinto, The Tube Gastro Pub, Restaurant Intermezzo, iaBilet.ro, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Filarmonica Banatul, Teatrul Auăleu, Documentor, Institutul Polonez din Bucureşti, AMBASADA, Cuib d’Arte, Misc, Librăria „La două bufniţe”, Forum Apulum, Primăria Gottlob.

Parteneri media: Kiss FM, TVR Timișoara, Radio Timişoara, All about Romanian Cinema (AaRC), Zile şi Nopţi, Ziarul Metropolis.

miercuri, 4 iulie 2018

„Povestea unui pierde-vară”, în deschiderea Ceau, Cinema!


Filmul „Povestea unui pierde-vară”, regizat de Paul Negoescu și cu Alexandru Papadopol în rolul principal, va fi proiectat în premieră la Timișoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema! Spectatorii vor putea de asemenea să vadă și trei dintre cele mai așteptate documentare românești noi, „Procesul”, „Dacii liberi” și „Licu, o poveste românească”, precum şi „Pororoca”, de Constantin Popescu.
Comparat cu filmele lui Woody Allen, „Povestea unui pierde-vară” (2018) are ca protagonist un profesor de matematică de 42 de ani la Politehnică în București, nevoit să își schimbe stilul de viață și să se maturizeze după ce relația deschisă cu partenera sa începe să se complice. Este al treilea lungmetraj al tânărului regizor Paul Negoescu, după „O lună în Thailanda” și „Două lozuri”, comedia independentă de succes care a deschis Ceau, Cinema! în 2016. „Povestea unui pierde-vară” va avea parte de o proiecție specială, la Grădina de Vară „Capitol”, în prima seară a festivalului, în prezența lui Paul Negoescu și a directorului de imagine Ana Drăghici.
„Procesul”
De o proiecție în aer liber la Grădina de Vară „Capitol” va beneficia și extrem de apreciatul documentar „Procesul” (2017), realizat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan. Film-anchetă plin de suspans, „Procesul” discută cazul lui Mihai Moldoveanu, fost ofițer al armatei române, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o. Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan, care este și unul dintre cei trei membri ai juriului competiției din acest an, vor fi prezenți la eveniment pentru a discuta cu publicul.
„Dacii liberi”
Foarte așteptată va fi și proiecția documentarului „Dacii liberi” (2018), de Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan. Protagoniștii filmului sunt locuitorii unui sat dacic, un grup cu convingeri mistice, un istoric și un arheolog, membrii unei trupe de reconstituire istorică, administratorul sitului UNESCO Sarmizegetuza Regia şi participanţii la congresele de dacologie. Pe toţi îi uneşte pasiunea comună pentru daci, dar îi despart perspectivele diferite asupra unui episod istoric care devine tot mai popular în România.
„Licu, o poveste românească”
Recompensat în 2017 cu marele premiu la prestigiosul festival DOK Leipzig, „Licu, o poveste românească”, de Ana Dumitrescu, vorbeşte despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canţer, zis Licu, un bărbat de 92 de ani din Sibiu, a supravieţuit unor evenimente istorice majore, iar acum a rămas singur cu amintirile sale.
„Pororoca”
Cunoscutul regizor Constantin Popescu îşi va prezenta de asemenea la Timişoara cel mai nou film, „Pororoca” (2017), despre drama unui cuplu a cărui fetiţă dispare în parc. Lungmetrajul a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la San Sebastian, unde actorul Bogdan Dumitrache a fost premiat pentru interpretarea sa, iar recent a fost desemnat cel mai bun film al secţiunii Zilele Filmului Românesc de la TIFF.  
Cea de-a cincea ediție a Ceau, Cinema! va avea loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob.
Abonamentele pot fi achiziţionate de la Librăria Cărtureşti – Mercy din Timişoara.
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.
Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Consiliului Judeţean Timiş.
Evenimentul este realizat de voluntari, cu susţinerea: TNT România, Vitas România, Groupama Asigurări, Casa Auto Timişoara, Bicicleta Pegas, Ursus Retro, Institutul Francez din Timişoara, Hotel Timişoara, Hostel Costel, EuCeMănânc, Restaurantul Vinto, The Tube Gastro Pub, iaBilet.ro, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Filarmonica Banatul, Teatrul Auăleu, Documentor, Institutul Polonez din Bucureşti, AMBASADA, Cuib d’Arte, Misc, Librăria „La două bufniţe”, Forum Apulum, Primăria Gottlob.
Parteneri media: Kiss FM, All about Romanian Cinema (AaRC), Radio Timişoara, Zile şi Nopţi, Ziarul Metropolis.