luni, 4 iunie 2012

TIFF: Pasaje

Pentru că nu am fost cuminte nici anul acesta, nu voi ajunge la TIFF. Sper ca măcar Richie şi prietenul Marian Rădulescu să prindă ultimele 3 zile, aşa cum şi-au plănuit. Pînă vom primi corespondenţele lor de la Cluj, publicăm cîteva pasaje din jurnalul de festival al lui Lucian Maier (desigur, cu binecuvîntarea lui). Lucian este al doilea an la rînd godfather-ul (selecţioner & juriu) competiţiei locale. Planul lui de vizionare pentru ediţia asta e să vadă "toată competiţia". 




După proiecţia Despre oameni şi melci (din seara inaugurală. n.n.) mă gîndeam că gluma de natură sexuală e, cumva, în gena poporului nostru (dacă nu chiar în gena umană). Diferenţa dintre gluma ieftină şi gluma cu tîlc din umorul naţional vine din harul povestitorului, din ştiinţa de a îmbina elementele care transformă banalitatea sexuală în (cam preţios spus) forţă artistică revelatoare. Cînd caracterul pilduitor dispare, cînd referinţa sexuală nu depăşeşte proprii pantaloni, realitatea se trivializează, gluma devine ieftină. O situare pe care filmul lui Tudor Giurgiu nu o depăşeşte de multe ori.

Istoria de pe ecran are două referinţe: politicul şi familia. Ca subiect, filmul prezintă încercarea muncitorilor de la Aro (în anul primei descălecări a lui Michael Jackson în România) de a-şi salva fabrica de la faliment prin donare de spermă. Sistemele de referinţă, puse în relaţie cu subiectul filmului, trasează orizontul comic şi dramatic al filmului. Filmul lui Tudor Giurgiu urcă peste încercările autohtone de gen din ultima vreme - comedii precum Nuntă în Basarabia, Nuntă mută, La cap, la bani, la oase şi alte istorii cu senatori ai melcilor - prin iscusinţa de a împleti în poveste o dramă (cît de cît) coerentă, prin reţinerea de a nu izbucni în glume ieftine (chiar) la fiecare pas şi, în special, prin faptul că nu are aere artistice în expunere.

Înaintea filmului regizat de Giurgiu, am putut urmări Le voyage dans la lune al lui Georges Méliès într-o copie restaurată a variantei color a filmului. Faţă de versiunea alb-negru, filmul pierde ceva din aura începuturilor, senzaţia de călătorie în illo tempore fiind puţin spartă de impresia de circ pe care o transmit culorile aşezate în proiect.


*
A doua zi am urmărit documentarul francez Le voyage extraordinaire, realizat de Serge Bromberg şi Eric Lange şi dedicat lui Georges Méliès. Viaţa şi creaţia artizanului francez este discutată de către Michel Gondry, Jean Pierre Jeunet sau Tom Hanks, ei insistînd asupra vizionarismului autorului francez, asupra inventivităţii sale şi asupra dedicaţiei arătate cinematografului. Nu lipsesc micile picanterii, modul în care Méliès s-a luptat cu pirateria fiind cea mai captivantă (după primele proiecţii franceze ale lui Voyage dans la lune, filmul a fost copiat şi distribuit în copii-pirat în SUA, Thomas Edison sau Carl Lemmle exploatînd filmul lui Méliès fără să plătească drepturi de autor).



Oslo, 31august, o producţie norvegiană regizată de Joachim Trier, prezent pentru a doua oară în întrecerea festivalului (Reprise, filmul său de debut, a fost în competiţie acum cinci ani). Trier construieşte cu delicateţe o istorie despre barierele care apar între oameni. Fiecare personaj apare închis într-o carapace şi de acolo vorbeşte, însă nu comunică. Fără să fie ostentativ sau căutat, Oslo, 31 august surprinde acele clipe în care - cu toate că iubeşti persoana din faţa ta - ratezi apropierea momentană, nu găseşti modul potrivit în care să îi transmiţi dragostea şi suportul tău şi rătăceşti în tot felul de afirmaţii banale sau idioate, total nepotrivite pentru momentul respectiv.


End of the Night e primul film japonez care intră în competiţia TIFF, realizat de Daisuke Myazaki. Un film-omagiu adus fraţilor Coen (No Country for Old Men) şi istoriilor de debut ale lui Takeshi Kitano, cu un final care ajunge în ultimul roman al lui Lev Tolstoi, Învierea. Akira ratează prima sa misiune, omorîrea unei adolescente pe care i-o serveşte mentorul său într-ale crimei. Treptat, însă, ajunge să fie sigur pe sine şi ceea ce odată părea o corvoadă acum e floare la ureche. La un moment dat intră din greşeală într-un bordel şi vede o fată care semăna cu adolescenta pe care nu a putut să o ucidă. Devine îngerul ei păzitor, prilej pentru a începe o meditaţie dostoievskiano-tolstoiană despre moarte, iubire şi salvare. Filmul nu este închegat, pare mai repede o şarjă care are în vedere obţinerea multor referinţe cinematografice sau literare, nu un proiect care urmăreşte o logică a sa, în derularea căreia, eventual, ajunge să se intersecteze cu filmele vizate (omagial) de autor. (Lucian Maier)

sursa: liternet.ro


P.S. astăzi, la ora publicării acestui material, actriţa Melissa Leo (Oscar pentru rolul din The Fighter) susţine un masterclass în cadrul Transilvania Talent Lab, iar mai pe seară se va întîlni cu publicul la cinema Victoria

2 comentarii:

  1. "selectioner si juriu" ? serios? Au murit toti criticii de film? One man-army?

    Ce rost are? Nu putea sa dea premiile din momentul selectiei?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur să văd o primire mai cu capul pe umeri a filmului lui Tudor Giurgiu. Aici, la Cluj, a fost primit cu un entuziasm puțin exagerat.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.