Marele Ecran: The Devil's Double (2011)

joi, 17 noiembrie 2011

The Devil's Double (2011)

"Eu te-am facut, eu te omor!"

rating: Brainwash stylish

Unul din primele filme biografice pe care fara indoiala vestul le va produce in urmatorii ani pentru a capitaliza pe seama dramei din Lumea Araba va fi cel despre Saddam Hussein. Pana atunci insa ar fi indicat sa ne aruncam privirea un pic asupra proaspatului biopic regizat de Lee Tamahori, The Devil’s Double, un film care-l are in centru pe infamul Uday Hussein, fiul mai mare si mai sadic al dictatorului irakian. Desi e un film despre Uday, Dublura Diavolului il are drept erou principal pe Latif Yahia, garda de corp a acestuia si autorul cartii autobiografice care sta la baza filmului. Practic vorbim de o marturie personala a unuia din cei aflati in cercul intim al beizadelei irakiene, un soldat luat de pe front, fortat sa renunte la propria viata si identitate si pus in slujba regimului instaurat de Saddam. Sau, mai corect spus, in slujba unui emanat irational al acelui regim, imbatat de puterea conferita de pozitia sa in stat.

Viziunea asupra “Casei lui Saddam” pe care ne-o ofera acest individ e una destul de sadica insa tratamentul lui Tamahori o cizeleaza intr-o poveste de tip mafiot in care un gangster crud ii face unui om obisnuit o oferta pe care n-o poate refuza. Uday Hussein si Latif Yahia (ambii jucati admirabil de Dominic Cooper) se cunosc din liceu insa a fost nevoie de un razboi irano-irakian pentru ca Uday sa-si dea seama ca asemanarea dintre ei ii poate fi de folos. Prin urmare Latif e scos de pe front si introdus in somptuoasele apartamente din Bagdad ale fiului lui Saddam Hussein apoi transformat intr-un fiday, o dublura de corp care sa-l joace pe Uday unde si cand nevoia o cerea. Latif intra asadar intr-un pact cu diavolul avand acces la tot ce are Uday, bani, masini, droguri si femei, mai putin femeia pe care acesta punea ochii. Nu dureaza mult pana cand Latif sa realizeze ca “printul” e un psihopat maniac si sadic care rapeste si violeaza fetite si se rasfata cu trabucuri, cocaina si torturi inregistrate.

Plot-ul filmului e destul de liniar si nu rezerva multe surprize. Are insa un ritm electrizant si o stralucire de crime-noir optzecist cu masini scumpe, droguri si femei despuiate. Ce e interesant de urmarit e transformarea lui Latif in Uday si mai ales performanta lui Dominic Cooper. Practic, englezul care a jucat numai roluri linistite (An Education, The Duchess) face acum nu mai putin de 3 roluri distincte: impulsivul si manieristul Uday, calculatul Latif, ambii atat de diferiti fizic si mental, plus Latif impersonandu-l pe Uday, ceva ce efectiv te face sa zambesti amar. Povestea cuprinde si un pseudo-lovestory cand Latif dezvolta niste emotii pentru o prostituata iubita de Uday, Sarrab, si o scena iconica in care papa Saddam il aproape castreaza pe fiul cel mare si problematic. Deznodamantul e absolut previzibil, cu cliseul garzii de corp care se razvrateste pentru iubire si provoaca mania stapanului si “creatorului” ei la care se adauga un twist final pe post de razbunare simbolica.

Valoarea istorica a acestei pelicule europene nu trebuie luata insa in calcul intrucat chiar si autenticitatea lui Latif e chestionabila. Fugit in exil din 1992, imediat dupa problema kuweitiana, Latif a devenit scriitor, publicand mai multe carti despre regimul irakian. A descris in amanunt brutalitatea si oroarea lui, lucru incontestabil dealtfel, insa rolul jucat de el e dificil de stabilit dat fiind ca pionii principali din poveste au fost “sacrificati” de americani. Ramane sa privim filmul asta mai putin ca documentar si mai mult ca o epopee despre un Scarface irakian.

Trailer