marți, 8 iunie 2010

Casa de pe strada noastra

Mircea Saucan e un nume pe nedrept uitat din cinematografia romaneasca. A facut cel putin putin doua filme fundamentale, cu mult inaintea timpului lor: Meandre (1966) si Suta de lei (1973).

Regimul nu l-a inghitit, desi arta lui nu era fatis ostila comunistilor. Regizorul chiar studiase la Moscova. Filmele lui Saucan reprezentau un strigat de libertate, care n-avea legatura cu o doctrina sau alta. Comunistii l-au supus la presiuni enorme. A editat Meandre cu un securist in sala de montaj. E un miracol ca pelicula a fost salvata pana astazi. Saucan a fost impins -la propriu- pana in pragul sinuciderii, scos pe linie moarta din punct de vedere profesional si, pana la urma, obligat sa emigreze in 1987 (in Israel, unde a si murit in 2003).

Nu a mai facut film. A continuat sa scrie.

Criticul de film, Iulia Blaga a incercat sa-l scoata din uitare prin volumul disponibil si pe site-ul liternet: Fantasme si adevaruri. O carte cu Mircea Saucan. Cuprinde o serie de dialoguri acasa la regizor (in Nazaret), memorii si fragmente din opera scrisa a lui Saucan. Despre filmele sale a scris si Marian Radulescu, care le-a asezat si pe net, spre bucuria noastra.

Pentru un prim contact cu opera lui Saucan va propun mediumetrajul Casa de pe strada noastra, Studiourile Sahia, 1957. E povestea unei case si a oamenilor care au locuit-o, spusa de obiecte (martori tacuti) si narata de inconfundabilul Radu Beligan.

Eleganta scenariului si viziunea originala a autorului sunt evidente inca de la acest al doilea film: "O casa este o nava cu care oamenii calatoresc in timp (...). Odaile sunt vaste cutii de rezonanta (...). Oamenii nu mor cu totul. Duhul lor salasluieste multa vreme in lucruri ca un parfum". Curat parfum de epoca.



Un documentar cu valoare de document de arhiva, dar a carui delicii nu sunt degradate de trecerea celor 53 de ani. Poate va deschide pofta pentru EuroDoc (4-11 iunie), workshop international care aduna zilele astea la Timisoara crema filmului documentar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.