sâmbătă, 23 iunie 2012

Efectul Prometeu


Am văzut Prometheus chiar din prima seară cînd a ajuns în oraş. După proiecţie, grupul nostru de amici a mai rămas la discuţii în faţa mall-ului, deşi era aproape miezul nopţii. Cîteva minute mai tîrziu, opresc în parcarea  întunecată, plină cu gropi, noroi şi bălării, de lîngă casa mea. Ies din maşină şi ceva îmi atrage privirea spre cer. Cîteva corpuri luminoase se deplasau cu viteză neobişnuită. Mergeau prea repede pentru a fi lumini de poziţie de la avioane. Arătau ca nişte stele, care brusc au renunţat la locul lor de pe hărţile astronomice şi au întins-o voiniceşte la plimbare. "Ce-s alea, domnu'?" aud o voce din bezna din spatele meu. E unul din boschetarii care se mai aciuază pe aici vara. "Au trecut mai multe de-alea" zice îngrijorat. "Ce-o fi?"

"Nu ştiu. Poate sunt extratereştri" îi răspund vesel, fără ironie.


Şi în timp ce spun cuvintele constat că nu m-ar deranja deloc ideea. Ba chiar am un sentiment călduţ la acest gînd, care în general mi se pare destul de improbabil. Dacă în acel moment ar fi aterizat o navă spaţială în parcarea noastră, aş fi făcut bucuros parte din Comitetul de Primire al Asociaţiei noastre de Locatari. Acele minute cît m-am holbat la cer, totul părea posibil.

Eram desigur sub efectul filmului. Cu cîteva minute înainte urmărisem întîlnirea unui grup de pămînteni cu două rase diferite de extratereştri. Cine n-ar vrea să afle de unde venim şi încotro mergem? La fel ca membrii misiunii Prometheus: "vrem să ne întîlnim creatorii, să aflăm mai întîi de toate de ce ne-au făcut".

Am fost uşor dezamăgit cînd am înţeles că obiectele zburătoare neidentificate de pe cerul oraşului erau nişte lampioane. Singurul aspect neidentificat era expeditorul lor (probabil ceva legat de campania electorală).

Dezamăgiţi au fost şi amicii cu care văzusem filmul. Unii veniseră pregătiţi ca nişte fani adevăraţi, după ce au  revizionat primul Alien. Pe mine nu m-a dezamăgit, pentru că n-am avut aşteptări. (Deşi asta e o mică minciună: întotdeauna am nişte aşteptări cînd merg la un cinema. Aştept senzaţia aceea de magie cînd vreau ca timpul să încetinească, pentru ca experienţa filmului să dureze mai mult. Aştept artificii. Sau, în orice caz, o senzaţie apropiată).

 
Probabil aţi mai auzit şi în altă parte despre Prometheus că: are găuri în scenariu, personajele se comportă ridicol (oameni de ştiinţă, care prezintă semne clare de inteligenţă, îşi dau foc inexplicabil în minutul următor), actorii nu prea joacă, coloana sonoră e neinspirată şi fără personalitate (ca luată dintr-o bază de date, jumate de pe raftul "armageddon", jumate de la "filme patriotice de război"), temele filosofice sunt îngrămădite într-un fel de haloimas new-age (terraformare, creaţionism, creştinism, ingineri şi Ingineri-şefi). După vizionare am văzut o tonă de materiale pe net, care găsesc explicaţii pentru fiecare cadru. Eu sunt pe principiul că, pentru a înţelege un film, nu ai nevoie de libret sau "bibliografie selectivă". Ar trebui ca filmul să vorbească pentru sine.

În ciuda tuturor problemelor, experienţa a meritat. Pînă acum am văzut vreo trei duzini de aşa-zise 3D-uri şi este, cred, al doilea care nu e o păcăleală, sub aspect pur tehnic. Aşadar, dacă nu te aştepţi să rezolve enigmele neelucidate ale umanităţii (sau măcar ale seriei Alien), poate fi amuzant (după standardele genului). Deşi înrudit ca structură narativă cu Alien (echipajul de terrani e decimat în dulcele stil clasic, şi aici mă gîndesc şi la îmbucătăţirea androidului), e cu totul altă specie. Comparaţia nu e neapărat în favoarea ultimului. Într-o discuţie cu Waka_x, camaradul nostru observa, pe bună dreptate, că nu există zone de întuneric în film. Totul e supraluminat, curăţel-spălăţel, aproape clinic. Ceea ce pentru un horror SF e cam bizar. Dacă păcătuieşte prin ceva, este tocmai această artificialitate. Faceţi o incizie înăuntrul lui Prometheus şi veţi găsi o inimă de android. Rece, ca personajul lui Charlize Theron.


Prometheus ar putea să te prindă, aşa cum m-a prins pe mine, şi să crezi că acele lumini la care te uiţi pe ecran sunt fantastice. Cînd de fapt sunt doar nişte banale lampioane.  


7 comentarii:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.