miercuri, 3 august 2011

Il Conformista (1970)

Animula vagula blandula, hospes comesque corporis.

rating: Colectabil


 Nu e un mister ca alaturi de politica, sexul ocupa un loc regal in cinematografia lui Bertolucci, italianul cu vederi marxiste si inclinatii spre psihanaliza freudiana avand o reala obsesie pentru sexualitate si redarea ei cat mai plastic. Inainte sa ne aruncam cu furie pe cel mai apreciat si controversat film al sau (Last Tango in Paris) ar merita sa facem un popas cinefil si asupra primului film al maestrului care a starnit o reactie critica majora, Il conformista fiind inca considerat o capodopera stilistica remarcabila, asta in mare masura datorandu-se directorului de imagine Vittorio Storaro (oscarizat pentru imaginea din Apocalypse Now) care a transformat un scenariu alambicat si cenusiu intr-un izvor de culoare si jocuri de umbre. E foarte posibil ca urmarind Conformistul sa te simti uneori rupt de firul intrigii pentru a admira cateva unghiuri de filmare sau colturi de cadru unde lumina bate mai nu-stiu-cum sau in care mis-en-scena vorbeste mai subtil. In acele momente iti reamintesti de ce iubesti cinema-ul.




Conformistul e povestit in flashback-uri pe durata unui drum cu masina spre o destinatie obscura in timpul caruia Marcello Clerici (Jean-Louis Trintignant) trece in revista evenimentele care l-au condus pana in prezent. Intr-o Italie fascista stransa-n menghina de Mussolini si politia lui secreta, Clerici vrea si el o parte din actiune asa ca se alatura securitatii, aparent din ideologie, si primeste misiunea de a-l asasina pe fostul sau profesor, exilat in Franta dar inca implicat in miscarea anti-fascista. Pana la executarea planului ajungem sa-l cunoastem pe Clerici in cele mai mici amanunte, ceea ce face ca Il conformista sa fie un admirabil studiu de caracter. Clerici tanjeste dupa normalitatea conforma cu preceptele societare: sexuala, in ciuda unui incident bizar din copilarie si a unei homosexualitati latente, familiala, casatorindu-se cu o micuta burgheza anosta in vreme ce tatal sau e in azil iar mama dependenta de morfina, si carierista, aspirand la o pozitie in partid indiferent de ce trebuie sa faca pentru ea. In realitate Clerici este exponentul dezumanizarii birocratului de catre un sistem totalitar care te face sa-ti sacrifici orice principiu pentru o asa zisa normalitate. “Societatea sa ma judece” declara Clerici cand isi marturiseste in Biserica pacatele savarsite si cele pe cale sa le faca.





Pe langa aceasta tratare intelectuala a mecanismelor fascimului, Conformistul ofera si una deosebit de viscerala a formei, un rasfat poetic al anilor 30 in care obiectivul camerei lui Sattoro face o adevarata gimnastica ca sa captureaze miscari fuide ale frunzelor uscate batute de vant (scena 'copiata' apoi in Godfather), interioare superb decorate si luminate, geometria strazilor si cladirilor ori drumul incetosat din Alpii elvetieni unde deznodamantul are in cele din urma loc. 

Am lasat la urma eroticul pentru ca e si cel mai complex element al filmului. Clerici uraste iubirea la vedere dar e mai plin de perversitati decat un sexshop. Cel putin asa ni se sugereaza. Se “aprinde” cu adevarat doar atunci cand nevasta ii povesteste prima experienta sexuala (molestata de un unchi), are accese de voyeurism si pastreaza in suflet un episod “intim” cu soferul familiei. Dar orice alta reactie umana e ingropata sub un chip impasibil. Nimic nu-l perturbeaza, nici moartea femeii pe care o iubea, nici caderea lui Mussolini, omul pur si simplu e lipsit de emotie. Distorsiunea personalitatii lui Clerici e totala.



- Clerici, you had me convinced you were the typical new Italian.
- No such type exists yet, but we're creating him.
- Through repression?
- No, through example.

Filmul se incheie parabolic cu denuntarea fascismului de catre fostul slujbaj si o demascare a adevaratelor impulsuri atata vreme suprimate. Remarcabil prin forma si idee Conformistul beneficiaza si de o muzica exceptionala si un joc actoricesc de nota zece, nu doar din partea lui Trintingnant cat, mai ales, din partea celor doua femei de care se foloseste nemilos: Giulia (Stefania Sandrelli) si Anna (Dominique Sanda). Ele au parte de un rasfat artistic spectaculos in scena de dans pe care o improvizeaza nonconformist intr-un restaurant din Paris.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.