vineri, 6 iulie 2012
Un autobuz a intrat în Teatru. Sau viceversa.
TEATRU MOBIL OPREŞTE LA TIMIŞOARA. ACUM!!!
Unora le place teatrul. Sau, mai precis, ideea de mers la teatru. Care a devenit un ritual monden, în cîţiva paşi: 1. te afişezi pe Corso asortat cu fularul /eşarfa de duminică, frezat-parfumat-apretat, 2. intri cu emoţie de bacalaureat în clădirea-mamut din centru (o ştiţi, aia cu balconul din 89), 3. ocupi o lojă în care te manifeşti plenar (la telefon) ca să te vadă/audă lumea (că oricum de-aia ai venit) 4. apoi aştepţi să ţi se presteze serviciul pentru care ai achiziţionat bilet, 5. rîzi zgomotos de toţi banii (dacă scrie pe afiş că e comedie) sau caşti la fel de zgomotos dacă e prea "existenţială" ("pff! ce ţapă! am crezut că e cu Mălăiele"), 6. la sfîrşit musai aplauzi, pentru că aşa e frumos, chiar dacă n-ai înţeles nimic, 7a. aplauzi cu atît mai tare cu cît numele actorilor sunt mai sonore, care ţi-au făcut un hatîr şi au venit pe un "meleon" biletul, 7b. uneori, cu cît e piesa mai proastă cu atît ovaţiile-în-picioare ţin inexplicabil mai mult, pentru că publicul timişorean e civilizat şi fin, nu-i aşa? Şi snob, aş adăuga.
Poate am exagerat puţin (sunt convins că sunt şi destui spectatori sinceri). Cert e că mie-mi vine tot mai greu să mă apropii de teatrul instituţionalizat. Am ajuns să consumăm teatru, aşa cum consumăm, de pildă, sushi. Nu prea ştim cu ce se mănîncă, dar e de bon-ton. Nu ne place neapărat, dar dacă ni-l permitem...
Slavă zeiţei Thalia, care ne-a trimis zilele astea şi altfel de teatru. Un teatru care te ia pe sus. Care te mişcă. Literalmente. Un autobuz alimentat de Grolsch opreşte în staţiile din centrul Timişoarei. Podeaua autobuzului se transformă în scenă mobilă. Nu are controlor, dar nici sufleur. Între 5 şi 8 iulie vor fi mici spectacole pentru fiecare staţie. "Mici alambicuri dramatice" extrase din “Asta-i tinereţea noastra” de Kenneth Lornegan. Orarul şi traseul precis al vehiculului teatral e aici. Nu-i cunosc pe toţi actorii din distribuţie, dar ştiu că vreau să-l revăd pe Paul Ipate (Hîrtia va fi albastră, California Dreamin, Portertul Luptătorului la Tinereţe, Visul lui Adalbert etc)
Unora s-ar putea să li se pară un experiment "hipsteresc", însă genul ăsta de teatru e mai aproape de teatrul din Grecia Antică, de teatrul din timpul încă "tînărului" Will sau de "commedia dell'arte". Pentru că e un TEATRU CARE IESE ÎN STRADĂ. Care îndrăzneşte. În teatrul mobil eşti la cîţiva centimetri de actori. Deci nici tu, nici actorii nu puteţi mima emoţia. E un teatru care nu are alte bariere decît semaforul şi...spectatorul (adică deschiderea lui). Se zice că după femei şi după tramvai nu trebuie să fugi niciodată. Eu voi fugi după autobuzul "experimentaliştilor". Vedeţi, într-un fel, şi eu sunt snob.
PS. Autobuzul circulă fără bilete RATT sau de alt fel (dar puteţi rezerva scaun AICI).
Unora le place teatrul. Sau, mai precis, ideea de mers la teatru. Care a devenit un ritual monden, în cîţiva paşi: 1. te afişezi pe Corso asortat cu fularul /eşarfa de duminică, frezat-parfumat-apretat, 2. intri cu emoţie de bacalaureat în clădirea-mamut din centru (o ştiţi, aia cu balconul din 89), 3. ocupi o lojă în care te manifeşti plenar (la telefon) ca să te vadă/audă lumea (că oricum de-aia ai venit) 4. apoi aştepţi să ţi se presteze serviciul pentru care ai achiziţionat bilet, 5. rîzi zgomotos de toţi banii (dacă scrie pe afiş că e comedie) sau caşti la fel de zgomotos dacă e prea "existenţială" ("pff! ce ţapă! am crezut că e cu Mălăiele"), 6. la sfîrşit musai aplauzi, pentru că aşa e frumos, chiar dacă n-ai înţeles nimic, 7a. aplauzi cu atît mai tare cu cît numele actorilor sunt mai sonore, care ţi-au făcut un hatîr şi au venit pe un "meleon" biletul, 7b. uneori, cu cît e piesa mai proastă cu atît ovaţiile-în-picioare ţin inexplicabil mai mult, pentru că publicul timişorean e civilizat şi fin, nu-i aşa? Şi snob, aş adăuga.
Poate am exagerat puţin (sunt convins că sunt şi destui spectatori sinceri). Cert e că mie-mi vine tot mai greu să mă apropii de teatrul instituţionalizat. Am ajuns să consumăm teatru, aşa cum consumăm, de pildă, sushi. Nu prea ştim cu ce se mănîncă, dar e de bon-ton. Nu ne place neapărat, dar dacă ni-l permitem...
Slavă zeiţei Thalia, care ne-a trimis zilele astea şi altfel de teatru. Un teatru care te ia pe sus. Care te mişcă. Literalmente. Un autobuz alimentat de Grolsch opreşte în staţiile din centrul Timişoarei. Podeaua autobuzului se transformă în scenă mobilă. Nu are controlor, dar nici sufleur. Între 5 şi 8 iulie vor fi mici spectacole pentru fiecare staţie. "Mici alambicuri dramatice" extrase din “Asta-i tinereţea noastra” de Kenneth Lornegan. Orarul şi traseul precis al vehiculului teatral e aici. Nu-i cunosc pe toţi actorii din distribuţie, dar ştiu că vreau să-l revăd pe Paul Ipate (Hîrtia va fi albastră, California Dreamin, Portertul Luptătorului la Tinereţe, Visul lui Adalbert etc)
Unora s-ar putea să li se pară un experiment "hipsteresc", însă genul ăsta de teatru e mai aproape de teatrul din Grecia Antică, de teatrul din timpul încă "tînărului" Will sau de "commedia dell'arte". Pentru că e un TEATRU CARE IESE ÎN STRADĂ. Care îndrăzneşte. În teatrul mobil eşti la cîţiva centimetri de actori. Deci nici tu, nici actorii nu puteţi mima emoţia. E un teatru care nu are alte bariere decît semaforul şi...spectatorul (adică deschiderea lui). Se zice că după femei şi după tramvai nu trebuie să fugi niciodată. Eu voi fugi după autobuzul "experimentaliştilor". Vedeţi, într-un fel, şi eu sunt snob.
PS. Autobuzul circulă fără bilete RATT sau de alt fel (dar puteţi rezerva scaun AICI).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Bine faci, sa nu cumva sa fugi dupa tramvai, sa nu patesti ca si Gaudi sau Labis. Mai bine fugi dupa fete.
RăspundețiȘtergere