sâmbătă, 30 iunie 2012
Polisse (2011)
rating: Colectabil
Premiul juriului la Cannes 2011 e un minutios raport de activitate al Brigazii Juvenile din cadrul Politiei Pariziene construit sub forma unei dramatizari colorate de catre regizoarea-coscenarista Maiwenn dupa o munca de documentare in cadrul acelei brigazi. Asa cum te avertizeaza de la inceput, Polisse e inspirat din cazurile delicate pe care politistii de la ‘protectia minorilor’ le-au intalnit in perioada in care Maiwenn era alaturi de ei. Faptul ca regizoarea a ales filmul in locul unui reportaj schimba si tonul general al naratiunii, facand-o ceva mai dinamica, mai pe muchie de cutit, haotica si, evident, mai personala. Regizoarea alege chiar sa se includa direct in actiune - nu stiu cat de inspirat - sub forma unui fotograf trimis de la centru pentru a captura o imagine realiste a muncii intregii echipe.
Cazurile care se ivesc in film sunt din cele mai diverse si mai bolnave. Majoritatea au de-a face cu abuzuri de natura sexuala asupra unor copii mult sub varsta pubertatii iar faptul ca ti se spune din start ca toate astea nu sunt fabulatii te incranceneaza. Intr-un moment o fetita ii spune mamei sale ca ‘tatal o iubeste prea mult’ iar intr-altul o mama nu pricepe cum metoda ei de linistire a pruncului masandu-i cuculetul reprezinta in realitate un viol. Ai loc in primul rand la o razie intr-o tabara de tigani romani pentru recuperarea copiilor trimisi la cersit iar apoi participi la o urmarire contra-cronometru pentru gasirea unui bebelus rapit de mama sa proaspat eliberata de tacaniti. Te straduiesti sa pricepi ce-i in mintea unei pustoaice dispusa sa presteze un oral pentru a-si recupera smartphone-ul sau in inima unei mama imigrante nevoite sa-si abandoneze copilul.
Urgentele se succed si se intretaie intr-un ritm ametitor iar asta se rasfrange asupra ansamblului de politisti din brigada. Nu exista un personaj central - afara poate de personajul colectiv, excelent asamblat de Maiwenn. Femei si barbati de rase si religii diferite formeaza un grup omogen de 9-10 temperamente, seturi de principii si manunchiuri de probleme din cele mai diverse. Se acorda insa destul timp pentru a lua act si de vietile lor private ceea ce ofera o intelegere mai buna deciziilor luate apoi in cadrul profesional. Observi astfel ca oricat s-ar stradui sa nu ia lucrurile personal, uneori autocontrolul nu e de ajuns.
Atuurile filmului sunt, in mod evident, ansamblul actoricesc excelent ghidat si montajul dinamic al scenelor. Sunt atat de multe personaje si atat de multe evenimente care se succed si intrepatrund incat era foart usor sa iasa un ghiveci incoerent. Si, totusi, narativitatea nu pierde nimic din logica iar singurul lucru care ramane obscur e ce se-ntampla cu victimele si agresorii dupa ce sunt procesati. Dar, in realitate, asta nu mai tine de competenta politiei. Un film destul de puternic si de realist dar care, din pacate, nu schimba nimic.
Trailer
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
mie nu mi-a plăcut. evident, actorii sunt vioara întâi și trebuie apreciați. dar pentru genul ăsta de film, la graine et le mulet e etalonul. partea proastă în filmul ăsta e că mi s-a părut mult prea episodic, adică împărțit în scene - aventurile polițiștilor - care nu prea comunică între ele. iar dramele alea personale nu cred că au reușit să lege filmul într-un tot. funny scena cu pipița care vine și raportează un laptop furat parcă (ideea rezonează prea mult totuși cu cea dintr-un short, ”C'est gratuit pour les fille” parcă se numea). părerea mea! :))
RăspundețiȘtergere