vineri, 14 mai 2010
Metropia (2009)
Am vrut sa vad Metropia inca de la primul trailer lansat anul trecut si care promitea o distopie animata cu inalte valente stilistice si posibil sustinuta de un plot suficient de angajant si misterios. Din pacate coproductia scandinava a lui Tarik Saleh nu a avut acel impact pe care-l speram cu toate ca vizualul este fara cusur iar atmosfera filmului te introduce intr-un viitor cenusiu care nu pare prea indepartat. Povestea e prea orwelliana ca sa mai provoace orgasme intelectuale iar suspansul atat de necesar a cam lipsit. In spatele personajelor fotografiate si animate digital stau nume sonore precum Vincent Gallo, Juliette Lewis, Stellan si Alexander Skaargard, actori pe care-i credeam a fi destul de recognoscibili pe ecran dar care m-au surprins vorbind din spatele unor fete complet straine. Povestea se invarte in jurul personajului Roger, angajat la un call-center, care ziua isi asculta clientii iar noaptea are insomnii din cauza vocii din cap. Cineva ii vorbeste direct in creier sustinand ca este eul lui interior. Suficient pentru ca un om paranoic si maniac-depresiv care mai poseda si o agresivitate reprimata s-o ia un pic razna. Suntem in viitorul destul de posibil al unei lumi lipsite de petrol, trecuta printr-o criza economica si in care intreaga Europa devenise o vasta retea subterana de Metrou. O gigantica corporatie, Trexx Grup, proprietara sistemului Metro, devine un imperiu financiar si-si extinde antenele asupra tuturor indivizilor, urmarindu-i non-stop si incercand sa le controleze orice activitate fie ea munca sau divertisment. Big Brother-ul din 1984 restilizat si readaptat.
Atmosfera filmului e cea care merita toti banii. Metropia e atat de posomorata si de fara speranta ca te miri cum de nu se sinucide nimeni acolo. Imaginea e foarte sugestiva in acest sens si in mod sigur asta se datoreaza regizorului turc care e un artist de grafitti convertit in cineast. Chipurile personajelor, in secial al lui Roger si sotiei sale sunt de un calm aproape clinic, transpirand blazare prin toti porii. S-ar sugera ca viitorul i-a transformat pe toti in automate umane, fiecare individ fiind inca o rotita in sistem, invartindu-se monoton spre profitul celor din varf. Pentru Roger lucrurile se anima in momentul in care ii iese in cale Nina, imaginea samponului Dangst. Se indragosteste de chipul ei si o urmareste, probabil si din cauza racelii din relatia sa, iar asta in ciuda vocii din capul sau care-l sfatuieste diferit. Cand Nina il confrunta cu posibilitatea ca vocea sa nu-i apartina ci sa fie doar o alta modalitate de control Roger trebuie sa decida in cine sa se increada.
Revin la ce spuneam mai sus: Metropia nu e genul de film care-ti incurca sinapsele intr-un du-te vino twistuit si 'bolnav' ci ofera o poveste suficient de interesanta ca sa te tina fixat pe uimitorul artwork. Dezumanizare totala, de la aspectul sci-fi al metropolei pana la chipurile disproportionate ale oamenilor cu ochi ridicol de mari dar, totusi, orbi.
Trailer
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Am vazut filmul chiar recent si ma bucur sa gasesc un review reusit la voi.
RăspundețiȘtergereFilmule are un vitratie interesanta si merita vazut.
*vibratie
RăspundețiȘtergere