duminică, 13 februarie 2011

Slaughterhouse Five (1972)

rating: Brainwash

Pe 13 februarie 1945 orasul Dresda din Germania hitlerista a fost aproape complet nimicit intr-un raid al fortelor aeriene americano-britanice. 135 000* de oameni au pierit sub un covor de bombe incendiare, efectul unui atac ingrozitor menit sa determine stoparea masinii de razboi nemtesti. Unul din supravietuitorii infernului din Dresda a fost Kurt Vonnegut Jr, american cazut prizonier la nemti si trimis la munca fortata in “Florenta de pe Elba”, unul din cele mai frumoase orase europene. In noaptea fatidica era unul din prizonierii adapostiti in subsolul cladirii cu numarul 5 dintr-un abator aflat la periferia orasului. Slaughterhouse Five (Abatorul Cinci) reprezinta ecranizrea romanului sau cvasi-autobiografic, parte o drama suprarealista de factura SF, parte un manifest anti-razboi. In vreme ce cartea s-a bucurat de o popularitate imensa, filmul lui George Roy Hill e destul de aproape de anonimat cu toate ca a luat Premiul Juriului la Cannes in ‘72. O posibila explicatie ar fi modul in care e construit acest film, similar cartii, din segmente lipite intr-o cronologie bizara dorindu-se a reda atat logica unei minti “fracturate” cat si sentimentul de dizlocare a unei constiinte ce se pretinde “rupta din timp” si martora la evenimente trecute, prezente si viitoare. Fiind fidel conceptiei originale, filmul esueaza in a se explica singur unui spectator neinitiat intrucat pierde o parte din esenta scriiturii: natura umana.

Eroul filmului e un fel de alter-ego al lui Vonnegut, un personaj pe nume Billy Pilgrim care, alunecand de pe coarda temporala, traieste un permanent deja vu si se vede tot mai des intors in timpul razboiului. Billy e un soldat american neinstruit trimis pe front ca ajutor de preot si cazut prizonier in primele ore ale sosirii. Inghesuit intr-un tren de marfa e trimis intr-un lagar nazist pentru scurta vreme iar apoi la Dresda unde devine martor ocular si gropar. Eliberat de rusi, se intoarce acasa, devine specialist in optometrie si se insoara cu fata unui bogatas pentru ca atunci cand totul parea perfect sa fie singurul supravietuitor al unui accident aviatic. Dupa ce nevasta ii moare in drum spre spital Billy, ramas vaduv si cu niste sechele la mansarda, se retrage in propria imaginatie si se lasa rapit de extraterestrii tralfamadorieni (fiinte din a 4-a dimensiune) care, in scop stiintific, il gazduiesc impreuna cu o starleta sexi intr-un apartament/gradina zoo. Se pare ca din toate fiintele galaxiei pamantenii sunt singurii adepti ai unui religii bizare - “liberul albitru”. Privind asta prin binoclul celui de-al doilea razboi mondial oroarea imbraca o haina si mai absurda.


Originalitatea povestii consta in faptul ca firul epic derulat mai sus e taiat bucatele, amestecat intr-o cascheta si apoi inodat cu precizie astfel incat fiecare nod sa coincida din punct de vedere al formei (spre ex: Billy major intra la dusuri in lagar, Billy minor iese de la dusuri si e aruncat de tatal sau in bazin). Fondul temporal e irelevant. Conceptia tralfamadoriana asupra timpului impune ca totul exista simultan si deodata. Am dubii ca naratiunea va face sens fara o lecturare initiala a cartii dar cine stie. Personajul principal e zugravit binisor, imaginea sa de om depasit de evenimente si care si-a abandonat existenta in mana propriului destin a corespuns cu cea formulata in mintea mea. Michael Sacks reda convingator acea serenitate un pic retardata a omului martor la propria sa viata, care crede ca viseaza si nimic nu se mai poate schimba pentru ca realitatea nu poate fi alta decat cea din fata. Efortul de productie e similar unor drame TV mai recente, cinematografia e frumoasa si autentica dar tonul filmului e mai indulcit decat cel al cartii. Exista prea putin umor negru, satira e prea subtila si se simte o lipsa a ‘sangelui si a mizeriei umane’ care ar fi potentat poate caracterul moralist al filmului. In plus lipsesc o serie de detalii din carte care ar fi usurat intelegerea naratiunii. Vesti bune insa, Guillermo del Torro e cu burta pe carte si probabil vom avea curand un remake adevarat.

* cifra vehiculata de Vonnegut in '69 se pare ca e exagerata, cauza fiind propaganda nazista din timpul razboiului si niste articole inflamatoare de dupa razboi. Cercetari independente mentioneaza un numar mai realist de 25000 de victime in bombardamentul Dresdei.

8 comentarii:

  1. mi-a plăcut foarte mult cartea, nu ştiam că s-a făcut şi film! :)
    merci de recomandare! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Habar n-aveam că-i şi film. Ai citit cartea până la urmă? Parcă ai luat-o de la Schimb, nu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, am citit-o intr-o zi :)). Ieri am vazut filmul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu as recomanda direct cartea. Guillermo del Torro? Suna cel putin interesant.

    RăspundețiȘtergere
  5. gand la gand. si eu am citit-o acum o saptamana.

    RăspundețiȘtergere
  6. sa inteleg ca filmul nu se ridica la nivelul cartii?
    intrebarea mea: ti-a placut cartea? e asa de "frumoasa de tot" pe cat am spus eu ca e? sau doar mie mi s-a parut?
    astept ecranizarea lui Guillermo del Toro... desi as arunca un ochi si la varianta din '72 (pfu.. cum 12 ani inainte sa ma nasc eu)

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, filmul e mai slab dar cred ca ar fi ok sa-l vezi si tu..
    Cartea mi-a placut f mult, am citit-o dintr-un foc. :) Da eu n-as zice ca-i frumoasa :)) sau poate ghilimele sunt pentru a sugera tocmai opusul. Adica e groteasca si intunecoasa si funny la modul absurd..

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.