vineri, 26 octombrie 2012

Looper vs. Killer Joe


"Astăzi, Hollywood-ul vinde mereu acelaşi film, spectaculos, utopic şi degenerat în egală măsură, neutru în aparenţă, dar nociv în esenţă, bazat pe legătura dintre excitarea cognitivă a spectatorului şi satisfacerea acestui tip primar de răscolire".

Citez din lucrarea de licenţă a lui Vlad Dragomirescu, care face o analiză curajoasă a cinematografului de azi. Tînărul absolvent de regie (clasa profesorului Alexa Visarion) mai observă că în ciuda "schismei" istorice dintre filmul comercial şi cel de autor, "eroii negativi şi modelele" încep să se confunde "pentru că ne apropiem de momentul în care extremele acestui domeniu par să se atingă".

Unul din exemplele recente care ar susţine teza aceasta este Looper. Deşi are caracteristicile unui film de autor, fiind scris şi regizat de Rian Johnson, nu depăşeşte graniţele genului SF şi nu îl reîmprospătează, aşa cum a făcut-o, să zicem, The Moon sau Another Earth. Revista mea preferată, Little White Lies, chiar îi dedică vreo cîteva pagini în care RJ îşi prezintă un fel de decalog creativ ("Find the film as you go", "Know your genre", "Tell your own story", "Edit, edit...etc).

Scenariul este aproximativ în regulă (mai puţin fixaţia aia cu 30 de ani înainte, 30 de ani după). Ţinînd cont că e vorba de călătorii în timp, reuşeşte să fie clar (poate prea clar). "Personajele noastre principale nu au acces la călătoria în timp. Nu ştiu cum funcţionează - aşa că trebuie să gestioneze doar situaţia în care se găsesc. A fost deci doar o chestiune de cum să explicăm cît mai puţin şi să scăpăm aşa" zice Rian Johnson. Looper e Terminator, varianta cu copii mutanţi, cu puteri telekinetice (autorul chiar recunoaşte că a luat ca model primul Terminator).


La capitolul interpretare nu sunt surprize mari. Bruce Willis e Bruce Willis (aproape de rolul din 12 Monkeys). Joseph Gordon-Levitt e, din păcate, tot Bruce Willis (ajutat de "proteze faciale şi efecte CGI" pentru a semăna la fălci cu "dublura" sa mai în vîrstă). Mai apare Jeff Daniels într-un rol atipic de boss, care nu impresionează. M-a impresionat în schimb puştiul de 5 ani, Pierce Gagnon, viitorul "Rainmaker", dar la vîrsta asta putem vorbi doar de talent nativ.

Imaginea e cînd banală (ca de serial tv din anii '90), cînd clasa întîi (în anumite scene de la ferma frumoasei Emily Blunt). Dar pentru acele cîteva momente de graţie trebuie apreciaţi directorul de imagine şi departamentul de efecte speciale. Ceea ce, mă tem, e doar meşteşug. Infrastructură. Tehnică.

În rest, mă întreb, cu ce rămîn după două ore în sala de cinema?

Să nu credeţi că aştept de la fiecare film Revelaţia. Aştept să pătrund într-un univers imaginar distinct, original, aşa cum mi se întîmplă de pildă cu fiecare film semnat de Wes Anderson.

Camaradul Felix îmi scrie imediat după vizionarea Looper: "Gol şi nimic original. Fără suflet. Parcă majoritatea sunt aşa la cinema în ultima vreme. Lungit şi lăţit peste puterea spectatorului. Anapoda dozat. Filmat ca de tv. Cred ca era ok de ora tarzie pe un canal de tv. ca adormeam la jumate".

N-aş fi atît de dur, dar într-adevăr e "gol", artificial. Să recunoaştem că Looper este un pic peste standardul produselor care intră pe banda multiplexurilor. Însă trebuie oare să ne mulţumim doar cu  "un pic peste standard". Ajunge atît?

"Cinematografia de consum a ajuns o maşinărie care creează de la sine, iar tot ce iese din ea este devorat pe loc de către un public majoritar şi dependent de acest produs nociv. De ce nociv? Fiindcă violenţa, iresponsabilitatea, prostia, vulgaritatea, groaza sunt ingredientele care alcătuiesc acest gen de cinema. Sunt tot odată şi ingredientele care îl fac rentabil. Suntem (şi am fost mereu) în situaţia în care filmul ne schimbă modul de a percepe lumea din jur. Filmele hrănesc societatea cu idei şi concepte, schimbând-o. Aceasta la rândul ei schimbă filmele hrănindu-le cu realitatea ei palpabilă şi pe alocuri şocantă." mai spune Vlad Dragomirescu în lucrarea sa (m-am bucurat să găsesc vederi atît de pătrunzătoare la un tînăr de 22 de ani, chiar dacă nu sunt întrutotul de acord cu radicalismul lor; şi mai tare m-am bucurat să-i văd filmul de absolvire, Proprietara, pe care sper să-l putem proiecta curînd la Timişoara).

Violenţă este şi în Killer Joe, tot producţie americană, dar altă mîncare de peşte ("salată de ton", ca să fim precişi). Aparent, are ingredientele unui big-budget: un regizor consacrat - William Friedkin (Exorcistul, Filiera Franceză), un star frumuşel (Matthew McConaughey), scenariu scris de Tracy Letts (autorul piesei de teatru omonime). Dar Killer Joe are aerul, curajul şi poezia unui film independent.

 

Distribuţia este ireproşabilă: familia disfuncţională alcătuită din Emile Hirsch (Into the Wild), Juno Temple, Gina Gershon şi Thomas Haden Church (Sideways), autentici şi în acelaşi timp caricaturali. Iar McConaughey (da, acel McConaughey din The Wedding Planner care iniţial a aruncat scenariul la coş, considerîndu-l detestabil pe Joe; apoi a început să vadă umorul personajului său pe care îl nimereşte în stil mare) va depăşi toate prejudecăţile pe care le aveaţi despre el  (asta dacă nu aţi presimţit ceva în Lincoln Lawyer). Un hitman de gheaţă a cărui privire străpunge ("Your eyes hurt" îi spune juna Juno) şi care răbufneşte cu explozii de lavă fierbinte. Dar chiar şi în cele mai haotice momente, Joe /McC. controlează cu autoritate şarmantă spectacolul de răzbunare pe care cu tact îl pune în scenă.

Ce îl recomandă aşadar pe Killer Joe drept "cel mai bun film american din ultima vreme"?

Dialogurile care mustesc de haz, absurd şi je ne sais quoi? Scenografia casei-rulotă în care trăieşte familia? Străzile pustii ale tristului orăşel sudist? Regia inspirată şi proaspătă a veteranului Friedkin (77 ani) care mixează ca un alchimist drama domestică cu momente de comedie neagră (precum "aţa de la sacou " sau controversata "chicken scene")? Combinaţia molotov: şoc plus entertainment. Jocul ceas al actorilor? Deznodământul demenţial?

Sigur, toate cele de mai sus. Şi acel ceva în plus care lipseşte din Looper. Stratul secundar. Fabula în care punisher-ul Joe administrează solomonic sancţiunile. Satira socială, care pune în discuţie relaţiile din cadrul familiei moderne auto-distructive. Killer Joe surprinde egoismul, meschinăriile şi festele pe care şi le joacă oamenii în numele dragostei. Cred că eşecul familiei nu a fost niciunde mai clar ca aici. În sfîrşit, e povestea veche a omului care şi-o caută cu lumînarea. Dar ansamblul dirijat de Friedkin te loveşte ca un lucru cu totul nou şi asta e marca unui film adevărat, pe care scrie CULT.  


Dacă veţi trece peste momentele de violenţă uneori excesive dar nu gratuite (în State filmul e interzis celor sub 17 ani), Killer Joe vă va pocni direct în faţă cu putere şi fără milă. Aşa se simte, de obicei, adevărul.    

În mod normal, aceste două producţii n-ar fi trebuit tratate împreună. Ele au în comun doar meseria de hitman a protagonistului şi anul apariţiei. Le-am alăturat aici pentru că ilustrează cinemaul american actual în cele două dimensiuni distincte ale sale (industria de cinema şi filmul independent), oricît de mult ar părea că se confundă ele cîteodată. Perfecţiunea tehnică şi artificialitatea unui Looper, care din păcate nu se distinge consistent de produsele de serie vs. un mic film mare ca şi Killer Joe. Lucruri bune şi proaste vin din ambele direcţii. Îmi place să fiu surprins.

În fine, mi-am reamintit cu această ocazie să nu mai pun semnul de echivalenţă între cinematograful american şi Hollywood.
  

9 comentarii:

  1. imi mentin parerea despre Looper. e una din marile dezamagiri recente. ma intreb cum poate sa aiba atatea reviews bune si nota asa mare ?!? si Joseph Leonard Gordon-Levitt incepe sa dezamageasca. bun actor dar daca te amesteci cu robotzii, te mananca rugina. cat despre Vlad Dragomirescu - nu consider ca merita citat. cand lumea stie ce se intampla dar prefera calea simpla, nu cred ca e de vina vanzatorul - vina apartine in cea mai mare proportie cumparatorului. si cred ca mitul si hrana monstrului Hollywood e exact atentia exagerata care i se ofera. lumea e in cautare de superlative. societatea iti spune ca cel mai bun lucru pentru tine e cel mai bun si pt altcineva. o criza crunta de identitate a cetateanului - a publicului larg - o criza care se reflecta si in entertainment. arta ramane la fel. daca o cauti, o gasesti. despre killer joe - merita scris si vorbit.

    RăspundețiȘtergere
  2. ar trebui explicat mai des si mai in amanunt de ce cinematografia americana nu e sinonima cu productia Hollywood. de ce un John Cassavetes si multi altii atarna mai greu in balanta. dar cred ca e mai fascinant sa fie o descoperire individuala :)

    RăspundețiȘtergere
  3. E tarziu si n-o sa intru intr-o polemica pe tema superlativelor insa in ce ma priveste lucrurile stau exact invers. Looper nu e "cel mai bun" SF din ultima vreme insa e mult peste nivelul actual al productiilor Hollywoodiene iar Killer Joe a fost atat de rece si pervers pana a devenit realmente detestabil in final. Poate exact asta e reactia naturala pe care trebuia s-o am. Dar as fi vrut mai multas poezie de genul "your eyes hurt". Asa ca nu-l consider "cel mai bun film american din ultima vreme". Nici macar nu am unul care sa poarte asemenea etichete. Ah.. iar Looper nu mi s-a parut de loc gol, artificial ba chiar m-a emotionat un pic la final.. Si chiar daca am recunoscut o gramada de referinte si influente deja verficate nu m-a deranjat absolut deloc.. Am apreciat fiecare minut al sau.

    RăspundețiȘtergere
  4. dc nu te-a impresionat trailerul ala de viata pe fastforward in care cei 30 de ani s-au derulat in 2 minute, atunci...

    RăspundețiȘtergere
  5. richie: fiecare cu gusturile lui. celor care le-a placut Looper se afla in targetul de spectatori vizat de producator. ceilalti nu. cateodata mi se pare ca te lasi purtat si uiti ca e entertainment - nu arta. putem discuta despre Looper cand ne vedem insa cred ca Lucian a atins un nerv dureros aici si a atacat o problema care trebuie discutata. problema nu e Looper in sine - e calitatea cazuta prea jos a filmelor comerciale hollywoodiene mai recent si reprezentarea sf-ului in mainstream. daca nu esti de acord cu asta, poate ca aduci contra-argumente. povestea cu superlativele era o ironie sociala. ca si transformarea aproape exclusiva a genului manstream sf in filme "cu eroi". chiar nu simti nicio problema aici in monopol, in lipsa de varietate sau cerinta de varietate ?

    RăspundețiȘtergere
  6. gigixy: nush frate, k nu am apreciat panarama aia incompleta si fusharita de fictiune. ca sf nu era. e looper sf cu viziunea aia obosita despre viitor ?! e sf pt cei care au auzit prima oara de ideile din el. stii vorba aia, k multi zic la chestii din realitat3 "bai - e abstract!" sau "bai - asta e Sefee !!". asa ca sf-ul e relativ. multi de la tara se emotioneaza cand vad o banana si multe fete plang la concert banica jr.

    RăspundețiȘtergere
  7. richie: mai adaug ca violenta gratuita ( si penibila ), reciclarea dureroasa si flagranta de idei si lipsa de umor, ca sa nu mai vorbim de lipsa absoluta de substanta ( bine ! e entertainment - dar nici chiar asa ! ) bantuie cinematografele in ultima vreme. si un spectator orb o poate vedea. sau auzi.

    RăspundețiȘtergere
  8. richie: nu o sa mai continui peste postul asta insa vroiam sa discutam si de felul in care afecteaza/atinge un film spectatorul. sa produci doar emotii e pura sarlatanie. e simplu si eficient. aduce banul in caciula. nu crezi ca cinematograful ar trebui, ca orice alta forma de arta/entertainment sa mai lase si altceva ? sa le zicem sentimente, ganduri, amintiri ? nu am viziuni artistice despre cinematograful popular dar prea s-a redus treaba la popcorn si soda. capitalismul duce printre altele la o crasa lipsa de responsabilitate din partea creatorilor. si asta nu e din carti - o invatam si simtim pe pielea noastra.

    --- the end.

    RăspundețiȘtergere
  9. @richie:

    pai asta ziceam si eu: ca e peste standard

    dar ajunge? asta e intrebarea

    adica iti imaginezi ca peste 30 de ani o sa ramai cu Looper din anii astia?

    ma indoiesc

    sau daca e asa, nu stiu de ce ne mai chinuim sa scriem recenzii
    pentru ca putem sa scriem una si buna (si apoi sa modificam doar numele actorilor)

    desigur, fiecare cu gusturile sale

    one man's meat another man's poison samd

    dar hai sa nu ne temem de polemica

    diferenta asta de opinii ar putea fi oportunitatea de a incepe o dezbatere despre "responsabilitatea filmului" de exemplu, cum zice Waka, despre directiile cinematografului actual, despre asteptarile noastre vizavi de cinema etc


    @waka

    multumesc de argumente

    si m-as bucura daca si "partea adversa" ar da un pic zoom out de la Looper, care era doar un pretext aici si ar vedea problema de sus, in ansamblul ei

    cinemaul mainstream e clar idiotizant, dar chiar nu putem sa-i imputam nimic? nu putem sa-i cerem nimic?

    e clar, studiourile ofera exact ce vrea poporu, dar sa nu uitam ca gusturile se formeaza si conteaza si ce-i dai poporului

    daca il hranesti numai cu laturi, nachos si cola, crezi ca va mai cere coq au vin sau tiramisu?

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.