luni, 30 iulie 2012

Timisoara hai la film

Intre 31 iulie - 5 august Timisoara gazduieste Caravana de film in aer liber Metropolis. Vom avea astfel ocazia sa testam Parcul Rozelor in materie de loc outdoor pentru proiectii de film la calitate ceva mai inalta decat am vazut pana acum in P-ta Unirii, P-ta Traian sau Gradina de Vara Capitol. Intrarea e libera, filmele sunt mult diferite si poate mai interesante decat oferta de mall iar programul e mai jos.




1. IUBIRE PERSANĂ – MARȚI, 21:30 (regia Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud, regizorii succesului international Persepolis – Franța, 2011), cu Mathieu Amalric, Maria de Medeiros, Isabella Rossellini, Jamel Debbouze.


2. BĂIATUL CU BICICLETA – MIERCURI, 21:30 (regia Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne – Franța, 2011), cu Cécile De France, Thomas Doret, Jérémie Renier. Câștigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes 2011, nominalizat la Premiile César 2012 pentru cel mai bun film străin și la Globurile de Aur 2012.

3. VÂNĂTORII DE CAPETE – JOI, 21:30 (regia Morten Tyldum – Norvegia, 2011).


4. PERFECT SENSE – VINERI, 21:30 (regia David Mackenzie - UK, Suedia, 2011), cu Ewan McGregor Eva Green. În selecție oficială la Sundance 2011.


5. TATĂL FANTOMĂ – VINERI, SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ, 23:30 (regia Lucian Georgescu - România, 2011), cu Marcel Iureș, Mihaela Sîrbu. După un scenariu al lui Barry Gifford, autorul lui Wild at Heart și Lost Highway (r. David Lynch). În competitia Festivalului de Film de la Montreal.


6. XINGU – ÎN INIMA AMAZONULUI - Avanpremieră natională – SÂMBĂTĂ, 21:30 (regia Cao Hamburger – Brazilia, 2012), cu João Miguel, Felipe Camargo, Caio Blat.


7. ZARAFA – Avanpremieră natională – DUMINICĂ, 21:30 (regia Rémi Bezançon și Jean-Christophe Lie  Franța, 2012). Cu vocile lui Simon Abkarian (Persepolis, Casino Royale), Vernon Dobtcheff (Before Sunset, Numele trandafirului).






Trailerul zilei: Cloud Atlas


Intotdeauna sunt entuziasmat in fata oricarui nou proiect care-i are atasati pe fratii Wachowski, chiar daca ultimele realizari nu au avut acelasi impact ca si Bound sau The Matrix. Prin urmare am o curiozitate bolnavicioasa pentru Cloud Atlas, ecranizarea unui roman din 2004 al lui David Mitchell pusa la cale impreuna cu germanul Tom Tykwer (Run Lola Run). Filmul asta e descris ca o poveste multistratificata, transpusa peste mai multe perioade temporale cu o serie de personaje care se reintalnesc intr-o maniera ce aminteste de The Fountain al lui Aronofski. Ideea centrala a filmului e felul in care actiunile si consecintele vietilor individuale isi gasesc ecou si se influenteaza intre ele in prezent, trecut si viitor. Cei trei co-regizori si co-scenaristi marturiseau ca si-au dorit sa faca un film amplu ca desfasurare dar relevant si ca dimensiune umana, care sa adune laolalta mai multe genuri (drama, romance, action, mystery) dar si sa contina un substrat politic si filozofic. Visul lor parea imposibil pana au dat peste cartea lui Mitchell. Faptul ca e o poveste atat de densa si de complexa a facut imposibila sarcina de a pune intr-un trailer normal suficiente detalii cat sa priceapa audienta despre ce anume va fi vorba. Ca urmare, trailerul la Cloud Atlas are 6 minute. Chestiile juicy incep dupa minutul 2, dar nu sariti pentru ca Tom Hanks, Halle Berry, Jim Broadbent, Hugo Weaving, Jim Sturgess, Ben Whishaw, James D’Arcy, Susan Sarandon si Hugh Grant sunt in acest carusel vizual.



comentariu al regizorilor Tom Tykwer, Andy si Lana Wachowski


duminică, 29 iulie 2012

Savages (2012)

rating: Brainwash

Că Oliver Stone a cam uitat cum se fac filme grele și bune s-a văzut cu ochiul liber de pe la Alexander încoace. S-au dus vremurile în care numele lui era echivalent cu filme-cult, gen Natural Born Killers sau Platoon. Vremurile în care punea degetul pe cele mai usturătoare răni din istoria recentă a Americii, în filme ca JFK, Nixon sau Born on the 4th of July, și răscolea adevăruri controversate.


Deși nelipsite de nume mari în distribuție, filmele lui din ultimii ani au, aproape fără excepție, carențe serioase la capitolul ”lipici”. Adică nu reușesc să te prindă și să te țină acolo, aproape de ecran, cu toate simțurile înăuntrul poveștii. Iar din păcate Savages, ultimul film marca Stone, confirmă faptul că reputația de Regizor cu majusculă e pusă tot mai evident sub semnul întrebării. Motivele sunt multiple. 


Primul se vede de la distanță: povestea spusă de zeci de ori înainte a rivalității dintre niște producători mai mici și niște producători mai mari de droguri. Rivalitate soldată cu răpirea unei domnișoare și cu acțiunile de recuperare/salvare ale celor doi iubiți ai ei. Clișeu și supă reîncălzită cât încape.


În plus, Savages are un rol principal jucat cu aer de debutantă de Blake Lively. Scuze celor care îi urmăresc fascinați traseul monden prin tabloide și care i-au pus eticheta de ”tânără speranță” sau ceva de genul, însă în Savages, domnișoara e taaare slăbuță. Nici cei doi iubiți care o împart frățește - Aaron Johnson și Taylor Kitsch - nu reușesc să pună pe ecran un joc care iese în evidență. Pe de o parte, Stone nu face economie la arătat oameni în slip de baie și angajați scene de amor ca cea de mai jos (abia trece un sfert de oră din film și Ms. Lively a și performat cu amândoi susnumiții, relativ explicit, câte o scenă fierbinte). Dar deși toți trei arată excelent bronzați, flendurându-se pe plajele californiene cu pătrățelele pe abdomen și tot tacâmul, treaba asta nu poate scoate filmul dintr-o tristă mediocritate. 



Scenele care îți amintesc că, totuși, nu e un film de categoria a doua și în spatele camerei stă cineva care a mai regizat și altceva decât videoclipuri de duzină sunt cele în care apare Benicio del Toro. Pe post de bad guy absolut, el taie, spânzură și împușcă în cap cu elan maladiv. E diabolic, te face să îl detești etc. Dar îți și rămâne clar definit în minte pentru cum reușește să creioneze un personaj altfel clișeizat - ”mexicanul care ucide cu sânge rece în numele unui cartel de droguri”. Deși cu o prestație care sclipește pe alocuri, Salma Hayek - în rolul unei matroane mexicane care face cei mai fioroși bandiți să stea cu capul plecat când își ridică vocea - e condamnată să facă și ea, până la urmă, un rol destul de slăbuț. Iar asta din cauza scenariului. Care nu se poate hotărî dacă să adopte un ton grav-dramatic sau ușurel-haios. 




Zâmbetele ocazionale pe care ți le stârnește modul în care cele două tabere - gringos și mexicani - se numesc reciproc ”savages” nu se potrivește defel cu plânsetele pe bune ale lui Blake Lively, în calitate de ostatică luată de cartelul traficant de droguri. Iar cireașa de pe tot tortul ăsta răsuflat e finalul. Cu două opțiuni (ambele relativ happy și relativ neverosimile), de parcă regizorul nu s-ar fi putut hotărî dacă să o ia rău de tot prin bălării sau numai puțin. 

vineri, 27 iulie 2012

Danny Boyle's Olympic Tempest

"Daca aveti planuri deseara, anulati-le." Asa spunea un voluntar care a participat la repetitiile cu public ale festivitatii de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Ceremonia pusa in scena de renumitul regizor Danny Boyle (Trainspotting, Slumdog Millionaire, 127 Hours) este intitulata Isles of Wonder, nume provenind din discursul lui Caliban rostit in Furtuna de W. Shakespeare. Va fi o revizitare supra-realista a istoriei si culturii britanice, pornind de la trecutul pastoral si pana in prezent. Extravaganta anunta o scena impresionanta, cu iarba naturala, pluguri, 10.000 de figuranti si multe, multe animale, inclusiv 70 de oi. O replica a turnului Glastonbury Tor si un clopot imens vor strajui cele doua capete ale stadionului. "We're trying to make you feel like you're watching a live film being made," dezvaluie regizorul britanic lasand sa se-nteleaga ca jubileul olimpic va fi deopotriva jucaus si anarhic. Spectacolul ale carui costuri se anunta pe la 27 milioane lire si care va fi se pare urmarit de aprox 1 miliard de oameni incepe la ora 23. Din fericire la filmul acesta nu e nevoie de rezervari.


Animatie - Merci Satan.





( ^inca o tura de "am vazut - mi-a placut !" si va recomand la rubrica asta )


joi, 26 iulie 2012

Siri goes to Hollywood

Siri, asistenta personala integrata de Apple in telefoanele Iphone 4S, isi face reclama mai nou cu lumea buna de pe la Hollywood. In 4 clipuri de 30 de secunde il ajuta pe Marty Scorsese sa-si organizeze aglomeratul program in timpul unei calatorii cu taxi (driver?), pe John Malkovich sa iasa in oras, pe Samuel L. Jackson sa aranjeze o serata romantica sau pe frumusica Zooey Deschanel sa-si inceapa ziua.










miercuri, 25 iulie 2012

Independenţa României

CENTENARUL 

Peste o lună şi cîteva zile se împlinesc 100 de ani de la premiera celei dintîi producţii cinematografice româneşti: Independenţa României (Războiul Româno-Ruso-Turc 1877). Ştiţi deja istoria filmului, cei care aţi văzut Restul e tăcere (de Nae Caranfil, 2008).  Amănunte şi poze se găsesc şi pe Wikipedia. Anul acesta, la TIFF, filmul a avut parte de o vizionare şi un rescoring făcut de Dubase şi Leizaboy (membri Anonim TM). Toată isprava se poate vedea şi auzi aici:


The Independence of Romania (1912) from Lenny Oplasma on Vimeo.


Regia & montajul: Aristide Demetriade

Scenariu: Petre Liciu
               Aristide Demetriade
               Constantin Notarra

Distribuţie:    Aristide Demetriade
                    Aristizza Romanescu             
                    Constantin Notarra
                    J. Metaxa-Doro
                    şi 80.000 de figuranţi, zice Wiki
                    (cifră umflată cred ca la luptele cu turcii)

Buget:  400.000 lei

O singură copie a filmului a supravieţuit unui incendiu din 1917

marți, 24 iulie 2012

Cavalerul Negru: Joker renaşte

CELE DOUĂ AURORE

În urmă cu 4 ani, tot la sfîrşitul lui iulie, scriam : "cînd priveşti la Joker, priveşti în hăul Răului. Societatea are reguli. Mafia are reguli. Joker n-are. Planul lui e să distrugă planurile celorlalţi. Într-un fel, The Dark Knight conţine un mesaj subversiv şi foarte actual despre violenţă şi terorism. Răutatea lui Joker e contagioasă. El scoate răul din ceilalţi."
A reuşit să-l scoată şi în lumea reală, prin masacrul de la premiera The Dark Knight Rises din suburbia Aurora de lîngă Denver (Colorado). Oameni plini de sînge, tîrîndu-se pe podea, în cinema (şi nu doar pe ecranul din sală). Nu întîmplător, cînd au început împuşcăturile, mulţi spectatori au crezut că fac parte din film. Îndrăznesc să afirm că şi autorul carnagiului a confundat universul-cinema cu cel real, îmbătat de ideea că el ESTE (şi nu doar joacă rolul lui) Joker. 

Avem aici "expresia unui spirit superficial, dezabuzat, nihilist, susţinut de dispariţia marilor orizonturi de sens. Atunci cînd nu mai credem în nimic, se dezlănţuie jocul pur al semnelor care se întorc asupra lor înseşi într-o circularitate fără sfîrşit" (Lipovetsky & Serroy: Ecranul Global, Polirom, 2008).  

E simbolic faptul că atentatul s-a produs la cinema, "violînd acest loc inocent (SIC!) şi dătător de speranţă" (zice regizorul Christopher Nolan după tragedie). "Cinematograful s-a strecurat în existenţa concretă a oamenilor, în genele cotidianului nostru. Truffaut spunea că cinematograful îi este superior vieţii. Oscar Wilde îi dă dreptate: în epoca hipermodernă, viaţa a ajuns să imite cinematograful" (tot Ecranul Global). 

În nebunia lui extremă, Joker vroia să demonstreze că oamenii, de fapt, nu sunt prea civilizaţi. Că e numai o spoială, o haina, de care ne dezbrăcăm foarte uşor (dacă suntem stimulaţi corespunzător). Joker urmărea să nu te simţi niciunde în siguranţă. Şi nu vorbim doar de Gotham aici.

Poate că veţi merge şi voi la noul Batman. Poate că veţi rîde şi veţi face glume. Chiar şi din alea macabre ("dacă vine Joker? HaHaHa)". Normal, why so serious...Dar în adîncul minţii voastre, se va fi strecurat deja posibilitatea că un nebun cu puşca ar putea să coboare "din ecran" în sală.

În Aurora, după ce Viorel/Cristi Puiu execută patru oameni cu care avea el nişte socoteli, merge şi după fosta nevastă într-un magazin de haine. Timp de vreo cinci minute se ceartă cu vînzătoarele şi crezi că, dintr-un moment într-altul va scoate puşca şi le va lichida şi pe ele. Cînd am auzit de poliţistul care a deschis focul la coafor, omorînd şi rănind oameni care n-au avut nicio treabă cu familia lui, mi-am amintit automat de Aurora

Şi încă o întrebare, cam cinică: credeţi că atentatul din Aurora va creşte hype-ul şi implicit încasările filmului? Io zic că dimpotrivă, va suferi la box-office (dar probabil vor creşte vînzările pe DVD). 

Am ajuns în punctul în care nu mai ştim exact unde începe filmul şi unde se sfîrşeşte viaţa.


Psihologia Cavalerului Intunecat

Avand in vedere ca o mare parte dintre cinefili vor merge saptamana asta la The Dark Knight Rises ii invitam sa priveasca putin in spatele mastii Cavalerului Intunecat pentru a descoperi psihologia acestuit personaj supererou. E important de distins faptul ca Bruce Wayne, desi la suprafata apare ca acelasi tip de miliardar playboy caruia ii plac masinile si gadgeturile ca si lui Stark/Iron Man, pastreaza o diferenta clara in materie de motivatie personala pentru care isi pune masca si lupta cu infractorii. In acelasi timp, in universul fictional Gotham City, aproape fiecare dintre marii villain-i sunt oglinzi ale lui Batman, fie ca vorbim de Two Face sau de Joker. De urmarit... luati-o ca o recapitulare a primelor doua filme ale lui Nolan.


luni, 23 iulie 2012

Wild Bill (2011)

rating: Brainwash

Din puzderia de drame infractionale britanice de productie recenta o nota distincta face Wild Bill, debutul regizoral al lui Dexter Fletcher ce aduce un iz de western urban obisnuitelor povesti de cartier moderne. E un film despre un tata iesit din puscarie dupa o pedeapsa de 8 ani ce incearca sa-si reia viata din punctul in care legea i-a suspendat-o. Sarcina nu e deloc simpla din mai multe considerente. In primul rand nevasta i s-a carat in Spania iar cei doi copii au ramas de capul lor. Bill (Charlie Creed-Miles) e astfel intampinat de pustiul Jimmy, care la 11 ani abia daca-si aminteste de el, si de mult indarjitul Dean, ajuns de nevoie cap de familie. Omul e insa un strain pentru ei si prezenta lui nu e deloc dorita dar cum autoritatile isi arata subit interesul pentru soarta lui si a familiei sale, copii trebuie sa figureze in grija cuiva - parinte sau Stat. Iar Bill are la randul sau nevoie de o ancora de responsabilitate pentru a nu mai aluneca pe panta infractionala.



Prin urmare filmul lui Fletcher se doreste o cale spre izbavire a “nebunului” Bill, urmarind sa-i testeze hotararea afirmatiei facute in debut de a nu se mai intoarce niciodata la zdup. Doar ca pentru un fost puscarias e greu sa se joace de-a tata mai ales cand are o reputatie de bataus feroce in cartier. Legaturile cu lumea interlopa se reinnoada repede si doar amenintarea serviciilor sociale, care vegheaza felul in care reaparutul tata isi indeplineste rolul, il forteaza la asumarea unei decizii corecte. Nu-si poate abandona copiii a doua oara. Din pacate, atunci cand unul apuca calea cea lunga si corecta, altul o apuca pe cea gresita. Mezinul Jimmy e atras de banda locala de nelegiuiti (Andy Serkis are o aparitie pe post de gangster elegant) si transformat fara voia lui in curier. Ii revine tatalui sau sarcina de a-l scoate din belea si a-l scuti de repetarea greselilor sale.

Wild Bill s-a dovedit satisfacator din cel putin trei considerente: modul in care reuseste sa evite cliseele genului, dialogul east-end londonez si dimeniune umana a relatiei tata-fiu, ilustrata foarte bine in cele doua ipostaze, cu dinamica diferita dar si un neasteptat substrat emotional. Cei doi actori-copii sunt excelent distribuiti si manuiti de un regizor competent. Muzica in schimb nu e deloc originala, formata din cliseul geografic The Clash plus niste alternative rock si ceva Chase and Status pentru momente picante. Finalul in schimb e traditional western: o confruntare cel bun vs cei rai din care nu stii cine va scapa mai vatamat.

Comedians in Cars Getting Coffee

Pentru fanii Seinfel si Larry David, noul serial "despre nimic" se numeste Comedians in Cars Getting Coffee. A debutat on-line, cum altfel decat cu un episod cu cei doi comedianti, servind o cafea si pierzand vremea cu folos.




Din trailer se poate insa observa ca Jerry va avea si alti 'invitati' carismatici.

sâmbătă, 21 iulie 2012

Trailerul zilei: MAN OF STEEL (teaser)



In the pantheon of superheroes, Superman is the most recognized and revered character of all time. Cred ca nu mai e nevoie de cuvinte in plus. Povestea lui Clark Kent e arhicunoscuta. Tot ce conteaza e felul in care ea va arata pe ecranele din 2013. Iar cu un scenariu de David S. Goyer (co-scenarist si co-producator Batman Begins, The Dark Knight), Christopher Nolan in rol co-producator si vizonarul Zack Snyder in scaunul directorial, Man Of Steel promite ceva maret. Teaser mai jos.


vineri, 20 iulie 2012

Animatie - din fiecare cate putin.


 
 
 

Festivalul Anonimul 2012

Festivalul International de Film Independent ANONIMUL, ce se va desfasura in perioada 6 – 12 august 2012, la Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii, si-a anuntat titlurile din cadrul sectiunii de lungmetraj:


LA PLAYA D.C., regia Juan Andrés Arango, Columbia- Brazilia- Franța, 2012
Un Certain Regard, Cannes 2012


OKHOTNIK/ THE HUNTER, regia Bakur Bakuradze, Rusia, 2011
Un Certain Regard, Cannes 2011
Bright Future, Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 2012


TOATĂ LUMEA DIN FAMILIA NOASTRĂ/ EVERYBODY IN OUR FAMILY, regia Radu Jude, România- Olanda -2012
Premiul Heart of Sarajevo, Festivalul International de Film de la Sarajevo, 2012
Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Lungmetraj, Festivalul Internațional de Film Transilvania, 2012


ALPEIS/ ALPS, regia Yorgos Lanthimos, Grecia, 2011
Cel mai bun scenariu, Veneția 2011
Marele Premiu, Festivalul de Film de la Sydney, 2012


J’AIME REGARDER LES FILLES/ 18 YEARS OLD AND RISING, regia Frédéric Louf, Franța, 2011
Nominalizare pentru Cea mai buna speranta- Pierre Niney, Premiile César, 2012
Next Wave, Festivalul Internațional de Film de la Toronto, 2011


VALLEY OF SAINTS, regia Musa Syeed, India- SUA, 2012
Premiul Publicului și Premiul Alfred P. Sloan, Festivalul Internațional de Film Sundance, 2012


LA PIROGUE/ THE PIROGUE, regia Moussa Touré, Franta- Senegal- Germania, 2012
Un Certain Regard, Cannes 2012

Sapte filme concureaza astfel pentru pentru Marele Premiu in valoare de 3.000 USD, premiu acordat exclusiv pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la Festival. Planul meu e sa fiu unul dintre cei care voteaza anul acesta :). Delta si mai ales Sfantu Gheorghe e un loc in care imi doresc sa ma intorc inca din 2008. 


La sectiunea de scurtmetraj s-au inscris un numar de peste 300 de scurtmetraje de fictiune si animatie din 37 de tari. Selectia realizata de criticul de film Irina-Margareta Nistor cuprinde 30 de scurtmetraje de fictiune si respectiv 20 de scurtmetraje de animatie.

Entry-urile romanesti la sectiunea scurtmetraj fictiune:
GOBBEL, regia Raluca David
TENIS, regia Vladimir Dembinski
REUNIUNE DE FAMILIE, regia Florina Dumitrache
MERRY ZOMBIE CHRISTMAS, regia Victor Dumitrovici
CUTIA, regia Mircea Ghibortz Ghinescu
UN ALT CRACIUN, regia Tudor Giurgiu
COMING SOON, regia Jamil Hendi
ORIZONT, regia Paul Negoescu
PUI, CARTOFI PRAJITI SI-O COLA, regia Emanuel Parvu
CEMENT MIXER, regia Liviu Sandulescu
CHEFU', regia Adrian Sitaru

De asemenea de mentionat e si coproductia Marea Britanie- Romania OUTLAND, in regia Adinei Istrate.
Entry-ul romanesc la sectiunea scurtmetraj animatie: TIPATUL, regia Sebastian Cosor.
Intregul line-up pe situl oficial.

joi, 19 iulie 2012

Breaking Bad 5

LIVE FREE OR DIE

Doar o vorba sa va spun: a inceput sezonul 5 din drogul meu favorit. Desi sunt (probabil) in cea mai ocupata perioada din viata mea, mi-am facut cumva rost de 50 de minute sa ma uit la premiera noului sezon (impartit in doua bucati, a cate 8 episoade). Sezon final, decisiv si, speram, la fel de fascinant. Acum transformarea lui Walt in "bad" e completa. "We're done when I said we're done"





Later edit:
pentru reimprospatarea memoriei celor deja intrati in cercul vicios ca si pentru testat marfa pe cei neagatati inca (remember, first one it's free), adaugam clipul onorant realizat de Joe Walden acum o saptamana acestei serii.


miercuri, 18 iulie 2012

The Amazing Spider-Man: Bune vs Rele

Exista 3 mari filme cu radacini in lumea comic-urilor care au premiera in 2012. Primul a fost asamblarea super-eroilor Marvel aka Avengers, despre care stim deja ca e aidoma unei simfonii CGI, al doilea pretinde a fi restartul francizei Spider-man, mai proaspata si mai parfumata decat trilogia lui Sam Raimi, iar al treilea va insemna finalul altei francize si, probabil, daca e sa ne luam dupa primele aprecieri critice care cu greu gasesc sinonime pentru “perfect” la filmul lui Chris Nolan, "inaltarea" unui cavaler intunecat la rangul de semizeu al eroilor de comics.

Intorcandu-ne insa la noul Om Paianjen, The Amazing Spider-Man, inclin sa cred ca desi a fost suficient de distractiv si de interesant pentru un blockbuster de vara e departe de ceea ce as numi “amazing”.

Chestii bune:

1. Chimia dintre Andrew Garfield si Emma Stone. Actori buni distribuiti inspirat, cei doi adauga o dimensiune umana reala intr-un film bazat pe niste personaje cartoonish care incearca sa para reale si contemporane. Exista atat atractie autentica intre cei doi cat si momentele awkward sau dragalase care plac mult fetelor si le fac sa viseze la prietenosul lor vecin care s-ar putea catara pe pervaz.


2. Martin Sheen si Sally Field, cei care ii joaca pe unchiul Ben si matusa May, parintii adoptivi ai lui Peter Parker. Nu e vorba doar de interpretarea lor ci mai mult de faptul ca Marc Webb e foarte priceput in a presara acele momente scurte si speciale care dau profunzime unui film distantandu-l de zumzetul tehnologic. Martin are un rol mai extins, aparand aproape ca un tata surogat dar mesajul sau de responsabilitate pe care i-l transmite nepotului e cumva diluat si chiar ignorat de excesul de obraznicie din tanarul Parker.


3. Dennis Leary in rolul capitanului de politie-tatal blondei Gwen, iubirea din liceu a lui Peter Parker. E excelent in postura politistului irlandez intransigent, cu valori bine definite, tata de fiica adolescenta insa cu simtul umorului si inima in locul potrivit.

4. Schimbarea de ton, costumul lui Spider-Man, silueta mai subtire si sporul de agilitate sau ingeniozitate al eroului, licente stilistice care insa nu sunt suficiente pentru a-l numi reboot. Efectele speciale, 3D-ul, etc. sunt, evident, mai reusite decat in filmele precendente dar asta e doar rodul evolutiei tehnologice.

5. Twisturile si momentele destepte. Spider-Man tese o panza in canalizare care sa-l anunte cand vine soparloiul doctor Connors. Intre timp se joaca balonase pe telefon, ca un veritabil geek. Cand panza tremura ca avertisment pe ea apar niste bieti cameleoni. In cateva secunde se trece de la personaj de comic la om normal apoi la situatie de urgenta dezumflata de un twist amuzant.

6. Spider-Man ca personaj are lipici. A. Garfield e mai frumusel si mai bad boy decat naivul si stangaciul Tobey Maguire. Nu se pune problema care din ei face un om-paianjen mai reusit ci doar ca sunt doua genomuri diferite. E insa o problema in a sesiza o tranformare la Peter cel nou dupa ce e muscat de paianjenul tranformat genetic. El era deja destul de cool si bagaret si inainte, plus inteligent aproape de geniu (fapt explicat neconvingator de geniul tatalui sau). Practic singurul avantaj adus e o agilitate si rezistenta fizica superioara. Panza de paianjen e “fabricata” tehnologic in laboratoarele Oscorp iar simtul pericolului e anuntat dar complet uitat in confruntarile serioase.

Chestii nasoale:

1. Villain-ul, doc Connors/Lizard, e aiurea construit, interpretat si chiar digitalizat. Cat de mult s-au straduit sa-l ascunda in campania de promovare, l-au revelat integral in chiar primele momente cand isi face aparitia. E caraghios. Si fara halatul de laborator care l-a facut faimos in comics. Rhys Ifans e un actor misto insa aici n-are cu ce lucra. N-am inteles nici o clipa care-i frustrarea profesorului, afara de faptul ca-i lipseste o mana, de ce pastreaza secretul asupra mortii parintilor lui Peter sau care-i scopul sau in a transforma populatia New Yorkului in soparle umanoide. Nu-i inteleg ura si rautatea accentuate de transformarea suferita. E un complex Dr Jekill-Mr Hyde tratat superficial.

2. Lipsa unor scene de actiune epice. Probabil s-a uitat scara la care Sam Raimi a urcat lucrurile in Spider-Man 2. Aici avem cateva masini aruncate de pe-un pod, o tavaleala pe holurile universitatii - ce insa ofera un cameo superb cu Stan Lee, creatorul personajului - si un grand finale a la King Kong, pe varful unui turn, agatati de o antena. What’s so amazing in this?

3. Inconsistente narative sau logice. Peter se furiseaza in sediul Oscorp pretinzand ca e alt student dar securitatea il retine doar pe cel pacalit fara sa verifice. Apoi ajunge intr-o zona de maxima securitate fara nici o problema, tragand cu ochiul la codul tastat de un sef pe displayul senzitiv. Apoi spune un singur lucru destept si e angajat ca intern? Serios acum. Mai incolo lipeste camera foto ca sa-si faca o poza in canalizare fara sa se explice daca lui, asa cum e in povestea originara, cand vrea sa se angajeze la ziar, sau lui Lizard, ca sa convinga autoritatile de pericol. Anyway, camera foto ii poarta numele si-l da in vileag dusmanului. Foarte inteligent pentru un geniu care a rezolvat terapia genica inter-specii. Pe la final blonda Gwen, liceanca pe post de intern la Oscorp n-are probleme in a sintetiza un antidot reptilian in 2 timpi si 3 miscari. Genetica e uneori atat de simpla in filme. Dar totusi TASM se straduieste sa fie autentic stiintific gasind explicatii pentru lucruri ce nu necesita asemenea explicatii.

4. What’s up with the indian guy? Unde-a disparut misteriosul sef al lui Curt Connors? Cine era? Inclin sa cred ca are legatura cu moartea parintilor lui Peter ca doar n-am pierdut 20 de minute degeaba cu ei... si totusi?

5. Norman Osborn? Dupa ce e plasat in context tot filmul il banuim ca el apare in scena de dupa credits... dezvaluind alte legaturi cu moartea parintilor lui Peter. Dar daca-i el, de ce apare si dispare ca un zeu din Asgard?

6. Faptul ca filmul incearca sa para mai multe filme intr-unul. Merge si spre o noua abordare, realista, curajoasa, intunecoasa, autentica, contemporana, cool dar acorda si mult timp zonei teenage romance, cu poante si gadgeturi, in dauna actiunii. Apreciez dialogurile scrise pentru Spider-Man, sunt haioase si destepte, dar nu se pupa cu aura de ‘cavaler intunecat’ care cauzand moartea unchiului sau, cauta mai mult razbunarea decat dreptatea.

Bottom line, filmul e o alternativa interesanta dar nu e un reboot in toata puterea cuvantului. E aceeasi poveste a originii, rescrisa cu cateva metafore si epitete mai noi. Un remake poate un pic cam prea curand.

Anim'est apeleaza la crowdfunding

Am ajuns s-o traim si pe asta. Un festival cu traditie din Romania - Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est - a urmarit de la o editie la alta cum bugetul i se reduce. Anul acesta CNC-ul i-a aprobat 100.000 de lei, cu 50% mai mult decat a primit Timishort-ul dar jumatate din ce s-a dat pe niste seri de film la Chicago sau Gala Premiilor Gopo. In consecinta, acum, la cea de-a saptea editie, Asociatia Este'n'est a demarat prima campanie de crowdfunding pentru un festival. Prin intermediul platformei europene kisskissbankbank.com, organizatorii incearca sa mai stranga vreo 10.000 de euro pana in septembrie.


Campania de strângere de fonduri prin www.kisskissbankbank.com are ca scop obţinerea sprijinului financiar pentru acoperirea unor costuri ale festivalului, precum drepturile de difuzare ale filmelor, transportul copiilor de 35 mm sau al casetelor, logistica necesară organizării unor evenimente – expoziţii, ateliere, spectacole.
În schimbul sumei donate, cei care aleg să sprijine festivalul vor fi recompensaţi de Anim’est – cu mulţumiri speciale în publicaţiile festivalului, abonamente valabile pe toată durata acestuia, tricouri personalizate, DVD-uri cu scurtmetraje româneşti de animaţie, Welcome Kit-ul festivalului cuprinzând toate materialele primite de invitaţi, invitaţii VIP 3 zile (incluzând cazare, acces la toate evenimentele şi proiecţiile din cadrul festivalului). Cei mai generoşi suporteri pot beneficia de statutul de parteneri ai festivalului.
Cei care doresc să sprijine festivalul o pot face până la data de 16 septembrie accesând site-ul  http://www.kisskissbankbank.com/en/projects/4230. Sumele pot fi achitate prin intermediul cardurilor de debit şi de credit în lei, dolari sau euro, transferul în euro fiind realizat automat.
Cea de-a saptea editie a Festivalului International de Film de Animatie Anim’est va avea loc in perioada 5-14 octombrie 2012 la Cinema Patria, Cinema Studio, Sala ArCuB si Club Control din Bucuresti. Speram sa se intample.

luni, 16 iulie 2012

Cafe de Flore (2011)

It doesn't happen twice in a lifetime.
rating: Colectabil

Rareori am vazut in peisajul recent un film care sa imbine cu mai multa pricepere muzica si imaginea decat in canadiano-francezul Cafe de Flore. Motivul pentru care filmul lui Jean-Marc Vallee reuseste s-o faca e chiar rolul principal pe care-l joaca muzica, acela de liant emotional sau fir atemporal desprins din furcile ursitoarelor. Fiind deopotriva ambiguu si complex, Cafe de Flore fixeaza narativ auditoriul(sic!) cu acordurile piesei ambientale care-i da titlul. Cafe de Flore e unul cantecele dedicate faimoasei cafenele din St. Germain, piesa pentru care doua personaje din film au o oarecare slabiciune, initial inexplicabila. Melodia are asfel rolul de a identifica si lega cele doua povesti paralele, situate in perioade de timp diferite, pentru a propune in final o revelatie de natura spirituala interesanta chiar daca deloc surprinzatoare.


Intr-una din povesti, setata in Parisul sfarsitului anilor ‘60, Jaqueline (Vanessa Paradis) e o mama dedicata pe care insa viata a cadorisit-o cu un copil afectat de sindromul Down (pustiul Marin Gerrier e extraordinar), lucru ce o face sa-si aplifice sentimentul matern la cote sufocante si sa traiasca mult mai intens momentele mama-fiu. In cealalta poveste, amplasata in prezent, Antoine Godin (Kevin Parent) e un DJ de succes, asezat financiar dar cu un sentiment de ratare personala datorat faptului ca si-a abandonat prima familie pentru o noua iubire, mult mai intensa, cu cineva ce pare realmente sufletul sau pereche. Cele doua povesti se impletesc succesiv, prin salturi inainte si inapoi, pana formeaza un nod intortocheat pe care Vallee il taie brusc la final.


In principal Cafe de Flore e un film de dragoste si o drama existentiala prin care se strecoara ideea sufletelor pereche si a destinului implacabil. Dar e si un melanj de scene si momente dreamy in care personaje si evenimente din timeframe-uri diferite par sa aibe ceva straniu in comun. In Paris, Jaqueline resimte tot mai acut eforturile si sacrificiile facute pentru a-i asigura o normalitate pustiului, in special pentru ca speranta de viata in cazurile cu Down nu e foarte mare iar Laurent se ataseaza pana la isterie de o fetita cu aceeasi problema. V. Paradis e formidabila in rol, naturala si devotata, parca traind o angoasa reala. La randul sau, Antoine din prezent sufera un reflux al memoriei fiind napadit de tot felul de amintiri din trecut de cate ori asculta Cafe de flore. In coltul opus, fosta nevasta sufera si ea de insomnie si somnambulism, retraind scene dintr-o alta viata, motiv pentru care se duce la un medium.


Muzica e folosita astfel pe post de agent revelator, dezgropand amintiri indepartate sau calauzind spiritual constiinta catre adancuri opace. Cu ajutorul ei, Vallee isi ghideaza personajele spre un declic final al carui rol pare ca e sa ne incredinteze ca iubirea poate fi intortocheata, stangace, imperfecta, posesiva, mistuitoare si chiar, neimplinita, insa cel putin e eterna. Filmul e posibil sa nu satisfaca chiar pe toata lumea, data fiind maniera alambicata in care se prezinta si salturile bruste si fara avertisment intre diferite momente temporale, insa cel putin coloana sonora n-are cum sa nu fie apreciata: Sigur Ros, Nine Inch Nails, The Cure sau Pink Floyd. In definitiv, e un film despre puterea transcendentala a muzicii. Merita incercat.

Trailer

vineri, 13 iulie 2012

Anirama - Ivan Maximov






Trailerul zilei: Oz The Great and Powerful

Nimeni nu-si doreste un remake al Vrajitorului din Oz. Nici macar producatorii de la Hollywood. Dar o poveste noua care se petrece in acelasi univers magic si imprumuta cateva din figurile de stil deja folosite, de ce nu? Ii vor spune prequel si gata. Oz The Great and Powerful e un astfel de prequel care-si propune sa inventeze pentru noi o poveste a originii pentru indragitul personaj creat de L. Frank Baum. Faceti asadar cunostinat cu Oscar (James Franco) un iluzionist de circ cu moralitate dubioasa smuls din Kansas asemeni viitoarei Dorothy si transportat in taramul magic Oz, un loc in care skillurile sale ii pot aduce faima si bogatie. Acolo insa intalneste trei vrajitoare, Theodora (Mila Kunis), Evanora (Rachel Weisz) and Glinda (Michelle Williams), care, familiarizate cu adevarata magie, isi dau repede seama ca e un impostor. Totusi, tanarului Oscar i se va oferi ocazia sa afle cate ceva despre sine si despre Oz, lucruri care-l vor propulsa in miezul unei aventuri epice. Filmul e regizat de Sam Raimi, seamana destul de bine cu Alice in Wonderland si va ava premiera in martie 2013.


Sase pentru weekend

O scurta retrospectiva a catorva filme vizionate recent. Lipsa de timp si valoarea indoielnica a unora dintre ele ma face sa abordez formatul omnibuz pentru discutarea lor.

Sid and Nancy. Biografia relatiei vicioase a basistului de la Sex Pistols cu buretele emotional pe nume Nancy Spungeon. O poveste despre sex naspa, droguri naspa si muzica (interpretata) naspa incheiata un pic cam morbid. Singurul lucru bun e Gary Oldman in rolul lui Sid Vicious. A fost atat de bun incat a ajuns in spital dupa rol. Singurul dram de arta provine din felul in care regizorul Alex Cox prezinta relatia. E chiar mai ofensator decat punk-ul. No feelings.



Ice Age 4: Continente in deriva. Aceeasi familie de mamuti caraghiosi se pregateste de noi aventuri in momentul in care veverita si ghinda ei provoaca fragmentarea scoartei terestre si deriva francizei. Iceberg ahead! Condimente picante: o maimuta pirat, o tigroaica sexy si o batranica artagoasa. Continut de rasete tridimensionale: medium rare.


Murder in the First. Alcatraz, anii ‘40. Henri (Kevin Bacon) e un evadat capturat si torturat in mod exemplar de catre directorul adjunct (Gary Oldman). Tinut 3 ani la carcera, cand iese ucide pe primul intalnit astfel ca avocatul Christian Slater vine sa-l reprezinte in fata scaunului electric. Din fericire pentru noi povestea ia o turnura procedurala cand dreptul omului de a fi tinut 3 ani in bezna se dovedeste a fi o incalcare a libertatii. Verdict: Kevin Bacon e un caz clar de nebunie artistica in libertate.


Abraham Lincoln: Vampire Hunter. Unionisti, confederati si vampiri inseamna ultima gaselnita in materie de combinatii trasnite. Si nici macar nu-i Hollywood-ul de vina ci un tip pe nume Seth Graham Smith care a scris o carte despre cum proprietarii de bumbac sugeau pe bune sangele sclavilor pana sa apara un tanar avocat dispus sa-i apere pe negri cu toporul in mana. Cu alte cuvinte, inainte de a fi presedinte, nobilul Abe Lincoln spinteca nosferati si-i ingropa in padure. Abia apoi si-a dat seama ca un asemenea razboi se poarta mai bine in sfera politica. Restul e slo-motion kung-fu. Si 3D.

Lockout. Toti cei dezamagiti de prestatia lui Guy Pearce din Prometheus ar putea sa-si spele amarul cu filmul Lockout. Un viitor apropiat, o puscarie spatiala, un anti-erou glumet gata sa fie depozitat in ea si o fiica de presedinte american care risca sa fie violata pentru drepturile puscariasilor. Ce-ar putea merge gresit? Totul, doar e scris de Luc Besson. Future noir cu multe arme, explozii si glume retarde. Inimitabil.

Hell. Post-apocaliptic german in maniera lui The Road doar ca ceva mai luminos si mai putin filozofic. Activitatea solara intensa, uscaciune, radiatii, societate faramitata, nevoia de supravietuire. Putinele personaje trebuie sa colaboreze sau sa se ucida pentru a trai. Canibalismul - salvarea si condamnarea civilizatiei deopotriva - pandeste insa din umbra. Exercitiu de stil pe o tema deja erodata dar ii dam nota de trecere pentru tehnica.

joi, 12 iulie 2012

Box


Astăzi primiţi un cadou de la prietenii şi colaboratorii noştri mai vechi. O cutiuţă cu surprize, împărţită în două:

În colţul din dreapta: filmul lui Cristian Pleş (corespondentul nostru la Hollywood), cu Boris Gaza şi Toma Cuzin. V-am bătut atîta la cap cu The Crossing, aşa că acum nu mai zicem nimic. Decît că e la liber pe net. Autorul a ţinut ca noi să fim primii care "împrăştiem vestea".


The Crossing from Cristian Plesh on Vimeo.



În jumătatea cealaltă: cea mai nouă colecţie de remixuri fabricată de Makunouchi Bento. "Lăutarii electronici" mă surprind din nou, de data asta cu o abordare înspre zona hip-hop. Dar chiar nu contează din ce zonă e materialul original. Pentru că, orice material ar atinge, cei doi alchimişti sonori reuşesc să-l prefacă în acel ceva inconfundabil al lor. Reuşesc să şi-l aproprieze, în termeni juridici.  Chiar dacă e vorba de Caravana lui Norzeatic (ex Vexxatu Vexx) & Khidja (ce mă bucură întîlnirea asta) sau Ben Mono feat. Jemeni (ascultaţi versurile, ca să auziţi cum sună vocea unui poet modern). Probabil că asta înseamnă un remix. Nu vreau să-i laud prea mult, pentru că veţi zice că suntem subiectivi, de vreme ce Felix aka Waka_x (1/2 din Makunouchi) e şi 1/4 din echipa Marele Ecran. Ascultaţi şi mai vorbim. Mai ales că băieţii vi-l oferă cadou. Doamneeeelor şi domniloooor, Boooooox Ichi aici.



miercuri, 11 iulie 2012

Nocturna in Cuib cu Incubator107


Sambata suntem si noi mai insomniaci de fel asa ca in noaptea de 14/15 iulie mergem la Cuib d'Arte sa facem proiectie in cadrul unei serate organizate de ramura timisoreana a Incubatorului 107. Va asteptam cu instalatie de nocturna, muzica, filme si buna dispozitie... Mancare va aduceti voi in ranita.

Ateliere, mesteri, muzici, dansuri, baloane de săpun, merinde si cafea în zori de zi: Nocturna în Cuib. Incubator107 Timisoara pune la cale un maraton de ateliere în Cuib d’Arte de cu seara până dimineata. În data de 14 iulie, de la ora 22:00 ne vedem la mesterit, imaginat, jucat si mers pe sârmă.
Ne adunăm cu voie bună să experimentăm si să învătăm de la oameni pasionati si priceputi treburi ti trebuşoare care mai de care. Începem cu creionul pe hârtie un atelier de scriere creativă, intrăm un pic în exercitii de actorie, facem origami, hamace, facem pe jongleurii, vizionăm scurt-metraje, dansăm tango si tot asa până întâmpinăm zorii, iar ce ne place cel mai mult si mai mult din multitudinea de ateliere putem aprofunda în luna ce urmează.
Vă asteptăm în Cuib d’Arte cu un program fain si pregătiti de cursă lungă. De la voi avem nevoie de ceva surse de lumină, o veioză, o lampă, un led, un... ceva si o contributie de 10 lei frumosi pentru functionarea Incubatorului.
Marele Ecran, v-ati prins deja, n-o sa va invete tango si nici cum sa faceti jonglerii ci mai exact va sprijini partea de proiectie scurt-metraje avand deja pregatite cateva delicii vizuale plus doua filme premiate la festivalul Timishort din acest an (pentru care ii multumim mult Cristinei Docea). Eu zic sa le (re)vedem.



Ce este incubator107 Timișoara?
Incubator107 este un proiect al asociației Macaz Cultural, implementat in Timișoara de o echipă de oameni entuziaști și găzduit de Cuib d'Arte, proiect în care echipa se implică voluntar.

Este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să încurajăm în oameni dorința de a învăța de la alții și de a învăța pe alții; vrem să dăm de urma acelor oameni, fie ei pasionați, inițiați sau experți, care ne pot învăța. Aceștia devin meșterii noștri. Atelierele sunt diverse și astfel e foarte ușor ca un participant la atelier să fie meșter la un altul. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim jumi-juma între meșteri, facturi și materialele pentru ateliere.

Fiecare lună începe cu câte o Nocturnă unde experimentăm rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitații noștri vin cu merinde făcute în casă, trec din experiență în experiență și se înscriu la atelierele care i-au convins.

Martha Marcy May Marlene (2011)

rating: Brainwash

O drama psihologica destul de interesanta este si filmul de debut al lui Sean Durkin, Martha Marcy May Marlene, film recompensat cu premiul pentru regie la Sundance 2011 si ulterior inclus in sectiunea Un Certain Regard de la Cannes din acelasi an. Subiectul nu e ceva absolut original insa tratarea lui lasa sa se intrevada un placut simt artistic la tanarul regizor american (al carui urmator proiect va fi un film biografic despre Janis Joplin). Povestea o are in centru pe Martha (Elisabeth Olsen) o tanara ce scapa din sanul unei comunitati de hippioti dubiosi si care incearca sa-si regaseasca echilibrul in familia surorii sale (Sarah Paulson). Insa amintirile neplacute acumulate in cei doi ani de ‘viata la tara’ reies incet la suprafata crescandu-i anxietatea si aruncand-o in bratele paranoiei.



Filmul e alcatuit din doua perioade temporale prezentate in alternanta si reliefand astfel modul in care amintirile Marthei ies la iveala. Aflam ca si-a parasit familia si vreme de doi ani nimeni n-a mai stiut nimic de ea. Asta pentru ca a trait intr-o comunitate rurala retrasa, in care nimeni nu poseda nimic si totul se facea in comun, fie ca e vorba de munca sau sex. Vedem felul in care liderul cultului (John Hawkes) a sedus-o si apoi si-a exercitat controlul asupra ei, violand-o si convingand-o ca este un membru privilegiat in familia lui. O vedem apoi in noul ambient total inadaptata la normalitate si incapabila sa se spele de ideile inoculate in cadrul cultului. E o femeie lipsita de identitate, cand Martha cand Marcy May, numele cu care a botezat-o liderul hippiotilor. Doar cand raspunde la telefon e Marlene, la fel ca celelalte femei ale comunitatii, ceea ce ridica suspiciuni mai tarziu indreptatite.


Totul se indreapta inspre aflarea motivului pentru care Martha a parasit comunitatea. E evident ca ceva a traumatizat-o intr-o asemenea masura inca psihicul ei abia tinut laolalta se degradeaza de la o zi la alta sub imperiul amitirilor. In acest sens e de apreciat interpretarea gemenei celei de-a treia surori Olsen, probabil cel mai bun lucru din film, chestiune la care nu m-as fi asteptat. E fragila si vulnerabila, melancolica ca o copila, anxioasa si psihologic damblagita, iar toate astea reies din expresivitatea chipului ei. Jocul ii este insa amplificat de regia curata a lui Durkin, care face o treaba misto realizand lungi close-up-uri si tranzitii stylish intre prezent si trecut. De reprosat insa as reprosa ambiguitatea din final si lipsa unei concluzii... Cred ca se impunea o taietura mai ferma. Sau poate confuzia spectatorului e un fel de a-l face partas la confuzia in care se afla Martha tot filmul.

Trailer

marți, 10 iulie 2012

Cum s-a rupt filmul cinematografelor de stat

Un articol interesant in Dilema. Despre moartea cinematografelor de stat avute in grija de RADEF. De fapt ele n-au murit, s-au diversificat. La cinematograful Flamura din Bucuresti ruleaza in fiecare seara acelasi film: „Nunţi, botezuri, cumetrii“. Cinematografului Modern a fost transformat in supermarket. In Timisoara mai avem un singur cinema de stat functional, Timis, restul de 9 sunt cu alte destinatii. Asta e, nimic nu moare, totul se transforma, nu-i asa?

luni, 9 iulie 2012

Caravana Metropolis se pune in miscare


De maine incepand o caravana cinematografica dotata cu cel mai mare ecran gonflabil din Romania (120 mp) si un proiector pe masura se pune in miscare pentru a vizita 7 orase din tara. Caravana Metropolis vine astfel sa ridice ideea de cinema in aer liber la standarde internationale astfel incat experienta vizuala din mall-uri sa fie scoasa la aer si oferita gratuit amatorilor de filme bune.

În România, cinematografele în aer liber şi grădinile de vară au dispărut după anul 1989. Există, de asemenea, un număr mare de oraşe unde nu există cinematografe sau oraşe în care acestea există dar nu sunt reabilitate. În acest context, în ultimii ani, numărul cinematografelor funcţionale a scăzut, însă numărul spectatorilor s-a dublat.
Prin evenimentul Cinema în aer liber, Asociaţia Culturală Metropolis propune o alternativă la cinematograful clasic, accesibilă tuturor. Evenimentul are ca obiectiv atragerea atenţiei publicului larg asupra celei de-a şaptea arte, savurate de această dată într-un mediu diferit.

Vreme de 6 zile locuitorii din orasele: Braşov (10-15 iulie), Constanţa (17-22 iulie), Bucureşti (24-29 iulie şi 14 august-02 septembrie), Timişoara (31 iulie-5 august), Cluj (07-12 august), Iaşi (04-09 septembrie) şi Craiova (11-16 septembrie) vor avea ocazia sa urmareasca 10 filme atent selectate, romanesti sau straine, de box-office sau de festival. De mentionat ca pe langa faptul ca doua din ele sunt avampremiere nationale, alte 4 n-au rulat deloc la Timisoara (Perfect Sense, Headhunters, De vrai mensonges si Iubire persana). Deci un eveniment destul de unic in sinea lui. Aproape ca un festival de film...


1. ZARAFA – Avanpremieră naţională (regia Rémi Bezançon şi Jean-Christophe Lie — animator pentru producţiile Disney -Tarzan, Hercule şi Cocoşatul de la Notre-Dame –, Franţa, 2012) Cu vocile lui Simon Abkarian (Persepolis, Casino Royale), Vernon Dobtcheff (Before Sunset, Numele trandafirului).

2. XINGU – ÎN INIMA AMAZONULUI - Avanpremieră naţională (regia Cao Hamburger –Brazilia, 2012), cu João Miguel, Felipe Camargo, Caio Blat – cel mai talentat actor brazilian, câştigător a două premii Golden India Catalina la Cartagena FF, în 2004 şi 2008, Cinema Brazil Grand Prize în 2011, etc. Xingu este laureat la Panorama Audience Award la Berlinale 2012.

3. IZVORUL FEMEILOR (regia Radu Mihăileanu – Belgia, Italia, Franţa 2011), cu Leïla Bekhti – câştigătoare a premiului Cesar şi a Étoile d’Or în 2011, cunoscută pentru rolurile din Paris, Je t’aime şi Un prophet –, Hafsia Herzi. În competiţie oficială la Cannes 2011, nominalizat la Premiile César 2012.

4. PERFECT SENSE (regia David Mackenzie – UK, Suedia, 2011), cu Ewan McGregor – câştigător a 4 premii Empire Awards, UK şi a 2 premii BAFTA Scotland, cunoscut pentru rolurile din Trainspotting, Big Fish, etc. –, Eva Green– cunoscută pentru The Dreamers, Casino Royale, Kingdom of Heaven. În selecţie oficială la Sundance 2011, nominalizat la premiile BAFTA Scoţia

5. BĂIATUL CU BICICLETA (regia Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne–Franţa, 2011), cu Cécile De France, Thomas Doret, Jérémie Renier. Câştigător al MareluiPremiu al Juriului la Cannes 2011, nominalizat la Premiile César2012 pentru cel mai bun film străin şi la Globurile de Aur 2012.

6. VÂNĂTORII DE CAPETE (regia Morten Tyldum – Norvegia, 2011), cu Aksel Hennie, Synnøve Macody Lund, cu încasări de peste $1, 600, 000 în primul weekend de la lansarea în Norvegia.

7. IUBIRE PERSANĂ (regia Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud, regizorii succesului internaţional Persepolis –Franţa, 2011), cu Mathieu Amalric (Scafandrul şi fluturele, 2007), Maria de Medeiros (Pulp Fiction), Isabella Rossellini, Jamel Debbouze (Le fabuleux destin d’Amélie Poulain). În competiţie oficială la Festivalul de Film de la Veneţia 2011 şi la Ghent 2011.

8. MINCIUNI ADEVĂRATE (regia Pierre Salvadori–Franţa, 2010), cu Audrey Tautou (Le fabuleux destin d’Amélie Poulain, Codul lui Da Vinci), Sami Bouajila, Nathalie Baye. În selecţie oficială la Sundance 2011, nominalizat la premiile BAFTA Scoţia

9. LOVERBOY (regia Cătălin Mitulescu – România, 2011), cu Ada Condeescu, George Piştereanu, Ion Besoiu, Clara Vodă. Premiera oficială la Cannes 2011, câştigător al premiilor The Heart of Sarajevo pentru cea mai bună actriţă Ada Condeescu, Golden Goddess la Prishtina IFF 2011, pentru cel mai bun actor şi cel mai bun film.

10. TATĂL FANTOMĂ (regia Lucian Georgescu – România, 2011), cu Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu. În competiţia Festivalului de Film de la Montreal.

Intrarea la proiecţiile din cadrul evenimentului „Cinema în aer liber” este gratuită, în limita locurilor disponibile (maxim 800 spectatori).

Un eveniment organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, Powered by Vodafone, sponsor Apanova, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5, Primăriei Municipiului Bucureşti, Primăriei Sectorului 3, Primăriei Braşov, în parteneriat cu Primăria Constanţa, Primăria Timişoara, Primăria Cluj, Primăria Craiova.

Asociaţia Culturală Metropolis, înfiinţată de Daniel Mitulescu, are ca principal scoprealizarea de evenimente non-profit de educare a publiculuitânăr, precum Festivalul Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea, la care au participat la cele trei ediţii de până acum peste 20 000 de personae şi Festivalul Internaţional de muzică şi cultură Balkanik, care a avut un public de peste 5 500 de personae în cele două zile ale primei ediţii.


duminică, 8 iulie 2012

Marele Jaf la Starea Civilă


N-ai mai fost de mult cu autobuzul? Atunci mergi la teatru!
Ăsta a fost bancul serii de vineri, în teatrul ambulant adus de Grolsch.

 
L-am prins. Mi-a prins bine.  În locul teatrului instituţionalizat, imobil, anchilozat, cîţiva îndrăzneţi propun oraşului nostru (asediat de căldură) un teatru mobil. La propriu.

Pasagerii/provocatorii Paul Ipate şi Conrad Mericoffer au arătat (vineri cînd am fost eu) o energie de invidiat şi o chimie evidentă. Plus nişte dialoguri actuale, spumoase şi "explicite" (de Kenneth Lornegan). Ele au continuat şi în pauza dintre două reprezentanţii (Marele Jaf şi Maturizări Forţate), cînd actorii îşi trăgeau sufletul, dar de fapt erau tot pe flow.

"Ei sunt aşa tot timpul", confirmă Ioana Blaj, vechea parteneră a lui Paul (de viaţă, de proiecte şi de...reclame, dacă ştiţi unde bat). Ioana joacă în două din cele 6 segmente (care variază ca durată între 12-30 min.). Spectacolul e asamblat de Radu Iacoban (actor şi el în schiţele programate azi).


 "direcţiunea teatrului"

Paul a zis că au vrut să vină în Timişoara cu proiectul ăsta într-un spaţiu de teatru, dar n-au găsit unde. Aşa că au improvizat ei un spaţiu. Dar spectacolul în sine nu e o improvizaţie (deşi îmi pare că se improvizează şi pe marginea textului). Conrad, un tînăr actor pe care aş vrea să îl văd şi în cinema (ca pe Ipate, "vecinul său de scaun"), îmi spune că au repetat 2 luni la el.

Un echipaj al poliţiei a venit să-l ia la întrebări pe Paul Ipate. Că "ce fac ei acolo, în faţa sediului Stării Civile a Primăriei Timişoara?" (acolo staţiona autobuzul). După ce au plecat miliţienii, Paul a comentat: "dacă ar şti ăştia că piesa e despre verde şi coca, ne-ar aresta". Pînă şi scena asta confirma senzaţia că "micile alambicuri teatrale" din autobuz rulau fără întrerupere. Cîteva imagini mai jos

 
Astăzi e ultima zi cînd podeaua autobuzului devine scenă. Chiar dacă pe net sunt rezervate toate locurile, io zic să mergeţi la naşu că poate se rezolvă cumva...Plecarea de la Poşta Mare. La fix, din oră în oră (de la 18 la 21). Singurul neajuns: la cît de cald era, aş fi preferat să primesc din partea organizatorilor, în loc de evantai, o bere...

later edit: au mai reactionat la treaba asta Corina, Anca , Dan si compadre

vineri, 6 iulie 2012

Un autobuz a intrat în Teatru. Sau viceversa.

TEATRU MOBIL OPREŞTE LA TIMIŞOARA. ACUM!!!

Unora le place teatrul. Sau, mai precis, ideea de mers la teatru. Care a devenit un ritual monden, în cîţiva paşi: 1. te afişezi pe Corso asortat cu fularul /eşarfa de duminică, frezat-parfumat-apretat, 2. intri cu emoţie de bacalaureat în clădirea-mamut din centru (o ştiţi, aia cu balconul din 89), 3. ocupi o lojă în care te manifeşti plenar (la telefon) ca să te vadă/audă lumea (că oricum de-aia ai venit) 4. apoi aştepţi să ţi se presteze serviciul pentru care ai achiziţionat bilet, 5. rîzi zgomotos de toţi banii (dacă scrie pe afiş că e comedie) sau caşti la fel de zgomotos dacă e prea "existenţială" ("pff! ce ţapă! am crezut că e cu Mălăiele"), 6. la sfîrşit musai aplauzi, pentru că aşa e frumos, chiar dacă n-ai înţeles nimic, 7a. aplauzi cu atît mai tare cu cît numele actorilor sunt mai sonore, care ţi-au făcut un hatîr şi au venit pe un "meleon" biletul, 7b. uneori, cu cît e piesa mai proastă cu atît ovaţiile-în-picioare ţin inexplicabil mai mult, pentru că publicul timişorean e civilizat şi fin, nu-i aşa? Şi snob, aş adăuga.

Poate am exagerat puţin (sunt convins că sunt şi destui spectatori sinceri). Cert e că mie-mi vine tot mai greu să mă apropii de teatrul instituţionalizat. Am ajuns să consumăm teatru, aşa cum consumăm, de pildă, sushi. Nu prea ştim cu ce se mănîncă, dar e de bon-ton. Nu ne place neapărat, dar dacă ni-l permitem...

Slavă zeiţei Thalia, care ne-a trimis zilele astea şi altfel de teatru. Un teatru care te ia pe sus. Care te mişcă. Literalmente. Un autobuz alimentat de Grolsch opreşte în staţiile din centrul Timişoarei. Podeaua autobuzului se transformă în scenă mobilă. Nu are controlor, dar nici sufleur. Între 5 şi 8 iulie vor fi mici spectacole pentru fiecare staţie. "Mici alambicuri dramatice" extrase din “Asta-i tinereţea noastra” de Kenneth Lornegan. Orarul şi traseul precis al vehiculului teatral e aici. Nu-i cunosc pe toţi actorii din distribuţie, dar ştiu că vreau să-l revăd pe Paul Ipate (Hîrtia va fi albastră, California Dreamin, Portertul Luptătorului la Tinereţe, Visul lui Adalbert etc)


Unora s-ar putea să li se pară un experiment "hipsteresc", însă genul ăsta de teatru e mai aproape de teatrul din Grecia Antică, de teatrul din timpul încă "tînărului" Will sau de "commedia dell'arte". Pentru că e un TEATRU CARE IESE ÎN STRADĂ. Care îndrăzneşte. În teatrul mobil eşti la cîţiva centimetri de actori. Deci nici tu, nici actorii nu puteţi mima emoţia. E un teatru care nu are alte bariere decît semaforul şi...spectatorul (adică deschiderea lui). Se zice că după femei şi după tramvai nu trebuie să fugi niciodată. Eu voi fugi după autobuzul "experimentaliştilor". Vedeţi, într-un fel, şi eu sunt snob.

PS. Autobuzul circulă fără bilete RATT sau de alt fel (dar puteţi rezerva scaun AICI). 


Plesh Goes to Hollywood IV

GUEST POST DE CRISTIAN PLESH

Nu am mai scris nimic despre aventurile mele de ceva vreme. In mare pentru ca prea multe nu s-au intamplat. Am ajuns in Los Angeles si m-am ocupat cu alte lucruri ce nu tin de film. Oricum am terminat cu aceste diversiuni si am inceput sa o iau, din nou, de la zero. Problema este ca daca lipsesti mult timp din LA lumea incepe sa uite de tine (in caz ca nu ai deja un renume mondial). Lucru de fapt normal pentru ca daca arunci o piatra pe geam cu siguranta o sa lovesti o persoana care vrea sa lucreze in film. Toate progresele care le-am facut anul trecut in cele trei luni cat am fost aici au trebuit luate de la zero. Dar asta e, nu-i problema.

Asa ca m-am regasit lucrand la un video clip mexican... Stupid, dar filmarea a fost haioasa. Pentru proiectul de lungmetraj am inceput sa scriu o a doua poveste concomitent cu ideea initiala pe care o aveam. Ideea initiala o scrie Victor Dragomir (scenarist si la The Crossing, n.n.) asa ca eu pot sa o scriu pe cea noua atunci cand nu sunt la filmari. Visul maret este ca in August sa ma prezint cu ambele idei la impresari si manageri, sa vad daca este careva interesat. De ce la ei? Studiourile si producatori seriosi, in general, nu accepta scenarii daca nu vin de la impresari. Asta pentru a evita sa fie dati in judecata daca un film are elemente similare cu un scenariu respins. Si la cate scenarii se depun sunt sanse mari ca acest lucru sa se intample. Insusi scenaristul Terry Rossio (Pirates of the Caribbean), pe vremea cand meseria lui era citirea scenariilor, a spus ca a citit trei scenarii, trimise din diverse parti ale Statelor Unite, care aveau o scena ce se intampla intr-un loc similar. Totusi se accepta si scenarii fara impresari, daca ai putin noroc, dar m-am gandit asa: daca nu reusesc sa ademenesc pe vreunul cu povestea atunci sansele sunt la fel de mici, ba chiar mai mici, sa ademenesc studioul.

Intre timp vad un anunt pentru un film studentesc de la American Film Institute (AFI... cam cea mai serioasa scoala de film din SUA) care cauta ajutor pentru o filmare. Am aplicat... Recunosc ca nu am tratat aplicatia intr-un mod extrem de serios. Ce naiba, e film studentesc nu? Eh... pe scurt, m-au luat. Dar am aflat ca au fost 300 de aplicatii... Raspunsul meu a fost "I should have sent you a proper cover letter!". M-au luat din cauza selectiei scurtului The Crossing la Angelus Student Film Festival. Se pare ca cei de la AFI iau foarte in serios acest festival si sa ajungi finalist acolo inseamna ca te deosebesti de majoritatea competitiei. Intr-un fel ii inteleg, festivalul a avut acum doi ani pe God of Love si anul trecut pe Raju ca si premianti. Ambele filme au fost, dupa, nominalizate la Oscar (si evident God of Love a castigat).

Si asa voi incepe filmarile Sambata. Astazi am fost la intalnirea cu echipa. Asa un producator romantic nu am intalnit niciodata. Daca ar fi toti producatori asa regizorii ar fi in al noualea cer. Tipul a stat si ne-a descifrat spicul in douazeci (nu patru) si ne-a povestit ce inseamna povestea pentru el si cum trebuie privita... timp de o ora... pentru un film de 5 minute.

Ah da, si actorii din scurt o sa fie, printre altii, Bonnie Bedelia (Die Hard 1 si 2) si Liam Aiken (Road to Perdition, Lemony Snickets).