duminică, 18 decembrie 2016

Ce-am avut si ce-am pierdut: Best of 2016

Ne-am urnit greu sa facem topul pe anul asta. Felix zice ca a fost un an rau, dar el zice asa aproape in fiecare decembrie. Richie zice ca a fost unul mediocru. In cazul meu, am avut focusul mai mult pe europene (din motiv de Ceau, Cinema!) si pe documentare, asa ca am omis o gramada din titlurile de care vorbeste lumea. Poate va ajuta listele noastre sa vedeti daca ce ati scapat si voi ceva. Fara o ordine anume...badaboom...Top 2016 Marele Ecran:




FELIX aka Waka_X

Elle 

Un thriller tensionat si un studiu de personaj feminin adanc si rascolitor.
Trebuie sa divulg si nume ca sa nu mai fie indoieli:
studiul e facut de Paul Verhoeven si personajul e interpretat de Isabelle Huppert, actrita mea favorita.
Nu va asteptati la nimic hollywoodian. Nu aveti de ce.


Un film mic, modest, cat se poate de elvetian. Surpriza anului pentru mine.
Despre singuratate, incertitudini si lumi imaginare care ne aprind depresiile.


Comedia anului, ma rog, comedia pe care o pot recomanda public.
Plina de sarm, acting bun si natura fabuloasa din Noua Zeelanda.
Si un copil-actor care arata si se poarta ca si Gojira cand era mic.
Cel putin in imaginatia mea.


Nu am vazut multe filme anul asta la Mall. Nu m-au chemat. N-am raspuns.
Dar asta e unul din cele mai bune filme de Mall din viata mea. Si a voastra.
Un film "ca la carte". Un film care deliveruie. Cu buget mic. Pentru ca se poate! 






Cel mai "film" film vazut de mine recent. Cu dimensiune, putere, ecouri si surpari de teren.
Pentru ca nu putem discuta de Biserica Catolica fara sa ne gandim la povestea din acest film
si implicit la film. Unul facut cu mare talent, mult curaj si necesar. Bun de tot.

Cea mai buna comedie neortodoxa de anul asta.
Campy si nesanatoasa. Bizara si "la nudul gol".
Plina de untura. Ramane si in barba.
Sa nu ziceti ca nu v-am zis: Nu e pentru toata lumea.
Dar daca gustati umorul sec si ciudat... sho pe ea!


Un thriller/road movie belgian (flamand) solid.
Nu e asa memorabil dupa "Bull Head" dar merita mentionat.
De joi seara. De o joi seara buna.




Ooo, da! Ezoterism, samanism, Amazon!
Legatura dintre vechi si nou, dintre salbatic si civilizat. Dintre vazut si nevazut.
Si toate astea tratate bine, evitand new-age si cazutul cu fundul in penibil.
Un film cu adevarat trippy si memorabil.


O comedie franceza mucalita si blajina.
Buna de pus pe rana. O desfatare.
La relanti, sa se poata digera bine.


Un film islandez dezghetat despre un munte de om bun.
Care topeste zapada din jur cu bunatatea lui. 
Si apoi se topeste si el in vulcanul interior.
Tot ce a scris/regizat Dagur Kari e de vazut. 
Cristale mici de film.


Tragi-comedia subversiva a anului. Sau poate a deceniului.
Un film facut intr-un taxi si dintr-un taxi. Un film care ataca cenzura
fara urma de ura sau dorinta de razbunare. Un film care loveste
curat, direct, fara menajamente si acolo unde trebuie. Cu non-violenta.


Filmul extrem de comic si onest "pentru copii si adolescenti" al anului.
De vazut cu juniorii (7+) daca nu sunteti din gama de parinti pudici si nesinceri.
Un film jucaus si creativ, un film de vazut si revazut, direct din mintea creata a lui Michel Gondry.
E francez, sa se stie, ca americanii nu ar face asemenea film in veci.


O alta surpriza placuta, un thriller britanic in care protagonistul se incurca in capcanele timpului.
Nu va pot divulga mai mult ca va stric placerea. Tensiunea bine dozata si dirijata, un final pe masura. 
Un film de weekend seara. Garantez ca nu adormiti la el. 


O experienta unica, psihedelica si "de basm".
Guy Maddin e cunoscut pentru genul asta de filme dar... asta cred ca e cel mai bun al lui.
La fel, nu e pentru toata lumea dar merita atentia si rabdarea voastra. 
tip: Eu l-am vazut in 2 reprize, sa reusesc sa tin pasul cu povestea. 
O parada de actori buni in roluri neobisnuite, un story cosmic tesut din zeci de mici intamplari.
Film bun, de autor. 




Documentare:-------------------------

Imi place tare ce face si cum face Louis Theroux.
L-am urmarit de cand a inceput si pana aici.
Adaug aici ce am piscalit pe twitter dupa ce am vazut documentarul:

"Do you agree when someone tortures a torture master? 
Do you laugh? What’s your honest reaction?"

"It’s the Louis Theroux fine notes on 
Milgram experiment and
Stanford Prison Experiment."

"Not what you expect, but be patient and follow Louis hidden agenda…"

"not much about Scientology.
it’s mostly about double standards…"

"Brilliant farce/trap staged by Louis.
Touching the wound from inside."


Cea mai neverosimila si fascinanta poveste auzita de mine anul asta.
Despre false concursuri de gadilat. Si despre cine rade la urma.
Dimensiunile (ne)firesti si oarecum comice ale razbunarii...


Documentarul politic si filosofic al anului.
Adam Curtis incearca (si in mare parte reuseste) sa ne explice, 
povestind si lipind vignete istorice si sociologice recente,
de ce s-a ajuns ca politicienii si politica sa fie atat de departe de realitate si de bunul simt.
Toate documentarele lui Curtis sunt o vizionare necesara! Un maestru al documentarului.
Zic si aici, documentar de autor. Calitate BBC. 



Seriale TV:--------------------------------

Dirk Gently's Holistic Detective Agency

Dupa povestile lui Douglas Adams, si in spiritul povestilor.
Spumos, zanatic si rocambolesc. Bun de matinee in weekenduri.
Soundtrack excelent de maestrul Cristobal Tapia de Veer.

Westworld

Nu o sa zic nimic, ca geme internetul de comentarii la el.
Serialul SF al anului. Cu un final exceptional. Asteptam continuarea.

The Young Pope

Serialul cu iz european al anului. Ce bine ca se diversifica bucataria.
Un serial care iti pica cu mare drag, cum numai Paolo Sorrentino poate face.
Excelent balans, umor, acting de zile mari si imagine calda de film european bun.
De recomandat cu drag la cei dragi. Se gaseste pe "HBO Go" Romania.

Stewart Lee's Comedy Vehicle (s04)

Stewart Lee e standup-comedianul meu favorit in acest moment.
Daca aveti rabdare, o sa vedeti de ce. O serie de momente fabuloase si 
originale de standup se termina cu acest sezon 4, intr-o metaforica piscina de urina...



Seriale TV animatie:


Cel mai bun sezon din BoJack.
Serialul animat "pentru oameni mari" care m-a atins cel mai tare in ultimul an.

Mike Tyson Mysteries (s02)

Adevaratul Mike Tyson si prietenii se intorc cu mai multe aventuri delirante 
in stilul "Scooby Doo". Serial pentru oameni mari si dusi de acasa.





RICHIE

Filmele anului

Arrival.
Intalnire de gradul trei intre o povestire fascinanta semnata de Ted Chiang si un regizor cu viziune si sensibilitate. Seminar cinematic despre comunicarea inter-specii, inter-umana, inter-nationala si transtemporala.

Kubo and the Two Strings

Animatie stop-motion despre magia origami si efectul ei curativ pentru suflet. Un ghiveci cultural delicios care amesteca fantezia orientala cu mitologia greaca si le trece prin filtrul american despre eroism si sacrificiu. Maiestria studioului Laika nu mai poate fi ignorata.

Hell or High Water

Western modern, minutios si pitoresc, care angreneaza inexorabil destinele a doi frati porniti intr-un ultim jaf si pensionarea rangerului Jeff Bridges. O cavalcada navalnica pe muzica lui Nick Cave & Warren Ellis.

Don’t Breathe

Regizorul Fede Alvarez apuca tema “intrușilor in casa” si o transmuta in cea a “captivilor in beci”. Un thriller pe muchie de cutit si margine de scaun, filmat excelent dar si montat la milimetru, in care Stephen Lang e realmente infiorator.

Captain Fantastic

Filmul de familie care examineaza societatea de azi prin lentila celor care o parasesc. Un studiu de caracter asupra unui tata (Viggo Mortensen), comentariu lucid si nelipsit de umor pe tema izolarii voluntare, a educatiei alternative, a viciilor conformismului si ale vietii confortabile.


Deadpool

Oaia neagra a familiei Marvel, Deadpool, s-a dovedit pe atat de ingenios, distractiv si scandalos pe cat il anuntau. Fara a excela la vreun capitol, afara poate de originalitatea vulgaritatilor proferate de Ryan Reynolds, filmul lui Tim Miller merita salutat si pentru ca reprezinta victoria celor mici in fata interesului corporatist.


Documentare

Zero Days
Alex Gibney despre Stuxnet, virusul informatic folosit de americani si israelieni pentru a pune pe butuci programul nuclear iranian.

Racing Extinction. 
Un documentar eco realizat de The Oceanic Preservation Society care aduce in atentie speciile pe cale de disparitie din cauza activitatii umane necontrolate.

13th
Un documentar care pune lupa pe sistemul penitenciar american si dezvaluie istoria perpetuarii legislative a inegalitatii rasiale.

Serialele anului
Westworld. Jurassic Park cu roboti. What could go wrong?

The Young Pope. Nu e Papa pe care-l vreti, e Papa pe care-l meritati.

Stranger Things. Piesele cele mai misto din anii '80 intr-un singur puzzle.

The Night Of. Reconstituirea unei nopti fatidice in opt parti.

BrainDead. Invazia creierelor albe, curat-spalate, in varful Capitoliului.



LUCIAN AKA MIRCU

N-am stat mult pe ganduri cand am facut lista. Am scris exact cu 'ce am ramas din 2016'. Pe langa scaparile constiente (Ma Loute de Bruno Dumont sau Embrace of the serpent), vor fi sigur si cateva lapsusuri.


Arrival (Denis Villeneuve). Filmul cu 'extraterestri' de la care pleci intrabandu-te 'ce inseamna sa fii om'.

Hell or High Water (David Mackenzie). De la joc (Jeff Bridges, Ben Foster, Chris Pine ), scenariu (Taylor Sheridan a scris si Sicario), imagine (Giles Nuttgens),  pana la muzică (Nick Cave & Warren Ellis), atinge toate notele potrivite. E marele hit din zona indie

Goldstone (Ivan Sen). Cu elemente de noir si film politist (doi detectivi si "o dama la necaz"), acest neo-western plasat in desertul Australiei (care se putea intampla si la Rosia Montana), e un strigat impotriva sistemului corupt de pretutindeni. Tinand cont de anul politic 2016, Goldstone ne arata calea de urmat. In plus, arata superb




Chevalier (Athina Tsangari). Jocuri de societate amuzante: "Cine e cel mai barbat barbat?". E din 2015 dar l-am vazut anul asta la TIFF.

Hunt for the Wilderpeople (Taika Waikiki). Delicios, la fel ca tot ce am vazut de la neozeelandez (We live in the shadows).

It's not the time of my life (Szabolcs Hajdu). Stiam ca poti sa faci filme mari cu foarte putin, dar e bine sa-ti reaminteasca periodic cineva.

Viata ca o trompeta (de Antonio Nuic). "Viva la vida!" A castigat competitia Ceau, Cinema en fanfare!

El Club (Pablo Larrain) Pica greu de tot.

Toni Erdmann. Nu e un film perfect si e cam lung, dar are o inima imensa. Marele urias prietenos, varianta pentru adulti. 

Taxi Tehran. Jafar Panahi nu e singurul opozant al regimului autoritar. Anul asta am mai vazut doua filme aproape gemene despre cum scena rock din Teheran respira un aer mai liber, desi platind scump: Malaria (Parviz Shahbazi) si Pisicile Persane (Bahman Ghobadi).

Son of Saul. O calatorie in infernul Holocaustului, cum nimeni nu a mai facut.

Placeri vinovate: The Nice Guys, The Green Room, The Handmaiden.

Swiss Army Men e ori cel mai bun, ori cel mai prost film al anului. Inca n-am reusit sa-mi dau seama.


Romanesti

Sieranevada 
(pseudo-"battle-ul" Mungiu - Puiu n-a fost niciodata asa direct si pe fata ca anul asta). 

Mentiuni speciale: Doua Lozuri, Afacerea Est si Caini pentru prospetimea pe care au injectat-o in filmul romanesc, fiecare in felul sau.




Documentare

Hypernormalisation. Nu cunosc pe altcineva care poate sa-ti explice lucruri complicate din istorie cu atata usurinta si claritate. Esti sau nu de acord cu el, Adam Curtis stie sa dea zoom out pana la 'god's eye view'.

Ingrid Bergman: In her own words. Nu e atat despre Hollywood, cat despre familie. Despre pretul libertatii, intr-o viata fara radacini.

Hitchcock/ Truffaut. Masterclass de cinema cu doi profi misto. Hitchcock inca te poate surprinde si azi.

Fuocoammare. Ca un pumn in fata. Ca un chepeng deschis catre viitor. Si nu e roz.

Under the Sun. In care Vitali Mansky ne arata butaforia din spatele scenei. Coreea de Nord este un imens platou de filmare, in care toti sunt figuranti in afara de actorul in rol principal.

Tickled. O investigatie reala, relatata ca un thriller halucinant care trage in permanenta covorul de sub tine. La sfarsit am ramas stanjenit. Ca si cum m-ar fi gadilat un personaj din El Club. Merge asortat cu alta bizarerie, vazuta anul asta: Finders Keepers.



Seriale

Un an conservator pentru mine. Raman cu Better Call Saul.
Optiunea fun & "brainwash": Braindead


vineri, 16 decembrie 2016

CAMERA OBSCURA. Omagiu amatorului roman.



La Timisoara, 16 decembrie are o incarcatura speciala. La 27 de ani distanta de la izbucnirea Revolutiei, inca exista filmari din acele zile care nu au devenit publice pana acum.

Mai exact, pana poimaine.

Este doar una din descoperirile (soc!) pe care ni le prilejuieste documentarul Camera Obscura, scris si regizat de Gheorghe Preda (Ingerul Necesar, Vaca finlandeza).

Autorul a tinut sa faca premiera la Timisoara si pentru ca aici era cel mai important cineclub din perioada comunista. Filmul nu e doar despre cineclubistii timisoreni, pentru ca ii gaseai in toata tara. In fabrici, la festivalurile de amatori si in atelierele unde-si montau filmele. Daca te-ai nascut dupa 1980, ca si mine, vei fi surprins de amploarea fenomenului.

E drept ca "amator" nu are un inteles peiorativ doar in Romania. A bunch of fucking amateurs, striga Walter din The Big Lebowski. Amatorismul e ceva de evitat, asa am fost invatati. Amatorul nu face performanta, face hobby. Amatorul e naivul ala care se baga acolo unde ar fi doar locul profesionistilor. Si totusi...

Camera Obscura trebuie vazut in primul rand pentru ca face o restauratie a "cineastului amator din comunism" (mai aproape de originile cuvantului amator, din "amare"). Si inca pentru vreo cateva lucruri pe care le punctez mai jos:

-poate parea ciudat ca in vremea comunismului existau o multime de oameni care visau sa faca filme, fara sa fie profesia lor, fara sa-si puna problema unui castig financiar. Cei mai multi faceau asta aproape cu fanatism, cum zice Gheorghe Preda, hraniti doar de flama, de 'amare' pentru cinema.

-sigur ca multe din creatiile cineclubistilor (cel mai adesea scurtmetraje) aveau o oarecare naivitate sau hibe tehnice, de interpretare etc; unele insa erau adevarate filme-experiment, eseuri, documente sau mici bijuterii (cateva apar in Camera Obscura).

-pentru unii cineclubisti, care lucrau in intreprinderi si aveau sarcina sa faca filme de propaganda sau de prezentare (Visul lui Adalbert de Gabriel Achim este despre un asemenea 'erou') era o ocazie de a scapa de niste ore de munca; pentru altii, era o ocazie de a scapa de comunism. Sau chiar de a protesta, asa cum e cazul unor filme de Iosif "Bebe" Costinas

- cinematografia nu e privilegiul unor 'artisti alesi', lucrul care astazi ar trebui sa fie evident, in virtutea faptului ca tehnologia a devenit atat de accesibila incat poti face un film de Oscar si cu telefonul personal; ei bine, nu e inca evident.



-pentru ca nu stiam ca poti monta kilometri de pelicula intr-un vagon de tren; in mers

-Gheorghe Preda a lucrat multi ani in televiziune asa ca si-a propus sa foloseasca stilul dinamic al productiilor tv care tin spectatorul in scaun; are oroare de scenele lungi, lente, alea de bucatarie, le stiti...  

-imaginea lui Liviu Marghidan (Principii de viata, Portretul Luptatorului la Tinerete, Medalia de Onoare, Amintiri din Epoca de Aur) e misto; el a venit si cu ideea filmului

-pentru multe momente duioase; cinecluburile au generat prietenii care dureaza de o viata

Minusuri:
- coloana sonora mi s-a parut, in unele locuri, neinspirata
- per total, l-am simtit o idee cam lung si destul de inegal (poate si pentru ca nu exista o poveste unica, ci zeci de franturi de povesti, anecdote si schite de portret).



In final, cate ceva despre valoarea sa locala, citez din comunicatul de presa:

A încerca să oferi o alternativă culturii oficiale a filmului romanesc din acei ani, osificat într-o ideologie primitivă, putea fi un demers periculos, căci ochiul vigilent al Securității putea pulveriza cariere sau chiar distruge vieți. Cel mai important cineclub al acelor ani era Cineclubul CFR Timișoara, care funcționa pe lângă Regionala de căi ferate. Filmele făcute aici nu erau de regulă situate “pe linia” ideologică  atât de necesară  supraviețuirii  într-o zonă culturală. Erau mici bijuterii cinematografice  provocatoare și insolente la adresa bunul simț comun, creative în cel mai înalt grad, și cumva dătătoare de speranță. Speranța că într-o zi libertatea, cuvânt atât de abstract în acele vremuri, va putea fi cândva posibilă. Aici au lucrat oameni talentați și dedicați ca Iosif Costinaș, Vasile Moise, Ioan Cochinescu, Tatiana  Costinaș, Gheorghe Șfaiter, Lucian Ionică, Mihai Zegrea, Nicolae Lengher, Decebal  Nedelea, Vasile Sepi, Mircea Radu. Ei au crezut cu fanatism în rolul filmului în viața comunității și au dat nu o dată prin filmele lor dovada de un simț civic mult evoluat față de standardele epocii.

Cu o parte dintre acesti oameni va puteti intalni duminica, 18 decembrie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului National Timisoara. Noi zicem ca merita. E o bucata de istorie. A filmului si a orasului nostru. Dealtfel, CAMERA OBSCURA e dedicat "cumva implicit" Timisoarei.

"...de aici a pornit  scânteia care a schimbat istoria României din temelii. Scânteie surprinsă de câțiva cineclubiști ai acelor ani".






joi, 15 decembrie 2016

Paquet (din) Congo. Sau Mabento's Christmas


Cum era aia cu "decat sa votam cu Bombo, mai bine plecam in Congo"?

Ramaneti la locurile voastre, tovarasi, ca vine Congo la noi. Mai bine zis Paquet Congo, noul EP Makunouchi Bento. De fapt e Mabento & friends, pentru ca include si doua colaborari: cu Silent Strike si Selfmademusic.

Albumul are si o incantatie voodoo (in dialectul louisiana creole & dialectul Waka_X), ca sa alunge spiritele rele. Si sa iasa bine carnatii din carne de aligator si rom. Pentru diversitate, ca de obicei :)

Si tot dupa datina straBento, piesele sunt cinematice/de poveste, dar cu beats si energie. Coperta e desenata de Santiago Franzani, cel care le-a facut timisorenilor un videoclip in 2015.

dictionar:
Paquet congo (Haitian CreolePaket kongo) are Haitian spiritual objects made by vodou priests and priestesses (houngans and mambos) during ceremonies. A paquet is a collection of magical ingredients - herbs, earth, vegetable matter - wrapped in fabric and decorated with feathers, ribbons and sequins.


Asadar, cui ii trebuie o amuleta protectoare in casa, care sa-i aduca sanatacie, prosperitate si 'cele cuvenite', isi ia un Paquet Congo (de pe pagina de bandcamp a formatiei). Sau il face cadou! 

E pe modelul "platesti cat te lasa inima" si spiritul (voodoo al) Craciunului. Sau scrii "pay 0" si il descarci free, cadou de la Makunouchi. Desi Marele Ecran va recomanda calduros prima varianta, daca vreti sa sustineti doi muzicieni care si-au inceput odiseea din 2001 (ati prins poanta? :).

Enfin, daca vreti sa auziti cum suna voodoo people live, se intampla din nou Science Night, dupa formula pe care am conceput-o impreuna la Plai 2013.  "Gradina de Iarna" de la D'arc (adica in curte), 21 decembrie, pe-nserat. 

marți, 13 decembrie 2016

Azi la Timisoara: The Neon Demon



-What's it feel like walk into a room, it's like the middle of the winter and...you're the sun?

-It's everything"


Cel mai nou film al danezului Nicholas Winding Refn, e un neon-thriller horror fara horror. In esenta, este despre puterea mistica a femeii si a frumusetii ei. Vorbind pentru Little White Lies despre frica de esec, Refn marturisteste:

"(Frica) e constanta. E ca si cum mi-ar veni ciclul. Stiu ca va veni si cand va veni o sa ma vaicaresc si o sa fac urat. Dar nu poti arata asta nimanui. Nici echipei, nici actorilor. Doar Liv vede asta. Cand trec peste sunt usurat si plin de viata. Am gandit mereu despre creativitate ca e foarte feminina. E felul in care ma pot apropia maximum de ceea ce inseamna sa fii femeie. Barbatii nu pot obtine niciodata senzatia de a avea ceva in tine care creaza viata". 


Sotia lui, Liv Corfixen, a filmat un documentar (My life directed by Nicholas Winding Refn) despre procesul dificil de creatie a lui Refn in timp ce lucra la Only God Forgives (2013) in Bangkok. Influenta ei e esentiala si asupra noului film:

"Ea e totul. Suntem impreuna de 20 de ani (...). N-as fi venit niciodata cu ideea acestui film daca n-as fi avut o sotie frumoasa. Eu nu sunt frumos. Ea e. M-am intrebat mereu cum e sa fii asa norocos. Intr-un fel, totul e legat de ea.(...) Traim intr-o societate foarte sexualizata. Barbatii vor sa sexualizeze tineretea, femeile vor sa o consume."


Mai jos cateva comentarii critice, pe care probabil foarte putini le vor citi, asa ca pentru aceia nu ne impunem nici noi vreo limita:

Ionut Mares:

"Nu prea a fost scos din film "plictisitor" şi, mai ales, "prost", când, de fapt, este unul din cele mai ofertante filme ale anului, a cărui subtilitate a fost pur şi simplu ratată (probabil din comoditate, aşteptări setate greşit etc.). (...) noua nebunie a lui Nicolas Winding Refn arată că şi un film prost poate să fie bun. Trebuie doar să nu aibă conştiinţă de sine, să nu-şi impună nicio limită, mai ales când vine vorba de a se lăfăi în kitsch, să fie ca un coşmar de la un capăt la altul. O stilizare atât de deşănţată, încât totul devine pură abstractizare. Un film despre cum nu e loc de frumuseţe acolo unde e doar moarte."

Cinesseur

"În The Neon Demon, producţie relativ singulară prin „autotelismul” limbajului cinematografic cultivat (...), înlănţuirea ficţională elimină cauzalitatea şi proclamă suveranitatea semnelor. Dispunerea lor geometrică defineşte ficţionalitatea de tip Refn, una care atribuie sens pulsiunilor obscure, obiectelor oarecare, topografiei spaţiilor sau expresiei tăcute, rigidizate, a corpurilor. Vii sau moarte."

Ion Indolean:
nu pot să zic că l-am gustat, dar oarecum de aia mi se pare mişto. tocmai abstractizarea asta întinsă la maxim

La Timisoara, ruleaza de la 18.30 la Ambasada (bilet, 10 lei), cu sprijinul Independenta Film. Ilustratiile acestui articol sunt din numarul 65 al revistei Little White Lies, dedicat acestui film, incepand cu coperta.


PS. Nu stiu daca v-am zis, dar e cu Elle Fanning (Super 8),  Christina Hendricks (Mad Men, Drive) si Keanu Reeves (!!!).

luni, 12 decembrie 2016

NWR si nebunia Neon Demon




Primul contact cu Refn a fost Pusher. Si m-a rupt.

Mi-am luat apoi un upercut de la Bronson.

Cu Valhalla Rising n-am stiut ce m-a lovit.

La momentul Drive eram deja captiv in lumea tot mai stilizata, mai cool si plina de neoane a danezului.

Apropo de neoane: am vazut Only God Forgives la Grand Theatre Lumiere (era filmul pe care doream cel mai tare sa-l vad in escapada mea canneza) si n-am stiut daca-mi place sau nu. In orice caz, m-a tintuit pe scaun.

In faza asta stiam deja tot ce se putea sti despre Jang, cum il alinta apropiatii in doc-urile Gambler sau NWR (inca n-am reusit sa vad My life directed by Nicholas Winding Refn de Liv Corfixen, sotia sa).

Stiam cate a patimit dupa esecul cu Fear X pe care a mizat tot ce avea (desi filmul cu John Turturro e subapreciat). Ca sa se redreseze financiar a ajuns sa regizeze un episod din Miss Marple.

Nu e musai sa-ti placa filmele lui. Dar nimeni nu poate contesta ca e un autor fascinant. Cu siguranta unul dintre cei mai importanti regizori care lucreaza la ora asta.

Ultimul sau film, The Neon Demon, despre demonii industriei modei, va putea fi vazut maine, 13 decembrie, de la 18.30 (multumita Independenta Film si Ambasada). E o bucurie pentru noi sa il aducem in Timisoara.

La Cannes spunea ca ''ii place sa faca dragoste cu publicul".
Sunteti pregatiti sa faceti dragoste cu Refn?