marți, 5 iunie 2012

Foc si gheata in Urzeala Tronurilor


S-a incheiat si al doilea sezon din Game of Thrones si inca nu-mi vine sa cred cat de bine se descurca David Benioff si D. B. Weiss in transpunerea TV a fantasticei serii imaginate de George R.R. Martin. Cand vad cate personaje si fire narative se impletesc in povestea asta, cate urzeli se tes si cate directii se anunta ca posibile rezolvari ale unor plot-uri migaloase ma intreb cum rezist sa nu pun mana pe carti si sa citesc in avans.

Comparativ cu primul sezon care a fost, in principal, povestea unei singure familii nobiliare, Stark, incheiandu-se cu moartea lui Ned Stark (Sean Bean), cel de-al doilea e mult mai complex si "imprastiat"  pe harta Westeros-ului, aducand la lumina toti pretendentii la tronul de fier impreuna cu motivatiile si planurile lor. Intriga e atat de bogata incat abia poti tine pasul cu ea, jocul actorilor minunat, plin de replici memorabile, iar peste toate ni se serveste o lectie detaliata a modului in care se desfasoara lupta pentru putere in Westeros.



Centrul acestui sezon a fost fara indoiala Tyrion Lanister (Peter Dinklage, castigator de Emmy anul trecut) care incepe sa-si afirme abilitatile de mare manipulator. Si totusi omul pastreaza acea imagine de "om bineintentionat" desi e clar ca lupta pentru putere la fel ca si ceilalti. Robb Stark, Regele Nordului, a suferit o schimbare la fel de profunda, s-a maturizat, a trecut prin focul razboiului, a strans legaturile de sange si onoare cu nobilii si a dovedit ca e capabil de decizii grele. Pe deasupra s-a si indragostit. Fratele sau vitreg, bastardul Jon Snow, trece prin propria sa etapa de calire - si nu prin foc ci prin gheata - dincolo de Zid, ca membru al Nightwatch.

Dintre personajele noi am salutat adaugarea frumoasei Carrice van Outen in rolul Melisandrei, preoteasa rosie care trebuie sa ne convinga ca totusi exista magie in lumea lui R.R. Martin, Stephen Dillane si Liam Cunningham ca si Stannis Baratheon, respectiv, Ser Davos, omul lui de incredere si Natalie Dormer cu tot cu farmecele si dezinhibitiile ei din The Tudors - aici e Lady Margaery, viitoare nevasta pentru antipaticul Joefry. Un interes aparte pastrez pentru misteriosul Jaqen H'ghar, asasinul intrat in slujba micutei Arya dar al carui adevarata natura se dezvaluie in ultimul episod (Valar Morghulis), si pentru loiala Brienne, femeia de 2 metri intrata in slujba Catherinei Stark. (clip care dezvaluie mai multe despre noile personaje introduse in sez 2)

Una din concluziile care se pot trage dupa sezonul al doilea e ca, incet, incet, magia se trezeste in Westeros. A inceput in finalul sezonului 1, cu nasterea dragonilor, continua cu ritualurile preotesei focului Melisandra si este definitiv prezenta in abilitatile magicienilor din Qarth, oarecum potentata de prezenta dragonilor. Totusi, nu suntem inca la inele fermecate, sfere magice si stafuri lucitoare. Dar ne apropiem de faza cand oamenii nu vor mai fi singurele forte combatante. Oamenii nordului (Wildlings) se misca iar the White Walkers arata destul de mult cu niste morti vii... cu ochi lucitori.

Avem de asteptat 10 luni pana apare sezonul 3 (11 aprilie 2013). Sursele spun ca va acoperi narativ prima jumatate din Iuresul Sabiilor, cartea a 3-a din seria Cantec de Gheata si Foc. Asta ne promite inca cel putin 3 sezoane doar ca sa-l prinda pe autor din urma (in prezent sunt 5 volume publicate). Lucru confirmat si de contractul pe 6 sezoane semnat de Peter Dinklage. In ce-l priveste pe George R. R. Martin el a fost inca de la inceput implicat in dezvoltarea seriei - ca si consultant -  si in fiecare sezon are sarcina de a scrie scenariul unui episod (in sez 2 a scris episodul 9, cu atacul asupra Debarcaderului Regal). In termeni de bugete si audienta lucrurile arata promitator: sezonul 2 a avut o crestere de 15% la bugetului (la primul sezon acesta se invartea in jurul a 50 de mil $) iar audienta a urcat cu vreo 50% facand serialul sa devina al treilea cel mai vizionat din istoria HBO.

E foarte posibil ca seria asta sa reprezinte momentul decisiv pentru viitorul filmelor fantasy-ului. Exista atat de multe serii ample care par imposibil de adus pe ecran. Ei uite ca se poate.

Un comentariu:

  1. Pare o eternitate până apare seria 3. Într-adevăr e promițător serialul și abia aștept continuarea. M-a ținut cu sufletul la gură pe tot parcursul primelor 2 sezoane. Acum e momentul să citesc și cărțile.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.