joi, 11 noiembrie 2010

I don't like Facebook

THE SOCIAL NETWORK (2010)

rating: aproape Colectabil


Eu nu sunt pe Facebook. Daca stau sa numar, am vazut de trei ori cum arata o pagina (o data cu ocazia filmului). Nu am refuzat Facebook din fronda. Ii recunosc functia de selector in fluxul urias de informatie care ne loveste zilnic. Refuzul meu nu e antisistem sau antiglobalizare. Pur si simplu m-am decis intr-o zi (satul de invitatiile in diverse retele sociale) ca nu vreau sa imi mai cheltui timpul cu un nou simulacru de viata reala (apropo, am convingerea ca Facebook este un factor care accentueaza izolarea individului si nu o combate asa cum declara). Petrec deja destul timp online, pe mail ori pe blog. In plus mi-este imposibil fizic sa am 1000 de prieteni noi, pentru ca ar trebui sa consum cu fiecare traditionalul pahar de vorba si probabil n-as supravietui nici primului rand.

Sociologul Desmond Morris explica in Zoomenirea (Editura Art, 2010) de ce, in zorii civilizatiei, omului i-a picat bine sa traiasca in triburi mici, in care fiecare se cunoaste cu fiecare si participa activ si vizibil la viata comunitatii. Odata cu aparitia aglomerarilor urbane si statale s-au nascut "supertriburile" in care individul s-a pierdut, dar tanjeste in continuare dupa caldurica unui trib mic si de treaba (reminiscente ale acestei nevoi primordiale sunt cluburile, galeriile, fratiile, partidele si, desigur, retelele sociale). Facebook a plecat tocmai de la aceasta idee a reunirii intr-un singur loc a membrilor unui 'trib' (studentii de la Harvard). Astazi insa, desi pare o platforma de interactiune pentru milioane de 'triburi' unice, pana la urma este tot un 'supertrib'. Al treilea ca „populatie” din lume (jumatate de miliard de utilizatori).

Nici „filmul despre Facebook” nu m-a convins sa-i umflu rindurile, dar nici nu a incercat sa ma seduca in acest sens. Reteaua sociala (The social network) descrie inceputurile neclare (asa cum sunt de obicei in jurul marilor inventii) ale Facebook in 2003, imprejurari (incalcite juridic) care au creat cel mai tanar miliardar din istorie. Mark Zuckerberg /I’m CEO, bitch! e un computer geek rece, compulsiv si opac ( la fel ca Sheldon din The Big Bang Theory, Zuckerberg nu pare sa inteleaga ce inseamna "prieten" in ciuda faptului ca afacerea lui tocmai pe asta se bazeaza) jucat cu precizie de Jesse Eisenberg (Zombieland). Mark se considera "un hacker" care vrea sa ajute oamenii sa "imparta ceea ce e important pentru ei: revolutii, fluxuri de informatii" (conform profilului sau de Facebook) . El si co-fondatorul Eduardo Saverin ( cameleonicul Andrew Garfield - noul Spider Man) stiau din clipa in care au avut primele groopies ca au pornit o chestie misto (sau in cuvintele Rolling Stone "au ajutat tehnologia sa castige batalia impotriva contactului uman real"), dar nu stiau in ce directie sa o dezvolte. Si aici apare fermecatorul Sean Parker ( o ironie ca cel mai hulit personaj de catre industria muzicala, prin crearea Napster, e jucat de „cantautorul” Justin Timberlake).
La baza obsesiei lui Mark de a initia o retea de socializare nu stau banii, ci respingerea lui de catre o femeie (Rooney Mara a fost distribuita de Fincher si in remake-ul The Girl with the Dragon Tatoo), conform clasicului dicton "cherchez la femme!". Rafala de replici destepte intre cei doi din prologul filmului, schimb acid cu care abia poti tine pasul, nu este singulara in cele doua ore (scenariu: Andrew Sorkin). Pregatiti-va pentru un real challange intelectual, lucru inconfortabil pentru cei dezinteresati de subiect. Un challange intrucatva diferit fata de ce te-ai astepta cand auzi numele regizorului.
Nu stiu daca e de bine sau de rau, dar pana in final l-am recunoscut pe David Fincher numai in doua scene injectate cu adrenalina (secularul concurs de canotaj intre universitatile alea scortoase si petrecerile din campus in fratiile alea 'alpha omega' scortoase). De abia in scena finala, cand insusi fondatorul miliardar da in continuu refresh sa vada daca i-a fost acceptata o cerere de prietenie, mi-am dat seama ce urmarisem de fapt. Un studiu antropologic despre cum functioneaza rasa umana si despre obsesiile ei (lucruri pe care Fincher le discutase, e drept, pe alt ton, si in Fight Club sau Zodiac).
In esenta, Reteaua Sociala vorbeste despre nevoia noastra primordiala de acceptare. Adaugati la asta trasatura patologica a indivizilor din generatia noastra, de a fi in permanenta conectati, vazuti, placuti. O generatie care nu suporta, sub nicio forma, sa se plictiseasca (si nici nu mai e lasata). Si aici ar fi marele merit al filmului, ca surprinde spiritul unei generatii.
Revin la scena finala, cu Zuckerberg/Eisenberg butonand la laptop, si realizez de ce nu vreau sa intru pe Facebook. De frica. Sunt constient ca va deveni un obicei adictiv si imi va accentua si mai mult latura narcisista. Voi incepe sa imi contabilizez zilnic „prietenii” si voi suferi daca voi fi refuzat. Si va voi ruga din suflet sa imi dati like la articol.

8 comentarii:

  1. :)) mie mi se pare cam supraapreciat facebook-ul, ma rog poate pt ca nu prea are substitute puternice si daca iti faci cont crede-ma n-o sa te duci intr-un colt intunecat daca nush cine nu iti da like sau accept :)) cel putin mie nu mi s-a intamplat, nu inca

    RăspundețiȘtergere
  2. nici eu nu sunt mare fan facebook desi am profil si fanpage. Nu ii inteleg pe oamenii care pierd ore intregi pe acesta retea de socializare, dar de fapt nu i-am inteles nici pe cei cu hi5 si nici pe cei de pe vechiul mirc. Filmul pe care inca nu l-am vazut pare promitator si daca zici ca e un fel de studiu antropologic(n-am mai citit nimic legat de antropologie de vreo 3 ani) chiar am sa-l savurez curand.

    RăspundețiȘtergere
  3. ti-am mai zis cat de mult imi plac recenziile tale? daca ti-am mai zis, ma repet... ma faci sa vad chestii care mi-au scapat sau sa vad lucrurile dintr-o alta perspectiva.
    Domnule, aveti respectele mele. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Tomata cu Scufita: reactia ta e unul din motivele pentru care nu ma las de blog, desi uneori, de oboseala, recunosc ca ma mai bate gandul

    RăspundețiȘtergere
  5. Facebook owns the internet now. Mai devreme sau mai tarziu vei fi si tu acolo, sunt sigur de asta :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @ion: tot ce e posibil; doar ca in acel moment s-ar putea ca facebook sa fie cum e azi yahoo si altundeva sa fie "the next place" :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.