duminică, 19 septembrie 2010
Malena (2000)
Am avut nesansa sa iau contact cu Giuseppe Tornatore prin intermediul filmului La Sconosciuta, care, desi se bucura de o reputatie excelenta in 2007 si s-a dovedit la urma un film destul de bun, n-a reusit sa-mi acapareze in totalitate interesul si, pe cale de consecinta, mi-a faultat curiozitatea de a continua periplul cinematic in lumea italianului. Acum o saptamana am redeschis insa dosarul tornatorian luandu-mi ragazul necesar pentru descoperirea Legendei lui 1900, fantasticul film italian de proportii epice in care Tim Roth incarneaza acel faimos pianist de jazz care n-a calcat vreodata pe pamant. Am fost amutit vreme de 2 ore de talentul de povestitor al lui 'Peppuccio' si m-am bucurat ca nu trebuie sa astept numai filmele lui Jean Pierre Jeunet pentru o stilistica bogata in culori vii. Acum Malena imi induce niste simtaminte apropiate de "cel mai mare fan", doborandu-ma si pe mine, la fel ca pe toti ceilalti barbati din film, cu frumusetea Monicai Belluci, a oraselului sicilian de pe coasta Mediteranei si tineretii inflacarate de sangele latin.
Malena este exemplul viu al felului in care functioneaza comunitatile mici in care fiecare cunoaste pe fiecare iar barfa si invidia sunt la ordinea zilei. Povestea ei e spusa prin ochii tanarului Renato Amoroso (Giuseppe Sulfaro) care, in chip de narator, aminteste cu nostalgie un episod crucial din maturizarea lui. Intalnirea lui cu Malena, 'frumoasa satului' coincide cu primirea primei biciclete si intrarea lui in randul 'pandacilor' chinuiti de pubertate. In micutul oras sicilian din timpul WWII, atunci cand Malena trece strada timpul sta in loc. De la mosnegi tomnatici si pana la puberi obsedati de masuratul sculei, toti barbatii Castelcutei viseaza cum s-o tavaleasca pe Malena. Intre ei, Amoroso e singurul care-o iubeste cu patima primei iubiri adolescentine. Inflacararea lui devine in scurt timp obsesie sexuala iar fanteziile sale nocturne dau crize de nervi parintilor. Intr-o privinta, filmul e despre transformarea lui Renato intr-un barbat adevarat, dar ar putea fi si o drama despre riscul de a fi diferit sau neconform, cu toate ca pana aproape de final pastreaza un oarecare umor de conjunctura, cum e cel din scena in care tatal incearca sa-i explice mamei ca baiatul nu e posedat de diavol ci de gioco di mano.
Asa cum e si de asteptat, in centrul filmului sta imaginea de femme fatale a Monicai Belluci, care face o treaba excelenta pasind pe ulitele satului cu aceeasi dezinvoltura cu care strabatea catwalk-ul in prezentarile de moda. Malena arata si se poarta de parca si-a pus in cap sa seduca tot ce misca-n tara aia iar consecinta e ca devine rivala fiecarei sotii umbrite de stralucirea ei si, astfel, invidiata de moarte. Decesul sotului ei pe front o transforma intr-o prada ravnita de fiecare barbat, indiferent de potenta lui, si multi incearca sa-si gaseasca motiv pentru a-i intra in suflet. Intocmai ca intr-o tragedie, ea ajunge sa confirme eticheta ce i-a fost atribuita inainte fara vina, aceea de curva a satului, si astfel sa se indrepte fatidic spre culmea umilintei ei: oprobriul comunitatii si rapirea frumusetii intr-o scena marcata de cruzimea unei multimi bezmetice. Singurul dram de compasiune se va gasi atunci in ochii aceluiasi Renato, naratorul, martorul mut care-si va aminti peste ani de prima femeie pe care a iubit-o.
Mi-a placut modul in care e servita maturizarea tanarului Renato, ca o hormonala tranzitie dintr-un baietel cu pantaloni scurti intr-un adult, in care singurul reper era pasiunea lui pentru o femeie inaccesibila. Filmul are o imagine superba, e deopotriva emotional si carnal, foloseste muzica lui Ennio Morricone pentru a creea o atmosfera nostalgica si se inchide sub forma unei fabule moralizatoare: dupa atata chin Malena e in final acceptata de comunitatea care in sfarsit a redus-o la 'deloc extraordinara'. Un film musai de vazut ce mie imi promite un rasfat nemaipomenit cand m-oi apuca de Cinema Paradiso.
Trailer
Mi-a placut modul in care e servita maturizarea tanarului Renato, ca o hormonala tranzitie dintr-un baietel cu pantaloni scurti intr-un adult, in care singurul reper era pasiunea lui pentru o femeie inaccesibila. Filmul are o imagine superba, e deopotriva emotional si carnal, foloseste muzica lui Ennio Morricone pentru a creea o atmosfera nostalgica si se inchide sub forma unei fabule moralizatoare: dupa atata chin Malena e in final acceptata de comunitatea care in sfarsit a redus-o la 'deloc extraordinara'. Un film musai de vazut ce mie imi promite un rasfat nemaipomenit cand m-oi apuca de Cinema Paradiso.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Daca te apuci de Tornatore, e musai sa vezi Una Pura Formalita. Pe imdb spune ca e crime/thriller, but don't let that fool you.
RăspundețiȘtergerecred malena a iesit cu un picior languros din pelicula si nu l-a maturizat numai pe "amoras"... imi aduc aminte cum se extaziau baietii in liceu "bey fratelo ai vazut malena? e marfa de marfa" :))
RăspundețiȘtergere@Thursday's child: ai dreptate, e musai. Mai ales ca nu ai in fiecare zi ocazia sa vezi un duel verbal intre Depardieu si Polanski
RăspundețiȘtergerenici nu mai stiu cand am vazut Malena, acum vreo 7-8 ani! si de atunci am ramas EU cu o obsesie pentru Monica Belluci, cea mai frumoasa femeie din lume! :)
RăspundețiȘtergereMi-a plăcut faptul că Tornatore a știut să îmbine arta cu comercialul. Oare dacă juca Monica în Ioana D.arc, vedeau mai mulți filmul?
RăspundețiȘtergereExceptionala regie si scenariu, reda raul salbaticul si uratul din noi, dar si frumusetile cupilariei si adaptarea (saracia te face sa te adaptezi , de fapt asta a vrut sa arate).
RăspundețiȘtergere