Marele Ecran: Baiatul cu bicicleta (2011)

luni, 9 aprilie 2012

Baiatul cu bicicleta (2011)

SCOALA VIETII
rating: colectabil

Saptamana trecuta a fost Scoala Altfel. Adica, citez de pe site-ul Ministerului Invatamantului: "programul isi propune implicarea dascalilor si elevilor in activitati non-formale, interesante, care sa le valorizeze talentele, preocuparile extrascolare si competentele in domenii cat mai diverse...". Practic, vineri dimineata preocuparile extrascolare ale elevilor constau in ocuparea organizata a mall-ului. O parte din pustime asalta casieria de la multiplex. Fetele vroiau, fireste, la Titanic (in 3D), baietii la John Carter, cei mici la Lorax.

Eu venisem pentru Baiatul cu Bicicleta (Le gamin au velo), filmul fratilor Dardenne care castigase din nou un Mare Premiu la Cannes. Ii blagosloveam in gand pe cei de la Cinema City ca l-au pus la ora 10 dimineata (oare se gandesc ca 'telectualii astia care vor sa vada filmul chiar n-au de lucru?). Pe de alta parte, ma bucuram ca l-au adus chiar si asa. Nu intelegeam cum de l-au bagat totusi intr-o sala mare - pustie cand am intrat eu. A ramas pustie pana aproape sa inceapa filmul. Cand deodata, "ce mai freamat, ce mai vuiet". Un grup de vreo 30 de prichindei a impanzit randurile din spatele meu.

Aveam sa aflu mai tarziu ca, de nu erau ei, n-as fi vazut filmul.

Baiatul cu bicicleta este un pusti (Thomas Doret) abandonat de tatal sau la un centru pentru copii. In prima parte, Cyril incearca cu disperare sa-si regaseasca parintele si bicicleta sa neagra. O recupereaza doar pe ultima, gratie unei femei de care se agata la propriu. Samantha-coafeza (Cecile De France) accepta sa il ia in week-end-uri, fara sa poata spune de ce face asta. La capatul incercarilor de a-si afla tatal, Cyril ar putea sa-si gaseasca o mama.

Fabula fratilor Dardenne il surprinde pe baiatul cu bicicleta intr-o intersectie a vietii. Intr-o parte e drumul stramb, pe care un dealer de cartier (atentie, si el trecut prin centrul de copii) il ademeneste cu jocuri video, bani si chipsuri (otravurile copiilor de azi). In partea cealalta e drumul drept, pe care Samantha-samariteanca incearca sa-l aduca doar prin bunatatea ei.

Ca multi copii abandonati, Cyril are "toate conditiile" sa se strice. Isi provoaca singur rani (crezandu-se vinovat pentru parasirea sa), incepe sa minta si sa loveasca tocmai bratul care il ajuta. Dar Cyril are si un inger-pazitor, in persoana Samanthei, inarmata cu rabdare si increderea ca luminile vor invinge umbrele din sufletul baiatului. Ea stie ca "un copil are nevoie de dragostea ta, atunci cand o merita mai putin".

Poate ca povestea minimala (ca sa nu zic simplista) a fratilor Dardenne e prea moralizatoare, dar nu cred ca exista, la ora aceea in oras, vreo "activitate non-formala, mai interesanta" si mai sanatoasa pentru pustii aflati pe randurile din spatele meu. La sfarsitul proiectiei m-am indreptat spre doamna care ii insotea si am felicitat-o pentru ideea de a-i aduce la acest film si nu la vreo "minunatie" 3D, cum au facut ceilalti dascali.

Invatatoarea Dana Visu de la Colegiul Banatean a facut mai mult decat sa-i aduca pe elevii din clasele III si IV la cinema. Ea a adus filmul in Timisoara. I-a contactat pe cei de la Cinema City si i-a convins sa aduca Baiatul cu bicicleta desi nu era programat sa ajunga. Acum le va da copiilor tema sa scrie o compunere despre ce au vazut. I-am spus doamnei ca mi-ar placea enorm sa publicam si noi pasajele mai interesante din primele "recenzii" ale copiilor (uite o imagine cu puiutii incolonati, la iesirea de la film).

Intr-un fel si elevii acestia se afla, ca si baiatul din film, la o intersectie. Drumul usor si mai sclipicios e sa mearga la blockbustere. Cararea ingusta si ceva mai solicitanta e sa le deschizi ochii pentru altceva si sa le dai de gandit. Samantha din viata reala e aceasta doamna invatatoare. Ea imi da speranta ca viitorul nu e iremediabil pierdut.

Ii dedic din toata inima acest articol doamnei Visu. Mai ales ca am vazut filmul multumita ei.