sâmbătă, 31 august 2013

Conversations with other women (2005)

'There are no happy endings in our future.'

rating: Colectabil


Credeam ca in ceea ce priveste filmele conversationale care deconstruiesc actul seductiei trilogia ‘Before...’ a lui Richard Linklater a cam spus tot ce era de spus. Totusi, Conversations with other women deschide inca o fereastra prin care sa privim semnificativ subiectul chiar daca felul in care ‘jocul’ e observat implica un artificiu de natura tehnica a carui utilitate sta sub semnul intrebarii: intregul film e construit in splitscreen, cu cele doua personaje asezate in cadre adiacente desi filmate din unghiuri usor diferite. Maniera poate deveni iritanta la un moment dat insa utilizarea ei permite experimente interesante in dezvoltarea firului narativ: flashback-uri asortate, contraste accentuate sau posibile rezolvari alternative ale unor situatii conflictuale. In acelasi timp filmul e impiedicat sa respire si constrans la desfasurare “in interior”, cu acumulari de tensiuni si iluzie de confesiune.


Protagonistii filmului regizat de Hans Canosa (dupa un scenariu de Gabrielle Zevin) sunt doi nuntasi fara pereche (Aaron Eckhart si Helena Bonham Carter) care incep o conversatie nevinovata ce se intinde pana tarziu in noapte. Devine clar inca de la inceput ca cei doi, Ea - domnisoara de onoare - si El - fratele miresei - au o istorie impreuna: metoda lui de spart gheata si agatat e redata simultan, via split-screen, cu copia sa din alte timpuri, stabilind astfel o conexiune intre doua cupluri care, initial, intriga. Intrebari perfect normale ca: “ce fel de relatie a existat intre cei doi in trecut?” sau “de ce nu sunt impreuna?” isi gasesc treptat raspunsul in dialogul inteligent, natural si matur care constituie miezul acestui film si nu trece mult pana cand spectatorul sa realizeze ca cei doi fosti se indreapta spre un one night stand creator de complicatii.

In my opinion, when it gets too serious, it's over.

E intotdeauna o placere sa urmaresti niste oameni inteligenti la 40 de ani discutand degajat despre greselile tineretii, deziluzie, decreptitudine sau regrete si transformand un asemenea discurs intr-un flirt. Perspectiva sexului e aici omniprezenta si amandoi sunt constienti de ea. Faptul e deja consimtit insa ceea ce se negociaza e daca va fi doar o chestie de-o noapte sau va avea continuitate. Filmul contine astfel numeroase observatii asupra unor chestiuni ca dragostea si sexul, timpul sau memoria, iar pozitia celor doua personaje fata de aceastea se clarifica sau ajusteaza in permanenta, una in relatie cu cealalta. E ca un joc de “tactica si strategie” in care El pluseaza pentru viitor iar Ea negociaza o “retragere amiabila”. In cazul lor “All in” e un pariu care aduce castiguri doar in cazul in care adversarul iti poate opune aceeasi libertate de decizie.


Nu voi nega, am urmarit filmul asta pentru Helena B. Carter. E naturala si isi poarta indiferenta aia calculata dar seducatoare fara nici un efort (“The illusion of effortlessness requires a great effort indeed”). Iar Eckhart ii serveste replicile cu aceeasi fluenta, indiferent de starea de spirit a personajului (“Bridesmaids are like matrimonial interns”). Tristetea si disperarea acestuia razbat rar la suprafata prin atitudinea cool dar cu la fel de multa sinceritate ca si compasiunea ei maternala. Chimia dintre ei functioneaza si e evident de ce aceste personaje ar fi dispuse sa uite pentru o seara de prezent. Filmul e astfel o conversatie intima a unui barbat cu femeia pe care a iubit-o, o iubeste si-o va iubi intotdeauna dar care, asa cum e filmata, atrage atentia ca de-a lungul timpului cele 3 femei pot fi la fel de diferite intre ele pe cat de diferit e barbatul de atunci de cel de acum.

Trailer

marți, 27 august 2013

Filme 100% gratuite: The Cosmonaut (2013)


Trailer:

Se poate viziona 100% gratuit aici:

Cea mai placuta surpriza din ultima vreme: Neighbouring Sounds (2012)


Trailer:

-But who sent you here?
-We came ourselves.
 We observed the street lacked security, 
and this is exactly what we have to offer.

Cea mai buna surpriza cinematografica (de cautator) din ultima vreme.
Un debut brazilian aparte, o poveste contemporana despre trecutul sinistru care ajunge intotdeauna prezentul confortabil din urma si il inghite fara negocieri, despre clasa de mijloc si cei instariti care sunt practic prizonierii averilor lor - intr-o tara in care lumea are gratii tip celula de puscarie la usa casei, despre angoasele existentiale puerile a celor fara ocupatie si mai ales despre conceptul ambiguu de siguranta, atunci cand locuiesti intr-un "butoi cu praf de pusca". Un film povestit molcom, desfasurat ca un puzzle, cu imagine foarte buna, actori pe masura, poezie, umor, lipsit de violenta atat de caracteristica filmelor braziliene din ultima vreme, o bucata de cinema "spectaculos de bine temperat" dar de neuitat. Un film construit  magistral care ne explodeaza drept in fata, la final, ca un manunchi de petarde scapate de sub control ...

De neratat ! Recomandat celor cu "rabdare si tutun".

sâmbătă, 24 august 2013

Va poftim in Cuibul Groazei


Daca va amintiti, la un moment dat, luna trecuta, am vrut sa facem un fright night in aer liber, la Muzeul Satului. Planul s-a amanat din cauza orei tarzii programate. Acum, invitati fiind de Cuib d'Arte sa integram o proiectie in evenimentul lor din acest weekend, Expo Shared Space, va anuntam ca deseara vom expune cativa fiori proaspeti in una din camerele de pe Str. Marasesti nr. 14. Acolo s-a format un creuzet artistic in care trei entitati diferite dar cu preocupari comune (Aethernative, Cuib d'Arte si Edukube) si-au propus sa construiasca o 'agora spirituala' in care artistii sa se simta confortabil inspirati si sa comunice mai usor.

Marasesti 14 isi doreste sa devina o agora spirituala. Un loc in care iti iesi din tine si pleci in excursie spre celalalt. Mai modern, un loc in care pot fi valorificate si diseminate perspective care tin de arta, creativitate si comunitate. Asadar, marele artist care va urca pe scena, de aceasta data, va fi Dialogul.

Noi vom fi acolo azi de la ora 21 pregatiti cu niste scurt-metraje de speriat (firile slabe) si-un stalp de baza al genului menit sa ne chestioneze propriul apetit pentru hiperviolenta. Ne gasiti in Cuib.


vineri, 23 august 2013

Victoria Republicii nepăsării la Iași

Iași, un oraș care se zbate între un lux răzleț și o sărăcie vizibilă, între un trecut istoric și literar copleșitor și o administrație actuală dezastruoasă, seamănă întrucâtva cu Timișoara în privința situației proaste a cinematografelor.

Pe de o parte, există Cinema City din Iulius Mall, unde s-ar găsi cinci săli în care rulează aceleași câteva filme comerciale întâlnite prin mai toate mall-urile patriei.

În același timp, mai funcționează încă două cinematografe de stat, adevărate capsule de călătorit în trecut.

Din simpla curiozitate de a vedea cum arată un astfel de cinema și în interior, am cumpărat bilet la un film pe care nu-l bifasem și care rula numai de la ora 12.00: Puss in Boots/Motanul încălțat (2011), de Chris Miller. O animație reușită, dublată în română și proiectată de pe peliculă.

Așa am intrat în sala de 900 de locuri a cinematografului Victoria, exact când începeau simpaticele aventuri ale motanului, la care am asistat cinci spectatori. Doamna de la casa de bilete mă lămurise totuși, la început, că filmul rulează chiar și cu un singur spectator.

Holul și casa de bilete de la Cinema Victoria
Un aer vetust te izbește încă de la intrare. În hol, câteva tablouri vechi cu actori și multe afișe cu filme recente care mai colorează puțin atmosfera. Un minibar cu sucuri și câte ceva de ronțăit.

În sală, draperii de zeci de ani, scaune cu schelet de lemn și cu o tapiserie ștearsă și uzată, dușumea prăfuită, sunet prost și ecran întunecat în timpul proiecției (ultimele două defecte, găsibile și la cinematografele Patria și Scala din buricul Bucureștiului).



Cinema Victoria
În al doilea cinematograf de stat, Republica, nu am intrat, dar l-am fotografiat totuși din exterior. O clădire aproape în paragină, situată la doi pași de frumosul Muzeu al Unirii, fosta reședință a lui Cuza.




Există și câteva aspecte încurajatoare. Un spectaculos mall (Palas Mall), deschis recent, pregătește inaugurarea a zece săli de cinema (asta după ce un alt complex comercial din apropiere, Moldova Mall, a renunțat la cele câteva săli de proiectat filme).

În plus, în clădirea din Parcul Copou unde se află Muzeul Eminescu ar funcționa un interesant cineclub, închis în perioada vacanței.

joi, 22 august 2013

The Conjuring sau Cum sa-ti dai seama ca ti-e casa bantuita?

The Conjuring (2013)
Desi cu o autenticitate estetica pe masura perioadei evocate si posedand niste performante dramatice neasteptat de ridicate pentru un film de gen (Vera Farmiga si Lili Taylor, indeosebi) cel mai recent produs horror marca James Wan (Saw, Insidious) e un regres vizibil nu doar temporal ci si conceptual. Simplu spus, The Conjuring e o tratare traditional-superficiala a temelor casei bantuite si posedarii demonice, plina de clisee si trucuri specifice genului si un parcurs atat de conventional incat filmul pare o reluare a unor titluri precedente: o familie ideala se muta intr-o casa veche, apar primele fenomene poltergeist, se solicita ajutor specializat, se identifica si se exorcizeaza "problema". Cu toate astea, trecand peste banalitatea scenariului, lacunele de logica si comportamentul aberant al protagonistilor, vizionarea poate aduce cateva satisfactii din perspectiva tehnicii regizorale de creare a suspansului, filmul fiind fara indoiala printre cele mai palpitante (dar si amuzante) horror-uri din acest an. Si pentru ca n-are rost sa mentionam cu ce se distinge acest film de altele (ca The Amityville Horror, The Awakening, The Possesson, Mama sau The Uninvited) va oferim mai jos un mic ghid pentru nu pica intr-o plasa imobiliara.care sa va otraveasca sufletul.

1. Daca te muti intr-o casa veche, in mijlocului pustiului si cu un iaz in apropiere as zice ca sunt sanse mari ca cineva sa fi murit in chip oribil pe-acolo si inca sa mai astepte izbavirea.

2. Daca cel mai bun prieten al tau, cainele, refuza sa intre in casa e clar o problema. Omule, ai incredere in cainele tau. Cainii stiu chestii, ok?

3. Daca iti moare cainele in prima noapte, muta-te! Saracul, si-a dat viata pentru ca tu sa ti-o salvezi.

4. Daca-ti miroase a mortaciune, cheama deratizarea, nu fa pe desteptul. Lasa-i pe specialisti sa adune onorurile pentru descoperiri macabre. Daca mirosul persista, cheama un preot sau un clarvazator. Mirosul ala vine de “dincolo”.

5. Daca in mod inexplicabil pasari incep sa-ti cada pe acoperis sau sa se izbeasca de ferestre nu-i semn bun. Putin probabil sa faca asta din dragoste pentru arhitectura casei sau sa sufere de depresie si tendinte suicidale. Ceva le atrage spre casa si nu e vorba de micul dejun. Pleaca!

6. Daca noua casa are o pivnita zidita nu fi taran prost! Nimeni nu-si zideste pivnita pentru ca are prea mult spatiu locuibil. Ceva e menit sa ramana acolo!!

7. Daca noaptea usile scartaie, unge-le. Daca tot mai scartaie, incuie-le. Daca auzi batai in ele sau in pereti… si scapi pana dimineata… muta-te. Cineva/ceva vrea sa intre in viata ta si n-o sa-ti prea placa.

8. Daca in prima saptamana unul din copii devine somnambul, esti probabil bantuit.

9. Daca in prima saptamana unul din copii isi face un prieten imaginar, esti probabil bantuit.

10. Daca acei copii nu sunt botezati crestineste, punctele 8 si 9 devin certitudine.

11. Daca sotul/nevasta manifesta oboseli misterioase si vanatai stranii pe corp iar viata voastra sexuala e normala si fara BDSM… nu e o carenta de fier in organism. Casa voastra e absolut bantuita!


duminică, 18 august 2013

A Filmmaker's Apocalypse


'My film is not about Vietnam. It is Vietnam. It's what it was really like. It was crazy. And the way we made it was very much like the way the Americans were in Vietnam. We were in the jungle. There were too many of us. We had access to too much money, too much equipment, and little by little, we went insane.'

Oricine are o cat de mica simpatie pentru magna opus-ul lui Francis Ford Coppola, Apocalypse Now, ar putea arunca un ochi si asupra making-of-ului care documenteaza cosmarul productiei acestui film monumental. Afectat de nenumarate probleme pe durata celor 16 luni de filmari, manifestul anti-razboi al lui Coppola a fost destul de aproape sa-i mineze respectabila cariera (filmul venea dupa cele doua Godfather) si sa-l ruineze financiar. Se pare ca insusi regizorul a patruns intr-o zona crepusculara a eului cu maniera dictatoriala in care si-a manat echipa prin jungla filipineza iar presiunea la care s-a supus l-a impins spre marginile periculoase ale propriei sanatati mintale: ganduri de sinucidere ca mod de a scapa din impas.

Un drum periculos a parcurs si Martin Sheen, eroul principal al filmului, care pentru a-si gasi persoanjul a trebuit sa faca o calatorie personala destul de suprarealista marcata inclusiv de un infarct. Multe alte detalii interesante (contextul politic nesigur al zonei de filmare, problemele cauzate de vremea musonica - un taifun a distrus platourile, greutatile intampinate in lucrul cu Marlon Brando, viziunea incompleta a regizorului asupra propriului film, etc) fac din acest film o nepretuita sursa de informatii pentru cinefili.

vineri, 16 august 2013

The Ultimate Hitchcock Infografic

Pe 13 august s-au implinit 114 ani de la nasterea maestrului suspansului, regizorul britanic Alfred Hitchcock si singurul responsabil pentru sechelele cinefilului modern: o usoara stare de paranoia, frica de pasari domestice si tendinta de a face dus fara sa traga perdeaua. Pentru a sarbatori cum trebuie o asemenea influenta cei de la the guardian au compilat munca regizorului la un loc cu obsesiile sale in cel mai cuprinzator infografic hitchcockian.
Studiindu-l putem descoperi ca 54% din eroinele sale erau blonde, ca 63% din decesele petrecute in filmele sale pot fi clasifcate drept crime si ca cele mai diabolice mame au fost Dna Sebastian din Notorious, Dna Whittaker din Easy Virtue si, desigur, "Dna" Bates din Psycho. Tot din el aflam si filmul care cuprinde "temele si motivele" devenite semnatura regizorala la Hitchcock:
- eroul e un tip obisnuit de clasa medie
- cineva este ucis
- eroul e banuit pe nedrept de crima
- are loc o dubla urmarire (politia dupa erou iar eroul dupa autorul real)
- raufacatorul e un tip afabil si de incredere
- acolitii sunt sinistri
- eroina e blonda
- eroina e convinsa de nevinovatia eroului
- la un moment dat apare o scara
- are loc o calatorie cu trenul
- o scena se petrece intr-un hotel
- o alta intr-un cinema, teatru sau sala de concerte
- exista o persoana foarte religioasa
- perversiunea, voyeurismul sau fetisismul sunt elemente de plot importante
- exista happy-end.

imaginea la rezolutie maxima aici

miercuri, 14 august 2013

AMR 30: Casa Filmelor


Anul trecut, prietenii de la Plai ne-au dat cheile de la Casa Filmelor.

Pentru ca am fost cuminţi, n-am uns clanţele cu pastă de dinţi si n-am plecat cu mobilierul, ne lasă şi anul ăsta să ne facem de cap în şura-cinema. De data asta, în tandem cu Pelicula Culturală. Deci treaba ar trebui să iasă (cel puţin) de două ori mai bine.

Programul (veţi vedea curînd pe site-ul oficial şi aici) e mai bogat ca anul trecut, zicem noi. Vom veni cu detalii privind fiecare moment în parte, dar deocamdată...cîteva puncte de atracţie:

Un documentar HBO românesc despre o trupă deja legendară de "lingurari" electronici care a cîntat la Plai: The Shukar Collective Project.

Un lungmetraj spaniol care a primit enşpe premii Goya şi ovaţiile publicului: Celda 211.

Un documentar turco-german (şi o călătorie fantastică) despre scena muzicală hiper-efervescentă din Instanbul: Crossing The Bridge.

O selecţie de scurtmetraje româneşti proaspete făcute de tineri regizori, între care şi filmul premiat anul acesta la Cannes.

Ca şi în 2012, vom avea selecţia Timishort, iar căştile audio ne vor separa fonic de zumzetul Muzeului Satului. Şi tot ca anul trecut, Makunouchi Bento ne surprind cu un nou concept original, de data asta un tribut sonor & vizual adus ştiinţei şi documentarelor ştiinţifice. Mai avem lungmetraje autohtone şi europene, invitaţi speciali, ateliere, animaţii şi alte surprize. Toate astea, peste fix o lună (13, 14, 15 septembrie).






marți, 13 august 2013

Stele de cinema


Data stelară: 13712,22. Coordonate spaţiale: Gărîna, Terra. Proprietarul pensiunii unde am stat are un telescop astronomic de amator. Era prima dată cînd priveam cerul printr-un asemenea instrument. Acum regret că nu am făcut-o mai repede. Nu vă gîndiţi că am văzut "Kripton" sau alte galaxii de „far far away“. Am văzut doar Luna noastră cea de toate nopţile şi craterele ei. Suficient ca să înţelegi cît de frumos şi misterios e universul. E “magia realităţii”, cum îi spune savantul Richard Dawkins. Un spectacol uimitor, care întrece orice film. 

Data stelară: 13814,20 (adică mîine seară de la ora 20) puteţi trăi ambele desfătări vizuale. Pelicula Culturală vă invită la un picnic cinematografic sub stele, la Observatorul Astronomic din Timişoara (str. Axente Sever). Nu se putea un loc mai bun pentru proiecţia a două documentare despre explorarea universului. Cu ochii pe cer (2009) şi Europa catre stele (2012) sunt regizate de Lars Lindberg Christensen, Şef al departamentului de educaţie din cadrul Observatorului European de Sud (ESO). 

Filmele prezintă povestea curiozităţii cosmice, a curajului şi perseverenţei de a descoperi unele din misterele Universului. Proiecţia va avea loc în curtea plină de vegetaţie a observatorului, deci veniţi cu pături sau izolire. După filme, instrumentele astronomice din dotarea Observatorului stau la dispoziţia publicului. Dacă vremea e favorabilă vă puteţi bucura şi de spectacolul Perseidelor, ploaia anuală de meteori care atinge apogeul serile astea. Accesul pe baza de rechizite scolare. Detalii aici.



luni, 12 august 2013

160 de caractere

DE LA O SECUNDĂ LA ALTA. Documentar? Campanie socială? Nu contează. Werner Herzog a făcut un film pe care îl puteţi urmări la volan, între două SMS-uri. Sau NU.










duminică, 11 august 2013

O voce puternică a filmului american independent

În iunie 2010, publicam un articol în revista timişoreană Orizont, prin bunăvoinţa profesorului Mircea Mihăieş, de la care am învăţat cum se citeşte marea literatură a unor autori ca Joyce sau Faulkner.

Textul era despre un tânăr cineast american cu părinţi iranieni, care realizase până atunci în SUA trei lungmetraje şi un scurtmetraj (în acesta din urmă, Werner Herzog îşi împrumută vocea unei.... pungi de plastic), toate independente şi apreciate în diverse circuite festivaliere.

Fusese, dacă nu singurul, atunci unul dintre puţinele comentarii de pe la noi despre un regizor aproape necunoscut, dar considerat de unele voci avizate din SUA drept o descoperire certă a acelei cinematografii americane văzută ca alternativă la Hollywood.

Nominalizat la Leul de Aur

În 2012, regizorul Ramin Bahrani şi-a lansat un alt patrulea lungmetraj, inclus în competiţia oficială a Festivalului de la Veneţia. Căutând interviuri legate de noul său film, am descoperit că reputatul critic Roger Ebert, care a părăsit recent această lume, legase o strânsă prietenie cu tânărul cineast, pe ale cărui filme le susţinuse cu tărie. De fapt, ultimul interviu al criticului, apărut postum, a fost chiar cu Bahrani, care publică pe rogerebert.com o emoţionantă scrisoare adresată susţinătorului său.

At Any Price reprezintă intrarea într-o nouă etapă pentru Ramin Bahrani, dar şi consolidarea unor principii călăuzitoare (printre care şi refuzul ostentativ de a ceda tentaţiei Hollywodului). În primul rând, el foloseşte pentru prima dată actori cunoscuţi: experimentatul Dennis Quaid şi tânărul star în ascensiune Zac Efron. Până la acest film, nu apelase decât la actori neprofesionişti.


Universul urban al marginalilor, săracilor, imigranţilor din primele filme este înlocuit cu lumea rurală, dar ultratehnologizată, a fermierilor înstăriţi din statul Iowa, călăuziţi de principiile "expand or die" şi "get big or get out.". Filmul surprinde un moment decisiv din viaţa unei familii, departe de modelul promovat de cinematografia mainstream.

Moştenitor al unei impresionante ferme de porumb transmisă din generaţie în generaţie, Henry Whipple (Dennis Quaid) - în afară de propriile terenuri, el se ocupă şi de vânzarea de seminţe modificate genetic - încearcă să-şi ţină fiul aproape şi să-l pregătească pentru a deveni viitorul proprietar. Numai că tânărul Dean (Zac Efron) pare a avea alt plan, acela de a părăsi ferma familiei şi de a deveni pilot profesionist de curse.

Asta după ce un al doilea fiu rătăcitor, mai mare, abandonase de ceva timp siguranţa căminului familial pentru a escalada munţii Americii de Sud. Numai că intenţia tatălui nu decurge aşa cum şi-ar dori, la fel cum nici visul fiului cel mic nu este atât de uşor de îndeplinit, în ciuda susţinerii din partea mamei (Kim Dickens) şi a iubitei (Maika Monroe).

Visul american

Ceea ce nu se schimbă însă la Bahrani este gustul pentru naraţiuni bine scrise, păstrate în convenţia unui realism lipsit de glamour, şi instinctul de a ocoli stridenţele de stil. Iar principala constantă o reprezintă înclinaţia de a pune mereu sub semnul întrebării visul american, fără a face apel la abordarea acidă, satirică, a unor cineaşti ca Todd Solondz sau Paul Thomas Anderson, dar nici la senzaţionalismul din filme independente recente precum Martha Marcy May Marlene (2011, r. Sean Durkin) sau Compliance (2012, r. Craig Zobel).

Bahrani nu emite judecăţi morale tranşante despre personajele sale, dar, pe baza unei construcţii narative clasice, le creează premisele pentru evoluţii interioare puternice, deşi nu obligatoriu definitive. America din At Any Price nu a înlocuit doar seminţele naturale, tradiţionale, cu unele modificate genetic. Relaţiile între oameni cedează la rândul lor locul unor legături tributare ipocriziei, falsităţii, minciunii. Complicităţii de sânge, conformismului şi unui oarecare determinism. Lumea construită de Bahrani ascunde un păcat mortal, un schelet în dulap gata oricând să iasă la suprafaţă.

Daca doriti sa "aflaţi mai multe", dupa pauza am postat portretul pe care i-l făceam acum trei ani lui Bahrani, în varianta care a apărut în Orizont şi care este uşor scurtată faţă de cea originală.


vineri, 9 august 2013

Un film vizionar

Tot ceea ce, de la neorealismul de după cel de-al Doilea Război Mondial şi până la minimalismul zilelor noastre, a fost salutat ca realizări incontestabile ale limbajului cinematografic se află, in nuce, într-un film francez din 1935.

Un film al celui mai mare regizor din Hexagon din prima jumătate a secolului trecut. O operă cu adevărat vizionară care, deşi nu este plasată de specialişti printre marile pelicule ale autorului său, este inclusă totuşi printre sursele de inspiraţie ale neorealismului. Un film neorealist avant la lettre, care se ţine bine pe picioare şi astăzi.

Nu trebuie să uităm, suntem în 1935. Iar filmul de care vă spun foloseşte decoruri (rurale) naturale. Sunet în priză directă, o raritate la acel moment. Actori necunoscuţi şi localnici. Personaje – oameni simpli, săraci, dintr-o comunitate de imigranţi.

Dialoguri şi interpretări naturaliste, lipsite de emfază. Situaţii şi psihologii credibile. Pasiuni şi umor.

Panoramări lungi şi spectaculoase, care nu caută, ci dezvăluie deopotrivă personaje şi peisaje.

Un subiect melodramatic, tratat însă cât mai puţin melodramatic. Fiecare moment al filmului pare a beneficia de atenţie egală cu oricare altul. Este o abordare realistă, pornită de la premisa că aparatul de filmat nu face decât să observe ”întâmplător”, în loc să anticipeze sau să determine acţiuni. 

N-o mai lungesc: filmul este Toni, de Jean Renoir. Iar criticul Jonathan Rosenbaum face pe site-ul său o remarcabilă analiză.



   

Trailerul zilei: Prince Avalanche


si Trailer #2:


 O comedie asteptata si aparent foarte reusita, pentru fanii lui David Gordon Green sau/si cei care au gustat genul aparte de umor din Napoleon Dynamite, Adventures of Power, Flight of the Conchords, Eagle vs Shark, Gentlemen Broncos, The Catechism Cataclysm, Bunny And The Bull, Safety Not Guaranteed, etc ... (mie, cele enumerate mai sus mi-au placut si m-au distrat, asa ca le si recomand cu ocazia aceasta, intra oricum la categoria "filme de vacanta").
O sa ma bucur de film in acest weekend si o sa adaug 2-3 vorbe dupa.


joi, 8 august 2013

Vinerea animata: Dans ! dans ? dans.


Projection mapping live performance art - The Alchemy of Light by a dandypunk from a dandypunk on Vimeo.

I Am A Chain Reaction from Presstube on Vimeo.

YA-NE-SEN a Go Go from Shishi Yamazaki on Vimeo.

USAWALTZ from Asami Ike on Vimeo.

Afisul si trailerul zilei: HER



"How do you share your life with somebody...?" il intreaba inteligenta artificiala Samantha (voce Scarlett Johansson) pe deprimatul Theodore Twombly (Joaquin Pheonix) intr-un viitor apropiat evocat de Spike Jonze in cel mai recent film al sau, comedia SF-romantica, HER. Distributia continua cu nume ca: Amy Adams, Rooney Mara, Olivia Wilde si Chris Pratt.

Trailer:



Plesh Goes to Hollywood VII

...în care Cristian Plesh suferă cea mai mare dezamăgire şi ne oferă cea mai sinceră/personală relatare de pînă acum:




  
Am promis data trecuta sa vorbesc despre dezamagirea colosala traita in Los Angeles. Am venit aici cu un plan: acela era de a lucra la multe proiecte pro bono la inceput ca sa cunosc lume si intr-un final sa intru in productii platite. Mai multa lume mi-a spus ca in general dureaza cam 6-12 luni pana cand incepi sa fi platit pentru ce lucrezi. Bun. Am lucrat mult cu studentii de la AFI (American Film Institute). Am lucrat cam la jumate din productiile ce o sa apara in curand. Intre timp pe ‘ici si ‘colo mai prindeam si cate o productie mai mare (adica lung metraj) dar tot fara plata.

Ei bine, a trecut cam un an de cand am venit in Los Angeles si primesc un telefon de la primul asistent de regie de la una din productiile AFI. AFI are un deal cu DGA (Director’s Guild of America) pentru a angaja asistenti de regie cu experienta pentru productiile studentesti. Aceasta persoana ma suna si ma intreaba daca sunt liber pentru ziua de miercuri ca si PA (production assistant, entry-level dar nu conteaza, multi incep asa). Eu zic da. Ok, imi spune ca este o zi de “reshoots” la o productie mare mare (nu dau nume) in care e si Anthony Hopkins. Dupa ce am inchis telefonul am realizat despre ce productie e vorba…Am ramas cu gura cascata.

Vine si ziua de miercuri. Am avut o noapte nedormita, destul de stresat ca vreau sa fac o impresie buna. Asta e sansa de a intra in “lumea buna” a filmelor si daca imi fac treaba cum trebuie voi fi chemat si pentru alte asemenea productii. Ce sa zic, imi vedeam visul implinindu-se si era dovada ca daca lucrezi din greu vei fi rasplatit. Deja vedeam cum in urmatorii ani voi urca pe scara pozitiilor in productie si voi ajunge sa regizez aceste filme. Inainte de a pleca la filmare am fost in baie, ma uitam in oglinda, imi dadeam palme si spuneam “It’s showtime”.

Ei bine, ajung pe platou si… recunosc ca m-am simtit putin ratacit. Imensitatea productiei m-a coplesit. Camioane peste camioane cu echipamente si tot ce trebuie… Mi-a trebuit putin pana am gasit “production office”-ul unde trebuia sa raportez. Oricum ajung la timp, asta conteaza. Am inceput sa-mi fac treaba si din nou m-am simtit coplesit din cauza ca ceilalti PA’s aveau experienta si stiau ce trebuie facut…Eu incercam sa “fake it ‘till you make it”. Ii studiam si faceam si eu. Am realizat ca e o diferenta colosala intre ce trebuie sa faci la  productiile fara sindicat facute pe genunchi şi productiile adevarate.

Oricum, am prins destul de repede si, zic eu, nu am parut ca sunt in plus. Pe parcursul zilei am inceput sa fiu destul de friendly cu “the production supervisor”. Imi ziceam ca lucrurile merg exact cum trebuie.

La pranz…vreau sa zic ca nu ma mira ca productiile costa cat costa. Pentru 90 de oameni a fost porc la gratar, pui la gratar, peste la gratar si homar!!! La gratar. Totul gatit la fata locului. Plus o selectie masiva de deserturi. Nu ma mira ca multi regizori pun cateva kile in productii. 

Se termina pranzul si mergem inapoi la lucru…Si aici…se intampla. Asistentul de regie care m-a chemat vine la mine si imi spune ca trebuie sa plec. Nu pot ramane pe platou. Am intrebat de ce. Raspunsul e urmatorul: studioul (si probabil si celelalte studiouri mari) nu angajeaza production assistants care sunt sub forma “loan-out” decat daca vin de la o companie cu care au incheiat un contract la inceputul filmarilor. 

Ce este un loan-out? Eu pentru a putea sta aici sunt sponsorizat de o companie mica de productie (care nu prea face nimica). Conform regulilor de angajare sub aceasta viza, nu pot lucra legal la alte productii decat daca sunt “imprumutat” de compania de productie care imi detine viza. Asta inseamna paper work in plus pentru cel care ma angajeaza pentru ca e nevoit sa imi plateasca sponsorul, dupa care sponsorul meu imi da banii. Paper work in plus pe care studiourile le evita…mai ales pentru pozitii de PA.

Mi-am vazut visul strivit. De mult nu m-am simtit asa de neajutorat si cu o goliciune inauntru venita din faptul ca nu stiam ce sa fac. Genunchii mi s-au molesit si totul a devenit foarte suprarealist in jurul meu.

Am facut o iesire foarte rapida de pe platou. Nu am vrut sa mai vorbesc cu nimeni, am evitat pe toata lumea care deja ma trata ca unul de-a lor. Nu vroiam sa trebuiasca sa dau explicatii. In timp ce conduceam spre casa ma gandeam cum sa imi mint prietenii si cei cu care locuiesc. Incercam sa gasesc motive pentru care am venit mai repede decat era stabilit. Toti stiau ca sunt pe un platou de film adevarat. Noroc ca parintilor nu le spusesem nimic inca. Intr-un final m-am hotarat sa le spun adevarul…N-avea rost sa gasesc fantezii.

Si cu asta am realizat ca in anii 2000…The American Dream nu e pentru străini (text de Cristian Plesh)

miercuri, 7 august 2013

Filme de vacanta: New World (2013)




 New World (2013)
"When everyone turned their back on me,
he called me a brother."
 
Dupa ce a scris scenariile la 2 filme pop/comerciale memorabile din ultima vreme - ( I Saw the Devil si The Unjust ), koreanul Hoon-jung Park scrie si regizeaza anul acesta thrillerul "cu mafioti si politisti" (gen foarte popular in cultura asiatica conteporana), numit inspirat "New World". Filmul aduna actori mari koreeni ca Min-sik Choi (Oldboy), Jeong-min Hwang, Gwang Jang. Un film comercial impecabil, ambitios, infinit mai bun ca toate filmele de acest gen venite de la Hollywood in ultima vreme, film matur care "promite si se tine de cuvant". Scenariu si personaje solid conturate si cu un parcurs brutal, dramatism bine injectat (nu lipseste si un pic de umor bun si discret,  suficient cat sa nu faca filmul prost de serios), crescendo dirijat cu maiestrie si un twist uman si natural. Un film de vazut in cinema in mod normal (cu staif si imagine de film bine produs, fara abuzuri vizuale gratuite si kitchosenii) dar, ok de vazut si pe canapea acasa, pescuit din surse alternative. Recomandat cu racoare pentru o ora tarzie de vacanta. Genul de film pe care as da bani pe bilet in orice circuit de cinematografe comerciale decente - dar unde sunt alea !?! 

Trailer:

Romanian Short Waves 2013

Si inca un anunt important:

Asociația Secvențe, în colaborare cu Fundația TRIADE, organizează două seri de proiecții în aer liber ale celor mai recente scurtmetraje românești.
Joi, 8 august 2013 , și vineri, 9 august 2013, începând de la ora 21.30, sunteți așteptați în grădina Triade (Calea Martirilor nr. 51/45), pentru a viziona 14 filme de scurtmetraj, prezente anul acesta la Festivalul de la Cannes.
Programul proiectiilor:

joi, 8 august, ora 21,30:

În acvariu, regia Tudor Cristian Jurgiu, premiul al III-lea la secţiunea Cinéfondation a Festivalului de la Cannes 2013 - 20’
Ovo, regia Eva Pervolovici – 12 ‘
Cod roşu, regia Hanno Hoefer – 9’
Vaca finlandeză, regia Gheorghe Preda – 20’
Wonderland, regia Peter Kerek – 21’
De azi înainte, regia Dorian Boguţă – 35’

vineri, 9 august, ora 21,30:

Bad Penny, regia Andrei Creţulescu – 13’
Sistemul respirator la păsări, regia Alina Manolache – 6’
My Baby, regia Luiza Pârvu – 19’
Plimbarea, regia Mihaela Popescu – 15’
Waste, regia Anton Groves – 10’
Treizeci, regia Victor Dragomir – 30’
Între deja şi nu încă, regia Ioana Mischie – 9’
Boxed in, regia Ilinca Neagu – 12’

marți, 6 august 2013

luni, 5 august 2013

To the Wonder. Căutările lui Terrence Malick

După ce, timp de peste trei decenii, nu realizase decât patru lungmetraje (Badlandas – 1973, Days of Heaven – 1978, The Thin Red Line – 1998 şi The New World – 2005), Terrence Malick pare să fi intrat în prezent în rândul celor mai prolifici regizori.

În vârstă de aproape 70 de ani, misteriosul cineast american, pasionat de filosofie, a câştigat în 2011 Palme d`Or la Cannes cu mult aşteptatul The Tree of Life, în 2012 a participat în competiţie la Veneţia cu To the Wonder, iar IMDB îi anunţă încă două lungmetraje în faza de post-producţie, iar un altul în proces de filmare.

Avându-i în distribuţie pe Ben Affleck, Olga Kurilenko, Rachel McAdams şi Javier Bardem, To the Wonder este un poem vizual despre iubire. Sau, mai exact, despre diversele ei forme de manifestare, dar şi despre modul în care este ea căutată sau pierdută.




Prin stilul extrem de personal şi uşor de recunoscut, Malick ar putea fi considerat desuet, într-un peisaj al filmelor de festival construite cu o libertate mai mare sau mai mică fie pe calapodul minimalismului şi al cadrelor secvenţă, fie după tiparul unui cinema spectacular bine temperat.

În To the Wonder, Malick propune în schimb un cinema senzorial, polifonic, experimental într-o anumită măsură. Cineastul renunţă aproape complet la dialoguri, pe care le înlocuieşte, printr-un procedeu devenit marca sa înregistrată, cu voci care verbalizează gândurile, lumile interioare ale personajelor.

Este o simfonie a solilocviilor eterice, căutat poetico-filosofice, situate însă uneori la limita firavă între profunzime şi kitsch ideatic.



Camera de filmat este într-o mişcare neîntreruptă şi creează astfel un spaţiu fluid, dinamic, fără graniţe bine definite, servind astfel ideea instabilităţii sentimentelor umane (imaginea, care aminteşte de alocuri de Days of Heaven, aparţine lui Emmanuel Lubezki). Montajul, la care a lucrat o echipă de... cinci profesionişti, contribuie la senzaţia de suspendare în spaţiu, de epură a emoţiilor.

În ciuda unor fire narative care pot fi uşor rezumate, To the Wonder este în primul rând un film de stări. Personajele sunt într-o deplasare continuă, în special prin natură, care capătă, ca în toată filmografia lui Malick, o încărcătură specială.

Fiecare cadru din To the Wonder pare a diviniza lumea exterioară, concretă, dar şi frumuseţea oamenilor, capabili deopotrivă de cele mai măreţe gesturi şi de cele mai riscante josnicii.

Mea Maxima Culpa: Liniste in Casa Domnului


Un puternic documentar despre abuzurile sexuale petrecute in sinul parohiilor catolice si musamalizate de episcopi la ordinul Vaticanului. Documentaristul Alex Gibney (Taxi to the dark side) porneste de la un astfel de caz petrecut in SUA intr-o scoala pentru copii cu deficiente de auz condusa in anii '60 de un preot care a abuzat sistematic peste 100 de copii incapabili sa spuna cuiva ce li se intampla. Filmul evoca episodic prin interviuri cu victimele parcursul investigatiei care a inceput cu primele plangeri impotriva clerului facute public si s-a concretizat in anii 2000 cu un caz foarte mediatizat, cu falimentarea unei arhidieceze si cu intentarea de procese inclusiv Scaunului Papal. Destul de emotionant sa vezi barbati maturi rememorand amintiri crunte ale copilariei si realmente revoltator sa afli ca episcopiile si Vaticanul erau permanent informate despre asemenea cazuri - care se petreceau in toata lumea catolica - dar refuza sa arunce din sinul sau aceste vipere. Daca n-ati acordat atentie scandalurilor de acum cativa ani care scoteau la iveala pedofilia tolerata a unor reprezentanti ai Bisericii Catolice, documentarul asta e o buna trecere in revista desi, datorita tacerii uneia din parti, poate fi considerat un pic cam partinitor. Dar, la fel ca in cazul victimelor, semnele sunt suficiente in atribuit culpa. Motivatiile tacerii la varf insa sunt, cred, ceva mai complexe, tinand de doctrina credintei si de istoria si practicile celei mai vechi institutii existente. 




joi, 1 august 2013

The Wolverine (2013)

rating: Brainwash (pentru fani)


Cred ca dupa ultimul episod din seria X-Men dedicat lui Wolverine s-a spus cam tot ce se putea despre acest personaj si putem sa-l pensionam linistiti astfel incat Hugh Jackman sa fie liber sa se dedice si altor preocupari artistice. Pisica asta a fost destul jumulita si oricate vieti ar avea ea nu poate scapa de uzura morala. Sigur, Jackman inca e destul de in forma pentru a face fata cerintelor fizice iar ca actor dramatic stim ce poate, lucrul destul de vizibil in The Wolverine, filmul menit a explora ceva mai bine partea umana a personajului. Dar cred ca felina si-a atins limita blanii si fara o radicala dorinta de reinventare a personajului, fixarea atentiei (doar) asupra lui Logan/Wolverine nu mai e justificata. Cu alte cuvinte un sequel la acest episod din saga Marvel ar fi complet neavenit.

Doua lucruri au fost interesante de explorat la Wolverine: felul in care si-a dobandit ghearele si scheletul de adamantiu si relatia nefericita cu Jean Grey, varful feminim din triunghiul amoros format impreuna cu Cyclops. Ambele au fost epuizate in prima trilogie X-Men si asta fara a fi ceva mai mult decat sub-ploturi plasate intr-un cadru largit de ceilalti colegi de echipa si de evenimente care nu-l vizau direct pe Logan. Apoi cei de la Marvel s-au gandit sa capitalizeze pe seama unui personaj iconic dandu-i nu unul ci doua filme proprii si rapindu-i aura misterioasa care-l facea cool si interesant. X-Men Origins: Wolverine n-a fost decat o tentativa foarte neinspirata de a oferi “anii tineretii” unui personaj simpatic tocmai prin rolul sau de oaie neagra in echipa X-Men, permanent ursuz si neadaptat, irascibil si taios in replici.

Al doilea parcurs solo, The Wolverine, desi sensibil mai bun decat Origins - insa nu multumita materialului sursa derivativ (seria grafica scrisa de Chris Claremont si desenata de Frank Miller) macelarit de 2 scenaristi din dorinta de continuitate narativa, ci acelor cateva momente de inspiratie ale regizorului James Mangold si a unei distributii noi si exotice de la soare-rasare - dovedeste inca o data in plus ca in felul in care a fost creionat pana acum, Logan nu poate tine un film de unul singur. Chiar si daca acel film exploreaza vulnerabilitatea sa si, ceva mai straveziu, ratiunea de a fi a alter-ego-ului sau mutant. Dupa ce ani de zile am fost lasati sa intelegem ca ceea ce-l definea pe Logan era, afara de capacitatea sa de regenerare, firea independeta si incapatanarea sa caineasca, iata ca acum suntem supusi unei tentative de imblanzire a bestiei prin depresie amoroasa si conflict cultural cu rol cizelator.


Motivul pentru care nu am putut inghiti aceasta escapada in Tokio a fost tocmai pentru ca ea demoleaza ideea pe care mi-am facut-o despre Logan/Wolverine, asa cum e impersonat de Hugh Jackman. In toate filmele de pana acum Logan era varianta umana a unui motan vagabond pe care un profesor in scaun cu rotile l-a luat in casa si l-a domesticit.. oarecum, facand din el un teamplayer. Dar, din cand in cand, motanul Wolverine o zbughea pe fereastra in treaba lui si revenea doar cand avea el chef, terfelit dar fara sa dea socoteala nimanui despre locurile pe unde umbla. Cand credinciosul Cyclops il dojenea aspru, motanul se zbarlea, scotea ghearele si rostea o injuratura printre dinti care asigura comedia situatiei.

Vizita in Tokio era exact genul ala de disparitie despre care Logan nu ar fi vorbit pentru ca era doar treaba lui si el nu-i muiere sa se planga. Acum se dovedeste ca aventurile sale solitare erau interesante doar prin felul in care ele, asa oculte cum erau, ii asigurau o aura misterioasa si razvratita in grupul in care era integrat. Nu meritau a fi scrutate cu lupa pana la descoperirea vulnerabilitatilor sale. Asta ar fi functionat in cazul unor personaje ca Magneto sau Mystique, care intotdeauna fascinau prin faptul ca lasau impresia de a fi mai mult decat pareau. Wolverine era din capul locului definit de caracterul sau neslefuit si dinamica sa cu restul personajelor si nu invoca analize aprofundate care sa contrazica structura sa de adamantiu.


Intr-o lume ideala Wolverine - Misiune la Tokio putea fi redus la 10 minute in care insul ii capaceste pe niste braconieri care i-au ucis ursul favorit, e invitat la o inmormantare in Japonia [pauza] din care se intoarce cu ghearele rupte dar insotit de o mignona roscata. Nici nu conta cum s-au derulat efectiv lucrurile in Tokio, cati yakuza a taiat Logan, cum s-a eliberat de spectrul lui Jean Grey gasind un alt motiv pentru a trai in chipul lui Mariko, mostenitoarea unui miliardar supravietuitor din Nagasaki, cum si-a infruntat pentru a treia oara alter-ego-ul adamantin si cum invincibilul Wolverine si-a gustat propria mortalitate. Nu prieteni, era suficienta expresia de pe fata lui Cyclops cand Logan intra pe usa. Mintea noastra ar fi umplut golul cu mai putine efecte speciale.

Acum, nu vreau sa las impresia ca The Wolverine ar fi un film slab. E doar un popas satisfacator si pe alocuri cu sclipiri cinematice interesante (de ex. partea de inceput sau episodul cu Mariko) care ar putea deschide directii incitante de explorat in cazul veninoasei Viper (Svetlana Khodchenkova, intruchiparea sintagmei mortal de sexoasa) sau a fetiscanei samurai Yukio (Rila Fukushima) pe care le-as revedea cu placere in alte montari ale francizei. In schimb Logan isi poate lua concediu o vreme, pastrandu-si fortele pentru cele cateva aparitii din filmele cu echipa. Cea mai personala si onorabila aventura a sa a fost grosolan deraiata prin faptul ca scenaristii au ales drumul verificat in loc sa riste dand glas angoasei eroului asa cum a facut Chris Claremont in paginile comic-ului:

The key isn't winning or losing. It's making the atempt. I may never be what I ought to be, want to be... But how will I know unless I try?
Sure it's scary, but what's the alternative? Stagnation... A safer, more terrible form of death. Not of the body but of the spirit.
An animal knows what it is and accepts it. A man may know what he is... but he questions. He dreams. He strives. Changes. Grows.

Vinerea animata: The Plague Dogs

 

The Plague Dogs
(aventura/animatie/drama)
Regizor:
Scenariu:,
Vocile:, ,


Un film de animatie pe nedrept uitat si ignorat, film facut pe vremea cand desenele animate nu erau doar pozitive, comice, cu roboti sau cu super-eroi hiperkinetici, o vreme cand artistul se bucura sa dea de gandit si de simtit, fara sa fie cenzurat la masuri. O poveste puternica cu 2 caini "de laborator" care evadeaza, sunt suspecti ca purtatori de ciuma bubonica si  sunt vanati fara mila. Aventurile lor tragice trezesc in drum paduri de sentimente, lanuri de comentarii sociale si schimba iremediabil peisajul interior al privitorului. Un desen animat cu recomandari maxime pentru adulti si pentru copiii mai mari, inteligenti si sensibili, si nu doar pentru cei interesati de animatie !

Filmul (complet) il puteti vedea aici:
 
NB: Sa aveti un pachet mare de servetele la indemana. 
PS: Daca v-a placut, vedeti si "Watership Down", 
o minunata animatie orwelliana realizata de 
(aproximativ) echipa care a lucrat la "The Plague Dogs".