vineri, 30 aprilie 2010

The Hitchhiker's Guide to the Galaxy (2005)

O tura pe autostrada galactica


rating: Colectable

Pentru ca am participat recent la o actiune a osut-istilor de vizionat filme in grup, am avut ocazia sa revad unul din cele mai amuzante filme britanice din ultimii ani, The Hitchhiker's Guide To The Galaxy. Povestind entuziasmat altor amici despre film am constatat uimit ca sunt unii care nu l-au vazut inca, asa ca i-am atentionat sever (Ati trait degeaba!) si am hotarat ca e cazul sa-l readuc in atentie. Nu de alta dar e un film facut din pasiune nu un blockbuster anost. Deci filmul era cam ultima chestie ce lipsea din universul Autostopistului galactic creat de Douglas Adams in 1978. El se adauga cu mandrie pieselor radiofonice, spectacolelor de teatru, cartilor, serialului tv, jocului si benzilor desenate produse de-a lungul vremii, contribuind mai departe la popularizare unui cult.

Filmul relateaza prima povestire din "trilogia" in 5 parti(!) - daca e sa ne referim la cartile din serie - cea de la care imprumuta tiltul, Ghidul Autosopistului Galactic. Poate ca va intrabati ce este acest ghid. Ei bine ni se explica chiar de catre Adams:

"Ghidul autostopistului galactic" este o carte remarcabila. Poate ca cea mai remarcabila, si în mod sigur cartea cea mai de succes care a fost publicata vreodata de marile case editoriale din Ursa Minor. Mai populara decât "Autobuzul celestial catre casa", mai vânduta decât "53 de lucruri de facut în gravitate zero" si mai controversata decât trilogia filosofica a lui Oolon Colluphid formata din cartile: "Când Dumnezeu greseste", "Câteva dintre cele mai mari greseli ale lui Dumnezeu" si "Cine este totusi acest Dumnezeu?" A depãsit deja Enciclopedia Galactica cunoscuta drept depozitarul clasic al tuturor cunostintelor si a întelepciunii, si asta din 2 motive: În primul rând, e putin mai ieftina. Si în al doilea rând, are cuvintele "Nu intrati în panicã" imprimate cu litere mari pe copertile sale.


Plot-ul e fantastic si aproape nebunesc (chiar ridicol) pornind de la distrugerea Pamantului ca sa se faca loc unei autostrazi galactice, cu doar doi supravietuitori calatorind prin spatiu cu metoda "Improbabilitatii infinite" (potrivit careia nu stii niciodata unde vei ajunge sau ce specie vei fi la destinatie), cautand raspunsul la intrebarea suprema "Care-i rostul vietii, al Universului si a tot ce exista?" pana la descoperirea planetei Magrathea, mama tuturor planetelor. Farmecul filmului sta in personaje, cum e si normal, si parerea mea e ca distributia a facut o treaba foarte buna. Martin Freeman, Sam Rockwell, Zooey Deschanell sunt un trio excelent de personaje total opuse: un ezitant plin de intentii bune, un narcisist nesabuit si neghiob si o un spirit liber si aventuros. Lor li se adauga autostopistul (Mos Def) si Marvin, robotul depresiv (voce Alan Rickman) care tot timpul are replici pesimiste: "I have a million ideas, but, they all point to certain death."

Bonus: prezenta lui John Malkovich intr-un rol negativ misto, coloana sonora din debut (cantecul delfinilor So Long & Thanks for All the Fish), excelentele realizari CGI (pentru anul 2004 regret ca nu l-am vazut la cinema), Vogonii si absolut fiecare replica din film! E aproape la fel de bun ca Shaun of the dead. Umorul ireverentios si subtilitatile sale, ca si absurdul situatiilor create si ,de fapt, a intregii idei, fac povestirea geniala. Si filmul totodata. In regia lui Garth Jennings (dupa ce a trecut si prin mainile lui James Cameron sau Spike Jonze), 'The Hitchhiker' e materializarea unor vis de 20 de ani, de pe vremea cand Ivan Reitman, Bill Murray si Dan Aykroyd se gandeau sa faca acest film, ulterior renuntand si apucandu-se de Ghostbusters (si bine au facut). Pacat ca Douglas n-a mai trait sa-l vada. Cred ca i-ar fi placut ce-a iesit.

Trailer

Contracronometru

Incepe numaratoarea inversa. Mai sunt 10 zile pana cand puteti trimite idei pentru concursul 3 minutE. Pana acum s-au inscris 7 autori cu vreo 10 scenarii. Timp ar mai fi, dar trece repede. Exact ca in acest simpatic short de la Tres Courts, festivalul filmelor de 3 min max (a propos, se intampla saptamana viitoare).


Contre le Montre
(Mickael Le Meur, France)

joi, 29 aprilie 2010

Cold Souls (2009)

rating: Brainwash cu suflet

Daca sunteti in pana de idei recomand sa incercati Cold Souls (Suflete Reci). Nu e un film exceptional dar propune o idee originala de "renuntare la suflet" si beneficiaza de aportul unui actor foarte talentat, Paul Giamatti, aici jucandu-si propriul rol. Cu totii experimentam uneori momente in care sufletul ne este ingreunat de temeri si nemultumiri, de stresul acumulat intr-o viata care parca ne scapa sau in care alunecam fara a ne putea impotrivi. Acesta e si cazul lui Paul, care se vede sufocat  si incapabil sa se regaseasca pentru a-si interpreta personajul pe scena teatrului new-yorkez (Unchiul Vania dupa Cehov). Solutia apare intr-o reclama din New Yorker la o firma care ofere servicii de "depozitare a sufletului"! La inceput suspicios, Paul accepta pana la urma sa treca prin operatia de "extractie a sufletului", o metoda foarte simpla si la care apelau nenumarati oameni pentru a-si usura existenta. "Desufletizarea" ii produce efecte interesante dar si adverse.. Se simte mai usor dar totodata insensibil, fara griji dar si fara pasiuni. In acest timp sufletul sau "cat o boaba de naut" zace depozitat intr-un seif. Absurdul situatiilor continua cu dezvaluirea unei intregi industrii de trafic de suflete, evident prin intermediul mafiei rusesti, care extragea si vindea americanilor suflete de rusi inchiriand in schimb suflete de americani. Paul pune si el mana pe un suflet de "poet rus", care chipurile sa-l ajute sa-si interpreteze rolul pe scena, si cert e ca reuseste, dar in acelasi timp i se face dor de propriul suflet. Partea amuzanta e ca sufletul lui a fost inchiriat pe sest de o pitzipoanca rusa fara pic de talent care juca in telenovele. In aceste conditii actorul pleaca in cautarea sufletului.

Filmul e destul de usurel dar pune niste probleme interesante. Cata grija avem noi de sufletele noastre? Cat de disperat trebuie sa ajungi ca sa renunti la sufletul tau si cat de mult te-ai zbate ca sa-l recuperezi. Un rol aparte ii e rezervat Ninei, carausul de suflete, care din motive tehnice trebuie sa le poarte "in ea" pe fiecare astfel ca o bucatica din fiecare suflet ramane sa-i bantuie visele. Tragicomedia Sophiei Barthes merita vazuta pentru subtilitatile metafizice pe care le propune, de la ideea ca un actor poate juca un rol fara suflet pana la cea ca o sotie ar putea iubi un trup in care zace sufletul altcuiva. Ca sa nu mai zic de sansa cuiva de as vedea sufletul asa cum e. Cati ar avea curajul. E chiar binevenit intre Clash of the Titans si Iron Man 2 care ruleaza din greu pe marile ecrane.
Trailer

Silence! I kill you!

Daca te-ai simtit macar o data agresat la cinema, atunci vei fi razbunat de aceste afise:







Cat despre clip, mai bine pastrez tacerea, ca sa nu fie spoiler. Oricum, e un clasic.

Doua timisorene, va rog!



Intrerupem programul national cu un scurt grupaj de stiri locale. S-a redeschis cinema Studio. Mai precis, a iesit din hibernare. In continuare e mai frig in sala decat afara. Arta cere sacrificii, ce sa-i faci...

Programul de azi (si numai azi): Casanova, identitate feminina (regie & scenariu: Marius Th. Barna) cu Maria Dinulescu si Mimi Branescu.

Programul viitor: Looking for Eric de Ken Loach, cu Eric Cantona. Zicea cineva pe youtube ca e un must pentru fanii Manchester. Io zic ca e must pentru fanii Loach (care e fan fotbal). Mai multe despre englez am scris aici.

In curand: cand vine canicula, chiar va fi placut la Studio.

miercuri, 28 aprilie 2010

Interviu Fulger

A mai ramas o saptamana pana la startul Timishort. I-am luat un interviu selectionerului Mihai Fulger. Nu, nu e un fel de nea Piti, cum ar putea crede microbistii rataciti pe blog. Treaba lui Mihai nu e sa urmareasca jucatori. El a urmarit aproape 500 de filme, ca sa ajunga la cele 16 scurtmetraje din competitia festivalului. Desi, o legatura cu fotbalul exista pana la urma, cum veti vedea mai jos.



Marele Ecran: De ce n-avem voie sa pierdem a doua editie Timishort?

Mihai Fulger: Unu: competiţia internaţională, care include, la fel ca şi anul trecut, 16 scurtmetraje recente (de această dată doar filme de ficţiune şi documentare), dintre care patru sunt producţii româneşti. Cred că acesta este punctul central al oricărui festival de film, relevant pentru direcţia în care se îndreaptă respectivul eveniment cinematografic. În ceea ce priveşte Timishort, noi mizăm pe „filme scurte cu bătaie lungă”: scurtmetraje de autor, care exprimă viziuni personale asupra lumii în care trăim şi ating semnificaţii general umane. Ştiu că sună cam pompos, dar ţinem la această direcţie. Oricum, sunt convins că fiecare spectator va găsi filme pe placul său printre cele 16 scurtmetraje selecţionate, mai ales că avem o competiţie chiar mai puternică decât cea a primei ediţii.

Doi: anul acesta propunem publicului o a doua secţiune competiţională, „Videorama”, care va avea un juriu separat. Ea include tot 16 scurtmetraje internaţionale, însă pune accentul pe filmul experimental, pe arta video şi, în general, pe produsele audio-vizuale inovatoare. Cum este o secţiune neconvenţională, „Videorama” va beneficia de o proiecţie într-o locaţie neconvenţională (clubul Setup), urmată de un concert şi de o petrecere. „Videorama” este „cireaşa de pe tortul” Timishort, care ne diferenţiază de celelalte festivaluri de scurtmetraj din România.


Trei: nu vreau să dezvălui încă toate surprizele din program. Deocamdată, pot să spun că, pe lângă secţiuni cunoscute de anul trecut, precum „TimiShorts” sau „Şcoli de film”, vom avea un program cu cele mai apreciate scurtmetraje româneşti din ultimii ani şi altul cu filme legate de fotbal, în aşteptarea Campionatului Mondial...

M.E. Cate filme a trebuit sa vezi ca sa ajungi la cele 16 finaliste? Si cam cate ore/zile ti-a luat asta? Nu ai remuscari pentru niciun titlu eliminat din competitie?

M.F. Selecţia a fost realizată împreună cu regizorul Paul Negoescu, directorul artistic al Timishort. Mi-e imposibil să spun exact câte scurtmetraje am văzut fiecare, însă aş plasa numărul lor total între 400 şi 500. Acest număr cuprinde în primul rând filmele sosite pe adresa Timishort, dar şi cele văzute pe la diversele festivaluri internaţionale la care am participat. Paul chiar a văzut mai multe decât mine, mai ales că în ultimul an a fost prezent, ca regizor sau ca membru al juriului, la numeroase festivaluri din lume. Aş zice că, pentru amândoi, au fost peste 4.000 de ore de vizionare. Remuşcări există de fiecare dată când nu decizi singur (în acest caz, a trebuit să fim amândoi de acord cu toate filmele din cele două secţiuni competiţionale), însă până la urmă sunt mulţumit cu selecţia finală, care mi se pare, aşa cum ziceam, mai puternică decât cea de anul trecut.


M.E. Din tot ce ai vazut, exista vreo tema predilecta?

M.F. Fiind vorba de filme documentare sau, în general, realiste, ele reflectă multe dintre problemele societăţii contemporane: singurătatea, lipsa de orizont, criza relaţiilor de cuplu, prăpastia dintre generaţii etc. Teme care pot fi tratate, după cum se va vedea, şi în registru comic. În plus, mai avem în competiţie un scurtmetraj despre pasiunea pentru cinema...

M.E. Vor fi, la fel ca si anul trecut, evenimente conexe proiectiilor de film (workshop-uri, training-uri)? Cu ce cineasti interesanti ne mai faceti cunostinta?

M.F. Anul acesta vom avea doar două ateliere cu cineaşti, însă fiecare se va întinde pe parcursul a patru zile (6 – 9 mai). Mihnea Columbeanu aka Pitbull (Cinemagia) va susţine un workshop de scenaristică, iar Vlad Trandafir (UNATC) – un panel discussion de regie. Aşteptăm înscrieri pentru ambele ateliere (intalnirea de anul trecut cu Mihnea Columbeanu a fost pe cat de interesanta, pe atat de utila - nota noastra).

M.E. Esti implicat intr-un proiect (Cinetipar) care promoveaza literatura de specialitate. Vom avea si la Timishort, ca la TIFF, standuri de carte de cinema?

Da, va exista un stand cu cărţi şi reviste (sau o revistă, ca să fim corecţi) de cinema apărute la noi. Vom anunţa mai multe în câteva zile.

M.E. Crezi ca Timisoara are sanse sa ajunga in cativa ani pe harta marilor festivaluri
de scurtmetraje cum e de pilda Rotterdam, ca sa nu zic Clermont-Ferrand? Stiu ca vei zice da. Stii ca voi zice "Da' de ce?"

Festivalul de la Rotterdam nu este dedicat scurtmetrajelor, deşi prezintă multe asemenea filme. Există însă alte festivaluri specializate din Europa cu care am vrea să ne putem compara peste câţiva ani: Brest, Hamburg, Oberhausen, Tampere, Vila do Conde şi multe, multe altele. Deocamdată, Timishort a ajuns la a doua ediţie şi, din păcate, nu am mai primit sprijinul financiar pe care ni l-au oferit anul trecut autorităţile locale, ceea ce a afectat bugetul festivalului. Ceea ce vreau să spun e că nimeni nu ne împiedică să visăm că vom ajunge la nivelul festivalurilor cu tradiţie din Europa, însă, atâta vreme cât Timishort nu are încă viitorul asigurat, trebuie să rămânem realişti. Pentru moment, e important să ne construim identitatea şi să ne impunem direcţia pe care vrem să o urmăm. În rest, mai vorbim la ediţiile viitoare...

luni, 26 aprilie 2010

Marele Jaf Mogulist

KAPITALISM, RETETA NOASTRA SECRETA (2010)
rating: Colectable


Kapitalism, reteta noastra secreta a intrat in cinematografe de vineri, 23 aprilie. Pentru mine, marele secret e cum de nu putem vedea acest film la Timisoara. Nici la multiplex, nici in vechile cinematografe de stat.

Ultimul documentar al lui Alexandru Solomon (Cold Waves, Marele Jaf Comunist) a fost initial un filmulet pentru canalul Arte. Putea la fel de bine sa ruleze si pe Discovery sau Animal Planet pentru ca e un studiu despre fauna exotica a unui loc mai misterios ca Groapa Marianelor. Romania. Dupa 89, tara a tranzitat spre o economie de piata nemaivazuta: economia de Dambovita. O economie subacvatica.

Batrana caracatita a securitatii si-a intins tentaculele peste tot. Fostii securisti au evoluat ca specie in noii capitalisti. In aceste ape tulburi stapanesc rechini, balene, pisici de mare turnatoare si multi pesti pirahna. In rolurile principale: Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Gigi Becali, Dan Diaconescu (savuros momentul in care explica secretul succesului "otevizarii"), George Copos, Ioan Niculae, George Padure (cine isi mai aminteste de GePa Electro Center, primele magazine electronice de dupa revolutie?). E un film despre "baietii destepti", despre magnati sau, cum le zice mai nou, "moguli" .

In periplul sau pe urmele rechinilor, Solomon a carat dupa el o oglinda imensa pe care a asezat-o in spatele intervievatului. Efectul e interesant: ii vedem din mai multe unghiuri, le vedem mai multe fete, dar dincolo de diversele masti, intuim un mare secret. Toate personajele au ceva in comun: veriga-lipsa in saltul lor evolutiv de la mici intreprinzatori la "primul milion". Probabil nu vom afla nici de ce, de pilda, exista 300 de dosare de inalta coruptie, dar niciunul nu a ajuns vreodata in instanta.

Meritul regizorului-autor este ca nu speculeaza, nu manipuleaza (reteta lui, aici). Prezinta oamenii si faptele in mod neutru, lasandu-ne pe noi sa tragem concluziile. Care sunt dramatice. Daca nu ai cunoaste tara, ai putea crede ca e o fosta republica sovietica, cu nume care se termina in "stan", condusa de o oligarhie politico-financiara. Ei sunt oamenii de succes. Din pacate succesul lor e cladit pe milioane de victime.

Secretomania continua. Pentru ca, repet, nu putem vedea filmul in Timisoara. Si-o fi bagat codita vreun mogul.





later edit:
Indignarea noastra se transforma in usurare. Domnul Solomon ne-a anuntat ca filmul va ajunge pana la urma si la Timisoara. Din 11 iunie, la unul din cinematografele RomaniaFilm (Studio sau Timis). Programul pentru restul oraselor se gaseste pe site-ul filmului.

duminică, 25 aprilie 2010

Eroare humanum est

Azi am auzit o pozna (tocmai) la Guerilla. Pe la 18.45, DJ-ul facea recomandari cinematografice, citez din memorie: "...in aceasta seara la multiplex, Infruntarea Titanilor. Filmului anului. Pentru tineret. Nu e…Ingrid Bergman". Banuiesc ca il avea in minte pe regizorul suedez Ingmar Bergman. Toti gresim, oameni suntem.

Forumul. Dupa Andrei.

CITITORILOR NOSTRI, CARE COMENTEAZA MAI DESTEPT DECAT "AI LOR"


Pentru ca suntem in sfanta zi de duminica, va servim o scurta - si, sper, folositoare- predica despre etica online. De multe ori, pajistile blogosferei arată ca pajiştile patriei în seara de 1 Mai. Fiecare lasă în urmă ce (comentarii) vrea. Sub protecţia anonimatului se scuipă venin, sudălmi şi ameninţări gratuite. Blogul Marele Ecran e citit de confraţi cinefili, aşa că am fost feriti pînă acum de derapaje online (va multumiiim!). Cînd le întîlnesc în alte parte, îmi amintesc de fiecare data cuvintele lui Andrei Pleşu despre forumişti, pareristi si alti comentatori.

Propun să fie obligatorie citirea acestui "mic indreptar" la orice deschidere de browser:

Forumul nu e un ring de box, în care intri pus pe mutilarea adversarului. Ceea ce urmăreşte forumistul nu e să brutalizeze, ci să convingă. Nu să spargă nasurile, ci să reorienteze minţile. Asta se face cu argumente, cu vervă (eventual ironică), nu însă cu injurii şi ghionturi. Şi încă ceva: în piaţa publică nu te duci dezbrăcat, sau în pijama, sau nespălat. Te duci îngrijit la vorbă şi la port, gata să contrezi, gata să îţi susţii fără concesii convingerile, dar niciodată preocupat să îţi înjoseşti propinenţii sau pe tine însuţi prin gesturi şi cuvinte de ocară. E recomandabil să ştii despre ce vorbeşti, să te exprimi corect şi limpede şi, mai ales, să fii la obiect. Să nu te laşi dominat de idei fixe, de obsesii private, de instincte nedomesticite. Să combaţi idei, nu oameni, să nu-ţi iei antipatiile personale drept „principii”, nici competenţa proprie drept cristal. Forumul nu e o anexă a dormitorului sau a closetului de-acasă. E o ieşire în lume, cu tot ceea ce o asemenea ieşire presupune, de la veşmînt la discurs. E un centru social, nu o berărie de cartier”.

Intregul "decalog" de conduita pe blog, aici.

vineri, 23 aprilie 2010

Vin scenariile

Salutare prieteni cinefili si bine v-am gasit. Nu stau mult pe-aici ca am de bibilit la template (adica de recuperat forma veche) dar vreau sa stiti ca aseara si asnoapte am primit primele scenarii pentru concursul 3minutE. Patru persoane au trimis pana acum texte si am ales sa-l publicam pe primul venit, ca-i de vita nobila si are har la povestit intamplari. Asadar Groparu a intrat in competitie cu Revelatia, o lectie moralista cu final satiric, pe care chiar m-as bucura s-o vad intr-un scurt-metraj.

Revelaţia

Personaje: bătrânica. Extrem de scundă, cu broboadă neagră, cu baston. Genul „bunică de la ţară”.

Filmare din afara bisericii: cadru de la spate cum urcă treptele din faţa bisericii una câte una, oftând la fiecare pas. Filmare din mai multe unghiuri, se insistă pe picioarele ei uşor strâmbe. La intrarea în biserică, se uită în sus, îşi face o cruce până în pământ. Pune mâna pe clanţă.

Filmare din biserică: uşa masivă de biserică se deschide cu greutate, scârţâind, aproape că se aude cum bătrânica icneşte de la efort; prin uşă intră un fascicol de lumină prin care joacă praful. Bătrânica tuşeşte, mormăie ceva, tuşeşte iară. Intră. Evită temătoare şi sfioasă să meargă prin mijlocul bisericii, se îndreaptă timid către icoana din mijloc, mergând legănat ca o raţă, ţinându-se de mijloc. Pe drum, scoate un teanc de bancnote din sân; se uită în jur, cu precauţie, scoate câteva bancnote de 1 leu şi le pune la cutia milei. Celelalte bancnote de 10 lei le pune la loc în sân, cu grijă.

Se opreşte, se uită în jur, oftează, ia o pernă de pe o strană, apoi alta şi alta. Le pune una peste alta pe podea.Mai face o cruce mare, şi cu mare greutate îngenunchează. Se află în cel mai întunecat colţ al bisericii. Mai oftează o dată, îşi drege vocea, şi începe, şoptit:

- Doamne, Tatăl nostru, dă-ne, Doamne preasfinte, sănătate, dă-ne şi pace… dă-ne bani să ne plătim cele trebuincioase, şi ajută-mi familia… nu pogorî pe noi furia cerului, fereşte-ne de accidente şi nu ne chinui fără rost, Doamne, mărire ţie…!

Face o mică pauză, se uită pe pereţi. Urmează câteva cadre cu sfinţii scorojiţi şi impasibili de pe pereţi. Bătrânica mai stă o secundă, şi continuă, cu patos:

- Doamne, şi mai dă-i… ajută-l, Doamne, pe băiatul meu, Doamne, că tot holtei e, şi deja mi-e ruşine de tot satul… găseşte-i, Doamne, o fată de treabă, să ţie de casă şi să nu fie rea de gură… să fie gospodină, serioasă şi cuminte, să-i binecuvânteze viaţa… să nu fie cheltuitoare, să-i gătească, şi să nu fie certăreaţă, Doamne, şi să aibă şi sânii mari, că aşa-i plac lui, cu sânii mari, mari… deci să fie şi cuminte, Doamne, şi cumsecade…!”

Pe măsură ce se roagă, se aude o muzică îngerească în crescendo, gen harpă cu chitări. Totul culminează cu o lumină puternică ce cade din cer, la care bătrânica reacţionează aproape organic, dureros, apărându-şi ochii cu mâinile, dar privind, totuşi, înspre lumină. Un porumbel fâlfâie voios prin încăpere, în coborâre: pare a ieşi exact de acolo de unde iese lumina. Se aude o voce cum se drege, iar apoi tună în încăpere cu un timbru profund, baritonal:

- ROABA LUI DUMNEZEU, TU-MI CERI SĂ-ŢI GĂSESC PENTRU FIUL TĂU CE NU AM PUTUT GĂSI NICI MĂCAR PENTRU SINGURUL MEU NĂSCUT?

Discursul batranicii: cuvinte cu bold din discurs vor fi transcrise ca subtitrare pe ecran. Se insistă pe “sânii mari, mari”.
Discursul lui Dumnezeu: este prezentat ca subtitrate în intregime, dar nu cu caps lock.

copywright @ Groparu

Ps: Am ales sa publicam numai unul din scenarii pentru a fi cat de cat orientativ legat de forma pentru viitorii concurenti. Nu vrem sa se creada ca asteptam ceva foarte pretentios dar e indicata o minima atentie modului in care iti imaginezi scena.. Textul de mai sus e un exemplu potrivit. Am primit si scene mai complexe dar si mai simpliste. Oricum ideea care va place cel mai mult Marelui Ecran si sponsorului acestui concurs - 3E - aia va castiga.

joi, 22 aprilie 2010

Cortina noua...

Salutare prieteni.. M-am jucat cu noua aplicatie din blogger draft, Template Designer, o jucarie destul de complexa fata de templaturile initiale care le avea Blogger si iata ce-a iesit.. Eu m-am straduit sa pastrez cat de cat stilul initial..zic ca a iesit destul de bine. Cum vi se pare?

Ps. Lucica, cand te trezesti sa nu te sperii de noua zugraveala... e tot saitu nostru!

Trailerul zilei: Enter The Void

Dupa ce vreme de un an s-a plimbat pe la festivaluri, din mai, filmul lui Gaspar Noe se baga si-n cinematografele marelui public. Incepand cu Franta. Acum, nu-mi fac iluzii ca va ajunge si la noi, dar macar cineva o sa-l "sheruiasca" prin metode oculte si asa o sa putem da ochii cu bijuteria Enter The Void. La fel ca Antichrist-ul lui von Trier anul trecut, si Vidul lui Noe e clasificat drept Not Safe For Watching. Probabil nu pentru ca ar contine prea multe secvente cinematice socante (a la Irreversible), dar secventa de debut (credits) e garantat sa induca crize de epilepsie.
Cu doar 2 lung-metraje la activ (Seul Contre Tous si Irreversible) si mai multe scurte si medii, Noe si-a facut o reputatie de "regizor experimental" care impinge limitele conventionalului dincolo de granitele suportabile omului obisnuit. Ultima sa creatie se vrea un film mare si, dupa propriile spuse, cea mai buna realizare a sa.

Sa vedem ce spune regizorul despre povestea sa:

"Nici una dintre arte (cu excepţia jocurilor video) nu pot reproduce haosul din percepţia şi conştiinţa noastră precum o face filmul. În trecut, unele filme au încercat să adopte punctul subiectiv de vedere al personajului principal. Însă Enter The Void va merge un pas mai departe decât predecesorii săi, însoţindu-şi eroul nu numai în clipele de luciditate, ci şi în delir: starea de alarmă, fluxul conştiinţei, memoriei, viselor... Viziunile care alcătuiesc scenariul sunt inspirate parte din relatările oamenilor care au avut experienţe în apropierea morţii, care descriu un "tunel de lumină", viaţa trecându-le prin faţa ochilor şi viziuni "astrale", şi parte din relatări ale unor experienţe provenite din consumul de DMT, o substanţă pe care creierul îl secretă în momentul morţii şi care, în doze mici, provoacă visele noaptea. Filmul trebuie să sperie, să facă să plângă publicul, şi, pe cât posibil, să îl hipnotizeze."
 Despre actiunea in sine stim ca-i are in prim plan pe doi frati, Oscar si Linda, proapsat sositi in Tokio. El e un traficant marunt de droguri iar ea lucreaza ca striperita. Intr-un raid ai politiei fratele e impuscat si in vreme ce-si traieste ultimele clipe, spiritul sau, fidel promisiunii facute sorei de a o ocroti, refuza sa paraseasca aceasta lume. In consecinta rataceste prin oras intr-o serie de viziuni distorsionate ale unei realitati parte vis parte cosmar, intr-o calatorie halucinanta prin prezent, trecut si viitor. Suna misto. Si acum avem si trailer:

Long story, (timi)short


Nu este pe lume placere mai mare pentru un cinefil, decat o vanatoare de filme la un festival adevarat. O stiu din experientele (minunate) de la TIFF (Cluj) si Anonimul (Sfantu Gheorghe, in Delta). Vine o zi cand te saturi de hoinarit si vrei sa te asezi la casa ta. Prima editie Timishort mi-a dovedit ca am de ce sa raman acasa. E randul Timisoarei sa primeasca vizita cautatorilor de filme.

Si incep deja sa vina. Juriul Timishort (5 -9 mai 2010) s-a format: Jons Jonsson, castigatorul de anul trecut si reprezentantii unor festivaluri importante. Bernard Payen (Semaine de la Critique/ Cannes), Maike Hohne (Berlinale Shorts), Anne Delseth (Fribourg, Elvetia) si Andrei Gorzo (NEXT, Bucuresti). Au fost selectate si cele 16 pelicule din competitie, care banuim ca au corespuns cel mai bine cerintelor: sa fie cinema de autor, de avangarda sau inovativ.

Filme ca astea nu gasiti pe toate drumurile. Incercati numa' sa cautati premiantii de anul trecut. Daca ar fi pe net, v-as fi aratat unul aici. Asa, ne multumim cu un scurt "de criza" de la Tres Courts (desfasurat simultan - la Timisoara, pe 6 mai).



Pe scurt: urmeaza 5 zile de filme alese pe spranceana. Stati geana! Revenim cu detalii.

ps. Daca vreti sa traiti o experienta unica si aveti si timp pentru ea, Timishort inca mai primeste voluntari in echipa de organizare. Scrieti repede la: andra@timishort.ro

miercuri, 21 aprilie 2010

Micmacs à tire-larigot (2009)

Mişmaşuri şi trăznăi


rating: Colectable

Daca va e dor de culoarea filmelor lui Jean Pierre Jeunet n-ar trebui sa ratati ultima sa realizare, Micmacs à tire-larigot (Mişmaşuri din belşug). Dupa cinci ani de la Un Long Dimanche de Fiançailles (filmul precedent) iata ca acest Gillian al Frantei dezvaluite inca o metafora vizuala plina de culoare si umor. Daca privesc in urma descopar ca filmele sale, desi unite in materie de stil (combinand idei absurde intr-o povestire logica dar neasteptata) sunt tot atat de diverse si unice in individualitatea lor. La cité des enfants perdus era un dark fantasy grotesc si suprarealist, Amelie era o fabula somptuoasa si amuzanta de iubire, Un Long dimanche...  o drama epica de razboi iar Delicatessen o comedie neagra post-apocaliptica. Alien 4: Ressurection nici nu-l includem aici intrucat nu e un Jeunet original. As zice ca Micmacs se aseamana cel mai mult cu Delicatessen ca abordare si numar de gag-uri, dar setat intr-un prezent incert.

Eroul principal, Basil (Danny Boon fenomenal) isi pierde tatal la o varsta frageda din cauza unei mine antipersonal pe care acesta o dezamorsa in nordul Africii. Cum era de asteptat viata i se duce cam de rapa si 30 de ani mai tarziu lucreaza la inchirieri video pe tura de noapte. Destinul nu-l iarta si intr-o confruntare stradala un glonte ratacit ii gaureste scafarlia oprindu-se in creier dar fara sa-l ucida. Aruncat in strada, Basil devine vagabond si apoi e adoptat de o familie tacanita si colorata de oropsiti care locuiau intr-un junkyard si se ocupau cu recuperarea, trierea si reutilizarea oricarei vechituri - The Micmacs. Gasca pestrita cuprindea un geniu specialist in autonomate mobile, o contorsionista, o "ghiulea umana", o "calculatoreasa" care stie dupa ochi compozitia si dimensiunile oricarui obiect etc. O trupa de inadaptati social si zdrenturosi care nu s-ar descuca decat impreuna. Basil isi gasise familia.

Micmacs este insa o satira la adresa razboilului in general si a industriei de armament in special. Avand cartusul glontului ce-l poarta-n cap si amintirea minei care i-a ucis tatal, Basil afla producatorii carora le datoreaza destinul sau tragic: doua mari companii cu doi sefi caricaturali in rolul comericiantilor de moarte. Basil le declara razboi in mod tacit si pune planul la bataie. Fiare vechi, reciclate, impotriva blindatelor si obuzelor. Ar parea disproportionat daca n-ar exista ingeniozitatea si abilitatile ciudatilor razbunatori. Cu agilitate si umor gasca lui Basil se infiltreaza in ambele directii ajungand sa-i intoarca pe cei doi rivali comerciali intr-un razboi fatis care sa-i denigreze. Farsa lui Basil (sau a lui Jeunet) spune fatis cat de inutil si nedrept e razboiul si cat de nedemni sunt traficantii de arme. Mesajul e in mod evident unul politico-social facut pe un ton amuzant dar intepator in acelasi timp.

Din pacate, desi Micmacs e destul de reusit in felul sau, avand cam toate ingredientele tipice lui Jeunet, nu captiveaza la fel de bine ca un Amelie sau Un Long Dimanche, poate si subiectul e de vina.. nu stiu, ideea e ca desi gagurile sunt ingenioasa si amuzante parca lipseste o coeziune intre ele.. Fara doar si poate insa filmul merita vazut. Pentru culoare, pentru personaje, pentru mismasurile traznite... pentru intreaga lume a lui Jeunet in care ar fi fantastic de trait. Chiar si cu un glont in scafarlie, ca Basil, traind fiecare zi ca pe ultima, stiind ca si un bobarnac l-ar trece in lumea celor drepti.
Trailer

Ce mai vede lumea pe tren


Final Destination 4
. La asta se uitau cei doi pasageri din imagine. La ce pacatele mele sa te si uiti cand "sageata" are o intarziere de doua ore, pe o distanta care ar putea fi parcursa in doua ore (Timisoara - Deva)?



Cum n-am avut niciun film la mine, am lasat trenul in pustie si am luat stopul. Un taximetrist se intorcea gol de la aeroport, dupa ce clientul sau n-a mai zburat din cauza norului de cenusa. In timpul unor depasiri neinspirate a cate 3 tiruri deodata, am avut -ca eroul din film- mai multe premonitii. Cat p-aci sa vad si eu Final Destination.

Voi la ce va mai uitati pe tren?

marți, 20 aprilie 2010

3 scurte

1. Christina Hendricks este cea mai atragatoare femeie a anului, dupa revista Esquire. "Classy and classic". Focoasa Joan este un motiv in plus sa te uiti la Mad Men. Apropo, acum o saptamana au inceput filmarile la sezonul 4. Ard.


2. Sandra Bullock este prima actrita care a luat Oscarul si Zmeura in acelasi an. Este si prima careia i s-a solicitat returnarea trofeului. Se pare ca dintr-o eroare, in loc sa ia premiul obisnuit (o chinezarie din plastic de 5 dolari) a plecat cu Zmeura originala, piesa de colectie. Pe care fondatorii premilor Razzie o vor inapoi. Titlul il poate pastra.

3. Au Mai Ramas 20 de zile pana la festivalul filmelor de maxim 3 minute.
Si tot atatea pana mai puteti trimite idei la concursul 3 minutE.

Intre timp a aparut si promo Tres Courts 2010.

luni, 19 aprilie 2010

Clash of the Titans (2010)

Atenţie, pericol de kraken!


rating: Brainwash fara veleitati 3D

Pe lista filmelor epice de mancat pop-corn putem trece si Infruntarea Titanilor, remake-ul lui Louis Leterrier la mai vechiul Clash of the Titans (1981). Era asa cum ma asteptam: poveste interesanta, personaje schematice gen coaja fara suflet si o abundenta de scene de actiune extraordinare care sa intretina suspansul creat artificial de scara titanica la care se petrec lucrurile. Vazut din primele randuri intr-o sala de cinema filmul se pravaleste peste tine cu forta unui racnet de Kraken iar asta e destul de impresionant indiferent ce-ar zice criticii de "esenta" experientei traite. Nu ma intereseaza. Pentru 100 de minute am fost copilul care citea Legendele Olimpului in fiecare seara inainte de culcare, am fost Hercule, Perseu, Tezeu, Ulise, Ahile si toti ceilalti eroi ai mitologiei grecesti pe care-o visam noaptea.

Fiind un remake dupa o adaptare mai veche, evident ca nici filmul lui Leterrier nu se inspira fidel din mitologia cu care eram obisnuiti, ci aduce propriul bagaj de anacronisme combinand, transformand sau re-inventand miturile. Astfel Perseu, fiul lui Zeus cu pamanteanca Danae, aruncat in ocean dupa nastere, e recuperat de pescarul Spyros, si creste mare si vanjos doar ca sa fie martor furiei lui Hades pogorata asupra soldatilor argosieni ce daramau statuia fratelui sau Zeus. Victime colaterale: familia adoptiva a Perseului. Voinicul ajunge la castel unde e martor la a doua coborare a intunecatului pe Pamant, de data asta ca sa le dea peste nas regilor Argosului care se mandreau nevoie mare cu fata lor, prea-frumoasa Andromeda cea cu chip divin, si sa le ofere termen de predare a comorii lor dragi in gura Kraken-ului. Creatura e un mix intre monstrul lui Poseidon invins de Perseu si un monstru marin din mitologia nordica devenind astfel un fel de Godzilla cu tentacule, cel mai aprig monstru creat vreodata pe ecrane. Chipurile el ar fi totodata invingatorul titanilor care dau numele filmului din care, evident, lipsesc (pentru nestiutori titanii erau prima generatie de zei, invinsi de Zeus si aruncati in Tartar cu multe veacuri inainte). Ok, deci un badass pe care-l astepti tot filmul sa fie eliberat: release the kraken, gen.

In rolul principal e nimeni altul decat Sam Worthington, pare-se eroul preferat al Hollywoodului in ultima vreme, astfel ca Perseus mimeaza conflictul zeu-om in acelasi fel in care Marcus mima conflictul om-masina in Terminator 4 si Jake Sully pe cel soldat-ecologist in Avatar. Adica cu chip de piatra si cuvinte putine. Nu ne deranjeaza intrucat omul e setat mai mult pe actiune si la manuit sabia se pricepe destul de bine. Plotul este liniar, pleaca de la premiza razbunarii pe zeul care i-a ucis familia, Hades, si astfel Perseu n-are decat sa se uneasca in cuget si miscari cu soldatii Argos-ului pusi la respect de acelasi Hades. Numai ca postura lui de semi-zeu recent dezvaluita ii aduce un plus de ura in simtire si astfel razboiul lui personal devine unul indreptat impotriva intregului Olimp, muntele divin din varful caruia zeii priveau cu invidie pamantenii. Trebuie sa-mi declar dezamagirea pentru ignorarea intregului panteon grecesc si axarea doar pe rivalitatea dintre Zeus si Hades. Pe cat de frumos arata Olimpul si zeii inzauati in aur si argint, pe tronurile lor deasupra lumii, pe atat de misto ar fi fost includerea lor in plotul general, ca sa nu faca doar act de prezenta. In mitul clasic Hermes ii da spada sa eroului (in film ea apare intr-o poiana) Atena ii da un scut oglinda, mai primea si niste sandale inaripate, un coif ce-l facea invizibil etc. S-a renuntat la aceste daruri pentru a marsa pe ideea conflictului om-zeu si a refuzului oricarui ajutor divin pentru o reusita prin propiile-i puteri. Mda. Reiterez: au pus 12 zei pe scaune ca sa faca prezenta si atat.


Totusi, rolurile celor doi majori, Zeus (Liam Neeson) si Hades (Ralph Fienes), au suplinit cu succes absenta celorlati. Cea mai buna prestanta ii revine lui Hades, el fiind si principalul villain, antagonistul lui Perseu. Vizual impresioneaza cu statura lui intunecata, invaluit in foc si fum, de zici ca-i Satana in zbor sau vreun Nazgul. Si vocea-i e suieratoare si ragusita in acelasi timp, ca la un sfetnic amagitor. Chiar asta si face: il amageste pe Zeus ca amenintarea cu Kraken-ul ii va reintoarce pe oameni la sanul sau, va reaprinde focul credintei in temple restaurand astfel puterea zeului ce pretuia iubirea. Zeus accepta si astfel singurul ramas intre Hades si oameni e Perseu. Bine, nu chiar singurul. Are si ajutoare: pe frumoasa Io (Gemma Arterton), care-l vegheaza de la nastere si care nu imbatraneste nici o secunda. Intre ei doi se naste romanta absolut necesara in genul asta de film. Un erou credibil are nevoie de o frumoasa langa el ca sa-l motiveze. Apoi are un careu de soldati greci de nadejde care-si dau duhul la momentul cel mai previzibil din pacate, plus un djinn(!), artist al magiei negre, care mi s-a parut cel mai cool personaj din film, numai ca nu prea avea ce cauta in mitologia greaca! Totusi el i-a salvat de scorpionii giganti, el a fost baza in lupta cu Meduza!


Si am ajuns la Meduza, cea mai faimoasa isprava din mitul lui Perseu. Dupa cum stiti, Meduza era una din gorgone, cea cu serpi in cap si a carei privire transforma barbatii in stane de piatra. In film insa aflam de la vrajitoarele Stygiene ca ea rezida pe Lumea Cealalta, dincolo de Styx (trebuie sa spun ca luntrasul Charon nu arata deloc ca mosneagul pe care mi l-am imaginat in copilarie), si ca ea detinea cheia uciderii kraken-ului. Din pacate pentru asta tre' sa-si piarda si Meduza capul. Păţăsti. Oricum vanatoarea Meduzei cred ca e cea mai reusita scena din tot filmul si, cu toate ca deznodamantul era stiut, reuseste cumva sa te tina in suspans intrucat creatura e o adevarata serpoaica. Mitul insa spunea ca din gatul ei trebuia sa iasa Pegas, calul inaripat, dar in film asta apare dintr-o herghelie de cai inaripati care pasteau fericiti in padure.


Climaxul intregului film e prilejuit de eliberarea kraken-ului iar haosul dezlantuit asupra Argosului e similar cu o confruntare intre Godzilla si monstrul din Cloverfield in cetatea eterna. Scara epica. Grozavia atat de imensa incat nu incapea pe ecranul salii 5 ar fi fost capabila sa alunge copii din cinema tipand dupa mama daca, si numai daca, filmul ar fi fost Real3D si nu doar "convertit" ca sa ne ia bani mai multi. Din pacate, intre filmele 3D, Clash of the Titans e un rateu, efectele de adancime sunt insesizabile, nimic nu iese din ecran doar uneori in loc de-un cal mi se parea ca vad doi. Filmul functiona foarte bine in 2D si trebuia sa ramana asa, dar stim cum e cu marketingul: mai bagam niste milioane ca sa scoate alte milioane. Totusi, parerea mea e ca Titanii trebuie vazuti pe marele ecran pentru a recepta impactul vizual. Stilistic filmul e uimitor chiar daca plotul nu ruleaza cum trebuie sau personajele n-au "carne" si nu te atasezi de ele. Conceptual insa dovedeste multa imaginatie si munca si livreaza suficient entartainment pentru a ti-l dori revazut (in cazul in care esti ahtiat dupa drame pop-corn cu sabii si sandale mitologice ca mine). Vedeti-l. E un spectacol.
Ps. se pare ca Tezeu e invidios si isi va face aparitia la anu in filmul Immortals (War of the Gods)..Se va spulbera inca un mit?

duminică, 18 aprilie 2010

Libertate cu gust de cafea

Eu când vreau să fluier, fluier

rating: Brainwash promitator

M-am bucurat sa vad cata lume s-a ingramadit la premiera filmului de debut al lui Florin Serban - Eu cand vreau sa fluier, fluier - care a poposit vineri si la Timisoara, la cinema Studio, impreuna cu protagonistii Ada Condeescu, George Pistereanu si producatorul Daniel Mitulescu. A fost frumos sa vad atata lume in vechea sala de proiectie la un film romanesc, cu buget sub 1 milion de euro, incomparabil cu filmele ce ruleaza zilele astea la mall. Probabil mediatizarea facuta de noi si altii in ultimele zile ca si reputatia pe care si-a facut-o filmul la Berlin castigand Ursul de Argint a convins lumea sa acorde atentie inca unui exponent al "noului val" din cinema-ul romanesc. Bun asa. Sa mearga lumea in continuare la el ca merita vazut. N-o sa va dea pe spate, n-o sa va tulbure vizual, insa veti fi pusi un pic pe ganduri in cateva scene.

Eu cand vreau sa fuier.. e drama unui detinut, Silviu (debutantul Geroge Pistereanu) care se apropie de eliberare dupa o condamnare de 4 ani, dar care risca totul pentru a-i asigura fratelui sau mai mic un viitor diferit. In disperarea de a nu-l pierde pe asta micu' in favoarea mamei, intoarsa din Italia pentru a-l "recupera", Silviu ia o decizie calculata care pune in miscare o serie de evenimente ce se vor solda cu o victorie amara. Castiga libertatea fratelui sau dar, in consecinta, renunta la a sa. Povestea in sine e minimala, nu stim nimic despre trecutul personajelor, tot ce putem afla vine din modul in care se comporta in prezent. Cadrul e si el minimalist, o inchisoare dobrogeana situata intr-o livada inconjurata cu garduri de sarma ghimpata. Actorii sunt insa plini de "culoare". George joaca detinutul ajuns dupa gratii (probabil) din nevoia de a asigura un trai decent fratelui sau, nevoie care l-a impins la fapte nelegiuite, o consecinta a lipsei sale de educatie, aceasta evident datorita abandonului mamei lor in urma cu 8 ani. E un om inchis in sine, care sufera in tacere, imaginea puscariasului care mai degraba ar manca bataie decat sa-si deschida sufletul. Lipsa comunicarii e un indiciu al dezumanizarii din puscarie.

Mama sa (Clara Voda) e personajul care detoneaza, prin prezenta ei, conflictul interior al fiului cel mare. E femeia iresponsabila si egoista, falsa ca si parul ei blond cu radacini negre, care-si transforma tandretea prefacuta din "ce faci ma..?" in dispretul malitios din "puscariasule!!". Dupa 8 ani de tacere ea cauta regasirea in fiul cel mic, vrea sa-l duca in Italia pentru a-i oferi o viata mai buna, rupandu-l astfel de casa si scoala pentru un viitor incert, intr-o tara straina unde ea practica probabil cea mai veche meserie din lume. Nici nu-i de mirarea ca explozia lui Silviu, care intuieste repetarea istoriei sale, cu trimiterea lui asta micu' pachet inapoi in tara la primele semne de greutate, e atat de ravasitoare. Va face orice-i sta in putinta pentru a o impiedica.

Un al personaj interesant e Ana (Ada Condeescu), studenta stereotipa si ingusta de la sociologie venita in practica la penitenciar si care intra in mijlocul unor evenimente pe care nu le poate controla. E frumoasa dar pasiva si usor de dominat, insa personajul ei permite dezvaluirea unei laturi noi la Silviu, mai umane. In afara de fanteziile sale de celula, obisnuite intre detinuti, el manifesta o dorinta sincera si omeneasca de a o "invita la o cafea", o modalitatea de socializare tipica oamenilor liberi, un gest de reintegrare. Putem considera ca asta e adevaratul "fluierat" al lui Silviu, intoarcerea sortii in favoarea lui pentru a gusta libertatea unei cesti de cafea. Din punctul asta de vedere filmul lui Serban e o foarte inedita invitatie la cafea.


Dar e mai mult decat atat. E o privire realista asupra carentelor din sistemul corectional care ne aduce in fata ochilor o lume ascunsa, celula. Spun realista pentru ca in afara celor cativa actori filmul e "populat" cu detinuti de toate felurile care s-au jucat pe sine dar care au fost totusi foarte receptivi la indicatiile regizorului. Din discutiile de dupa proiectie cu producatorul am aflat ca baietii au fost selectati in urma unui workshop, ca au existat sesiuni de improvizatii si ca toti cei prezenti au fost foarte deschisi. Intrebandu-l pe George cum a fost cu scena de provocare din celula, cand statutul sau e pus in discutie si apoi scuipat de un alt detinut, mi-a raspuns ca pentru el nu a fost dificila dar mai complicat a fost cu ceilalti, pentru ca asa ceva se intampla la ordinea zilei intre ei si toti erau gata de imbranceli si scuipati. Sau poate erau toti dornici sa intre in rol sa arate ce pot, zic eu... Cine stie, poate cinema-ul e o metoda de reeducare. Bine, nu functioneaza intotdeauna. Uneori trecutul te ajunge din urma (vezi Papan Chilibar, personajul Ursu din film). Legat de cazul sau merita citit articolul lui Florin Serban din Gandul...

Mi-a placut debutul lui Florin Serban pentru ca nu e didactic sau moralist.. e doar realist. Adevaratele drame sunt ascunse ochiului cinefil. Sacrifciul lui Silviu e eroic si idealist dar sunt detinuti care renunta la viitor pentru mult mai putin de-atat, pentru un meci de fotbal, pentru o iesire cu baietii..etc. Viata bate filmul in aceasta privinta.
Trailer

vineri, 16 aprilie 2010

Greengrass Zone

GREEN ZONE (2010)
rating: Brainwash spre Colectable


Istoria e plină de războaie purtate dintr-o sută de motive. Dar acest război, războiul nostru, vreau să cred, trebuie să cred că e purtat pentru o cauză justă.” Am citat din noua miniserie HBO (Pacific) despre al doilea război mondial, produsa de Tom Hanks, care isi ia tot mai serios rolul de prof de istorie al natiunii.

Americanii revin mereu la acele vremuri idilice, pentru că nu le place să se imagineze în postura agresorului. Aşa cum e cazul în Green Zone. Subofiţerul Roy Miller (Matt Damon) este si el macinat de acelasi imperativ al aflarii adevarului despre casus belli. Plutonul pe care il conduce nu a găsit nici urmă de ADM-uri (arme de distrugere în masă), pretextul invaziei americane în Irak. În schimb, Miller dă peste planurile de dezinformare ale administraţiei Bush şi are şansa de a preveni o baie de sînge (suntem la începutul ocupaţiei, în 2003).

Om de acţiune cum îl ştim, Damon se angajeaza intr-o cursă aiuritoare prin Bagdad (să ne amintim că tandemul Damon/Greengrass a lucrat şi la seria Bourne). Regizorul vrea să redea fiorii autentici din afara perimetrului securizat (Green Zone). Reuşeşte, cu preţul obosirii spectatorilor. Scenele sunt parcă filmate în timpul misiunilor, de către soldaţi care aleargă cu camera în mînă şi nu prea ştiu să focalizeze. Atmosfera de haos din comandamentul american dar si din red zone (zona nesecurizata, adica tot ce e in afara Green Zone) e sugerata inspirat prin sunet: o zumzaiala continua compusa din zgomote suprapuse (voci, tanguieli, focuri de arma).

"Cateodata, daca privesti cu claritate si concentrare la un singur eveniment, poti sa intrevezi in forma lui ceva mai mare decat evenimentul in sine - ADN-ul timpului nostru".

Asta e conceptia de la care a plecat Paul Greengrass. A mai exersat-o si in United 93 - povestea rezistentei pasagerilor din ultimul zbor deturnat la 9/11. In Green Zone se intrevad radacinile rezistentei irakiene dar si erorile intentionate ale administratiei Bush, esecul unui anume fel de a face politica cowboy style. Politica ilustrata perfect de replica oficialului Poundstone (Greg Kinnear): "Ce mai conteaza de ce am intrat in Irak. Suntem aici". Ii raspunde soldatul Miller (incredibil de) responsabil: "Intotdeauna conteaza de ce mergem la razboi". Moment in care intelegem ca ADN-ul timpului nostru e schimbarea. Schimbarea pe care o aduc oameni voluntari ca Miller sau, de ce nu, Obama.

Este destul de evident ca personajele principale sunt simboluri. Roy Miller reprezinta armata americana trasa in piept de politicieni si alti papusari din umbra. Oficialul (Greg Kinnear) reprezinta administratia si papusarii. Ziarista (Amy Ryan) reprezinta mass-media, manipulata si ea. Generalul Al Rawi (Yigal Naor) simbolizeaza trecutul Irakului. Colaborationistul "Freddy"(Khalid Abdalla) reprezinta poporul irakian (si viitorul sau) satul de vechii dar si de noii asupritori ( "Voi n-aveti niciun drept sa hotarati ce se intampla in tara asta").

Noam Chomsky, reputat lingvist si activist politic, a rezumat intr-o singura fraza din Interventii ideea care sta la baza filmului: "Prelungirea conflictului nu s-ar fi petrecut daca armata americana s-ar fi comportat cu mai putina aroganta, ignoranta si incompetenta".

Idee curajoasa, dar din pacate nu e dusa pana la capat. Pelicula este o victorie pe jumătate. Pe de o parte admite vinovăţia S.U.A. in cazul invaziei criminale din Irak, pe de alta încearcă să spele obrazul soldatului american ideal(izat). Dacă n-ar fi fost coloana sonoră de video game patriotic gen Return to Wolfenstein, probabil că Green Zone mi-ar fi plăcut mai mult.

Filmul incepe cu avertismentul: "Interzis tinerilor sub 15 ani".
Mai corect ar fi: Interzis tinerilor...inarmati.

Trailer