joi, 27 decembrie 2012

Cele mai asteptate 25 de filme in 2013

Era sa ne prinda sfarsitul anului fara a compila si noi o lista cvasi-orientativa cu cele mai asteptate premiere de anul viitor. Nu ne facem iluzii ca va contine si cele mai interesante filme din 2013 dar din experienta garantam ca cel putin jumatate din ele vor genera dezbateri incinse, laude sau mustrari din partea unui public in egala masura divizat si, inevitabil, dezinformat sau manipulat publicitar. Astea fiind zise sa vedem despre ce va fi vorba.

O sa incepem cu 3 filme care s-au aflat si pe lista din 2012 insa intrucat datele lor de lansare erau undeva in orizontul indepartat al anului, timpul le-a fugarit in cel ce ne paste peste cateva zile. Django Unchained, spaghetti westernul lui QTarantino se afla deja pe pietele occidentale insa in Romania vine in ianuarie asa ca mai rabdam un pic. Extravaganta adaptare a romanului lui F. Scott Fitzgerald, The Great Gatsby, s-a amanat si ea pana la vara. La fel si World War Z, bizarul film apocaliptic in care Brad Pitt se infrunta cu milioane de zombie pentru binele familiei lui. Suntem insa mai mult decat nerabdatori sa vedem New York-ul glamoros si amoral din anii ‘20, ce anume l-a determinat pe Brad Pitt sa joace intr-un film cu zombie si cat de mult a furat Tarantino din Django-ul lui Sergio Corbucci.


Tot in ianuarie primim si pulp-noir-ul lui Ruben Fleischer, Gangster Squad, care se anunta a fi port-drapelul filmelor cu gangsteri de anul asta, ruda confidentiala din Los Angeles a clasicului The Untouchables. Echipa anti-gansteri ii cuprinde pe Ryan Gosling, Josh Brolin, Robert Patrick, Giovanni Ribisi si Anthony Mackie in vreme ce arhi-dusmanul bunelor moravuri e Sean Penn/Mickey Cohen. Evident ca exista si o femeie fatala jucata de Emma Stone.

Doua candidate sigure la Oscarurile 2013 sunt si pe lista noastra de must see: Lincoln, biografia presedintelui american in viziunea lui Steven Spielberg, un film care se anunta destul de reusit mai ales datorita interpretarii lui Daniel Day-Lewis, si cronica capturarii/executarii lui Bin Laden la capatul unei vanatori de 10 ani, developata de ochiul exersat al lui Kathryn Bigelow in Zero Dark Thirty.

Chiar daca ultimul episod din seria Die Hard n-a fost extraordinar asta nu ne taie pofta de inca un film cu Bruce Willis inarmat pana-n dinti. A Good Day To Die Hard ar putea fi un action redutabil daca John Moore a studiat bine brosura McClane 101 iar Patrick Stewart produce un antagonist inspirat.


Park Chan Wook e un magician din al carui joben nu stii niciodata ce fel de iepure o sa iasa. Sau daca va fi un iepure. Stoker pare a fi un thriller psihologic de dormitor, cu niste incest si ceva omoruri, insa sunt gata sa mananc jobenul ala daca tot ce stim acum nu e doar o distragere a atentiei. Inca n-am uitat Thirst. Vorbind de Park Chan-wook, cel mai reprezentativ film al sau, Oldboy, e reimaginat de... Spike Lee. De fapt, seria manga dupa care a lucrat si Park. Ne intereseaza cum va executa Josh Brolin secventa cu taiatul limbii..

Un sequel la Vrajitorul din Oz ar fi fost inutil insa un prequel in care atentia sa fie adusa asupra Vrajitorului si a modului in care a ajuns el in Oz, ei, asta ar putea fi interesant. Oz: The Great and Powerful ii transporta pe James Franco, Michelle Williams, Rachel Weisz si Mila Kunis in mainile lui Sam Raimi pentru a popula cu ei taramul magic in care ne va duce cararea de aur.

Anul viitor se anunta si un aflux de SF-uri puternic bugetate: Oblivion-ul lui Joseph Kosinski (Tron Legacy) s-ar putea ridica peste medie dat fiind ca scenariul ii apartine lui William Monagham (The Depareted) iar Tom Cruise e familiar cu genul inca de la Minority Report. Sper sa nu fim dezamagiti. In caz ca suntem ne mutam sperantele pe Elysium, al doilea film al lui Neill Blomkamp (District 9), care promite acelasi gen de comentariu social (de data asta elita vs 99%) intr-un cadru de action sci-fi pur sange cu Matt Damon si Jodie Foster.

In categoria super-eroi nu ducem lipsa nici anul asta de filmele Marvel, parte din faza secunda a proiectului Avengers coordonat de Josh Weddon. Cel mai asteptat insa e Iron Man 3, la carma caruia Shane Black (Lethal Weapon, Kiss kiss bang bang) l-a inlocuit pe Jon Favreau vrand sa ne asigure ca neseriozitatea din instalarea precedenta a fost corectata si ca s-ar putea sa-l vedem pe Robert Downey Jr. mai vulnerabil ca oricand. Trailerul o confirma.

In coltul DC Comics totul atarna de reinventarea lui Superman asa cum a fost gandita de Zack Snyder, Chris Nolan si David S. Goyer. Man of Steel se vrea a fi un cap de pod in dezvoltarea unei francize care sa cuprinda cat mai multi eroi aflati in portofoliul DC, dupa reteta rivalilor Marvel. Trailer.


O interesanta abatere in filmele de gen va fi The Wolverine, un film de sine statator, care imparte cu seria X-Men doar eroul principal, jucat de acelasi Hugh Jackman. Avandu-l la carma pe James Mangold (Walk the Line) -dupa ce Darren Aronofski a renuntat la proiect- si tragandu-si seva din seria grafica scrisa de Frank Miller, tratata scenaristic de 'suspectul de serviciu' Christopher McQuarrie, filmul asta va fi mai degraba eastern japonez cu samurai decat un produs traditional cu super-eroi americani.

Si daca tot am amintit de Frank Miller sa precizam ca ne-am saturat sa tot asteptam dupa continuarea Sin City. Robert Rodriguez ne asigura insa ca anul asta o vom avea pe A Dame to Kill For... ar fi extraordinar.

Un alt produs de serie care va naste discutii nesfarsite e sequell-ul Star Trek: Into Darkness al lui J.J. Abrams. Am vazut deja un trailer si dincolo de pastrarea look-ului si a echipajului initial am primit un ghiont incitant de la villain-ul jucat de Benedict Cumberbatch, foarte probabil vinovat de prabusirea iconicei USS Enterprise pe un litoral nespecificat. Nu trebuie sa fii un trekkie pentru a astepta filmul asta.

Din categoria filmelor cu buget de 200 de milioane $ cel mai asteptat e Pacific Rim al lui Guillermo del Toro, un fel de Power Rangers pentru adulti cu roboti caftind monstri reptilieni care nu prea incap pe ecran. Faptul ca del Toro e un povestitor neintrecut iar imaginatia sa e pur si simplu “colosala” sunt atuuri suficiente pentru a considera Pacific Rim taticul filmelor cu monstri. Trailer.

Cu nerabdare asteptam si ecranizarea romanului emblematic pentru ceea ce se cheama military SF, Ender’s Game, film care se afla in lucru de aproape 2 ani si a carui premiera e pe la sfarsitul lui 2013. Regizat de Gavin Wood, autorul deplorabilului X-Men Origins: Wolverine, suntem insa oarecum ingrijorati asupra rezultatului final, in ciuda prezentei in distributie a lui Harrison Ford si a pustiului din Hugo, Asa Butterfield.

Tot in 2013 primim si partea a doua din seria The Hunger Games, debutata in acest an cu un prim episod destul de satisfacator. Catching Fire continua astfel aventurile lui Katniss Everdeen in distopica lume imaginata de scriitoarea Suzanne Collins.


Simon Pegg, Nick Frost si Edgar Wright au decis sa puna capat absurdei lor trilogii Blood and Ice Cream, din care fac parte deja Shaun of the dead si Hot Fuzz, cu un film apocaliptic intitulat simplu The World’s End. Cunoscandu-i prea bine deducem ca lumea se va sfarsi intr-un mod cinic, grotesc si absolut neverosimil. Dar ce mai conteaza?

Anul viitor isi anuntase si Lars von Trier cea mai noua exhibare, Nymphomaniac, care, dupa cum sugereaza titlul si antecedentele regizorului, va fi destul de explicita. Echipa de actori cuprinde pe langa obisnuitii Charlotte Gainsbourg, Willem Dafoe, Stellan Skarsgard si nou venitii Shia Le Beouf, Jamie Bell sau Christian Slater. Avem indoieli ca vom gasi un cinema in apropierea noastra unde sa-l vedem.

In categoria animatiilor in 2013 ne vom prezenta la sequell-urile Monsters University si Despicable Me 2. Primele filme au fost amuzante si nu gasim nici un motiv pentru care continuarile sa nu fie pe masura.

Johnny Depp e cel mai profitabil actor de la Hollywood ceea ce face ca filmele in care apare sa fie asteptate cu sufletul la gura. The Lone Ranger ii aduce lui Depp inca o colaborare cu Gore Verbinski - a cincea - iar noua o ecranizare de anvergura a seriei western Calaretul Singuratic cu potential de multiple continuari. Daca va avea succes, desigur.

Finalul de an ne va servi felul doi din The Hobbit, intitulat Desolation of Smaug, care speram ca ne va dezvalui o imagine incantatoare a balaurului lui Tolkien, mare hot de aur piticesc spre care au plecat 13 dwarfi si-un hobbit anul acesta. Cale lunga pe care speram s-o netezim cu informatii calde in anul ce vine.


Cam atat din sfera filmelor de consum. La cele de mai sus s-ar adauga lista filmelor indie prezentate la Sundance si cea a filmelor care se vor lansa la Cannes 2013. dupa care noi vom astepta inca un an ca sa le vedem. Avem insa cu ce ne umple timpul.

13 comentarii:

  1. Pfuai, ce-o sa-ti mai sara trekkies in cap pentru "Star ***WARS***: Into Darkness" :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa te am de corector.. Daca n-am citit articolul de 7 ori si eroarea tot n-am sesizat-o..

      Ștergere
    2. Anytime! Oricum, la cata amaru' de articol, se mai intampla. Nice article, btw.
      Cheers! ;)

      Ștergere
    3. Gravity, dir. Alfonso Cuaron.

      Ștergere
    4. Da, Gravity l-am avut si pe lista anului 2012... Sa zicem ca ar fi al 26-lea :). Daca il termina Cuaron.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Ba e dar mi-a scazut interesul odata cu schimbarea regizorului..

      Ștergere
  3. Eu astept cu foarte mare nerabdare On the Road. Mi se pare ca sunt toate premisele pentru a fi un film foarte bun, desi am vazut ca nu-i foarte apreciat de critici.
    Despre World War Z (romanul) am auzit ca nu e povestea clasica, ci e mai degraba in genul Contagion decat Dawn of the Dead. Deci sper ca si filmul sa fie interesant. Nu cred ca ar fi acceptat Pitt rolul daca trebuie doar sa dea cu toporul in capul zombie-lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta sper si eu... romanul lui Max Brooks a cam revitalizat genul cand a aparut. Analizeaza schimbarile sociale produse de o asemenea plaga. Dar trailerul pare sa transmita ideea ca filmul e foarte traditional.. poate e un siretlic de marketing.

      Ștergere
  4. Chiar daca nu le astept eu, cred ca trebuie mentionate doua remake-uri horror, Evil Dead in regia lui Sam Raimi si Carrie jucata de Chloe Moretz.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Remake-uri interesante ce-i drept. Sa vedem ce au de zis regizorii... Insa nu-mi fac mari asteptari.. abia ce-am revazut Carrie. E la fel de fresh.

      Ștergere
  5. Ar mai fi si Mood Indigo ecranizare a romanului Spuma Zilelor. Regizorul Michel Gondry si distributia, printre care Romain Duris si Audrey Tautou, te lasa sa-ti inchipui cea mai buna ecranizare facuta vreodata...eu cel putin asa sper

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim de informatie. E fierbinte :). Spuma zilelor si Michel Gondry se pupa excelent.

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.