sâmbătă, 8 iunie 2013
Un timişorean de vorbă cu regizorii de filme documentare
Lucian Ionică, Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri (Editura Institutul European, 2013, Colecţia Societate & Publicistică)
Despre filmul
documentar se vorbeşte şi se scrie nedrept de puţin în România. Statul finanţează cu
extremă parcimonie acest gen, televiziunile sunt ocupate cu propriile reportaje în mare parte banale,
producătorii privaţi se afişează reticenţi, iar deţinătorii de cinematografe îl
consideră neprofitabil.
Există, totuşi, câteva evenimente dedicate exclusiv
filmului nonficţional – din care cele mai importante sunt Astra Film Festival
şi One World Romania. În acelaşi timp, şi marile festivaluri au început să includă
în selecţie câteva astfel de filme sau le dedică o secţiune specială, aşa
cum se întâmplă cu TIFF-ul clujean. Ele creează o efuziune de moment, însă, la
nivelul opiniei publice generale, filmul documentar nici nu există sau este
confundat cu producţiile de popularizare de tip Discovery sau cu anchetele
televizate.
Regizorii rămaşi în România îşi concretizează cu greu proiectele,
care ies pe piaţă la distanţe mari unele de altele. Succesele unor realizări
remarcabile din ultimii ani, aşa cum au fost, de exemplu, Născuţi la comandă.
Decreţeii (2005, r. Florin Iepan), Kapitalism – Reţeta noastră secretă (2010,
r. Alexandru Solomon), Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (2010, r. Andrei
Ujică) sau Crulic – Drumul spre dincolo (2011, r. Anca Damian), nu trebuie să
înşele. Publicul este restrâns şi indiferent, iar cultura cinematografică în
această direcţie rămâne deficitară.
De aceea,
Documentar şi adevăr, cartea de interviuri (sau dialoguri, aşa cum spune subtitlul) pe care scriitorul,
universitarul şi omul de televiziune timişorean Lucian Ionică o realizează cu
13 cineaşti legaţi puternic de filmul documentar, cu numeroasele sale ramificaţii şi forme de manifestare, vine să acopere, oportun, un
gol regretabil.
Ideea de a reuni
într-un singur volum viziunile, mărturiile şi sfaturile cinematografie ale
unei părţi importante dintre regizorii români din domeniu - mai tineri sau
mai experimentaţi, celebri sau mai puţin cunoscuţi, stabiliţi în străinătate sau rămaşi în România - se dovedeşte
remarcabilă prin semnificaţiile pe care le dezvoltă.
Lucian Ionică a stat de
vorbă în ultimii ani cu regizori precum Alexandru Solomon, Florin Iepan, Anca
Damian, Thomas Ciulei, Moscu Copel, Răzvan Georgescu, Dan Alexe, Adina
Pintilie, Ştefan Fischer, Sabina Pop sau Laurenţiu Damian, la care se adaugă inginerul de sunet Florin Gioroc şi omul de televiziune Marian Voicu, pe care i-a întrebat, printre altele, despre felul în care lucrează, despre concepţia lor cinematografică şi despre
unele din cele mai cunoscute filme realizate.
Volumul este, în primul
rând, un bun stimulent pentru cei care vor să facă film documentar, dar şi un excelent ghid în această artă şi în lumea protagoniştilor ei. Cineaştii
intervievaţi sunt, în fond, poveşti de succes, care pot servi oricând ca modele.
Lucian Ionică reuşeşte ca prin întrebările puse să culeagă sfaturi pentru posibilii viitori cineaşti, să obţină mărturii despre realizarea concretă a unui film documentar (de la simpla idee şi până la faza montajului), să stimuleze exprimarea opţiunilor de estetică filmică, să extragă experienţe de viaţă şi profesionale (care poartă cititorul prin întreaga lume, dar şi în trecutul mai recent sau mai îndepărtat) şi să schiţeze portrete de cineaşti.
Documentar şi adevăr este, în fond, panorama vie a unei faţete neglijate a cinematografiei româneşti contemporane - filmul documentar (lipsa unor dialoguri cu regizori importanţi din domeniu, aşa cum sunt Andrei Ujică, Radu Gabrea sau Tudor Giurgiu, nu ştirbeşte din farmecul cărţii, însă interviurile cu ei ar fi adăugat, cu siguranţă, alte perspective semnificative).
Deşi, firesc, întrebările urmează o strategie prestabilită, menită a extrage aspectele menţionate mai sus şi a oferi cărţii unitatea necesară, ele nu sunt ridige, ci se pliază pe personalitatea fiecărui interlocutor. Din interviuri se simte plăcerea cineaştilor de a vorbi despre munca lor, de a-şi împărtăşi experienţele, de a-şi exprima ideile despre cinema.
Din aceste motive, Documentar şi adevăr poate fi citită cu egal interes de studenţi, profesionişti, cinefili sau simpli curioşi. Mai presus de orice, cartea este o pledoarie şi un îndemn pentru fiecare din noi să privim mai cu atenţie filmul documentar, să vedem ce e în spatele lui, să-i înţelegem şi să-i admirăm frumuseţea şi să-i acordăm statutul pe care îl merită, acela de creaţie ce poate produce şi stimula aceleaşi emoţii, idei şi trăiri ca orice operă de artă.
P.S. Cartea, proaspăt apărută, se găseşte în librării şi costă 30 de lei.
Ionuţ Mareş
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Felicitări Lucian. Filmele documentare se află în prima linie privind desluşirea istoriei. Ce am şti, dar mai ales cum am percepe noi din începutul seclului XX dacă nu ar exista filmele documentare? Aici în Germania se pune şi azi un mare accent pe filmul documentar. Încercarea ta de a aduce acest gen de film acolo unde îi este locul este foarte fericită şi-ţi doresc succes. Sper să mai găsesc cartea în librării peste o lună când ajung în România.
RăspundețiȘtergereEmil Mateiaş