sâmbătă, 5 octombrie 2013

Gravity (2013)

Clear skies ... with a chance of satellite debris

Rating: Colectabil

Regretatul Ray Bradbury, unul dintre cei mai ilustri scriitori de SF din secolul XX, a dedicat numeroase povestiri astronautilor si exploratorilor spatiului cosmic, nu putine dintre ele tratand inclusiv tema care face subiectul celui mai recent film al lui Alfonso Cuaron, Gravity, adica fragilitatea vietii umane. Una din povestirile lui Bradbury, Kaleidoscope, examineaza chiar ultimele ore din viata unui echipaj de racheta aruncat in cosmos in urma exploziei acesteia si confruntat cu perspectiva mortii iminente.

E o povestire destul de cenusie si de deprimanta in care asistam la ultimele conversatii si ganduri ale acestor temerari, singuri in vidul inghetat, plutind orbeste catre o destinatie fatala. Unul dintre astronauti, cu cateva secunde inainte de a fi incinerat ca o stea cazatoare de atmosfera terestra in care se prabusea, constient de lipsa de insemnatate a mortii sale, spera in ultima instanta ca macar viata lui sa fi insemnat ceva. E o scena emotionanta care evoca fara dubii efectul de micsorare si insingurare pe care il are imensitatea cosmica asupra firii umane. De pe suprafata sigura a planetei noastre privim fascinati spre stele, nazuind speranta ca odata le vom atinge. Odata urcati acolo sus insa, ne intoarcem privirile cu aceeasi uimire si dragoste catre planeta mama, in vreme ce fiori de spaima ne vegheaza orice miscare din intunericul nemarginit in care chiar si moartea unei stele poate trece neobservata.


Probabil ca mai mult decat orice altceva meritul filmului realizat de Alfonso Cuaron e acela de a ne fi oferit spre degustare, chiar si pentru scurta vreme, amestecul acela de spaima si placere pe care-l simte cineva la cateva sute de km deasupra Terrei. Caci Gravity, remarbil la nivel tehnic (cel mai bun 3D de la Avatar incoace), rod al celor mai recente tehnologii digitale din cinema, te absoarbe si te tine in scaun pana la final. Functionand similar ca un documentar dramatic plasat in spatiu care acopera o misiune NASA de rutina ce da gres, filmul se dezvolta asemeni unei curse de supravietuire tensionate in care doi astronauti au de infruntat mai multe pericole (externe dar si interne) si de luat decizii critice pentru a scapa cu viata. La fel ca in precedentul proiect hard sci-fi, Children of Men, Cuaron isi dezvaluie din nou maiestria in construit suspans cu ajutorul scenelor lungi, a montajului invizibil si a contrastului dintre muzica trepidanta si lipsa oricarui sunet.



Scara la care se petrec lucrurile nu ascunde insa faptul ca povestea celor doi astronauti (George Clooney si Sandra Bullock) e una destul de simpla si de personala. In vreme ce rolul lui Clooney e acela de a functiona ca o figura de mentor pentru personajul lui Bullock, cea din urma are un job destul de conventional: depasirea propriilor temeri, regasirea sinelui, a poftei de viata si a instinctului de conservare specific naturii umane. Pictate pe o panza de proportii epice, in care dezastrele se succed ciclic transformand eroina intr-un fel de autostopist galactic (bine, orbital), toate aceste idei apar incarcate de simbolism si usor universale. Iar intr-o poveste in care totul pare sa evoce acordarea unei a doua sanse (a doua statie orbitala, a doua capsula) metafora renasterii poate parea usor stridenta. Lasand asta la o parte, Gravity e o calatorie cosmica antrenanta si uneori viu emotionanta, bogata in detalii si cu o imagine superba (Emmanuel Lubezki), in care Sandra Bullock marcheaza o interpretare dramatica convingatoare dupa un sir inglorios de roluri mediocre. In mod clar un film de vazut im Kino! Preferabil pe un IMAX din apropierea voastra, ceea ce noi la Timisoara nu prea avem.


Un comentariu:

  1. un pic ca cheesy monologul sandrei dinspre final. in rest mi-a placut filmul. m-a tinut bine in scaun.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.