vineri, 20 aprilie 2012
Shame (2011)
rating: Colectabil
Dupa rasunatorul debut din 2008, Hunger, Steve McQueen recidiveaza cu inca un portret masculin remarcabil in Shame, o drama socant-masochista construita pe acelasi schelet actoricesc din filmul precedent, Michael Fassbender. Tabloul regizorului britanic dezvaluie acum o cu totul alta afectiune, una mai psihologica decat in Hunger, tintind catre reproducerea fidela a vietii private dusa de un dependent de sex. Fassbender interpreteaza asadar un personaj destul de greu de imaginat, un tip de afacerist modern care inspira succes pe toate planurile dar care in realitate e incapabil sa se bucure de viata. Desi e un barbat atragator si stabil financiar, Brandon nu e deloc interesat de vreo reala conexiune cu ceilalti. Alta decat pe plan sexual. Cu atat mai putin de o relatie de dragoste. E incapabil sa-si manifeste emotiile, ori poate a uitat cum s-o faca dintr-un motiv sau altul, iar nevoile intime isi gasesc eliberarea intr-o rutina zilnica care incepe cu masturbarea matinala la dus si se incheie cu o prostituata. Sau doua. Intocmai ca un junkie, Brandon vaneaza orgasm dupa orgasm iar intre ele atitudinea lui rezervata, impasibila, sugereaza incrancenarea dependentului in asteptarea dozei.
Steve McQueen diseaca foarte anatomic dependenta sexuala a lui Brandon, dezvaluindu-l intr-o multitudine de momente cu caracter erotic, unele destul de socante, dar nimic nu sugereaza dorinta de exploatare ci modul de filmare lasa impresia unei compasiuni sincere pentru personaj. Caci Brandon se afla de ceva vreme pe drumul autodistructiv, captiv intr-un viciu din care nu vede o scapare. N-avem nici o idee cum a ajuns acolo, insa totul din jurul sau pare fals, artificial. Un apartament aseptic, un job formal, o viata sociala aparent redusa la cate-o iesire cu seful intr-un bar de agatat unde nu face absolut nici un efort pentru asta. E ca si cum ar trai doua realitati iar singura care are vreun sens e cea din mediul sau ticsit de pornografie. Daca l-ai intalni pe om pe strada probabil ca l-ai invidia pentru imaginea afisata. Fara indoiala Brandon pare un om care traieste visul american. Dar vazandu-l minute in sir intr-un metrou, fixand cu privirea o tanara atragatoare, fara insa a schita un zambet, o emotie, detasat, intens, rece, gandindu-se doar la un potential act sexual si nu la persoana ei, e greu sa nu simti mila.
Lumea privata a lui Brandon primeste un ghiont neasteptat in momentul in care sora sa, Sissy (Carey Mulligan), se muta in apartamentul lui. Tanara e exact contrariul sau, o fire de artista, fragila, hiper-emotionala si avand in permanenta nevoie sa se agate de cineva. Dependenta de iubire. Brandon, independent si autosuficient, ajunge repede s-o dispretuiasca pentru slabiciunea ei si pentru felul in care i-a distrus rutina. Aflam destul de tarziu ca sunt frate si sora. Dar asta-i tot ce stim despre ei. Era la fel de probabil sa fie o veche prietena din copilarie sau o fosta iubire.. avem prea putine detalii. Intelegem ca “nu-s oameni rai, doar vin dintr-un mediu rau” iar cicatricile de pe incheieturile ei le vedem abia la final. Dar e o anumita familiaritate, un sentiment de confort si sinceritate intre ei, care e usor de explicat. Iar asta face ca deznodamantul sa para si mai crud decat e. Orice ar fi, Sissy are potentialul de a-l desprinde pe Brandon din cochilia lui orgiastica. Interpretarea ei intr-un bar de fite e atat de calda incat atinge o coarda neasteptata. Omul lacrimeaza la auzul cuvintelor “it’s up to you” din clasicul hit al lui Sinatra, New York, New York. E teaserul ce anunta prabusirea din final.
Stilistic filmul e admirabil. Are aceeasi finete si atmosfera melancolica ca si Drive, doar muzica electronica lipseste. In schimb personajul e la fel de “damblagit” si alienat ca si soferul misterios din filmul lui Refn. Si Brandon are o predilectie pentru plimbari nocturne, fie cu metroul, fie pe jos. Si un apetit pentru auto-distrugere. La fel ca Ryan Gosling si Fassbender stie ca e “defect” si foloseste limbajul trupului pentru a-si afisa starea. E o anume tristete in ochii sai, ca si cand ar purta o grea povara pe umeri si nu poate renunta la ea. E probabil rusinea pe care o resimte un om constient de propria sa impotenta emotionala. Mai e si un pic de resemnare tipica dependentilor. Brandon e un personaj tragic a carui suferinta depaseste anumite limite. Sexul fiind singura cale de a cunoaste placerea, il va cauta in orice loc si cu oricine. Din nefericire, odata consumat, actul va fi substituit de disperarea unei noi asteptari. De aceea orgasmul sau e un amestec infiorator de extaz si agonie.
Shame e fara doar si poate un veritabil tur de forta pentru Michael Fassbender. Un rol complex si deosebit de solicitant, atat dpdv fizic cat si mental, si care a necesitat un curaj si abordare speciala. Filmul lui Steve McQueen apare astfel ca o remarcabila piesa de cinema, admirabil vizual, intens, emotionant si cu un subiect provocator care lasa loc de reflectii si intrebari post vizionare. In ciuda subiectului, Shame se dovedeste destul de curat in privinta detaliilor explicite, cele cateva scene de nuditate aparand naturale iar momentele de erotism fiind bine temperate in montaj. Cu greu se justifica un rating de N-17.
Trailer
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Din pacate pentru cenzura americana se justifica... atata timp cat un mascul apare nud in cadru (ma refer la full frontal) filmul primeste NC-17.
RăspundețiȘtergereShame e tot ce n-a fost Choke si ar fi trebuit sa fie.
RăspundețiȘtergereMi-a placut comparatia cu Drive
Mie mi se pare ca personajul interpretat de Fassbander in Shame are multe asemanari cu Daniel (Plainview) Day-Lewis in TWBB
RăspundețiȘtergereStrasnic film. Pe mine numele ''Shame'' m-a dus cu gandul la un spectacol de cabaret, astfel ca tot filmul incercam sa gasesc o asemanare intre cele doua.
RăspundețiȘtergereBrandon alearga atat de elegant, imaginea lui e una clasica si curata (aduce cu actorii anilor 60), Sissy canta o melodie a lui Frank Sinatra, moment in care fratelui sau ii curge o lacrima...amandoi sunt pierduti si tanjesc dupa copilarie, Sissy inca se manifesta emotional la fel ca un copil, iar fratele sau a devenit incapabil de a arata emotii, dar cel mai tare tanjesc dupa o zona de mijloc, un moment in trecutul lor cand se regaseau pe ei insisi. Brandon isi intensifica viata sexuala pentru ca e singurul mod in care poate sa simta ceva, orice alt sentiment il face sa isi piarda apetitul(cearta cu Sissy, fata careia ii marturiseste ca a avut o relatie de 4 luni), iar timpul petrecut intre cele doua stari este cel mai inspaimantator pentru personaj. Dar in zona asta trebuie sa ramana ca sa se trezeasca, si o face in final, salvandu-i viata surorii sale...probabil si pe a lui, ca doar e final deschis:) A, ce sa mai zic de simetria care se incheie in final, cu fata cu inelul pe deget...strasnic.