sâmbătă, 28 martie 2015
De ce Aferim?
Jurnalistul, criticul de film, fostul coleg, prietenul și (îmi place cum sună) selecționerul competiției Ceau, Cinema!, așadar Ionuț Mareș a realizat o anchetă în rîndul criticilor și cronicarilor de film cu întrebarea: "De ce este Aferim! un film important?". Mai jos puteți citi varianta lungă a răspunsului meu pentru Ziarul Metropolis. Din partea Marele Ecran a mai răspuns și Adina Baya. Citiți, vă rugăm, și celelalte opinii, probabil mai savuroase și sigur mai competente ca ale noastre.
"Aaa! e românesc?
Eu nu mă duc la filme românești.
Păi nu-mi ajunge deja ce văd în fiecare zi, pe stradă, la televizor?
De ce să mai dau bani pentru asta?”
E răspunsul pe care l-am primit de prea multe ori, cînd semnalam cunoscuților apariția unui film românesc. Persoane cu educație, nu fitecine. Oameni tineri, nu acriți de timp.
Aferim! este filmul care ar putea să-i convingă să mai dea o șansă Cinema-ului nostru. Pentru că îi va transporta în altă lume așa cum își doresc, rămînînd totuși într-un timp etern românesc. Aferim! nu e pentru "ipochimenii care or să ne pomenească peste 200 de ani". E chiar despre ei. Adică…noi.
Aferim! semnalează o ruptură binevenită de curentul “minimalist-mizerabilist” si de filmele istorice "patriotice". Aferim! ne obligă să încetăm discuțiile despre “valuri" și mode, pentru a ne concentra pe ce e cu adevărat important.
Aferim! e important pentru felul în care atacă discriminarea (de toate felurile). Jude nu răzbună sclavii (ca Tarantino). Doar ne arată negrul de sub unghie. Apropo, aș vrea ca Jude să ne mai “strice” imaginea în lume. De cîteva ori.
Aferim! e important pentru că a stîrnit și încă mai stîrnește atîtea discuții (chiar dacă se vorbește enorm și “pe alături"). Ne provoacă să ne punem întrebări despre noi, despre prezent și trecut, despre viață (nu acesta e, în esență, scopul artei?), fără să se ia prea tare în serios.
Aferim! e important pentru că ar putea schimba și felul în care românii își văd cinematografia. Iată că un film românesc poate fi entertaining și inteligent, “de acțiune” și "de gîndit". Pe scurt, fiecare poate să plece acasă cu ceva.
E un film atît de important încît sper că valahii (care au cea mai bună viteză la download din UE) să nu mai astepte sa-l dea jos de pe torenți, ci să-l vadă pe un ecran mare, în toată măreția imaginii sale. Și după ani, să-l dea dascălii la școală. E dovada vie și delicioasă că limba română poate să sune bine într-un film.
E genul de film de care un distribuitor polonez spunea că are nevoie cinematografia română. Tot el se mira că filmele noastre de succes strîng cel mult 100.000 de spectatori, în timp ce în Polonia titlurile autohtone vînd peste 2 milioane de bilete. Dacă Aferim! nu va reuși să producă cifre-record de audiență, măcar va pune (sau ar trebui să pună) în discuție sistemul de distribuție. Pentru că e timpul să depășim stadiul “caravanei”, ca mijloc principal de promovare.
Pentru mine, Aferim! și A fost sau n-a fost? sunt filmele de după '90 care surprind fibra intimă a acestui popor și mentalitățile/ prejudecățile sale. Anul trecut, în cadrul Ceau, Cinema!, am proiectat A fost sau n-a fost? pe stadionul unei comune de lîngă Timișoara (Gottlob are primul cinema recondiționat din mediul rural). Îmi doresc ca vara asta să proiectăm acolo Aferim!.
Dacă de obicei tinerii nu citesc cartea pentru că preferă să vadă filmul, îmi place să cred că, după Aferim!, unii tineri vor dori să citească "și cartea”. Sunt prea optimist? Acesta este “efectul Aferim!”. Aferim! e un semn de exclamare pentru Cinema-ul românesc. Și cîteva semne de întrebare pentru noi toți.
N-aș vrea să închei într-o notă pompoasă sau profetică, dar am senzația că Aferim! nu e doar despre ultimii 200 de ani. E un film și pentru următorii 200. (Lucian Mircu)
De ce e „Aferim!” e un film foarte important pentru cinemaul românesc? Pentru că, în spatele unui western cu oameni în iţari, se ascunde un fel de poveste atotcuprinzătoare despre România, o „metanarrative”, dacă ar fi să împrumut termenul lui Lyotard. E filmul care îţi arată cum eşti şi de ce eşti aşa, îţi aminteşte de unde vii.
Şi te face să constaţi cinic-amar că, deşi au trecut 180 de ani de la acţiunea filmului, majoritatea lucrurilor arată cam la fel. Minorităţile etnice sunt luate, în continuare, drept ţapi ispăşitori pe care majoritatea i-ar tortura oricând cu plăcere pentru a-şi distrage atenţia de la propriile greşeli. Stăpâne absolută peste relaţiile interumane sunt tot negocierea, cearta, ţigăneala pe bani mărunţi şi ciubucul.
Femeile sunt, în marea lor majoritate, tot privite ca nişte anexe cu creierul mai mic al soţilor/taţilor lor. Trăim în continuare în ţara lui „facem să fie bine”. Suntem cu toţii în continuare nemulţumiţi de ţara în care trăim etc. Iar dincolo de toate tarele, românul continuă să fie un tip «de treabă», gata să ia apărarea celor care o merită, dar în acelaşi timp să fugă cuminte la loc în banca lui atunci când o figură autoritară îi cere asta cu ton apăsat.
„Aferim!” e unul dintre cele mai „româneşti” filme pe care le-am văzut vreodată, stabilind cu precizie o suită de valori universale ale acestui neam. Asta dacă vrei să-l vezi aşa. Dacă nu, mai e şi varianta de a-l citi ca pe o pastişă la adresa lui Tarantino, a lui Shakespeare, a „Moromeţilor” şi a altor câteva piese magistrale care se pot ghici în intertext.
„Last but not least”, e de departe cel mai credibil film de epocă românesc pe care l-am văzut deodată. Jude are un talent rar de a reda autenticul chiar şi când actorii vorbesc în proverbe; şi când zapciul lui Teo Corban e o doar voce care se aude în timp ce doi călăreţi abia se zăresc în depărtare pe ecran, şi când stai la masa din cârciumă cu Şerban Pavlu. (Adina Baya)
Şi te face să constaţi cinic-amar că, deşi au trecut 180 de ani de la acţiunea filmului, majoritatea lucrurilor arată cam la fel. Minorităţile etnice sunt luate, în continuare, drept ţapi ispăşitori pe care majoritatea i-ar tortura oricând cu plăcere pentru a-şi distrage atenţia de la propriile greşeli. Stăpâne absolută peste relaţiile interumane sunt tot negocierea, cearta, ţigăneala pe bani mărunţi şi ciubucul.
Femeile sunt, în marea lor majoritate, tot privite ca nişte anexe cu creierul mai mic al soţilor/taţilor lor. Trăim în continuare în ţara lui „facem să fie bine”. Suntem cu toţii în continuare nemulţumiţi de ţara în care trăim etc. Iar dincolo de toate tarele, românul continuă să fie un tip «de treabă», gata să ia apărarea celor care o merită, dar în acelaşi timp să fugă cuminte la loc în banca lui atunci când o figură autoritară îi cere asta cu ton apăsat.
„Aferim!” e unul dintre cele mai „româneşti” filme pe care le-am văzut vreodată, stabilind cu precizie o suită de valori universale ale acestui neam. Asta dacă vrei să-l vezi aşa. Dacă nu, mai e şi varianta de a-l citi ca pe o pastişă la adresa lui Tarantino, a lui Shakespeare, a „Moromeţilor” şi a altor câteva piese magistrale care se pot ghici în intertext.
„Last but not least”, e de departe cel mai credibil film de epocă românesc pe care l-am văzut deodată. Jude are un talent rar de a reda autenticul chiar şi când actorii vorbesc în proverbe; şi când zapciul lui Teo Corban e o doar voce care se aude în timp ce doi călăreţi abia se zăresc în depărtare pe ecran, şi când stai la masa din cârciumă cu Şerban Pavlu. (Adina Baya)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"ţigăneala pe bani mărunţi" - expresia asta e un exemplu ca intr-adevar, mentalitatile raman cam la fel si peste 180 de ani de la actiunea filmului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereDa, faptul ca avem in DEX cuvinte cu conotatie negativa legate de tigani arata ca mentalitatile nu s-au schimbat prea mult. Uneori le folosim atat de des ca nici nu realizam cat de mult contribuie la perpetuarea unor stereotipuri negative. Mi s-a parut ca expresia asta descrie destul de bine atmosfera filmului (Oare poti fi incorect politic cand scrii despre un film incorect politic? Hm, habar n-am. Tema de gandire :)). Probabil ca ar fi fost mai corect sa folosesc "tocmeala" sau ceva de genul asta. Mersi de observatie!
RăspundețiȘtergeresa n-o iei personal, si eu folosesc expresia uneori, fara sa imi dau seama. era o observatie cu caracter general, mi-a sarit in ochi tocmai din cauza contextului :)
RăspundețiȘtergere