sâmbătă, 29 septembrie 2012
Compliance (2012)
Partea cea mai bulversanta la un film de genul Compliance e sa afli ca e bazat pe evenimente reale. Mai mult decat atat, ca nu doar se inspira din ele, ci chiar le reproduce cu destul de multa acuratete. Filmul m-a absorbit insa intr-o asemenea masura incat abia pe la jumatatea lui mi-am amintit acest detaliu constatand ca nu e vorba de o fictiune care-mi insulta inteligenta ci de o exemplificare destul de precisa a felului in care psihicul uman poate fi abuzat. Mi-a amintit apoi de toate filmele cu subiect asemanator in care descopeream cat de cruda si de fragila e mintea oamenilor. Efectul a fost ca m-a calcat pe nervi si mi-a insuflat un sentiment de superioritate. Nicicum nu as accepta ca pus in situatii similare as putea sa ma comport in felul acela. Iar asta e un gand periculos de arogant.
Avem, asadar, de-a face cu o drama psihologica indie scrisa si regizata de Craig Zobel, care supune atentiei ideea farselor la telefon, dar nu de tipul celor din repertoriul lui Buzdugan sau pe care le faceam noi cand eram pustani, ci unele mult mai perverse petrecute in Statele Unite in perioada 1992-2004. Vreme de peste un deceniu una (sau mai multe persoane anonime) au sunat la fast-food-uri sau magazine din mici orasele unde, pretinzand ca sunt politisti, acuzau o angajata de furt cerand managerului de magazin s-o retina si chiar sa efectueze perchezitii corporale. Compliance reda intr-un mod ce ar putea fi catalogat drept controversat un caz din 2004 care s-a lasat cu umilinte si agresiuni sexuale asupra unei fete de 19 ani, totul la sugestia unei persoane aflata la capatul unei linii de telefon. Aiureli? Departe de asa ceva.
In mijlocul intregii povesti se afla Sandra (Ann Dowd), managera unui restaurant dintr-un lant de fast-food. Femeia e deja stresata de la prima ora: cineva a uitat frigiderul deschis si marfa de 15.000 de $ s-a stricat. Asa ca in cea mai aglomerata zi a saptamanii restaurantul va functiona haotic. Mai mult se asteapta in curand la o inspectie. Cu atatea pe cap e de inteles ca in momentul in care telefonul suna si cineva se prezinta drept ofiterul Daniels, femeia sa fie dornica de cooperare pentru a rezolva cat mai repede problema si a-si vedea de treburi. Problema e insa complicata: vocea acuza de furt o angajata blonda de la tejghea - descrierea indicand-o pe Becky (Dreama Walker) - si propune o rezolvare simpla pentru eliminarea banuielii: perchezitia.
Un lucru inteligent il face Zobel prin dezvaluirea identitatii farsorului inca din prima treime a filmului. E un barbat obisnuit, cu blutooth in urechi, schitand intr-un caiet detaliile importante pentru a mentine farsa credibila. Cunoastem deci ca e o farsa si ne vine greu sa acceptam nivelul de docilitate pe care il ating victimele sale. Pozitia de voyeur ne pune intr-o situatie inconfortabila. Excitatia pe care situatia i-o produce farsorului il face vrednic de dispret. E usor de observat ca vorbitul la telefon e ceva natural pentru el. E permanent in control, are un raspuns pentru orice, indiferent cine e la capatul liniei. Folosind un ton cand autoritar cand intelegator, omul isi manipuleaza victimele cum vrea el, rezultatul fiind ca in decurs de cateva ore Becky trece prin cele mai abjecte umilinte la care poate fi supusa o femeie.
Din siguranta unui fotoliu de cinema alarmele care bazaie in toata constructia logica a unei asemenea farse sunt asurzitoare. Dar Sandra pare sa nu le auda sau dintr-un respect exagerat fata de vocea autoritatii sa le ignore. Daca vocea spune s-o perchezitioneze pe angajata ei, o perchezitioneaza. Daca vocea cere s-o retina, o retine. Daca vocea cere s-o dezbrace, o dezbraca. Daca vocea cere sa fie pazita, o pazeste. Intr-o clipa orice prezumtie de nevinovatie dispare iar Becky e tratata ca un detinut de drept comun. Telefonul retinut, hainele puse in punga, “cavitatile” inspectate. Fara nici o dovada, doar pe baza unei suspiciuni si a unei voci extrem de convingatoare. Pare ridicol, stupid, imposibil, dar cert e ca in realitate s-au depistat aproape 70 de cazuri de diverse gravitati. Dorinta de a te conforma e una din explicatii si provine din conditionarea noastre sociala pornita de pe bancile scolii. O alta ar fi teama de autoritati (politie, armata) care se traduce prin a “sta deoparte de probleme”. Asemenea cazuri pot suspenda “judecata mai buna.” Cea mai disturbanta insa ar fi ca in orice om exista o inclinatie spre perversitate. La asta merita reflectat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ai lucrat ceva la articolul asta, e foarte bine scris :D
RăspundețiȘtergereMultam de apreciere. Am lucrat ceva, desi nu intentionam initial sa ma intind atat. Sper ca si filmul sa aduca satisfactii.
Ștergere