duminică, 24 martie 2013

A fost Domestic. Şi mai e...



Aseară, premiera Domestic a avut loc la Timişoara cu sala plină. După proiecţie, discuţiile cu regizorul Adrian Sitaru, operatorul Adrian Silişteanu, producătorul Monica Lăzurean şi actorul Dan Hurduc au mai durat aproape o oră.

La film am stat lîngă Dănuţ (avea 9 ani în toamna lui 2011 cînd au fost filmările). Între timp i-a dat replica şi lui Iureş în sezonul 2 din serialul În Derivă. Alaltăieri a fost cu Domestic la Cluj, azi va fi la premiera de la Oradea. L-am întrebat cum se descurcă cu şcoala, fiind în "turneu". Era doar puţin îngrijorat că are ceva test la istorie din Mihai Viteazu (Dănuţ e clasa a patra). Aşa că m-am apucat să-i povestesc ce mai ţineam minte din şcoală despre viteaz. M-a ascultat răbdător şi cu atenţie, deşi nu mi-a părut deloc cu lecţia nepregătită.

E un puşti natural şi simpatic, care ştie cînd să tacă şi cînd să vorbească, după cum s-a văzut şi la sesiune de Q & A de după film. L-am mai întrebat cum e să se vadă pe ecran (el viziona filmul a şasea oară). A recunoscut că "e foarte mişto senzaţia". Apoi s-a dus să bată la tobele de pe scena sălii de concerte de la Vidu care se aflau în spatele ecranului. De un an, Dănuţ e pasionat şi de tobe (de o lună jumate merge la un curs specializat).

L-am surprins de mai multe ori în timpul filmului uitîndu-se la spectatorii de lîngă el să vadă ce reacţii au. El rîdea cu poftă la poantele de pe ecran, ca şi cum le-ar fi auzit prima oară.



Mai avem o reacţie proaspătă la Domestic de la colegul nostru Ionuţ Mareş:

"Dulce-amărui, Domestic este cel mai colorat film românesc al ultimilor ani. Scara de bloc şi apartamentele nu mai dezvăluie mizerie şi cenuşiu. Totul este învăluit într-o lumină caldă, domestică, artificială. Sitaru iese din convenţia realismului, nu şi a cadrelor secvenţă. Destule dialoguri inteligente (chiar dacă unele ininteligibile), roluri de compoziţie pe placul actorilor, personaje caricaturale (din care preferatul meu e cel interpretat de Ioana Flora, foarte bună), nelipsitele scene de la masă (marcă a noului val), chiar şi secvenţe onirice. Un film cu adevărat atipic în peisajul autohton."

later edit: Au mai scris despre film Nebuloasa şi Andreea

La Timişoara, filmul mai poate fi văzut la Aula Bibliotecii Universitare după următorul program: azi de la ora 18, mîine (luni) de la 19 şi joi, 28 martie de la ora 19. Biletul costă tot 5 lei.

Un comentariu:

  1. Legat de "(chiar dacă unele ininteligibile", scena din apartament în care toată lumea vorbeşte, iar camera trece de la o discuţie la alta (pe la jumătatea filmului, cred că între partea 1 şi 2), este tocmai ininteligibilă pentru că se caută autenticitatea. Când mergi la o întrunire, să îi spunem aşa, de felul ăsta, păţeşti exact aşa: nu auzi foarte clar toate discuţiile, ci doar frânturi. Nu cred că are rost să elaborez, you got the point ;)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.