duminică, 14 februarie 2010

Pontypool (2008)

rating: Colectable

Pontypool mi-a reamintit de ce imi plac mie filmele asa mult. E adevarat ca la multe din ele ma uit mai mult din obisnuinta de a vedea umbre in miscare pe un ecran mare sau mic dar odata eram fascinat de forta lor, de modul cum ma smulgeau dintr-o stare letargica si ma aruncau intr-o frenezie greu de inteles. Putine mai reusesc asta in ultima vreme. De regula stiu la ce sa ma astept cand vad un film, poate si din cauza ca sunt atat de adancit in fenomen si pap trailere la mic-dejun, insa in cazul lui Pontypool am fost luat complet prin surprindere de idee si conceptie. N-am mai fost atat de "ravasit" de la bijuteria spaniola [REC]. Asta e o mica nestemata canadiana, un indie adaptat dupa o nuvela de Tony Burgess care presimt ca va fi inhatat de studiourile hollywoodiene in anii urmatori pentru a-l reinventa intr-un film de actiune cu buget de-a dreptul nesimtit.


Povestea e in felul urmator (si o sa incerc sa fiu cam schematic ca sa nu divulg prea multe). Chiar si titlul e obscur, garantand ca filmul sa treaca pe sub radarele noastre foarte usor, dovada fiind ca desi dateaza din 2008 abia acum am reusit sa-l vad. Asa e cu filmele de festival. Oricum titlul, afara ca e numele orasului din film, mai da si ocazia unei foarte interesante explicatii in debutul filmului, usor naucitoare ce-i drept, care explica cum deseori inaintea unui eveniment major apar o serie de coincidente stranii foarte usor de observat. Pontypool e in fapt un film cu 3 personaje (in cea mai mare parte), ele formand echipa de dimineata a postului de radio din Pontypool, in frunte cu Grant Mazzy (Stephen McHattie, capitanul arcei americane din blockbusterul 2012, aici intr-un rol care-i face multa cinste). Mazzy e vocea radioului, o combinatie de cowboy/cantaret country cu o doza potrivita de cinsim si umor negru, plus un glas molcom si low frequency cum le sade bine celor din radio. El a completat de Sydney Briar, producatoarea matinalului si Laurel-Ann, tehniciana de la butoane.


Intr-o zi obinuita care nu anunta nimic incep sa curga la telefon rapoarte despre diverse incidente violente si sangeroase petrecute pe strazile din oras. Corespondentul lor din teren - Ken Looney - le pomeneste scene incredibile de razmerite si acte de sadism, unele chiar canibale, oameni care-si pierd mintile si vorbesc fara noima, repetand sunetele auzite in jur ca niste masinarii stricate. Totul e foarte creepy, nu au nici o confirmare de la autoritati, iar telefoanele primite de la martori sunt neinteligibile. Parca intreaga lume a luat-o razna. In consecinta cei trei fac ce stiu mai bine. Transmit in eter ceea ce stiu ca se intampla in Pontypool. Suna ca directia normala pentru un film obisnuit cu zombie dar nu va lasati inselati. 99% din el se petrece in studioul radio, cu conversatii telefonice si transmisii radio, cu discutii contradictorii legate de rolul lor in toata aceasta nebunie si cu un suspans excelent creat de reportajele transmise de Ken Looney, vocea fara chip de la fata locului. Totul e lasat in sarcina atmosferei claustrofobe pe care o presupune situatia de a fi inchis intr-o cladire de beton fara abilitatea de a vedea cu proprii ochi ce se intampla afara. Pe alocuri amuzant, uneori inforator, cu cateva scene mai dure pe final, Pontypool e o turnura foarte originala data de Bruce McDonald filmului horror, mai mult psihologic si mai putin visceral. Nu cautati chestii in plus despre plot ca o sa va strice surpriza, iar daca rezistati pana la final, asteptati pana dupa credits, mai e un moment artistic acolo.
Trailer.

11 comentarii:

  1. Nu am vazut trailerul, m'am oprit direct la film.
    Habar n-am ce să zic. Acum că s-a terminat mă tot gândesc care a fost povestea. Pentru ca eu nu am inteles nimic din ea :) Cel puțin nu la primă vedere.

    RăspundețiȘtergere
  2. hey salut...si eu am vazut filmul astazi..excelent intr-adevar,un thriller mai cu cap cum s-ar spune,plin de mistere si foarte original cu niste actori nu prea cunoscuti dar care insa si-au interpretat foarte bine rolurile...ma declar incantata de acest film. sa faci un film despre un virus e ceva comun insa sa faci un film despre un virus care este raspandit prin intermediul limbii engleze ..este cu totul altceva =D

    RăspundețiȘtergere
  3. @Ovidiu: poate ar trebui sa citesti cartea, sa te lamuresti.. nu stiu, pe final si mie mi s-au parut cam confuze chestiile legate de "antidot".

    @anonim: ma bucur ca l-ai vazut, ma zi-le si altora de el..mie imi pare o abordare f interesanta ce merita cunoascuta de public.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dupa gustul meu, trece de spalare de creier, intr-adevar, insa ar mai avea, totusi, pana a fi colactable.

    Este surprinzator - unde ai mai auzit de ceva (ca fiinta, organism, entitate etc) care sa se transmita prin vorbe?

    Are atmosfera, suspans, intr-adevar, are ceva claustrofobic, in ton cu misterul, cu subiectul.
    Se transmite la radio, live, actiunea pare ca se petrece ca intr-un soi de centru de comanda, separat, insa intr-un loc care devine miezul intimplarilor. Interesant si oarecum cursiv, inteligent.

    Totusi, de unde naiba s-a parasutat nenea doctoru, cum de a nimerit taman radiou cu pricina?
    Mister, mister, insa parca prea a fost bagat fortat.
    Apoi, ideea o ai: ceva prin vorbe, prin intelesul lor, de fapt. Pai atunci du putin mai incolo rationamentele, ofera o simetrie cit de cit misterului. Si cit de cit logica, de inghitit.
    In opinia mea, aici filmul a fost mai mult confuz. Ca sa nu mai zic antidot, si mai de neinteles.

    *

    Apreciez, oricum, faptul ca se mai prind si filme bune, in plasa voastra.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am o recomandare, insa trebuiesc ceva precizari: e vorba de film documentar si e vorba de arta.

    Rezulta din start promisiuni de ceva plictiseala.

    Dar, pot combate cu urmatoarele argumente.

    Seria se numeste Private life of a masterpiece si e facuta de BBC.
    Dupa mine, are toate ingredinetele unui film de orgasm, chiar multiplu. Te trece prin tot felul de emotii, incantare, revolta, uimire, suspans etc.

    In fiecare episod, baietii iau o capodopera si ti-o prezinta asa cum stiu ei, fara sa trebuiasca sa fii expert in vreo istorie de curente artistice sau mai stiu eu ce tehnici.

    La sfarsit esti asa de bulversat ca vrei sa ajungi la vreun uffizi, vreun prado sau national gallery, cu orice pret, si pe jos, ca badea cartan.

    Un singur exemplu.
    In al doilea razboi mondial, Sansepolcro, o localitate din italia, a fost salvata de la bombardament pentru ca seful artileriei engleze a aflat numele localitatii pe care tocmai punea tunul. Citise un eseu al unui calator englez ca in localitate s-ar afla cea mai frumoasa pictura din lume. Si a anulat bombardamentul. Lumea salvata de arta.

    Toata seria e plina de povesti asemanatoare, demne de scenarii de film.

    Cum poate o bucata de panza vopsita sau un pietroi racait cu dalta sa intoarca lumea pe dos? Uite ca poate.
    Rezulta ca ar fi pacat ca nici macar sa nu ne dam seama de lucrul asta, sa nu stim.

    Cam asta ar fi recomandarea (de gasit, din ce stiu, pe cai oculte, ce tin de internet).

    (Pardon ca m-am lungit si ca nu am recomandat ceva de cinema, cu actori etc).

    RăspundețiȘtergere
  6. Minunat, imi plac documentarele. Am trecut deja la cercetarea cailor oculte si o sa-mi fac timp de ele.. Multam fain.

    RăspundețiȘtergere
  7. secretul cu documentarele:
    google + mvgroup = love

    :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Ok, n-am citit nuvela lui Burgess, dar intreaga idee de virus fonetic care se transmite prin viu grai si decimeaza un organism nu e originala. Chiar deloc.

    E furata aproape literal din Snow Crash, un roman SF din 1996 al lui Neal Stephenson, tradus recent si de Leda. Eu, din pacate, am vazut Pontypool la cateva saptamani dupa lectura cartii asa ca nu mi s-a parut asa fenomenal.

    Ce mi-a placut la nebunie e chimia dintre cei doi actori. Tarziu am aflat ca ei, in viata reala, sunt casatoriti si au copii, deci nu era doar talentul de vina.

    RăspundețiȘtergere
  9. @Schizoid: dovada vie ca cu cat cunosti mai multe esti mai nefericit :)). N-am citit Snow Crash dar as face-o! Recunosc ca ideea mi-a parut originala tocmai din motivul sincer al "inculturii".

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu mai nefericit, doar mai greu de impresionat.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.